SACCSIV – blog ortodox

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Problema noastră suntem noi”

Posted in AXA, MUGUR VASILIU by saccsiv on martie 19, 2011

Citez din articolul Problema noastră suntem noi:

Din nou şi din nou: problema noastră suntem noi! Problema noastră nu este că un cretinoid, nepot direct al hunilor, bestie oligofrenică l-a spânzurat pe Avrămuţ, în numele libertăţii de exprimare şi al democraţiei. Cum, nu e problema noastră că unii unguri iar schelălăie bălind cu privirea la Ardeal. Lucrurile acestea şi încă mult mai multe, au o semnificaţie a lor, dar nu ne privesc pe noi. Problema noastră însă este că nu am avut nici o reacţie – ca şi când am fi morţi. Problema noastră este că nici un minister – nici cel condus de masonul, fiul unui important propagandist cominternist Baconschi, nici neromanul care se numeşte preşedinte al României, şi cu atât mai puţin marioneta care se crede prim ministru – nici unul dintre aceştia care au obligaţia să ia poziţie, nu a făcut-o. Şi cum ar fi putut spune ei ceva când au aceleaşi ordine pe care le au şi hunii? Cel care a făcut pipi pe steagul românesc acum câţiva ani, Demeter Andras este consilierul lui Băsescu – ce să spună el? Şi, la urma urmei, nici unul dintre ei nu e cu adevarat român. Problema este a noastră, fiindcă nu vrem să înţelegem că nu există nici o autoritate în România care să aibă cel mai mic interes să ţină partea României – toţi sunt de cealaltă parte, toţi sunt de mai bine de 70 de ani împotriva românilor. Ceauşescu din tâmpenie patriotică, neînţelegând că patriotismul descrie o poziţie fără Dumnezeu – poziţie ce s-a perpetuat până astăzi, la organizaţii de tip Noua Dreaptă, sau la partide de tip Partidul pentru Patrie şamd – şi că naţionalismul pleacă de la Învierea lui Hristos, că mărturisirea Învierii în limba română înseamnă naţionalism, şi niciodată sumeţeala şi mândria debilă că suntem români şi că avem o tradiţie folclorică din care face parte şi Biserica. Şi astăzi se crede că naţionalismul înseamnă multă mâncare, bună stare, buluc de drepturi plus femei şi băutură şi desigur multă muzică patriotică. Poziţia este mai nocivă decât poziţia iudeofrancmasoneriei.

Problema noastră suntem noi, fiindcă la celălalt capăt se plasează delirant falşii ortodocşi, care pentru nimic în lume nu fac politică şi care ne îndeamnă, fără pauză, să răbdăm penticostal toate blasfemiile, toate înjosirile, zic ei că în numele ortodoxiei – sunt diferite organizaţii sau bloguri de tip Război întru cuvânt sau între cuvinte, reviste care ne arată colorat cât de frumos şi bine şi la vară cald este să fii ortodox, adică ceva care n-are nici o reacţie la nimic, ceva care îşi pune băsmăluţa pe cap şi joacă hora unirii în centru oraşului – sunt la fel de periculoşi ca cei dintâi. Ortodocşii au obligaţia să lupte pentru apărarea credinţei şi să mărturisească activ, în lume, până la moartea martirică, că Hristos a Înviat. Acest lucru nu se înţelege de loc: să lupte. Adică luptă, nu datul ochilor peste cap şi bălteala cu iz evlavios. Românilor, creştinii ortodocşi sunt luptători! Nu sunt nici imbecili şi nici budişti sau penticostali. Părinţilor, pricepeţi odată lucrul acesta, fiindcă altfel veţi lua mare pedeapsă pentru sminteala pe care o împrăştiaţi. Avem obligaţia, în faţa lui Hristos să apărăm credinţa, nu doar dogma, ci şi credinţa vie, adică răsfrângerile credinţei în viaţa noastră de zi cu zi. Hristos nu locuieşte doar între pereţii Bisericii, El este Tot şi peste Tot acolo unde sunt cei care Îl mărturisesc. Adică avem datoria să luăm poziţie faţă de cipuri, faţă de homosexuali, faţă de cei care vor să ne stingă neamul, faţă de acei care ne batjocoresc, faţă de toată mizeria anticreştină pe care noi astăzi – în numele lui Hristos! – o tolerăm şi la care participăm în acelaşi nume. Aici nu are ce căuta nici democraţia şi nici drepturile subomului.

Aşadar, problema noastră suntem noi, noi care, s-ar părea pe zi ce trece că, de fapt, nu mai existăm. Nu ne mai pasă nici de Hristos, nici de mărturisirea Lui în limba română, nici de mântuire.

Atâta timp cât nu înţelegem aceste lucruri, nu avem de aşteptat nimic, fiindcă noi înşine suntem nimic. Despre ceilalţi, nu e treaba noastră.

Cititi va rog si:

Editorial Mugur Vasiliu: CU FRUNTEA-N PAMANT

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „A avea pentru a fi” vs. „a fi pentru a avea”

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Cui i-e frică de iubire?

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Sefu’

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): “Sa mai aprindem si noi o lumanare”

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Un prim eşec – culoarea soarelui”

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 19, 2011 at 8:19 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. adriandirnescu said, on martie 19, 2011 at 9:38 pm

    Asa este… Sa ne trezim ! Sa facem milostenie sa ne rugam, sa avem nadejdea ca maine copiii si nepotii nostri vor putea spune mandri ” sunt roman” . Probabli asa au gandit inaintasii nostri ce s-au jertfit pentru credinta si pentru tara. Sa lasam luxul si imprastierea ce ne sunt servite pe tava ca find niste tinte pentru viatza noastra. Oameni buni, parasiti sugestile de la televizor si otrava dulce a lor. Probabil fiecare vedem realitatea diferit si suntem multi care traim doar pentru realitatile noastre. Cred ca Dumnezeu are Realitatea lui si aici trebuie sa fie punctul nostru de intalnire. Cred ca cei ce au tinut neamul acesta romanesc au trait in Realitatea lui Dumnezeu. Tradatorii au fost tot timpul dar martirii vor dainuii mereu. Doamne, da-ne intelegerea simpla a realitatii Tale si nu ne lasa sa cadem in scarba tradarii sufletelor noastre !

    Apreciază

  3. gerik64 said, on martie 20, 2011 at 12:24 am

    Are mare mare dreptate acest frate.Pierim ca neam sufocati de toti cei ce sau stabilt pe acest pamant si care cu un tupeu si nesimtire crasa deschid gurile baloase si ne hulesc tot timpul.Mereu ei au ceva de comentat si nu uita niciodata sa ne umileasca tara poporul credinta oameni de seama si eroi nostri.Suntem ortodocsi dar asta nu inseamna s a ingenunchem in fata acestor vipere idiferent din ce nationalitare. s-au etnie fac parte.Primul lucru este sa facem copiii si sa-i lasam sa traiasca.Al doilea este sa nu permitem nimanui sa ne jicneasca tara credinta si neamul romanesc fara a fi pedepsit.Si nu in ultimul rand sa fim uniti la greu in credinta unitate si iubire asa cum ne invata Domnul nostru Iisus Hristos.Trebuie sa ne schimbam atitudinea din pasivitate in combativitate.Altfel vom ajunge sa ne calce toti nedrebnici in picioare si sa ne terfeleasca numele de romani ortodocsi. Mai bine sa mor luptind decat sa indur asa ceva.

    Apreciază

  4. codrut said, on martie 20, 2011 at 1:39 pm

    http://ortodoxia.it.cx/forum/viewtopic.php?f=48&t=19

    pe acest forum am postat cocluziile mele si ale colegilor mei dupa o prima campanie ( de data asta organizata) de popularizare a manifestelor anticip

    Concluzia: poprul e adormit, nepasator, cufundata in confort…dar noi trebuie sa fim si mai indarjiti…hai , nu renuntati….treziti-va

    Apreciază

  5. Relu said, on aprilie 13, 2011 at 7:23 pm

    Mai frate vad ca numai gura e de tine .Anul trecut la manastirea Sambata de sus te bateai cu pumnul in piept ca vei vace si vei drege cand domnul Iulian ,care face parte din partidul Pentru Patrie.a facut apel la unitatea nationalistilor . Vad acum ca dai cu batul in stanga si in dreapta ca sa iesi in fata cu partidul Axa romania . Ataci chiar pe cel care facea apel la unitate. Cine esti si ce ganduri ai dumneata ?

    Apreciază

  6. Mircea Puşcaşu said, on aprilie 13, 2011 at 9:34 pm

    Cred ca in text s-a strecurat o greseala. Poate retuseaza Mugur. Este vorba de alaturarea Pentru Patrie cu Noua Dreapta si implicit denigrarea primilor(PPP). Cred ca cei din PPP sunt oameni mai mult decat respectabili si cine ii arunca in derizoriu risca sa cada el insusi in aceasta postura.
    Partidul „Pentru Patrie” a fost infiintat in 1993 in scopul continuarii Rezistentei nationale, pentru combaterea politicanismului imoral si a perpetuarii structurilor comunisto-securiste in noile conditii de dupa 1990, de un grup de vechi cadre ale Miscarii Legionare, luptatori in Rezistenta Nationala Anticomunista si fosti detinuti politici (doctorul Nistor Chioreanu, avocatul Virgil Mateias, av. Puiu Atanasiu, av. Nicu Paun, av. Nelu Rusu, preot Nicu Cracea, Dumitru Baicu, Ion Agapie, ing.Gheorghe Brahonschi, dr. Teofil Mija, av. Filon Lauric, Neculae Purcarea si prof. Simion Giurgeca).
    http://www.pentrupatrie.ro/despre-noi/cine-suntem
    Personal am o mare admiratie pentru presedintele actual al acestui partid, dl. Virgil Totoescu pe care il cunosc personal, care are in spate ani grei de temnita (in total 17, parca) si nu cred ca prietenul nostru Mugur Vasiliu nu il respecta.
    In rest numai bine!

    Apreciază

  7. Florian Cristache said, on aprilie 13, 2011 at 10:04 pm

    Se pare ca acest articol nu e mai prejos decat altele de tip can can , care ataca exact fara niciun discernamant orice este in competitie cu aceasta axa! Este bun articolul dpdv al propagandei, „noi suntem cei mai buni, aia sunt raii”! Ei ataca PP si alte organizatii, dar nu s-au intrebat „cine suntem noi si ce-am facut pana acum, chiar?!”Cred ca problema lor sunt chiar ei! Acesti fosti detinuti din PP au facut temnita grea, sunt tineri care-i sustin si incearca sa duca aceasta lupta mai departe pe caile drepte, nu pe caile infamiei, iar unii se cred cu pixul in mana, scriind cat de eroi sunt si cata justitie trebuie facuta! Acest articolas aduce cu dictonul, „sa scoatem castanele din foc cu mainile altora”! Doamne ajuta!

    Apreciază

  8. Asociatia Carpatii said, on aprilie 14, 2011 at 9:23 am

    Da, pacat ca se ajunge in astfel de zone si mai ales in spatiul public… Continui totusi sa sper ca dl Mugur Vasiliu va reveni asupra celor scrise si ca putem gasi modalitati de a colabora, toate acele organizatii nationaliste sanatoase, macar pe acele segmente de interes existential ale societatii nationale romanesti contemporane.
    Chemarea la Unitate prin Rezistenta Nationala ramane valabila.
    Florin Dobrescu

    Apreciază

  9. Asociatia Carpatii said, on aprilie 14, 2011 at 9:25 am

    Subscriu la ceea ce a spus dl Mircea Puşcaşu si continui si eu sa cred ca, macar pe dl Totoescu, dl Iulian, dl Gheorghe Grecu, ing. Jijie, Ilie Tudor, Octavian Tripa, macar pe acestia, Senatul PPP, dl Mugur Vasiliu ii respecta.
    Si am incredintarea ca va reveni asupra acestui mic derapaj.
    Fl. Dobrescu

    Apreciază

  10. Mircea Puşcaşu said, on aprilie 14, 2011 at 9:33 am

    @ Florian C., cu tot respectul,
    Nu are rost o escaladare a acestei neintelegeri. Nici despre Mugur Vasiliu nu avem voie sa zicem vrute si nevrute. Ce a facut ce n-a facut… Macar aceste carti scoase la SCARA, revistele Axa, Scara, conferintele, emisiunile, articolele, si organizatiile facute, de succes sau nu, cu greseli, exagerari sau cu multe puncte pe i, si tot nu se merita sa-l repudieze cineva.
    Ma doare ca nu avem un om sa faca unitate, dar cred ca putem fiecare din noi sa facem unitate in jurul nostru cei ce suntem in aceeasi barca. Daca nu putem nici asta, macar sa ne abtinem sa facem orice ar duce spre o dezbinare, sau ar adanci una veche. Cred ca Sfantul Corneliu, Capitanul, sufera pentru dezbinarea cumplita dintre noi. Sa-l rugam sa mijloceasca la Hristos pentru unitatea noastra! TLC!

    Apreciază

  11. petru borodi/Cluj said, on iulie 5, 2011 at 3:51 pm

    Dupa ce terfelesti Crucea sau-/si pe sustinatorii ei geaba mai revii/retractezi/scuzi sau chiar regreti fapta clar facuta voit sau/si cu premeditare!
    Draga „Asociatie Carpatii” !!
    in rest ce oameni sunt acei ce nu diferentiaza/disting osebirea dintre National si Nationalism/poporanism sau dintre T’ara si Patrie !?!?
    petru borodi/Cluj
    P.S. Credeam ca Axa are ceva mai multa apropiere de Verticalitatea National-crestinului-roman! insa vad ca s-a pornit pe defaimare si auto-apreciere !

    Apreciază

  12. petru borodi/Cluj said, on iulie 5, 2011 at 3:54 pm

    Da Multa ne-Unire este semanata de unele grupuri ce-si voiesc interesul propriu sau/si particular, Desigur nu si in Fii/Ficele Neamului crestin- romanesc

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.