SACCSIV – blog ortodox

NU CRED STIREA: De la 1 ianuarie 2016, românilor din Italia li se va implanta cipul subcutanat, copiii fiind primii vizați

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015

   Iata ce putem citi la De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat! Copiii vor fi primii vizați:

De la 1 ianuarie 2016, românilor li se va implanta cipul subcutanat, iar copiii vor fi primii vizați! Asta li se va întâmpla românilor din Italia,  a treia ţară, după Statele Unite ale Americii şi Elveţia, care anunţă oficial că, începând din anul 2016, nou-născuţilor li se vor monta microcipuri subcutanate.

“Micro-chip subcutanat obligatoriu, in circa doi ani o sa il aiba toata populația Italiei. Pentru inceput vor fi nou-nascutii, dupa care, intr-un an, masura se va aplica tuturor”, a declarat primul-ministru italian Matteo Renzi.

Microciparea ar putea sa ii afecteze si pe romanii din Italia, peste un milion la numar, care trebuie sa decidă dacă vor fi de acord sau nu cu măsura guvernamentala.

Sancţiunile prevăzute în acest moment pentru cine refuză implantarea microcipului presupun, în primă fază, amendă de 3000 de euro sau închisoare până la şase luni.

Prima ţară care a introdus această măsură este SUA, sub pretextul Legii Comisiilor Militare. Momentul hotărâtor a fost 11 septembrie 2001, după atentatele de la New York.

Comentariu saccsiv:

Pana acum stirea a aparut pe tot soiul de bloguri, precum:

http://stiridinsurse.ro/2015/06/22/romanii-din-italia-vor-primi-un-micro-chip-in-piele/

   N-am crezut-o si ca atare n-am bagat-o in seama.

Iata insa ca acum apare pe un site despre care putem spune ca apartine mass-media. Nici acum n-o cred, dar deja raspandirea stirii ma determina sa scriu acest articol.

Sursa primara pare a fi:

http://www.ilmattoquotidiano.it/wordpress/chip-sottocutaneo-obbligatorio-entro-due-anni-tutti-lo-dovranno-avere-in-italia/

Nu stiu italiana, insa atat cat m-a ajutat google translate m-am lamurit ca au niste stiri astia de te doare capul …

Deci, repet, nu cred stirea. Asta nu inseamna ca nu va exista la nivel de mase un implant cu cip sau un tatuaj sau ceva de genul pe post de document unic intr-o societate fara cash.

 

Vor dezbatere publica: VACCINARE OBLIGATORIE. Fara vaccin = fara scoala

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015
Tagged with:

Sculpturi sinistre: SHE GUARDIAN din Londra. Cica aparatoarea tinerilor si protectoarea familiei … O sculptura de DASHI NAMDAKO

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015

VIDEO: Convertirea la ORTODOXIE a omului de stiinta olandez JOOP SCHOONMAN. Botezul la Schitul Lacu, Muntele Athos

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015

Patriarhul Daniel sfatuieste preotii sa-si faca pagini de FACEBOOK

Posted in Uncategorized by saccsiv on iunie 23, 2015

Iata ce putem citi la „Avem aceasta datorie”. Patriarhul Daniel le cere preotilor sa-si faca pagini de Facebook, dar le transmite si un avertisment:

„Biserica noastra are datoria de a intra in retelele de socializare, pentru intalnirea cu omul de astazi”. Asa suna indemnul patriarhului Daniel catre preoti.

Acestia sunt nevoiti mai nou sa-si faca pagini de Facebook si conturi de Twitter pentru a raspandi mai usor cuvantul credintei. Patriarhul avertizeaza, ce-i drept, ca internetul ascunde numeroase capcane, de la furtul de identitate, cu care se confrunta insusi inaltul prelat, la postari care iau numele Domnului in desert.

Plecat dintre cei vii de peste un sfert de secol, parintele Arsenie Boca are, pe Facebook, aproape 700 de mii de like- uri. Pagina, evident administrata de un ortodox pasionat din zilele noastre, contine predici video si invataminte despre cum sa-ti faci cruce, folosirea pomelnicelor, de unde sa cumperi mir adevarat si carti de rugaciuni puternice.

Fenomenul Facebook Arsenie Boca demonstreaza ca retelele sociale fac exact ce indica, acum doua milenii, Sfanta Evanghelie dupa Marcu: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti!”. Doar ca lumea e astazi la un click distanta si acoperirea e uluitoare, dupa cum spune mesajul patriarhului Daniel:

(more…)

%d blogeri au apreciat: