Am fost prigonit. Iar saccsiv este cel mai atacat blog de pe netul romanesc

Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 5:

3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 

4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 

5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 

6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 

7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 

8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 

9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 

10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 

11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 

12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 

   Inainte de a fi arestat, imi zicea parintele Justin Parvu ca voi mai merge in puscarie. M-au intristat spusele sale, caci la acea vreme cautam solutii de a rezolva contopirea in stare de libertate, fara a fi nevoie sa fiu depus intr-un penitenciar. Apoi un alt parinte m-a avertizat sa nu ma astept sa fiu vreodata inchis sub invinuiri clare legate de activitatea pe blog. Vor fi alte motive. Dupa arestare, avocata mea, lua de fiecare data binecuvantare de la parintele Justin inainte de a ma apara in instanta si la un moment dat, cand nici eu si nici ea nu mai stiam ce sa mai credem, parintele i-a spus sa rabd, ca am de stat. Si am stat un an … Nu voi da nume in acest articol. Nici de prieteni, caci unii sunt frati foarte cunoscuti in miscarea asta ortodox nationalista si din cauza urii ce o au multi impotriva mea, ii vor ataca furibund. Dar nici nume de dusmani, caci nu doresc sa scot securea razboiului, ci sa-i iert.  

   Pentru cei ce nu cunosc cum e treaba cu contopirile, o sa inchipui un exemplu:

   Daca cineva fura 10 masini din 10 orase, dupa ce este este prins, i se pot face ori 10 dosare cu cate o masina, ori un dosar cu toate cele 10 masini. In ultima varianta, treaba este simpla: va fi judecat, condamnat, isi ispaseste pedeapsa, iar dupa aceea va fi liber si nu mai are treaba cu justitia decat in cazul in care comite o noua infractiune. In prima varianta, treaba se complica foarte. Ca fiecare dosar isi vede de drumul sau si are viteza sa de rezolvare. Instantele nu judeca la fel, unele termina intr-un an, altele in mult mai mult timp. Cand se finalizeaza primul, respectivul intra in puscarie pentru a-si executa pedeapsa. Daca pana sa fie eliberat, se mai termina un dosar, atunci din cele doua se face unul si se alege cel cu pedeapsa cea mai mare. Se constata apoi ca deja a executat o parte, se scade si mai ramane sa mai stea inchis pana se termina noua pedeapsa ce a rezultat. Daca al doilea dosar e finalizat dupa ce respectivul este eliberat, va fi din nou inchis, se va face contopirea cum am explicat mai sus, se va scade ceea ce deja a facut si mai executa diferenta. Si tot asa, pana se termina cu toate cele 10. Am simplificat la maxim si am evitat cat am putut folosirea termenilor juridici, pentru a se intelege cat mai usor.  

   In prima varianta am fost eu pentru niste fapte de acum circa 15 ani si este una tare nefericita. Ieseam din puscarie, asteptam sa se termine inca un proces, intram iar. Stateam putin ce-i drept, caci executam diferentele, dar mi-au zdrobit viata, iesitul si intratul si iar iesitul asta de mai multe ori. Am explicat mai multe in cartea mea. Anul trecut treaba trebuia sa fie extrem de simpla si putea dura o luna. Se facea contopirea, se constata ca am executat pedeapsa, nu mai exista vreo diferenta, intram in Comisia de eliberari conditionate si plecam acasa. Dar n-a fost asa … Din momentul arestarii si pana la primul termen (caci la Judecatorie se face contopirea) au trecut 4 luni. Enorm. Dar n-am ramas atunci in pronuntare, ci mi s-a mai dat un termen si inca unul si inca unul. Cu toti cu care am discutat acolo, de la ofiteri si pana la detinuti, nimeni n-a mai auzit ca o contopire sa dureze atat de mult, adica pana spre primavara. Si de parca asta n-ar fi fost de ajuns, dupa ce s-a constatat ca am executat deja demult pedeapsa si sunt bun pentru a intra in Comisia de eliberari conditionate a penitenciarului, acolo, un personaj principal, cu totul anti ortodox, s-a opus agresiv, si cum avea putere, a decis ca trebuie sa mai stau trei luni, deoarece sunt … neindreptat. Degeaba a incercat sa-i explice doamna directoare si altii cum ca m-am reabilitat in fapt demult si nu doar ca n-am mai comis infractiuni, ci de ani de zile am activitatea pe care o stiti si voi c-o am. A fost de neinduplecat. Ba s-a ajuns pana acolo incat sa se ia in batjocura manastirile ortodoxe …

   Am contestat respectiva hotarare si am ajuns la Judecatorie, unde instanta m-a pus liber, dar … o procuroare mi-a facut recurs, deoarece, in opinia ei, chiar daca m-am indreptat in trecut, ar exista motive temeinice care ar dovedi ca nu m-am mai indreptat din iunie 2012 si pana la acel moment. Nu am mai aflat care sunt motivele alea temeinice, dar la Tribunal am inaintat instantei o caracterizare a Penitenciarului, care dovedea de fapt tocmai contrariul. In sfarsit, cand deja credeam ca nu mai ies curand, a sosit hotararea favorabila a Tribunalului si in cateva ore am fost scos pe poarta afara.

   Tot ceea ce am scris mai sus le stiau un cerc relativ restrans de frati si cativa pe care asa i-am considerat pana acum cativa ani, cand m-am delimitat de ei. Si au mai aflat putinii care mi-au scris in penitenciar.

   Asadar, cred ca am stat cu mult mai mult in inchisoare decat trebuia, tocmai din cauza activitatii mele cu acest blog.

   Dupa ce-am iesit, am aflat cat de furibund am fost atacat cat am fost inchis. Ca e vorba de fapte de acum 2 ani, ca sunt omul securitatii, ca de ce fratii cititori m-au ajutat financiar, ca de ce saccsiv era de ani de zile pe locul 1 in topul wordpress, ca de ce a continuat blogul sa functioneze si dupa arestarea mea, ca de ce continua fratii sa-l citeasca si sa comenteze, ca nu sunt bolnav.

   Cei ce m-au atacat mi-au luat viata si mi-au pus-o sub lupa sub luminile rampei. Au cautat tot ce se putea gasi pentru discreditare. Si cum n-au gasit nimic, au inceput sa minta. Au publicat mandatele si au construit in jurul lor tot soiul de teorii elucubrante, cand de fapt era extrem de simplu ca un avocat sa-si arunce ochii peste ele 20 de secunde si sa explice cele ce le-am scris la inceputul acestui articol. Ca o paranteza, cand am intrat pe poarta penitenciarului un cadru de la evidenta s-a uitat fix 2 secunde pe hartii, a luat un pix, a facut in alte cateva secunde un calcul, dupa care mi-a zis: “da, vei pleca repede acasa”. El nu stia insa ca altii au gandit sa nu plec deloc asa repede …

   Ceilalti mi-au furat un an din viata si au adus suferinta copilului meu, mamei mele si femeii cu care trebuia sa ma casatoresc. Fiul din premiant a ajuns la limita, mama greu a suportat si i s-a zdruncinat sanatatea in asemenea masura incat dau slava bunului Dumnezeu pentru fiecare noua zi in care este printre noi. Mai mult, de teama au hotarat sa se mute. Dupa ce am fost eliberat, femeia a zis ca nu se va mai marita cu mine si ca rupe legatura caci nu vreau sa renunt la blog. Ei ii este cel mai frica. E absolut sigura ca de aceea am stat atat de mult acolo si considera ca vor mai gasi astia un nod in papura sa ma bage iar. Sau daca nu, oricum intr-un viitor apropiat cei ca mine pe fata vor fi incarcerati pentru activitatea lor, iar pentru ea va fi prea mult. Si o inteleg, e lupta mea, nu-i pot cere nimanui sa sufere alaturi de mine. Dar ma doare, caci o iubeam si o iubesc mult pe sora aceasta draga, careia de multe ori ii ziceam: “oaza mea de liniste”. N-am cuvinte sa exprim greul despartirii. E unul din momentele in care imi pare rau ca nu sunt scriitor. Bucurati-va voi cei ce ati facut tot ce-ati putut pentru a se ajunge aici. Este o mare victorie a vostra. Eu insa la ceea ce fac nu renunt. Sora aceea mai imi zicea: “O sa ramai singur, pentru cine faci toate acestea? Cine te-a cautat la puscarie? Cati ti-au scris? Cati ti-au luat apararea? Luna de luna s-au tot imputinat pana au ramas cativa. Daca iar te baga, cati vor mai stii de tine dintre cei ce recunosc ca i-ai trezit sau ca ai facut ceva cu blogul ala?” Poate are dreptate. Poate voi ramane singur …

   Cat am fost inchis am stat in Spitalul Penitenciar Colibasi sau in infirmeria Penitenciarului Colibasi. Nu ma pot plange de cei de acolo, au facut si ei ce-au putut., insa starea de saracie in care se zbate sistemul penitenciar romanesc e atat de grava, incat de abia se gasesc ceva pilule.

   Dupa ce-am fost incarcerat am dat de un articol dintr-un ziar local in care autorul se amuza foarte ca am fost arestat de pe scaunul stomatologic. Ce-o fi fost de ras? Doctorita era sa faca infarct cand a vazut dand buzna in cabinet multime de barbati in uniforma, inarmati cu ceva ce aduceau a mitraliere, cu veste pe ei si cu caschete pe cap. In drumul spre Pitesti i-am intrebat pe cei imbracati in civil, ce ma insoteau, de ce au ales acel moment si nu inainte sau dupa ce ieseam din cabinet? Cica ordin … Totusi, au fost cuminti si la intrebarea mea “de ce atatea miscari de forte cu mine, cand atatea clanuri isi fac nestingherite de cap, cand ajungea sa mi se trimita la adresa de corespondenta o hartie sau sa se prezinte cel mult doi subofiteri, caci eram bolnav de abia ma tineam pe picioare”, mi s-au destainuit ca desi stiau ca n-am mai comis nimic de foarte multi ani, n-au avut incotro. Si mi-au recunoscut ca eram monitorizat de ceva vreme (nu mi-au spus de cand) si stiau tot: de blog, de carte, de tineretea mea, cu cine vorbesc la telefon si cu cine corespondez pe e-mail, unde stateam, pe ce drumuri am fost si cu cine m-am intalnit. TOT. Si mi-au dat si cateva exemple … Le-am raspuns ca nu figuram pe site-ul oficial a fi urmarit general, atunci de unde pana unde tot filajul? Nu mi-au raspuns. Baieti de treaba pana la urma, isi faceau doar meseria. Ba unul dintre ei imi citise chiar cartea.

   Momentul arestarii a avut insa consecinte grave asupra starii mele de sanatate. Cei apropriati stiu ce necazuri am avut eu la maxilar si prin ce minune dumnezeiasca am scapat cu viata prin rugaciune intr-o zi de vineri. Si cum m-a reparat mai apoi o mare chirurga, printr-un sir de operatii inaintea carora, precum acea avocata, il suna pe parintele Justin pentru a-i da binecuvantarea. Cand lucrurile erau oleaca mai simple, mergeam la Bucuresti, tot la acea doctorita sora ortodoxa ce-l iubea mult pe parintele si unde am fost arestat. Per ansamblu, am avut probleme mari legate de chirurgia buco-maxilo-faciala. Ei bine, nu era voie sa fiu ridicat in timpul unei interventii, ci eventual inainte sau dupa. Luni de zile durerile pe care le-am avut mai apoi in puscarie au fost atroce. Stomatoloaga de acolo, o femeie remarcabila in general, a zis ca nu se baga. Si bine a facut. M-am indopat insa zilnic cu pana la 15 analgezice iar in final n-am mai suportat din cauza ulcerului. Si atunci probleme mari cu stomacul, iar sistemul lungi perioade de timp nu avea pastile … Apoi m-au trecut la injectii pana ce n-au mai gasit un loc unde sa le mai faca. Cine a avut dureri atroce de maxilar, masea sau stomac, va intelege. Asta separat de cardiopatia ischemica. Per total, nu-i usor sa fi bolnav la puscarie.

   Apoi mediul. E greu pentru un ortodox, evident nu unul doar botezat cu numele. Drepturi ai iar conditiile sunt mai bune decat in temnitele bolsevice, alta e insa problema. Chiar discutam cu un ofiter ce se declara crestin: cum e mai greu sa rezisti ispitelor si sa nu cazi, in inchisorile de acum acum sau in cele de pe vremea prigoanei comuniste, cand te bateau cu funia in cap ca sa te lepezi? Raspunsul sau si parerea mea, intr-un viitor articol.

   Unii vor rade de acest material, zicand ca ma vait. Dar m-au oripilat atacurile ce le-am citit pe net. Poate era mai bine totusi sa tac. Pe de alta parte, unii frati m-au intrebat cate ceva, dupa eliberare. Nu stiu cum era mai bine sa fac. Iertare.