DEMONIZATA la mormantul Sfantului Paisie Aghioritul: “INCA PUTIN SI AM SA VA PUN LA TOTI 666 PE MANA. O sa va inchinati cu totii mie”
Iata ce putem citi la Şi pietrele vorbesc despre Părintele Paisie…:
[…]
Vindecarea unei demonizate
Intr-o dimineata de decembrie a anului 1996, la pangarul manastirii de la Suroti se aflau maica responsabila, doi soti impreuna cu copilul si cu tatal lor, doua femei de varsta mijlocie si un barbat tanar. Deodata s-a auzit un strigat puternic. Una dintre femeile de varsta mijlocie, care era destul de voinica, tocmai cazuse la pamant si incepuse sa se loveasca, sa urle salbatic si sa-si miste repede capul intr-o parte si alta. Privelistea era ingrozitoare. Femeia cu copilul au iesit afara, iar ceilalti s-au apropiat de ea ca s-o ajute. Mugea, gafaia si spunea cu o voce barbateasca, salbatica si amenintatoare: “Am sa va arat eu voua, astora care nu credeti, am sa va arat eu… Inca putin si am sa va pun la toti 666 pe mana… O sa va inchinati cu totii mie…Ticalosilor, imbecililor…” si alte ocari. Apoi a inceput sa scuipe si spunea infricosata: “Paisie, ma arzi, vrei sa ma trimiti inapoi in tartar… Si aceasta femeie nenorocita numai pe la manastiri ma duce… De ce o ajuti? Ma arzi, ma arzi!” Urla si se lovea atat de tare, incat toti credeau ca isi va sparge capul. Era lucru vadit ca o chinuia diavolul. “Aaa…Aaa…“, striga iarasi. “Uite, a venit si Maria acum…Ma arzi, Paisie!” si strigand acestea, ramase nemiscata, de parca ar fi lesinat. Cei care erau de fata s-au apropiat pentru a o ajuta, iar femeile au acoperit-o cu hainele ei. Dupa aceasta au ridicat-o in picioare. Atunci femeia si-a deschis ochii si a inceput sa planga linistit, iar din adancurile inimii ei s-au revarsat aceste cuvinte: “Iti multumesc, Gheronda… Iti multumesc, Dumnezeul meu!” Si repeta aceste cuvinte cu multa recunostinta. Apoi s-a ridicat, a mers inaintea icoanei lui Hristos si a Maicii Sale si a inceput sa se roage cu suspine negraite: “Dumnezeul meu…Dumnezeul meu…Cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Iti multumesc, Gheronda…Nu meritam, Dumnezeul meu, un astfel de ajutor.” Toata aceasta priveliste era deosebit de miscatoare. Apoi au salutat-o pe maica de la pangar si au plecat. Aceasta femeie care s-a izbavit de diavol a povestit ca in noaptea de dinaintea venirii ei la manastire l-a vazut pe Staretul Paisie care i-a spus: “Vino la mormantul meu si te voi face bine.” A doua zi a venit la manastire si dupa ce s-a inchinat la mormantul Staretului a venit la pangar, unde s-au petrecut cele descrise mai sus.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si ce spune o alta demonizata aici:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Noua colectie debuteaza cu volumul Sfinta tinerete legionara. Activismul fascist in Romania interbelica, semnat de istoricul Roland Clark, in traducerea lui Marius-Adrian Hazaparu. Volumul ofera o imagine cuprinzatoare si documentata a miscarii legionare din Romania interbelica.
Roland Clark merge pe firul istoriei orale, al memoriilor personale si al documentelor din arhivele nationale pentru a avea o imagine cat mai completa a miscarii legionare din Romania interbelica. El ofera o noua perspectiva asupra fascismului european in care, dincolo de analiza istorica detaliata, evidentiaza impactul pe care represiunea oficiala, spectacolul fascist si actiunile legionarilor l-au avut asupra vietii de zi cu zi a oamenilor obisnuiti.
„Roland Clark a folosit carti rare si serii integrale ale ziarelor interbelice, manuscrise si documente nepublicate, transcrieri ale interviurilor cu martori oculari ai evenimentelor analizate. De o importanta particulara sunt dosarele din arhivele nationale romanesti, care reprezinta o sursa incomparabila pentru istoria miscarii legionare.“ (Dennis Deletant, Georgetown University)
http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/afisStire/4457
http://adevarul.ro/cultura/carti/sfanta-tinerete-legionara-dezvaluie-secretele-miscarii-fasciste-dinromania-interbelica-1_55c4748df5eaafab2c552bc7/index.html
În plină dezbarete legată de Legea promulgată de preşedintele Kalus Iohannis, prin care este interzisă şi sancţionată „fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenefobe”, la Editura Polirom a fost lansată colecţia Studii Româneşti, cu un prim titlu care se anunţă controversat: „Sfîntă tinereţe legionară. Activismul fascist în România interbelică”, a lui Roland Clark.
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sfanta-tinerete-legionara-in-studii-romanesti-o-carte-controversata–1077767.html
ApreciazăApreciază
http://www.cornellpress.cornell.edu/book/?GCOI=80140100136380&fa=author&person_id=5160
http://easternct.academia.edu/RolandClark
ApreciazăApreciază
Din seria RATACIRI:
MONOFIZISMUL LUI ARSENIE BOCA
Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate, găsindu-şi soluţia în Unitatea-Trinitate. lată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma trinitară. ( Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, p. 50)
Iată că Părintele Arsenie Boca propovăduia monofizismul dat anatema la Sfântul Sinod Ecumenic al 4-lea.
Să vedem ce ne învață despre aceasta Sfântul Ioan Damaschin, numit de Sfântul Sinod al 7-lea Ecumenic: „Luminătoriu carele luminează în lume, cuvânt al vieții țiind”(Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatic, Ed. Predania, București, 22011, p.15):
Firile s-au unit unele cu altele fără să se schimbe şi fără să se prefacă. Firea dumnezeiască nu s-a îndepărtat de simplitatea ei proprie, iar firea omenească nici nu s-a schimbat în firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistentă şi nici din cele două firi nu s-a făcut o singură fire compusă. Firea compusă nu poate să fie deofiinţă cu nici una din cele două firi din care a fost compusă, deoarece din naturi deosebite rezultă ceva deosebit. Spre exemplu: corpul este compus din cele patru elemente, dar nu se spune că este deofiinţă cu focul, nici nu se numeşte foc, nici aer, nici apă, nici pământ şi nici nu este deofiinţă cu vreunul din acestea. Dar dacă, după cum spun ereticii, Hristos ar fi fost după unire dintr-o singură fire compusă, atunci s-a schimbat dintr-o fire simplă într-o fire compusă şi în realitate ei nu mai este deofiinţă nici cu firea simplă a Tatălui nici cu aceea a mamei. O astfel de fire nu este compusă din Dumnezeire şi omenire, nici nu este în Dumnezeire şi omenire şi nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci numai Hristos. Iar cuvântul Hristos nu va fi numele ipostasei, ci, după cum ei gândesc, al unei singure firi. ( Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21943. Varianta electronică APOLOGETICUM 2004)
Deci în nici un caz nu este vorba de o fire (natură) teandrică, cum susținea Părintele Arsenie Boca. Această învățătură a fost dată anatema la Sfântul Sinodul al 4-lea Ecumenic.
Activitatea însă se numește teandrică, păstrând, însă, neatinsă, deosebirea activităților și celor două naturi dumnezeiască și omenească:
Când fericitul Dionisie spune că Hristos a trăit printre oameni cu o activitate nouă, teandrică, nu suprimăm activitățile firești ale celor două firi, în sensul că ar spune că a rezultat o singură activitate din cea dumnezeiască şi cea omenească — căci dacă ar fi așa, am fi spus şi o singură fire nouă, rezultată din cea omenească şi cea dumnezeiască. Căci, după cum spun Sfinţii Părinţi, cele care au o singur ă activitate acelea au şi o singură ființă —, ci fericitul Dionisie a numit cele două activități astfel, voind să arate modul nou şi inexprimabil de manifestare al activităților firești ale lui Hristos, mod înrudit cu modul inexprimabil al întrepătrunderii reciproce a firilor lui Hristos, traiul lui ca om, străin şi minunat şi necunoscut firii existențelor, ca şi felul comunicării însușirilor care rezultă din unirea inexprimabilă a firilor. Nu spunem că activitățile sunt despărțite şi nici că firile activează despărțit, ci fiecare lucrează în chip unit ceea ce are propriu cu participarea celeilalte. Nici pe cele omenești nu le-a lucrat în chip omenesc, căci n-a fost simplu om, şi nici pe cele dumnezeiești numai ca simplu Dumnezeu, pentru că n-a fost simplu om, ci El a fost în același timp şi Dumnezeu şi om. Căci după cum cunoaștem unirea şi deosebirea firească a firilor, tot astfel cunoaștem unirea şi deosebirea voințelor şi activităților firești. […]
Prin urmare, termenul „activitate teandrică“ arată aceasta, anume că Dumnezeu s-a făcut bărbat, adică s-a înomenit şi activitatea Lui omenească a fost dumnezeiască, adică îndumnezeită; activitatea Lui omenească n-a fost lipsită de activitatea Lui dumnezeiască, iar activitatea Lui dumnezeiască n-a fost lipsită de activitatea Lui omenească, ci fiecare este considerată împreună cu cealaltă. Felul acesta se numește perifrază, anume când cineva cuprinde printr-un singur cuvânt două lucruri. După cum spunem că este una atât arderea care taie, cât şi tăierea care arde a cuțitului înroșit în foc; dar spunem că altă lucrare este tăierea şi alta arderea, şi că arderea focului şi tăierea cuțitului sunt activitățile unor firi deosebite, tot astfel şi când vorbim de o singură activitate teandrică a lui Hristos, înțelegem pe cele două activități ale celor două firi ale Lui, a Dumnezeirii Lui, activitatea dumnezeiască, iar a omenirii Lui, activitatea omenească. ( Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21943. Varianta electronică APOLOGETICUM 2004).
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Andrei-d, am văzut câțiva oameni dar destui totusi care erau mari râvnitori în litera „legii” (a se citi ” în dogmatică”) care doxă fiind au ajuns în cel mai bun caz să slujească sau să ajungă alături de cei din cealaltă tabără, tot extremă. Din câte văd tu ai ceva studii teologice, dar fiind cuprins de o pornire exacerbată împotriva anumitor clerici uiți ca pe lumea asta mai este nevoie și de discernământ. Eu sincer îl consider sfânt pe păr. Arsenie Boca. Si să îți spun 2 motive dar nu din cărți ci din viață reală.
1. Există o mulțime de oameni care mărturisesc minunile lui atât din timpul vieții cât și după moarte, printre aceștia numarandu-se și mulți care au suferit în temnițele comuniste.
2. Dacă părintele Arsenie Boca era eretic în gândire și sau în scris, atunci părintele Dumitru Staniloae s-ar fi distanțat de Sfântul Ardealului.
E adevărat ca anumite lucruri îmi ridica semne de întrebare cu privire la pictura Parintelui Arsenie Boca. Dar asta nu mă face să îl declar eretic, ci mai degrabă să las pe alții mai în temă decât mine dar și insuflați de Duhul Sfant să se pronunțe în această chestiune.
ApreciazăApreciază
tinere,
Esti depasit si ai judecata simplista.
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim. 4, 3-4)
SFINTELE ICOANE, Arsenie Boca LE PICTA DUPĂ VEDENII:
“A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie. să şteargă imaginile neortodoxe pictate in biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să şteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: „n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace in intuneric”. De aceea, nu l-a putut inţelege intru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentatie; ci mai ales cu rugăciune si post si, uneori, vorbind cu sfinţii pe, care ii picta.” (Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 35-36.)
Ideea de a picta biserica după vedenii este neprimită de Sfânta Biserică:
Can. 9, Sinodul VII Ecumenic: DEFĂIMAREA ICOANELOR SE OSÂNDEŞTE
Toate jucăriile copilăreşti şi glumele nebuneşti, scrierile mincinoase, şi cele care s-au făcut (alcătuit) împotriva cinstitelor icoane, trebuie să se predea episcopului Constantinopolului, spre a fi puse la o parte (scoase din circulaţie) împreună cu celelalte cărţi eretice. Iar dacă s-ar afla cineva ascunzându-le pe acestea, de ar fi episcop, ori presbiter, ori diacon, să se caterisească, iar de ar fi laic ori călugăr, să se afurisească.
Can. 60 Apostolic: Cărţile apocrife şi eretice
Dacă în biserică ar răspîndi cineva, ca sfinte, cărţile cu titluri false ale necredincioşilor (ereticilor) spre paguba poporului şi a clerului, să se caterisească.
Canonul 63 Trulan: SE OSÂNDESC MARTIROLOGIILE FALSE
Poruncim ca patimile mucenicilor (chinurile mucenicilor), martirologiile, cele plănuite de către vrăjmaşii adevărului, în chip ca să-i defăimeze pe mucenicii (martirii) lui Hristos şi ca să-i aducă la necredinţă pe cei ce le ascultă – să nu se răspândească prin Biserică, ci acela să se dea focului. Iar pe cei ce le primesc pe acestea, sau le cinstesc pe ele ca adevărate, îi dăm anatemei.
Canonul 83 al celui de-al VIII Sinod local din Cartagina (419), facand referire la „mucenicii inchipuiti”, afirma: „Asijderea s-a hotarat ca pretutindeni altarele care sunt ridicate prin tarini si prin vii, ca si cum intru pomenirea mucenicilor, in care insa nu se dovedeste a fi asezat nici un trup, nici moaste ale mucenicilor, de este cu putinta, sa se distruga de catre episcopii locali, iar daca aceasta nu se poate face din cauza tulburarilor poporului, totusi sa se admonesteze gloatele, ca sa nu se adune la acele locuri. Si pentru ca cei ce cugeta drept cu nici o superstitie sa nu se lege de aceste locuri, nicidecum sa nu se savarseasca acolo pomenirea mucenicilor, decat numai daca ar fi vreun trup sau oarecare ramasita de-a mucenicilor ori daca s-a predanisit in vechime in chip demn de incredere ca acolo ar fi fost domiciliul de origine, sau al mosiei, sau al patimilor vreunui martir; iar toate celelalte, care se ridica oriunde in urma visurilor si descoperirilor false ale unor oameni, in tot chipul trebuiesc inlaturate.”
[Sinod 7, can. 9]
TÂLCUIRE
Oarecare ca cum pentru evlavie, ori pentru oarecare vedenii, și zadarnice descoperiri ce le-au văzut în vis zideau case de rugă în nume de mucenici, prin țarini, și prin vii, pentru aceasta canonul acesta rânduiește, că, dacă în acest fel de jertfelnice, nici trup întreg, nici bucăți de trupuri, și rămășițe (Moaște) de mucenici se află învistierite, sau să fie veche predanie, că s-au aflat cândva. Adică, dacă nici cu sfinte mucenicești Moaște s-au sfințit, nici prin obișnuita rugăciune a arhiereului, sau a iereului s-au zidit. Atunci să se risipească, de se va putea. Ori de o popresc aceasta gloatele; atunci pe ele trebuie a le înțelepți și a le sfătui arhiereii, ca să nu se adune într-însele cu evlavie, nici să se amăgească cu disedimonie (credință deșartă) și înșelăciune, că s-ar fi zidit din dumnezeiasca descoperire; [„că diavolul întuneric fiind, de multe ori se închipuiește în îngerul luminii, după dumnezeiescul Pavel, ca să amăgească sufletele oamenilor” (II Corinteni: 11,14)], ci nici pomeniri de mucenici să săvârșească într-însele. Ci dimpotrivă, cu tot chipul să se netrebnicească, și de la evlavie să se scoată. [Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 383.]
160. -“Așijderea, s-a hotărît, ca pretutindenea, altarele, (bisericile) cînd sînt ridicate prin țarini sau vii, ca și cum ar fi întru pomenirea mucenicilor, însă, în ele nu se dovedește a fi așezat vreun tnip și nici moaște ale mucenicilor, de este cu putință, să se distingă de episcopii locului; iar, dacă aceasta nu se poate face din cauza tulburării poporului, totuși oamenii să fie sfătuiți să nu se mai adune acolo și pentru ca cei drept credincioși să nu se lege de aceste”locuri, înșeleți fiind de vreo superstiție, acolo să nu se săvîrșească nicidecum pomenirea mucenicilor, decît numai dacă ar fi vreun tntp sau rămășițe (de ale mucenicilor), sau dacă s-au prcdanisit din vechime, în chip sigur, cum că acolo a fost locuința, moșia, sau locul patimilor vreunui mucenic. Toate altarele (bisericile) care se ridică undeva în urma visurilor și ale falselor descoperiri ale unor oameni de rînd, în tot chipul trebuiesc distruse” -Cart. 83. [Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.]
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Din categortia VREDNICI DE PLANS
Secta ARSENISTA incepe sa ia amploare, asa ca adapostiti-va in Corabia Sfintilor Parinti si la adapostul Duhului lui Dumnezeu!
Arsenie Boca SE PICTA PE SINE, ÎN LOCUL MÂNTUITORULUI ȘI SFINȚILOR:
Această asemănarea a picturii cu autorul ei corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu [De undei practicii sale de a se uita mult în oglindă, din motive religioase, după mărturisirea Părintelui Profesor de mai devreme]:
O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia şi etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul şi clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renaşterii chiar a pus preţ pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniţi deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toţi oamenii să-şi recunoască în El chipul lor de obârşie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă şi poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen, dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creaţie. [ Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16. Probabil se socotea pe sine chipul universal al omului, un nou Adam, închinând întreaga compoziție, vieții sale. De aceea pune și mucenicia Sfântului Cuvios Mărturisitor Ștefan cel Nou, ca cel prăznuit de ziua morții lui, fiindcă vedeniile icoanelor (ucenicii susțin că a pictat ce a văzut în vedenii) vorbeau despre sine și concepția sa personală hinduso-greco-catolică despre univers. Ce duh le insufla?]
Însă[picture cu chipul sau] este contrară învățăturii Ortodoxe:
Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana (adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu a fi oarecare grozăvii neasemănate. [Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.]
Analizând, așadar, cum este pictura Părintelui Arsenie Boca, vom descoperi și de unde proveneau vedeniile sfinției sale și cine erau „sfinții” pe care îi picta și cu care vorbea. Mai mult, va fi pentru noi evident și dacă celelalte învățături (scrise) ale sfinției sale au fost sau nu Ortodoxe, dacă putem sau nu a le urma, fiind insuflate de același duh și având același mesaj ca și cele pictate, doar că cele din urmă au fost prelucrate printr-o experiență și meditație stăruitoare în ele de toată viața:
Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârşită asemănare cu Părintele nostru Arsenie, suntem deplin îndreptăţiţi să credem că aceasta ne vorbeşte şi ne va vorbi de acum înainte, pentru totdeauna în locul Sfinţiei Sale.[†PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, 193.
Această frază este chiar concluzia cărții, noi suntem de acord cu ea, mai puțin cu Sfinția Sa deoarece S MARE trebuie păstrat, în chip Ortodox doar pentru Dumnezeu și Maica Domnului. Am spune, mai potrivit,sfinția sa.]
După cum vedem, biserica de la Drăgănescu nu seamănă cu Maica Domnului, cum ar trebui, ci cu Părintele Arsenie Boca. Prin ea nu ne vorbește Hristos, ci acela care s-a pictat pe sine în locul Mântuitorului.
Aceasta nu este o frază metaforică, nu este o figură de stil, ci surprinde esența picturii de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă recomandăm să priviți fără prejudecată sudiul de mai jos, să vă convingeți că biserica de la Drăgănescu este pictată de autorul ei cu diferite fotografii despre sine ale sfinției sale din diferite etape ale vieții. Este impresionant că nici o fotografie ce ne-a rămas cu sfinția sa nu lipsește de pe pereții bisericii. Se pictează ca Sfântul Vasile cel Mare, ca Sfântul Paisie de la Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca Sfântul Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca Mântuitorul lumii. Mesajul este cam așa: eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului.
Așadar, dacă vrem să-l cunoaștem cu adevărat pe preacuvioșia sa, să studiem tablourile din ea, să le comparăm cu Sfintele Icoane (cu teologia și canoanele lor insuflate de Sfântul Duh). Dacă vor fi la fel să le cinstim, dacă cele dintâi vor fi doar altfel (din neștiință) să le dezvăluim greșelile și să nu le repetăm, ca să nu cădem din har, însă, dacă cumva… se vor împotrivi Adevărului… să înțelegem că și Părintele și duhul ce l-a inspirat nu sunt după voia lui Dumnezeu și, cu milă înțelegătoare, dar și cu tărie, să le respingem fățiș, ca să nu ne pierdem mântuirea.
Pentru a vedea ce duh le insufla, ne rugăm Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul să ne descopere:
Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștiința înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ascultă . [Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 389-340.]
Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile șiDomnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă, chiar ucenicii preacuvioșiei sale:
Călugărul pictat la intrare, pe peretele din stânga al bisericii din Drăgănescu – răstignit pe cruce, către care strigau potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o imagine a Părintelui Arsenie [Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.]
ApreciazăApreciat de 2 persoane
bogdan ioan,
daca iesim din invatatura Bisericii sau a Sfintilor Parinti si implicit invatatura Duhului Sfant nu mai faci parte din Biserica. PUNCT, chiar daca mergi si te spovedesti si te impartasesti si ai „evlavie” la orice duh care face minuni, asta nu inseamna ca esti in Biserica. Inainte de evlavie trebuie sa ai DREAPTA SOCOTEALA, adica dreapta credinta, la care vad ca ai alergie. Sf. Ioan Damaschinul spunea ca „Cine nu marturiseste dreapta credinta a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice si a Bisericii este NECREDINCIOS, chiar daca pare ca merge la Biserica si se roaga, el defapt e necredincios.” Deci Parintii nu inselatii. Arsenie Boca trebuia sa se supuna Bisericii, si nu Biserica sa se supuna vedeniilor lui dracesti.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bogdan Ioan
„2. Dacă părintele Arsenie Boca era eretic în gândire și sau în scris, atunci părintele Dumitru Staniloae s-ar fi distanțat de Sfântul Ardealului.”_____ CAT de mult sa se mai distanteze daca nici macar NU l-a mai pomenit in Filocalie si fiica dansului Dann Lidia Stanilaoe a spus FT KLAR ca Parintele Stanilaoe a fost DEZAMAGIT de boca?
Cine are urechi de auzit sa auda !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sa nu mai vorbesti de Parintele Arsenie Boca !
ApreciazăApreciază
E vrajitor, normal ca nu mai vorbesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce a pictat Părintele Arsenie Boca tocmai pe Wulfila și nu pe un alt eretic arian, în altar? Dupa numeroasele afirmatii chiar ale lui, nu a studita doar pe ereticul Ignațiu de Loyola, ci si teologie romano-catolica sau Rudolf Steiner. Dar sa analizam mai jos influntele eretice:
Cine este Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt de Părintele Arsenie Boca în Biserica Sfântul Nicolae – Drăgănescu?
Iată, este știut că acest „Wulfilas Episcopul Goților”, pe care îl găsim pictat în altarul biserici Drăgănescu, de Părintele Arsenie Boca, era de credință ariană, nu credea a fi Hristos Dumnezeu-Om. De această erezie ne-a izbăvit Dumnezeu prin Sfinții Săi, în primul rând prin Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare. De unde și-a luat îndrăzneala Părintele Arsenie să arate că Wulfila este părtaș unirii cu Trupul lui Hristos Dumnezeiesc și omenesc precum Sfinții Mari Ierarhi? El a pictat în altar o Sfântă Masă pe care se află Trupul și Sângele Domnului și în fața ei vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos și într-o parte a Lui și în cealaltă Sfinții Mari Ierarhi, iar, la urmă, alături de Sfântul Ioan cel Milostiv găsim scris pe aureola unuia „Wulfilas Episcopul Goților”.
Nu putem îndreptăți această erezie cu „minunile care le-a făcut și le face” Părintele Arsenie Boca. Mântuitorul ne-a atenționat: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne! Doamne! va intra întru împărăţia cerurilor, ci, cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri. Mulţi vor zice Mie, în ziua aceea: Doamne! Doamne! au nu cu numele Tău am prorocit? Și cu numele Tău draci am scos? Și cu numele Tău multe minuni am făcut? Și atunci voi mărturisi lor, că niciodată nu v-am ştiut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7, 21-23). Nici cu faptul că a avut descoperire nu putem îndreptăți această lucrare care pervertește conștiința Bisericii. Sfântul Apostol Pavel zice: „Ci măcar şi noi, sau înger din cer de va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie” (Gal. 1, 8).
Despre Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt și părtaș la împărtășirea cu Hristos împreună cu Sfântul Ierarh Atanasie și Sfinții Mari Ierarhi de Părintele Arsenie Boca în altarul Bisericii Sfântul Nicolae – Drăgănescu, am găsit scris:
„În secolul al III-lea sunt pe malurile Dunării inferioare și în nordul fluviului, în Dacia, vizigoții. Creștinismul în rândurile lor este propagat de către prizonieri capadocieni. Intre aceștia fusese și Wulfila (383 cca.), consacrat de episcopul filoarian Eusebiu din Nicomidia ca episcop al creștinilor din țara goților. În felul acesta, creștinismul în forma ariană pătrunde printre germanii orientali.
Din activitatea marelui misionar Wulfila printre conaționalii săi de la nord și sud de Dunăre (341-383), de menționat este traducerea gotică a Scripturii, din care el a scos cartea Regilor, pentru a nu trezi și mai mult spiritul războinic al conaționalilor săi.
Conștient fiind de pericolul acestor triburi războinice și crude, Valens îi accepta ca aliați ai imperiului (foederati), acordându-le anumite spații de locuit în Tracia și garantarea unei existențe pașnice. Acum, Wulfila și alți misionari îi încreștinează în forma ariană, erezia fiind favorizată de Valens și Constanțiu, încercându-se chiar propunerea ei ca religie de stat.
Arianismul goților lui Wulfila a fost acceptat apoi de toate popoarele germanico-orientale care au intrat în teritoriile imperiale în secolul al V-lea. Edictul lui Teodosiu I din 380 prin care impune credința Niceană ca lege pentru tot imperiul, nu reușește să-i facă pe goți să renunțe la arianism, considerat de ei ca un patrimoniu național pe care nu-l pot părăsi pentru nici un motiv”. (Istoria Universală a Bisericii Catolice).
„Limba operelor patristice a fost greaca în Răsărit și chiar în Apus în frunte cu Roma și multe orașe occidentale până în sec. III, poate până înspre 200-250, când încep să apară opere și în limba latină. Era o limbă pregătită prin traducerea Vechiului Testament în koine și grefarea ei cu elemente populare, uneori cu eforturi de a îmbrăca dialectul atic, doric etc. În această limbă – la început simplă, dar evoluând mereu spre complexitate și elegantă – se predica, se țineau catehezele și se săvârșea cultul. Limba greacă a fost prin înalta ei evoluție, prin bogăția vocabularului și a noțiunilor ei, și prin spiritul ei dialectic, un instrument adecvat ideilor și a idealului literaturii patristice. Era o limbă misionară, de agora, de parlament, încă de la Homer, Eschil, Platon și Demostene. Etosul Evangheliei și ardoarea spirituală a Sfinților Părinți au adăugat forțe noi suflului misionar al limbii, chiar daca nu exista o afinitate veritabila între vechea cultură elenica și cea nouă elaborată de Părinți. Dacă o afinitate de esență între „nou” și „vechi” nu exista, limba greacă aducea totuși creștinismului ecoul neestimatului tezaur de valori creat de geniul elenic de-a lungul veacurilor, tezaur de care limba și cultura patristică s-au folosit parțial. E ceea ce a permis limbii grecești, dar și celei latine patristice să civilizeze, prin cultura creștină, popoarele Europei, Asiei și Africii pe care această cultură le-a putut atinge, inclusiv grupe mari ale unor popoare migratoare ca goții, hunii, gepizii etc. Cu timpul, în Răsărit, pe măsură ce popoarele de la periferia imperiului se creștinau, greaca a fost înlocuită de siriacă, coptă, armeană, gotă, limbi ale căror alfabete au fost create de Părinți ai Bisericilor naționale respective (Bardesane (?), Wulfila, Mezrob, Pahomie). Traducerile din greacă în aceste limbi și invers au menținut legătura cu literatura greacă contemporană, factor de unitate a produselor spirituale și a Bisericii. Limba latina patristica a creștinat și a civilizat Europa occidentală, centrală și o parte din cea răsăriteană (Daco-Romania), inclusiv popoarele germanice, anglo-saxon, maghiar, polon. De aici simpatia pe care Bisericile acestor popoare o manifesta față de Părinții latini” (Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie).
„Vizigoţii creştinaţi (în variantă ariană) de Wulfila, episcop care a tradus Biblia în limba gotică, într-un alfabet runic îmbunătăţit după alfabetul grec, s-au rupt de sub autoritatea regelui lor păgân şi au trecut în sudul Dunării, în imperiu…
Primii barbari evanghelizaţi la nord de Dunăre (dar nu în fosta Dacie Romană) au fost un grup de goţi, pentru care a fost trimis ca episcop misionar Ulfila (Wulfila), între 341-348, dar acesta predica şi în limba latină, nu doar în gotică, semn că între ascultătorii săi se aflau şi daco-romani” (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Biblia lui Wulfila, în MB, an XX, 7-9, 1970, p. 550-558, Despre goți; persoana lui Wulfila și activitatea lui; importanța traducerii lui Wulfila).
„Am să vă dau un mic exemplu, foarte semnificativ, o experienţă pe care am trăit-o în timpul unuia din turneele mele de conferinţe. Acest exemplu arată că istoria lumii, când este considerată ca expresie a spiritualului, a divinităţii, apare în toate ocaziile semnificativă, mereu şi pretutindeni ne vorbeşte un limbaj nou. Acum câteva săptămâni, eram în Scandinavia şi am putut constata că viaţa în acea parte nordică a Europei este încă străbătută de ecoul a tot ce a fost în trecut; tot ce este spiritual era încă impregnat de prezenţa, în conștiința oamenilor, a fiinţelor care populau mitologiile nordice. S-ar putea spune că în aceste ţinuturi tot ce apare în faţa privirii noastre este ecoul a ceea ce a constituit viaţa spirituală a nordului în acel trecut îndepărtat despre care vorbeau inițiații Misteriilor druidice şi ai Misteriilor droţilor discipolilor lor. Se observă şi acum influenţa acestui suflu magic care a pătruns în viaţa spirituală a acestor ţinuturi nordice şi care se pot privi ca fiind expresia unor foarte frumoase raporturi karmice. La Uppsala, am simțit că sunt chiar în centrul acestei lumi, atunci când am văzut prima traducere germanică a Bibliei, când m-am aflat în faţa acelui Codex argenteust al lui Wulfila. Acest codex a poposit la Uppsala printr-o stranie înlănţuire de evenimente karmice. Întâi s-a aflat la Praga; în timpul războiului purtat de suedezi, a fost luat şi dus la Uppsala şi acolo se găseşte şi acum, adevărat simbol grăitor pentru cel care doreşte să cerceteze cât de puţin vechile Misterii. Acest caracter de mister, această pătrundere în lumea spirituală, este impregnat în mod real în mijlocul acestor vechi culturi europene, marcate de un straniu caracter comun pe care îl resimt în mod profund toţi cei care au primit iniţierea, în acele timpuri de mult trecute. Inimile lor erau străbătute de un tragic sentiment când reuşeau ca privirea lor să pătrundă în secretele existenţei, presimțind, însă, că numai în viitor va veni ceva să aducă adevărata dezlegare a acestor enigme. Gândurile acestor inițiați erau permanent îndreptate spre o lume mult mai strălucitoare, ale cărei raze vor ajunge într-o zi să lumineze pe deplin cunoaşterea iniţiatică dobândită în vechile Misterii. Se poate spune că în toate aceste locuri de Misterii se vorbea în mod profetic că urma să se petreacă întruparea lui Christos Iisus. Un puternic sentiment de aşteptare umplea acea atmosferă de profeţie în toate Misteriile nordice.
Nu trebuie să vă chinuiţi prea mult pentru a descifra sensul şi nici să îmbrăcaţi în gânduri prea conturate ceea ce urmează să vă spun acum. Fraza pe care am să o spun nu este decât expresia simptomatică a unui adevăr profund. În ceea ce ni s-a transmis din tradiţia vechilor Misterii germanice, un ultim vestigiu este legenda lui Siegfried, în care se găseşte ceva din acel sentiment de mister de care tocmai vorbeam. Când ni se arată că Siegfried trebuie considerat ca reprezentant al vechii iniţieri germanice, nordice, când ni se spune că în punctul lui vulnerabil, care era în spate, era pusă o frunză, cine poate resimți că în această legendă există ceva simptomatic, acela îşi poate da seama că locul acela vulnerabil din corpul său este punctul unde se va afla altceva, atunci când fiinţa umană nu va mai putea fi atinsă de ceea ce încă putea răni pe iniţiatul în vechile Misterii nordice. Acesta era chiar locul din corpul omenesc pe care trebuie să-l acopere Crucea Iui Christos Iisus. Iniţiatul în vechile Misterii nordice ignora acest lucru, dar acesta este înţelesul pe care îl evocau vechile Misterii prin legenda lui Siegfried. Aşa se făcea referire în mod simptomatic la concordanţa între vechile iniţieri ale druizilor şi ale droţilor şi Misteriile creştinismului. Iată ce ne aminteşte această instalare, în acel loc în lumea nordică, a primei traduceri germanice a Bibliei. Ne apare ca ceva foarte expresiv şi ca o înlănţuire karmică exprimată în mod simbolic pentru dumneavoastră faptul că un număr de unsprezece foi din Codex argenteus au fost furate într-o zi, dar că posesorul acestor file furate, cuprins de remuşcări, nu a mai vrut să le reţină şi le-a adus înapoi. Aşa cum am spus, nu trebuie să găsim în aceasta neapărat o semnificaţie, ci doar să le considerăm ca o ilustrare figurată a unor înlănţuiri de fapte karmice, iar prezenţa în lumea nordică a primei traduceri în vechea limbă germanică a Bibliei este un exemplu, o expresie a acelor înlănţuiri. Şi la fel cu acest fapt real, istoric tot aşa, tot ceea ce viaţa ne aduce în cale, lucruri mari şi mici, ne va apărea conturat şi luminat de o înţelegere nouă, datorită spiritului antroposofic care ne permite să vedem în tot ce este de natură fizică, perceptibil, o expresie reală a unei realităţi suprasensibile, spirituale” (Rudolf Steiner APOCALIPSA LUI IOAN).
Cu privire la „Pictarea bisericii din Drăgănescu„ găsim scris:
„Ieşind la pensie, o pensie minoră, în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care a lucrat vreme de 15 ani. Părintele Arsenie a pictat-o de două ori, aceasta pentru că, pe alocuri, din pricina lumânărilor, pictura s-a „pangarit” (afumat), după expresia Sfinţiei Sale. (La anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale.) Aici, cum chiar dânsul spunea, a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”.
Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită, în înţelesul că Părintele Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic.
Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei, Părintele a introdus în pictura de aici, pe lângă scenele clasice, deja consacrate, şi compoziţii de-a dreptul şocante care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre.
Dacă i s-a interzis să predice, o face acum într-alt chip, cu ajutorul penelului şi al culorilor. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii, care le grăia direct, fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor, „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. (Cărarea Împărăţiei , p. 157.)
„Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.
E o pictură nouă ca şi predica de atunci.”( Cărarea Împărăţiei , p. 171)
Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare, Părintele, cu splendida-i caligrafie, aşterne pe ziduri, lângă scenele reprezentate, numeroase sentinţe scurte, lămuritoare, care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. Ele nu sunt simple vorbe de spirit, ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci. (Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite…)
Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui, adică dispunerea fiecărei compoziţii în parte, însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. Totuşi, nu se poate trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida altarului. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou, pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul, care a tiranisit biserica între anii 741-775; Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noiembrie, cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa mănăstire!»”.( Cărarea Împărăţiei, p. 325.)
Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului mucenicia acestui Cuvios, care oricum este destul de rar reprezentată. Deci pictarea ei aici este firesc să ridice semne de întrebare, mai ales că ocupă un loc important în absidă, atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei, cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe care se desfăşoară, şi anume cel din dreptul ochilor. Prin urmare, este limpede că Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici.
Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că, în cele ce urmează, doresc să accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie, însă, căutând un răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat, nu pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale lunii lui noiembrie!( În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43.)” (O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Ed. Teognost, p. 34).
Iată, este forte primejdios de nu vom arăta celor care au evlavie la Părintele Arsenie Boca că:
E foarte posibil ca Părintele Arsenie să fi pictat ereticii în biserica Drăgănescu cu gândul ca noi să pricepem că ecumenismul, acceptarea că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, „unirea Bisericilor”, recunoașterea ca sfinți a tuturor ereticilor și povățuitor pe Papa, însemnează „urâciunea pustiirii, care s-a zis prin Daniil prorocul (9, 26), stând în locul cel Sfânt, cel ce citește să înțeleagă” (Matei 24, 15). A accepta că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, înseamnă a tăgădui Dumnezeirea lui Hristos, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Wulfila semiarianul, care tăgăduia Dumnezeirea lui Hristos. Al accepta pe Papa Francisc, Povățuitor, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Francisc de Assisi. Apoi este știut că aceia care se vor împărtăși la altarele bisericilor care acceptă „unirea Bisericii”, acceptă ca sfinți toți ereticii, nu se împărtășesc cu Trupul lui Hristos, Dumnezeiesc și omenesc. Unirea lor este în „hristosul” lui Wulfila semiarianul. (Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Roland Clark greșește încă din titlu : Mișcarea Legionară n-a fost fascistă !
ApreciazăApreciază
andrei-d
tu ceri cam mult de la bietul boca , el a citit INTAI ratacirile lui Steiner si alte balarii dracesti cu care si-a populat mintea lui trufasa si abia SECUNDAR, putin sau deloc Sfintii Parinti, ca un „vazator” ca el nu avea nevoie de Sf Parinti si Invatatori, el afla totul on live …..de la „duhul” (NECURAT) arhiconesc cu care conversa …..
iar astia admiratorii lui crezi ca pricep ceva? pe modelul cum e „ava” asa si „ucenicii” …. indata apar cu „talmacirile” 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
el,
tocmai, e din categoria „intelectuali fara intelect”. A citit multe si le-a amestecat cu Ortodoxia, a facut un ghiveci stricat, care se impute pana astazi. A fost ratacit rau. Sub cate anateme a cazut saracul, dar vorba unui frate: „Poporul nu vede ceva rau in ecumenism, cum sa vada in Arsenie Boca?” JALNIC.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
http://www.contributors.ro/cultura/drepturile-omului-in-biserica-ortodoxa-un-rabat-de-la-dogma/
ApreciazăApreciază
prin toți aceștia strigă diavolul care uneori e sesizat prin astfel de comportamente ieșite din comun însă nu tot timpul are un comportament vizibil de oamenii de rând. Sfinții însă cred că deosebeau și deosebesc și cei din vremurile noastre duhurile și pot observa cu precizie unde e lucrarea celui rău și previn oamenii, ca și părintele Iustin, părintele Calciu, părintele Arsenie Papacioc și toți ceilalți.
ApreciazăApreciază
si in filmul din ciclul sarea pamantului despre Parintele Nicolae Gurianov din insula Zalitului, era la un Moment dat o indracita care statea lanaga Parintele si trancanea in vreme ce Parintele miruia oamenii si o ignora.
dracul acela era mai penibil, avea si el Probleme cu Parintele Nicolae care NU dadea dezelegare la cipuri si la actele rusesti noi, si trancaea dracul prin femeie verzi si uscate, dar mai intai era suparat foc pe crestinii care ascultau povetele Cuvioasei Pelaghia de la Reazan, alta sfanta rusoaica care ne-a invatat multe despre vremea lui anticrist si cum sa ne aparam de lucarrile drcaesti, zicea aghiutua din femeie ca sa NU asculte crestinii de Pelaghia , sa imbrace femeiel pantaloni si sa lase jos basmalele de pe cap si babele sa poarte sepci…( daca n-ar fi de groaza si pe plans iti vine sa razi, auzi …sa poarte sepci ca comunistele !)
pe langa acesti MARI Parinti care ne-au avertizat despre pericolele vremurilor apocaliptice in care traim si ne-au povatuit sa ne departam de cipuri si alte CADERI umblau dracii urland de suparare ca li se vadeste lucrarea lor incusita de INSELARE globala….
ApreciazăApreciază
Cuvioasa Maica Pelaghia de la Reazani.
Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul. Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost. A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată. Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori.
După mărturiile contemporanilor cuviaosa Pelaghia nicicând nu mânca carne, iar în prima şi a şaptea săptămînă a postului Mare îşi întreţinea puterile doar cu o prescură şi puţină apă. Muţi credincioşi au fost vindecaţi datorită rugăciunilor ei. Primeau de la ea îndrumări şi sfaturi. Ea însăşi se ruga şi cîte paisprezece ore pe zi, însoţind rugăciunea cu până la zece mii de metanii. O mare atenţie acorda faptului cum ne facem însemnul Sfintei cruci. După spusele ei la unirea corectă a degetelor din ele iese foc. Şi acest foc ne sfinţeşte şi curăţeşte corpul nostru, sângele nostru trecând prin această cruce de foc se curăţeşte de tot răul – totul arde. Deci cu cît mai des ne însemnăm cu simbolul Sfintei Cruci , cu atît este mai curat sângele nostru şi cugetările noastre. Cu atât sîntem mai aprope de Dumnezeu, şi mai repede ajung la El rugăciunele noastre.
Din amintirele protodiaconului Pavel Smirnov (Reazani):” E foarte greu să povesteşti despre Maica Pelaghia fără să-ţi reţii lacrimile. În viţa mea n-a existat un om mai sfânt ca ea… Încă din copilărie a fost alungată de acasă de proprii părinţi şi locuia la cei care vroia s-o primească. Era foarte aproape de Dumnezeu şi Sfinţii lui, cu care vorbea de la o vârstă fragedă, în deosebi cu Sfântul Serafim de Sarov care a devenit ocrotitorul şi îndrumătorul ei…”
Ea a vindecat foarte mulţi oameni cu puterea rugăciunii sale. Înainte de a fi arestată i-a zis stăpânei casei unde locuia „în curând vor veni să mă ia…”. La întrebarea de nedumerire de ce şi unde a răspuns „că timpul este aşa”. Fiind arestată îşi petrecea timpul în arest citind toate acatistele pe care le ştia. Şi în curând a fost eliberată, dar cu condiţia că nu va mai primi oameni pentru sfaturi şi vindecări. De aceea o perioadă s-a retras de la această activitate. Dar totuşi nu putea sa nu-i ajute pe toţi acei care aveau nevoie de ajutorul ei. Ultima dată a fost arestată în anul 1939.
Ea a prezis războiul cu Germania cu mult timp înainte, chiar şi ziua începerii. Într-o zi a zis : „ Iată., astăzi s-a început războiul” Nu a fost crezută de la început , fiindcă ştirea ajunse abea peste vreo patru zile. Prezise că trupele fasciste vor ajunge până la localitatea unde locuia şi ca de acolo nu va mai putea înainta mai departe.
Din alte amentiri despre ea „ A fost un om sfânt. Şi cît de mul era iubită de oameni …La ea oamenii vin amărâţi , dar se întorc înaripaţi.O mare putere avea de la Dumnezeu ” . Unul din cazurile întâmplate cu ea îl povestesc martorii . S-a întâplat înainte de război. Câţiva consăteni , însoţiţi de Maica Pelaghia veneau din localitatea învecinată. Pe drum ea le citea după memorie fragmente din psaltire. Brusc se începuse o furtună şi o ploaia foarte puternică, care pe ei îi inconjura, dar de ei nu se atingea.
Înainte de a trece la cele veşnice le spunea celor ce o cunoşteau. Că când nu va mai fi să vie la ea la mormânt şi să continuie să-i spună durerile . Şi chiar de nu o vor auzi pe ea, ea îi va auzi…şi le va ajuta. Şi îi ajută.
A fost o adevărată credincioasă. Un exemplu minunat pentru noi toţi. Contemporanii ei mărturisesc că avea un râs de copil. Şi la ultima sa împărtăşanie o bucurie de copil. Noi nu sântem în stare să-i înţelegem această bucurie.
Maica Pelaghia a trecut la Domnul în anul 1966.
Maica Pelagheia spunea despre importanţa deosebită a Sfintei Împărtăşanii din Joia Mare că, de s-ar întâmpla prigoană, cu harul acestei Sfinte Împărtăşanii poţi rezista trei ani.
Pentru agonisirea tăriei şi a neclintirii în credinţă să ne rugăm în faţa icoanelor „Vladimirskaia”, „Grebnevskaia”, proorocului Amos, poorocului Daniel (el dăruieşte rugăciunea buzelor), Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Apostol Pavel şi Fericitului Augustin (ambii încă dăruiesc cunoştinţe, minte deosebită şi ajută copiilor la învăţătură).
Maica Domnului prin chipul Său „Izvorul de viaţă dătător” dăruieşte har pentru cunoaşterea adevărului.
De orice lucru straşnic – Sf. Mc. Bonifatie.
Pentru iertarea păcatelor grozave – Mântuitorului, înaintea icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi”, Sf. Arh. Mihail, Drept. Iosif Logodnicul, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Ap. Petru şi Pavel, Sf. Părinte Ierarh Nicolaie, M. Făcător de Minuni, tuturor sfinţilor.
Pentru izbăvirea de necazuri, scârbe şi pieire – înaintea sfintei icoane „Izbăvitoarea”.
De toate bolile – la icoana „Tămăduitoarea”, Sf. Arhanghel Rafail, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Sfinţitul Mc. Pancratie, Cuv. Serafim de la Sarov şi de citit cât mai des psalmul 26 (de 40 de ori nu mai puţin de trei nopţi la rând).
De dureri de cap – Sf. Prooroc Înaintemergător şi Botezător al Domnului Ioan.
De bolile ochilor – rugăciuni la icoana Maicii Domnului „Kazanskaia”.
De bolile pieptului şi a pântecelui – Sf. Ap. Ioan Teologul.
De bolile plămânilor, boli femeieşti şi pentru ajutor la naştere – înaintea icoanei „Feodorovskaia” (la bolile de plămâni de citit cât mai des „Împărate Ceresc…”, de 40 de ori, noaptea).
De bolile mâinilor – la icoana Maicii Domnului „Trichirusa” („Троеручица”).
De bolile picioarelor – Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Mc.Trifon, Cuv. Serafim de la Sarov.
De boli canceroase – la icoana Maicii Domnului „Împărăteasa Tuturor” („Pantanasa”), Cuv. Macrina, Drept. Nicodim.
De boala sângelui – Sf. Mc. Smaragd.
Pentru ca să fii iubit, ca oamenii să aibă faţă de tine o atitudine binevoitoare – Sf. Împărat şi Prooroc David.
Pentru ca copiii să aibă dragoste faţă de părinţi- Sf. M. Mc. şi Tămăduitor de boale Pantelimon.
Pentru a trăi în îndestulare – înaintea icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” („Спорительница хлебов”), Sf. Proor. Ilie, Sf Ap. şi Evang.Ioan Teologul, Sf. Nicolae, Făcătorul de Minuni, Sf. Spiridon al Trimitundiei, Sf. Sfinţit. Mc. Haralampie.
Pentru a primi serviciu, loc de muncă – Sf. Mc. Boris şi Gleb.
Pentru a avea casă – la icoana Maicii Domnului „Zid Nesurpat” („Нерушимая Стена”), Sf. Părinte Ierarh Nicolae, Mare Făcător de Minuni, Sf. Împărat şi Prooroc David, Cuv. Serafim, celor 12 fraţi-zidari ai bisericii din Kiev.
Să ne însemnăm cu Sfânta Cruce cu multă luare aminte şi cu evlavie: pe frunte, pe pântece, pe umărul drept şi stâng (nu deasupra umărului, ci din faţă). Atunci când adunăm corect degetele mâinii drepte, noi chemăm ajutorul Preasfintei Treimi, cine-I va putea sta împotrivă?
Metaniile să le batem corect: după însemnarea cu Sf. Cruce, privind cu evlavie la Sf. icoană sau la Sf. Cruce facem metanie şi îndată ne îndreptăm. Este de nepermis ca, stând în genunchi, să culcăm fruntea pe podele sau pe mâini şi să „înmărmurim” pe mai mult timp în această poziţie (cu dosul în sus). E un păcat foarte grav. Aşa procedează dracii şi vrăjitorii în zilele marilor sărbători ale Sfintei Treimi, ale Pogorârii Duhului Sfânt. Harul îi ţintuieşte la pământ şi ei îşi ascund capetele (dracii îşi bagă râtul în mocirla mlaştinii), însă, în semn de nesupunere lui Dumnezeu, îşi expun dosurile goale spre cer. O vrăjitoare din Reazan a fost surprinsă, chiar la ea acasă, de ziua Sfintei Treimi în această poziţie ruşinoasă.
În colţul camerii unde se află sfintele icoane ţineţi deschisă Psaltirea (de exemplu, la psalmul 26), chiar dacă încă nu citiţi psalmii, dracii deja şi de la aceasta se scutură.
Pelagheia din Reazan, fecioară văzătoare cu duhul, spunea că rugăciunea de noapte (metania) este înaintea lui Dumnezeu preţuită de 40 de ori mai mult decât tot aceeaşi rugăciune care se citeşte ziua. Deoarece în numele Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, omul se scoală la rugăciune în timpul cel mai potrivit pentru somn. De rugăciunea în toiul nopţii, însă, te poţi apropia numai având deprinderea întărită a rugăciunii de zi. La început să te rogi noaptea foarte puţin, apoi, să adaogi cu încetul câte o „fărâmitură”, desigur, numaidecât aflându-te în smerenie.
Maica Pelaghia explica importanţa şi folosul practic al citirii unor psalmi şi rugăciuni, deosebit de necesare în vremurile noastre, vremuri de pe urmă.
Foarte puternică este rugăciunea alcătuită numai din cinci cuvinte: „Căci cu noi este Dumnezeu!”. În ea este tăria credinţei, toată nădejdea noastră către Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a credincioşilor conştienţi că înlăuntrul lor este Dumnezeu- Emanuel.
Şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?
Iată de ce de această mică rugăciune atât de mult se teme vrăjmaşul nostru cel văzut şi nevăzut (oamenii răi, vrăjitorii, dracii). O roabă a lui Dumnezeu a reuşit să rostească de trei ori mecanic, în grabă, rugăciunea: „Căci cu noi este Dumnezeu!”, înainte de a-i deschide uşa „lăcătuşului” care a zis: „Mi-ai luat-o pe dinainte, acum nu mai am ce face la tine”, şi, înspăimântat, s-a retras.
Psalmul 26 este cel mai puternic din toată Psaltirea. Cine-l va citi măcar de 3 ori pe zi pe acela Domnul (când va binevoi El, iar nu noi, păcătoşii) „îl va trece pe apă ca pe uscat”.
Dracii nu rezistă să se afle lângă omul care citeşte deseori acest psalm. Este posibil ca prin citirea psalmului 26 (cu binecuvântarea unui preot duhovnic care te cunoaşte mai demult (şi numai în cazuri extraordinare) să te izbăveşti de stăpânirea celui rău (de îndrăcire). Chiar şi unei foste vrăjitoare, care a cerut rugăciuni pentru sine, i s-a spus că Sfânta Biserică interzice rugăciunea pentru vrăjitori, dar dacă cu toată sinceritatea doreşti să te izbăveşti de tirania dracilor, atunci singură trebuie să citeşti noaptea psalmul 26 de 40 de ori. Şi dacă nu te vei înspăimânta de frica diavolească, Domnul te va slobozi de puterea lor. Însă de la început citirea acestui psalm trebuie s-o faci ziua, citindu-l de 3 ori. Obişnuinţa de a te ruga noaptea poţi s-o agoniseşti cu alte rugăciuni şi nicidecum cu psalmul 26.
Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26″.
Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri…”).
Psalmul 33 – la foame şi la sete.
Psalmul 63 – împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes”, şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată”).
Psalmul 21 – împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri – ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare).
Psalmul 5 – pentru dobândirea rugăciunii.
Psalmul 43 – pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!”).
Psalmul 83 – pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor.
Psalmul 49 – (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) – împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El.
Parintele Gurie Chezlov din alt film din cele din ciclul „sarea pamantului” raspandea FT MULT carticele cu Invataturile Cuvioasei Pelaghia si o avea la MARE evlavie.
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta!
Am gasit un lucru curios in cartea „Marturii despre Parintele Arsenie Boca” scrisa de Pr. Nicoalae Streza , cartea fiind tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Calinic Episcopul Argesului , in zilele drept-credinciosului nostru Parinte Justin Parvu – Staretul manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil jud Neamt, editura „Credinta Stramoseasca” 2009.
In partea a V -a din aceasta carte („TEOLOGUMENE SI APOFTEGME ALE PR.ARSENIE”) – capitolul 4: Apoftegme ale Parintelui Arsenie este scris la pagina 324 urmatoarele:
4.-„Fecioria adevarata au realizat-o putini,chiar si dinte calugari.Au realizat-o ,mai ales, cei ce au primit de la Dumnezeu o misiune speciala,fie ca poarta haina monahala,fie ca nu . Converitirea endocrina a puterilor , in afara casatoriei , au realizat-o putini”.
In acest context a amintit pe filosoful german Kant , pe Sadu Sundar Sing – indianul convertit la crestinism , la inceputul veacului XX care a vizitat Europa in 1936; pe Sfantul Maxim Marturisitorul , pe Sfantul Grigorie Palama , pe calugarul apusean Francisc de Asissi , din veacul XII(1182-1226) care traia in saracie si predica pasarelelor , vorbit de rau si reclamat Papei,care l-a chemat la ancheta.In fata Papei si-a dat jos rasa si a ramas gol in fata lui,care vazand atata lepadare de sine,l-a absolvit de judecata si i-a ingaduit sa intemeieze Ordinul calugaresc al Franciscanilor.
De asemnea amintea de Parintele Zosima , descris de Dostoievski.
„Ceilalti calugari ,multi dintre ei,chiar daca poarta haina,sunt uneori,niste infirmi sufleteste,care n-au avut puterea de a se realiza,pe calea vietii normale,prin casatorie si atunci evadeaza in calugariei.
5.-„In prezent se vorbeste de unirea Bisericilor,deci de ajungerea la sobornicitate.La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunta la confesionalitate.De aceea , intre cei pictati la un sobor ecumenic , pictat aici (pe zidurile bisericii din Draganescu) am asezat pe Gala Galaction (fost profesor de teologie Ortodoxa la Bucuresti,in veacul trecut),pe Francisc de Asissi,pe parintele Zosima,printe altii”.
„Tendinta Papei de a atrage in acelasi staul pe toti crestinii nu se va realiza niciodata.Papa nu va ajunge niciodata la o turma si un Pastor in staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Pastor : pe Iisus Hristos”.
In acest context,amintim de vizita pe care a facut-o Papa Ioan Paul al doilea , in Romania in 1999 si vizita de rasouns a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist , intre 7 si 15 oct. ,anul 2002,ocazie cu care s-a semntat la Vatican o declaratie comuna , care indeamna la unirea crestinilor , din care citam : „Scopul si dorinta noastra arzatoare o constituie comuniunea plenara , care nu este absorbire ci comuniune in adevar si in dragoste.Aceasta cale e una ireversibila ,pentru care nu exista alternativa , este calea Bisericii lui Hristos”.
In document apare termenul de Biserici surori , dupa o indelungata perioada.(Vezi ziarul : „Ziua” din 14 octombrie anul 2002,articolul : Acordul Mileniului).
PS:
-scuzati lipsa diacriticilor
-tot ce am postat in acest comentariu am luat din cartea de mai sus precizata , nu am adaugat sau eliminat nimic
Doamne ajuta !
ApreciazăApreciază
asa va fi folosit boca care nu ESTE ORTODOX ci un INSELAT si un vrajitor impotriva Bisericii cum se cade unui INSELAT care pe DIAVOL l-a slujit si de la care si-a agonist „Aura” de „sfant”
ApreciazăApreciază
„In acest context a amintit pe filosoful german Kant , pe Sadu Sundar Sing – indianul convertit la crestinism , la inceputul veacului XX care a vizitat Europa in 1936; pe Sfantul Maxim Marturisitorul , pe Sfantul Grigorie Palama , pe calugarul apusean Francisc de Asissi , din veacul XII(1182-1226) care traia in saracie si predica pasarelelor”, adica un mare GHIVECI bocait!
ApreciazăApreciază
felicitari autorului, multumesc ca m-a lamurit ca
http://www.petitieonline.com/pictura_lui_arseie_boca_de_la_draganescu_este_anti-ecumenista#form
ApreciazăApreciază
Ati vazut? Obligata de sfantul Paisie, dracusorul a trebuit sa recunoasca ce planuri are pentru noi in viitorul apropiat.
ApreciazăApreciază
Minunat e Dumnezeu intru sfintii sai
ApreciazăApreciază