CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultimii zece ani
Citez din articolul Studiu: Cazurile de tumoare cerebrală s-au înmulţit de cinci ori în ultimii zece ani:
Romania se confrunta cu o adevarata explozie de tumori cerebrale in randul copiilor. Cazurile s-au inmultit de peste 5 ori în ultimul deceniu. Medicii sunt luati prin surprindere de rapiditatea cu care se dezvoltă tumorile dar si de varstele tot mai mici la care apar aceste celule anormale.
Aproape că e imposibil să-ţi imaginezi cum la numai o lună de la naştere un copil poate dezvolta o tumoră cerebrală. Se întâmplă însă…şi uimitor, tot mai des în ultimii ani.
Dacă, în urmă cu câţiva ani, un neurochirurg găsea o tumoră cerebrală la câteva luni, acum identifică aproape săptămânal una pe tomografiile pacienţilor.
De la începutul anului acesta 2011 şi până în momentul de faţă au fost în total diagnosticate 18 cazuri. Neurochirurgii sunt alarmati de numarul foarte mare de tumori inregistrat in ultimil an, in special la varste foarte mici.
În general tumorile au crescut la toate vârstele dar segmentul cel mai afectat este cel al copiilor. În special a celor 0 – 3 ani. Specific Romaniei este faptul că acestea sunt extrem de agresive, iar o „explozie” a lor s-a inregistrat in special la copiii mai mici de 16 ani
Unele chiar depăşesc posibilităţile operatorii , copilul este foarte mic, tumora este foarte mare şi tumora merge cu o rapididate formidabilă afectând întreg organismul .
Tumorile cerebrale sunt responsabile pentru 15% din cancerele la copii. Cum copiii mici deseori nu se plang de aceste simptome, parintii trebuie sa se bazeze pe observatiile lor pentru a le depista. In functie de tipul tumorii si de promptitudinea diagnosticului, rata de supravietuire la copii de cinci ani variază între 40 şi 80%.
Vizionati va rog si:
http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/70367/Romania-numar-alarmant-de-pacienti-cu-tumori/
Cititi va rog si:
STUDIU: CANCERUL este o boala creata de om. El nu exista în antichitate …
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
pacatele parintilor asupra copiilor…parerea mea
ApreciazăApreciază
pacatele parintilor..ar fi o cauza majora
ApreciazăApreciază
Off topic si amuzant – psihoza a mers:
http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Explozia_solara_i-a_afectat_pe_ieseni-_Acestia_au_aglomerat_saloanele_spitalelor_0_429557160.html
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
lipsa credintei… Parintele Arsenie Boca spune ca e cu siguranta recesiva boala…
ApreciazăApreciază
IISUS ESTE DOMNUL!
Eu cred ca de vina e alimentatia nesanatoasa si peste masura de multa:
” Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” ( I Corinteni 6, 12).
ApreciazăApreciază
La felul in care ne hranim,medicamentele pe care le luam si tot felul de chimicale pe care le folosim …nu ma mira nimic.La asta se adauga ,evident si pacatele noastre sau ale stramosilor.Parintele Arsenie Boca descrie foarte bine cauzele bolilor in cartile sale.Din pacate unele le-am experimentat pe pielea mea……caci cu mult timp inainte nu as fi crezut ca exista legatura intre boli si pacate.Doamne iarta-ne si miluieste-ne!
ApreciazăApreciază
Imi poti da si mie niste titluri din aceste carti?
M-ai facut curios si vreau sa citesc.
ApreciazăApreciază
Una din cartile parintelui Arsenie Boca se numeste „Ridicarea casatoriei la inaltimea de taina”. Titluri:Despre durerile oamenilor- Betesugurile trupului.Boli si necazuri.Etc.
ApreciazăApreciază
In completare la @Crestina. La Radu Voda, e la Piata Unirii in spatele blocurilor, au vreo 6-7 carti cu parintele Arsenie Boca. Merita citite toate. Taie cu bisturiul in ceea ce spune.
Facand si cursuri de medicina, face legatura intre aspecte legate de credinta, neurologie, endocrinologie…
ApreciazăApreciază
Alte 2 titluri „Margaritare Duhovnicesti”, „Talantii Imparatiei”…
ApreciazăApreciază
Recomand in ordinea asta:
Pentru incepatori Despre durerile oamenilor 6 carticele sunt foarte utile, micute
Despre familie Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina (mai usor de citit) sau Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi
Cartea Cararea Imparatiei contine toata stiinta de care avem nevoie in aceste zile…e cam mare si e vreo 90 de RON dar acolo afli tot, de fapt cam de aici s-au extras cele de mai sus
Toate poarta numele Parintelui Arsenie Boca
ApreciazăApreciază
Frate Saccsiv, personal sunt de parere ca le putem imbina pe toate necredinta, imbuibarea, pacatele si altele pe care in mod cert nu le stim.
Doamne ai grija de noi
ApreciazăApreciază
Am uitat, si eu am cunostinte, vecini cu astfel de copii, mici, mi-e mila de ei, dar tot ce pot face e sa ma rog pt ei
ApreciazăApreciază
Nu are legatura cu subiectul . Saccsiv vezi daca trebuie sau nu publicata si la tine pe site. Eu zi ca DA. http://mucenicul.wordpress.com/2011/02/08/un-mare-mason-bilderberg-magnat-al-petrolului-bolnav-in-stadiu-terminal-vorbeste-despre-noua-ordine-mondiala/
ApreciazăApreciază
Dragi romani , am mai gasit ceva sinistru si scarbos despre chemtrails:
http://d1027732.mydomainwebhost.com/articles/articles/chemtrails_and_morgellons_blue2.html –
dupa descoperirile facute de acesti americani de buna credinta este vorba despre organisme sintetice care de care mai ciudate si neintalnite in nici un catalog specific! Toata atmosfera planetei e incarcata cu asa ceva! – fibre care pot trai pe suportul de sticla, nanotuburi capabile de autoreplicare asemanatoare cu cele care provoaca boala morgellon, bacterii care formeaza o colonie ca un vierme lat, fragmente de virusi cu capacitate de compunere intr-un virus( cum si in ce conditii – e in curs de cerecetare), retele -”panza de paianjen”- asemenea neuronilor. E vorba de capacitatea de asimilare chimica si biologica ,camuflare si autoreplicare a acestor “plagi apocaliptice” – rezultate confirmate si de:
http://www.carnicom.com
Care aveti nervii tari si rabdare studiati si imprastiati informatiile! cei de la institutul Carnicom au ajuns la concluzii socante- tot mai multi americani sufera de o forma de infectie artificiala -o boala asemanatoare cu morgellon – filamente care invadeaza organismul,si ies prin piele,sangele infectat cu corpuri straine necunoscute! Toate speciile si formele de viata de pe planeta sunt distruse on mod deliberat!
ApreciazăApreciază
Am auzit ceva asemanator, cica in China s-a facut orez de … PLASTIC! si nu doar orez cica si oua au facut
ApreciazăApreciază
http://stirileprotv.ro/stiri/international/acuzatii-dure-china-produce-si-vinde-orez-din-plastic.html
si asta ar fi un link foarte interesant despre modul in care fac oua :
http://dan-blog.ro/oua-false-din-china.html
…bleah!
ApreciazăApreciază
Da este adevarat alimentele sant contrafacute mai sant si altele dar nu vor sa recunoasca .
ApreciazăApreciază
Dragi romani , am mai gasit ceva sinistru si scarbos despre chemtrails:
http://d1027732.mydomainwebhost.com/articles/articles/chemtrails_and_morgellons_blue2.html –
dupa descoperirile facute de acesti americani de buna credinta este vorba despre organisme sintetice care de care mai ciudate si neintalnite in nici un catalog specific! Toata atmosfera planetei e incarcata cu asa ceva! – fibre care pot trai pe suportul de sticla, nanotuburi capabile de autoreplicare asemanatoare cu cele care provoaca boala morgellon, bacterii care formeaza o colonie ca un vierme lat, fragmente de virusi cu capacitate de compunere intr-un virus( cum si in ce conditii – e in curs de cerecetare), retele -”panza de paianjen”- asemenea neuronilor. E vorba de capacitatea de asimilare chimica si biologica ,camuflare si autoreplicare a acestor “plagi apocaliptice” – rezultate confirmate si de:
carnicom.com
Care aveti nervii tari si rabdare studiati si imprastiati informatiile! cei de la institutul Carnicom au ajuns la concluzii socante- tot mai multi americani sufera de o forma de infectie artificiala -o boala asemanatoare cu morgellon – filamente care invadeaza organismul,si ies prin piele,sangele infectat cu corpuri straine necunoscute! Toate speciile si formele de viata de pe planeta sunt distruse on mod deliberat!
ApreciazăApreciază
„4 Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă.
5. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi. ”
Sfanta Evanghelie dupa Luca , cap. 12
ApreciazăApreciază
OFFTOPIC
Nu erau suficiente cardurile de sanatate cu cip acum o sa avem si …… http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-8314828-peste-40-milioane-euro-fonduri-nerambursabile-pentru-implementarea-romania-retetei-electronice-fisei-electronice-pacientului.htm
ApreciazăApreciază
Mai sunt si cazuri din acestea
http://www.gandul.info/news/jandarmul-aurel-traistaru-a-gasit-o-geanta-cu-50-000-de-euro-si-a-inapoiat-o-proprietarului-mi-a-fost-frica-si-sa-i-numar-7995333
ApreciazăApreciază
„Astia” ne omoara prin hrana otravita, apa otravita, aer otravit, stiri otravite, etc.etc..
Pacatele parintilor, ale bunicilor,ale strabunicilor atârna asupra sarmanilor copii……
Parintilor fugiti la Sf.Spovedanie si Sf.Împartasanie cu copiii vostri!
Aveti grija ce mâncati, voi si copiii vostri!
ApreciazăApreciază
Pot fi ori pacatele parintilor care este un lucru obisnuit in ziua de azi ori o fi un cadou dat de elite parintilor(chamtrails,clorul din apa), cine stie?
ApreciazăApreciază
Aditivii din alimente, hrana artificială, poluarea electromagnetică de la telefoanele mobile, reţele Wi-Fi etc.
ApreciazăApreciază
Hmm referitor la tumori cerebrale la copii de o luna imi vine o singura chestie in minte : ECOGRAFIA !? adica am citit ca ridica f mult temperatura celulelor „scanate” … de altfel si de cuptorul cu microunde se spune ca provoaca cancer, deci …
ApreciazăApreciază
Roxie
Articolul zilei (14.03.2010): ECOGRAFIILE sunt foarte NOCIVE
https://saccsiv.wordpress.com/2010/04/14/articolul-zilei-14-03-2010-ecografiile-sunt-foarte-nocive/
ApreciazăApreciază
da, multumesc despre asa ceva vorbeam:)
ApreciazăApreciază
Eu cred ca pe langa pacatele parintilor,in cea mai mare parte e de vina si alimentatia asta otravita din zilele noastre, si nu ma refer doar la ce mananca copiii, ci si la ce a mancat mama in timpul sarcinii. E atata otrava ce ni se baga pe gat in epoca noastra moderna in industria alimentara!
ApreciazăApreciază
Insasi chimioterapia e o grabire spre moarte!
CHIMIOTERAPIA NU AJUTA LA VINDECAREA CANCERULUI!
DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHN HOPKINS (NOTA – Celebra Universitate americană ) S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.
1.. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu apar,insa, la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate,inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.
2. Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul vietii unui om.
3. Cand sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.
4. Cand este diagnosticat cancerul, inseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice, a noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei si stilului de viata gresite..
5. Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple , este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.
6. Chimioterapia presupune „otravirea” celulelor canceroase cu rata mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu
crestere rapida din maduva spinarii , tractul gastro – intestinal ,etc, iar organe importante ,cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plamanii pot fi iremediabil afectate.
7. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, in acelasi timp arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase
8….. Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la inceput, dimensiunea tumorilor. Folosirea indelungata a acestor tratamente nu va duce, insa, la distrugerea definitiva a lor.
9. Cand in corp se acumuleaza prea multe „deseuri” toxice rezultate in urma chimio- si radioterapiei, sistemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor.
10. Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice in celulele canceroase care le fac foarte rezistente la tratament, si greu de distrus. Interventiile chirurgicale pot determina diseminarea ( imprastierea ) celulelor canceroase la alte organe (metastaze )…
11. O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase este de a le infometa, adica a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU :
a. ZAHAR
Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina astfel una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase .Inlocuitorii de zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse ( Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc ) au ca baza aspartamul ( E 951), o substanta chimica daunatoare. Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa, dar in cantitati moderate. Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba.. Alternativa ar fi sarea de mare ..
b. LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul
tractului gastro – intestinal. Cancerul este hranit de acest mucus.
Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soia neindulcit, celulele canceroase „mor” de foame …….
c.. PH ACID
Celulele canceroase „infloresc” in mediu acid . O alimentatie preponderent carnivora induce un pH acid in corp, si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici, decat carne de vita sau porc.
Carnea mai poate contine substante administrate animalelor : antibiotice ,
hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza in special persoanelor cu
cancer
d. O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe schimba pH-ul corpului in alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe . Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de
enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular in 15
minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule
sanatoase . Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi
..Enzimele sunt distruse la 4o grade Celsius .
e. Evitati cafeaua ,ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de
cofeina . Ceaiul verde este o alternativa foarte buna , avand si proprietati anti – canceroase. Cea mai buna bautura este APA – purificata
sau filtrata pentru a fi astfel eliminate toxinele sau metalele grele ..
Apa distilata este acida , deci evitati-o !
12. Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate
mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului, intra in putrefactie si se creste astfel cantitatea de
reziduuri toxice din corp.
13. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine …
Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de
cantitati din ce in ce mai mari de enzime ; acestea ataca proteinele din
peretele celular si permit astfel celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase .
14. Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar, cum
ar fi: IP6 (inozitolul sau vitamina B9, continut de taratele de grau,
seminte, nuci ), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost
utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse
pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave. Cele opt plante din reteta
originala sunt: ciuline sfant, radacina de brusture, laminaria, trifoi
rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel, macris
marunt), antioxidanti, vitamine, minerale, etc., toate stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea
programata a celulelor , metoda naturala a corpului de a scapa de celulele
bolnave, nedorite si inutile.
15… Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului.. ..
Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa
supravietuiasca . Furia, neiertarea si amaraciunea „construiesc” un mediu
stresant si acid in corp . Trebuie sa invatam sa avem un spirit iubitor si
iertator , sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !
16.. Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului. Facand
exercitii fizice zilnice si de respiratie, oxigenul ajunge adanc,la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase
ATENTIE
1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa
3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic ….
Dioxina este o substanta ce provoaca cancer in special la sani.
Este extrem de toxica pentru celulele corpului. Dioxina este eliberata din
plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator. Recent, Dr. Edward
Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital,
a vorbit, in cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pandesc
sanatatea
A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face… Sa nu se incalzeasca mancarea la cuptorul cu microunde in vase de plastic….. Este
vorba, mai ales, de mancarea ce contine grasime. A recomandat, in schimb ,
folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea. Se
obtin aceleasi rezultate, dar fara dioxina.
ApreciazăApreciază
http://www.gandul.info/reportaj/la-buftea-unde-se-coc-bananele-2936009
La Buftea, unde se coc bananele
Bananele se coc în nişte încăperi întunecate şi etanşe unde sunt gazate cu etilenă, un hormon vegetal de maturare a fructelor
Bananele mâncate de români sunt coapte în „camere de gazare” la marginea marilor oraşe.
Se pierde aroma specifică şi gustul nu va fi niciodată acelaşi ca la o banană culeasă din pom atunci când e coaptă
Una din patru banane mâncate de români se coace la Buftea. Nu în bananier, ci în nişte încăperi întunecate şi etanşe unde bananele verzi sunt gazate cu etilenă, un hormon vegetal de maturare a fructelor. În instalaţiile artificiale de „copt bananele”, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi etilena care e pompată din butelii prin conducte sunt dozate de computer în fiecare moment, pe parcursul celor 3-7 zile cât durează procesul de maturare. În funcţie de programul de „coacere” ales, bananele ies din camerele de gazare mai galbene sau mai verzi, explică importatorul turc Deniz Deletioglu: „Există şapte grade de maturare a bananelor, notate cu numere de la unu la şapte.
În primul stadiu bananele au o culoare verde închis, în al doilea bananele capătă o nuanţă verde deschis, în al treilea stadiu coaja fructului e mai mult verde decât galbenă, în al patrulea fructul e mai mult galben decât verde, în al cincilea doar vârful şi codiţa bananei mai sunt verzi, în al şaselea banana e complet galbenă iar în al şaptelea, pe fructul galben încep să apară mici pete maronii”. Numerotarea cu cifre a gradului de coacere a bananelor uşurează comunicarea cu hypermarketurile, care dau telefon şi cer: „Vineri vrem să ne trimiteţi 800 de cutii cu banane numărul patru”. De obicei, bananele cu indicativele 2 şi 3 se comandă atunci când retailerul trebuie să le transporte pe distanţe lungi, în timp ce bananele coapte, de tipurile 5 sau 6, se comandă îndeosebi în preajma sărbătorilor de iarnă, când vânzările cresc masiv şi fructele n-apucă să zăbovească în depozit mai mult de o zi.
ApreciazăApreciază
sa stiti ca e adevarat. alimentatia noastra e otravita. apropo ca romanilor le tot plac gratarele cu mici: carnea spunea parintele arsenie contine multe toxine, pe linga asta mustarul contine tartrazina si acid ascorbic, pe multe borcane de mustar nu scrie dar cred ca e vorba de e300 care e sintetic, atat tartrazina cat si e300 fiind cancerigene sau produc diverse probleme medicale anumitor glande endocrine. Eu in ultima vreme am consumat mai mult mincare gatita si vin doar natural si nu prea am avut probleme mari de sanatate. Insa e adevarat ce spune mai sus ca si la noi se experimenteaza cu chemtrails si tot felul de metale grele in aer. Asta pentru a spori numarul de bolnavi. Se coreleaza cu planul lor de reducere a populatiei la 500 milioane oameni. De fapt au folosit pretextul incalzirii globale ca sa imprastie toxine in aer. Se leaga perfect multe.
ApreciazăApreciază
Legat de chemtrails am „gasit” remediul, il repet. In zilele de mare sarbatoare cand e plina Biserica intotdeauna de aproape un an (inclusiv Duminicile)
ApreciazăApreciază
Legat de chemtrails am „gasit” cu ajutorul Lui Dumnezeu remediul, il repet. In zilele de mare sarbatoare cand e plina Biserica intotdeauna de aproape un an (inclusiv Duminicile) este senin!! Daca pensionarii, somerii, tinerii ar merge la biserica si in timpul saptamanii (nu stiu cum e in tara dar la noi in zona se tine Sfanta Liturghie Luni, Miercuri si Vineri iar in post in fiecare zi) ati vedea cu ochiul liber cum acesti nori artificiali nu ar mai avea nici un efect, s-ar disipa. Pentru insanatosire Sfantul Maslu, rugati-va unii pentru altii „Doamne Miluieste-i pe cei ce tusesc” veti remarca ca pana la sfarsitul slujbei din 20-30 de persoane nu se mai aude nici o tuse…
Daca cineva obiecteaza ca nu se simte bine in timpul Sfintei Liturghii e din cauza lipsei Spovedaniei sau o spovedanie facuta de mantuiala si atunci „se intampla” ameteli, palpitatii etc. Sa isi gaseasca degraba duhovnic,sa tina post, sa se tina de Ortodoxie si se vor intreba „unde au fost” pana atunci…
SA INDRAZNIM SA PROPOVADUIM CU VORBA DAR SI PRIN EXEMPLUL PROPRIU SI DUMNEZEU VAZAND STRADANIA NOASTRA NU VA INTARZIA SA NE ARATE AJUTORUL.
ApreciazăApreciază
Recunosc faptul ca ganduri foarte necrestinesti ma napadesc privind unele emisiuni pe Agro Chanel. Postul asta, probabil finantat de catre mafia mondiala a chimicalelor agricole, a facut astazi apologia pesticidelor, prin vocea lui Anastase Iorgu. Fara rusine si fara nici o crispare cerebrala, agronomul- veterinar-economist, probabil si om de afaceri, i-a indemnat febril pe agricultori sa foloseasca intensiv insecticidele ( se feresc ca dracu de tamaie sa le numeasca pesticide) si fungicidele. Toate fructele si cerealele cultivabile in tara nostra au fost citate specificand, fara frica de Dumnezeu ca, otravurile citate de el, nu dauneaza mediului.
Precizez faptul ca, spre exemplu, produsul Syllit este nociv pentru tot ce este viu in mediul acvatic si AFECTEAZA PANZA FREATICA PE O DURATA NEDETERMINATA. Noua generatie de pesticide si fungicide, concepute si la Institutul de la Fundulea, au o putere de penetrare in sol foarte mare, iar merele, prunele, piersicile, perele tratate nu devin mai putin toxice prin spalare sau cojire. Pe lista produselor ucigatoare se inscriu si „galben M ”
In fisa acestui produs este specificat:RISC POSIBIL IN TIMPUL SARCINII, PERICULOS PENTRU COPII!
In pauzele dintre emisiuni, canalul la care colaboreaza eternul Viorel Popescu zis si Nucu, alint ce aminteste oricarui ţaran ca, tot ce creste la umbra acestui pom – moare, este difuzata o publicitate pentru aparatul Riddex plus, redutabil pentru distrugerea animalelor daunatoare prin afectarea sistemului nervos. In publicitatea fabricantului american, pe internet, se vorbeste despre „animale” la modul general specificandu-se faptul ca nu este vorba de ultrasunete, ci de o tehnologie digitala. Ambiguitatea serveste cifrei de afaceri.
In privinta cerealelor, in Romania NU SE FABRICA PAINE BIO. Pesticidele si fungicidele, cancerigene, sunt introduse in silozuri, astfel incat, chiar daca cerealele nu sunt tratate in cultura, devin toxice prin stocare. Exista in alte parti ale Europei, silozuri frigorifice ( temperatura se mentine sub10°) pentru cerealele bio.
Ines, ai dreptate in multe privinţe doar ca, in cazul pruncilor, boala minţii si sufletului trebuie exclusa.
Un crestin, nu poate gandi ca un iudeu, nu poate gandi ca pacatele stramosilor cad sub forma de suferinta, din vointa unui dumnezeu razbunator, asupra copiilor. Dumnezul Sfintei Treimi vindeca, mangaie, iubeste, iarta si inviaza.
ApreciazăApreciază
Nu uitati ca copiilor li se fac numai in primul an de viata cel putin 12 vaccinuri obligatorii (din maternitate, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 12 luni).Verificati. Asta pe langa explicatiile voastre. Asa ca nu e de mirare…
ApreciazăApreciază
Schema de VACCINARE OBLIGATORIE in Romania
https://saccsiv.wordpress.com/2010/10/22/schema-de-vaccinare-obligatorie-in-romania/
ApreciazăApreciază
Mamele nu-si mai alapteaza copiii la san, prefera sa-i treaca imediat pe laptele praf din comert, pe iaurtul Danone si asa mai departeetc. Laptele matern e f sanatos, le asigura imunitate,” imunitate” pe care mamele le-o asigura prin vaccinuri. Tigancile isi alapteaza copiii la san pana la 2 ani. Exista si vorba”Il alapteaza cat tigancile”
Iata cate cauze ale cancerului in societatea noastra moderna!
ApreciazăApreciază
Trebuie sa ne revizuim convingerile. Tocmai am aflat ca Romania, practic a renuntat la agricultura intensiva si ca pe masa oricarui cetatean, doar sa vrea, se pot gasi produsele cultivate si comercializate de SHALOM BIOFOOD.
Comisarul european pentru agricultura zice ca pana si lemnul romanesc este bio, si de aceea a luat drumul Chinei…
Toate vestile acestea minunate le-am aflat citind noutatile privind Targul bio din Germania. Pana si IPS Serafim a fost impresionat de prestatia dansatorilor romani pe care i-a binecuvantat. A propos, la produsele bio ale serelor Patriarhiei or avea acces si copii din Asezamintele patronate de Biserica?
ApreciazăApreciază
Ar fi necesar un studiu al imbolnavirilor in raport cu folosirea telefoanelor mobile.
ApreciazăApreciază
[…] CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultim… […]
ApreciazăApreciază
Despre cancer se pot spune multe lucruri.Pe linga pacate,mod de viata si alimentatie ,,baia”de unde in care ne scaldam zilnic este fara indoiala cel mai nociv lucru care ni se intimpla;computerul,telefonul mobil, si mai nou ultima descoperire…turbinele eoliene.Acestea provoaca tulburari ale somnului,ameteli,migrene,senzatii de voma,puls crescut,irascibilitate,,tulburari de vedere,atac de panica,,maladii cardiace,infarc miocardic,foorme de cancer galopant,perceptia unui sunet in urechia interna,pierderea echilibrului,tremuratul degetelor si dorinta necontrolata de a fugi-informeaza Nina Pierpont(specialist al Academiei Americane de Pediatrie),Dr.Hartman(specialist in infrasunete-Laboratorul BGR Germania),savanti din zona militara,Dr.Adey Ross,etc.Toti au atentionat asupra gravelor probleme de sanatate produse de undele de joasa frecventa cunoscute ca ELF(Extra-Low Frequency) si a SL(Super-Low Frequency :30-300 Hz),motiv pentru care s-a impus o distanta de cel putin 10-12 km intre parcul de eoliene si orice habitat uman.Romania va deveni producatoare nr.1 in Europa de ,,energie verde”,mai clar spus aici isi varsa bogatii lumii toata mizeria iar noi o inghitim ca pelicanii ba mai si dam din coada de fericire ca vin astia sa ne ,,civilizeze”Despre tehnologia ELF a scris mult gen.Emil Streinu. Sint in tema deoarece firma SC Alfa-Bit SRL prin ion Afendulis,om de afaceri cu mai multe procese pe rol,care a prejudiciat Primaria din Hirsova cu 500 000 euro pentru construirea unui parc de turbine eoliene dar a fost si judecat impreuna cu Atanasie Stanculescu in procesul ,,Motorola”” pentru un prejudiciu de 6 500 000 euro,cu care am incercat sa vorbesc omeneste si sa-i explic de ce nu trebuie sa-si amplaseze parcul de eoliene la 200 m de casele noastre mi-a raspuns ca ,,legislatia Romaniei permite”.Permite orice;jaful,coruptia,traficul de influenta,jaful din ban public,distrugerea pe sute sau mii de ani a mediului si GE-NO-CI-DUL ! In satul meu de pe marginea Lacului Tasaul activeaza cinci !!??)cariere,fara umectarea benzilor unde se concaseaza si sorteaza piatra,fara program de lucru,cu zgomote si praf care au distrus mediul,structurile de rezistenta ale caselor,au distrus drumul devenit impracticabil,au omorit pestii din lac,pasarile migratoare care-si faceau cuib si cloceau pe malul lacului au disparut cu desavirsire.Ne luptam cu toate institutiile statului din anul 2005.Am primit in replica sfidare,minciuna si nicio masura,evident.Au distrus zeci de hectare de teren arabil si pasuni si inca primesc de la Primaria Lumina aprobari,licente,avize.Pina la revolutie a existat doar una singura care se exploata civilizat.Acum este dezastru la 200 de metri distanta de casele noastre.Ca sa nu mai vorbim de deseurile de origine necunoscuta care se arunca in carierele de sisturi verzi.Sint toxice,radioactive?Nimeni nu a raspuns la intrebari.Si acum mai nou,eolienele,tot la 200 metri de casele noastre.Pai daca asta nu este genocid,atunci cum se numeste?Sintem disperati.M-am adresat pina si Parlamentului Romaniei ca ultima cale de atac in tara.Dragii mei,poate ca lenea,ignoranta,nepasarea noastra isi merita soarta si conducatorii.Asta lasam mostenire copiilor nostri;o imensa lada de gunoi a neromanilor. Sa aveti o zi buna si sa ne ajute Dumnezeu!
ApreciazăApreciază
[…] CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultim… […]
ApreciazăApreciază
[…] CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultim… […]
ApreciazăApreciază
[…] CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultim… […]
ApreciazăApreciază
[…] marionetele diavolului. In timp ce suntem mintiti ca speranta de viata tot creste, cancerul a ajuns sa faca ravagii printre copii iar prototipul pacientului cu infarct este 30-35 de ani. Si ne decimeaza prin hrana nesanatoasa, […]
ApreciazăApreciază
[…] CE SE INTAMPLA? Cazurile de tumoare cerebrala in randul copiilor s-au inmultit de cinci ori in ultim… (articol din 2011) […]
ApreciazăApreciază