Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

Citez din articolul Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc:

Părinte, am vrea să le adresaţi câteva cuvinte de încurajare ucenicilor Părintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lăsând în urmă o mulţime de credincioşi văduviţi de duhovnicul lor.

Părintele Arsenie a fost un suflet ales şi s-a remarcat încă din copilăria lui. Ales s-a arătat şi în perioada tinereţii, şi cu atât mai mult la bătrâneţe şi la sfârşitul lui fericit. Rămâne o personalitate cu o deosebită importanţă atât pentru neamul nostru, pentru ţara noastră, cât şi pentru Biserica noastră Ortodoxă. A fost aspru în cuvânt, dar şi vindecător în acelaşi timp. A fost necruţător cu păcatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp şi fără de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii şi mărturisirii în întunericul cel mai adânc al lumii ateiste. Părintele Arsenie a trăit ca un mărturisitor, a murit ca un mucenic şi vieţuirea lui arată că a fost ales încă din pântecele maicii sale, devenind un mare ascet al vieţii noastre creştine, un călugăr trăitor cu viaţă cuvioasă. Toată lucrarea săvârşită de părintele Arsenie nu poate pieri, ea rămâne peste veacuri pentru toţi ucenicii lui, aşa că noi nu trebuie să regretăm trecerea sa la Domnul – ne mâhnim ca oameni, ne tulburăm sufleteşte din pricina lipsei lui, dar să ne bucurăm cu duhul, pentru că el ne asigură cu rugăciunile sale, de dincolo, poate mai mult decât dacă ar fi printre noi, în trup.

Cât despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am întâlnit în puşcărie pentru că atunci când eram eu într-o parte, el era în alta, când eram eu la Aiud, părintele era la Jilava, când eram eu pe la Gherla, părintele era pe la Aiud, aşa că nu am putut să mă găsesc cu dânsul direct, dar gândul că era în mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atât pentru viaţa călugărească, cât şi pentru cea de luptători ai unui neam. În închisoare îl ştiam prezent acolo şi ne simţeam bine apăraţi de orice rău. La plecarea lui, parcă mi s-a pierdut toiagul bătrâneţilor mele, am simţit un gol foarte mare în suflet. Nu am în cine să mă sprijin acum decât numai în rugăciunile lui şi în dragostea lui faţă de ţara aceasta, de neamul acesta.

Părintele Arsenie a fost într-adevăr un copil cu mult neastâmpăr de mic. L-a ros dragostea de ţară şi de neam. Din toată activitatea şi gândirea lui nu a lipsit niciodată lupta de apărare a neamului. De aceea şi astăzi, eu îl consider că este un protector cu rugăciunile sale, asupra noastră, asupra ucenicilor lui şi a tuturor românilor. Noi trebuie să ştim că prezenţa lui acolo este mai importantă decât aici. Cu rugăciunile sale, cu rugăciunile tuturor camarazilor lui de luptă şi ale tuturor mărturisitorilor, formează un zid de apărare împotriva mâniei tuturor opritorilor acestui neam şi ai credinţei ortodoxe. Aşa încât eu mă rog împreună cu toţi colegii mei, cu toţi camarazii mei cu care am vieţuit împreună, indiferent în ce punct ne găsim, dar simţim acelaşi lucru: să ne ocrotească, să ne apere mai departe, să ne călăuzească cu harul său pe noi, care ne vom întâlni îndată cu dânsul şi vom da acolo „raport de şedinţă” pentru integritatea şi unitatea ţării noastre care este aşa de bântuită de toate fărădelegile, şi ale materialismului şi comunismului, şi ale păgânismului şi din Răsărit şi din Apus.

Suntem o ţară ortodoxă care le stăm ca un os de peşte în gât tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfinţilor şi al Mărturisitorilor, nădăjduim să mergem mai departe şi cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abătut acum în ţara noastră, invazia cipurilor.

extras din Interviul cu Parintele Justin: “Acum a venit vremea sa ne mantuim pe furis”,
din revista ATITUDINI, nr. 18

Cititi va rog si:

Parerea Parintelui Arsenie Papacioc despre LEGIUNE