Doxologia: Parintele ARSENIE PAPACIOC A FOST PRO CIP. Doxologia este un portal al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei …

   Cititi va rog articolul Despre buletinele cu cip de pe portalul Doxologia, un proiect al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – Arhiepiscopia Iasilor, dezvoltat si administrat de Doxologia Media, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

   Este un indemn pro cip pe care l-ar fi facut Parintele Arsenie Papacioc, din care urmatoarea fraza e teribila:

Vei fi vinovat când vei consimţi tu lepădarea, nu că ai pus mâna pe o hârtie pe care scrie „lepădat de Hristos”.

   Nu ni se indica sursa: o carte, un interviu intr-o revista, o inregistrare. Am cautat si pe internet si n-am gasit.

   Cand a spus-o?

   Ce stim cert este ca in ultima parte a vietii era categoric anti cip. Iata ce zicea in 2010:

   M-am orientat după cuvântarea Patriarhului Greciei în legătură cu paşapoartele. Miroase a 666. Şi atât. Încolo ne vedem de mântuire.

   Vizionati va rog si:

   Iata si ce zicea in 2011:

Noi una şi bună ştim: nu ne lepădăm! În problema asta mi-a plăcut răspunsul patriarhului Greciei: „Miroase a 666! N-a precizat data. Miroase a 666”. Pe urmă vin actele mai directe, până te prinde de tot. 

   Cititi va rog si:

Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc: „Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum”?

   Asadar, fraza aceea citata de Doxologia a spus-o mai demult. Asta daca a spus-o, caci am mari dubii.

   Sa o studiem oleaca, indiferent cine ar spune-o. Asadar:

Vei fi vinovat când vei consimţi tu lepădarea, nu că ai pus mâna pe o hârtie pe care scrie „lepădat de Hristos”.

   Se recunoaste deci ca pe o anumita hartie scrie „lepadat de Hristos”. Si cum titlul este Despre buletinele cu cip, atunci pe buletinele cu cip scrie „lepadat de Hristos”.

   Dar cand pui mana pe un buletin cu cip, deja si semnezi pentru el. Ce inseamna semnatura pe un document? Anume ca tu consimti cele scrise acolo. Este evident, caci altfel nu semnezi. Mai exact consimtim un document pe care scrie „lepadat de Hristos”. Cine e lepadat de Hristos? Iar evident, cel cu datele inscrise acolo si care a mai si semnat, adica a mai si consimtit. Si ce fac cu acel document? Ma identific peste tot ca un „lepadat de Hristos”.

   Sa analizam acum cazul in care nu e vorba de buletin cu cip, caci multi sunt atat de indoctrinati sa-l accepte, incat nu vor sa auda cu nici un chip macar un inceput de indemn de a-l refuza. Sa presupunem ca e vorba orice hartie in general, pe care ar scrie „lepadat de Hristos”. O coala A4 sa zicem. Daca pe ea scrie cum ca ortodoxul X e „lepadat de Hristos” si Y i-o da in mana lui X, nu inseamna nimic pentru X. El poate s-o arunce sau s-o puna deoparte si s-o arate fratilor zicand: iata ce ticalosie mi-a dat Y.

   Dar daca Y il pune pe X s-o semneze, cum e? Cum e cand te semnezi pe o hartie pe care scrie ca esti „lepadat de Hristos”?

   Iata ce ne invata Parintele Nicolae Steinhardt:

Diavolul: sa incheiem un pact.

– Nu.

– Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru.

– Nu.

– De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil?

– Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.

   Cititi va rog mai multe in articolul: 

Nu va puneti semnatura alaturi de a diavolului nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu

   Iata si cum puneau problema Sfintii din vechime:

Acum vreo şaisprezece veacuri în urmă strălucea în părţile Egiptului ca o stea luminoasă Cuviosul Paisie cel Mare.

Din numărul cel mare al ucenicilor săi, Cuviosul Paisie avea pe unul mai de-aproape pe care îl iubea mult pentru nerăutatea şi pentru simplitatea lui. A mers odinioară acest ucenic în cetate spre a vinde rucodelia (lucrul mâinilor). Întorcându-se în schit după câteva zile, vede cu mirare ucenicul că duhovnicescul lui Părinte (adică Paisie), care îl avea la atâta dragoste, acuma nu-i mai dă nici o atenţie.

Nici măcar blagoslovenia obişnuită nu i-o mai dă bătrânul, ba încă se fereşte de el ca de un străin. Se uită lung la el ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Mirat de această străină schimbare, ucenicul îl întreabă:

“Părinte, de ce te fereşti aşa de mine ?”

“Dar cine eşti tu, că eu nu te cunosc?”, îi răspunde bătrânul.

“Cum nu mă cunoşti, nu sunt eu cutare ucenic, pe care îl iubeai asă de mult?”

“Ucenicul acela era creştin (răspunde el) nu aşa cum eşti tu. Chipul tău din afară seamănă cu dânsul, dar sufletul tău a murit duhovniceşte. Semnele credinţei celei vii s-au pierdut de la tine şi eşti ca un mort între noi. Spune-mi, ce ai păţit pogorându-te în cetate?”

“N-am păţit nimic şi n-am săvârşit nici un rău” (răspunse ucenicul).

“Ticălosule (îi zice bătrânul), ai suferit cea mai mare pagubă şi mai zici că n-ai păţit nimic! Atâta de nesimţitor eşti! Fugi acum de la mine căci nu mai pot sta de vorbă cu cel care s-a lepădat de Hristos!”

“Cum părinte, eu m-am lepădat de Hristos!” (a strigat cu spaimă ucenicul şi a început a plânge cu suspinuri).

Apăsat de mustratea cea aspră, bietul ucenic şi-a adus aminte despre o îmtâmplare pe care a avut-o când mergea spre cetate. Şi anume s-a întâlnit în cale cu un evreu foarte meşter la cuvânt şi viclean. Acesta se arăta a fi un om învăţat şi iscusit în cuvintele Scripturii. Văzând el pe ucenic că este simpluţ şi cam sfios a început să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Între altele, jidovul cel viclean şi-a vărsat veninul lui de şarpe, zicând că nu este Hristos adevărat acela pe care îl cinstesc creştinii, ci altul este Hristos, adică acela pe care îl aşteaptă jidovii.

La aceste vorbe hulitoare, ucenicul din cauza prostimii lui, n-a îndrăznit să mustre pe spurcatul nepot al lui Iuda, nici nu şi-a astupat urechile şi nici nu s-a tulburat ca să se depărteze de el, ci a mers cu el înainte pe cale.

S-a sfiit de vicleanul jidov şi în loc să-l mustre, a căutat să-i ţină hangul la vorbă şi anume a rostit că poate să fie aşa cum zice el.

Prin cuvântul “poate” ucenicul a dat să înţeleagă că nu este nici el sigur de venirea Domnului, ca şi cum ar zice că nici el nu este departe de părerea jidovului necredincios.

Îndoiala cea de o clipă, care s-a strecurat în mintea lui cea proastă, a fost socotită ca o lepădare de Hristos şi Cuviosul Paisie a cunoscut cu duhul căderea ucenicului şi s-a tulburat.

Nepăsarea şi sfiala pe care a arătat-o ucenicul faţă de jidovul hulitor a fost ca o trădare a sfintei credinţe; pentru asta se ferea cuviosul de ucenic. Abia după o pocăinţă cu multe lacrămi fierbinţi (ca şi oarecând Sf. Apostol Petru) a fost primit ucenicul iarăşi în slujbă de către Sf. Paisie.

   Cititi va rog mai multe in articolul:

ATENTIE MARE la ce vorbim cu evreii, ereticii sau paganii, ca nu cumva sa ne lepadam din prostie. O istorie despre Cuviosul Paisie cel Mare. Si o completare a Sfantului Ioan Iacob: Sa nu incetam a marturisi, indiferent de vremuri si prigoane. Sa nu stricam invatatura de dragul stapanirilor

   Iar noi ne jucam cu hartiile pe care scrie „lepadat de Hristos” …

   Bucurie mare va fi pentru toti cei pro cip presupusele spuse ale Parintelui Arsenie Papacioc. Nu-i va mai interesa sub nici o forma cele ce sigur le-a zis la finalul vietii sale. Ba mai mult, tot pe noi ne vor ataca furibund, cum ca nu ne-ar conveni de un mare duhovnic al acestui neam.

   Mare sminteala va provoca articolul din Doxologia. Stie oare IPS Teofan de el?