Saccsiv – Weblog

Zici ca-i desprinsa din MEMORANDUM: In Post, CONCERT SIMFONIC in CATEDRALA Mitropolitana din Cluj

Posted in Uncategorized by saccsiv on Martie 23, 2016

Tocmai ce discutam noi la SUPER MEMORANDUMUL / MUDANA RELIGIO ADUNATA = NOUA RELIGIE PLANETARA / Un calendar de masuri urgente pentru perioada 2016 – 2020 / INGROZITOR dar NU SURPRINZATOR.

Ca prea sunt pe fata si cu tupeu.

Dar iata ce putem citi la Concert simfonic în POST în Catedrală… La Cluj, cu binecuvântarea agentului “Ionică” Andreicuț. Clujenii sunt chemați să boicoteze această blasfemie! de pe Apologeticum:

De ceva zile, clujenii aud în catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca surle și trâmbițe, contrabasuri și trompete, viori și… majorete mai lipseau, cum fac “partenerii noștri strategici” de peste ocean. Opera română din Cluj cu tot arsenalul susține în seara aceasta un concert chiar în catedrală, după ce luni – 20 martie, a mai fost un concert repetiție pentru cel din această seară.

Știm că au mai fost astfel de cazuri, cum ar fi cel din catedrala din Timișoara. Acest gen de spectacol este mai degrabă specific cercurilor masonice, decât credincioșilor ortodocși, cu atât mai mult că se desfășoară într-un locaș sfânt și în timpul postului.

Totuși sunt și oameni curajoși care se opun: Revoltă în Biserică din cauza concertului Operei Naţionale în Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca: Preoţii şi teologii cer demisia decanului Facultăţii de Teologie, organizatorul evenimentului

“BOR are nişte legi, numite canoane, după care funcţionează biserica. Canonul 75, al Sinodului VI Ecumenic, spune că în biserică nu se cântă cu instrumente muzicale. În plus, cei patru solişti vor cânta pe solee, care este locul din faţa altarului, unde nu are voie să calce decât preotul şi diaconul, nicidecum femeile. De asemenea, din ceea de ştim noi, solistul Florin Estefan este de religie baptistă, iar un alt canon bisericesc spune că un neoprotestant nu are voie să stea în faţa altarului. Acest concert în Catedrală duce în derizoriu instituţia bisericii prin încălcarea canoanelor”, au spus călugării din catedrală.

Potrivit acestora, fostul mitropolit Bartolomeu a interzis un concert al lui Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius, în Catedrală, tocmai din cauza canoanelor BOR.

“Acest concert este programat în Postul Mare, cea mai strict perioadă pentru credincioşi. Catedrala Mitropolitană are regim de mănăstire, iar regulile sunt, la fel, mult mai stricte decât într-o biserică obişnuită”, au precizat mai mulţi preoţi şi călugări.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că evenimentul arată deschiderea Bisericii Ortodoxe spre manifestări culturale.

“Prin acest concert de muzică sacră nu se forţează tradiţiile bisericeşti, mai ales că are şi un scop caritabil. Nu sunt încălcate canoanele pentru că nu are loc concertul cu instrumente muzicale în timpul slujbei religioase. Concertul este deschis tuturor iubitorilor de muzică sacră, indiferent de confesiune, sunt bineveniţi să participe cât mai mulţi spectatori”, a spus Ivanov.

“Requiem” este o operă de inspiraţie neoclasică, fiind considerată cea mai importantă lucrare a compozitorului Marţian Negrea. Piesa a fost compusă în 1957, dar a fost interzisă de cenzura comunistă, fiind prezentată prima oară în 1990 la Filarmonica din Cluj-Napoca.

Mai mulţi preoţi, monahi şi teologi cer demisia decanului Facultăţii de Teologie a UBB, Vasile Stanciu, şi a consilierului cultural al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, după ce aceștia au organizat un concert al Operei Naţionale în Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca, potrivit gandul.info.

Organizarea concertului „este picătura care a umplut paharul revoltei şi a nemulţumirilor credincioşilor ortodocşi cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe”, conform unui comunicat al teologului Valentin Guita, potrivit Mediafax.

„Întrucât în urma protestului justificat al mai multor preoţi, monahi şi teologi administraţia Mitropoliei Clujului nu a anulat concertul simfonic organizat în Catedrala Mitropolitană, contrar canoanelor Bisercii noastre Sfinte şi contrar învăţăturii Sfinţilor Părinţi, mai mulţi preoţi, monahi şi teologi cerem de urgenţă demisia consilierului cultural al Mitropoliei, Bogdan Ivanov, a directorului Radio Renaşterea, Paul Siladi, şi a decanului Facultăţii de Teologie, Vasile Stanciu. Considerăm că aceasta este picătura care a umplut paharul revoltei şi a nemulţumirilor credincioşilor ortodocşi cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe care, în loc să se ocupe de sufletele credincioşilor în această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, a Postului Mare, au cu totul şi cu totul alte preocupări, contrare menirii lor, numai din dorinţa de a-şi satisface cultul personalităţii”, se arată în comunicat.

Valentin Guia a declarat că în timpul pregătirilor pentru concert, care au loc în Catedrala Mitropolitană, s-a perturbat programul de rugăciune din cadrul Postului Mare.

„Iconostasul Catedralei, peretele împodobit cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii, este un obiect sfânt, nu se poate aşa ceva. Şi călugării Catedralei s-au revoltat. Am cerut demisia celor trei reprezentanţi ai Mitropoliei, pentru că ei sunt organizatori ai concertului din partea Mitropoliei, iar dirijorul corului de cameră al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a UBB este chiar decanul Vasile Stanciu”, a spus Guia.

Opera Naţională Română Cluj-Napoca va organiza, miercuri, un concert în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Mai mulți preoți și călugări acuză că evenimentul ar implica folosirea de instrumente muzicale în lăcaşul de cult, iar acest lucru încalcă rânduieli şi canoane bisericeşti.

Concertul are un scop caritabil, iar donațiile vor fi oferite unei pofesoare de religie care este bolnavă. Pentru intrarea, prețul unui bilet va fi de 20 de lei, iar aceștia vor servi drept donație.

 

Anunțuri

45 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. templier's blog said, on Martie 23, 2016 at 7:55 pm

    KWJ,in Turcia!
    https://templierblog.wordpress.com/2016/03/23/erdoganmoscheea-si-johanis/

    Apreciază

  2. mihai said, on Martie 23, 2016 at 8:21 pm

    o batjocura

    Apreciază

  3. Mihaela said, on Martie 23, 2016 at 9:33 pm

    Dar chiar nu mai gaseau unde sa sustina un concert? Daca e caritabil, sa-l sustina la un mall. O sa vina mai multa lume decit la biserica….. Nu pot sa cred ca Andrei Andreicut a aprobat asa ceva!

    Apreciat de 3 persoane

    • Aurora said, on Martie 23, 2016 at 10:09 pm

      Pai de ce te miri ? E ecumenist suta la suta. De ce l-ar deranja un concert ?

      Apreciază

    • Radu said, on Martie 25, 2016 at 5:49 am

      Sa nu ai incredere in nimeni mai ales in inaltii prelati habar nu ai tu ce fel de oameni sunt…

      Cum crezi ca au ajuns acolo sus? daca erau onesti si cinstiti cu siguranta ca nu ajungeau la butoane e ca la politica…idem

      Copiaza exact ce tampenii fac aia din occident unde lumea rar aproape de loc nu se mai duce la biserica si daca tot sunt goale bisericile sau aproape goale ce sa faca tin si ei spectacole balci ieftin ma rog….
      de la catolicii nu am asteptari prea mari

      dar de la noi DA !

      Nu stiu care e reactia clujenilor daca vor lua atitudine macar acolo 1000-5000 oameni e de ajuns nu trebuie tot orasul ca e greu sa organizezi lumea dar sa fie poate se anuleaza daca e presiune publica…

      Muzica clasica e foarte frumoasa la Ateneu la Opera la Teatru in alte parti dar nu la Biserica.

      Noi nu avem traditia instrumentelor la slujba nu e ca la catolici sau altii….

      Ajutor de la Domnul ! si Speranta !

      Apreciază

  4. Carmina said, on Martie 23, 2016 at 9:34 pm

    Hoooo!ca deja o cam luarati razna,demult,domnu….nimic nu mai e voie dupa canoanele domniei voastre!

    Apreciază

    • saccsiv said, on Martie 23, 2016 at 10:56 pm

      Carmina

      Nu-s ale mele habauco.

      Apreciat de 1 persoană

    • minionita said, on Martie 23, 2016 at 11:52 pm

      Cam ce ar trebui sa facem, sa ne cream fiecare religia lui personala, cu propria conceptie despre ceea ce vrea Dumnezeu de la noi? Nu e tocmai comparatia potrivita dar e ca si cum tu spui ca la tine acasa nu se scuipa pe jos iar eu raspund ca o mica flegma nu o sa iti strice covorul.

      Apreciază

    • Ionut said, on Martie 24, 2016 at 9:35 am

      Nu este in regula. Parca masonii aveau niste obiective prin care isi propuneau sa transforme bisericile in sali de concerte si alte lucruri.
      Este UN PRECEDENT PERICULOS. Acest duh al schimbarii nu cred ca este de la Dumnezeu.
      E un concert caritabil, dar se putea tine la Opera din Cluj, la Facultatea de Teologie sau oriunde altundeva. Se putea tine chiar in aer liber, in fata Catedralei, daca vremea ar permite-o (probabil ca vor veni si zile mai calduroase, cu 20 de grade, asa cum au mai fost).
      Deci NU ESTE IN REGULA. Acest concert nu trebuie sa aiba loc in Catedrala.

      Apreciază

      • Ecaterina said, on Martie 24, 2016 at 12:10 pm

        Și nici în fața Catredalei, Ionuț. De unde vii tu cu astfel de idei? Că pe 01 mai o să ne concerteze la miezul nopții, acoperind total cântările Sfintei Învieri a Domnului. Să ne așteptăm deci și la interzicerea purtării lumânărilor până la casele noastre. Am a vă spune tuturor un singur lucru:

        Concertele nu au ce căuta în apropierea Bisericilor și nici în interiorul lor.
        Vă rugăm insistent să concertați la peste 2 Km de orice Biserică.

        Apreciază

      • Ionut said, on Martie 24, 2016 at 4:08 pm

        Ma gandisem ca ar fi o varianta in aer liber, dar nicidecum in timpul slujbei…

        Apreciază

  5. IOANid said, on Martie 23, 2016 at 9:54 pm

    Pt. unii cultura este mai importanta decat credinta.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ionut said, on Martie 24, 2016 at 9:42 am

      Asta nu e cultura, ci provocare si dezbinare.

      Apreciat de 2 persoane

    • Radu said, on Martie 25, 2016 at 5:52 am

      Doar se folosesc de cultura pentru scopurile lor.

      Incearca sa „seduca” lumea mai intai cu bun gust al muzicii vechi rafinate si apoi o sa iti bage si rock si alte mai nasoale…
      E vorba de precedent

      Pas cu pas asa lucreaza baietii astia ca sa nu socheze lumea din prima stii?

      Apreciat de 1 persoană

  6. IOANid said, on Martie 23, 2016 at 10:20 pm

    Se implinesc profetiile Parintilor. Eu sunt mai nou pe aici si as vrea sa/mi spuneti daca stiti despre care Parinte Efrem de la Athos e vorba. Sa fie staretul de la Vatopedu ?

    Apreciază

  7. Alin said, on Martie 23, 2016 at 11:24 pm

    Raportul realizat în Norvegia a relevat că pentru prima dată în istoria ţării numărul persoanelor care cred în Dumnezeu a fost depăşit de cei care s-au declarat necredincioşi, asta în condiţiile în care printre respondenţi s-au numărat numai câţiva imigranţi de origine musulmană, marea majoritate aparţinând culturii religioase occidentale, după cum a precizat Jan-Paul Brekke de la Ipsos Norway, care a condus studiu

    http://www.dcnews.ro/ara-europeana-in-care-ateii-i-au-depa-it-pe-credincio-i_500757.html

    Apreciază

  8. Alin said, on Martie 23, 2016 at 11:30 pm

    Klaus Iohannis: Moscheea de la București, în faza obținerii autorizației

    Guvernul a adoptat, în 27 mai 2015, o hotărâre în care a prevăzut să ofere Muftiatului cultului musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni, cu o capacitate de 2.000 de persoane.

    Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expoziţional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

    Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani. Fondurile pentru construcţie vor fi asigurate de către statul turc.

    http://www.antena3.ro/actualitate/klaus-iohannis-moscheea-de-la-bucuresti-in-faza-obtinerii-autorizatiei-347860.html

    Apreciază

    • Ionut said, on Martie 24, 2016 at 9:38 am

      Da’ de ce nu doneaza nenea Johannis una din casele sale unei familii de imigranti, daca e asa de darnic?

      Apreciază

    • Ionut said, on Martie 24, 2016 at 9:40 am

      Si inca un lucru. Daca turcii vor moschee la Bucuresti, atunci cred ca si noi avem dreptul de a contrui o biserica la Istanbul sau la Ankara. PUNCT! Sau … nu permit legile statului turc?… Pai ale noastre de ce permit?

      Apreciază

  9. peter said, on Martie 24, 2016 at 12:09 am

    Pai unul dintre arhidiaconii IPS Teofan e mare tenor la opera in iasi, si nu e nicio problema in asta

    Apreciază

    • Aurora said, on Martie 24, 2016 at 11:50 am

      Problema e ca nu trebuie amestecata opera, simfonia cu Biserica.

      Apreciază

    • Radu said, on Martie 25, 2016 at 5:53 am

      Toata stima ca e tenor dar trebuie sa se respecte niste limite nu?

      Daca incepem cu inovatii din astea unde ajungem?
      Pare bine doar pentru prostii la miez e otrava in toata chestia asta…

      Apreciază

  10. Orthodox said, on Martie 24, 2016 at 12:13 am

    Apreciază

  11. Spaceman said, on Martie 24, 2016 at 12:22 am

    Religia mondială, ecumenismul

    Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită, în premieră absolută, miercuri, 23 martie, ora 19:30, în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, la un concert extraordinar, de o spiritualitate deosebită: „REQUIEM”, de Marțian Negrea!

    http://radiorenasterea.ro/requiem-o-premiera-exceptionala-in-catedrala-mitropolitana-din-cluj-napoca/

    REQUIEM – Liturghia pentru morți

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Recviem

    Apreciază

  12. picasso said, on Martie 24, 2016 at 2:01 am

    Apreciază

  13. picasso said, on Martie 24, 2016 at 2:05 am

    Apreciază

  14. hilohi bogdan said, on Martie 24, 2016 at 5:58 am

    asta cu caritabilu e ca bombonica pedofilului…din dragoste

    Apreciază

  15. Graiul Ortodox said, on Martie 24, 2016 at 6:35 am

    Surpriza!
    Episcopul Longhinprezen la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate. A spus: FRAȚILOR NUS MAI MULTE BISERICI

    ttps://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

    Apreciat de 1 persoană

    • mircea.v said, on Martie 24, 2016 at 11:07 am

      Si s-a terminat cu sinodu’ … 🙂

      Se face copy-paste la text, sa fie acolo in calculator, ca model de marturisire a unui episcop, si eventual de aratat la mireni, preoti, episcopi.

      Apreciază

  16. acelas said, on Martie 24, 2016 at 11:11 am

    o alta desprinsa tot din memorandum…

    Dupa tot scandalul cu concertul simfonic de la catedrala, „zidarii” construiesc chiar si dupa ce s-a zidit …

    http://www.evz.ro/mitropolia-clujului-vrea-sa-monteze-un-lift-panoramic-pe-catedrala-ordoxa-arhitectii-se-opun.html

    .

    Apreciază

  17. acelas said, on Martie 24, 2016 at 11:12 am

    arhitectii sunt mai sanatosi la cap decat episcopul ..

    .

    Apreciază

  18. acelas said, on Martie 24, 2016 at 12:47 pm

    altii sunt… altfel

    http://www.mediafax.ro/externe/polonia-anunta-ca-nu-va-mai-primi-refugiati-dupa-atentatele-de-la-bruxelles-15141872

    someseanul.ro/scandal-la-mitropolia-cluj-mai-multi-preoti-si-teologi-cer-demisia-decanului-facultatii-de-teologie/

    .

    Apreciază

  19. orthologos said, on Martie 24, 2016 at 1:55 pm

    Mitropolia Clujului sa reciteasca teza lui T.M.Popescu si apoi sa hotarasca daca „actul de cultura – simfonic” se inscrie in actul de cultura evanghelic.
    Oricum, sunt sariti de pe fix, demult..

    Biserica si cultura
    (Prof.Dr.Teodor M.Popescu)
    Traducere din limba franceză, de MARIA ALEXANDRESCU

    Selectii din referat:
    1.Intr-adevăr, pentru mulţi, printre care se numără atât credincioşi cât şi necredincioşi – unii istorici, filosofi, sociologi şi mai ales ideologi ai socialismului şi comunismului – Biserica este o instituţie obscurantistă, reacţionară, inamică a progresului şi a culturii. Este prezentată cu satisfacţie lipsa de entuziasm a primilor creştini faţă de frumuseţile civilizaţiei greco-romane, care ar fi fost, pasă-mi-te, distrusă de creştinism, atitudinea rezervată sau chiar lipsită de bunăvoinţă a monahismului faţă de lume, unele măsuri nefericite luate de Biserica Romei împotriva unor oameni de ştiinţă, rugurile medievale aprinse de aceasta, unele enciclice provenind chiar de la papi ai timpurilor moderne, în general, neîncrederea Bisericii faţă de anumite tendinţe şi exigenţe ale civilizaţiei, încetineala cu care se acomodează la ritmul de evoluţie al lumii, ataşamentul său faţă de principii şi tradiţii, precum şi unele greşeli, pe care orice Biserică le-a săvârşit la un moment dat.

    2.La drept vorbind, opinia care atribuie creştinismului o anumită opoziţie faţă de cultură nu este întru totul greşită. Ca religie, creştinismul nu are scopuri culturale. Religia îl leagă pe om de Dumnezeu şi îl orientează către El. Ea afirmă sufletul, nemurirea, veşnicia, viaţa de dincolo. Scopul său nu se limitează la lumea aceasta. Pentru omul religios – şi mă gândesc la creştin – lucrul cel mai important este să poată moşteni împărăţia lui Dumnezeu, împărăţie care nu este din lumea aceasta (loan 10, 36).

    3.”Fericirile” făgăduiesc creştinului o fericire duhovnicească, viitoare, cerească. Ţelul suprem al creştinului este, deci, să trăiască fericit în veşnicie. Viaţa pământească nu-i epuizează existenţa; ea nu este decât lupta care, după moarte, îi va încununa credinţa şi virtuţile, devotamentul faţă de Dumnezeu, ataşamentul faţă de voinţa dumnezeiască. Creştinul doreşte, rugându-se : „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta” (Matei 6, 10).

    4. Cultura, in schimb, este îndeletnicire omenească închinată scopurilor pămantesti ale vieţii noastre, limitată şi legată de condiţiile din viaţa aceasta. Ea este o lucrare specifică omului, corespunzând aptitudinilor sale, nevoilor cât şi aspiraţiilor sale de stapan al pământului, în accepţia sa generală, cultura, care este adesea identificată cu civilizaţia, reprezintă suma activităţii umane, atat de vastă şi de variată în acţiunile sale multiple, activitate care a schimbat faţa pământului şi condiţiile materiale şi morale ale omului primitiv. Ea reprezintă aportul său la viaţă. In accepţie mai restrânsă, cultura este educarea spiritului, raportându-se la intelect şi, îndeosebi, la morală.

    5.Cultura este destinul firesc, pământesc al omului. Iată de ce ea reprezintă totuşi legătura omului cu pământul pe care locuieşte şi pe care îl transformă prin munca sa. Iată de ce ea depinde şi de condiţiile naturii pământeşti şi omeneşti.

    6.Cultura se deosebeşte, deci, de religie atât prin geneză, cât şi prin motivaţie şi scop. Religia îl afirmă pe Dumnezeu şi ne înalţă către cer, cultura îl afirmă pe om şi îl apleacă spre pământ. Religia îl preamăreşte pe Dumnezeu, cultura îl preamăreşte pe om. Religia este transcendentă şi teocentrică, cultura este relativă şi antropocentrică. Religia, să zicem creştinismul, este mesajul lui Dumnezeu, care ne cheamă la El, ne mântuieşte. Cultura nu ne mântuieşte, ţelul său fiind bunăstarea pe acest pământ. După cum spune Jacques Mari-tain : „…cultura sau civilizaţia îşi are rădăcinile în solul vieţii fireşti, în timp ce rădăcinile Bisericii se află în cerul vieţii mai presus de fire” (Religion et culture, Questions disputees, Paris, 1930, p. 57).

    7.Cultura modernă nu ne asigură o viaţă mai bună. Ea a devenit o civilizaţie lipsită de suflet, deficitară, falimentară. Iar teologii nu sunt singurii care o constată. In cartea sa devenită celebră, Dr. Alexis Carrel acuză în mai multe rânduri civilizaţia modernă de a fi sărăcit viaţa spirituală: „Civilizaţia ştiinţifică ne-a închis lumea sufletului, spune el. Ne-a rămas numai cea a materiei” (L’homme, cet inconnu, Paris, 1935, p. 211). Această civilizaţie este viciată de defecte şi mizerii, a căror gravitate o resimţim din ce în ce mai acut.

    8. Din punct de vedere spiritual, omul civilizat al secolului nostru redevine un primitiv şi un păgân. Este rezultatul firesc al culturii sale, ştiinţifice şi tehnice, fără îndoială, dar care sacrifică necesităţile sufleteşti pentru cele trupeşti şi preferă satisfacţiile prezente, pământeşti, fericirii viitoare, cereşti. Căci omul modern trăieşte pentru pământ, pentru astăzi, crede în existenţa sa somatică şi limitată, profesează indiferenţa religioasă şi morală; îl uită pe Dumnezeu şi viaţa de dincolo, îşi uită ţelul său duhovnicesc care depăşeşte limitele vieţii acesteia, îşi creează idoli, are cultul plăcerii, al interesului, al forţei, devine egoist, dur, fără scrupule, urmăreşte doar câştigul şi satisfacerea instinctelor şi poftelor sale. Moderaţia, mila, compătimirea, blândeţea, milostenia, castitatea şi-au pierdut valoarea morală, fiind considerate virtuţi minore, care nu mai interesează pe omul emancipat, îndrăzneţ şi puternic al sec. XX.

    9.Religia nu este numai legătura omului cu Dumnezeu. Ea este şi o concepţie despre viaţă, o normă de viaţă, o disciplină de viaţă, o practică. Nu este o preocupare de ordin pur metafizic sau mistic. Doctrina religioasă este un răspuns la marile probleme ale existenţei şi ale vieţii. Ca religie, creştinismul are dogme în care să crezi şi precepte pe care să le îndeplineşti. Fiind în acelaşi timp şi credinţă şi morală, creştinismul impune o viaţă morală conformă preceptelor sale, compatibilă cu credinţa şi, transformând prin aceasta viaţa omului, creează astfel o viaţă nouă. Creştinismul conferă vieţii un sens superior, o susţine, o înnobilează, o curăţeşte, o desăvârşeşte. Domnul a spus : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6); El este, deci, o nouă viaţă duhovnicească. Iată de ce, creştinismul este o religie culturală prin excelenţă.

    10.Principiul cultural al creştinismului este de ordin moral. Or, un astfel de principiu caracterizează adevărata cultură. Nu există cultură demnă de acest nume fără morală. O cultură imorală este un non-sens, ea devine un sinonim al pierzaniei. Cultura vizează îndeosebi educaţia sufletului. Ea trăieşte din suflet, este pentru suflet, şi nu poate ignora nici neglija exigenţele sale cele mai legitime, care sunt spirituale şi morale. Pe bună dreptate se spune că : „sufletul culturii este cultura sufletului”

    11.Creştinismul este cel care a descoperit omul lăuntric, omul moral, care a umanizat omul în adevăratul sens al cuvântului, care l-a cultivat mai mult decât orice altă religie sau filosofie, care l-a desăvârşit până la a-l face sfânt. Creştinismul a cultivat omul, moralizându-l, şi întotdeauna îi va cultiva aşa. Lumea nu a cunoscut o altă forţă culturală de valoarea creştinismului, un generator de cultură tot atât de eficace ca religia mântuirii. Intr-adevăr, împărăţia pe care o vesteşte creştinismul nu este din lumea aceasta. Dar împărăţia lui Dumnezeu, pe care omenirea mântuită de Hristos este chemată să o moştenească, se află deja în noi : „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 18, 21). Ea începe prin convertirea noastră, prin transformarea noastră lăuntrică, prin hotărârea şi eforturile noastre de a gândi şi de a trăi ca nişte creştini, adică oameni renăscuţi, mântuiţi de Fiul lui Dumnezeu

    12.Încă de la început, Evanghelia a arătat ce putere are şi continua să o facă. Ea a cultivat omenirea. Creştinismul a apărut în epoca unei culturi înfloritoare, dar vicioase. A fost combătut, ca şi astăzi, în numele acestei culturi, de care greco-romanii erau mândri pe drept cuvânt. Era considerat un pericol pentru cultura antică, pentru că îi arăta slăbiciunile şi vestea o viaţa nouă, al cărei duh este diferit de cel al lumii. Si totuşi, „duşmanul” culturii a fost salvatorul culturii. Creştinismul a propovăduit şi a realizat virtuţi admirabile, a dat exemplul unei vieţi morale necunoscute până atunci, a creat o societate a cărei solidaritate, milostenie, curaj, sinceritate, pudoare, castitate, curăţie, demnitate erau recunoscute până şi de păgâni, In sânul unei lumi în descompunere morală şi socială, creştinismul a întemeiat Biserica, Cetatea lui Dumnezeu, comuniunea Sfinţilor. Este cel mai frumos şi mai indispensabil lucru pe care o religie îl putea oferi omenirii: o societate îndreptată, regenerată, mântuită, pentru Dumnezeu şi pentru lume, câştigată pentru viaţă şi pentru cultură.

    13.Problema care se pune pentru noi este tocmai de a releva drepturile Bisericii asupra culturii şi de a o pune în situaţia de a-şi îndeplini cât mai bine datoria pe care o are faţă de aceasta, pentru a asigura din nou culturii şi umanităţii asistenţa binefăcătoare şi mântuitoare a creştinismului.

    Dar care ar putea fi în vremea noastră raporturile dintre Biserica lui Hristos şi cultura acestei lumi, cultură laică, indiferentă faţă de Biserică sau chiar potrivnică ? Ce-ar putea face Biserica pentru a-şi pune pecetea sa spirituală pe această cultură pozitivistă, individualistă, materialistă? Cum ar putea Biserica să-şi exercite influenţa spirituală asupra unei culturi emancipate, îndepărtate de Evanghelie, îndreptate către idoli, dintre care unii sunt adevăraţi monştri? Cum ar putea rezista Biserica atâtor tendinţe contrarii ale ştiinţei, literaturii, artei, presei, politicii, modei, străzii, atâtor greşeli, atâtor frivolităţi, atâtor prejudecăţi şi atâtor vicii? Cum ar putea Biserica stăvili atâtea pericole lumeşti şi cum le-ar putea înlătura ?
    Trebuie să recunoaştem că sarcina îi este pe cât de măreaţă, pe atât de grea. Biserica trebuie să creştineze din nou cultura, mai bine decât a făcut-o în Evul Mediu şi într-o lume care nu mai este barbară. Ce poate aduce Biserica in acest scop lumii moderne, culturii sale păgânizate ?

    14.Ce poate aduce Biserica in acest scop lumii moderne, culturii sale păgânizate ?

    Ceea ce le-a adus întotdeauna: forţa morală a religiei, legea mântuitoare a lui Hristos, spiritul şi virtuţile Evangheliei, moravurile şi instituţiile creştine, fără care nu se poate edifica pentru societate o casă solidă şi sigură: ideea autorităţii divine, ierarhia valorilor, simţul moral, un ideal care depăşeşte contingentul. Tocmai datorită faptului că rămâne legată de pământ, cultura noastră este atât de relativă, de imperfectă, de schimbătoare, de neputincioasă în a ne asigura pacea, încrederea, împăcarea, bucuria de a trăi.

    15. Ea a uitat chipul Împărăţiei lui Dumnezeu şi a pierdut astfel din vedere planul superior al aspiraţiilor umane, fiind astfel condamnată să se ocupe exclusiv de scopuri foarte apropiate, provizorii, deseori meschine.

    16.Biserica nu este solidară cu orice preţ cu cultura. Nu-şi poate lega soarta de cea a culturii, ea se află şi trebuie să rămână întotdeauna mai presus de cultură, o instituţie supraculturală, întrucât este mai presus de fire. Alianţa sa cu cultura este condiţionată şi limitată, nu merge până la capăt, ci se opreşte acolo unde conştiinţa Bisericii de Trup al lui Hristos îi cere să se oprească. Cultura poate, rătăcii, poate decade, se poate chiar compromite.

    17.Păcătoşii şi bolnavii pe care Biserica vrea să-i vindece şi să-i mântuie se află în lume. Cultura modernă, repet, este bolnavă. Biserica trebuie să o trateze ca atare, luându-şi, desigur, toate precauţiile pentru a se feri de o molipsire funestă. Căci, într-adevăr, trebuie ştiut dacă Biserica poate face concesii culturii, şi în ce sens. Nu trebuie decât să se întrebe dacă acţiunea sa este compatibilă cu Evanghelia, dacă se săvârşeşte în duhul lui Hristos şi al creştinismului. Din fericire, Evanghelia este atât de plină de înţelegere, iar tradiţiile creştine sunt atât de sigure şi de puternice, încât Biserica nu riscă nicidecum să se înşele, dacă le respectă. Numai aplicând principiile sale evanghelice şi tradiţionale la nevoile culturii, Biserica o poate ajuta să se redreseze.

    18.Cultura modernă este marea comoară pe care omenirea,civilizată şi-a adunat-o pe pământ. Biserica trebuie să-i aducă aminte că această comoară este plăpândă şi pieritoare, că „molia şi rugina o strică” (Matei 6, 19). Cultura modernă este caracterizată printr-o luptă aprigă pentru existenţă; Biserica trebuie să reamintească omului că „nu numai cu pâine va trăi, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4, 4). Cultura modernă este strădania Martei; Biserica trebuie să ne zidească după pilda Mariei (Luca 10, 38-42).
    Cultura modernă este cucerirea lumii; Biserica trebuie să-l înveţe pe om că la nimic nu-i va folosi de va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde (Matei 16, 26). Cultura modernă învaţă că materia, concretul, ceea ce se vede şi se atinge, este esenţa lumii şi a vieţii; Biserica trebuie să vestească din toate puterile sale că viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea (Matei 6, 25).
    Biserica trebuie să lupte pentru primatul spiritual, pentru a repune spiritul în drepturile sale. Cultura este materialistă; creştinismul are cu ce s-o înduhovnicească. Cultura este antropocentrică; creştinismul o readuce la Dumzeu, care este Creatorul creatorului culturii.

    19.Biserica nu se va lega, deci, de formele culturii, ci îi va judeca intenţiile, duhul, sensul, şi va încerca să le pună în aplicare pe ale sale. Nu va aboli cultura, ci o va împlini, aşa cum a împlinit Legea şi proorocii, aducându-i colectivul moralei creştine şi al concepţiei sale despre viaţă. Creştinismul va fi pentru cultură „sarea pământului, lumina lumii, făclia pusă în sfeşnic care luminează tuturor” (Matei 5, 13-15).

    20.Adevărata cultură, cultura sufletului, va avea mult de câştigat din aceasta. Creştinismul o postulează; el poate, in plus, să o promoveze şi să o consolideze printr-o transfuzie de Duh evanghelic, singurul care deţine principiile şi mijloacele mântuitoare, capabile să domolească suferinţele culturale ale unei lumi dezorientate, dezechilibrate. Nici legile, nici ştiinţa, nici instituţiile acestei lumi nu au soliditatea, nici prestigiul cuvântului lui Dumnezeu. Ele sunt opera omului şi a timpului. Biserica este opera lui Hristos, ea este aici pentru vecie. Ea depăşeşte oamenii şi veacurile, având de partea sa chezăşia unei stabilităţi fără de care nici măcar viaţa omenească nu ar fi cu putinţă.

    21.Cultura, în schimb, înaintează cu paşi repezi, ea se schimbă neîncetat, progresează cu timpul, este evolutivă, se îmbogăţeşte şi sărăceşte neîncetat, este mereu neîmplinită; ea se supune impulsului momentan, riscând chiar salturi periculoase, în timp ce Biserica este conservatoare, ea moderează evoluţia, stabilizează efectele pozitive, păstrează şi pune în valoare toate bunurile autentice ale omenirii. Prin stabilitatea sa, ea asigură continuitatea, care este o condiţie a vieţii istorice, o apără de schimbările bruşte sau arbitrare. Viaţa omenească nu se poate lăsa antrenată de curentul schimbărilor zilnice, ea are nevoie de un liman sigur. Creştinismul este cel care i-l oferă; el a primit de la Hristos „cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 68).

    22.Prin cultură, omenirea s-a îndepărtat de Biserică şi caută chiar să se lipsească de ea. Emancipându-se de Biserică, ea s-a emancipat şi de Dumnezeu, desigur că nu fără urmări grave. Lumea modernă a încercat să-şi creeze în cultura sa, un nou turn Babei, o nouă sfidare adresată lui Dumnezeu. Se refugiază acolo, îşi caută adăpost, crede că şi-a ridicat casă stabilă şi sigură pe pământ. Din nefericire, noul turn nu poate nici el să apere omenirea de potop. Popoarele, clasele sociale, indivizii, îşi dispută tot mai acerb cât mai mult loc, cât mai multă pâine. Oamenii civilizaţi se omoară între ei în numele culturii lor şi cu armele oferite de aceasta. In loc de potop, turnul este ameninţat de foc, focul războaielor şi al revoluţiilor. Turnul culturii se clatină deja şi-i poate îngropa sub ruinele sale pe cei care l-au ridicat.

    23.Biserica trebuie să salveze în corabia sa tot ceea ce poate fi salvat, dar nu legându-se de principiile trecătoare ale acestei lumi, ci vâslind cu nădejde către limanul mântuirii, acolo unde Hristos veghează asupra destinului spiritual al omenirii. Biserica trebuie să ajute cultura, desigur, dar fără să prejudicieze astfel creştinismul. Trebuie să-i amintească omului că, deşi cultura caută să-i asigure stăpânirea asupra pământului, acesta îi aparţine totuşi lui Dumnezeu şi Dumnezeu este Cel Care i l-a dăruit omului, făptura Sa. Intr-un cuvânt, Biserica trebuie să readucă cultura către Dumnezeu, să facă din ea un omagiu adus Creatorului şi Mântuitorului omenirii. Este datoria oricărei Biserici demne de misiunea sa socială

    Apreciază

  20. speedyscout said, on Martie 24, 2016 at 3:03 pm

    Totul este împotriva unor astfel de manifestări! Dar ca să ceri 20 de lei intrare în Catedrală în timpul concertului, este mai rău decât pentru ce însuși Mântuitorul s-a revoltat la templu și i-a alungat pe negustori! Adică dacă eu am starea/nevoia de rugăciune atunci, nu pot intra în casa lui Dumnezeu, nu a mitropoliei/BOR/CMB, ca să mă rog, căci mă costă bani! Asta depășește erezia! Biserica mă ține departe de Dumnezeu și precum catolicii în evul mediu, îmi cere bani pentru păcate, sau ca să vin la Dumnezeu în cazul ăsta! ANATEMA! Că tot a fost Duminica Ortodoxiei!

    Apreciază

  21. mircea.v said, on Martie 24, 2016 at 3:04 pm

    „Cultura: lamentarea omului in fata propriului sau destin” – Albert Camus

    Biserica e lupta. Intre aceasta cultura a lumii si Biserica, nici o legatura; sau tot atatea legaturi ca si intre lamentare si lupta.

    Apreciază

  22. qazschneider said, on Martie 24, 2016 at 5:04 pm

    Daca nu va place, nu va duceti. E simplu. Asta e cel mai bun boicot.

    Apreciază

    • el said, on Martie 24, 2016 at 10:19 pm

      qazschneider

      GRESESTI fundamental!

      daca nu se duc unii merg altii si GLOATA ramane pururea in BEZNA nestiintei: TREBUIE/ e bine sau NU sa accepte asa ceva?
      Biserica/Sfintii/Dumnezeu nu lasa omul in nestiinta , Biserica ca o Maica iubitoare de fii MARTURISESTE Adevarul pentru cei care mai sunt in stare sa auda/asculte, restul merg dupa „cultura” lor.

      Apreciat de 1 persoană

      • qazschneider said, on Martie 24, 2016 at 11:22 pm

        Ok, de acord cu tine „el”. Spun doar ca mare lucru nu ai ce sa faci in legatura cu asta. Da, clujenii sunt chemati sa boicoteze. Intrebarea este daca VOR sa boicoteze.

        Uneori, cu unele lucruri, trebuie avuta rabdare. Daca Arhiepiscopia a lasat sa se intample asa, ei vor da seama pentru decizie, la timpul potrivit.

        Apreciază

  23. mircea.v said, on Martie 24, 2016 at 7:35 pm

    Apropo de muzica si cultura,
    pt @el, care nu trebuie sa raspunda in nici un fel 🙂 (romanul s-a nascut poet :))

    Apreciază

    • el said, on Martie 24, 2016 at 9:34 pm

      mircea v.

      nieeee… asta AFERIM cultura si MUZICHIE ADEVARTA ! Frumos !
      Multumesc, apreciez din toata inima ! 🙂 🙂 🙂 …

      PS : uite cum ma ispiteste pe mine „dhul” sa imi calc cuvantul!
      Dar de acum GATA ! Pana la Paste ascult muzichia asta TOTALA cad imi mai vine sa scriu aici… 🙂 !

      Apreciat de 1 persoană

      • el said, on Martie 25, 2016 at 3:27 pm

        mircea.v

        si pentru ca tot am ceva limbaritza..( pt care am si „ac de cojocul” ei…. )
        ca m-am gandit toata seara trecuta la tema asta, dupa ce m-am prapadit de ras pe cinste…. :

        daca i-as canta eu asa un lied/ cantecel gingas motanului meu(un fel de :lilililiiiiiliiii…. liiilliliii.liliiiiii… ceea ce desigur nu ar iesi la fel de „poetic” ) cred ca, dupa ce m-ar asculta stupefiat max. 5 secunde, mi-ar trage 2 labe peste mana si 2 peste bot ca protest ca il tratez de debil…. cat despre floare( petunie sau orice ar fi ea, admitand ca ar reusi totusi sa fie depusa pe capul lui) ….ar fi ferfenitza in 2 secunde ! 🙂

        asta e un motanel cuminte si ascultator, dar sa stii ca nu toti sunt asa „melomani” ca el ….si nici stapanii de pisoi asa de „vrajitori ” ca mica soprana !
        oricum e de Euro/Mondo-vision clipul ….. 🙂

        Apreciază

      • mircea.v said, on Martie 25, 2016 at 5:37 pm

        @el,

        eee, nu stiu cum ar reactiona daca i-ar canta mica fetita… 🙂
        Poate pe loc ar deveni si el melancolic 🙂

        Apreciază

      • el said, on Martie 25, 2016 at 10:47 pm

        mircea.v

        mmmm posibil….
        insa eu raman SCEPTIC, dupa cum imi cunosc „tovarasul”… 🙂

        Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: