SACCSIV – blog ortodox

Big Brother avanseaza: La Resita liceenii vor intra pe baza de amprenta la ore

Posted in AMPRENTARE by saccsiv on octombrie 29, 2012

Sistem de acces biometric într-un liceu din Reşiţa. Întârziații vor intra în liceu doar pe bază de amprentă

La Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din Reşiţa a fost pus în funcţiune accesul biometric, ceea ce înseamnă că atât elevii, cât şi profesorii intră şi ies din unitatea şcolară,  folosind amprentele digitale.

”Am apelat la acest sistem biometric pentru a creşte siguranţa şi securitatea elevilor în şcoală, pentru că, din păcate, se întâmplă parcă tot mai multe incidente violente în şcoli, iar noi vrem să le eliminăm complet. Noi avem parte de copii cuminţi, dar, oricând, pot intra în perimetrul şi în incinta unităţii şcolare persoane străine. În plus, măsura are ca scop şi reducerea absenteismului şcolar”, a declarat Dragoş Popa, directorul adjunct al Liceului ”Mircea Eliade”.

Intrarea în şcoală se face în mod normal dar, la ora opt, sistemul se blochează, iar cei întârziaţi sunt nevoiţi să folosească amprenta biometrică. În acest mod, însă, ei intră în baza de date ca întârziaţi. În pauze, se poate ieşi sau intra în şcoală în mod obişnuit, fapt pentru care, conducerea liceului este în negocieri cu mai multe firme, pentru a beneficia şi de pază umană. În plus, în liceu funcţionează şi camere de supraveghere.

Părerile elevilor sunt împărţite în ceea ce priveşte intrarea şi ieşirea din şcoală pe baza amprentelor.

”Este bine că nu poate intra nimeni altcineva în şcoală. Ne simţim mai protejaţi aşa. Sunt şcoli unde au intrat persoane străine şi au făcut scandal. Nu vrem să avem parte de aşa ceva. E drept că aşa se vede şi când chiulim sau întârziem, dar, dacă punem în balanţă, e mai bine să fim supraveghiaţi”, a spus una dintre elevele şcolii.

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

    • ionut ignat said, on octombrie 29, 2012 at 2:59 pm

      desi nu-l am la suflet pe Dan Negru pentru emisiunile imbecilizante pe care le modereaza, aici spun: jos palaria, Dan Negru !

      Apreciază

      • danutza said, on octombrie 29, 2012 at 5:13 pm

        emisiunile sunt facute de altii. el e doar platit sa le prezinte. oricum, e mare lucru sa iei atitudine. noi, astia care ne dam crestini, nu am luat atitudine fata de modul tendentios de prezentare a stirilor despre inchinarea la sfintele moaste. am vazut doar titluri de genul: imbulzeala la moaste, cozi interminabile la moaste., lesin la moaste…etc
        ar fi trebuit sa sesizam cna-ul pt modul jignitor in care a fost prezentat pelerinajul. in plus, am sesizat ca toate televiziunile de stiri si nu numai , au prezentat zilnic stiri despre pelerinii care stau in ploaie sa s e inchine la moaste.adica…..bancul cu dajiba nu l-or stii???

        Apreciază

  1. pcmouse said, on octombrie 29, 2012 at 3:21 pm

    dan negru este cel mai tare prezentator si crestin din romania.de asemenea si marturisitor.cinste lui

    Apreciază

  2. geo said, on octombrie 29, 2012 at 4:12 pm

    Cineva, aici, mai demult, propunea reinfiintarea / redescoperirea TROCULUI. Americanii, Grecii ne-au luat-o inainte, iarasi, de mult:
    http://www.pakalertpress.com/2012/10/25/list-of-great-bartering-websites/

    Apreciază

  3. STOP RFID 666 said, on octombrie 29, 2012 at 4:43 pm

    APOCALIPSA NEBUNILOR

    Apreciază

    • nea Anderthal said, on octombrie 30, 2012 at 4:54 am

      ..am ascultat pe ‘cucoana” asta care habar n-are de istorie si m-am lamurit cu vrajeala asta de emisiune: un fel de „DD indirect”..etc.in primul film pe la min4:15 vorbeste de mayasi si ca acestia au fost distrusi de catre spanioli,etc.Bravo Carmen! Afla tu ca mayasii disparusera, deja ca putere, cu sute de ani inainte de venirea lui Pizaro!In Mexic eru AZTECII si asta-i cu totul altceva..etcIn concluzie:NU MERITA SA VA OBOSITI SA URMARITI ACEASTA PORCARIE DE EMISIUNE !
      PS:Inca nu se stie de ce a cazut cvilizatia mayasilo.Sunt tot felul de impteze dar nimic sigur, cert este ca AU ABANDONAT ORASELE SI TEMPLELE care apoi le-a acoperit vegetatia tropicala.Sa fi fost ipotecate la bancile de atunci?Nu pre cred deoarece „javreii” inca nu venisera in Lumea Noua..

      Apreciază

      • Maria said, on octombrie 30, 2012 at 11:39 pm

        nea Anderthal,
        Am vazut un documentar pe Discovery ,despre civilizatia Mayasa ,in care arata ca intr-adevar au fost invadati de spanioli ,au fost fortati sa treaca din paganismul lor la crestinismul catolic ,acestia nu au vrut nici in ruptul capului ,dupa care spaniolii i-au exterminat ca popor ,au mai ramas doar niste „ramasite „care nu au mai influentat cu nimic din punct de vedere numeric si s-au perpetuat pana in zilele noastre .
        Erau pagani ,faceau sacrificii umane chiar cu proprii copii ,pe care ii aruncau in prapastii de vii ca jertfa adusa zeilor in care credeau ,dupa ce le dadeau niste buruiene cu care ii drogau si erau inconstienti .
        Au fost gasite mumii intacte ,se cunostea foarte bine si culorile hainelor ,parul si trupul era foarte bine conservat .
        Mumiile apartineau copiilor pana la varsta de 15 ani .
        Spaniolii in general ,erau mari cuceritori ,invadatori si exterminatori ai triburilor si civilizatiilor pe care le cucereau in acele vremuri ,cu aproximativ 500 de ani in urma ,pe timpul mayasilor .
        Eu nu am vazut niciun film sau video-clip si nu am facut referire la ce arata acolo ,ci la cele ce am vazut in documentarele pe Discovery ,facute de cercetatori si istorici ,arheologi etc.

        Apreciază

    • ticalin said, on octombrie 30, 2012 at 1:45 pm

      Nu-i bine sa razi de ei, insa asta am facut! Doamne iarta-ma! Se sfarseste lumea, iar ei au USB-uri ptr. incarcat telefoane si televizoare…. stupid people, sau cata inselare! Realizati cat de persuasiv si inteligent este „vrajmasul”? De toate aveau pentru supravietuire trupeasca, insa nu am vazut nici o icoana, cruce sau Biblie spre salva Dumnezeului nostru.

      Domnul sa-i lumineze pe toti ratacitii si pe noi la fel cu ei.

      Doamne nu ne lasa pe noi.

      Apreciază

  4. STOP RFID 666 said, on octombrie 29, 2012 at 4:56 pm

    http://piatza.net/saracii-oamenii-boga%C8%9Bi/

    Apreciază

  5. STOP RFID 666 said, on octombrie 29, 2012 at 5:01 pm

    http://piatza.net/cel-mai-sarac-presedinte-din-lume/

    Apreciază

  6. Paul de Alep said, on octombrie 29, 2012 at 5:20 pm

    Nu stiti decat sa comentati aiurea si departe de subiect. Inteleg comentariile inafara subiectului pentru informare, dar unii chiar o meserie din a publica comentarii in continuu, de acest gen la fiecare articol. Mai sus scrie Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei. In loc sa discutati despre aceste probleme cu stres fara asezarea rugaciunii mai bine cautati o parere avizata:

    http://silvianemanuel.net/2011/12/scrisoarea-unui-student-catre-elevii-din-romania/

    Ma iertati! Doamne ajuta!

    Apreciază

    • ploiesti said, on noiembrie 1, 2012 at 12:35 pm

      @paul de la alepu ,ia invata ne tu rugaciunea ca noi nu stim ! adica ai cam vrea sa nu mai vorbim ! vorbeste tu dar in gand ,te rog, si asta dupa ce te rogi ,te rog roaga te mai mult ca sa nu mai ai timp sa citesti ce scrim noi

      Apreciază

  7. STOP RFID 666 said, on octombrie 29, 2012 at 5:36 pm

    Apreciază

  8. STOP RFID 666 said, on octombrie 29, 2012 at 5:41 pm

    ,,RUGACIUNEA” UNUI CAINE

    Apreciază

    • danutza said, on octombrie 29, 2012 at 5:46 pm

      e total deplasat acest clip. e o batjocura. cainii nu au ratiune si nici constiinta. ei raspund doar la stimuli ( asa cum e cazul de fata) si actioneaza dupa instinct.
      cainele a fost dresat sa stea in pozitia aia, ca sa para ca se roaga , dar, in nici un caz nu face asta.
      clipul ar trebui sters de pe you tube pt ca induce in eroare. parerea mea….

      Apreciază

      • marcel said, on octombrie 29, 2012 at 7:11 pm

        @ danutza ,animalele nu au minte ,au decat una din cele 12 caracteristici ale mintii si cu toate acestea Dumnezeu ca sa i faca de rusine pe oameni are cateva animale care si fac cruce !! nici eu nu am stiut dar scriu sfintii parinti ! cautati si voi ,parca oaia si inca un animal domestic !!!

        Apreciază

      • Maria said, on octombrie 29, 2012 at 11:38 pm

        marcel,
        Dintre animale isi face cruce vaca in ajunul Craciunului ,mai bine spus in noaptea dinaintea Craciunului
        ca o recunoastere a Nasterii Domnului in iesle ,aceste animale ,atunci se inchina ,dar despre acest caine ,este intr-adevar o batjocura adusa ideii de rugaciune .
        Acela care spunea „rugaciunea „era vreun pastor care a dresat cainele sa stea asa in timp ce el vorbeste .Putea sa spuna si o poezie sau o poveste ,ca acest animal tot asa avea sa stea .

        Apreciază

    • crestinul ortodox said, on octombrie 31, 2012 at 10:29 am

      bietul animal este chinuit pentru a primi o portie de mancare , numai ‘ debilii ‘ de americani pot face astfel de btajocura pina si animalelor …
      bine le spunea P . Tutea ‘debili’

      Apreciază

  9. marcel said, on octombrie 29, 2012 at 7:12 pm

    nu isi fac ele cruce ci fac crucea unde var sa se aseze ..

    Apreciază

    • crestinul ortodox said, on octombrie 30, 2012 at 11:29 pm

      mai am crescut la tara si am vazut cum vaca inainte de a se aseza jos , cu piciorul drept face un fel de trei inchinaciuni , de trei ori in numele Sfintei Treimi ,
      indoaie piciorul , ca si cum ar trage o linie pe pamint si il pleaca ca intr-un fel de inchinare in fata Lui DUMNEZEU

      Apreciază

  10. marcel said, on octombrie 29, 2012 at 7:14 pm

    NU se elimina violenta prin masuri asupra celor cuminti, nici criza nu se salveaza prin ighetarea investiiilor ,..nebuni ,tembeli,bolnavi mintal,satanisti,…

    Apreciază

  11. timisorean1 said, on octombrie 31, 2012 at 5:55 pm

    Aceasta masura(despre articol vorbesc) este complet ilegala si poate fi usor desfiintata in justitie daca vreo 5 parinti se unesc(parerea mea este ca si unul hotarat e suficient)

    Apreciază

    • ploiesti said, on noiembrie 1, 2012 at 12:39 pm

      @timisorean,bineinteles ca tot ce e nebun e ilegal ,dar chiar daca ai castiga ceva in instanta :CUI II PASA !!! ai vazut ce au facu cu semnaturile a milioane de oameni ? ca curtea ca ue ..nu le pasa ! ai vazut ce au facut cu semnaturile noastre anticip : le au aruncat la gunoi !! frate nebunii nu se uita la noi decat cu ochiul supraveghetor

      Apreciază

      • crestinul ortodox said, on noiembrie 1, 2012 at 8:36 pm

        lui , Basescu Traian trebuie sa-i pese de soarta Acestui popor ca a mai avut o sansa de la DUMNEZEU pentru ca este crestin ortodox si pentru aceasta am spus si am aratat , dupa cum am si vazut …
        a luat acea Icoana pe care a cerut-o din Sfantul Munte Athos ?
        pentru ca asa am vazut in vis „cum Ps Varsanufie i-a dat acea Icoana invelita in alb si Basescu a luat icoana … ”
        nu sunt din ‘gasca ‘lui Basescu dar asa am vazut si am intrebat ” a luat acea Icoana pe care a cerut-o ”
        si sa ia seama bine Traian Basescu sa nu tradeze Acest popor vanzandu-l la fiara antihristica FARA NICIO ATITUDINE sa nu fie precum faraonul egiptului care s-a indaratnicit si a vrut a-l minti pe insasi DUMNEZEU si …a sfarsit cu toata fala sa si viclenia de a minti pe DUMNEZEU …
        PENTRU CA ACEST POPOR SE TRAGE NEAM CRESTIN SI NU PAGAN IAR PAMINTUL PE CARE STATI CEI CARE VA CREDETI STAPINII ACESTUI PAMINT ESTE SFANT ;
        SI SFINTII ACESTUI PAMINT NE VOR APARA SI NE VOR FI APARATORI IMPOTRIVA fiarei antihristice numita ue si spurcaciunii celei mari …la care vreti sa ingenunchiati Acesta Natie si Acest popor crestin ortodox ..
        DUMNEZEU Sa va Lumineze in A Fi Adevarati Crestini Ortodocsi
        In Aparatori ai ORTODOXIEI , Acestui Neam si Al Acestei Tari
        si rugati-va la Acest Sfant , Sfantul Parinte Arsenie Boca caci ne va ajuta mult in aceste timpuri ,

        Amin!

        Apreciază

  12. crestinul ortodox said, on noiembrie 1, 2012 at 8:41 pm

    …DUMNEZEU Sa Ne Lumineze in A Fi Adevarati Crestini Ortodocsi
    In Aparatori ai ORTODOXIEI , Acestui Neam si Al Acestei Tari
    Amin!

    Apreciază

  13. alexandra said, on noiembrie 1, 2012 at 8:51 pm

    de ce cartile ortodoxe mai nou au cip dedesuptul codului de bare lipit pe carte pe ultima pagina inauntru? ca sa nu le fure din magazin ?

    Apreciază

    • ploiesti said, on noiembrie 4, 2012 at 1:07 pm

      @alexandra,pentru ca ai pus semnul intrebarii as vrea sa ti raspund dar nu pot e ori prea de ras ori prea de plans ca sa mai vorbim despre cipuri pe cartile sfinte ,apoi pe sfantul potir ..peste toate lucrurile si fiintele cat mai multe cipe,asta i apocalipsa la patrat

      Apreciază

  14. raluca said, on noiembrie 4, 2012 at 5:26 pm

    Nu este nimic rau sa-ti lasi amprenta atunci cand intri la munca sau la scoala. Nu exista un cip inserat in corp, ci doar un aparat iti recunoaste amprenta care este unica la fiecare om. Daca nu ai nimic de ascuns (nu esti infractor) atunci nu ai de ce sa te temi sa-ti lasi amprenta. Nu este impotriva lui Hristos. Sa nu confundam cip-urile inserate in corp care tin loc de buletin si cu care poti cumpara si vinde cu noul sistem digital de intrare la munca/scoala.

    Apreciază

    • ploiesti said, on noiembrie 5, 2012 at 7:50 pm

      @raluca adica daca pe tine te injura civa sau iti arata ceva rusinos consideri ca daca nu te a atins nu a gresit cu nimic ? tu ai auzit de demnitate? cand cineva vrea sa te prosteasca nu incepe cu zgomot te ia cu usurelu ..daca zicea ca se ia amprenta fundului tot nu te simtei jignita? doar nu e vorba de cipu in cap ! e vorba de cinste! asa si cipu o sa l iei ca sa arati ca nu ai de ascuns nimic ! tu esti cinstita cu dracu?

      Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.