SACCSIV – blog ortodox

NU CRED STIREA: De la 1 ianuarie 2016, românilor din Italia li se va implanta cipul subcutanat, copiii fiind primii vizați

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015

   Iata ce putem citi la De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat! Copiii vor fi primii vizați:

De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat, iar copiii vor fi primii vizați! Asta li se va întâmpla românilor din Italia,  a treia ţară, după Statele Unite ale Americii şi Elveţia, care anunţă oficial că, începând din anul 2016, nou-născuţilor li se vor monta microcipuri subcutanate.

“Micro-chip subcutanat obligatoriu, in circa doi ani o sa il aiba toata populația Italiei. Pentru inceput vor fi nou-nascutii, dupa care, intr-un an, masura se va aplica tuturor”, a declarat primul-ministru italian Matteo Renzi.

Microciparea ar putea sa ii afecteze si pe romanii din Italia, peste un milion la numar, care trebuie sa decidă dacă vor fi de acord sau nu cu măsura guvernamentala.

Sancţiunile prevăzute în acest moment pentru cine refuză implantarea microcipului presupun, în primă fază, amendă de 3000 de euro sau închisoare până la şase luni.

Prima ţară care a introdus această măsură este SUA, sub pretextul Legii Comisiilor Militare. Momentul hotărâtor a fost 11 septembrie 2001, după atentatele de la New York.

Comentariu saccsiv:

Pana acum stirea a aparut pe tot soiul de bloguri, precum:

http://stiridinsurse.ro/2015/06/22/romanii-din-italia-vor-primi-un-micro-chip-in-piele/

   N-am crezut-o si ca atare n-am bagat-o in seama.

Iata insa ca acum apare pe un site despre care putem spune ca apartine mass-media. Nici acum n-o cred, dar deja raspandirea stirii ma determina sa scriu acest articol.

Sursa primara pare a fi:

http://www.ilmattoquotidiano.it/wordpress/chip-sottocutaneo-obbligatorio-entro-due-anni-tutti-lo-dovranno-avere-in-italia/

Nu stiu italiana, insa atat cat m-a ajutat google translate m-am lamurit ca au niste stiri astia de te doare capul …

Deci, repet, nu cred stirea. Asta nu inseamna ca nu va exista la nivel de mase un implant cu cip sau un tatuaj sau ceva de genul pe post de document unic intr-o societate fara cash.

 

35 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. cristi o. said, on iunie 23, 2015 at 11:12 pm

    Poate fi o „proba de microfon” sa masoare „ecoul” din sala. Poate fi si o forma de a obisnui mentalul colectiv cu grozaviile ce vor urma, in ideea de a exista o reactie cat mai anemica, la adevarata cipuire…

    Apreciat de 2 persoane

  2. Adi said, on iunie 23, 2015 at 11:17 pm

    Nu este o știre este o dezinformare cu rol de informare pentru sistem. Cu ce viteza se propaga pe internet ,analiza comentarii , discreditare bloguri anti sistem .
    Spre exemplu cam așa scriu uni pe blog:

    „Este de aşteptat o reacţie puternică a organizaţiilor religioase şi de apărare a drepturilor omului,care s-au opus la fiecare măsură de acest gen. Să nu uităm că, de exemplu, în România, mai multe persoane din lumea clerică au refuzat însuşirea cardului de sănătate pentru simplul motiv că, citit invers, cuvântul „card” devine „drac”!!! La nivel internaţional, au fost proteste uriaşe împotriva paşapoartelor biometrice, a codurilor de bară prezente pe produsele din comerţ, „666 – semnul fiarei”, Noua Ordine Mondială etc „

    Apreciază

  3. unu said, on iunie 23, 2015 at 11:50 pm

    E preluata de pe un sait gen Times Net Roman (dar care mi se pare cam de prost gust si fara haz) din Italia: http://www.ilmattoquotidiano.it/wordpress/chip-sottocutaneo-obbligatorio-entro-due-anni-tutti-lo-dovranno-avere-in-italia/

    Din lista lor de stiri:

    https://translate.google.com/translate?sl=auto&tl=en&js=y&prev=_t&hl=en&ie=UTF-8&u=http%3A%2F%2Fwww.ilmattoquotidiano.it%2Fwordpress%2Farchivio%2F&edit-text=

    Cateva „stiri” traduse cu Google:

    – PAPA Bergoglio elimină preoții celibat „Astăzi puteți căsători.”
    – Gianni Morandi lovit de o boală, „El a fost încercarea de a răspunde la toate comentariile”
    – Pedeapsa cu moartea, vor fi reintroduse în 2016 în Italia.
    – Facebook pentru o taxă, din iunie va costa 3 euro pe lună.
    – S-au găsit în Sicilia catelus sirenă, VIDEO șoc.

    Si asa mai departe…
    Ce e interesant e ca „stirile” aste anu prea au haz, deci nu inteleg exact care e scopul unui asemenea sait, pentur ca pe post de divertisment eu nu il inteleg…

    Apreciază

  4. aha said, on iunie 24, 2015 at 12:17 am

    si eu cred ca se verifica tehnicile de manipulare. evident ca la o astfel de stire or sa apara reactii…care vor fi ascultate de cine trebuie….si luate masuri in viitor pentru contracararea celor care sunt impotriva. cred ca e doar un test. adica sa afle cum va fi „ambalata” bomboana astfel incat sa aiba cat mai putini potrivnici.

    Apreciat de 2 persoane

    • unu said, on iunie 24, 2015 at 11:17 pm

      cred ca verifica rapiditatea si modul in acre un anumit subiect se propaga pe internet, cat si saiturile sau blogurile acre il retransmit. cu toti astai se fac liste 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Cristian said, on iunie 24, 2015 at 12:17 am

    Hristosi mincinosi si ecumenismul

    La minutul 5.05 Apare Daniel și Teofan.

    Apreciază

    • tanase said, on iunie 24, 2015 at 5:39 pm

      Daniel si Teofan … sa ma ierte Bunul Dumnezeu, trebuie de cascat ochii … cat sarmalelee la acestia! Sa nu vina la noi, in viitorul apropiat, cu niste indrumari „fratesti” ce vor duce la scindarea Bisericii Ortodoxe. Sa nu fie!

      Apreciază

  6. specific said, on iunie 24, 2015 at 12:38 am

    Eu stau in Italia.Anul trecut a fost o stire identica si nu s-a implantat nimic.Cuotidianul cu stirea nu e ceva oficial de ce ar trebui Renzi sa dea o declaratie la un ziar fantoma? Eu personal cred ca ar fi aparut in ziarele de blazon national sau la tv.Stiu ca acolo se va ajunge dar nu prea curand. Doamne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

  7. carla said, on iunie 24, 2015 at 12:48 am

    Incep sa-i inteleg pe tigani, care sunt profund antisociali, nu colaboreaza cu un sistem pe care nu-l inteleg si daca acesta ii constrange devin violenti, uniti si revendicativi.. De aceia sunt lasati in legea lor, de toata lumea.
    Scriu asta pentru ca am citit ca ei si-au facut si o moneda proprie, care circula numai in comunitatea lor.
    Daca e asa, atunci au o buna intuitie pentru supravietuire,

    Apreciat de 1 persoană

    • cristi o. said, on iunie 24, 2015 at 1:36 pm

      Pai, noi, astia care ne opunem sistemului, s-ar putea sa ajungem, intr-o buna zi, in situatia sa ne comportam ca tiganii, de nevoie… (numai sa nu-i copiem si la ridicatul poalelor in cap… 🙂 )

      Apreciază

    • Radu said, on iunie 24, 2015 at 4:19 pm

      Chiar crezi ca ii vor lasa in pace te inseli amarnic cred ca nu stii ce fel de oameni sunt astia inseamna….
      Astia vor calca pe toate cadavrele indiferent ca sunt tineri sau batrani sau femei sau barbati sa isi vada pusa in aplicare experimentul lor „utopic”.

      Cand vor veni zilele alea mai degraba ar fi sa ne rugam sa nu le apucam sa vina un razboi si gata ca tot mai e o sansa pentru cei mai multi sa spere ca e posibil sa intre mai mult sau mai putin in Imparatia lui Dumnezeu.

      Dar daca vin zilele alea si ii apuca pe oameni nepregatiti si dependenti de sistem asa cum sunt acum sansa aia mica mare sa mai intre in Rai e ca si inexistenta daca accepta de buna voie implantul cu cip.
      Isi semneaza singuri condamnarea la moarte si fizica si spirituala !

      Apreciază

      • carla said, on iunie 24, 2015 at 10:36 pm

        Asa ma rog si eu la Dumnezeu, sa nu apuc acele zile dificile, pentru ca nu prea e nimic de ales. Sa accepti microciparea, inseamna sa te transformi in zombi cu buna stiinta, sa ajungi sa faci orice = sclavagism crancen, condamnarea. Sa nu accepti = excluziunea sociala, hartuirea, exterminarea. Oricum nu merita sa accepti targul lor, chiar din punct de vedere lumesc, vorbind.

        Apreciază

  8. Remus said, on iunie 24, 2015 at 2:06 am

    Sursa nu este credibila-este un site de umplutura cu scop de a face trafic si bani din reclame, stirile oficiale ale sistemului sunt cele ale agentiilor de presa.
    Si nu este lumea chiar gata sa accepte asa ceva in momentul asta sau in viitorul apropiat. Am vazut si m-am bucurat, o biserica plina in Italia cand am fost in ianuarie erau multi romani stateau in curte ca nu mai era loc inauntru; se pare ca ne pastram coloana vertebrala dreapta oriunde mergem in ciuda celor ce se spune despre noi, unii ne confunda cu tiganii fara sa stie, altii nu stiu ce sa mai faca pentru confuzia asta, pana la urma o sa ne faca dreptate Dumnezeu ca am ajuns ca evreii sa nu mai avem loc in tara noastra..

    Apreciază

    • Gabriela said, on iunie 24, 2015 at 8:41 am

      Mereu sunt pline bisericile noastre din nordul Italiei…doar ca am avea nevoie de preoti mai puternici…actualii preoti sunt gata sa slujeasca impreuna cu catolicii..si chiar se intampla treaba asta prin Torino iar romanii merg ca oile si sunt forte bucurosi de treaba asta.eu voiam sa intreb :cand s.a cumparat prima biserica si s.a sfintit sau tarnosit nu stiu exact termenul,preotul fiind si pictor a facut schimb cu italienii el daruind icoane si o cruce din lemn IAR AIA SF.Moaste ,se facuse o slujba atunci impreuna cu catolicii fiecare in limba lor.a fost ceva corect sau nu?multumesc

      Apreciat de 1 persoană

      • cristi o. said, on iunie 24, 2015 at 2:08 pm

        A fost „corect politic”, adica ecumenist, adica slujire impreuna cu ereticii, adica E DE RAU! Asa ceva nu trebuie sa se mai intample! Acei preoti nu sunt in regula. Lumea ar trebui sa se trezeasca mai repede la realitate. Papistasii (catolicii) sunt toti in afara bisericii, datorita ereziei pe care papa si ai lui nu vor sub niciun chip s-o paraseasca. Acestia (papa si ai lui) nu au Sfinte Taine valabile din 1054! Nu au botez valabil, preotii lor sunt cazuti din Har, nu au preotie valabila, casatorie valabila, impartasanie valabila – totul e un simplu teatru. In afara bisericii ortodoxe, in care se manifesteaza dreapta credinta, nu exista Har si Sfinte Taine!

        Apreciat de 1 persoană

  9. tanase said, on iunie 24, 2015 at 12:33 pm

    Off-topic; https://www.youtube.com/watch?v=DHS4E74Q20Q

    Apreciază

    • tanase said, on iunie 24, 2015 at 12:54 pm

      Interesant e cum incepe destul de bine, insa de pe la min. 24 continua cu sustinerea lui Iohanis, se mai baga si putin prin credinta relativizand totul, asta ar fi una dintre metodele de spalarea creierelor.

      Apreciază

  10. Leuca Razvan said, on iunie 24, 2015 at 12:33 pm

    Buna ziua.

    Va redau un fragment din Cartea Ieromonahului Hristodul Aghioritul, „La apusul Libertatii”…
    Iata ce scria parintele Hristodul Aghioritul inca din anul 1997…
    (…) ” va veni ” solutia” pe care o vor propune mantuitorii nostri, intr-o prima faza prin promovarea unei carti electronice si, in stadiul final, prin fixarea codului pe mana sau pe frunte, asa cum bine scrie si cuviosul parinte Paisie: „Asadar, in spatele acestui sistem al cardului de deservire de siguranta, realizat pe computer, se ascunde o dictatura mondiala si robia Antihristului(Apocalipsa 13,16)”
    Pentru a vedea cum va arata peisajul in ansamblu, ne vom referi la cateva cazuri unde deja criza artificiala este destul de inaintata. Furturile cer ca solutie retragerea banilor si adoptarea unui card electronic.
    Va vom lasa insa sa luati singuri initiativa si sa vedeti cum se pregateste criza artificiala a cresterii numarului de furturi, pentru ca toti trebuie sa intelegem ce cantec ne canta, si cum vor izbuti sa ne faca sa dansam pe el.
    Cresterea comertului cu prunci,a adoptiilor ilegale s.a.m.d constituie un alt exemplu.
    Vedeti ca prin elasticizarea legilor a crescut la maximum si aceasta problema.
    Veti vedea ca solutia propusa va fi implantarea unui microcip noilor nascuti inca de la nastere, pentru a putea fi urmariti si pentru a nu fi pierduti. O mica demonstratie ne-o fac implantand inca de pe acum microcipuri animalelor.Astfel, sustin ei, controleaza animalele fara stapan si gasesc prin satelit cainii pierduti, dar si pe stapanul lor(…) (fragment din cartea „La apusul libertatii”, autor parintele Hristodul Aghioritul, pagina 151).

    Comentariu Razvan..
    Despre solutia microciparii bebelusilor, parintele Hristodul Aghioritul a scris inca din anul 1997, a se vedea textul de mai sus. Ramane de urmarit cand va fi acest lucru obligatoriu.
    HRISTOS sa ne dea buna luminare!

    Apreciat de 1 persoană

    • mihai said, on iunie 24, 2015 at 4:41 pm

      ai punctat ft. bine frate, daca sa intamplat in s.u.a si in alte cateva tarii, automat tumoarea se va extinde pe tot mapamondul, acum ei testeaza terenul si treptat treptat asi pun planul la bataie

      Apreciat de 1 persoană

  11. ban said, on iunie 24, 2015 at 3:11 pm

    Parca si in programul de sanatate al lui Obama se prevede asa ceva. Plus ca vor sa faca asta mai pe tacute, cum se adopta legile antinationale in Romania, de ce sa stie toti fraierii?

    Apreciază

  12. Radu said, on iunie 24, 2015 at 4:13 pm

    Italia in primul rand e una din putinele tari care nu au legalizat nici macar parteneriatul civil si nici casatoria intre sodomiti si nici carte de identitate cu cip din cate stiu nu au inca.

    Nu se leaga nu are cum sa sara peste niste etape ca e lipsit de logica si ar iesi scantei in Italia.

    Ar fi trebuit sa apare vreo veste vreo informatie in presa internationala sa se verifice stirea.

    E mai degraba un experiment as spune o testare sa se vada reactia desi nu e concludent se poate intampla acum lumea sa nu reactioneze iar la momentul cand se pune in aplicare sa te trezesti in fiecare oras cu greve si demonstratii proteste vehemente.

    Apreciază

    • mihai said, on iunie 25, 2015 at 4:54 pm

      te inseli amarnic, documente cu cip au aparut si acolo, cum ar fi: buletin identitate, card sanatate si pasaport, evident toate biometrice

      Apreciază

      • Anda said, on noiembrie 24, 2015 at 6:53 pm

        Nu este adevarat, Mihai.
        Buletinele de identitate si pasapoartele sunt cele clasice cu file, iar cardul de sanatate are banda magnetica. Cand prezinti cuiva buletinul tau romanesc electronic cam toti raman uimiti. Dar nici unul din cei care-l vad nu-si manifesta dorinta de a-l si avea.
        Experimentele privative de libertate se fac in tarile ortodoxe pentru ca ele prezinta ultima reduta impotriva satanismului ocult. Biserica, adica Trupul mistic al lui Hristos respinge in mod natural intunericul acestei lumi. Problema este a noastra daca ramanem in acest Trup sau nu.
        Apropo, daca esti plecat, fa cunoscuta aceasta initiativa:

        http://www.familiaortodoxa.ro/2014/08/04/candela-rugaciunii-sau-cum-sa-ne-rugam-pentru-noi-si-intreaga-lume/

        Apreciază

  13. Irina said, on iunie 24, 2015 at 5:14 pm

    Eu stiam ca pecetea presupune si satisfactia diavolului de a o accepta si a te lepada de Hristos. Aici fiind vizati copii, ei n-ar avea atuncii nici o vina ca vor fi cipuiti. Sa fie oare situatia ca in primele veacuri, cand martirii mureau cu copiii in brate? Daca stam sa ne gandim, si in vremurile lui Antihrist vor fi copii, si banuiesc ca nu va astepta sa se faca mari pentru a primi pecetea, inseamna deci ca responsabilitatea ca cei mici sa nu fie cipuiti este a parintilor. Maica Domnului sa ne pazeasca pe toti cu mic cu mare.

    Apreciază

  14. lastunnegru said, on iunie 24, 2015 at 6:06 pm

    Daca va uitati pe site-ul http://www.ilmattoquotidiano.it/ jos de tot intr-un chenar gri inchis scrie:

    © 2015 Il Matto Quotidiano. All Rights Reserved. E’ possibile utilizzare gli articoli contenuti in questo sito solo se esplicitamente citata la fonte tramite link di collegamento.Il Matto Quotidiano non è a tutti gli effetti una testata giornalistica, e come magazine satirico alcuni articoli contenuti in esso potrebberò non corrispondere alla veridicità dei fatti. ATTENZIONE, questo è un magazine online non riconducibile in nessun modo al giornale „Il Fatto Quotidiano”

    Traducere Google Translator

    © 2015 Zilnic Fool lui. Toate Drepturile Rezervate. E „poate utiliza articole de pe acest site numai daca citată în mod explicit sursa prin link-uri către collegamento.Il Matto Daily este în vigoare o organizație de știri, și, ca unele articole din reviste satirice pe care le conține pot să nu reflecte adevărul faptelor . ATENȚIE, aceasta este o revistă on-line nu pot fi atribuite în nici un fel la ziarul „Daily”

    https://translate.google.ro/#it/ro/%C2%A9%202015%20Il%20Matto%20Quotidiano.%20All%20Rights%20Reserved.%20E%27%20possibile%20utilizzare%20gli%20articoli%20contenuti%20in%20questo%20sito%20solo%20se%20esplicitamente%20citata%20la%20fonte%20tramite%20link%20di%20collegamento.Il%20Matto%20Quotidiano%20non%20%C3%A8%20a%20tutti%20gli%20effetti%20una%20testata%20giornalistica%2C%20e%20come%20magazine%20satirico%20alcuni%20articoli%20contenuti%20in%20esso%20potrebber%C3%B2%20non%20corrispondere%20alla%20veridicit%C3%A0%20dei%20fatti.%20ATTENZIONE%2C%20questo%20%C3%A8%20un%20magazine%20online%20non%20riconducibile%20in%20nessun%20modo%20al%20giornale%20%22Il%20Fatto%20Quotidiano%22

    –și, ca unele articole din reviste satirice pe care le conține pot să nu reflecte adevărul faptelor .–

    Apreciază

  15. yo said, on iunie 24, 2015 at 6:24 pm

    Dezinformare, părerea mea ca sa mai iasă puțin scandal

    Apreciază

  16. bunica said, on iunie 24, 2015 at 7:10 pm

    Inca, inca, in Italia nu avem documente electronice, si aici ma refer doar la cartea de id,.insa, in sist. de sanatate. mai nou a esit cardul europian de salute cipat, cit si pasaportul cipat. Am auzit ,din zvonuri, ca de la anul vor sa bage buletine electronice! proiectul de lege este aprobat de mult! dar misterios,doar in anumite zone ale Italiei s-a pus in aplicare, sporadic. De altfel ce le trebuia italieniilor! majoritatea romaniilor intrati inaintea aderarii au fost amprentati obligatorio… fara sa realizeze acest lucru !la agenzia delle entrate! ca-sa-ti de-a CNP italian! Eu cred ca daca se vor introduce aceste documente , s-au cipuri..multi romani se vor intoarce in tara! ceea ce ar fi prin unele locuri – veritabile catastrofe!–De altfel italienii se si pregatesc ptr. sustituirea cadrelor prin legi si normative (vezi cazul asist med.) nu mai angajeaja , doar autohtone-pe motiv de incompatibilitate educationala,…si, este de inteles! cind scoala romaneasca de asist. scoate pe banda rulanta , generatii de asist. prost pragatiti. Am citit intr-un anunt in Alba ca ai inscriau fara examenul de bac!

    Apreciază

    • mihai said, on iunie 25, 2015 at 5:08 pm

      stimata doamna va inselati, dee Domnul sa nu fie asa, dar majoritatea oamenilor inclusiv al romanilor le vor lua cu ambele maini, de ex cardul de sanatate se grabea lumea ca fata mare la maritat ca sa il primeasca, am exemple si la mine in familie care toata ziua buna ziua intreba postasul cand soseste acest card de nesanatate, iar in ceea ce priveste scolile post liceale de asistenti farmacie si medicali asa este acestea scot pe banda rulanta, problema nu este asta, problema este ca multi care termina aceste scoli habar nu au de meserie, nu li se ofera locuri pt. practica, eu de ex. am terminat o sc. post liceala similara, de farmacie, si dupa indelungi cautari, am gasit un loc unde sa fac practica, ei bine, mai bine ami vedeam de treaba mea caci pe linga faptul ca nu ati aratau nimic, mai aratau si o oarecare ostilitate caci le erau frica ca asi pierd locurile de munca, iar angajarile in domeniu cele mai multe dintre ele se fac pe baza de : nasarie, cumetrie, amantlic, e.t.c

      Apreciază

  17. Laur B3sT said, on iunie 25, 2015 at 2:32 pm

    @ Saccsiv – chiar poti sa o iei in considerare.. caci am rude in italia care spun ca autoritatea guvernamentala insulara a luat-o pur si simplu razna – avort obligatoriu la persoanele cu deficiente locomotorii, aviz negativ tuturor romanilor pentru banci si alte imprumuturi, masini in rate cu limite cash, scoala doar la cerere, multe altele si binenteles NOUA LEGE A ADUCATIEI si SANATATII scoasa tot de un evreu cu cetatenie italiana incare se stipuleaza clar implantarea de microcipuri in scopuri medicale mandatorie persoanelor cu deficiente mentale si disabilitati fizice si nou nascutilro ce nu au cetatenie dobandita !!!
    Daca asta nu e nazism / rasism ..etc. spunetii cum doriti, atunci eu nu sunt roman !!

    Apreciat de 1 persoană

  18. mihai said, on iunie 25, 2015 at 5:11 pm

    da frate, jidovi sunt in functii cheie pretutindeni, de ce ar face exceptie italia ?!

    Apreciază

  19. carla said, on iunie 26, 2015 at 10:38 am

    Se pare ca ieri a trecut si controversata lege a asigurarilor de sanatate la americani „Obama care”, care pune exact problema implantului si care, cand a fost prezentata prima data, a starnit scandal mare in societatea americana.

    Apreciază

  20. Stan said, on decembrie 7, 2015 at 12:25 am

    Va fi foarte greu pentru copii nostri o suferinta mare va fi pe pämint se inplineste biblia doresc ca dumnezeu sa va bine cuvînteze

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.