SACCSIV – blog ortodox

Elon Musk a anunţat luni că Neuralink a implantat un cip în creier unui om

Posted in CIPURI, Elon Musk by saccsiv on ianuarie 30, 2024

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/neuralink-compania-lui-elon-musk-a-realizat-primul-sau-implant-cerebral.html

Elon Musk a anunţat luni că start-up-ul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat duminică primul său implant cerebral la un pacient, operaţie care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii şi cercetători, informează AFP.

Situat în Fremont (California), o suburbie a oraşului San Francisco, Neuralink a primit undă verde din partea Agenţiei Americane de Reglementare a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (FDA), în luna mai.

Implantul său, de mărimea unei monede, a fost deja plasat în creierul unui macac, care a reuşit să joace jocul video „Pong” fără controler sau tastatură.

„Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare”, a scris Elon Musk pe X (ex-Twitter).

Fondată în 2016, Neuralink este departe de a fi prima companie care a realizat un implant cerebral, numit şi interfaţă creier-maşină (IMC), asupra unei fiinţe umane. În luna septembrie, compania olandeză Onward a anunţat că testează cuplarea unui implant cerebral cu un altul care stimulează măduva spinării cu scopul de a permite unui pacient tetraplegic să îşi recapete mobilitatea.

Încă din 2019, cercetătorii de la institutul Grenoble Clinatec au prezentat un implant care, odată instalat, permite unei persoane tetraplegice să anime un exoschelet şi să îşi mişte braţele sau să se mişte.

Neuralink a obţinut recent aproximativ 323 de milioane de dolari de la investitori în două tranşe, în august şi noiembrie. Compania spune că doreşte, de asemenea, să îi ajute pe pacienţii paralizaţi să meargă din nou, dar şi să redea vederea orbilor şi chiar să vindece boli psihiatrice precum depresia.

De asemenea, Elon Musk îşi propune să ofere implantul său tuturor, pentru a permite o mai bună comunicare cu computerele şi pentru a controla, potrivit acestuia, „riscul pentru civilizaţia noastră” reprezentat de inteligenţa artificială.

Tagged with: , , ,

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nicolae said, on ianuarie 30, 2024 at 6:48 pm

    Toate bolile au cauze subtile, spirituale, pe care omul ce este bolnav trebuie să le cunoască și să le rezolve – sunt ca niște lecții de viață pe care nu ți le poate rezolva nimeni, nu-ți poate băga nimeni în traistă, nici chiar Bunul Dumnezeu ! Așadar, nebunii planetei se bagă în seamă și vor să rezolve ceea ce doar dineuri putem rezolva. Nebunia cu cipurile se va dovedi neputincioasă și chiar periculoasă. Cine are urechi de auzit să audă! Cu Dumnezeu înainte !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Geo said, on ianuarie 30, 2024 at 8:47 pm

    https://r3media.ro/bogdan-buta-fondatorul-untold-acuzat-de-abuz-sexual-asupra-a-doi-baieti-minori/

    Unde sunt cei care s-au făcut preș în fața ăstuia? I-au pus la dispoziție orașe întregi contra câtorva firfirici, el și cei din spatele lui luând grosul…totusi de ce acum??? Pe cine o fi supărat? O fi vrut mai mult din tort? Stăpânii nu au fost de acord si na belea…

    Apreciază

  3. mircea.v said, on ianuarie 30, 2024 at 10:34 pm

    Si, ca de obicei, biserica oficiala tace. Pai frate, asta e semnul/pecetea de care vorbeste Apocalipsa. In prima faza se va mai putea cumpara sau vinde, ca o sa zica unii ca stai, uite inca putem cunpara sau vinde, deci nu e asta, dar cand se va generaliza, mai trebuie doar o linie de program, si se rezolva brusc si treaba cu a cumpara si a vinde.
    O sa fie cateva variante de cip implantat in creier, din ce in ce mai performante sau mai „performante”, iar ultima, va pune stapanire total pe gandirea ta, pe liberul tau arbitru, si asa ajunge omul jucarie in mainile dracilor, la propriu.

    „De asemenea, Elon Musk îşi propune să ofere implantul său tuturor, pentru a permite o mai bună comunicare cu computerele şi pentru a controla, potrivit acestuia, „riscul pentru civilizaţia noastră” reprezentat de inteligenţa artificială.”

    Isi propune sa ofere implantul tuturor, nu care cumva sa scape cineva de foc si pucioasa – iad, in vecii vecilor. In rest, toate bune.

    Apocalipsa cap 14

    9. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
    10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
    11. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
    12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.

    Apreciază

  4. Ioan Dan said, on ianuarie 31, 2024 at 9:45 am

    Ce sunt nebuniile pe care le spune ăsta aici cu ce vor sa facă cei ce cred că stăpânesc lumea?

    Apreciază

  5. mircea.v said, on februarie 1, 2024 at 8:10 am

    Din „Cursul de supravietuire ortodoxa” – Sfantul Serafim Rose
    (1975)

    “În vremurile contemporane, cunoașterea științifică este

    resimțită ca fiind ceva de o greutate aproape insuportabilă

    pentru oameni. Mulți simt că ascensiunea științei moderne are

    drept obiectiv ultim înrobirea totală a omenirii. Chiar și astăzi

    avem profesori serioși în universitățile americane care predau

    ideea că omul este complet supus determinismului și că oamenii

    de știință trebuie să guverneze în viitor. Ei cred că în viitor vei

    putea pune un mic calculator în buzunar și îl vei conecta la

    creier, iar când cineva va întreprinde un act considerat antisocial,

    adică împotriva a ceea ce liderii doresc, vor primi un

    impuls de la creier atât de dureros, încât se vor opri din ceea ce

    fac.”

    Apreciază

  6. mircea.v said, on februarie 1, 2024 at 9:06 pm

    Parintele Justin:

    „Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îți stăpânească ființa, ca spirit, ca suflet. Te pervertește încât nu mai gândești. E ca și cum cineva te-ar pune la curent electric, te așezi pe scaun și te aruncă de vreo trei, patru ori în sus și în jos și în felul acesta devii un om care ți-ai pierdut și memorie și cap; nu mai ai nimic.

    Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comuniști. Acesta este scopul cipului: desființarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.”

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.