SACCSIV – blog ortodox

VINDECAREA SLABANOGULUI DIN CAPERNAUM

Posted in Calendar Ortodox, Parintele NICOLAE TANASE by saccsiv on martie 19, 2011

Ev. Marcu II, 1-12

1.         Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

2.         Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.

3.         Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi.

4.         Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.

5.         Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

6.         Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:

7.         Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?

8.         Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?

9.         Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?

10.      Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:

11.      Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.

12.      Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

Ascultati va rog si:

0216-Pr-Nicolae-Tanase__Vindecarea-slabanogului.mp3 (MP3 12MB)

Cititi va rog si:

Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

VINDECAREA CELOR 10 LEPROSI

VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN TINUTUL GHERGHESENILOR

Vindecarea lunatecului


A trecut si 19 MARTIE si LUNA nu ne-a palit cu MEGA CUTREMURE si ERUPTII VULCANICE

Posted in cutremur, ERUPTII VULCANICE, Luna by saccsiv on martie 19, 2011

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Problema noastră suntem noi”

Posted in AXA, MUGUR VASILIU by saccsiv on martie 19, 2011

Citez din articolul Problema noastră suntem noi:

Din nou şi din nou: problema noastră suntem noi! Problema noastră nu este că un cretinoid, nepot direct al hunilor, bestie oligofrenică l-a spânzurat pe Avrămuţ, în numele libertăţii de exprimare şi al democraţiei. Cum, nu e problema noastră că unii unguri iar schelălăie bălind cu privirea la Ardeal. Lucrurile acestea şi încă mult mai multe, au o semnificaţie a lor, dar nu ne privesc pe noi. Problema noastră însă este că nu am avut nici o reacţie – ca şi când am fi morţi. Problema noastră este că nici un minister – nici cel condus de masonul, fiul unui important propagandist cominternist Baconschi, nici neromanul care se numeşte preşedinte al României, şi cu atât mai puţin marioneta care se crede prim ministru – nici unul dintre aceştia care au obligaţia să ia poziţie, nu a făcut-o. Şi cum ar fi putut spune ei ceva când au aceleaşi ordine pe care le au şi hunii? Cel care a făcut pipi pe steagul românesc acum câţiva ani, Demeter Andras este consilierul lui Băsescu – ce să spună el? Şi, la urma urmei, nici unul dintre ei nu e cu adevarat român. Problema este a noastră, fiindcă nu vrem să înţelegem că nu există nici o autoritate în România care să aibă cel mai mic interes să ţină partea României – toţi sunt de cealaltă parte, toţi sunt de mai bine de 70 de ani împotriva românilor. Ceauşescu din tâmpenie patriotică, neînţelegând că patriotismul descrie o poziţie fără Dumnezeu – poziţie ce s-a perpetuat până astăzi, la organizaţii de tip Noua Dreaptă, sau la partide de tip Partidul pentru Patrie şamd – şi că naţionalismul pleacă de la Învierea lui Hristos, că mărturisirea Învierii în limba română înseamnă naţionalism, şi niciodată sumeţeala şi mândria debilă că suntem români şi că avem o tradiţie folclorică din care face parte şi Biserica. Şi astăzi se crede că naţionalismul înseamnă multă mâncare, bună stare, buluc de drepturi plus femei şi băutură şi desigur multă muzică patriotică. Poziţia este mai nocivă decât poziţia iudeofrancmasoneriei.

Problema noastră suntem noi, fiindcă la celălalt capăt se plasează delirant falşii ortodocşi, care pentru nimic în lume nu fac politică şi care ne îndeamnă, fără pauză, să răbdăm penticostal toate blasfemiile, toate înjosirile, zic ei că în numele ortodoxiei – sunt diferite organizaţii sau bloguri de tip Război întru cuvânt sau între cuvinte, reviste care ne arată colorat cât de frumos şi bine şi la vară cald este să fii ortodox, adică ceva care n-are nici o reacţie la nimic, ceva care îşi pune băsmăluţa pe cap şi joacă hora unirii în centru oraşului – sunt la fel de periculoşi ca cei dintâi. Ortodocşii au obligaţia să lupte pentru apărarea credinţei şi să mărturisească activ, în lume, până la moartea martirică, că Hristos a Înviat. Acest lucru nu se înţelege de loc: să lupte. Adică luptă, nu datul ochilor peste cap şi bălteala cu iz evlavios. Românilor, creştinii ortodocşi sunt luptători! Nu sunt nici imbecili şi nici budişti sau penticostali. Părinţilor, pricepeţi odată lucrul acesta, fiindcă altfel veţi lua mare pedeapsă pentru sminteala pe care o împrăştiaţi. Avem obligaţia, în faţa lui Hristos să apărăm credinţa, nu doar dogma, ci şi credinţa vie, adică răsfrângerile credinţei în viaţa noastră de zi cu zi. Hristos nu locuieşte doar între pereţii Bisericii, El este Tot şi peste Tot acolo unde sunt cei care Îl mărturisesc. Adică avem datoria să luăm poziţie faţă de cipuri, faţă de homosexuali, faţă de cei care vor să ne stingă neamul, faţă de acei care ne batjocoresc, faţă de toată mizeria anticreştină pe care noi astăzi – în numele lui Hristos! – o tolerăm şi la care participăm în acelaşi nume. Aici nu are ce căuta nici democraţia şi nici drepturile subomului.

Aşadar, problema noastră suntem noi, noi care, s-ar părea pe zi ce trece că, de fapt, nu mai existăm. Nu ne mai pasă nici de Hristos, nici de mărturisirea Lui în limba română, nici de mântuire.

Atâta timp cât nu înţelegem aceste lucruri, nu avem de aşteptat nimic, fiindcă noi înşine suntem nimic. Despre ceilalţi, nu e treaba noastră.

Cititi va rog si:

Editorial Mugur Vasiliu: CU FRUNTEA-N PAMANT

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „A avea pentru a fi” vs. „a fi pentru a avea”

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Cui i-e frică de iubire?

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Sefu’

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): “Sa mai aprindem si noi o lumanare”

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Un prim eşec – culoarea soarelui”

VIDEO: A INCEPUT INVAZIA – Un avion francez a fost primul care a deschis focul in Libia, asupra unui vehicul, la 18:45, ora Romaniei

Posted in LIBIA, razboi by saccsiv on martie 19, 2011

VIDEO: Tot pe 19 MARTIE incepea si invazia Irakului …

Posted in IRAK, LIBIA, razboi, SERBIA by saccsiv on martie 19, 2011

Sa ne amintim ca pe 19 martie 2003 incepea razboiul din Irak, tot printr-un atac aerian …

Azi, 19 martie 2011, a inceput si invazia Libiei: un avion francez a fost primul care a deschis focul in aceasta tara, asupra unui vehicul, la 18:45, ora Romaniei.

Tot pe 19 martie, dar in 1999, presedintele Bill Clinton anunta ca SUA si NATO sunt pregatite sa atace obiective sarbesti. „Numaratoarea inversa” a inceput, anunta NATO …

 

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „Un prim eşec – culoarea soarelui”

Posted in MUGUR VASILIU by saccsiv on martie 19, 2011

Citez din articolul Un prim eşec – culoarea soarelui:

Prietenul meu Călin Marinescu era orb. Nu din naştere ci în urma şocului suferit la cutremurul din 1977 – era student şi locuia în blocul Scala. Şi-a văzut părinţii înghiţiţi de moloz. În câteva luni după cutremur era orb complet. L-am cunoscut orb. Scria poezie, făcea traduceri şi juca şah. Există o lume a nevăzătorilor – am aflat.

Într-o zi, tot povestind, mi-a spus că orbii nu văd negru, că el şi cei mai mulţi dintre noii lui prieteni din lumea orbilor, văd alb lăptos. M-am mirat foarte tare, „cum, voi nu vedeţi negru?”, am întrebat. „Nu, nici vorbă. De fapt, n-am mai văzut negru de când eram văzător”.

„Mă tot gândesc, mi-a spus într-o altă zi, să scriu o scrisoare, un fel de raport în care să spus lucrurile pe care le văd eu acum, cu toţi ochii mei, ca orb”, apoi a râs. „Nu ştiu însă dacă voi reuşi să rezolv problema şi nici nu mă dumiresc cui ar trebui să i-o trimit – fiindcă nu vreau să o înregistrez, e doar o scrisoare sau un raport”.

Mai târziu mi-a spus care era problema pe care trebuia să o rezolve, cea mai importantă problemă a lui: „Deşi la început îmi părea simplu, acum, când încerc, nu mai găsesc calea – nu te gândi că sunt orb şi nu văd poteca. Tu ştii, a continuat, că există orbi ca mine, care au orbit oarecând şi orbi din naştere – pur şi simplu aşa s-au născut. Ei bine, cu cei care sunt orbi din naştere, nu pot vorbi. Nu ne putem înţelege”. Tăceam şi mă străduiam să intuiesc unde vrea să ajungă. „Nu ştiu cum să-i fac să înţeleagă care e culoarea soarelui. Nu ştiu nici de unde să pornesc – n-avem nici un punct comun. (Lipsa vederii nu este un punct de început, deşi aşa ai putea crede). Am încercat de mai multe ori. Trăiesc un eşec”. Nu m-am mai „văzut” cu Călin o perioadă destul de lungă – venise decembrie 1989. Într-o după amiază, m-a anunţat că vrea să vorbească cu mine. M-am dus. Mă aştepta în picioare, în hol. De cum am intrat, mi-a spus: „Ştiu, am greşit, de aceea a şi fost un eşec”. Am dat mâna cu el şi credeam că vom intra şi ne vom aşeza. A continuat în picioare: „Nu galben, nu pot culoarea soarelui. Nu acum şi nu dintr-odată. Roşu e culoarea”. „De ce?”, am întrebat cu totul derutat.

Mi-a povestit că s-a spovedit şi s-a împătăşit cu două zile în urmă, şi de atunci vede culoarea roşu. Apoi mi-a spus că a început să comunice cu orbii din naştere – le-a spus că ceea ce văd ei, după împărtăşanie, e roşu. Plângea.

Călin Marinescu a murit şi a plecat într-o lume unde nu vede nici nergu , nici alb lăptos. Mi-a lăsat însă mie problema lui: cum faci un orb din naştere să înţeleagă culoarea soarelui?

Cum îi faci pe conducătorii României să înţeleagă că Hristos a Înviat? Ei sunt orbi din naştere. S-ar putea ca roşul lui Călin să fie un început? Nu, pentru că ei, orbii care conduc corabia pe care ne află noi, nu pot ajunge la roşu. Ei nu se pot întâlni cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceşti orbi merg pe alte drumuri – nici unul dintre ele nu duce la Damasc. Cu siguranţă.

Îmi pare rău, dar trebuie să mărturisesc că nici până acum n-am găsit soluţia, Căline.

Cititi va rog si:

Editorial Mugur Vasiliu: CU FRUNTEA-N PAMANT

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): „A avea pentru a fi” vs. „a fi pentru a avea”

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Cui i-e frică de iubire?

Editorial MUGUR VASILIU (revista AXA): Sefu’

Editorial MUGUR VASILIU (Revista AXA): “Sa mai aprindem si noi o lumanare”

%d blogeri au apreciat asta: