SACCSIV – blog ortodox

ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!”

   Reiau de pe blogul fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT un pasaj din articolul PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!” , la finalul caruia voi face o analiza a sa:

 

   În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric:Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”

 

   Comentariu saccsiv:

   In primul rand, pecetea nu va fi impusa, nu ne va lega nimeni de stalpi pentru a ne insemna si nici nu ne vor tranchiliza pentru a o face in somn. Vor aduce insa omenirea in situatia de a nu mai putea vinde sau cumpara fara el si atunci multi vor ceda, ba unii se vor si inghesui sa-si puna primii …

   Sunt de acord insa ca aceasta se va petrece dupa al treilea razboi mondial. Dar atentie, aceasta nu inseamna ca ultima mare conflagratie se va petrece peste vreo mie de ani, din contra, este iminenta. Dupa cum am repetat si demonstrat des pe acest blog, ELITELE practicante ale ritului paladin, camatari planetari si varfuri ale masoneriei, ce au declansat actuala recesiune (• Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE), vor crea rapid si alte tipuri de crize (foamete, mari miscari de strada, razboi cumplit) pentru realizarea unui cumul de dezastre suficient de mari pentru ca mai apoi tot ei sa vina cu „solutia”: necesitatea instaurarii unui GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, in fapt pregatirea imperiului antihristului. Cititi va rog si articolele:

 

Parintele Rafail Noica: „Dupa primul razboi mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Vadit sunt ultimele vremi. Si traim zilele alea” – video si o analiza detaliata

 

Citate celebre ale unor masoni sau evrei sionisti faimosi

 

Personalitati si organizatii: BOHEMIAN GROVE

 

   Intr-adevar, preotii gresesc „daca îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii”, caci acestea nu sunt deocamdata decat etape premergatoare obisnuirii populatiei cu iminentul real semn 666. Insa gresesc si atunci cand nu pregatesc credinciosii ca mult nu mai este, lasandu-i prada unei somnolente caldicele.

   Articolul din RAZBOI INTRU CUVANT este mult mai lung, insa cuprinde in cea mai mare parte parerea fratelui ce a cerut cuvant de folos de la PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL din Arizona. Acest frate zice la un moment dat: „Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.

   El este foarte sigur ca nu sunt ultimele zile si se bazeaza pe faptul ca nu are semne … Daca nici ceea ce se petrece in jurul nostru nu sunt semne, atunci care ar mai fi? Asteapta sa apara vreun oficial sa-i comunice agenda zilnica a antihristului? Eventual sa-l si numeasca astfel? Sunt Sfinti si mari duhovnici care ne tot avertizeaza ca in aceasta perioada putem sa ne asteptam la derularea evenimentelor descrise in Apocalipsa, iar aceste avertizari se tot indesesc de 200 de ani incoace, de cand masoneria a pornit la construirea imperiului mondial. Printre ultimele este si aceasta:

 

Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”

   Si mai spune fratele: „Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. – mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.

   Tot cam asa se mai intreaba unii frati de ce Parintele Rafail Noica tace, sau de ce Parintele Arsenie Papacioc vorbea despre „o revolutie fara revolutie”. Sau de ce alti parinti care ne invata sa ne pregatim si sa nu acceptam nici „formele incipiente” ale semnului fiarei, totusi nu indemana la manifestari de strada. Simplu! Daca vorbim de 666 automat vorbim de sfarsitul vremurilor, care atunci cand va decide Tatal, se vor petrece indiferent daca facem sau nu petitii sau dam sau nu autoritatile in judecata. Altfel, nu mai vorbim de semnul satanei, ci de instaurarea unui Big Brother planetar fara nici o legatura cu profetiile si ca atare ne agitam eventual doar din punct de vedere al libertatilor. Dar oare sunt separate cele doua? Categoric nu. Si aici trebuie sa fie crestinii deosebit de atenti. Daca vorbim de vremuri apocaliptice, trebuie sa procedam crestineste, lupta noastra sa fie eventual aidoma celei din biserica primara, in sensul ca si ei asteptau venirea iminenta a Domnului nostru Iisus Hristos, chiar daca pe atunci nu erau semne atat de evidente ca acum. Lupta lor insa era propovaduirea Cuvantului, faptele de milostenie si facerea de bine, mucenicia. De acestea se sperie diavolul, nu de mitinguri. Ba mai mult, dracul este deosebit de siret si a declansat in istoria moderna (si mai ales acum) „alternative” anti-sistem anti-crestine, astfel incat omul indepartat de Dumnezeu ori sa fie in turma de capre albe, ori in cea de capre negre. Oricum ar fi, tot capre sa fie …  Aici este una din problemele “rezolvate” de aceasta criza: mari miscari de strada. In acel moment vor intra in scena cine trebuie: ANARHISTII, iar dupa aceea lucrurile vor decurge dupa plan … Cititi va rog si articolul:

 

Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

 

   Daca Dumnezeu a ingaduit toate acestea, n-a facut-o insa pentru a veni miscari de tip Zeitgeist, new age, tibetane, anarhiste sau neonaziste cu “alternative” venusiene, extraterestre sau tot felul de sefi secreti si initiati care sa nauceasca populatia ratacindu-i ca ei vor inlocui ELITELE actuale cu … altele anti crestine. Atentie mare aici, caci diavolul este siret si joaca pe doua fronturi, insa stiut sa fie, nu lupti cu un drac impotriva altui drac, ca praful se alege. Sa ne pregatim deci ca niste crestini adevarati. 

31 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ion de la Chiuiesti said, on martie 31, 2009 at 1:34 pm

    Timpul este foarte scurt, din pacate. Daca parintele Proclu a receptionat corect mesajul pe care l-a primit, lucrurile stau cum nu se poate mai prost pentru multa lume. Dar nu e tarziu nici in ceasul al 12-lea.

    Apreciază

  2. Edecul_le-a_turtit_fesul said, on martie 31, 2009 at 4:27 pm

    Cum putem sa atragem atentia altor ortodocsi de la noi sau din alta parte ca problema pecetluirii electronice este una grava si CA NOUA NE PASA, daca nu (si) prin mitinguri?!? Daca nu sunt violente aceste mitinguri, cred ca nu fac jocul elitelor! Doar mitingurile violente duc la anarhia dorita de ei, pentru a instala apoi NWO. Ba eu as spune ca diavolii se tem de demascare si da darea adevarului pe fata oricand, nu numai la Taina spovedaniei. Ce ar inseamna atunci expresia „Prin tacere tradam pe Dumnezeu.”? Astept pareri. Multumesc!

    Apreciază

    • marius maxim said, on mai 7, 2009 at 11:48 am

      diavolii nu se tem de demascare intru totul..el creeaza panica pina unde il poate duce pe om .mai putin la apropiera lui de Dumnezeu..tot timpul din lumea asta este cistigat prin rugaciune..cea mai mare propovaduire este viata noastra traita cu si in Hristos..de aceasta se teme diavolul,de o revolutie fara revolutie.

      Apreciază

  3. admin said, on martie 31, 2009 at 10:25 pm

    intru totul de acord cu Edecul… Nu ne putem lasa rusinati de mereu aceiasi 500 de oameni care au iesit in strada si au protestat. E nevoie ca suflarea ortodoxa, cu care ne laudam ca este majoritara in aceasta tara sa iasa si sa marturiseasca pe Hristos in strada ! Da ! Hristos trebuie marturisit oriunde ! Sa fie un exercitiu de marturisire a faptului ca Hristos este Dumnezeul si Stapanul nostru si nu acceptam cu nici un chip, legile antihristice si totalitare impuse de niste debili mintal, manipulati de satana. DATI ZVON IN TOATA TARA CA DUPA SFINTELE PASTI SE VA MERGE LA BUCURESTI. De data aceasta, nu vor mai fi doar sute de oameni, ci CHEMAREA ESTE PENTRU CEL PUTIN 100 000 DE OAMENI ! Doamne, ajuta !

    Apreciază

  4. Ion de la Chiuiesti said, on aprilie 1, 2009 at 4:04 am

    Ar fi grozav sa se stranga atatia oameni. Am impresia ca oamenii au atins o limita dincolo de care nu considera necesar sa treaca. Stii cum zice romanul: „Mai rau sa nu fie”! Sau unii zic: „Ce sa caut eu in strada, ca si asa nu rezolv nimic”. Iar expresia de mai sus: „Prin tacere tradam pe Dumnezeu” se refera la marturisire, la obligatia noastra ca buni crestini de a-l marturisi pe Hristos. Si manifestarile astea sunt o forma de marturisire, pacat ca nu sunt mai multi participanti, pentru a da mai multa greutate protestului, evitand astfel luarea in deridere de catre ziaristii tendentiosi si a purtatorilor de cuvant „de serviciu”.

    Apreciază

  5. […] Saccsiv: ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al trei… […]

    Apreciază

  6. ioancasian said, on aprilie 1, 2009 at 7:35 am

    Parintele Efrem nu se refera la o impunere cu forta, vezi partea finala a mesajului (comentariul lui Constantine Zalalas la valoarea pecetii impuse), exact ce ai scris in comentariu:
    „In primul rand, pecetea nu va fi impusa, nu ne va lega nimeni de stalpi pentru a ne insemna si nici nu ne vor tranchiliza pentru a o face in somn. Vor aduce insa omenirea in situatia de a nu mai putea vinde sau cumpara fara el si atunci multi vor ceda, ba unii se vor si inghesui sa-si puna primii …”

    Semnele la care se refera Constantine, bazate pe invataturile Parintelui Atanasios, se refera in primul rand la nasterea lui antihrist si reconstruirea templului. Cine este interesat poate citi aici primele capitole din cartea Parintelui Atanasios referitoare la Apocalipsa (in engleza), carte ce numara cateva sute de pagini si este in curs de aparitie. Parintele Atanasios a trecut la cele vesnice in 2006, si interpretarea poate sa nu fie de „ultima ora”.
    http://www.saintnicodemos.org/articles/Apoc1.php

    Daca antihrist s-a nascut deja, vom afla cat de curand.

    Apreciază

  7. MisticSkull - Semnul Fiarei said, on aprilie 1, 2009 at 9:58 am

    […] Războiul cipurilor bio continuă într-un registru uşor schimbat. Adversarii actelor de identitate biometrice susţin în continuare că este vorba despre Semnul Fiarei şi că posesorii de cip nu ar trebui împărtăşiţi deoarece şi-au vândut sufletul. Oficialii BOR susţin că nici vorbă de aşa ceva şi că paşaportul biometric n-are-a face cu împărtăşania, Apocalipsa şi alte alea. Curios este argumentul: biocipul nu este Semnul Fiarei, pentru că Semnul Fiarei va apărea abia după cel de-al treilea Război Mondial! Detalii găsiţi AICI! […]

    Apreciază

  8. pacatos said, on aprilie 1, 2009 at 2:03 pm

    Parintele Efrem i-a raspuns monahului care s-a spovedit ,ca,acceptarea cipurilor nu ii indeparteaza pe oameni din biserica.Deasemenea,a spus ca nu aceasta este pecetea.Acum vin si intreb care este pecetea? NU am inteles eu bine ce a spus?SAU-DOAMNE FERESTE se insala?daca gresesc imi cer scuze

    Apreciază

    • marius maxim said, on mai 7, 2009 at 11:37 am

      asculta-ti avocatul pe care nul poate mituii nimeni..C O N S T I I N T A…iar de vrei sa asculti si constiinta Romaniei ascultal pe parintele i U S T I N P l R V U.. sa punem inceput muceniciei iar nu sa nu fie probabil.. Hristos a incercat cu noi.. noi trebuie sa mergem la sigur si la capat ne va astepta Mintuitorul..si nu uita; daca vom da diavolului o bucatica dintr-un intreg atunci nu mai suntem un intreg..si ma intreb cui apartinem?

      Apreciază

  9. ioancasian said, on aprilie 1, 2009 at 4:32 pm

    Pecetea fiarei este descrisa in Apocalipsa. Va fi una, pe frunte sau pe mana. Ce inseamna, ca toate documentele pe care le avem acum in lume cu cipuri/coduri de bare/samd sunt peceti? Sau sunt inaintemergatori care probabil vor fi consolidati intr-un singur cip?

    Nu putem spune despre antihrist ca s-a nascut. Vom putea spune asta si nu numai ca s-a nascut, ci ca s-a nascut acum 33 de ani sau cine stie cand, atunci cand isi va incepe „lucrarea” in mod public, va face „minuni”, va fi incoronat, samd. Pana atunci putem specula. De unde stim ca Dumnezeu nu se va milostivi de noi si nu va mai amana vremurile de pe urma?

    De pe vremea Parintelui Serafim Rose se specula ca pietrele Templului sunt gata taiate, in afara Israelului, si ca reconstructia este iminenta… Si pe zi ce trece avem acest sentiment si mai puternic… Si au trecut 30 de ani de atunci…

    Sfarsitul lumii este cand mori tu! Pentru asta sa ne pregatim si atunci vom fi pregatiti si pentru vremurile de pe urma.

    Doamne ajuta

    Apreciază

    • marius maxim said, on mai 7, 2009 at 11:22 am

      ai dreptate.. insa atentie caci diavolul este foarte perfid..orice izbinda a Mucenicilor au avut un I N C E P U T fara de care nu poti ajunge la final si sa obti mintuirea.. acestai inceputul pe care trebuie sal punem..nu sa fie nu si de aici incepe drumul fiecaruia..

      Apreciază

  10. aryomaru said, on aprilie 1, 2009 at 9:08 pm

    Ma fratilor da pana la urma ce sa faca omul de rand? Sa accepte sau nu cipul din noile acte? Este lepadare sau nu? Este bine sau nu sa-l acceptam? Asta ma intereseaza pe mine personal! Am citit atatea pareri de ma doare capul! Daca cineva poate da un raspuns rog insistent sa fie dat!

    Apreciază

    • marius maxim said, on mai 7, 2009 at 11:00 am

      da.. este o lepadare fara discutie a venit vremea muceniciei..atentie la inselare..de va fi cu putinta sai insele chiar si pe cei alesi..mucenicii din trecut erau sfatuiti sa accepte doar cu o semnatura sau verbal planul imparatului ,,de ochii lumii”sa se lepede..insa ei nu sau lepadat

      Apreciază

    • flo said, on aprilie 22, 2011 at 1:22 am

      cipul, provoaca cancer si e controlbil sau ON , OFF

      Apreciază

  11. Magda said, on aprilie 2, 2009 at 9:57 am

    Doamne ajuta!

    Sunt total impotriva cipurilor. Dar, fratilor, cati dintre cei care spunem „nu primim nimic” chiar asa vom si face?
    Si cati au inteles cu adevarat, cu sinceritate, ca a primi un pasaport cu cip e lepadare? Eu una sincer va spun am rasfoit si am rasfoit de o mie de ori site-urile si tot nu vad ceva clar. Mai degraba tind sa vad ca cip-ul tinde sa fie considerat ceva magic, care o data pus in om, s-a zis cu omul. Ori sunt oameni posedati, in care e diavolul, nu un cip, si totusi Dumnezeu ii izbaveste si tot le mai da momente de har si de luciditate. Pai daca ar fi asa, daca ai adormit si te trezesti cu cip, inseamna ca gata, tu nu mai ai nicio sansa. Si ar insemna ca e nedrept Dumnezeu. dar Dumnezeu nu e nedrept.
    De aceea, parerea acestui parinte Efrem mi se pare una facuta cu duh drept. Dar da, cipurile deschid calea spre pecete, da este un adevar cutremurator.

    Apreciază

    • marius maxim said, on mai 7, 2009 at 11:11 am

      Mucenicii din trecut erau sfatuiti sa accepte ,,de ochii lumii” verbal sau in scris si iei nu vroiau sa auda de asa ceva..nu era nu.. asa sau nascut mucenicii..si Petru cind sa lepadat doar la exterior i sa considerat lepadare.. fara discutie.. A venit vremea Muceniciei

      Apreciază

  12. admin said, on aprilie 2, 2009 at 10:27 am

    Nu trebuie acceptat absolut nici un act electronic. Nu acestea sunt semnul fiarei, dar prin ele se da putere sistemului lui antihrist si sunt pasi spre pecetea finala. Prin urmare, nici un compromis in plus, ca deja am facut unul acceptand buletinul cu CNP. Viclenia satanei vrea sa ne insele pas cu pas, dar e mai usor sa ne impotrivim acum. Nici nu ne putem imagina ce vremuri cumplite ne asteapta. Refuzati de la inceput, ca sa primiti har de la Dumnezeu. Un NU categoric. Un NU spus in masa de tot neamul romanesc. Nu e intamplator ca au inceput cu noi. Romania are din nou rolul de a fi strajerul Europei in calea vrajmasului, cum a facut-o si in fata paganatatii turcesti.
    SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

    Apreciază

  13. […] ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al trei… […]

    Apreciază

  14. aryomaru said, on aprilie 2, 2009 at 7:51 pm

    Deci sa nu fie acceptate noile acte!!! Cam greu avand in vedere ce dezavantaje vor aparea! Daca si la angajari iti vor cere acest fel de acte…am pus-o!

    Apreciază

  15. Ion L. said, on aprilie 10, 2009 at 11:39 am

    „Ziua Domnului nu va venii inainte sa vina lepadarea de credinta”; lepadarea vine intodeauna prin persecutie; Fiara va face sa fie omorati toti care nu au semnul si nu se inchina Fiarei; este mai important sa fim intelepti si sa ne pregatim pentru acele vremuri de persecutie, deoarece „Fiarei i s-a dat sa faca razboi cu Sfintii si sa-i biruiasca”; pregatindu-ne pentru o viata de pribegie; Fiara poate fi biruita daca este lovita cu acelasi arme; respectiv sa alegem de buna voie viata de pribegie, sa ne pregatim sufleteste in acest sens; stim din istorie ca persecutia, tortura si grija pentru familie pot sa ne tulbure credinta si sufletul.

    Apreciază

  16. Narcis said, on aprilie 19, 2009 at 7:42 pm

    Se spune ca lepadarea de credinta ca va fi unul din ultimele semne ale venirii pasului final al Apocalipsei. Duhovnicii nostri ne avertizeaza clar ca cine primeste aceste acte face primul pas catre o lepadare de credinta. Mai este nevoie de mai multa polologhie si filosofie? Luati oameni buni si cititi Biblia si carti sfine ale marilor nostri duhovnici si daca Dumnezeu va va permite, veti intelege singuri care este Adevarul si nu veti mai fi nevoiti sa va intrebati daca sa primiti sau nu aceste acte. Faceti-va timp liber pentru a va documena in credinta si nu mai traiti dupa ureche sau cum vedeti ca traiesc altii. Traiti cu sufletul si descoperti singuri ca in aceste carti exista toata hrana de care are nevoie sufletul omului sa poata trai pe lumea asta.
    Inselarea celui rau e din ce in ce mai puterniza si pe fata in ziua de azi. Numai cine e orb nu o poate vedea, sau cine nu vrea! Actele nu sunt pecetea ci doar modalitatea prin care ne facem sa fim obisnuiti cu ele pentru a accepta mai usor acea pecete finala (deci nu e decat o inselaciune facuta pe ascuns) care se pare ca nu e cu mult prea departe.
    Saccsiv, oricine ai fi , sa te binecuvanteze Dumnezeu si din suflet sper ca ceea ce scrii aici pe acest blog sa ajunga sa fie cat mai raspandit, ca se apropie vremurile iar noi, cei tineri cred ca suntem printre cei ce le vom apuca, dupa cum au spus multi preoti duhovnici si ne-au avertizat. Cine traieste in societatea asta paguboasa si indobitocita numai cu gandul la lux, case masini, trai bun si distractie cat mai mare nu va putea sa inteleaga lucrurile astea si automat va bagateriza totul. M-am saturat si eu de oameni carora incercam sa le vorbesc despre toate aceste mizerii si minciuni in care traim si ei, nu stiu decat sa vina cu replica cea mai idioata pe care o pot auzi din ce in ce mai des: ” Dar tu de unde stii astea?” sau … ” Si ce poti sa faci? Traieste-ti viata ca e scurta.”
    Nici eu nu am crezut cu adevarat totul pana in clipa in care nu am citit cartile si din acel moment bunul Dumnezeu mi-a permis sa inteleg totul si pot spune ca multe saptamani eram in stare de soc, constatand in fiecare zi mergand pe strada, iesind in lume , mergand la servici, ca toate cate se spun in aceste carti se adeveresc pana la ultimul cuvant. Daca nu imi permitea Dumnezeu sa vad toate astea nu credeam nici eu.
    Citesc blogul tau zilnic de cand am dat de el, cam de la primul apel al parintelui Iustin Parvu si am inteles multe tare de pe el , dar nu numai de aici… Sunt multe alte locuri in care se poate documenta fiecare daca vrea cu adevarat. Dar mult mai linistit ma simt sufleteste atunci cand citesc o carte sfanta in care nu este altceva decat Cuvantul, cel care a fost la inceput, si mult prea tare imi tulbur linistea cand vad zilnic numai mandrie, numai invidie, numai ranchiuna, numai nervi revarsati aiurea, certuri , respingeri, fatarnicie, mistouri, glume de doi bani (mai ales facute cu sfintii si cu Iisus Hristos sau Dumnezeu), bancuri porcoase, fete cat mai dezbracate pe strada, barbati cat mai gretos de tupeisti si cu aere de smecher pentru ca e la moda, si cu desfraul, care e cel mai bine promovat in ziua de azi; unde te uiti trebuie sa vezi ceva ce te face sa pacatuiesti macar cu gandul. Multe comentarii de pe acest blog le vad facute in ura, in contrazicere, in bataie de joc, ca sa se dea fiecare mai destept ca altul, dar inteleg ca e mult prea greu pentru acesti oameni sa vorbeasca in tandem cu blogul si pe tema lui stricta si sa fie prietenosi, ca am observat multi jognesc folosindu-se de vorbe placute chiar doar ca putin rearanjate ceea ce sa o tenta total rastalmacita.
    Scuze ca am scris si eu asa de mult, sper sa nu te superi Saccsiv ca am iesit un pic din tema acestui articol, si sa ma ierte bunul Dumnezeu daca am scris aici un cuvant neplacut Lui, fara sa imi dau eu seama. Sa ne ierte Dumnezeu pe toti ca suntem mult prea pacatosi si poate va vrea sa dea o picatura de har si celor care sunt prea inversunati si tin preamult cu acest modernism pagubos, ca sa li se deschida ochii si lor sa stie sa faca diferenta intre lucrarea lui Dumnezeu si inselaciunea celui care si-a dorit candva sa fie egalui Lui din cauza mandriei.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti si, slava Lui.

    Apreciază

  17. […] ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al trei… […]

    Apreciază

  18. […] ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al trei… […]

    Apreciază

  19. Victoria said, on mai 12, 2009 at 4:51 pm

    Printr-o analiză nu numai a mea, sfârşitul va fi inevitabil şi cred că este aproape, având în vedere cu ce paşi uriaşi merge lumea aceasta în prăpastie fără nici un pic de scrupule. Desigur numai tatăl ştie ceasul acela, dar se va întâmpla pentru ca s-au împlinit rândurile oştirii îngereşti în locul acelei legiuni a lui Lucifer căzute. Cheile aparţin Apostolului Petru, este de ajuns de un mire (Apollion) şi o mireasă (cu 12 stele), pentru că politicianul acela trebuie să aibă o imagine de o persoană perfectă inclusiv familistă, va avea toate virtuţile numai smerenia îi lipseşte, după aceasta se va cunoaşte. Numai Dumnezeu Tatăl ştie de această pereche vezi capitolul 12 din Apocalipsa despre femeia care naşte şi balaurul. Mai recent s-a vehiculat un zvon printre enoriaşii catedralei ca pentru o mireasă, vom pătimi cu toţii. Un aşa numit preot, nu vreau sa menţionez cine, la o propovăduire după liturgie a exclamat cu glas tare şi mare: „ARĂTAŢI-MI MIREASA CEEA”. Asta-i bună întrebare, care arată ce geme în acel preot, a pierdut toată frica de Dumnezeu.
    CE SE ÎNTÂMPLĂ OARE? Am constatat că preoţii ăştia nici nu aşteaptă la nici un fel de sfârşit. Ei cred că se vor face de cap până la infinit. Pe semne nici crezul nu mai are valoare în care se spune … Aştept învierea morţilor . Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
    Cum vine aceasta, că dacă eu, spre exemplu nu vreau să mă căsătoresc, pentru că nu poate să mă impună nimeni, odată ce nu simt acest lucru şi nu văd această necesitate, şi nu vreau să fac robi pentru demoni, pentru că vai şi amar acelor femei care vor fi însărcinate sau cu prunci în acele timpuri şi nu am dragoste mai mare decât afară de Dumnezeul meu, pentru că stăpân îmi poate fi doar El., acest preot să facă mişto de mine şi să-mi afirme că nu va fi nici un sfârşit? Pe cine să mai cred?

    Apreciază

  20. fantana said, on iunie 8, 2009 at 6:29 pm

    eu cred ca se pierde esentialul, parintele spune ca pecetea NU este in actele biometrice deci NU exista primejdia lepadarii in acest caz. deasemenea vorbeste de un al treilea razboi mondial.
    tot mesajul parintelui indeamna nu la demonstratii violente ci dimpotriva la o aprofundare a conditiei noastre de crestin, la o viata activa liturgic in Biserica. am inteles gresit?

    Apreciază

  21. […] ANALIZA spuselor PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al trei… […]

    Apreciază

  22. ayeaye20 said, on august 19, 2014 at 1:00 am

    cu Ava Efrem din Arizona e O MARE MINCIUNA de ce? o sa intrebati pai in primu rand asa zisa spusa a AVAI Efrem a aparut prima data pe E-mail trimis la mai multi primu ar fi rafael udriste
    luni, 30 martie 2009 a postat prostia udriste pe blog apoi cica si ric au primit’o tot pe E’MAIL
    RIC zice in 31 Mar 2009
    “Preluare partiala de pe blogul lui Rafael Udriste, cu precizarea ca si noua ne-a parvenit acelasi e-mail de la un frate intru Hristos de toata increderea ”
    “Botezul creştin nu este ceva magic”
    asta cu MAGIC o zicea si ecumenistu de Stanciu Mihail de a slujit la ANTIM CU Ereticu daniel ciobotea
    faza e ca in carte Despre Viata de Familie Constanta 2011 editie REVIZUITA SI ADAUGITA de IEROMONAH BENDICT STANCU a INTERCALAT vorbele Sf PR.Arsenie Papcioc cu mesaju acela de pe e’mail ca sa PARA CA SF ARSENIE A ZIS ASTA la pag 116 :
    … Si ramane valabila si in vesnicie . Pr Efrem Filothitul ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul ne precizeaza : Este o…
    —–
    desi NICIODATA PE NICI O INREGISTRARE AUDIO SAU VIDEO NU A MENTIONAT Pr. PAPACIOC NIMIC DE AVA EFREM ce ii era greu sa mentioneze asta??
    deci e o facatura GROSOLANA oricine poate trimite pe e-mail orice ca sa discrediteze pe oricine si orice

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.