Saccsiv's Weblog

INTERZIS: felatia, cunilingulus, sexul anal

Posted in CUNILINGULUS, FELATIE, ORTODOXIE, SODOMIE by saccsiv on mai 10, 2012

Povestea marele duhovnic Arsenie Papacioc cum ca venise la un moment dat la el un om matur spre varsta a treia, ce isi sodomizase zeci de ani nevasta si care nu stia ca e pacat. N-am mai gasit inregistrarea. Cine da de ea, rog sa o posteze. Dar la cei in varsta astfel de practici sunt rare. La cei tineri insa …

Am mai abordat tema asta acum doi ani, dar cred ca era necesar s-o fac cel putin o data pe an, caci cititori noi tot apar si multi dintre ei sunt tineri si/sau incepatori. Si astfel fiind, unii habar nu au ca cele insirate in titlu sunt cumplite pacate. Si nu au habar in primul rand deoarece societatea, filmele, revistele, educatia sexuala din scoli nu le considera a fi pacate. Ba chiar s-a ajuns sa nu fie considerate nici macar perversiuni.

Iar la biserica nu prea li se zice la predici de treburile astea. Majoritatea preotilor pun in capul listei de pacate fumatul, apoi eventual alcoolul in exces, crima, furtul si cam atat. Cei bogati nu uita sa specifice insa ca a avea avere nu inseamna a fi pacatos. Rar se mai pun pe lista avortul, sodomia, curvia si preacurvia (adica a face sex inainte de casatorie sau a-ti insela sotia/sotul). Unii dezvolta tema in timpul spovedaniei si bine fac, insa per ansamblu, este prea putin. Caci daca stricatorii anti crestini ai societatii zbiara copilului inca de mic ca perversiunile sunt bune, preotii si credinciosii au datoria sa se faca cat mai clar si bine auziti. Lucrurile astea nu trebuiesc vorbite in soapta, cu fereala si extrem de rar. CACI SE POT PIERDE SUFLETE! Sa nu ne jucam de-a ortodoxia. Ortodoxia nu e limonada zeama lunga caldicia. Nu e asa, o discutie filozofica. Nu e politica. Ortodoxia nu are nici o legatura cu “pusul bine cu enoriasii”. Sa nu le zicem de avort, ca sunt multe femei ce au facut avort si daca se supara si nu mai vin la biserica? Sa nu vorbim de homosexualitate, ca nu-i politic corect. Sa mai dam si “dezlegari” la sex inaintea casatoriei, ca altfel tinerii nu mai vin la slujbe. Ba sa mai dam si “dezlegari” la folosirea prezervativului sau alte nerozii.

Iata ce zic canoanele:

Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.

Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.

Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.

Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.

”Curvia -sodomie este pacatul pe care il face barbat cu barbat sau barbat cu femeie cand nu vor sa aiba copii. El este pacat strigator la cer. “Strigatul (dreptatii dumnezeiesti) impotriva Sodomei si Gomorei s-a marit foarte si, pacatul lor este foarte greu” (Fac. 18,20). “Daca cineva se va culca cu un barbat asa cum se culca cu o femeie, amandoi au facut o mare uriciune, de aceea ei trebuie pedepsiti cu moartea, iar sangele lor sa cada asupra capului lor” (Lev.-120-20, 13; Deut. 23,17; Rom. 1, 26, 32). Sodomitii si Gomoritii, adica cei ce fac spurcaciuni in gura, imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea” (I Cor. 5, 9-10).

Daca cineva face sodomie cu sotia sa, se canoniseste opt ani, daca mananca hrana uscata dupa ora a noua din zi si sa faca in fiecare zi cate doua sute de metanii”. I. Post. 65.

Cel ce face sodomie cu sotia lui, acela preot sa nu se faca, ci numai sa se desparta de tot de dansa si daca se va desparti atunci, sa se canoniseasca cinsprezece ani si sa nu se impartaseasca”. -ILT, 231.

Cititi va rog mult mai multe in amplul material:

PERVERSIUNILE SEXUALE sunt mari pacate … Educatia sexuala ne invata ca multe dintre ele sunt cat se poate de normale

Deci e clara treaba. Sunt interzise cu desavarsire felatia, cunilinglus, sexul anal.

Sunt tineri care zic cam asa: ca din dovada de iubire le practica pe primele doua. Ca sa-i dovedeasca partenerului ca bla bla bla. Sau ca o fac spre deplina satisfacere sexuala si astfel dovedesc partenerului cat de mult il iubesc si iar bla bla bla.

Nu fratilor, asta nu-i iubire. Doar pare. E un surogat, ca tot ce vine de la dracul. O faceti pentru ca va place. Nu mai inveliti puroiul in staniol colorat.

Multe multora plac. Unii sa bea ca porcii. Altii sa se drogheze. Altii sa ucida. Altii sa  tortureze. Pasnicii sa mediteze la luminite. Violentii sa bata contabili in cap. Barfitorii sa barfeasca, raii sa batjocoreasca. Habaucii sa se uite la telenovele. Imbecilizatii sa asculte manele. Multe aduc placeri unor grupe mai mari sau mai mici de oameni. Dar placerile astea nu inseamna iubire. Deci nici placerea data de perversiuni. Toate acestea sunt carari sau autostrazi ce duc direct in iad. Iar perversiunile fac parte din grupa trenurilor de mare viteza …

Celor ce au apucat pe drumul asta al “dulcetii” sexulului total, le e greu sa se rupa. Dar trebuie.

Unii dintre cei ce nu se pot rupe, vin cu “scuze” si “intrebari dibace”: de ce sunt interzise perversiunile? Inteleg ei relativ repede cum e cu sodomizarea partenerei, dar nu pricep de ce si cu restul. Si vin cu “argumentul” Sfintei Scripturi, unde scrie de masturbare si homosexualitate, nu insa explicit si de felatie si cunilingulus. Dar fratii mei, sa nu facem precum ereticii neoprotestanti. Ca nu Biblia creaza Biserica, ci in cadrul Bisericii a fost scrisa Biblia, dar tot Biserica a dat si Sfanta Traditie, Sfintele Sinoade Ecumenice, Canoanele si intreaga invatatura ortodoxa. Si daca avem o nedumerire cand citim Sfanta Scriptura, ne ducem imediat la scrierile Sfintilor Parinti si ne dumirim rapid. Iar daca ni se spune clar ca perversiunile sunt cumplite pacate, apoi negresit asa e.

Trebuie sa ne invatam oleaca si cu ascultarea, fratilor, chiar daca nu intotdeauna pricepem ce si cum. Ca nu ne-au invatat stalpii ortodoxiei lucruri rele. Ei din iubire ne-au transmis tot ceea ce ne-au transmis, ca sa ajungem in Rai si nu in iad. Si apoi ce credeti voi? Nu de la bunul Dumnezeu au vorbit? Credeti voi ca doar au scris asa, ce li s-a nazarit?

Inchei cerandu-mi iertare celor care in viata lor n-au practicat “sporturile” astea sau celor care s-au lasat de ele si ii rog sa inteleaga necesitatea acestui articol. Poate vor veni cu texte de genul: vai, articolul sminteste, caci vorbeste de lucruri ce nu trebuiesc facute. Voi nu daca nu le faceti, poate ca ati facut sau inca mai faceti altele. Nu va semetiti. Ganditi-va si la cei ce trebuie scosi din acest tip de noroi. Treburile astea exista, nu avem voie sa bagam capul in nisip si sa ne mintim ca-i bine.

About these ads

54 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on mai 10, 2012 at 6:13 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Like this

    • Maxim said, on mai 10, 2012 at 10:25 pm

      Articolul nu sminteşte deloc,lucrurile astea trebuie cunoscute şi spuse în gura mare!

      Like this

  2. TheSpiritOfCaptain said, on mai 10, 2012 at 6:30 pm

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Cunilingus

    am cautat ca nu stiam ce inseamna termenul si uitati si voi ce am gasit…. pe wiki au ajuns sa spuna ca e igienic !!!!!!

    Auziti si voi,igienic !!!!!!

    Like this

    • Iones said, on mai 10, 2012 at 7:28 pm

      Pe Wiki scrie ORICINE ce doreste… nu are baza stiintifica

      Like this

  3. mishuleu said, on mai 10, 2012 at 6:43 pm

    Chevron, mass-media si “Izvorul Minciunilor”

    Like this

  4. mishuleu said, on mai 10, 2012 at 6:47 pm

    Tanar ranit de un tramvai in timp ce isi spala creierul cu muzica ascultata la casti pentru ca efectul sa fie maxim.

    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tanar-de-14-ani-spulberat-de-tramvai-in-capitala-asculta-muzica-la-casti.html

    Like this

  5. monikaa2128 said, on mai 10, 2012 at 6:48 pm

    Mai exista Credinta pe pamant ? Ne mai aude Dumnezeu rugaciunile ? Iata cum trebuie sa ne rugam http://www.stirimedia.com/ne-raspunde-dumnezeu-la-rugaciuni/

    Like this

    • Cronos said, on mai 10, 2012 at 9:16 pm

      Site-ul are si gagici goale, horoscop si energii tamaduitoare. E un site de stiri mondene plin de reclame.
      E ok site-ul dar nu e potrivit a fi promovat pe acest blog.

      Adica daca vrei sa ai articole crestine, fa macar un site separat. Sa fie fara femei goale si d-alea cu energii tamaduitoare. Chestii din astea new age.
      Poti avea o reclama la eMag sau alt magazin care vinde produse decente, insa nu amesteca lucrurile.

      Reclama pe care o faci pe acest blog nici macar nu iti aduce vizitatorii pe care ti-i doresti. Sigur nu sunt interesati de femei, horoscoape, energii sau sa tranzactioneze online valute. E o pierdere de timp chiar si pt tine si vezi ca Google acum te taxeaza. ;)
      Intamplator cunosc cate ceva despre Google si sa stii ca luna trecuta si-a schimba intr-un mod decisiv algoritmul. Deci daca pui linkuri spre tine aici, pe langa faptul ca linkurile de pe wordpress sunt by default “nofollow”, Google te va depuncta enorm ca vede aceasta practica ca un webspam. Adica postarea de continut pe un site antisistem te va depuncta mult. Ca nu e related content cu site-ul tau.

      Ia raspunsul meu ca orientativ, decizia ii apartine autorului Saccsiv. Daca acesta ar fi blogul meu te-as lasa sa mai pui cate un link din cand in cand. Ideea e sa nu fie mai multe linkuri in cadrul aceluiasi articol.
      Dar ce ti-am zis cu Google trebuie sa ai in vedere. Postand pe site-uri care nu au continut related cu tine te va depuncta si inca foarte serios.

      Like this

      • florin said, on mai 11, 2012 at 8:12 pm

        blue,

        Din dex—– GAGÍC ~că (~ci, ~ce) m. și f. pop. Persoană care întreține relații de dragoste nelegitime cu o altă persoană de sex opus; amant; ibovnic<țig. gaği,….adica alea ''ne-duse pe la biserica''.

        Like this

  6. fane said, on mai 10, 2012 at 6:50 pm

    felicitari pt postare .aici si acum sevede cat de eult suntem pervertiti in rele .noi dogmatistii moralistii ortodocsii ceicinstiti toti cei care discutam despre cand si cum va veni sfarsitul tacem malc refuzand sa discutam despre aceste grave pacate ce ne duc in fundul iadului

    Like this

  7. mishuleu said, on mai 10, 2012 at 7:15 pm

    Sistemul de la Bruxelles va impune guvernul de la Atena

    http://www.cotidianul.ro/sistemul-de-la-bruxelles-va-impune-guvernul-de-la-atena-182240/

    Like this

  8. mishuleu said, on mai 10, 2012 at 7:38 pm

    Un studiu asupra statuilor din intreaga lume si semnificatiile lor religioase, ce au infatisari reproduse dupa diavolii vazuti de cei care sunt in comuniune cu ei.

    Like this

  9. Iones said, on mai 10, 2012 at 7:40 pm

    Indonezienii au deja card de identitate biometric. El va putea fi folosit si la plata amenzilor direct din contul bancar …
    http://www.stirimedia.com/indonezienii-au-deja-card-de-identitate-biometric-el-va-putea-fi-folosit-si-la-plata-amenzilor-direct-din-contul-bancar/

    Like this

  10. Cosmin M said, on mai 10, 2012 at 7:49 pm

    Bun articol, trebuie reamintit aici pe forum macar odata la 3 luni. De la vama pacatelor trupesti cad cel mai multi crestini in iad.

    Like this

  11. Dan said, on mai 10, 2012 at 8:14 pm

    Chiar ca n-am auzit de asa ceva pana acum :). Ma refer la cunilingulus. Nici definitia de pe wikipedia la care un antecomentator facuse trimitere nu ma prea lamureste ce inseamna practic… Despre felatie am auzit, o practica dezgustatoare, ma mira ca poate atrage pe vreun barbat sau pe vreo femeie, intregi la minte. Si eu crezusem initial, ca injuraturile obisnuite la romani sunt mai mult alegorice, nu literale :)).
    Apropo, ce inseamna a-ti sodomiza nevasta? Sodomia nu e sinonima cu homosexualitatea (de la Sodoma si Gomora)? Deci cum poti s-o sodomizezi? Se refera la a face sex cu ea ferindu-te de a avea copii sau… la ce?

    Like this

  12. marian said, on mai 10, 2012 at 8:35 pm

    Ceva imi spune ca, in manualul de re-educare a detinutilor din taberele de concentrare ale vestului, sunt incluse si aceste practici diavolesti, citate in titlul articolului.

    Army Admits Re-Education Camp Manual “Not Intended For Public Release”
    http://www.pakalertpress.com/2012/05/10/army-admits-re-education-camp-manual-not-intended-for-public-release/

    Multi copii minori arestati in blestemata america, sua, au reclamat faptul de a fi fost sodomizati de catre personalul statului, personal responsabil de functioarea respectivelor unitati, destinate privarii de libertate.

    Like this

  13. Ioan Dan said, on mai 10, 2012 at 8:41 pm

    Tot pacat grav e si a face sex cu sotia asemeni animalelor (pe la spate).

    Like this

    • Cronos said, on mai 10, 2012 at 9:19 pm

      Serios? E adevarat asta?

      Saccsiv asta e adevarat?

      Like this

      • mishuleu said, on mai 10, 2012 at 9:53 pm

        Din cate stiu in ortodoxie o mai numesc parintii impreunarea ca si dobitoacele, pentru ca imita exact pozitia lor de reproducere. In ecosistem se observa ca marea parte a animalelor folosesc aceasta pozitie. Practic folosind-o te asemeni cu aceste creaturi si cazi din treapta de om, templu al duhului sfant, si devii animal bazat pe instinct.

        Like this

    • cineva said, on mai 11, 2012 at 4:14 am

      am citit si eu asta la Nicodim Mandita dar imi vine greu sa cred ca sta Dumnezeu chiar asa cu sublerul pe noi … iar sfintii parinti ortodocsi nu s-au preocupat niciodata de pozitiile de acuplat. Si pe drept cuvant.
      Cele pe care le pomeneste sacciv asa este, sunt impotriva firii si sunt spurcaciuni dar pozitiile.. afara daca nu sunt cautate special prin vreun manual de kama sutra de ‘amorul artei’ nu prea cred. De exemplu sunt oameni care au probleme de mobilitate si n-au incotro..

      Like this

    • Cosmin M said, on martie 11, 2013 at 10:31 pm

      Da pacat grav este si acesta. Din cartea Calea Sufletelor In Vesnicie (Nicodim Mandita – Protosinghel) vol. I pagina 761 :

      “284) Am pacatuit contra firii si randuielilor omenesti, pe dinapoi ca dobitoacele.

      Prin impreunarea pe dinapoi ca dobitoacele, oamenii se degradeaza .devin scarbosi , spurcati, decazuti de pe treapta demnitatii omenesti, departeaza de la ei pe Ingerii pazitori, manie pe Dumnezeu, si apropie de ei pe necuratii draci. “Omul cinste fiind, n-a priceput, alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte, si s-a asemanat lor”” (Ps. 48 12,21)

      La spovedanie se poate formula in felul urmator: M-am impreunat cu sotia/sotul pe la spate (nu pe sezut – ca sa nu se inteleaga altceva) ca dobitoacele.

      Like this

  14. danutza said, on mai 10, 2012 at 9:06 pm

    sa nu radeti de mine, dar, in afara ultimului termen, habar n-am ce inseamna. si nici nu sper sa aflu.
    toate intra in categoria perversiunilor si lista cred ca-i mai lunga.
    sodoma si gomora…pt asta au fost distruse.
    barack obama are ca tema de campanie casatoriile intre homosexuali. el e pro, desigur…
    nu vi se pare ca apostazia se amplifica pe zi ce trece??? eu ma ingrozesc si ma sperii ca sunt tot mai putini care-si dau seama ( inclusiv preoti.).
    Doamne, apara-ne!

    Like this

    • ayannis said, on mai 11, 2012 at 8:25 am

      Nu radem . Nici eu n-am stiut pana mai de curand ce inseamna exact termenii astia iar dupa ce am aflat mi se parea neverosimil ca se practica lucrurile astea . Parintele monah David imi spunea odata ca se fac statistici la manastiri cand vine lumea la spovedit si asa isi dau seama cam ce gen de pacate bantuie oamenii . In primavara asta am aflat si eu dintr-o inregistrare a Pr Nicolae Tanase ce inseamna GOMORIA : sex oral . De Sodoma stiam prin ce pacat a fost condamnata la pieire insa despre Gomora nu stiam care ai e “specificul” , sa zic asa , acum stiu . Sunt convinsa ca monahii in manastiri se roaga pentru inlaturarea acestor apucaturi , chiar daca nu toata lumea le marturisete , ei STIU.

      Tot Pr David m-a facut atenta odata la Grecia si mi-a spus : ” Ai observat ca in Grecia gradul de homosexualitate este mai mare decat in alte tari ortodoxe ? Asa se intampla cu o tara unde Ortodoxia e profund traita ” Eu nu aveam de unde sa stiu , ar fii trebuit sa fac cercetari si nu pentru asta ma aflam acolo . Ei ca preoti stiu mai multe mai ales ca se duc la Muntele Athos destul de des .
      Discutia pornise de la faptul ca mi se paruse amuzant cand am cunoscut un tanar homosexual in Grecia : nu era feminizat ca prezenta insa avea felul de a se comporta bizar . Gesturile erau feminine insa false si mi spusese : ” Noi , femeile , suntem innebunite dupa moda ” si insotise fraza de un gest al mainii specific feminin . Chestia asta mi-o spusese unu` care arata destul de masculin , avea tuleie in barba , ochii dati cu dermatograf si ma intrebam cum o fii sa te uiti in oglinda sa vezi ca esti barbat si sa te crezi femeie …abia m-am abtinut sa nu izbucnesc in ras … mi s-a parut o tacaneala . Daca el care era barbat se credea femeie eu ca femeie ce mai eram ?
      DAR dincolo de situatia aparent amuzanta se ascunde ceva dramatic .

      Like this

      • blue said, on mai 11, 2012 at 11:26 am

        E foarte adevarata observatia ta. Homosexualii au un comportament fals, aranjat, ce poate starni ilaritatea celor ce nu-s obisnuiti cu asemenea “personaje”. Si spun personaje nu ca sa jignesc pe cineva ce, evident, sufera de o deviere mentala de la standard, ci tocmai pentru ca acesta joaca un rol, substituindu-se unei alte persoane ce-si inchipuie ca e. Daca, asa cum pretind “cercetatorii” americani, comportamentul lor sociopat s-ar incadra in limita normalitatii, atunci perceptia nu ar fi aceea de falsitate.

        Like this

      • ayannis said, on mai 11, 2012 at 4:24 pm

        Ceea ce ma revolta pe mine este faptul ca societatea occidentala impune sa ne prefacem ca anomaliile astea sunt “normale” . Nu poti sa dezaprobi fatis fara sa te coste scump indrazneala de a te fi manifestat . Asa m-am simtit atunci in Grecia in prezenta acelui tanar , toti al tratau ca si cum era normal sa fie asa .
        Spunem ca nu ne ajung lucrurile astea , ca sunt departe de noi , insa nu se stie in ce context nimerim in viata cand trebuie sa avem o atitudine si oscilam intre a ne face ca nu observam anomalia pentru a nu-i face pe ceilalti sa se simta prost sau a fi transanti , fermi pe pozitie . Pe vremea aceea ( 2007) mi se parea ca e mai bine sa-mi disimulez dezaprobarea , uluirea insa acum nu mai sunt de aceeasi parere . Sunt constienta ca odata ce vor insera anomaliile acestea in societate , presiunea psihologica asupra oamenilor normali va fi foarte mare .

        Like this

  15. STOP RFID 666 said, on mai 10, 2012 at 9:40 pm

    http://hristofor.wordpress.com/tag/frati/

    Like this

  16. stef said, on mai 10, 2012 at 9:44 pm

    Media si net-ul sunt saturate de pornografie de toate felurile – generatiile de la 20 de ani in jos sunt tot mai expuse tentatiei de a intra pe site-uri de acest fel si asta e cel mai sigur mod de imprastiat in lume practicile satanei – E o mare nenorocire si aduce iadului prada grasa – E si o metoda eficace de sedare mentala si de cotrol asupra maselor

    Like this

  17. nea Anderthal said, on mai 11, 2012 at 1:49 am

    Banc:
    Stiti de ce nu au fost reviste porno pe timpul lui “Ce$ka”?
    Raspuns: Pentru ca PRIMELE PAGINI ar fi fost deplorabile!
    Explicatie ptr. cei care nu au inteles: in toate revistele ,(si “almanahele”) de pe timpul lui “Impuscatu” in primele pagini era “cuplul de trista amintire”…etc

    Like this

  18. Ioan Dan said, on mai 11, 2012 at 5:17 am

    http://www.ziare.com/stiri/accident/accident-in-bucuresti-tanara-spulberata-pe-trecerea-de-pietoni-1166162
    Pana si cainii se uita in stanga si in dreapta cand trec strada

    Pe cand noi avem pretentia ca soferul sa ne protejeze pe noi de parca am fi handicapati. Regula de bun simt ne impune sa ne asiguram cand traversam strada ca e viata noastra in joc, nu a soferului care poate fi neatent, beat, cu viteza mare sau nu-i tine frana. De unde a iesit aceasta tampenie ca pietonul nu are nici o datorie de a se asigura cand trece pe zebra, punandu-si pur si simplu viata in mana sau mai precis in piciorul soferului si reflexele lui??? Faceti, va rog, un articol pe aceasta tema si poate vor prelua ideia si cei de la ,,Romania te iubesc” sau alta echipa de televiziune care sa faca un reportaj difuzat la ora de maxima audienta!!!

    Like this

  19. guby said, on mai 11, 2012 at 6:11 am

    Simbolistica in poza noului single Smiley

    http://smileyonline.ro/noutati/Smiley-intre-viata-si-moarte-Dead-man-walking.html

    Like this

    • Roxie said, on mai 19, 2012 at 4:33 pm

      piramide, traznete – “18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.”(SfântaEvanghelie după Luca Cap. 10) si ochelarii nelipsiti pt un ‘iluminat’ autentic..

      Like this

  20. un pacatos said, on mai 11, 2012 at 7:34 am

    Marș pentru viață în Canada
    Astăzi, 10 mai, are loc în Canada Marșul pentru viață, ediția 2012. Ca și în anii din urmă, majoritatea dintre zecile de mii de participanți sunt adolescenți și tineri.
    Mai jos este clipul promoțional al marșului.

    http://vremurivechisinoi.blogspot.com/2012/05/mars-pentru-viata-in-canada.html

    Like this

  21. Iones said, on mai 11, 2012 at 7:46 am

    Acum pe Kanal D sunt invitate laura andresan si raluca pascu, care face parte din Fundatia Marie Stopes International Romania, fundatie DE PROMOVARE A CONTRACEPTIEI. Tema discutiei din emisiunea “Draga mea prietena” este EDUCATIA SEXUALA in scoli.

    Like this

  22. Ioan Pelasgul said, on mai 11, 2012 at 8:07 am

    Cum e pedepsit un violator in China( mai ales ca e britanic, nu chinez):

    http://v.youku.com/v_show/id_XMzkzNDY5ODI0.html

    Se pare ca nu toti chinezii sunt ca cei din clipul cu fetita aceia care a zacut in strada minute bune, calcata de masini, fara ca nimeni sa-i dea ajutor.

    Cati Romani ar fi intervenit daca era un caz similar cu o romanca si un tigan, sau un jidov, sau altcineva?

    Like this

  23. Pr. Adrian said, on mai 11, 2012 at 11:58 am

    Dumnezeu a facut asa pe barbat si pe femeie. El le-a facut organele sexuale, dar numai pentru a se putea reproduce (ma refer la actul sexual). Tot ce este in afara de aceasta este pacat. Dupa ce i-a asezat pe amandoi in gradina Raiului le-a zis “Cresteti si va inmultiti …” Deci, mai inainte de inmultire le-a zis “cresteti”. Mai intai barbatul si femeia sa creasca, adica sa se maturizeze sufleteste si trupeste. Si ei nu pot sa se inmulteasca daca sunt singuri, necununati. De aceea ei trebuie sa fie impreuna, adica cununati. Si cel mai potrivit ajutor pt Adam (barbat) este Eva (femeia) si nu un alt barbat. Dumnezeu a adus la Adam toate animalele pamantului dar nu s-a gasit ajutor potrivit pt. el. Deci langa barbat, in casnicie, trebuie sa fie femeia, ajutorul cel mai potrivit pt el (si nu barbat cu barbat sau femeie cu femeie). A face sex pentru placere este pacat. A face sex pt nastere de copii nu este pacat. Sunt foarte multe de spus aici.

    Doamne ajuta!

    Like this

    • elena said, on mai 13, 2012 at 10:15 pm

      In Gradina Raiului,Adam si Eva erau DESAVARSITI si nici vorba de relatii trupesti!Abia dupa ce au cazut in capcana celui rau si au fost izgoniti din Rai,au aparut relatiile trupesti!

      Like this

      • Pr. Adrian said, on mai 14, 2012 at 6:10 am

        Desavarsiti nu erau, pentru ca au cazut in pacatul neascultarii. Daca respingeau ispita diavolului poate ajungeau desavarsiti. Si intradevar relatiile trupesti si primii copii au aparut dupa izgonirea din Gradina Raiului.

        Like this

  24. Cosmin M said, on mai 11, 2012 at 1:45 pm

    Cine vrea sa afle mai multe despre ce e bine si ce nu sa citeasca cartea ridicarea casatoriei la rangul de Taina – Pr. Arsenie Boca. Este o carte minunata. De asemenea pentru cei care vor sa zamisleasca copii e foarte important ce scrie acolo astfel incat copilul sa nu aiba inclinatii ciudate sa se nasca sanatosi. E foarte important cum actioneaza parintii. Barbatul nu are voie sa se apropie de femeie in perioada sarcinii si a alaptarii pentru ca il afecteaza destul de rau. Cati copii ce se afla azi pe pamant sunt nascuti in aceasta curatenie? si ne mai miram de ce ne bate Dumnezeu. Vorba aceea : pacatele noastre sunt nenumarate.

    Like this

  25. Alexandru(Fulger) said, on mai 10, 2012 at 7:14 pm

    Masturbarea este pe lista si se numeste malahie :)

    Like this

  26. cineva said, on mai 11, 2012 at 4:05 am

    gagici? :) n-am mai auzit cuvantul asta din liceu… gagici..

    Like this

  27. blue said, on mai 11, 2012 at 11:16 am

    pc mouse si cei care au mai folosit termenul… ce inseamna “gagici”? se refera la care parte a pozitiei voastre de crestini? nu cumva la cea de lupi moralisti? eu cred ca, daca te-ai exprimat asa, nu esti atat de strain de pozele colorate cum vrei sa pari…

    Like this

  28. blue said, on mai 11, 2012 at 12:41 pm

    pcmouse, eu nu judec, observ. Unde ai vazut judecata? Am pus o intrebare, si la modul cel mai serios: ce inseamna “gagici”? Esti, te rog, bun sa-mi explici termenul? Zau daca-l pricep. Explica asa cum il intelegi tu.

    Like this

  29. Popsy said, on mai 12, 2012 at 3:31 am

    Saccsiv, sterge te rog si aceste ultime doua comentarii ale mele. Multumesc.
    Doamne-ajuta!

    Like this


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,342 other followers

%d bloggers like this: