Marius Teodor Zamfir: Copilul mic şi privitul excesiv la televizor. Autism sau autizare? De ce incidenţa este 80% băieţi şi 20% fete?

Iata un mesaj primit pe e-mail:

Studiu bazat pe experienta profesionala.

Cu stima,

Psih. Marius Teodor Zamfir

Copilul mic şi privitul excesiv la televizor.

 Autism sau autizare?

De ce incidenţa este 80% băieţi şi 20% fete?

Sunt coordonatorul unui centru pentru copiii cu autism, şi de peste 8 ani de zile lucrez cu astfel de copii. În ultimul an se întâmplă un fenomen îngrijorător. La peste 90% din cazurile de copii cu vârste cuprinse între 2-3 ani, diagnosticaţi de medicii neuropsihiatrii cu tulburări din spectrul autist, atât eu cât şi majoritatea specialiştilor din domeniu, asociem ca şi factor declanşator al acestor tulburări, vizionarea excesivă a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală (calculator, telefon mobil, tabletă). Este vorba în special de cazurile în care vizionarea TV reprezintă în medie peste 5 ore/zi, şi în unele situaţii chiar peste 10 ore/zi. Dacă aparent 5 ore pe zi de vizionare ar trebui “să nu fie” un fapt îngrijorător^[1], în cazul copiilor şi mai ales al copiilor mici de 0-3 ani, consumul TV este foarte dăunător, ajungându-se în marea majoritate a cazurilor în care cei mici au fost lăsaţi în medie peste 5 ore/zi în faţa mediilor virtuale, la diagnostice de întârziere în dezvoltarea psiho motrica, întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului, tulburare de opoziţie şi/sau comportament, şi mai grav de ADHD sau chiar de autism.

Având în vedere experienţa acumulată în recuperarea copiilor cu autism, există diferenţe majore între copii cu autism „clasic” şi copii autizati prin vizionarea TV (cu toate că aparent toate evaluările şi testele psihologice iniţiale confirmă acelaşi diagnostic în ambele cazuri). Acest lucru se evidenţiază în cadrul procesului de recuperare.

În cazul autismului clasic recuperarea se realizează în timp, aproximativ 2-4 ani sau chiar toată viaţa, cu program de terapie individuală de minim 6-8 ore/zi şi procent de integrare în învăţământul de masă puţin peste 50%. În multe cazuri, cu toate aceste intervenţii intensive, copii vor mai prezenta anumite sechele pentru toată viaţa.

În cazul copiilor autizati de privitul excesiv la TV, recuperarea se realizează în 6-18 luni, cu program de terapie individuală de minim 2-4 ore/zi şi cu procent de integrare în învăţământul de masă peste 90%. În majoritatea cazurilor neexistând alte sechele la finalizarea procesului terapeutic.

Asta deoarece, în cazul copiilor cu autism afectarea neurologică este gravă şi presupune o distrugere ireversibilă a anumitor zone ale sistemului neurologic, mai precis distrugerea legăturilor dintre neuroni (sinapse sau axoni). Majoritatea cazurilor sunt datorate intoxicaţiilor cu metale grele (mercur, aluminiu, plumb) sau de infecţi la nivelul creierului (encefalită, meningită). În cele mai multe din aceste situaţii cauza o reprezintă efectele adverse şi nedorite ale vaccinării excesive şi de la vârste foarte fragede^[2], cumulat cu un sistem imunitar deficitar sau nedezvoltat corespunzător.

 

În cazul copiilor autizati de privitul la TV este vorba de o nedezvoltare corespunzătoare a sistemului neurologic, datorită lipsei de stimulare psiho motrica. Deci în acest caz nu este vorba de o distrugere a legăturilor neurologice, ci de inexistenţa lor sau de o reformatare a acestor legături, datorită unei stimulări necorespunzătoare. În majoritatea timpului, copilul primeşte doar anumite senzaţii (vizuale sau/şi auditive) provenite dintr-un mediu virtual, neexistând posibilitatea să coreleze aceste senzaţii vizuale şi auditive cu celelalte tipuri de senzaţii; vestibulare^[3], tactile, de miros, de gust, neputând astfel să se dezvolte corespunzător. La un astfel de copil, dacă nu se intervine precoce (înainte de 2-3 ani), problemele acestea se vor accentua din ce în ce mai mult, se crează rupturi între senzaţii şi percepţii, accentuându-se tulburările din spectrul autist.

Concluzii:

Chiar din primii ani de viaţă, şi nu numai, copii au nevoie de o relaţie foarte apropiată cu părinţii şi cu ceilalţi membrii ai familiei. Au nevoie de ajutor, de îngrijire, de ghidare, de suport, de educaţie, nevoi care nu pot fi suplinite în nici un caz de televizor, calculator, tabletă, telefon, ci numai de o interacţiune directă a copilului cu persoanele şi obiectele îndrăgite. Numai astfel se pot dezvolta normal şi natural.

Incidenţa tulburării din spectrul autist la fete şi băieţi.

Pentru a înţelege mai bine cum influenţează mediile virtuale dezvoltarea copiilor trebuie să ştim că există o diferenţă majoră între dezvoltarea fetelor şi băieţilor în etapa copilăriei mici (0-3 ani). Elocventă în acest sens este incidenţa foarte diferită a autismului şi ADHD-ului, unele din cele mai grave boli neurobiologice, cu o creştere alarmantă în ultimii ani în rândul populaţiei.

Băieţii au o incidenţă de aproximativ 80%, faţă de cazurile fetelor cu aproximativ 20%. În general în cazul fetelor chiar dacă incidenţa este mai scăzută, gravitatea afectării este mult mai mare. Acest fapt este datorat dezvoltării diferenţiate la naştere, şi în perioada copilăriei mici, a băieţilor şi fetelor. Fetele prezintă o “barieră” susţinută de sistemul neurologic, genetic şi imunitar care prezintă avantaje majore faţă de băieţi şi care le protejează astfel mult mai bine. De aceea în cazurile când agresiunea externă depăşeşte această barieră, înseamnă că este vorba despre o agresiune foarte gravă. Fetele chiar dacă au o incidenţă mai scăzută, prezintă un grad de afectare mai mare. Pentru a exemplifica vom prezenta diferenţele dintre băieţi şi fete din punct de vedere genetic, neurologic şi biologic, mai ales în primii ani de viaţă.

Sistemul genetic

Genomul uman este format din 46 de cromozomi grupaţi în 23 de perechi. Perechile de cromozomi sunt formate dintr-un cromozom de la mamă şi un cromozom de la tată^[4]. Până la perechea 22 nu există diferenţe între perechile de cromozomi ale fetelor şi băieţilor. La perechea 23 există un cromozom X de la mamă, iar de la tată poate fi un cromozom X în cazul fetelor, sau un cromozom Y în cazul băieţilor (deci tatăl stabileşte prin materialul lui genetic sexul copilului). Studiile au arătat că tocmai din această cauză băieţii sunt mai expuși bolilor şi mutațiilor genetice, tocmai pentru că nu au un cromozom dublu care ar putea să „compenseze” greșelile codului genetic, sau agresiunea externă asupra acestuia.

Atunci când unul dintre cromozomii X ai femeii prezintă probleme, celălalt cromozom X poate compensa deficitul. Aceşti cromozomi conţin şi numeroase molecule numite micro ARN, care reglează funcţionarea sistemului imunitar, făcându-l astfel mult mai flexibil şi mai rezistent. Un alt studiu ne demonstrează că posibilităţile de recombinare genetică sunt mult mai mari la băieţi decât la fete, tocmai datorită perechii 23 de cromozomi care la fete este XX şi la băieţi XY.

Concluzii: din punct de vedere genetic fetele prezintă un avantaj major la naştere, avantaj care poate compensa anumite deficienţe genetice sau anumite agresiuni externe asupra materialului genetic.

Sistemul neurologic

Emisferele stânga şi dreapta ale creierului sunt legate printr-o serie de nervi care se numesc corpul calos. Acest “cablu” face ca o parte a creierului să comunice foarte bine cu cealaltă, permiţând schimbul de informaţii, ca două calculatoare pe umeri, legate de o interfaţă unică. Ei bine, la femeie, corpul calos este mai gros decât la bărbat, având cu peste 30% mai multe legături între emisfere.

Femeile au cu 11% mai mulţi neuroni în zona creierului destinată emoţiilor, empatiei şi memoriei. Întrucât au şi mai mulţi neuroni-oglindă^[5], ele sunt de asemenea mai înclinate spre a observa stările emoţionale ale celor din jur, putând astfel descifra mult mai devreme limbajul receptiv al persoanelor din jur. Totodată prezintă şi o capacitate mult mai mare de imitare, faţă de băieţi. Este cunoscut faptul că această capacitate de imitare reprezintă de fapt “motorul învăţării” în etapele iniţiale ale dezvoltării copilului, fiind folosită foarte des chiar şi de către noi, adulţii.

În primii doi ani de viaţă, emisferele drepte – a mamei şi copilului – sunt deosebit de active, emisfera dreaptă având un rol foarte important în prelucrarea comunicării nonverbale, şi în dezvoltarea capacităţii copilului de a procesa eficient stimulii vizuali de la părinţi, deoarece emisfera dreaptă este responsabilă de perceperea şi detectarea imaginilor vizuale. Trebuie amintit că femeile gândesc preponderant cu emisfera dreaptă, fiind astfel mult mai folosită şi mai dezvoltată decât la băieţi. Maturizarea timpurie a emisferei drepte pare, de asemenea, să fie implicată în procesul de învăţare emoţională implicită, care precede dezvoltarea verbal, şi ca atare reprezintă substratul biologic al inconştientului dinamic.

Concluzia este că fetele au o capacitate mult mai mare de receptare şi decodificare a limbajului^[6], atât receptiv cât şi expresiv, limbaj care apare şi se dezvoltă mai precoce decât la băieţi.

Factori biologici

Studii recente, au demonstrat că femeile au de două ori mai multe celule albe în sânge decât bărbaţii, rezultând un sistem imunitar mult mai puternic. Lucru confirmat şi de bolilor autoimune, unde incidenţa este de 70-75% la femei, tocmai datorită sistemului lor imunitar mai puternic, care în cazul acestor boli autoimune atacă propriul organism.

Un alt factor biologic îl reprezintă hormonii sexuali: masculini – testosteronul, şi feminini – estrogenii.             Estrogenii stimulează dezvoltarea celulelor nervoase, apărând mai multe conexiuni la nivelul creierului şi între cele două emisfere, întărind totodată sistemul imunitar, deoarece blochează producţia unei enzime denumite Caspase-12, împiedicând astfel procesul inflamator.

Aşa cum am văzut există diferenţe destul de mari între fete şi băieţi la naştere şi în perioada copilăriei mici, diferenţe care protejează fetele de foarte multe boli neurobiologice grave, lucru confirmat şi de incidenţa diferită a acestor boli.

Influenţa mediilor virtuale

 Cauză a autizarii copiilor

Pentru a putea înţelege mai bine cum influenţează mediile virtuale dezvoltarea copiilor, exemplificăm etapele/stadiile dezvoltării neuropsihologice la sugar (0-1 an) şi copilul mic (1-3 ani).

Primul contact al copilului cu mediul extern se realizează prin senzaţii, ce sunt receptate prin organele de simţ, care la naştere chiar dacă sunt dezvoltate, se deosebesc foarte mult de cele ale adultului. În contact cu mediul înconjurător, odată cu trecerea timpului şi cu experimentarea de noi situaţii, aceste senzaţii se transformă în percepţii. Pentru a demonstra diferenţa dintre senzaţii şi percepţii vom folosi următorul exemplu. Strigăm copilul pe nume, sau producem un zgomot puternic. Dacă senzaţia auditivă este integrată corespunzător în percepţie, reacţia normală a copilului este să se întoarcă către sursa de zgomot. În cazul copiilor care nu au fost stimulaţi corespunzător sau care au anumite probleme neurologice, există o mare probabilitate să nu reacţioneze în nici un fel sau să reacţioneze necorespunzător la aceste senzaţii auditive. În marea majoritate a cazurilor dau impresia că nu aud, cu toate că în alte cazuri sunt foarte receptivi la anumite zgomote (în special reclame TV, anumite melodii, sau sunete preferate). În aceste cazuri copilul nu are probleme în preluarea informaţiei senzoriale, ci doar în prelucrarea (transformarea şi integrarea) acesteia în percepţie.

De aceea în cazul copiilor care sunt lăsaţi foarte mult în fata mediilor virtuale, mai ales în perioada de dezvoltare senzorio-motorie (0-2 ani), în majoritate cazurilor se produc rupturi sau scurtcircuitări între senzaţii şi percepţii la nivelul majorităţii organelor de simţ. Copilul ajunge astfel să nu mai poată integra, sau să integreze diferenţiat informaţiile primite din mediu. Apar astfel o multitudine de comportamente problemă: lipsa limbajului expresiv (vorbirea) sau chiar lipsa limbajului receptiv (înţelegerea); dau impresia că nu aud sau sunt deranjaţi excesiv de anumite zgomote; mănâncă o gamă foarte restrânsă de alimente sau doar anumite texturi de alimente (în special păsat); miros excesiv anumite alimente; se uită la obiecte cu ochii într-o parte, sunt foarte atraşi în comportamente stereotipe sau repetitive; pipăie într-un mod foarte diferit anumite obiecte, şi astfel de exemple pot continua.

Învăţarea este continuă pe tot parcursul vieţii. În primii 3 ani de viaţă, pe parcursul primei copilării şi până la adolescenţă creierul se dezvoltă în salturi majore pe durata „ferestrelor de oportunitate”, manifestându-se ca un burete spongios care absoarbe rapid şi uşor multă informaţie.

Dezvoltarea vizuală şi auditivă

Dezvoltarea vizuală şi auditivă începe la naştere şi se continuă până între 4 şi 5 ani. Dezvoltarea acestor capacităţi senzoriale este foarte importantă deoarece permite copiilor, mai ales nou-născuţilor să perceapă şi să interacţioneze cu lumea din jurul lor. În timpul primelor luni, în special, bebeluşii trebuie să se acomodeze cu forme de obiecte şi fiinţe, culori, diferenţe de distanţe şi sunete variate. Toate acestea sunt necesare pentru a dezvolta la copil capacitatea de reacţie la stimulii vizuali şi auditivi, la acomodarea cu mediul.

Dezvoltarea limbajului verbal.

Prima perioada de învăţare a limbajului începe de la naştere şi se termină la 10 ani. Deşi învăţarea se desfăşoară pe întreaga perioadă a vieţii, în primii ani de viaţă copii reţin mai uşor, tocmai datorită undelor cerebrale specifice vârstei. Copiilor trebuie să li se vorbească, să audă cântece, să li se citească şi aceste eforturi sunt răsplătite de abilitatea copilului de a vorbi şi citi mai devreme. Dacă se răspunde la murmurul şi eforturile lor de a repeta cuvinte copilul îşi dezvoltă limbajul mai rapid. De exemplu, copiii mici învaţă gramatică şi semnificaţia limbii lor materne doar prin expunerea simplă, chiar din primii ani de viaţă. Prin expunerea mai târzie (3-5 ani) este posibilă învăţarea limbajului, dar se face mai lent şi cu dificultăţi.

Dezvoltarea fizică şi motorie

Dezvoltarea fizică şi motorie la copii are loc de la naştere şi până la vârsta de 12 ani. În această perioadă de timp copii învaţă să îşi folosească corpul. De la poziţia culcat copilul învaţă să meargă, să prindă cu mâna diverse obiecte, îşi dezvoltă musculatura şi învaţă să aprecieze cum poate să-şi folosească corpul. El are nevoie de mulţi ani să îşi dezvolte abilităţile de coordonare pentru a se juca, a prinde cu uşurinţă o minge, şi chiar şi atunci pentru a dezvolta şi rafina diverse aptitudini etapa acesta poate continua şi în adolescenţă (exemplu sportivii).

Dezvoltarea emoţională şi socială

Prima perioadă, pentru dezvoltarea emoţională şi socială la copii este de naştere la 12 de ani. Diferite aspecte ale dezvoltării emoţionale şi sociale, care includ capacităţi mai mari, cum ar fi gradul de conştientizare al altor persoane, empatia şi încrederea, sunt importante la momente diferite. Inteligenţa emoţională este critică pentru o viaţă de succes. O parte a creierului care reglementează emoţiile, amigdala, este modelată de timpuriu prin experienţa şi astfel crearea de sinapse (legături neuronale). Cultivarea empatiei, fericirii, speranţei şi flexibilităţii la o vârstă cât mai mică este deosebit de importantă.

Dezvoltarea socială, care implică gradul de conştientizare al sinelui şi capacitatea copilului de a interacţiona cu alţii, are loc de asemenea în etape. De exemplu, schimbul de jucării la vârsta de 2 ani este ceva mai dificil de realizat pentru creier deoarece nu este pe deplin dezvoltat pentru a înţelege şi a realiza schimbul. Această capacitate socială este mai frecvent întâlnită la copii de 3 ani sau mai mari. Părinţii sunt modelele, ghizii copilului care îl vor învăţa să stabilească bazele sănătoase pentru dezvoltarea socială şi emoţională.

Vizionarea excesivă a mediilor virtuale acţionează la copilul mic pe trei căi principale.

1. Privarea senzorială.

În primul rând este vorba de o privare senzorială, deoarece copilul în perioada 0-2 ani se afla într-o etapă de dezvoltare senzorio-motorie în care se dezvoltă numai prin interacţiunea cu persoanele şi obiectele din jurul lui, şi orice privare de la această interacţiune îi poate dăuna grav. În timpul vizionării TV copilul nu primeşte decât informaţii vizuale şi auditive, pe care nu le poate procesa datorită vârstei mici, şi care nu sunt integrate cu celelalte senzaţii şi percepţii (atingere, miros, gust, simţul vestibular). Mediile virtuale sunt medii care solicită, la nivelul procesării, existenţa reprezentării (copilul înţelege că obiectul există chiar dacă el nu îl mai vede). Reprezentarea se formează doar prin interacţiunea directă cu obiectele şi nu cu obiecte virtuale. Astfel dacă reprezentarea nu există copilul nu poate trece la următoarele etape de dezvoltare: identificare (recunoaşterea obiectelor), clasificare (asocierea cu alte obiecte asemănătoare), gândire, imaginaţie etc.

2. Emisiile de unde electromagnetice, specifice televizoarelor.

Un alt factor prin care vizionarea TV acţionează asupra dezvoltării copilului mic este reprezentat de emisiile de unde electromagnetice specifice (unde alfa). Aceste unde emise de către TV interferează, cu undele nostre cerebrale şi produc următorul fenomen: activitatea emisferei cerebrale stângi se diminuează foarte mult, comunicarea inter emisferica, prin corpul calos, slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare, care se realizează în cortexul prefrontal, sunt foarte inhibate. Creierul trece într-un ritm predominant de unde cerebrale alfa, activitate electrică ce indică intrarea într-o stare de semiadormire de tip hipnotic. Pentru copilul mic 0-3 ani, vizionarea TV îndelungată afectează creierul, care se află într-o etapă foarte importantă de dezvoltare şi structurare, ajungându-se chiar la o anumită atrofiere corticală ce se manifestă prin dezvoltarea insuficientă a unor arii neuronale. Acest fapt amplifică foarte mult primul factor, cel legat de privarea senzorială. Pentru a înţelege mai bine fenomenul, trebuie menţionat că inteligenţa unei persoane este stabilită la nivel neurologic de viteza cu care informaţia circulă între cele două emisfere, prin corpul calos^[7], şi de folosire într-o proporţie cât mai mare a ambelor emisfere cerebrale. În condiţiile în care bărbaţii folosesc preponderent emisfera cerebrală stângă, iar femeile folosesc preponderent emisfera cerebrală dreaptă.

Emisfera cerebrală stângă, folosită cu preponderenţă în cazul bărbaţilor, este numită şi „omul de ştiinţă”. Din punct de vedere motric coordonează toată partea dreaptă a corpului, iar din punct de vedere mental este responsabilă cu: logica, analiza, raţiunea, limbajul vorbit^[8], scriere, stabilirea de reguli, etc. Această emisferă gândeşte în paşi logici, secvenţial, îşi organizează lucrurile în timp şi le execută într-o anumită ordine. Îşi foloseşte raţiunea pentru a trage concluzii pe baza unor date, a unor fapte, şi pe baza unei organizări logice. Utilizează numerele şi respectă regulile de folosire a lor. Leagă ideile unele de altele, surprinde relaţiile de tip cauză-efect.

Emisfera cerebrală dreapta, folosită cu preponderenţă de femei, este numită şi „artistul”. Din punct de vedere motric coordonează toată partea stângă a corpului, iar din punct de vedere mental este responsabilă cu: limbajul receptiv, creativitatea, percepţia vizuală, emoţii, simboluri, intuiţie, curiozitate etc. „Artistul” gândeşte nonverbal, în imagini, sunete, emoţii, recunoaşte şi modelează forme, plasează elementele într-un context, percepe conexiunile dintre ele precum şi întregul din care ele fac parte, percepe spaţial, nu are sensul timpului. Sintetizează, schematizează, vizualizează, creează şi foloseşte diferite scheme ori modele pentru abordarea realităţii. Foloseşte analogii şi asocieri de idei, stabileşte legături, înţelege şi foloseşte metafore. Percepe intonaţiile vocii, ritmicitatea vorbirii şi a muzicii, tonalităţile, muzica. Are simţul culorilor. Îşi imaginează şi visează. Este empatică şi intuitivă, pasionată de spiritual şi de mistic. De aceea în majoritatea cazurilor există diferenţe destul de mari de percepţie şi viziune între bărbaţi şi femei.

3. Undele cerebrale.

Un alt factor prin care vizionarea TV acţionează asupra dezvoltării copilului mic este reprezentat de undele cerebrale specifice vârstei, şi aşa cum am arătat mai sus de interferenţa acestor unde cerebrale cu undele electromagnetice emise de TV. În tabelul de mai jos vom arăta importanţa relaţionării şi comunicării cu copilul chiar din primele ore de viaţă, chiar dacă aparent acesta este prea mic să desluşească şi să înţeleagă limbajul nostru.

 

Undă	Când apare?	Stare mentală / utilitate	Sfat pentru părinţi
Delta 0-4 HZ	Domină la sugar (0-2 ani) când este treaz, când este alăptat sau doarme. La adulţi, în timpul perioadelor de somn profund, aşa numitul somn fără vise.	Inconştientă, somn profund, relaxare foarte profundă. Nu există sentimente sau emoţii în această stare. Funcţie anabolică cu rol în sinteza macromoleculară(ARN, proteine). Corpul se autovindeca şi se resetează ceasul intern. Producţia de hormoni vitali, cum ar fi hormonul de creştere. Rol important în procesele de memorie. Reprezintă „odihnă” propriuzisa a sistemului nervos central. Sentimente de bunăstare şi longevitate.	Implicarea copiilor în conversaţie, chiar dacă aceştia nu sunt pe deplin capabili să răspundă.
Theta 5-8 HZ	La copii cu vârste între 2 şi 6 ani.  Starea explică imaginaţia bogată şi creativitatea la aceste vârste. Adulţi experimentează această stare când sunt între somn/trezire sau la trezire. De asemenea, are loc atunci când visăm, în hipnoză profundă, în meditaţii profunde. Mişcările repetitive sau sunetele ne pot induce această stare.	O mare parte din potenţialul nostru inconştient se afla aici şi mintea noastră inconştienta este total dominantă. O stare de linişte, de relaxare profundă. Oferă acces mai mare la creativitate, introspecţii şi intuiţie. Scade sensibilitatea la durere. Modelarea şi remodelarea memoriei, mai ales a memoriei de lungă durată, prin repararea şi formarea de noi conexiuni la nivel cerebral. Reface sistemul nervos central după eforturi prelungite(învăţare, solicitări psihice, stres prelungit)	Expuneţi copii la situaţii şi jucării care le stimulează creativitatea. Ajutaţi copii să exploreze tot ce este posibil.
Alfa 9-14 HZ	La copii cu vârste între 6 şi 12 (13) ani. La adulţi apar atunci când medităm, când visăm cu ochii deschişi sau în stări de hipnoză uşoară.	Mintea noastră este relaxată, dar în alertă. Această este o stare de conştientizare pasivă, de calm, de relaxare fizică şi psihică. Senzaţiile emoţionale în stare alfa includ un sentiment de bunăstare, plăcerea şi linişte. O stare de învăţare accelerată. Mintea inconştienta este încă în prim plan şi mintea conştientă nu este încă dominantă. Mintea inconştienta nu face distincţie între ceea ce îţi imaginezi sau experienţa actuală. Pur şi simplu, face ceea ce i se spune, arată sau se imaginează, până când acesta devine un obicei. Acesta este motivul pentru care sugestiile hipnotice pot avea efecte puternice în starea alfa.	Încurajaţi copii să viseze la ceea ce este posibil. Fiţi conştienţi  despre sugestiile pe  care le daţi copiilor pentru că va avea efect asupra vieţii lor de adult. Aţi sugerat copiilor că lumea este plină de oportunităţi sau un loc înfricoşător? Fiţi conştienţi de mesajele pe care le daţi copiilor. „Nu fi atât de prost.” „Eşti rău.” Auzind astfel de mesaje se pot crea convingeri care pot dura toată viaţa.
Beta 15-40 HZ	Începând cu vârsta de 12 ani undele dominante în stare trează la copii sunt undele cerebrale caracteristice adultului treaz adică Beta. Cea mai comună formă de unde cerebrale Beta este prezenţa la adulţi în timpul desfăşurării unei activităţi fizice sau când ne gândim la ceva.	Este starea obişnuită cu ochii deschişi, când suntem complet de alertă şi ne concentrăm pe ceea ce este în jurul nostru. Aceasta este starea în care ne confruntăm zi de zi cu soluţionarea problemelor vieţii. Emoţiile în starea Beta includ furia, grijile, frică, anxietatea, tensiunile, surprizele şi foamea. Mintea conştientă este dominantă.	Ajută copilul să recunoască, analizeze şi să rezolve problemele. Senzaţiile emoţionale vor fi experimentate pentru prima dată. Ajută-l să lucreze cu aceste emoţii într-un mod sănătos şi în condiţii de siguranţa.

 

Dezvoltarea creierului se face şi cu ajutorul undelor cerebrale.

Diferite părţi din creier devin active la momente diferite de timp. Creierul se dezvoltă răspunzând nevoilor de dezvoltare fizică a copilului, de aceea este important ca un copil să beneficieze de o stimulare corespunzătoare nevoilor sale.

Dezvoltarea creierului unui copil deţine cheia pentru viitorul lui, tocmai datorită undelor cerebrale specifice diferitelor perioade de vârste, şi flexibilităţii creierului de a înmagazina foarte multă informaţie în această perioadă de dezvoltare iniţială.

Ca şi sfaturi finale mângâiaţi, vorbiţi, citiţi, zâmbiţi şi cântaţi copiilor voştri, chiar de la naştere. Nu numai că vă veţi simţi mai bine, dar aceste activităţi ajută copilului să se dezvolte, şi îi dăruieşte un bagaj care îi va fi de folos întreaga viaţă. Încă de la concepţie, sufletul intră într-un corp care se dezvoltă şi se adaptează permanent la viaţa pe pământ. Sentimentele mamei şi nu numai ele se transmit şi copilului aflat în „burtică”. Numai astfel copii noştrii se vor dezvolta normal şi natural, şi se vor putea adapta foarte uşor la mediul înconjurător, care din păcate în ultimul timp este din ce în ce mai ostil dezvoltării lor, datorită complicării stilului de viaţă şi tehnologizării masive.

Cititi va rog si:

STUDIU: Luaţi-i pe copii din faţa televizorului – Exerciţiile fizice dezvoltă minţi mai sănătoase

STUDIU: 120 de minute petrecute în faţa unui ecran de televizor sau de calculator au efecte dramatice asupra psihicului unui copil. Si cate ceva despre VIOLENTA DIN DESENELE ANIMATE

 

---

^[1] In ultimile statistici privid vizionarea TV, Romania ocupa unul din locurile fruntase din lume in medie cu peste 5 ore/zi.

^[2] Programul actual de vaccinare recomandat (mai mult impus) de Ministerul Sanatatii, include pana la varsta de un an 27 de vaccinuri. Nu este vorba de 27 de intepaturi, deoarece majoritatea dozelor actuale de vaccinuri includ combinatii de 5-6 vaccinuri intr-o singura doza.

^[3] Sistemul vestibular ne da de stire daca stam vertical sau nu si  trimite catre sistemul nervos central mesajele senzoriale despre echilibru si miscare primite de la gat, ochi si corp, ajutand la generarea tonusului muscular, putand astfel sa ne miscam suplu si eficient. Receptorii pentru senzatiile vestibulare sunt celulele ciliate din urechea interna.

^[4] In organismul uman exista 2 celule foarte diferite din punct de vedere genetic, de toate celelalte celule din organism. Toate celulele sunt formate din 46 de cromozomi grupati in 23 de perechi . Celulele diferite sunt spermatozoidul (cea mai mica celula din corpul uman) si ovulul (cea mai mare celula din corpul uman), care nu prezinta decat 23 de cromozomi. In momentul fecundarii, se unesc cei 23 de cromozomi de la mama cu cei 23 de cromozomi de la tata si formeaza o celula noua cu 23 de perechi de cromozomi. Din acest moment putem vorbi de un nou organism uman, deoarece nu mai prezinta nici ADN-ul mamei, nici ADN-ul tatalui, fiind un organism cu ADN diferit si UNIC, ce contine material genetic atat de la mama cat si de la tata.

^[5] Pe la jumătatea anilor ’90,  cercetătorii de la Universitatea din Parma studiau pe maimuțe o zonă din creier numită cortexul motor – adică zona implicată în programarea acțiunilor simple, cum ar fi prinderea alunelor/bananelor. Într-o zi, însă, în laborator a intrat un cercetãtor care a început să aranjeze alunele pentru experiment, apucându-le și mutându-le. În acest timp, maimuța stătea nemișcatã pe scaunul de experiment, având însă electrozii fixați pe cap. Spre surprinderea cercetătorului, acești electrozi fixați pe capul maimuței în zona ‘cortexului motor’ s-au pornit. Dar maimuța nu se mișcase deloc! Deci, neuronii motori erau implicați și în percepția acțiunilor altora. Astfel au fost descoperiți așa-numiții ‘neuroni-oglindã’, care sunt esențiali – atât la maimuțe, dar mai ales la oameni – în învățarea acțiunilor prin imitare, dar și în înțelegerea acțiunilor altora, prezicerea acțiunilor viitoare, înțelegerea stărilor emoționale ale altora și empatizarea cu ele. Chiar mai șocant, ne folosim de acești neuroni-oglindã când judecăm cât de moral este comportamentul cuiva sau ce abilități are o persoană – de exemplu, cât de virtuoasă este într-un domeniu.

^[6] In comunicarea si receptarea unui mesaj, ne folosim de 55% mimica si gestica, 38% de  tonalitatea vocii si doar de 7 % limbaj vorbit.

^[7] Trebuie amintit faptul ca femeile au cu 30% mai multe fibre nervoase la nivelul corpului calos.

^[8] În urmă cu un secol şi jumătate, fizicianul francez Pierre Paul Broca a descoperit că pacienţii cărora le-a fost afectat lobul frontal din emisfera cerebrala stanga, nu puteau să pronunţe mai mult decât câteva cuvinte. Numită ulterior „aria lui Broca”, această regiune este considerată esenţială pentru vorbire şi pentru unele aspecte ale înţelegerii limbajului. Mentionam ca aceasta zona din emisfera cerebrala stanga este foarte afectata de vizionarea TV, rezultand astfel o grava afectare a limbajului.