SACCSIV – blog ortodox

CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA DESPARTIREA DE TRUP? Descoperire facuta de Ingerul Domnului Sfantului Macarie

Posted in ORTODOXIE, SUFLET by saccsiv on martie 23, 2012

Preiau integral:

DESCOPERIRE FĂCUTĂ DE ÎNGERUL DOMNULUI SFÂNTULUI MACARIE

Cuvânt foarte folositor

Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân: “Blagosloveşte, Părinte Sfinte”.

Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis: “Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare. “Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis: “Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis: “Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”. “Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”. “Ascultă, Sfinte Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineaţa şi se scoală şi pe cei de ieri îi cunosc şi se felicitează şi vorbesc şi stând de multe ori împreună se bucură şi întreabă unul de altul, tot aşa este şi în lumea cealaltă, se cunosc şi se bucură împreună şi vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piaţă şi acolo vede boieri şi săraci şi întreabă cine este acesta şi cine este acela, şi aşa învaţă acelea de care n-a ştiut niciodată. Într-acest chip se face şi acolo pentru cei drepţi, iar cei păcătoşi şi de asta se lipsesc”.

Atunci zice bătrânul: “Te rog spune-mi şi acestea, după despărţirea sufletului de trup ce se face, şi de ce se face pomenirea morţilor?”. Şi răspunzând Îngerul, zice: “Ascultă, Sfinte Părinte, după despărţirea sufletului de trup, îl iau Sfinţii Îngeri după trei zile, şi se suie la cer ca să se închine Domnului Nostru Iisus Hristos. De la pământ până la cer se află o scară şi la fiecare treaptă, este o ceată de diavoli la care le zice vameşi, şi-l întâmpină pe acel suflet duhurile cele necurate, şi aduc o carte scrisă de dânşii Îngerilor, acestea zicând: În cutare zi la atâtea ale lunii cutare, a făcut acest suflet aceasta, a furat, a curvit, a preacurvit, a făcut malahie, a spus minciuni, a sfătuit pe cineva de lucru rău, şi orice alt rău a făcut, toate le arată Îngerilor.

Atunci arată şi Îngerii orice bine a făcut acel suflet, milostenii, rugăciuni, a plătit liturghii, post, şi orice altă faptă bună a făcut. Şi le pun în cumpănă (cântar) Îngerii şi diavolii şi dacă atârnă ceva mai mult faptele cele bune îl iau Îngerii îndată şi se suie la altă treaptă, iar diavolii scrâşnesc din dinţi ca nişte câini sălbatici şi se silesc să răpească necăjitul suflet din mâinile Îngerilor, iar sufletul fiind cuprins de frică şi cutremur caută cum să se ascundă în sânul Îngerilor şi se face mare întrebare şi mare tulburare până când îl scapă din mâinile acelor diavoli. Şi iarăşi se suie la altă treaptă şi acolo găsesc altă vamă mai puternică şi mai sălbatică. Şi aici se face iarăşi multă cercetare şi tulburare mare şi nepovestită, cine să ia acel suflet necăjit. Şi strigă diavolii, mustrând acel suflet, făcându-i mare frică, şi zicând: unde te duci? Nu eşti tu acela care ai curvit şi ai spurcat sfântul Botez, nu eşti tu acela care ai spurcat chipul cel Îngeresc? Acum unde vrei să te duci? Întoarce-te înapoi, întoarce-te în cele de dedesupt, întoarce-te în iadul cel întunecos, întoarce-te în focul cel mai dinafară, întoarce-te la viermele cel neadormit. Şi dacă acel suflet este osândit, îl întorc viclenii diavoli întru cele mai de jos ale pământului, în loc întunecos şi cu multe chinuri, şi vai acelui suflet, şi vai de ceasul în care s-a născut acel om. Şi cine poate povesti, Sfinte Părinte, nevoia aceea care o au sufletele cele osândite ale locului acela. Iar dacă se găseşte sufletul curat şi fără de păcat, se suie la cer cu atâta bucurie şi îl întâmpină Îngerii cu lumini şi tămâieri şi îl sărută şi îl duc la Stăpânescul tron şi se închină Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Şi atunci vede cetele Sf. Apostoli, ale Sf. Mucenici, a Sf. Părinţi, cele nouă cete ale Sf. Îngeri, luminaţia cea negrăită, şi aude melodia cea Îngerească şi frumuseţea cea negrăită şi nepovestită.

Despre pomenirile morţilor ascultă, Sfinte Părinte: până la trei zile nu se suie sufletul spre închinare, iar cele trei zile se fac ca un dar trimis Domnului pentru acel suflet. Şi după ce se închină îl întorc Sf. Îngeri pe pământ şi îi arată locurile pe unde a petrecut această viaţă. Şi îi aduc aminte de faptele lui cele rele şi de cele bune: aici ai furat, acolo ai curvit, aici ai clevetit, acolo ai făcut malahie, aici ai făcut omor, acolo ai jurat strâmb, aici ai făcut nedreptate, acolo ai înjurat, aici ai dat cu dobândă, acolo te-ai îmbătat, aici te-ai sfădit, acolo ai smintit. Pe urmă îi arată cele bune: aici ai făcut milostenie, acolo ai postit, aici te-ai pocăit, acolo ai făcut liturghii, aici paraclis, acolo priveghere, aici rugăciuni, acolo ai făcut metanii, aici stare de toată noaptea, acolo înfrânare. Şi aşa îi arată până la a noua zi. Şi în ziua aceea se suie iarăşi la închinare ca a treia zi. Iar pomenirile se trimit ca o aducere aminte, ca un dar pentru suflet Domnului ca să-l primească cu ochi milostivi. Şi pe toate astea scrie: “ai ceva de folos”, pentru că mult folosesc sufletului milosteniile şi liturghiile şi pomenirile (parastase), căci acestea pot scăpa sufletul de la munci.

După a doua închinare, iar îl aduc Îngerii în lume arătându-i Raiul, Grădina cu măslini, sânul lui Avraam, corturile şi odihna drepţilor. Şi când vede bucuria aceea nespusă, se mângâie, se bucură şi se roagă Îngerilor ca să-l aşeze şi pe el cu drepţii. Pe urmă îi arată şi muncile celor păcătoşi şi zicând: acesta este răul cel de foc, acesta e viermele cel neadormit, acesta este întunericul cel mai din afară şi acesta cel mai dinăuntru, aceasta este scrâşnirea dinţilor, şi, după cum urmează, toate muncile păcătoşilor. Nu este, sfinte Părinte, mai chinuitoare muncă şi mai înfricoşată ca a curvarului şi a hoţului, şi mai cu seamă a monahului şi călugăriţei celor preacurvari, a preotului şi a preotesei curvari.

După ce i-a arătat şi a văzut acestea toate îl aduc iarăşi la închinare la 40 de zile, şi de aceea se fac pomenirile morţilor, pentru că la 40 de zile se ia hotărâre de a merge sufletul unde voieşte Dumnezeu, după lucrurile şi faptele care le-a făcut în lumea asta. Şi îl aşează până la învierea morţilor, ca să învieze cu trupul şi să dobândească după lucrurile lui”.

Atunci suspinând bătrânul şi plângând cu amar, zice: “Vai de ziua în care s-a născut omul acela”. Îi zice Îngerul: “Aşa, cinstite Părinte, pentru cel păcătos, iar pentru cel drept fericită e ziua în care s-a născut”. Atunci zice bătrânul: “Te rog spune-mi dacă păcătoşii au vreo mângâiere sau un sfârşit muncile lor?” Şi răspunzând, Îngerul a zis: “Nu, Sfinte Părinte, nici împărăţia drepţilor nu are sfârşit, nici munca celor păcătoşi. Dacă ar lua cineva la o mie de ani un bob de nisip din mare în altă parte, ar avea nădejdea că s-ar termina vreodată. Dar munca păcătoşilor nu are niciodată sfârşit”. Zice bătrânul: ‘Te rog spune-mi şi aceasta. Care din sfinţi sunt mai milostivi către om, ca să se roage necăjitul om către dânşii?”. Şi răspunzând, Îngerul zice: “Toţi sfinţii sunt milostivi către oameni şi făcători de bine. Dar voi oamenii sunteţi nerecunoscători şi nemulţumitori; îi faceţi de se mânie pe voi. Că şi Sfinţii Îngeri au mare compătimire către oameni, că pentru mântuirea oamenilor, au văzut şi ei cele prea minunate ale lui Dumnezeu. Dar mai cu seamă Doamna noastră şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu are milă mai mult de neamul omenesc. Sfinte Părinte, neamul omenesc trebuie necontenit să aibă numele ei în gura lor, dar diavolul i-a înşelat şi ei nemulţumitori şi nevrednici s-au făcut. Numai pentru rugăciunile şi mijlocirea ei se află lumea până astăzi. Au dispreţuit oamenii pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Şi i-a dispreţuit şi Dumnezeu cu sfinţii pe ei”.

Iarăşi zice bătrânul: “Spune-mi, Sfinte Îngere, care păcat este mai mare decât toate păcatele?”. Şi răspunzând Îngerul zice: “Orice păcat, cinstite Părinte, desparte pe om de Dumnezeu, dar pomenirea de rău şi hula (înjurăturile) sunt mai presus de toate păcatele, că şi singure pot să arunce pe om în iadul cel întunecos, în cele mai de dedesupt ale pământului şi mării”.

Şi iarăşi zice bătrânul: “Care păcat mai mult decât toate Îl urăşte Dumnezeu?”. Şi zice Îngerul: “Slava deşartă, că aceasta singură a pierdut toată lumea, că pentru slava deşartă Adam cel întâi zidit a fost izgonit din Rai. Din pricina ei cel mai mare al diavolilor şi-a găsit pierzarea. Din pricina ei Fariseul şi-a pierdut osteneala, căci când omul va cade în această patimă, greu se mai poate ridica”.

Atunci, zice bătrânul: “Care dintre oameni se osândesc mai mult ca alţii?”. Zice Îngerul: “Ţi-am spus că curvarul şi hulitorul de cele sfinte, dar îţi spun ţie şi aceasta, că dedesuptul tuturor muncilor se află muncă grea şi înfricoşată, care se cheamă afania (nevăzută). Acolo se muncesc preoţii cei curvari şi călugării şi călugăriţele care curvesc. Pentru că, cinstite Părinte, ceata Îngerilor care a căzut din Cer, are să se reînnoiască din preoţii cei buni şi din călugări şi la mare cinste vor fi. Iar călugării cei vicleni şi păcătoşi la mare necinste şi muncă se vor trimite, ca şi preoţii care calcă dumnezeieştile porunci. Şi cei cari se fac cu daruri şi acei care nu împlinesc slujba lor pentru grijile lumii acesteia.Că numai pentru o slujbă au să dea seamă înaintea lui Dumnezeu. Iar despre preoţii cei beţivi ce să spun şi ce să grăiesc? Vai de ei că înfricoşată muncă îi aşteaptă”.

Atunci zice bătrânul: “Te rog, spune-mi şi aceasta, cei cari defaimă sfânta Duminică au vreo odihnă acolo?”. Şi răspunzând, Îngerul zice: “Vai de ei, bătrânule, că înfricoşată muncă îi aşteaptă, căci cei care defaimă Sf. Duminică pe Domnul defaimă, şi Domnul îi va defăima pe ei, că ziua Duminicii Domnul este. Şi cine cinsteşte Duminica pe Domnul cinsteşte. Şi iarăşi cine cinsteşte ziua pomenirii Sfinţilor şi sărbătoreşte întru pomenirea Sfinţilor are mult ajutor de la dânşii, că au mare îndrăzneală către Dumnezeu, şi orice vor cere le va dărui Domnul. Dar oamenii au lepădat frica lui Dumnezeu de la dânşii şi nici pe Dumnezeu n-au prieten, nici pe careva dintre sfinţi. Ci s-au lipit numai de lucrurile lumii acesteia pierzătoare şi stricătoare şi va fi vai de ei. Cunoaşte, Bătrânule cinstite, că fiecare om, preot, monah sau mirean simplu care nu cinsteşte sfânta Duminică, faţa lui Dumnezeu nu o va vedea, nici nu va avea nădejde de mântuire. Acum, cinstite Bătrân, ce mai voieşti întreabă-mă, că e vremea să mă sui la ceruri ca să fiu înaintea Domnului meu”.

Atunci, suspinând Bătrânul şi amar plângând, a zis: “Vai de mine, iată robul cel bun al Domnului meu, Înger fiind fără de trup şi fără de păcat, se grăbeşte să slavoslovească pe Dumnezeu. Iar noi cei pământeşti şi păcătoşi nu ne grijim, ci defăimăm mântuirea noastră. Te rog, spune-mi ce rugăciune se potriveşte monahului?” Şi i-a zis lui: “dacă omul este cu ştiinţă de carte, să zică Psalmii lui David (Psaltirea) sau Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune e cea mai puternică şi cea mai uşoară de zis. Căci mulţi din cei cu ştiinţă de carte au părăsit pe toate şi numai această rugăciune zicând s-au mântuit. Căci această rugăciune pot s-o zică şi tinerii şi bătrânii, şi bărbaţii şi femeile, şi monahii şi monahiile, şi cei învăţaţi şi cei fără ştiinţă de carte, şi cei isteţi şi cei simpli. Cine vrea să se mântuiască, aceasta să zică şi ziua şi noaptea, şi în casă şi pe drum, şi stând şi mergând; de călătoreşte ori lucrează aceasta să zică cu dorinţă şi cu râvnă. E de-ajuns pentru toţi cei care voiesc să se mântuiască”.

Şi iarăşi zice bătrânul: “Pentru că ai venit să mă înveţi pe mine, păcătosul, mă rog spune-mi şi aceasta. Dacă se găseşte cineva om păcătos şi învaţă pe altul şi îl scapă din păcate şi-i arată calea cu fapte bune, are vreo plată?”. Îi zice lui Îngerul: “Oricine învaţă pe altul şi îl scoate din păcate şi-i arată lui calea cu fapte bune, s-a mântuit pe el însuşi şi sufletul aceluia l-a scos de la munci. Tot aşa e şi cel care învaţă pe cineva rău, nu numai acela se pierde dar şi sufletul lui îl dă în mâinile diavolului. Deci nu este mai mare păcat decât a îndemna pe cineva la lucru rău”.

Aceasta zicând Îngerul plecând capul către Bătrân, i-a zis: “Binecuvântează, Sfinte Părinte, şi mă iartă”. Atunci, căzând bătrânul în genunchi s-a închinat, zicând: “Mergi în pace, şi stând în faţa Sfintei Treimi, roagă-te pentru mine!” Şi depărtându-se Îngerul s-a suit la ceruri, iar Sf. Macarie mulţumind lui Dumnezeu s-a dus la chilia lui şi le-a povestit toate la un oarecare frate împreună vieţuitor în pustie, slăvind şi binecuvântând pe Dumnezeuîn vecii vecilor. Amin.

Cititi va rog si:

OBLIGATORIU DE CITIT. Sfantul Ierarh Nifon: VEDENIE DESPRE INFRICOSATA JUDECATA

21 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 23, 2012 at 5:16 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. cineva said, on martie 23, 2012 at 5:35 pm

    cutremurator intr-adevar…
    Totusi n-am inteles niciodata si n-am gasit nicaieri scris daca omul care reuseste sa treaca de scara mai este inca in primejdia de a merge in iad. Si iata de ce: scara cu vamile ei infatiseaza toate pacatele omenesti si sufletul nu poate inainta la treapta urmatoare pana ce nu a platit relele cu faptele sale bune, cu mila lui Dumnezeu sau cu rugaciunile sfintilor. Deci inteleg ca dupa ce a trecut de scara omul este curatit, are toate pacatele aratate, cantarite si rascumparate. Mai este oare cu putinta sa fie trimis in iad de milostivul Dumnezeu dupa ce dracii nu mai au nimic asupra lui? Daca da, de ce? Poate stie cineva.

    Apreciază

  3. Ioan C. said, on martie 23, 2012 at 8:13 pm

    Antihristul în viziunea ÎPS Bartolomeu Anania: http://iisusestedomnul.wordpress.com/2012/03/23/antihrist-2/

    Apreciază

  4. ORTODOX said, on martie 23, 2012 at 8:34 pm

    Despre pacatul clevetirii

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cosmin M said, on martie 23, 2012 at 8:44 pm

    @ cineva

    Din cate am citit eu pana acum eu cred ca in momentul in care o persoana a trecut de toate vamile nu mai poate ajunge in iad (nu sunt 100 % sigur, asta cred in acest moment)

    Mai jos gasesti marturie despre trecerea prin vami a Sf. Macarie cel Mare.

    Chiar in timp ce urca pe scara omul curat este ispitit si poate sa cada, sa ajunga in iad.

    Sfantul era atat de sporit duhovniceste incat in momentul in care a parasit trupul si a inceput sa treaca prin vami si-a pastrat vigilenta si cand diavoli au incercat sa il ispiteasca:

    Diavolii : „O, Macarie, de câtă slavă te-ai învrednicit!”

    Sfantul Macarie: „Nu! Încă mă tem, fiindcă nu stiu dacă toate cele ce am făcut sunt bune.”

    Diavolii :” Chiar asa! Ne-ai scăpat, Macarie.”

    Sfantul Macarie: „Nu, a răspuns el. Mai am de străbătut o cale.”

    Diavolii : „Chiar asa! Ne-ai scăpat, Macarie!”

    Sfantul Macarie:”Fiind păzit de puterea lui Hristos al meu, am scăpat de vicleniile voastre!”

    „Într-adevăr, întâlnirea cu vămile după moarte este doar partea hotărâtoare si ultima, a războiului întreg, purtat de sufletul fiecărui crestin de-a lungul tuturor zilelor vieţii sale. Episcopul Ignatie scrie: „Asa cum învierea sufletului crestin din moartea păcatului se săvârseste pe tot parcursul vieţii, tot asa se săvârseste în chip mistic, aici pe pământ, cercetarea sufletului de către puterile văzduhului, să vadă de s-a înrobit lor, ori de s-a slobozit de ele; la călătoria prin văzduh (după moarte) această slobozire ori înrobire se pune doar întru lucrare (vol. III, pag. 159). Unii sfinţi, cum ar fi Sf. Macarie cel Mare -a cărui trecere prin vămi a fost văzută de câţiva ucenici ai săi -trec printre vamesii draci fără să fie opriţi pe cale, pentru că deja s-au luptat cu ei si au câstigat războiul din timpul vieţii. Iată întâmplarea din viaţa sa:

    „Când Sfântului Macarie i s-a apropiat sfârsitul, heruvimul care era îngerul său păzitor, însoţit de o mulţime de sălăsluitori ai cerului, au venit să-i întâmpine sufletul. Împreună cu cetele de îngeri au mai coborât grupuri de apostoli, prooroci, mucenici, ierarhi, călugări si cei drepţi. Dracii s-au asezat în siruri si grupuri în vămi pentru a vedea trecerea sufletului celui purtător de Dumnezeu. Sufletul său a pornit suisul. Stând departe de el, duhurile întunericului au strigat din vămile lor: ’O, Macarie, de câtă slavă te-ai învrednicit!’ Smeritul bărbat le-a răspuns: ’Nu! Încă mă tem, fiindcă nu stiu dacă toate cele ce am făcut sunt bune.’ Între timp, el urca cu repeziciune spre cer. De la vămile asezate pe suisuri mai înalte, puterile văzduhului au strigat iarăsi: ’Chiar asa! Ne-ai scăpat, Macarie.’ ’Nu, a răspuns el. Mai am de străbătut o cale.’ Când el ajunsese deja la porţile raiului, aceia au strigat tânguindu-se de răutate si de pizmă: ’Chiar asa!

    Scara urcusului dumnezeiesc, trad. De Arhimandrit Lazarus Moore, Eastern Orthodox Books, 1977, pag. 120-121.

    Ne-ai scăpat, Macarie!’ El a răspuns: ’Fiind păzit de puterea lui Hristos al meu, am scăpat de vicleniile voastre!’” (Pateric). ”

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-vamile-vazduhului.htm

    Apreciază

    • cineva said, on martie 24, 2012 at 3:21 pm

      @Cosmin

      Intr-adevar asa reiese din acest text caci zice clar: ‘întâlnirea cu vămile după moarte este doar partea hotărâtoare si ultima, a războiului întreg, purtat de sufletul fiecărui crestin de-a lungul tuturor zilelor vieţii sale’ si asa mi se pare si mie logic. Insa am citit in multe locuri ca sufletul tremura in asteptarea judecatii finale a lui Dumnezeu pana la implinirea celor 40 de zile. De aceea ma intrebam, daca vamile sunt hotaratoare, de ce nu se linisteste sfuletul dupa trecerea lor…

      Apreciază

  6. Ana Maria said, on martie 23, 2012 at 9:57 pm

    Foarte frumos articol,multumesc saccsiv!

    Apreciază

  7. nea Anderthal said, on martie 23, 2012 at 11:30 pm

    ..aseara ,venind spre casa,m-a oprit un pustan sa-mi spuna ceva(pe un ton politicos) si dupa o scurta prezentare m-a intrebat daca sunt crestin.Am inteles imediat ca este sectar propovaduitor de minciuni dar am vorbit cu el:i-am spus mereu ca este pe o cale gresita si ca doar in ortodoxie este adevarul.A incercat sa ma ia cu abureli din „biblie”(era iehovist) dar i-am spus ca doar KJV(varianta engleza corecta este cea a regelui James).La sfarsit i-am spus ca deseara sa fie cinstit cu el insusi si sa se roage sincer lui Dumnezeu ca sa-i arate calea adevarat deoarece iehovistii sunt eretici si mincinosi.Mi-a fost mila de ignoranta lui si i-am mai sus ca sa caute cine au fost mincinosii care au inventat aceasta miscare necrestina.Sper ca a facut ce i-am spus si cind ma voi intlni iar cu el imi va mai cere informatii.

    Apreciază

  8. Cosmin M said, on martie 24, 2012 at 6:59 am

    Chiar daca omul va trece de vami si va ajunge in Rai stim ca satana si ingerii lui din Rai au cazut asadar se poate cadea si de acolo daca nu se respecta randuiala cerurilor.

    Apreciază

  9. Daniel said, on martie 24, 2012 at 10:50 am

    Este dovedit stiintific ca atunci in clipa in care omul moare corpul devine instantaneu mai usor cu cateva grame. Interpretati voi acum cum doriti.

    Apreciază

  10. STOP RFID 666 said, on martie 24, 2012 at 8:12 pm

    Protos. Nicodim Măndiţă

    „Vămile Văzduhului şi mărturii despre existenţa lor”

    Editura Agapis, Bucureşti 2005

    VAMA ÎNTÂI A VORBIRII ÎN DEŞERT

    Mergând noi de pe pământ la înălţimea cerului, ne-au întâmpinat la început duhurile văzduhului de la întâia vamă, la care se întreabă păcatele şi cuvintele omeneşti cele deşarte, nebune şi fără de rânduială, şi îndată am stat acolo. Apoi ne-a scos multe cărţi, în care erau scrise toate cuvintele vorbite din tinereţile mele. De am vorbit vreodată ceva fără treabă şi fără socoteală, iar mai ales de am grăit cuvinte de ruşine sau am făcut deşertăciuni şi râs în tinereţile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am văzut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebuneşti, vorbele necurate, cântecele lumeşti fără de ruşine, strigările fără de rânduială, râsurile şi hohotele şi mă mustrau cu aceasta, că îmi arătau vremile, locurile, persoanele, când, unde şi cu cine m-am îndeletnicit la vorbe deşarte şi am mâniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind că este păcat, nici nu m-am mărturisit la părintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocăit

    Văzând acestea, am tăcut ca o mută, neavând ce răspunde duhurilor viclene, pentru că mă biruiau cu adevărat şi mă miram în mine cum nu sa uitat de dânşii acel lucru care era trecut de atâta mulţime de ani, pe care eu demult îl uitasem şi după aceea nici în minte nu l-am cugetat vreodată; iar ei mi le puneau înainte, ca şi cum astăzi le-aş fi grăit, întrebându-mă despre toate cu de-amănuntul şi-mi aduceam aminte de toate, că aşa au fost. Apoi, tăcând şi ruşinându-mă, tremuram de frică, iar Sfinţii îngeri care mă duceau, împotriva acelor păcate ale mele, au pus unele din faptele cele bune pe care le făcusem mai pe urmă şi, neajungând acelea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile şi m-au răscumpărat. Iar de acolo am mers mai departe.

    VAMA A DOUA – A MINCIUNII

    Ne-am apropiat de altă vamă, ce se chema a minciunii, ia care se întreba de tot cuvântul mincinos; iar mai ales, de călcarea jurământului, de chemările numelui Domnului în deşert, de mărturia mincinoasă, de neîmplinirea făgăduinţelor făcute către Dumnezeu, de mărturisirea păcatelor ce se face neadevărată şi de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vămii aceleia erau iuţi şi sălbatice, tare mustrau şi întrebau; când ne-am oprit, Îndată au început a ispiti cu de-amănuntul şi am fost vădită pentru două lucruri mici, că mi s-a întâmplat a minţi, nesocotind aceea ca păcat, şi că de multe ori, de ruşine, nu mă mărturiseam cu adevărat înaintea părintelui meu cel duhovnicesc. Iar călcări de jurăminte şi mărturii mincinoase şi altele asemenea ca acelea, n-au aflat în mine, cu darul lui Hristos. însă, pentru minciunile care se aflaseră la mine, dănţuiau şi voiau să mă răpească din mâinile celor ce mă duceau; dar sfinţii îngeri, punând împotriva acelor păcate unele din faptele mele cele bune şi mai multe din darurile părintelui meu, m-au răscumpărat şi am mers mai sus fără primejdie.

    VAMA A TREIA – A OSÂNDIRII, CLEVETIRII ŞI

    A JUDECĂRII APROAPELUI

    După aceea am ajuns Ia altă vamă, care se cheamă a osândirii şi a clevetirii. După ce ne-am oprit acolo, am văzut cât de greu păcat este a osândi pe aproapele şi cât de mare răii este a cleveti pe cineva, a osândi, a defăima, a huli, a batjocori şi a râde de păcatul străin, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru că pe unii ca aceştia cumpliţii întrebători îi cercetau ca pe nişte antihrişti, care au răpit mai înainte cinstea lui Hristos şi s-au făcut judecători şi pierzători celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osândiri. Dar în mine, prin darul lui Hristos, n-au aflat mult acolo, pentru că mă păzeam cu dinadinsul în toate zilele vieţii mele să nu osândesc pe nimeni, nici să clevetesc, nici să râd de cineva, nici să hulesc pe cineva; însă, uneori, din întâmplare auzind pe alţii osândind, sau clevetind, sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea, sau din nepază adăugam la acelea câte o vorbă; dar îndată mă întorceam, căindu-mă în sine, şi aceea mi s-a pus în osândire ca clevetire, de întrebătorii aceia. Deci şi de acolo răscumpărându-mă sfinţii îngeri cu darul Cuv. Vasile, au mers împreună cu mine mai sus.

    VAMA A PATRA – A LĂCOMIEI ŞI A BEŢIEI

    Am trecut la altă vamă, care se numeşte lăcomia pântecelui. Şi îndată au alergat asupra noastră acele duhuri necurate, bucurându-se ca de o dobândă aflată de ei. Şi am văzut chipurile duhurilor foarte necurate, care închipuiau în sine pe iubitorii de desfătări şi pe nesăţioşii cu pântecele şi pe urâţii beţivi, dintre care unii se arătau că poartă vase şi căldări cu mâncăruri, iar alţii, pahare şi ulcioare cu băuturi; dar se vedea hrana şi băutura aceea gunoi necurat şi întinare. Deci se arătau diavolii a fi ca nişte îmbuibati şi beţi, ca cei ce cântă din cimpoi şi din toate instrumentele, după asemănarea cârciumarilor şi a benchetuitorilor, bătându-şi joc de sufletele păcătoşilor celor duşi la vama lor. Aceia, ca şi câinii înconjurându-ne şi oprindu-ne, îndată mi-au adus aminte de toate păcatele mele. Adică ce am mâncat în taină vreodată, sau am mâncat peste măsură şi trebuinţă, sau de dimineaţă ca dobitocul am mâncat fără rugăciune şi fără seninul Sfintei Crucii. Apoi, de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de obişnuita pravilă bisericească, sau mai înainte de masă, sau din neînfrânare am gustat ceva, sau la masă peste măsură m-am săturat.

    Asemenea şi beţiile mele toate mi le arătau, punându-mi înainte paharele şi vasele din care m-am îmbătat şi numărul paharelor băute, zicându-mi: „Atâtea pahare ai băut în cutare vreme, la cutare benchet şi nuntă cu acei oameni. Iar în altă vreme şi în alt loc, cu atâtea pahare te-ai îmbătat până la nesimţire şi iarăşi în alt loc şi vreme, atâtea sticle al umplut de vin sau de altă băutură; şi atât de mult ai benchetuit cu muzică şi jocuri, plesnind, cântând si sărind, încât abia ai fost adusă la casa ta, slăbită de beţia cea fără măsură”. Apoi îmi arătau şi acele pahare cu care uneori în zile de post de dimineaţă am băut până la îmbătare şi nu le socoteam ca păcat, nici nu mă pocăiam şi pe alţii îl atrăgeam la mese şi beţii, sau în zile de praznic şi în Duminici, mai înainte de Sfânta Liturghie, am băut undeva un pahar. Pe toate acelea şi alte plăceri şi beţii ale mele mi le puneau înainte, îmi luau seama şi se bucurau, ca şi cum mă aveau în mâini-le lor şi în fundul iadului vrând să mă ducă.

    Iar eu tremuram, văzându-mă mustrată de toate acestea şi neavând ce să răspund împotrivă. Dar sfinţii îngeri, scoţând destule din darurile Cuviosului Vasile – adică rugăciunile sfinţilor şi slujbele Bisericii şi milostenia – împotriva acelora au pus pentru mine răscumpărare. Iar diavolii, văzând răscumpărarea mea, au făcut tulburare, zicând: „Amar nouă! Am pierdut osteneala noastră! A pierit nădejdea noastră!” Şi aruncau în văzduh hârtiile pe care le aveau scrise asupra mea. Iar eu, văzând acestea, mă înveseleam şi ne-am dus de acolo fără primejdie.

    Mergând, sfinţii îngeri vorbeau între ei, zicând: „Cu adevărat, mare ajutor are sufletul acesta, de la plăcutul lui Dumnezeu, Vasile. Şi, dacă nu i-ar fi ajutat cu ostenelile şi rugăciunile lui, multă primejdie ar fi răbdat, trecând aceste ispitiri din văzduh”. Iar eu, luând îndrăzneală, am zis către sfinţii îngeri: „Stăpânii mei, mi se pare că nimeni nu ştie, din cei ce trăiesc pe pământ, ce se face aici şi ce îl aşteaptă pe sufletul cel păcătos după moarte”.

    Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Au doar nu mărturisesc pentru a-cestea dumnezeieştile Scripturi, care totdeauna se citesc în biserici şi se propovăduiesc de sfinţii slujitori ai lui Dumnezeu? Insă cei ce s-au împătimit spre pământeştile deşertăciuni, nu bagă în seamă de aceasta şi, socotind că îmbuibarea şi beţia din toate zilele le este desfătare, mâncând în toate zilele fără saţ, îmbătându-se fără frică de Dumnezeu, având pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu gândesc la viaţa ce o să fie, nici nu-şi aduc aminte de scriptura care zice: Amar vouă, celor ce vă săturaţi acum, căci veţi flămânzi, şi celor ce vă îm-bătaţi, că veţi înseta. Pentru că ei socotesc că sunt basme cele din Sfânta Scriptură şi petrec fără grijă, cu dansuri benchetuind şi în toate zilele, ca şi bogatul cel din Evanghelie, veselindu-se luminat insă câţi dintr-înşii sunt milostivi şi înduraţi şi fac bine săracilor şi scăpătaţilor şi ajută pe cei ce le trebuie ajutor, aceia cu lesnire câştigă de la Dumnezeu iertare de păcatele lor şi trec vămile fără supărare pentru milostenia lor. Pentru că Scriptura zice: „Milostenia izbăveşte din moarte şl acoperă mulţime de păcate. Cei ce fac milostenie şi dreptate se vor îndestula de viaţia. Iar cei ce nu se sârguiesc să-şi cureţe păcatele cu milosteniile, acelora nu le este cu putinţă să scape de aceste întrebări; căci îi răpesc aceia pe care i-ai văzut, întunecaţi la chip, boierii vămilor şi, muncindui cumplit, îi pogoară în chinurile iadului şi-i ţin în legături până la înfricoşata judecată a lui Hristos. Deci, nu ţi-ar fi fost cu putinţă să treci acestea, de n-ai fi câştigat răscumpărarea din dăruirile Cuviosului Vasile.

    VAMA A CINCEA – A LENEVIRII

    Astfel vorbind, am ajuns la altă vamă, ce se cheamă a lenevirii, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile cele petrecute în zadar şi se opresc cei ce mănâncă osteneli străine, iar ei nu vor să lucreze, precum şi cei care sunt plătiţi şi după datorie nu lucrează. Se mai cercetează acolo şi cei ce nu se îngrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc în zile de praznic şi Duminicile să meargă în biserică la Utrenie, la Dumnezeiasca liturghie şi la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trândăvia şi neîngrijirea se cercetează acolo şt fiecare mirean ori duhovnic cu de-amănuntul se întreabă de lenevire şi de nepurtarea de grijă pentru sufletul său. De aceea mulţi de acolo se duc în prăpastia iadului. Acolo şi eu fiind mult întrebată, nu mi-ar fi fost cu putinţă să mă eliberez de datoriile păcatului aceluia, de nu ar fi împlinit neajungerea mea dăruirea Cuviosului Vasile, prin care, răscumpărându-mă, m-am izbăvit cu darul lui Hristos.

    VAMA A ŞASEA – A FURTULUI

    Urcându-ne de acolo tot mai sus în văzduh am ajuns la vama furtului, vameşii-draci ai acelei vămi încearcă acolo cu de-amănuntul sufletele despre feluritele păcate ale mituirilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă. La vama aceea se face foarte mare cercetare, sufletelor ce trec pe acolo, de au furat: oameni, fecioare, femei copii, dobitoace păsări, bani, lucruri, haine, alimente… de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşi avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat bani, haine etc. şi nu le-au dat înapoi celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu diferite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace si cinste pe aproapele, îndurerându-1 până la sacrificiu şi în sfârşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. La această vamă, deşi ne-am împiedicat puţin, am trecut, nedând mult acolo, pentru că nu s-a găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilăria mea foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.

    VAMA A ŞAPTEA A IUBIRII DE ARGINT

    Trecând prin văzduh tot mai sus am ajuns la vama avariţiei, iubirii de argint sau a zgârceniei. Acolo era mai multă negură şi ceaţă decât la celelalte vămi, prin care trecuserăm. Precum socotesc, acele duhuri rele îşi formează înnegurarea aceea din adâncul pământului, din care îşi fac locuinţele în înălţime, unde şed şi cercetează pe iubitorii de argint, pe zgârciţi şi pe mâncătorii sângelui aproapelui lor.

    Insă, milostivul Dumnezeu acoperindu-mă, în viaţa mea nu m-am îngrijit de multă avere, nici n-am fost iubitoare de argint şi de agonisit multe averi. Eu în viaţă mă îndestulam cu cele pe care mi le trimitea Domnul, mulţumindu-ma. Deci, nu eram lacomă sau avară, ba încă, din cele ce aveam, împărţeam cu osârdie şi cu bucurie săracilor şi lipsiţilor de cele de trebuinţă. Pentru aceasta am trecut uşor şi repede prin vama aceasta.

    VAMA A OPTA – A CAMETEI

    Mergând mai sus şi lăsând pe vameşii draci de la vama zgârceniei am ajuns la vama ce se cheamă a cametei şi a vicleşugului. Acolo se cercetează toţi cei care-şi dau argintul sau banii lor cu camătă, agonisindu-şi dobândă necurată, precum şi lacomii şi cei care ţin în casele lor lucruri străine, ca pe ale lor. Acolo întrebătorii vameşi m-au cercetat cu de-amănuntul de felurite părţi ale acestui păcat în faţa acelei înfricoşate privelişti mi-au apărut în minte cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „De vei împrumuta bani fratelui tău sărac, din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i iei camătă… să nu dai cu camătă fratelui tău; nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se obişnuiesc de cămătari a le da cu dobândă”. Neavând cu ce să mă învinuiască, mă acuzau numai de vicleşug, că am amăgit pe cineva şi am luat din ale lui; dar fiindcă n-au putut dovedi acestea temeinic, scrâşneau cu dinţii lor infernali asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind Dumnezeu.

    VAMA A NOUA – A NEDREPTĂŢII

    Urcându-ne noi şi de acolo tot mai sus, am ajuns la vama nedreptăţilor şi a păcatelor strigătoare la cer: asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor, oprirea plăţii slugilor şi lucrătorilor; defăimarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti.

    Acolo se cercetează cu de-amănuntul toţi judecătorii cei nedrepţi care judecă pe plată, mită şi care părtinesc celor vinovaţi, iar pe cei nevinovaţi îi osândesc. Acolo se mai cercetează şi oprirea de plată a lucrătorilor pământului şi cei ce vând cu lipsă şi fac cumpene şi măsuri ne-drepte cu care neguţătoresc, ca şi orice lucru făcut cu nedreptate se cercetează acolo.

    Atunci mi-au apărut înaintea ochilor sufleteşti, hotărârile Dumnezeieştilor Scripturi: „Gel ce face nedreptate îşi urăşte sufletul său… Nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu… Când judecaţi să nu căutaţi în faţa oamenilor, să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare, să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu este cel ce race dreptate…”. Iar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi de acea vamă rară primejdie, dând ceva.

    VAMA A ZECEA – A ZAVISTIEI

    Trecând şi de vama nedreptăţilor, am urcat tot mai sus, pe necunoscuta şi fioroasa cale a văzduhului şi am ajuns la altă vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează toţi cei care s-au zavistuit unii pe alţii, vrăjmăşiile, urâciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele; cu feluritele răutăţi ce izvorăsc din aceste păcate ucigătoare de suflet Asemenea şi această vamă am trecut-o fără să mai dăm ceva, pentru că n-am zavistuit pe nimeni niciodată în viaţa mea. Si măcar că întrebau vameşii aceia despre ura de fraţi, neiubirea de aproapele, şi de felurite răutăţi ce izvorăsc din acestea, însă, cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, în toate cercetările acelea m-au găsit nevinovată, fără numai mânia diavolilor celor ce scrâşneau asupra mea am văzut-o şi nu m-am temut de dânşii, ci ne-am dus mai sus, bucurându-ne.

    VAMA A UNSPREZECEA – A MÂNDRIEI

    De acolo, călătorind noi toi mai in sus în văzduh am ajuns la vama mândriei şi a fiicelor ei: iscodirea, trufia, slava deşartă, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălţarea cu mintea, pregetarea în facerea binelui, mărturisirea făţarnică, lepădarea de dreapta credinţă cu trecerea la eresuri şi superstiţii, voia slobodă, obişnuinţa în păcate, neascultarea de părinţii trupeşti şi sufleteşti în toate cele ce ei îi învaţă după Dumnezeu… unde, cu mândrie, duhurile rele cercetează sufletele. Acolo se cercetează cu dinadinsul dacă cineva n-a dat datornica cinste părinţilor, tatălui şi mamei, asemenea preoţilor şi celor mai bătrâni şi celor mai mari rânduiţi de Dumnezeu şi puşi întru stăpânire, şi de câte ori nu i-au ascultat pe dânşii si celelalte lucruri de mândrie şi cuvinte în deşert. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci îngâmfaţi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost foarte smerită, cinstind pe părinţii trupeşti, dar mai ales pe părinţii mei duhovniceşti.

    VAMA A DOUĂSPREZECEA A MÂNIEI ŞI IUŢIMII

    Urcându-ne de acolo tot mai sus pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei şi iuţimii. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Acolo era o mulţime mare de draci, foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era un boier drăcesc înfricoşător, care poruncea cu mânie şi iuţime celor din jurul său. Aceia fiind umflaţi de mânia, iuţimea şi răutatea lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, tulburându-se şi ţipând groaznic, spăimântând totul din jurul lor. Ajungând noi în mijlocul lor, se repezeau asupra noastră cu feţele lor însângerate de mânie şi iuţime demonică, mă cercetau, punându-mi înainte toate păcatele mele făcute cu mânia şi iuţimea mea, cât am trăit pe pământ. Ori de câte ori m-am mâniat, iuţit, tulburat şi am ţipat la cineva cu cuget rău şi cu privire sălbatică. Chiar şi pentru cele din dragoste sfântă, vrând a-l atrage pe cineva din păcate şi a-l pune în bună rânduială, de m-am tulburat cu iuţime şi mânie asupra lui, ori de l-am amărât sau de l-am bătut, ori m-am pornit asupra cuiva cu mânie, ţinând în minte răutatea, am fugit amărâtă, ocărând şi îngrozind… Toate acestea mi le-au arătat pe rând, însă n-au dobândit ce doreau şi aşa am mers înainte bucurându-mă întru Domnul, acoperit fiind sufletul meu păcătos cu rugăciunile părintelui meu Vasile.

    VAMA A TREISPREZECEA A POMENIRII DE RĂU

    După acestea ne-au stat înainte vama pomenirii de rău, la care cu nemilostivire se întreabă cei ce ţin în inimile lor răutate asupra aproapelui şi cei ce răsplătesc rău pentru rău. De acolo cu multă mânie duhurile cele rele aruncă sufletele în tartar. Dar milostivirea Domnului şi acolo m-a acoperit, pentru că n-am ţinut răutate spre nimeni, nici n-am ţinut minte răul pentru supărările ce mi s-au făcut mie, şi mai ales n-aveam răutate asupra celor ce mă vrăjmăşeau şi după puterea mea arătam dragoste spre dânşii răsplătind răul cu binele. Şi cu nimic nu m-au găsit a fi datoare la vama aceea, de aceea se tânguiau diavolii că plecam liberă, din cumplitele lor mâini. Şi iarăşi ne-am dus mai departe, veselindu-mă întru Domnul.

    VAMA A PAISPREZECEA – A UCIDERII

    Acestea grăind către mine sfinţii îngeri, am intrat la vama uciderii. Acolo vameşii aceia cercetează cu de-amănuntul pe creştini de păcatele grele ale uciderilor şi mai ales uciderea de prunci în pântece, apoi tâlhăria, otrăvirea, uciderea fără voie, îndemnarea la ucidere, la sinucidere şi uciderea sufletească şi toată rana, toată lovirea, oriunde, pe spate sau peste cap, ori palmă peste obraz sau grumaz, sau lovirea din mânie, cu armă, cu lemn, cu piatră, toate acestea cu de-amănuntul se întreabă şl în cumpănă se pun. Ci noi şi acolo puţin dând, am trecut cu bine.

    VAMA A CINCISPREZECEA – A VRĂJITORIEI

    Am trecut la vama vrăjilor, a fermecătoriei, şoptirilor şi chemării diavolilor. Şi erau duhurile acelea asemenea cu jivinile cele cu patru picioare, cu scorpiile, cu şerpii, cu viperele şi cu broaştele Şi straşnică şi urâtă era vederea acelora, dar acolo nimic nu s-a aflat la mine, cu darul Domnului meu, şi am trecut îndată, nedând nimic Duhurile acelea, mâniindu-se asupra mea, ziceau: „Vei veni la locurile cele de desfrânare, vom vedea de vei scăpa de acolo”.

    Pornindu-ne în sus, am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Stăpânii mei, oare toţi creştinii trec pe la vămile acestea? Nu este oare cu putinţă vreunui om să treacă pe aici fără întrebare si fără frica aceasta ce se face la vămi?” Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Nu este altă cale pentru sufletele credincioşilor celor ce se suie la cer; toţi trec pe aici, dar nu toţi se cercetează precum tu, fără numai cei asemenea cu tine păcătoşi, care n-au făcut desăvârşit mărturisire a păcatelor, ruşinându-se şi tăinuind înaintea părinţilor duhovnici faptele cele de ruşine. Pentru că dacă cineva cu adevărat şi-ar mărturisi toate faptele sale cele rele, i-ar părea rău şi s-ar căi de relele cele făcute, apoi păcatele acelora nevăzut se şterg de dumnezeiasca milostivire. Si, când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii aceştia din Vămile Văzduhului, deschizându-şi cărţile, nimic nu mai află scris întru-însele asupra lui şi nu pot să-i facă nici o supărare, nici să-l îngrozească, şi se suie sufletul la scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să se răsplătească cu fericirea veşnică în cereasca împărăţie. Dacă tu ai fi făcut desăvârşită mărturisire de toate păcatele tale şi după dezlegare ai fi făcut pocăinţă din destul, n-ai fi suferit nişte groaznice şi înfricoşate cercări ca acestea la Vămile Văzduhului. Aceste cercetări le pătimesc acei care neguţătoresc spovedania, părăsindu-şi Duhovnicul lor şi mergând la altul, aceia care spun la un Duhovnic unele păcate şi la altul altele, fără de nevoie şi fără de bine-cuvântarea celui dintâi şi mai iscusit. Cei care fac astfel ca să nu pară a fi prea păcătoşi înaintea Duhovnicului lor bun, iscusit şi luminător, pentru a nu li se da canon greu, părându-li-se că merg pe ascuns la altul şl mărturisindu-se, vor fi iertaţi, sunt nişte curvari sau preacurvari spirituali. Aceştia necurăţindu-se de păcatele lor, nu vor avea cale liberă de trecut Vămile; deci care n-au cu ce plăti, cad în adânc şi în muncile iadului. însă ţie ţi-a ajutat aceea, că de mult ai încetat a păcătui de moarte şi cu fapte bune ţi-ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale; dar mai ales ţi-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu osârdie”.

    VAMA A ŞAISPREZECEA – A DESFRÂNĂRII

    Astfel vorbind, am ajuns la vama desfranarii, la care se cercetează tot felul de desfrânare, şi nălucirea păcatului desfrânării cea cu mintea, şi zăbovirea gândului într-acel păcat, şi învoirea cu necuratele şi pătimaşele atingeri. Iar stăpânul vămii aceleia şedea pe scaunul său, îmbrăcat în haină necurată, cu spume de sânge stropită, cu care acela ca şi cu porfiră împărătească se împodobea şi mulţime de diavoli stăteau înaintea lui. Aceia, văzându-mă ajungând acolo, mult s-au mirat cum am ajuns până la dânşii şi, scoţându-mi scrise faptele cele desfrânate ale mele, mă mustrau, arătându-mi persoanele cu care am greşit în tinereţile mele şi vremea când am greşit, ori noaptea, ori ziua, şi locurile în care păcatul acela l-am făcut cu cineva şi nu aveam ce să răspund, fără nu-mai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine.

    Iar Sfinţii Îngeri grăiau pentru mine către diavoli: „S-a părăsit de lucrurile desfrânaţii de mulţi ani, şi de atunci în curăţie şi în înfrânare a petrecut pustniceşte”. Răspuns-au diavolii: „Şi noi ştim că de mult a părăsit păcatul, ci cu adevărat nu s-a mărturisit înaintea duhovnicescului ei părinte, nici n-a luat de la dânsul cuviincioasa poruncă spre pocăinţă de păcate, pentru aceasta este a noastră. Deci, ori lăsaţi-ne-o nouă şi vă duceţi, ori o răscumpăraţi cu fapte bune!” Şi puseră sfinţii îngeri multe din lucrurile mele, iar mai mult din darurile Cuviosului Vasile, şi abia m-am izbăvit de primejdia aceea cumplită şi ne-am dus.

    VAMA A ŞAPTESPREZECEA A PREADESFRÂNĂRII

    Apoi am ajuns la vama marii desfrânări, numită şi preadesfrânare sau adulter, unde se cercetează păcatele celor ce petrec în căsătorie, dar credinţa însoţirii unul cu altul nu o păzesc, nici nu-şi feresc patul lor curat, asemenea şi silirile la desfrânare. Aici se cercetează şi persoanele cele sfinţite şi dăruite lui Dumnezeu, ce şi-au făgăduit fecioria şi curăţia lui Hristos şi n-au păzit-o de căderile în desfrânare groaznica.

    La acea vamă şi eu mult m-am arătat a fi datoare şi vădită am fost la o mare desfrânare. Şi acum necuratele duhuri şi nemilostivii cercetători voiau să mă răpească din mâinile îngerilor şi să mă pogoare în fundul iadului. Iar sfinţii îngeri, certându-se mult cu dânşii şi toate ostenelile mele şi nevoinţele pe care le făcusem aducându-le după aceea la mijloc, abia m-au răscumpărat, nu atât cu ale mele fapte bune, pe care le-au pus acolo până la cea mai de pe urmă, cât mai ales din darurile Părintelui meu Vasile, din care, foarte mult scoţând, au pus în cumpănă împotriva fărădelegilor mele şi, luminându-mă, ne-am dus mai departe.

    VAMA A OPTESPREZECEA A SODOMEI ŞI GOMORIEI

    Urcând, ne-am apropiat de vama marilor nelegiuiri, la care se cercetează păcatele desfrânării cele peste fire, bărbăteşti şi femeieşti, şi împreunarea cu diavolii şi cu animalele necuvântătoare, amestecările de sânge şi alte păcate mai necurate făcute în taină, pe care este ruşine a le şi pomeni. Mai marele vămii aceleia se vedea mai rău decât toţi diavolii cei înfricoşaţi, iar slugile lui era într-acel chip negrăit şi având nespusă mânie şi înfricoşare. Aceia, ieşind mai degrabă împotriva noastră ne-au împresurat: dar, cu mila Domnului, neaflând nimic în mine, au fugit cu ruşine, iar noi bucurându-ne, ne-am dus. Şi grăiau către mine sfinţii îngeri: „Ai văzut, Teodora, înfricoşatele vămi ale desfrânării. Deci, să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, de vreme ce toată lumea zace în răutatea smintelilor şi toţi oamenii sunt iubitor de desfătări şi de desfrânare, iar gândul omului atârnă spre rele din tinereţile lui şi abia unii se feresc de necurăţiile desfrânării, dar puţini sunt cei ce-şi omoară poftele trupului. Deci puţini trec vămile acestea cu libertate şi cei mai mulţi, venind aici, îndată pier; pentru ca diavolii cumpliţi ai păcatelor desfrânării răpesc sufletele celor desfrânaţi şi le trag în iad, cu amar muncindu-le. Şi se laudă boierii de la vama desfrânării, zicând: «Noi singuri mai mult decât cei de la celelalte vămi umplem gheena iadului». Iar tu, Teodora, să mulţumeşti lui Dumnezeu, că iată acum ai trecut acele cercări, cu rugăciunile Părintelui tău Vasile. si de acum nu vei mai vedea rele, nici frică”.

    VAMA A NOUĂSPREZECEA – A EREZIEI

    După aceasta am ajuns la vama ereziei, unde se cercetează falsele raţionamente asupra adevăratei Credinţe Ortodoxe, lepădarea de dreapta Credinţă Ortodoxă, hulirea, blasfemia…

    Acolo se întreabă gândurile nedrepte şi socotelile strâmbe faţă de Credinţa Creştinească, depărtările de drept măritoarea mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştineşti, îndoirea în credinţa, hulele asupra Sfinţeniei şi altele asemenea acestora. În vremea minuţioaselor cercetări, pe care mi le făceau arapii infernali ai acestei vămi, mi-au apărut în minte luminoasele hotărâri Divine, însoţite de sfaturile apostoleşti şi părinteşti din Dumnezeieştile Scripturi şi din cărţile Bisericeşti: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte”. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi pe Mine. De va veni altul (Antihrist) în numele său, pe acele îl veţi primi”. „Mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, aşa să se strice şi înţelegerile voastre de la credinţa în Hristos. Că de ar propovădui cel ce vine, pe un alt Iisus, pe care n-am propovăduit, sau de aţi lua alt duh, care n-aţi luat, sau altă Evanghelie, care n-aţi primit, bine l-aţi suferi (MT 7,15; Ioan 5,43; 2 Cor. 11,3-4).

    Dar acea vamă am trecut-o fără ispitire, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta Credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cereşti.

    VAMA A DOUĂZECEA – A ZGÂRCENIEI

    Apoi ne-au mai întâmpinat duhurile cele rele ale vămii cetei de pe urmă, care este a nemilostivirii, cruzimii şi a împietririi inimii. întrebătorii vămii aceleia erau amarnic ele iuţi şi stăpânul lor drăcesc era foarte cumplit, sufland cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea focului infernal. Acel boier drăcesc se mai arăta foarte uscat şi obosit, ca de o lungă şi mare boală, plangându-se singur de răutatea lui, gemând ca un bolnav de patima nemilostivirii. Acolo fără de milă se cercetează sufletele nemilostivilor. Şi de s-ar afla cineva de multe nevoinţe săvârşitor, de posturi şi de rugăciuni, şi dacă acela a păzit curăţia, de a avut înfrânarea trupului său, dar a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi milostivirile sale dinspre aproapele, acela de la acea vamă se duce în jos şi Intru adâncul iadului se încuie şi nici nu câştigă milă în veci. Dar moi, cu darul lui Hristos, am trecut şi acea vamă fără primejdie, aju-tându-mi pretutindeni rugăciunile Cuviosului Vasile, cel ce a dăruit multe din lucrurile sale bune pentru răscumpărarea mea.

    VAMA DOUĂZECI ŞI UNA, A IDOLATRIZĂRII ŞI A CREDINŢELOR DEMONICE

    Trecând şi prin vama aceea, după multe cercetări şi groaznice înfricoşări, de acolo am suit mai sus pe calea văzduhului şi am ajuns, însoţită de îngeri, la vama a 21-a, a slujirii de idoli sau a idolatriei şi a feluritelor credinţe deşarte, superstiţii satanice şi drăceşti, credinţe băbeşti, jocuri… Vameşii draci ai acelei vămi, cu şeful lor drăcesc, aveau chipurile lor asemenea idolilor neamurilor păgâne: asiatice, egiptene… prin care au înşelat sumedenie de lume în cursul vremurilor. Unii aveau cap de bou, ca Baal, alţii cap de lup, alţii cap de crocodil şi alte chipuri de brezai, capre, turcă, şi de felurite jivini şi târâtoare, după chipul Molilor din trecut şi de astăzi. Ei năvălesc asupra mea ca mulţimea haitelor de sălbăticiuni din toate părţile. Ei caută şi cercetează mult catastifele lor, dar neafland nimic contra mea, am trecut îndată şl prin acea vamă, cu Darul şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.

    VAMA A DOUĂZECI ŞI DOUA, A SULIMENIRILOR

    Plecând mai departe am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, fâcându-şi faţa albă şi rumenă, ca să se arate frumoase, şi să-i tragă pe tineri spre pofta curviilor, şi a acelora care se împodobesc cu feluri de podoabe şi cu flori, şi cu miresme se ung, şi dracii acelei vămi erau mârşavi şi foarte grozavi şi urâţi, arătându-se ca şi cum ar fi femei sulimenite, şi cu feluri de podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la dânşii, şl alţii se arătau cu cutii, cu dresuri, cu păhăruţe pline de scârnăvii. Şi dacă m-au văzut, că sunt femeie au alergat asupra noastră urlând şi zbierând ca nişte fiare’ sălbatice,repezindu-se să mă răpească din mâinile sfinţilor îngeri, şi făcând chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercându-mă foarte cu de-amănuntul, una câte una, de m-am sulimenit, şi m-am dus la biserică sulimenită şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă, să plac celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscaiva miresme şi unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu. Şi se mirau dracii cum am ajuns până la acea vamă, şi eu tremuram de frică şl fiind femeie săracă, n-am făcut, nici ştiu să mă fi dres vreodată şi la unele m-am aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească, din mâinile sfinţilor îngeri şi dând sfinţii îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat şi de la această blestemată vamă, şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul de femeile, care se sulimenesc şi se împodobesct nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc, şi se împodobesc, ca să se arate frumoase, că le răpesc dracii de la această vamă şi le aruncă jos în iad, fiindcă ele socotesc că n-ar fi păcat, şi este mai mare decât curvia, că dă sminteală celor ce le vor vedea, şi răpesc pe tineri, asemânându-se dracilor.

    VAMA A DOUĂZECI ŞI TREIA A FUMATULUI

    Mergând înainte am ajuns la vama acea, unde sunt opriţi aceia, care fumează tutun sau trag tabac, şi erau draci păzitori ai acelei vămi, foarte grozavi şi plini de fum şi cu negură acoperiţi, şi toţi erau cu lulele şi cu tabachere şi slobozeau fum din nările lor ca dintr-un cuptor. Plini de iuţime infernală dracii aceia afumaţi, fumători, au alergat înaintea noastră şi văzându-mă că sunt femeie s-au dezamăgit.

    Cercetându-mă cu de-amănuntul, n-au aflat în mine păcatul acesta, pentru că eu nu fumasem, nici nu umblasem cu ţigări sau să fi greşit cu ceva. Dracii acelei vămi se lăudau tare, că vor umple iadul de acei ce fumează tutun sau trag tabac. Noi însă, cu darul lui Dumnezeu am trecut această vamă blestemată, nesupăraţi, fără să dăm ceva acelor vameşi.

    La vederea vameşilor acelora ce suflau asupră-mi cu duhoarea puturosului fum de tutun, mi-am reamintit de învăţăturile Divine din Sfintele Scripturi: „Pentru ce cheltuiţi argintul vostru nu pentru hrană şi osteneala voastră nu pentru saţiu?” (Is. 55,2). Şi ducându-ne, vorbeau sfinţii îngeri, că la această vamă se opresc toţi acei, care fumează tutun şi trag tabac, fiindcă toată lumea s-a dedat după această buruiană, după cum a zis şi Proorocul Isaia. De la această vamă se opresc şi se aruncă jos în iad toţi fumătorii şl fumătoarele, fiind de prisos şi netrebnică firii omeneşti, această rea obişnuire şi dare sau bir satanic al tutunului sau al tabacului!

    VAMA A DOUĂZECI ŞI PATRA, A SIMONIEI

    Ducându-ne înainte am ajuns la vama simoniei. Acolo se cercetează Arhiereii care iau plată pe cele sfinte, vânzând darul Duhului Sfânt pe bani. Dracii acelei vămi erau foarte fioroşi şi grozav de mari, ca nişte uriaşi. Feţele lor erau întunecate ca cerneala neagră, ca tăciunele, îngâmfaţi şi plini de mândrie.

    Ei se arătau îmbrăcaţi în odăjdii ca arhiereii, ţinând pungi cu bani în mâinile lor. Alţi draci se arătau că dau bani la cei îmbrăcaţi ca Arhiereii. Dracii aceia se lăudau tare că vor umple iadul cu Arhiereii care iau bani sau alte daruri pe hirotonii şi cu acela care dau bani să se facă Diaconi şi Preoţi, fălindu-se că îi aruncă jos în iad, la un loc cu Simon Vrăjitorul (F. Ap. 8,18-24). La vederea fioroaselor chipuri infernale ale acelor vameşi, mi-am adus aminte de cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „…Lepra lui Neeman să se lipească de tine în veci…” (4 Împ. 5). Ajungând noi la această vamă şi văzându-mă că sunt femeie, ne-au lăsat de am trecut fără supărare şi fără nici o dare.

    Apreciază

  11. Cosmin M said, on martie 24, 2012 at 8:44 pm

    Multumesc pentru aceasta informatie despre vami. Dumnezeu sa ne ierte pe toti.
    Aici am gasit cartea intreaga in format pdf. E de o maxima importanta sa o citim cu totii.

    Dă clic pentru a accesa vamile-vazduhului-si-marturii-despre-existenta-lor-nicodim-mandita.pdf

    Apreciază

  12. Victoria said, on martie 25, 2012 at 2:13 pm

    Doar Dumnezeu este vesnic si datator de viată. Îngerii nu sunt nemuritori dar dobindesc nemurirea prin Harul Duhului Sfînt păzind si întărindu-se întru cele ale dragostei sfinte ale Domnului. Iar demonii si diavolii dobindesc vesnicul blestem, prin voinţa lor liberă. Chinul, blestemul, iadul este rezultatul lipsei de bine făcută prin voinţă liberă proprie atît a păcătoşilor cît si a îngerilor. Odată ajuns după trecerea vămilor, omul ajuns în rai nu este garantat că a ocupat locul pe veci undeva anume. Dacă acesta se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu va fi izgonit precum s-a întîmplat si cu Lucifer. Deaceea ni se arată iadul şi vamile, deaceea unii îndură iadul pe pămînt ca să-nţeleagă că fara Dumnezeu, neaflîndu-L pe Iisus Hristos Mîntuitorul vor găsi chinul si blestemul. Sfinţii îngeri nu cad pentru că se întăresc în dragostea faţă de Dumnezeu, tot asa si diavolii sunt în iadul vesnic pentru ca s-au întărit în urîciunea lor.

    Apreciază

  13. […] CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA DESPARTIREA DE TRUP? Descoperire facuta de Ingerul Domnului Sfantulu… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: