Sfanta Mucenita FILOFTEIA fecioara, ce a fost ucisa de tatal ei la varsta de 12 ani deoarece era … milostiva. Cum au ajuns Sfintele ei Moaste la Manastirea Curtea de Arges?

În luna decembrie, în ziua a şaptea, Pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Argeş

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: “Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.

Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care ştia că vine fericita cu bucatele, s-a aşezat la loc potrivit şi, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiţe şi să o bată până ce îşi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitoceşti; şi fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu şi lovind-o a rănit-o la un picior, şi îndată, o, minune! şi-a dat sfântul şi fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul şi feciorescul ei trup rămânând pe pământ şi încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina şi locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă şi de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigaşul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeieşti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaşte. Şi vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă şi nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate şi a spus arhiepiscopului şi mai-marilor cetăţii toate pe rând cum s-au întâmplat şi cum acum trupul fericitei zace pe pământ, şi că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăţii şi cu popor, au alergat cu făclii şi cu tămâie şi cu rugăciuni, şi văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toţii şi au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care şi acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreşte pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului şi să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l mişte din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Şi cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu şi Sfintei Filofteia, dar nici aşa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înţelegând că aiurea voieşte să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinţe vii ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre şi cele de aceasta parte de Dunăre şi nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argeşului, îndată s-a uşurat mai mult decât greutatea cea firească şi înţelegând toţi că acolo este voia lui Dumnezeu şi a sfintei a merge, îndată a înştiinţat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care şi biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înştiinţat, fiind binecredincios şi râvnitor a-şi împodobi ţara şi poporul său cu odoare de mult preţ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii şi cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaşte în Ţara Românească şi le-a aşezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în oraşul Argeş. Acolo au stat sfintele ei moaşte până la zidirea Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaşte. Iar acum se află aşezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş. Şi acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinţă la sfintele ei moaşte.

Sursa:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie07.htm

 

Sfintii Martiri Brancoveni

Sursa: https://historia.ro/sectiune/general/adevarul-despre-tragedia-familiei-brancoveneanu-584879.html

Constantin Brâncoveanu  s-a născut în anul 1654 din părinţii vornicul Papa Postelnicul şi Stanca Cantacuzino. Constantin a crescut fără tată, deoarece acesta moare pe când avea doar un an.  Este crescut de mama, de bunica dinspre tata Păuna Greceanu şi de unchiul său, Stolnicul Constantin Cantacuzino, pe care ajunge să-l iubească ca pe un tată.

Brâncoveanu, de-a lungul vieţii sale, deţine diferite funcţii de seamă ale ţării:aga, postelnic, spătar şi logofăt. Moarte subită a lui Şerban Cantacuzino îl aduce pe Constantin Brâncoveanu în rolul de domn al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714. Ţara cunoaşte o mare înflorire culturală şi spirituală în această perioadă.

De asemenea domnul a avut o activitate diplomatică intensă. În anul 1695 primeşte titlul de principe al Imperiului Habsburgic, iar mai apoi turcii îi recunosc domnia pe viaţă.

Însă toate aceste lucruri frumoase din viaţa lui Brâncoveanu aveau să se sfârşească în cel mai cumplit mod cu putinţă.  În anul 1711, Dimitrie Cantemir, care era domnul Moldovei, împreună cu ţarul Rusiei Petru I se ridică împotriva Imperiului Otoman.  În acelaşi timp spătarul Toma Cantacuzino trece de partea ruşilor şi cucereşte Brăila. Toate acestea se întâmplă fără ştirea lui Brâncoveanu.

Totuşi bătălia decisivă de la Stănileşti a fost câştigată de turci. Brâncoveanu erau compromis în ochii otomanilor prin acest act de trădare. La acest eveniment s-au adăugat şi uneltirile unor boieri care l-au făcut pe domnul Brâncoveanu să cadă în dizgraţie.

 Acesta este mazilit în Săptămâna Patimilor din anul 1714. El şi familia sa sunt duşi la Constantinopol. Toate bunurile familiei Brâncoveanu sunt confiscate.  Din aprilie până la sfârşitul lui iulie, membrii familiei Brâncoveanu sunt supuşi unor torturi cumplite precum:întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul înroşit, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. Toate aceste fapte se petreceau în temniţa Edicule, Cele Şapte Turnuri din Istanbul.

Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, „Adormirea Maicii Domnului”.

Domnitorul,  împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să meargă pe jos  prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină.

 Del Chiaro însemna cuvintele lui Brâncoveanu: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”.

 Chinul şi drama din aceea zi întunecată nu a durat decât un sfert de oră. Mai întâi au fost decapitaţi fiii şi ginerele pentru ca domnitorul să poată privi moartea celor dragi. Constantin, Stefăniţă, Radu, Mateiaş şi Enache Văcărescu sunt ucişi fără milă. Apoi la urmă a fost decapitat şi Constantin Brâncoveanu.

Trupurile lor au fost  aruncate în apele Bosforului, iar capetele au fost înfipte în prăjini şi au stat trei zile la poarta Seraiului. Mai târziu puţin cadavrele au fost pescuite din mare şi duse la o mânăstire bizantină. Trupul domnului Brâncoveanu a fost adus la Bucureşti pe ascuns şi a fost îngropat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Plăcuţa  de deasupra marmantului a fost lăsată fără inscripţie de teama turcilor. Însă pe candela de argint ce ardea desupra criptei avea gravate cuvintele:”fericitului Domnu Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod…”

În anul 1992, brâncovenii sunt canonizaţi şi trecuţi în rândul sfinţilor, ca şi Ştefan cel Mare.

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Sfintii Martiri Brancoveni – Sfanta familie a ultimilor conducatori romani, cu adevarat crestini

 

Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: TARA ROMANEASCA A FOST INTEMEIATA DE CUMANI

   Iata ce putem citi in articolul DOSARE SECRETE: Basarab – Vodă, un domnitor de origine dacică? Aferim efendi Neagu – episodul I:

O uluitoare propagandă sponsorizată din exterior încearca să acrediteze ideea conform căreia Ţara Româneasca ar fi fost întemeiată de migratorii cumani, popor de origine turcică. Problema a fost dezbătuta pe larg, în special din cauza cărţii lui Neagu Djuvara, filolog de formaţie devenit ulterior istoric al civilizaţiilor, despre tatăl lui Basarab, Thocomerius.