SACCSIV – blog ortodox

Guvernul Trudeau impune kituri de menstruație (absorbante și tampoane) în toaletele bărbaților de la locurile de muncă federale

Posted in BARBATI, Canada by saccsiv on decembrie 15, 2023

Life Site News: Trudeau gov’t mandates menstruation kits in men’s bathrooms at federal workplaces

Guvernul Trudeau impune kituri de menstruație în toaletele bărbaților de la locurile de muncă federale

Începând cu data de 15 decembrie, toate locurile de muncă reglementate la nivel federal și instalațiile militare din Canada trebuie să pună la dispoziție truse de menstruație în toaletele bărbaților, potrivit unei directive emise de Employment and Social Development Canada (Departamentul canadian pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltare socială).

De Clare Marie Merkowsky, 12 Decembrie 2023, LifeSiteNews

Toate locurile de muncă federale canadiene, inclusiv bazele militare, urmează să prevadă introducerea obligatorie a kiturilor menstruale în toaletele bărbaților, pentru a promova ‘incluziunea’.

Începând cu 15 decembrie, toate locurile de muncă reglementate la nivel federal și toate instalațiile militare din Canada trebuie să furnizeze truse de menstruație în băile bărbaților, potrivit unei directive emise de Employment and Social Development Canada.

„Menstruația este ceva firesc, iar produsele menstruale, cum ar fi absorbantele și tampoanele, sunt esențiale pentru sănătatea canadienilor”, se arată în directivă. ” Acestea permit persoanelor aflate la menstruație să participe pe deplin la forța de muncă și la societate în general.”

Noile reglementări impun ca produsele menstruale să fie furnizate atât în toaleta bărbaților cât și în cea a femeilor.

„Asta înseamnă că fiecare cameră de toaletă pentru femei, pentru bărbați și pentru toate genurile, vor trebui să aibă produse menstruale”, susține directiva.

„Angajatorii trebuie, de asemenea, să se asigure că este pus la dispoziție un recipient acoperit pentru aruncarea produselor menstruale folosite”, se mai arată în document.

„Un recipient de eliminare trebuie să fie amplasat în fiecare baie care are o toaletă. În încăperile cu mai multe toalete, un recipient de eliminare trebuie să fie în fiecare cabină de toaletă.”

În mod ironic, directiva definește produsele menstruale ca fiind tampoane ‘introduse în vagin în timpul menstruației, cu sau fără aplicator’ și tampoane care ‘absorb fluidele menstruale prin atașarea la lenjeria de corp în timpul menstruației’. Aceasta nu explică de ce aceste produse ar trebui folosite de bărbați.

Deja unele baze militare canadiene au aplicat mandatul, potrivit Veterans 4 Freedom (Veterani pentru libertate), un grup de apărare a drepturilor omului și o comunitate a veteranilor.

„Acum sunt disponibile în toaletele bărbaților din toate bazele forțelor canadiene”, a postat grupul pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter, împreună cu o fotografie cu produse menstruale într-o baie pentru bărbați.

„De ce renunță toată lumea la CAF (Forțele armate ale Canadei)?”, întreabă sarcastic grupul.

În ultimii ani, locurile de muncă reglementate la nivel federal au devenit din ce în ce mai woke, impunându-se angajaților ideologia LGBT.

În anul 2017, Senatul Canadei a adoptat proiectul de lege privind drepturile transsexualilor, care adaugă ‘expresia de gen’ și ‘identitatea de gen’ în Codul Canadian al Drepturilor Omului și în secțiunea privind infracțiunile motivate de ură din Codul Penal.

Câteva luni mai târziu, funcționarii publici federali din Canada au fost obligați să urmeze un curs de ‘egalitate de gen’ feminist sau să se confrunte cu consecințe nespecificate.

În anul 2018, angajații guvernului canadian însărcinați cu conectarea cetățenilor la serviciile guvernamentale au fost informați că nu se mai pot referi la acei cetățeni cu ‘domnule’, ‘doamnă’ sau cu orice alt termen specific de gen în acest sens.

Împingerea agendei LGBT a devenit acum o normă pentru organizațiile guvernamentale, sub conducerea premierului Justin Trudeau.

În iunie 2023, Trudeau a participat din nou la ceremonia de înălțare a steagului ‘mândriei’ pe Parlament, permițând ca steagul să fie arborat in capitala Canadei.

În august 2023, Elections Canada (Alegeri Canada), agenția pretins imparțială responsabilă cu administrarea alegerilor federale canadiene, a anunțat că arborează steagul ‘mândriei’ gay de la biroul lor național din centrul orașului Ottawa, determinându-i pe canadieni să se întrebe cui îi este loială organizația.

TENDINTA: Se amplaseaza aparate distribuitoare de produse de igiena feminina in toaletele barbatilor din universitati

Posted in Canada, TRANSSEXUALISM by saccsiv on februarie 12, 2023

LIFE SITE: Canadian university to put feminine hygiene product dispensers in men’s bathrooms

O universitate din Canada va pune în băile bărbaților aparate distribuitoare de produse de igienă feminină

„Produsele de igiena menstruală sunt o necesitate pentru o mare parte din populația occidentală, iar studenții care au menstruație, inclusiv, însă fără a se limita la studenții de sex feminin, cei non-binari și transsexuali, au nevoie de acces la aceste produse pentru traiul de zi cu zi.”

De Anthony Murdoch, 09 Februarie 2023, LifeSiteNews

Universitatea din Ontario de Vest, Londra, Ontario, Canada

LONDRA, Ontario (LifeSiteNews) – Universitatea de Vest din Londra, Ontario, va instala de acum înainte aparate distribuitoare de produse de igienă feminină în băile bărbaților, ca parte a unei inițiative a uniunii studențești privind ideologia de gen, care susține că femeile nu sunt singurele persoane care au menstruație.

Inițiativa de a pune produse pentru femei în băile bărbaților a fost condusă de Consiliul Studențesc al Universității de Vest (USC). Acesta susține, conform site-ului său, că inițiativa este necesară deoarece și persoanele ‘transsexuale’ și ‘non-binare’ pot avea menstruație.

Un reportaj recent din Western Gazette (Gazeta de Vest) a evidențiat modul în care USC va instala 150 de distribuitoare de produse de igienă feminină AuntFlow în campusul său, în toate băile pentru bărbați, femei și de gen neutru.

Jonathon Van Maren, editorialistul Life Site News, a scris în 2020 despre acest fenomen, subliniind că apelul activiștilor transsexuali pentru ‘echitate menstruală’ arată cât de departe a ajuns lumea cu supunerea sa față de ideologia de gen și transsexualitate, care acum include chiar și ‘bărbații’ cu menstruație, care luptă pentru ‘echitate menstruală’.

„Chestia este că a te identifica un bărbat, asta nu te face un bărbat”, a scris Van Maren la vremea respectivă.

Distribuitoarele vor fi instalate până la sfârșitul acestei primăveri și vor fi amplasate hărți în jurul școlii care să arate care sunt băile care conțin produsele.

În ciuda faptului biologic că doar femeile pot avea menstruație, potrivit USC: „produsele menstruale sunt o necesitate pentru o mare parte din populația occidentală, iar studenții care au menstruație, inclusiv, însă fără a se limita la studenți de sex feminin, cei non-binari și transsexuali, au nevoie de acces la aceste produse pentru traiul de zi cu zi”.

Planul de a instala tampoane și absorbante în toaletele bărbaților face parte dintr-un plan mai amplu al USC ‘Free the Dot’, care, printre altele, permite administrarea în mod gratuit de contraceptive pentru studenți.

Acest program este susținut de Western University (Universitatea de Vest), o școală care a primit fonduri de la contribuabili în valoare de 800.000 de dolari, pe o perioadă de doi ani.

Western University nu este singura instituție de învățământ superior care urmărește implementarea unor politici și practici bazate pe ideologia de gen.

Anul trecut, Universitatea din Toronto a instalat 75 de distribuitoare de absorbante în campusul său din St. George, inclusiv în toaletele bărbaților.

Tendința de amplasare a aparatelor distribuitoare de produse de igienă feminină se manifestă de ceva timp în universitățile din Statele Unite și din străinătate.

În ultimii ani, în națiunile occidentale a existat un impuls vizibil pentru a promova în mod activ ideologia de gen în rândul tinerilor, în special în Statele Unite și Canada.

Guvernul federal al prim-ministrului canadian Justin Trudeau a promis anul trecut o finanțare uriașă, de 100 de milioane de dolari, pentru grupurile de activiști LGBT, o mare parte din bani fiind concentrată pe tineret și pe inițiativele din teren.