Ioan Ianolide despre torturile din Inchisoarea Pitesti
Vlad Herman: Ioan Ianolide despre torturile din Inchisoarea Pitesti
S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiţi s-au aruncat cu mâinile şi capetele în ferestre, cu intenţia de a se sinucide, dar n-au reuşit să moară. După ce au fost vindecaţi de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată şi necontenită nimeni nu poate rezista la infinit.
Bătaia cea mai obişnuită era cu pumnii şi ciomagul. Bătăuşii ajunseseră mari maeştri în lovituri date la cele mai vulnerabile părţi ale organismului. Sângele care curgea îi întărâta şi mai mult. Au fost rupte coaste, oase, coloana vertebrală. Au fost capete sparte, timpane distruse, ochi scoşi. Pe un tânăr l-au răstignit cu sfori de două cuie din perete şi a fost bătut în ficat până ce a murit. Cu scârbă Ţurcanu l-a coborât de pe perete şi l-a târât afară, unde autorităţile şi doctorul i-au încheiat proces verbal de deces pentru atac de cord. Altuia i s-a dat să bea apă sărată şi a murit în chinuri groaznice. Multora li s-au scos unghiile. De mai multe ori s-a folosit picătura chinezească, stropul care cădea în capul victimelor zi şi noapte până înnebuneau.
Bătaia se aplica cu rupta sau sistematic. Mulţi au fost puşi pe ciomag şi bătuţi ori învârtiţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Cu cât victima era o figură mai reprezentativă, cu atât intensitatea torturii era mai cumplită.
Alt procedeu era “stiva”. Se făcea stivă de oameni, cum se fac stivele de lemne în păduri, apoi ciomăgaşii se urcau sus şi dansau şi loveau, încât victimele urlau de durere. Dar nu era voie să strigi. Cei ce strigau erau pedepsiţi în plus şi li se astupau gurile cu zdrenţele murdare cu care se spălau WC-urile.
Ţurcanu avea „figura leului”: culca pe prici o victimă, se aşeza lângă ea şi începea treptat să o sugrume. Ajunsese să cunoască atât de bine reacţiile oamenilor, încât îşi doza asfixierea de mai multe ori, în doze pe care el le simţea potrivite, până ce omul îşi pierdea cunoştinţa. Printre primele victime a fost Bogdanovici, care era un fel de adversar personal al lui Ţurcanu.
Cineva a observat că în zilele de sărbătoare ori în zilele de post (vineri mai ales) reeducaţii erau şi mai îndrăciţi. De fapt, nu exista nici un moment de destindere. Dacă nu erai sub tortură, atunci erai spectator la tortura altora.
Mulţi au fost bătuţi cu beţe fine peste testicule şi unii au murit. Altora li s-a smuls părul fir cu fir. Dinţii săreau din gură ca fasolea bătută. Alţii au fost spânzuraţi cu picioarele în sus şi torturaţi. Nici limba nu a fost uitată în torturi.
Fragment din cartea Intoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide
Foto: Din albumul Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti
Desene: Reeducarea prin TORTURA a DETINUTILOR din temnitele comuniste – EXPERIMENTUL PITESTI
„Niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus” – asa descrie EXPERIMENTUL PITESTI cercetătorul CNSAS Mădălin Hodor
Captura youtube
Conform Active News, Istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a considerat de cuviință să confirme ipotezele colegului său, Mihai Demetriade, care într-un interviu pentru Radio France International (RFI) a sugerat că, în cazul terifiantului experiment de la Pitești, „victimele nu sunt chiar victime”. Astfel, într-o postare pe Facebook Mădălin Hodor a scris:
„Astazi, prietenul Mihai Demetriade a postat pe contul de Facebook un interviu al lui despre Pitești. Ei, interviul ăsta, bazat pe cercetările lui de ceva ani, cam da la temelia unuia dintre marile mituri ale carpetei cu Răpirea din Serai din CV-ul marilor istorici anticomuniști ai patriei. Care și-au cam construit niste cariere și au produs niște scrieri de toată jena, nu mai zic și niște filme bune de aruncat la coș.
Evident, și aici prietenii stiu de ce, cel mai tare au sărit de cur în sus trepanații noii drepte, vexați nevoie mare că le strică omul feng shui-iul cum că bunicuții lor mici și verzi au fost victimele sovieticilor. Când colo ce să vezi? Legionarii ăia drepți și buni erau doar niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus. Cu voluptate aș spune. Mvaiii ce urlete! Cum nu le-a ajuns să îl înjure pe Mihai, au descoperit că suntem prieteni, că susținem USR și alte chestii. Și așa au ajuns și la nasul meu lung. Ca să scutesc banii de investigații vă spun din capul locului că nu sunt evreu, deși aș fi onorat să fiu. Pe de altă parte aș avea sugestia să începeți investigația din altă parte anatomică asimiltată de regulă cu lungimea nasului”
Iata si o parte din interviul rfi Ororile de la Piteşti. Interviu cu cercetătorul CNSAS, Mihai Demetriade:
În contextul aniversării celor 30 de ani de la căderea blocului estic și al discuțiilor ivite în ultimele două săptămâni legate de controversatul film „Între chin și amin”, corespondentul RFI la Berlin, William Totok,a pregătit acest material despre fenomenul Pitești. Despre legende, folclor penitenciar, memorialistică mistificatoare, istoria comunismului şi instrumentalizarea politico-ideologică a trecutului recent într-o discuţie cu cercetătorul de la CNSAS, Mihai Demetriade
[…]
„Ce s-a întîmplat la Piteşti…– eu nici n-aş folosi termenul de experiment, care iarăşi este o lectură hiperbolizantă şi excesiv individualizantă a poveştii cu Piteştiul. Aş vorbi mai degrabă de o acţiune, cum o numeşte la un moment dat [ofiţerul Tudor] Sepeanu, o acţiune de rupere sau o acţiune de disoluţie sau o acţiune de diversiune, cum o numeşte [generalul de Securitate] Nicolschi.”
Mihai Demetriade a explicat în continuarea discuţiei noastre şi rolul „actorilor” principali în scenariul de la Piteşti.
„Explicaţia asta pedagogică este asta că a existat un actor represiv, şi anume Securitatea, care a pus în scenă experimentul ăsta pedagogic, care a avut nişte victime. Asta este o lectură foarte comodă simbolic, pentru că avem identificaţi represorii, avem identificată metoda şi avem identificate victimile. Iar cercetarea de arhivă dovedeşte că nu e foarte sigur că, de pildă, victimele au fost victime pînă la capăt. Deci complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtilă şi mai adîncă.”
Mihai Demetriade vede o paralelă între incidentele violente care au avut loc între legionarii, internaţi în lagărul de la Rostock, unde se aflau gardiştii fugiţi după „rebeliunea” din 1941, şi comportamentul violent al acestora din timpul detenţiei, în România postbelică.
În lagărul de la Rostock, un legionar fusese învinuit de către colegii săi c-ar fi pus la cale un complot contra lui Horia Sima. Învinuitul a fost torturat într-un mod bestial. Şi asta, spune Demetriade „S-a soldat cu cruzimi greu de imaginat – şi care seamănă, ca scenografie a torturii, foarte bine cu Piteştiul. Inclusiv problema aşa-zisei demascări care făcea parte din ritualul violent.”
Referitor la analogiile evidente între acţiunile violente puse la cale de legionari în etape istorice diferite, cercetătorul Demetriade precizează:
„Asta te duce cu gîndul că există [o legătură] – şi nu doar cu episodul Rostock, ci şi cu episodul pedepsirii care era un tip de practică legionară veche în istoria Mişcării, de la pedepsirile publice ale trădătorilor (povestea cu Stelescu), dar şi pedepsirile din inchisori. În detenţia post-rebeliune, facţiunile anti-simiste, grupurile şi grupusculele legionare anti-Sima, se pedepseau, pur şi simplu, prin bătăi sistematice [aplicate] coreligionarilor.” „Tortura nu este o excepţie venită sau impusă de un terţ represor. Ea face parte din anatomia legionară. Administraţia penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte. Asta developează Piteştiul cumva, şi Suceava, într-o altă lumină. Îţi dai seama că victimele nu sînt chiar victime.”
Gheorghe Pintilie, din partea Securităţii, a coordonat toată acţiunea, folosindu-se de această „anatomie a violenţei” care, în ultimă instanţă, a degenerat în ororile care s-au petrecut la Piteşti între 1949 şi 1951.
[…]
Referitor la cei doi, fratele mircea.v a comentat:
Deci nu oricine frate, ci istorici cercetatori CNSAS… Ce-i in capul meu la adresa lor acuma, nici nu vreau sa vorbesc…
Demostene Andronescu in „Reeducarea de la Aiud” spune:
„Si apoi, înca ceva . De ne vom abtine si nu vom depune marturie despre ceea ce s-a întâmplat atunci, exista riscul ca cei de mâine sa scrie istoria doar dupa documentele (scrisoarea lui Gyr, declaratiile celorlalti , etc.) pe care calaii neamului românesc le-au fabricat si le conserva pentru posteritate.
În acest sens este edificatoare discutia care a avut loc între un anchetator si un anchetat în timpul instrumentarii parodiei de proces intentat presupusilor initiatori ai ororilor de la Pitesti. Dupa ce a semnat, în urma a zile si nopti de tortura, declaratia care i se cerea, cel anchetat a spus anchetatorului : „Nu va dati seama ca la prima ocazie voi retracta tot ce m-ati silit sa recunosc în aceasta declaratie si ca aceasta retractare, chiar daca nu-mi va mai servi mie, va servi, mai târziu, la stabilirea adevarului” . La aceasta anchetatorul i-a raspuns cu cinism : ” Te asigur ca nu vei avea aceasta ocazie si ca dupa 50 sau 60 de ani, când nu vei mai fi nici tu si nu voi mai fi nici eu, istoria se va scri dupa asta” . Si apucând cu doua degete foile cu declaratia proaspat semnata le flutura pe sub nasul nefericitei sale victime.
Este de datoria noastra, a celor care am supravietuit urgiei, ca spunând adevarul despre ceea ce s-a întâmplat atât cu el cât si cu ceilalti, sa le asiguram , lor si cauzei pe care ei au slujit-o, locul ce li se cuvine în istorie. Cu alte cuvinte, avem, datoria sa depunem marturie , ca nu cumva viitorimea sa scrie numai dupa documentele infamante si mistificatoare pe care ticalosii le-au pregatit în acest scop.”Fara cartile scrise de martirii si sfintii ce au trecut prin aceste puscarii, asa ar fi fost.
Pentru cei 2 suboameni „cercetatori cnsas” si pt cine vrea sa isi faca o imagine despre ce s-a intamplat in puscariile comuniste, mai jos cateva carti:
„Viata Parintelui Calciu”
„Intoarcerea la Hristos” – Ioan Ianolide
„Imn pentru Crucea purtata” – Virgil Maxim
„Reeducarea de la Aiud” – Demostene Andronescu
„Cumplite incercari, Doamne” – Marcel Petrisor
„Marturisiri din mlastina disperarii” – Dumitru Bordeianu
In incheiere, cateva vorbe despre William Totok, cel ce i-a luat inteviul lui Mihai Demetriade:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
6 comments