SACCSIV – blog ortodox

17 septembrie: Sfintele Mucenite Sofia si fiicele sale Pistis, Elpis si Agapis. EXEMPLU DE MARTURISIRE LA NISTE COPILE DE 12, 10 SI 9 ANI

Posted in Calendar Ortodox, ORTODOXIE by saccsiv on septembrie 17, 2011

Citez din articolul Sinaxarul: Sfânta Muceniţă Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis:

Sfânta Muceniţă Sofia a trăit în timpul împăratului Adrian (117-138) şi, fiind căsătorită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele după cele trei virtuţi creştine: Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), iar pe a treia, Agapis (Dragostea). Sfânta Sofia a rămas văduvă după naşterea celor trei fete şi le-a crescut pe acestea în credinţa creştină. Domnitorul Antioh a auzit de înţelepciunea şi frumuseţea celor trei fete şi, convingându-se că sunt creştine, l-a înştiinţat pe împăratul Adrian, care în scurt timp a trimis slujitorii pentru a le aduce pe cele trei fete la palat. Împreună cu ele a venit şi mama lor, care le-a întărit în credinţă, sfătuindu-le şi învăţându-le. Împăratul a vrut să le facă să jertfească zeiţei Artemida, dar cele trei fete au refuzat cu desăvârşire, mărturisind credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, singurul şi adevăratul Dumnezeu. Atunci ele au fost supuse supliciilor, suferind moarte martirică şi îmbrăţişând cununa muceniciei. Mama lor le-a luat trupurile şi le-a îngropat, ea însăşi trecând la Domnul în timp ce se afla la mormintele fetelor sale.

   Comentariu saccsiv:

Pistis, care era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Hristos, au bătut-o cu toiege, şi i-au tăiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul.

După aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea.

Tot aşa a fost chinuită şi Agapis, care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urmă plângând pe mormântul lor, şi-a dat sufletul către Domnul.

Imparatul a poruncit sa fie omorate doar fiicele, ca mama sa sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci si pierderea fiicelor.
Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfantul Mucenic Pangratie“.
Din anul 1992, Sfanta Mucenita Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1316232000

Sofia, Elpis, Pistia si Agapis

 

 

 

 

 

 

 

 

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on septembrie 17, 2011 at 7:14 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.