14 iulie: Sf. Nicodim Aghioritul. Despre paza simturilor

Citez integral articolul: Sfantul Nicodim Aghioritul – Despre paza simturilor

Ce sînt organele simturilor

Aceste organe ale simturilor sînt ferestre prin care intra în suflet viata si moartea: viata, atunci cînd se ocîrmuiesc bine si nu îsi primesc desfatarile lor cele firesti; iar moartea, cînd ele gusta mortaciunile, ca pasarile hoitare, tarîna, ca sarpele, si putreziciunile, ca mustele. Acestea se întîmpla cînd gusta din dezmierdarile cele vatamatoare de suflet si purtatoare de moarte. De aceea, si dumnezeiescul Ieremia, vorbind despre aceste simturi, zicea: „S-a suit moartea prin ferestrele voastre” (Ieremia 9:20).

Cu ce se aseamana organele simturilor

Sîrguieste-te sa-ti cureti sufletul de întinaciunile aduse de organele simturilor! Se cuvine a vedea cum Mirele se iveste prin ferestre, adica prin simturile noastre. Cînd cugetam la legea Domnului ziua si noaptea, desfatîndu-ne întru dumnezeiestile cuvinte si luînd aminte la cele scrise cu umilinta si cu întelegere, ne deschidem ferestrele noastre si primim fata Mirelui. Iar cînd altii citesc dumnezeiestile cuvinte sau vorbesc despre Dumnezeu, si noi ascultam, din nou se iveste Mirele, de data aceasta prin ceilalti, si ne arata noua felul frumusetii Lui, pornind de la cele din afara spre cele dinlauntru, caci ele se aseamana pîraielor tulburi (asemanarea este a Marelui Vasile). Aceste pîraie, dupa ce vor iesi din albiile lor în vreo iarna, din pricina ploilor celor repezi, tîrasc în curgerea lor orice li s-ar întîmpla în cale: pietre, lemne, pamînt si altele de acest fel. Tot asa si organele simturilor: dupa ce o data s-ar lasa de Domnul mintea, daca s-ar dezlipi vreodata mintea de la Dumnezeu, se reped cu mare iuteala la lucrurile simtite si, tîrînd cu ele privirea necinstita, urîta cuvîntare, auzul rau si, pe scurt, toata mizeria si necuratia poftelor, se întorc înapoi si le baga pe toate în ticalosul suflet, facîndu-l întunecat si plin de atîtea chipuri urîte si strigari rasunatoare. Deci, într-un cuvînt, îl îneaca pe loc în patimi, prefacîndu-l în pestera de tîlhari sau gazda de necurati.

Pentru care pricini se cuvine a se nevoi mintea sa-si închida organele simturilor sale

Sîrguieste-te a-ti închide organele simturilor tale, caci ele sînt cararile cele lesnicioase catre rautate, precum si intrarile pacatului – dupa cum zice Grigorie Cuvîntatorul de Dumnezeu: „Sa nu facem vreun hatîr lesnicioaselor cai spre rautate si nici intrarilor pacatului” (Cuvînt la Nastere).
Te sfatuiesc sa-ti pui întreaga putere spre pazirea organelor simturilor tale. Te sfatuiesc sa fii cu luare aminte si, iarasi, te sfatuiesc sa te si nevoiesti. Îti repet acelasi lucru de atîtea ori pentru ca:
1) Diavolul sta întotdeauna înaintea noastra, pîndind si pazind organele simturilor noastre; si, îndata ce îi vom deschide numai un singur organ, intra în sufletul nostru si ne omoara – dupa cum zice dumnezeiescul Isaac: „Caci vrajmasul sta privind, pîndind, si asteptînd ziua si noaptea înaintea ochilor nostri si cercetînd prin care intrare a simturilor noastre deschise lui poate sa intre. Si, ivindu-se o oarecare negrija în vreuna din cele spuse mai înainte, trimite vicleanul si nerusinatul cîine sagetile lui.” (FR 10, Cuvîntul 26, p. 148).
2) Nu numai prin ochii cei curiosi pofteste si prea-curveste cineva cu inima – dupa cum a zis Domnul – ci curveste si prea-curveste si prin auz, miros, gust, pipait, adica, într-un cuvînt, prin toate simturile laolalta. De aceea a zis Grigorie Cuvîntatorul de Dumnezeu, în vitejestile sfaturi catre fecioara: „Fecioara, fii fecioara si cu urechile, si cu vederea, si cu limba! Caci pacatul pe toate le cuprinde.” Iar cel de un nume cu dînsul, adica dumnezeiescul Grigorie de Nyssa, zice: „Urmînd noi cuvîntului Mîntuitorului si socotind fiecare organ al simturilor în parte, putem sa adaugam ca si cel ce a auzit spre a pofti, si cel ce a pipait, precum si cel care si-a dat toata puterea din el în slujba dezmierdarii, cu inima prea-mult a pacatuit.”

Cei ce sînt în lume se cade a-si pazi simturile lor mai mult decît pustnicii

Marele Vasile scrie catre cel ce vietuieste în lume: „Caci, pentru dobîndirea mîntuirii, este nevoie de mai multe osteneli si de paza, dupa ce ai trait în mijlocul curselor si al tariei puterilor razvratite si dupa ce ai în jurul tau întarîtarile pacatelor si trezesti toate simturile tale ziua si noaptea catre dorinta lor” (P. S. B. 18, Cuvînt ascetic (I), p. 62). Noi, daca ne vom birui de mîncare si de bautura, nu vom suferi un razboi atît de cumplit, deoarece pustia, precum si lipsirea de vederile necuviincioase, de sunetele ispititoare si de celelalte pricini spre pacat, se fac asemenea unui zid care ne pazeste. Noi biruim printr-un razboi mai mic, dupa cum a zis Sfîntul Isaac: „Cînd (simturile) nu primesc simtirea lucrurilor, se va cîstiga biruinta fara lupta” (Cuvîntul 44, p. 230). Caci prea-întelept a zis Avva Pavel, cel cu darul dreptei-socotinte, ca cei ce sînt departe de lume se aseamana cu cei ce se afla departe de prapastie si, chiar de s-ar trage de diavol, pîna vor ajunge la ea, striga catre Dumnezeu, iar El vine si-i slobozeste. Dar cei ce se afla în lume se aseamana cu cei ce sînt lînga prapastie si, cînd se trag de diavol, nu apuca a striga catre Dumnezeu, ci îndata se surpa în ea.

Cum îsi închide cineva simturile sale fata de dulcetile lor

Ce învatam noi din aceasta, deci? Învatam ca toata forma raului si toata închipuirea pacatoasa intra în suflet prin mijlocirea si totodata cu ajutorul organelor simturilor. Daca aceste organe nu se vor închide, atunci nu se vor închide nici rautatile si nici patimile. Asculta însa cum se închid acestea: ferestrele bisericii lui Solomon erau împletite cu mreji, pentru a nu intra gîzele necurate. Caci asa este scris: „… si ferestrele mrejuite” (Iezechil 41:16). Iar aceasta era o preînchipuire, deoarece cel care vrea sa nu-i intre în suflet dulcetile cele necurate ale simturilor trebuie sa aiba mreji împletite la ferestrele organelor simturilor sale. Dar care sînt mrejele? Iata-le: pomenirea mortii, gîndul la raspunsul pe care va trebui sa-l dam la înfricosata Judecata si pomenirea muncilor celor vesnice. Prin aceste cugetari, omul poate sa lepede dezmierdarile si pacatele cînd se va întîmpla ca acestea sa-i stea înaintea ochilor si a celorlalte organe ale simturilor. Înteleptul Nil adevereste ca acestea asa sînt, zicînd: „Cei ce vor sa-si pazeasca cugetarea curata ca pe o biserica trebuie sa-si îngradeasca înaintea simturilor piedici, din gîndurile care se înfricoseaza de judecata viitoare, precum s-au întocmit acolo îngradituri la ferestre, ca sa nu patrunda nimic din cele necurate. Acestea au rostul sa opreasca intrarea chipurilor necurate, care vor sa se strecoare înauntru” (FR 1, Nil Ascetul, Cuvînt trebuincios si folositor, cap. 50, p. 247, 1993). Iar dumnezeiescul Isidor Pelusiotul, învatînd în ce chip se cade a-si pazi cineva simturile sale de dezmierdari, zice ca mintea trebuie sa stea ca un împarat si stapînitor, avînd drept ostasi gînduri înfricosatoare si înarmate, pentru a pazi usile simturilor si a starui în oprirea vrajmasilor, ca nu cumva acestia sa intre înlauntru. Daca (dusmanii) nu vor putea intra înlauntru, razboiul si biruinta vor fi usoare, dar, daca vor intra, razboiul va fi greu iar biruinta cu îndoiala. […]

Cu ce se aseamana patimile

De aceea zicea si Avva Pimen ca – precum serpii, daca se închid în vreun vas si nu li se da hrana, mor încet-încet – tot astfel si patimile launtrice din inima, atunci cînd se închid si nu vor lua dinafara hrana lor cea puturoasa vreme îndelungata, prin organele simturilor trupului, slabesc si mor. […]

Diavolul moare daca nu a cîstigat dulcetile simturilor

Din cele spuse mai sus, urmeaza ca diavolul, care are drept hrana patimile si dulcetile simturilor, daca ar fi lipsit de o hrana ca aceasta, moare si el împreuna cu ele, dupa cum zice Iov: „Furnicoleul a pierit, neavînd mîncare” (Iov 4:11).

Din ce pricina se numeste diavolul furnicoleu

Înteleptul Nil a dat o tîlcuire la acest cuvînt, zicînd ca diavolul se cheama furnicoleu, la fel si oricare patima, caci, la început, patimile se arata mici ca furnicile, iar pe urma ajung si se fac ca leii: „Vrînd marele Iov sa arate cursele pe care le întinde patima, i-a nascocit un nume alcatuit de la leul cel foarte îndraznet si de la furnica cea foarte marunta. De fapt, momelile (atacurile) patimilor încep de la închipuirile cele mai marunte, furisîndu-se pe nebagate de seama ca o furnica, dar la sfîrsit se umfla asa de tare, ca alcatuiesc pentru cel pe care l-au prins în cursa o primejdie nu mai mica decît napustirea leului. De aceea, luptatorul trebuie sa lupte cu patimile înca de atunci de cînd vin ca o furnica si pun în fata putinatatea ca o momeala. Caci, de vor ajunge la puterea leului, va fi greu sa le biruiasca si tare îl vor strîmtora. Trebuie sa nu le dea nicidecum de mîncare. Iar mîncarea acestora, precum s-a spus adeseori, sînt chipurile simtite venite prin simturi. Caci acestea hranesc patimile, înarmînd la rînd pe fiecare idol (chip) împotriva sufletului” (FR 1, Cuviosul Nil Ascetul, cap. 49, pp. 246-247).
Prin toate acestea, arata vrajmasului ca nu esti un rob al simturilor tale, ci un domn si un împarat; arata-i ca nu esti numai carne si sînge, ci si minte cuvîntatoare [rationala], rînduita de Dumnezeu a fi iconom si singur stapînitor peste patimile cele necuvîntatoare [nerationale] ale trupului. Zi întru sine-ti acea înteleapta cugetare despre reaua obisnuinta: „Dezvatarea de rautati este pentru oameni o lupta neasemuit de nobila.” […] Si – ca sa zic pe scurt – iata ca Îngerii stau sus, tinînd cununi în mîini; iata ca Hristos, puitorul de cununi, de cîte ori vei birui în acest razboi si nu te vei pleca la dezmierdarile organelor simturilor tale, tot de atîtea ori te va încununa cu nevazute cununi. Caci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slava, iar ostenelile pricinuiesc cununi.” Însa daca te-ai biruit o data (care sa nu fie!) sau chiar si de doua ori, sa nu cazi desavîrsit, ci stai cu barbatie, chemîndu-L în ajutor pe Dumnezeu. Si, daca vei face asa, îndata darul lui Dumnezeu o sa vina în ajutorul tau si nu te va lasa sa fii biruit desavîrsit de vrajmasul. Vrei sa te încredintezi de acest lucru? Urmeaza-mi, vom merge la Sodoma. Iata, ai ajuns. Dumnezeiasca Scriptura ne spune ca cei cinci împarati ai Sodomitenilor erau supusi împaratului Asirienilor, care se numea Kedarlaomer, precum si celorlalti trei împarati împreuna cu el, platindu-i vreme de doisprezece ani tribut si haraci. În al treisprezecelea an, s-au îndepartat si nu au mai vrut sa plateasca obisnuita dajdie împaratului Asirian si celor împreuna cu dînsul. Kedarlaomer s-a mîniat foarte tare din pricina aceasta. A adunat putere [oaste] mare si dadu razboi celor cinci împarati. În al paisprezecelea an, au fost biruiti cei cinci împarati deodata si robiti. Ce se întîmpla însa? Auzind Avraam de acest lucru, pentru dragostea lui Lot, nepotul sau, alearga, se duce, bate razboi, biruieste si îl slobozeste împreuna cu toata casa lui.

Ce legatura are razboiul facut în Sodoma cu organele simturilor

Aceasta spusa mai sus este o istorie care se întelege altfel cînd o punem în legatura cu cele cinci organe ale simturilor, cu diavolul si cu patimile. Cei cinci împarati sînt cele cinci organe ale simturilor care, pîna la vîrsta de 12 ani ai copilului, din pricina neputintei de a deosebi si a nedesavîrsirii partii celei cuvîntatoare [rationale], se îndulcesc de dezmierdarile cele simtitoare, platind astfel acest haraci Asirianului diavol si celor trei împarati împreuna cu dînsul, adica celor trei patimi începatoare si cuprinzatoare: uitarea, necunostinta si lenevirea. Dupa ce partea cea cuvîntatoare va începe sa deosebeasca binele si raul, din pricina vatamarii ce i-o pricinuieste aceasta robie, cele cinci organe ale simturilor, oprindu-se de catre partea cea cuvîntatoare, nu mai vor sa plateasca haraci vrajmasului, adica nu mai vor sa se îndulceasca de dezmierdarile lui cele poftitoare. De aceea, vrajmasul da razboi mare, luptînd si gîdilînd aceste organe ale simturilor, vrea a le aduce spre obisnuita lor dezmierdare, biruindu-le. Dar Iisus Hristos, Cel ce Se trage din samînta lui Avraam, fiind chemat în ajutor, aude, vine si, întarind partea cea cuvîntatoare cu darul Sau, le elibereaza pe simturi de biruinta cea desavîrsita a vrajmasului.

Sfîntul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simturi, Ed. Buna Vestire, Bacau, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

Cititi va rog si:

~ DESPRE VRAJI ~
~ CUVANT PENTRU PRIMEJDIA SI PAGUBA CELOR CE AMANA POCAINTA ~
~ CUVANT PENTRU VINDECAREA SI INDREPTAREA CELOR CE AMANA POCAINTA ~
~ DULCE SFATUIRE – CUVANT DESPRE CUM TREBUIE SA NE MARTURISIM ~
~ DULCE SFATUIRE – CUVANT DESPRE CANON SI IMPLINIREA CANONULUI ~
~ DULCE SFATUIRE – CUM SA SE PAZEASCA PACATOSUL DUPA SPOVEDANIE ~
~ DULCE SFATUIRE – IMPREJURARILE SI RAUTATILE PACATULUI ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – DESPRE MINTE SI VEDEREA LUI DUMNEZEU DIN CELE INCONJURATOARE. DESPRE MINTE SI SIMTURI ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – PENTRU PAZIREA AUZULUI, VAZULUI SI MIROSULUI (PRICINI ALE DESFRANARII) ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – DESPRE CLEVETITORI SI OSANDITORI. DESPRE RAS ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – FERIREA DE IMBUIBARE. PAZA GUSTULUI ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – FOLOSUL HAINELOR. PAZA PIPAIRII ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – PAZA SIMTURILOR, FERESTRELE SUFLETULUI ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – DESPRE INCHIPUIRE, PAZA INCHIPUIRII ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – PAZA MINTII SI A INIMII ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – DULCETILE CELE DUHOVNICESTI. IMPLINIREA BINELUI ~
~ PAZA CELOR 5 SIMTURI – DULCETILE CELE DUHOVNICESTI. CITIREA SCRIPTURII ~