Maica Ecaterina Fermo revine in blogosfera

Un veac de Ortodoxie? -prima parte

În loc de la LA MULŢI ANI

Întrucât “fatidicul” 2012 şi-a făcut apariţia pentru necredincioşi, ţin să anunţ toţi credincioşii ortodocşi din România că anul 2012 a început încă de la 1 septembrie 2011. Evenimentele care s-au succedat până la momentul acesta în măsura egală ne pot infirma şi confirmă aberaţia preziceriilor mayaşe.

Dar nu acesta este motivul care m-a determinat să reîncep publicarea pe blog după îndelungul moment de tăcere. Hotărâsem în taina inimii mele să intru „în silenzio stampa” în ceea ce priveşte activitatea pe blog, totul pornind dintr-un sentiment de pură lehamite.

Nici criza, sau falsă criza, nici războaiele sau revoluţiile de „primăvara sau toamna”, de catifea sau cum s-or mai numi ele, nici chiar teorile conspiraţiei puse cu minuţiozitate în aplicare, nu m-au determinat să ies din hotărârea tăcerii.

Dar informaţiile pe care le-am citit în ultimele 24 de ore pe două din blogurile creştine[1], mi-au redat suflul adevăratei lupte, aceea pentru câştigarea mântuirii, luptă care trebuie dusă până la ultima suflare pământească şi pe toate căile umane posibile.

După cum se poate observa cu ochii „larg deschişi” sau “larg închişi”, BOR nu a avut niciodată o atitudine de luptă făţişa faţă de problemele majore ale lumii sec. XX-XXI. Ori a fost în „adormire” în perioada comunistă ori a folosit limbajul de lemn al „politicii corecte” în perioada post-decembristă.

Cei trei SSS care sufocă lumea creştină la ora actuală: Secularizarea, Sincretismul şi Sectele ar fi fost suficiente motive pentru ca vârfurile de lance ale BOR, ce sunt teoretic marii noştri arhierei, să ia atitudine.

Mă uimeşte atât tăcerea reprezentanţilor BOR, cât şi neparticiparea membrilor Bisericii care nu sunt alţii decât poporul român ortodox.

Am hotărât, desigur la sfatul părintelui duhovnic, să fac o trecere în revistă a principalelor momente istorice zdruncinătoare ale creştinismului ortodox de-a lungul a 100 de ani. Această sinteză va demonstra un adevăr pe cât de real, pe atât de dureros al cumplitei căderi în care se află Biserica Ortodoxă. Prin urmare, pentru a trezi conştiinţele adormite voi începe prin câteva exemple pozitive ale unor ierarhi din Biserică Ortodoxă, greacă şi sârbă care au pornit făţiş lupta împotriva oricărei forţe care vrea să distrugă unitatea şi tăria Ortodoxiei. Unii din ei, urmând exemple ale sfinţilor pe care chiar noi îi cinstim în calendarele noastre, şi-au riscat poziţiile sociale şi chiar viaţa. Am luat aceste exemple din recenta istorie tulburată a Bisericii Ortodoxe, în urma unei clasificări a celor mai grave compromisuri făcute de ierarhia ortodoxă care au dus încetul cu încetul de-a lungul a 100 de ani la multe erezii, îndreptându-ne către “Marea Apostazie”.

Încep prin a prezenta cuvântul IPS Serafim de Pireu, un om de-o verticalitate uluitoare, aşa cum noi nu am avut niciodată în ierarhia BOR. La întâlnirea ortodoxă din Tesalonic, din 2004, IPS Serafim a mărturisit următoarele:

Am mai arătat şi cu alte ocazii că întâlnirile inter-creştine şi inter-religioase- ecumenismul în ansamblul lui- nu înseamnă numai negarea Sfintei Evanghelii, ci este o jignire adusă directă Sfinţilor Mucenici şi Noilor Mărturisitori. Nivelarea creştinismului otodox din zilele noastre face fără rost pătimirile, lipsurile, luptele şi jertfele Sfinţilor Apostoli pentru răspândirea învăţăturii celei cu adevărat mântuitoare la “fraţii” lor iudei şi la celelalte neamuri, batjocorind în acelaşi timp stăruinţa până la moarte a Sfinţilor Mucenici în mărturisirea dreptei credinţe. Se relativizează  însăşi lucrarea mântuitoare a lui Hristos, care a venit în lume nu ca unul dintre multe adevăruri existente în toate religiile –dupa părerea ecumeniştilor- ci ca SINGURUL ADEVĂR ÎNTRUPAT ŞI CA SINGURA CALE DE MÂNTUIRE. […]

Vremea cernerii duhovniceşti nu este departe, căci deja vedem cum apar, puţin câte puţin “înnoiri” în Sfânta Liturghie, nemaiauzite rugăciuni pentru “unitate”, se pregătesc cărţi de cult cu texte noi, care să le înlocuiască pe cele rămase nouă drept moştenire, totul pentru a da slavă ereziilor şi ecumeniştilor. Scrierile cele “vechi” arată prea limpede împreuna-gândire a Sfinţilor Părinţi, credinţa de neclintit şi de neschimbat a Bisericii; în scrierile noi însă, se poate pune orice şi pe oricine. Deja este anunţată “curăţirea textelor liturgice” de severele condamnări sinodale aruncate asupra ereticilor. Deja două teze de doctorat susţinute la Facultatea de Teologie din Tesalonic ridică pe doi dintre marii eretici, pe Dioscor şi Sever în rândul Sfinţilor Părinţi. Deja un mare ecumenist al secolului XX, care a participat în mod hotărâtor la promovarea ereziei ecumenismului, este vorba de Hrisostom  mitropolitul Smirnei, a fost canonizat, îi cântam tropare şi îi zidim biserici, bazaţi pe patriotismul sincer al celor din Asia Mică şi din întreaga Grecie. Drumul pentru canonizarea ecumeniştilor a fost deschis. Dacă Meletie Metaxakis şi Athenagoras ar fi avut aceeaşi activitate naţionalistă şi acelaşi sfârşit ca mitropolitul Hrisostom, i-am fi canonizat demult. […]

Ce au reuşit în aceşti zeci de ani de ecumenism participantiiclerici şi laici ortodocşi? Au determinat vreuncatolic sau vreun păgân să vină în mijlocul adevăratei Biserici?Pot arate ei pe cineva, măcar unul singur,botezat în sânul Ortodoxiei datorită dialogurilor teologice? BINEÎNŢELES CĂ NU! […]

Aş dori să mă refer în cele ce urmează la câteva exemple ca să vădescă apostazia celor ce participă la CMB. Aduc în atenţia dumneavoastră declaraţia blasfemiatoare a mitropolitului Ambrozie al Calabriei, preşedintele Comisiei Sinodale pentru Relaţii Inter-ortodoxe şi Inter-creştine care, în mai 2001, întrebat fiind cum este posibil să întâmpinăm cu toate onorurile un papă eretic care nu a lepădat Filioque din Crez, a răspuns: “EU NU SUNT ÎN INTERIORUL SFINTEI TREIMI CA SĂ CUNOSC DACĂ SFÂNTUL DUH PURCEDE DE LA TATĂL SĂU DE LA FIUL”. Pentru această declaraţie nu ar mai fi trebuit să rămână în Biserica nici ca simplu laic. […]

Nu se va găsi  în zilele noastre niciun patriarh sau episcop care să ne îndepărteze de pan-erezia ecumenismului care neîncetat  atrage în plasa sa teologi, clerici, monahi şi laici? […]

Niciodată până acum, Biserica nu s-a găsit într-o situaţie mai dramatică, poate afară de măcelul creştinilor din primele secole. […]

O altă voce, aproape ca un tunet în pustiul civilizaţiei sec. XXI, urmându-l pe marele ierarh al Orotodoxiei, Sf. Nicolae, este episcopul Artemie de Kosovo. La o vârstă la care cuvântul linişte şi starea de isihie ar trebuie să fie continue în viaţa lui, acest stâlp vertical al Ortodoxiei a fost înlăturat ca un “lucru” nefolositor, uzându-se pentru aceasta chiar de forţa armată. Uluitor, nu-i aşa?! Dar să urmărim una din concluziile sale luate la aceeaşi întâlnire de Tesalonic, din 2004:

Prezenţa reprezentanţilor noştri şi în general a tuturor ortodocşilor, la felurite întruniri ecumenice nu are nicio îndreptăţire canonică. Nu am mers acolo pentru a mărturisi deschis, cu curaj şi tărie, Adevărul veşnic şi neschimbat al Credinţei şi Bisericii Ordotoxe, ci pentru a face compromisuri şi a încuviinţa, mai mult sau mai puţin, toate hotărârile şi formulările prezentate de neortodocşi. Aşa am ajuns în cele din urmă la Balamand, Chambesy şi Assisi, care, luate în întregime, reprezintă apostazie şi trădare faţă de Sfânta Credinţă Ortodoxă.

– va urma –

[1] Saccsiv, Apologeticum

Şi totuşi unii îşi doresc MULŢI ANI de apostazie! Vaticanul jubilează…