Preotul Antim Gâdioi s-a mutat la cele veșnice
Bărbatul mort duminica seara (14 august) în accidentul dela Gâdinți, judetul Neamt, era preot. Este vorba despre parintele Antim, un preot foarte apreciat si cunoscut printre credinciosi.
În vârstă de 63 de ani, parintele Antim (Toader Gâdioi) a slujit multi ani la Manastirea Bistrita, de unde a plecat după Sinodul din Creta, din anul 2018, cand s-au luat decizii care au nemultumit numerosi preoti ortodocși. Atunci, parintele Antim s-a separat de Biserica Ortodoxa Romana (BOR) si s-a retras in satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, unde a inceput sa-l slujeasca pe Domnul pe cont propriu, alaturi de alti discipoli ai săi, intr-un lăcas de cult fără legătura cu Manastirea ctitorita de Parintele Iustin (mai multe detalii AICI).
Chiar si după separarea de BOR, parintele Antim a rămas la fel de căutat de credinciosi, fiind considerat un preot cu mult har.
In seara zilei de 14 august, parintele Antim si-a gasit sfarsitul in accidentul de la Gadinti. Acesta era pasager pe locul din față dreapta, intr-o masina Skoda Yeti condusa de un barbat de 38 de ani. Masina a fost lovita in plin de un camion care nu a acordat prioritate la iesirea de pe un drum judetean. In urma accidentului au rezultat alte 3 victime: doi raniti grav si un ranit ușor.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Dumnezeu să-l ierte și să ne mântuiască și pe noi pentru rugăciunile lui!
ApreciazăApreciază
Am ajuns la o concluzie: oamenii mor așa cum trăiesc. Modul în care cineva moare spune totul despre acea persoana . Modul în care se moare este singurul lucru pe care omul nu-l poate contraface . Adică ,poți părea într-un fel în fata oamenilor în timpul vieții dar modul în care mori s-ar putea sa contrazică reputația pe care ai avut-o . Dumnezeu să-l ierte și sa ne ierte pe toți ! Ca nu scăpăm nici unul . Sa avem grija de noi , sa stam cu frica sa luam aminte !
ApreciazăApreciază
@scorțișoara
Poate că accidentul a fost aranjat.
ApreciazăApreciază
Posibil și asta .
ApreciazăApreciază
A murit pe calea credinței.Mergea sa spovedească niste maici.A murit īmpartasit și a slujit Sf liturghie ortodoxă,nu ecumenista.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aurel, am citit articolele legate de parintele Antim si ceilalti preoti nepomenitori, pe siteul marturisireaortodoxa, si sinaxele care au avut loc in ultimii ani. Eu am facut filosofie, am studiat dogmatoca ortodoxa, dar nu stiu daca vreun ortodox nepomenitor pricepe ce vor sa spuna ei acolo. Foarte stufos. ADEVARUL ar trebui sa fie mai SIMPLU!!!
ApreciazăApreciază
@Dan Catalin Iftime Eu nu am făcut nici filosofie, nici teologie, doar o amărâtă de inginerie, şi tot AM PRICEPUT ce se scria acolo. Adevărul e foarte simplu, diavolul îl complică.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
După măsura cu care judecați vi se va judeca!
Ce mult îmi lipsesc vremurile de altă dată, când comenta fratele „el”, avea mereu o vorbă bună pentru duhovnicii neamului.
Toți mai greșim, exagerăm și de-a stânga și de-a dreapta. Dar părintele Antim a ajutat foarte mulți oameni să întrerupă comuniunea cu ecumeniștii.
Și unii dintre cei din Biserica Ortodoxa Rusă din Catacombe au avut unele exagerări, sau din ROCOR, Sfântul Filaret de New York, asta nu îl împiedică să fie Sfânt!
Să fim mai îngăduitori cu cei care au unele abateri din dreapta, nu sunt niște ciumați, mai greșesc și ei, că oameni suntem cu toții….
După schimbarea calendarului, monahii care s-au opus au fost urmăriți cu potera în munți….
Dacă cei de după ei nu își făceau episcopie paralelă, ar fi menținut linia Canonului 15, I-II Constantinopol….
Îngrădirea de eretici trebuia să aibă loc mai demult….
Iar cu moartea năpraznică nu e deloc așa.
Iată ce fel de sfârșit a avut Sfântul Atanasie Athonitul:
Adormirea și Sfintele Moaște
Sfântul Atanasie a trecut la Domnul în preajma anului 1000, într-un accident, fiind ucis sub dărâmături, atunci când cupola noii biserici s-a prăbușit. Din pricina acestei morți brutale, mulți dintre dușmanii săi îl huleau, zicând că aceasta fusese pedeapsa lui Dumnezeu. Sfântul a fost înmormântat alături de biserica mănăstirii Marea Lavră (astăzi extinsă pentru a cuprinde mormântul Sfântului), ctitoria sa, în partea stângă a bisericii.
La scurtă vreme după adormirea sa, Atanasie a fost proslăvit ca sfânt. La un an de la moartea sa, pregătindu-se monahii de la Marea Lavră de hramul bisericii, închinată Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului le-a vestit ea însăși în vis monahilor că în acel an se cuvenea să-l cinstească mai întâi pe Sfântul Atanasie. Iar când patriarhul de atunci al Ierusalimului a vrut să scoată Sfintele Moaște ale Cuviosului Atanasie și să le aducă în biserică spre închinare, din mormântul său a ieșit foc, arătând astfel că sfântul nu voia ca rămășițele sale pământești să fie cinstite ca ale unui sfânt, ci doar să fie pomenit în rugăciune.
Cu timpul, s-a construit un paraclis, lipit de zidul bisericii mari a mănăstirii, deasupra mormântului Sfântului Atanasie, care există până azi, și unde monahii și pelerinii se pot închina după cuviință celui care a fost întemeietorul vieții de obște de la Sfântul Munte.
ApreciazăApreciază
Ai o logica de „invidiat”!!! Ce ti a facut omul asta?
ApreciazăApreciază
Sf Atanasie Athonitul a avut si el parte de moarte naprasnica. A cazut de pe schela manastirii Lavra. Scortisoaro, te inseli in concluzii !
ApreciazăApreciază
@scortisoara
Unii mancati de lei, alti torturati si schinguiti. Unul a cazut de pe o schela, unuia i-a fost taiat capul cu sabia. Unii mor in pace si liniste cu apropiatii langa pat.
Spune-mi si mie cate lucruri iti spune moartea acestora?
ApreciazăApreciază
Dumnezeu să-l ierte!
L-am cunoscut personal în ziua când a plecat din mănăstirea Bistrița!!! Ultimul lui cuvânt a fost să nu acceptăm nici o schimbare in ale credinței!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Va ramane vesnic o lumina ,un parinte deosebit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spuneți.mi unde va fi înmormântat dragul părinte?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spuneți.mi unde va fi înmormântat dragul părinte? Și când?Veșnică pomenire ,un preot deosebit!!
ApreciazăApreciază
Dumnezeu să îl ierte
ApreciazăApreciază
Oare s-a separat?
https://theodosie.ro/2019/07/18/intreruperea-pomenirii-intre-dreapta-credinta-viata-curata-si-razvratire/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
NU JUDECATI SA NU FITI JUDECATI!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mi-a fost duhovnic acum citiva ani.L-am respectat și iubit f mult pt seriozitatea fata de cele duhovnicești și demnitatea sa.Judecata lui Dumnezeu nu e că a omului.A murit în ajun de praznic.Poate la iubit Maica Domnului și a vrut să-l ia atunci Știu că o iubea f mult.A spus o dată într-o discuție: „de trei ori au sunat trimbitele sa ne piardă Dumnezeu pt păcatele noastre.Dar pt rugăciunile Maicii Sale nu a făcut-o”. Sunt cuvintele lui.Maica Domnului miluiește pe pr Antim așa cum te-a iubit și el pe tine!🙏🥺
ApreciazăApreciat de 3 persoane
„Din păcate, pe parcurs (cam din a doua jumătate a anului 2017) părintele Antim a alunecat împreună cu alți părinți și cu „mentorul” lor monahul Sava Lavriotul pe o pantă din ce în ce mai schismatică a luptei antiecumeniste, catalogând pe toți cei ce nu au reacționat împotriva pseudo-sinodului cretan ca fiind eretici. Au adoptat teorii greșite precum căderea automată în erezie prin intercomuniune, formule ciudate de pomenire la sfintele slujbe, sau împărtășirea spre osândă a tuturor (pomenitorilor), indiferent de gradul de vinovație. La fel ca mai toți preoții din Moldova promova împărtășirea mai cu… zgârcenie decât o recomandă sfintele canoane”.
https://danielvla.wordpress.com/2022/08/15/parintele-antim-gadioi-unul-dintre-nepomenitorii-acrivisti-a-murit-intr-un-grav-accident-de-masina/
ApreciazăApreciază
Voi ati alunecat ca nu mai stiti in ce ape va scaldati, indecisilor !
ApreciazăApreciază
In privinta comuniunii euharistice in Hristos, Sfintii sustineau trăirea intr-un unic Trup care este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos!
Cand Apostolul Pavel vorbeste despre unitatea Bisericii, el nu o face dependenta de subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceași Paine a Trupului si a Sangelui Domnului (I Corinteni 10, 14-17) si de conducerea (cuvantul original vine de la: a sta in capul) Bisericii de catre un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16).
Deci nu poate exista un prim Trup al Bisericii in care se impartasesc „Antim si nepomenitorii lui ” si un al doilea Trup al Bisericii unde se impartasesc „nepomenitorii ceilalti si pomenitorii”. Asta ar insemna ca Hristos Capul Bisericii cocheteaza alternativ cu doua Trupuri separate etans, care nu au comuniune euharistica intre ele, dar totusi le trimite deopotriva harul in Taine, amandurora!
Ar fi o absurditate sa acceptam o astfel de eclesiologie!
Exista un singur Trup al Bisericii in afara caruia nu pot exista Taine, caci nu le valideaza Hristos Capul Trupului Bisericii.
Oricine nu este in comuniune euharistica cu Trupul Bisericii inseamna ca s-a autoexcomunicat sau s-a taiat pe sine din legatura de har cu acesta.
Separarea totala a lui Antim sub pretextul nepomenirii avand ca substrat ambitia de a avea putere sau de a stapani asupra altora, evoca limpede ruperea sau schisma fata Trupul Bisericii care marturiseste inca nestirbit Crezul in liturghiile savarsite in bisericile ortodoxe. Desi episcopii au semnat in chip sinodal erezia care sustine ca confesiunile eretice sunt biserici, acestia nu au trecut inca la pasul final care valideaza hotararea lor sinodala: impartasirea in comun din acelasi Potir si conslujirea cu confesiunile eretice; de asemenea pasul final mai include si trecerea la pomenirea Papei in diptice ca fiind episcop ortodox, respectiv pomenirea la proscomidie si la ectenii in cadrul Liturghiei, de unde rezulta anatematizarea celor care nu intrerup comuniunea euharistica, conform marturisirii de credinta a Sfantului Maxim Marturisitorul: „nu ma impartasesc cu voi caci ma tem de osanda anatemei atata vreme cat se pomenesc la proscomidie anatematizatii”!
Deci, conform Sfantului Maxim Marturisitorul, toti episcopii ortodocsi care pomenesc anatematizati la proscomidie (in cazul nostru pe Papa), inclusiv preotii si enoriasii din eparhiile lor, intra sub anatema!
Desi episcopii au hotarat in chip sinodal ca confesiunile eretice se numesc biserici, Duhul Sfant ramane inca in Trupul Bisericii conform Sfantului Siluan Athonitul, pana la indeplinirea consecintei ratificarii sinodale: impartasirea din Potirul comun cu ereticii si introducerea in Crezul Bisericii a modificarii articolului 9: „Cred Intr-Una Biserica…” ; de asemenea, pomenirea Papei la proscomidie!
Asadar, „Antim si nepomenitorii lui” sunt in afara Trupului Bisericii!
👇
„De altfel, nici un sfânt canon sau Sfânt Părinte nu a impus niciodată întreruperea obligatorie a comuniunii cu cei care propovăduiau o erezie înainte de judecata lor sinodală.
De asemenea, nici un cleric nu a fost niciodată pedepsit pentru aceasta în opoziție desigur cu cei care au continuat să fie în comuniune cu păstorii lor după condamnarea lor sinodală”.
https://theodosie.ro/2022/05/31/intreruperea-comuniunii-bisericesti-explicata-de-arhim-vasilios-papadakis/
ApreciazăApreciază
Cu respect, domnule Felix daca l-ati fi cunoscut personal pe Parintele Antim, ati fi constatat ca cele sustinute aici de dvs sunt parerea dvs despre ce sustinea Parintele Antim si nimic mai mult. Dumnezeu sa va ierte si sa va ajute prin rugaciune, nu filozofie, sa intelegeti adevarul.
ApreciazăApreciază
L am cunoscut prea bine la Sihastria.
De pe atunci avea astfel de tendinte, 1996-1998…
Cand se supara din motive de organizare a tipicului in manastire, sau din alte motive, spunea acest ultimatum: „Imi iau ucenicii din Moldova si plec..”
De asemenea, pana in 1996 se ciocnea foarte des cu Parintele Ambrozie Dogaru, un nevoitor mai in varsta, care era eclesiarhul manastirii Sihastria.
Antim a avut meritul ca l-a infruntat pe mitropolitul Daniel respingand papistasii care intentionau sa slujeasca in biserica Manastirii Sihastria.
De asemenea, Antim era un ravanitor si un nevoitor…
Dar…
Dar asta nu justifica pozitia lui Antim de a se considera singurul care detine pozitia mantuitoare si de a se considera un supraduhovnic suprem in Romania.
Adevarul absolut se afla numai in Trupul Bisericii care Il are Cap pe Hristos!
Hristos conduce nevazut Biserica prin episcopi.
Episcopii pentru cugetarea si semnatura eretica vor raspunde in fata lui Hristos.
Dar, ar fi obtuz sa credem ca Antim ca harul nu lucreaza in Biserica, in Trupul lui Hristos, respectiv in bisericile ortodoxe din patriarhia romana.
Nu ar aveam cum ca un milion de ortodocsi sa fie pastoriti numai de Antim si nepomenitorii lui. Practic ar fi imposibil.
De aceea cuvantul profetic al Sfantului Siluan, are sens: harul va fi in Biserica pana in vremea Judecatii de Apoi, asa cum a fost vremurile trecute!
Antim le atribuie erezia celor ce au semnat in Creta tuturor ortodocsilor care participa la slujbe in bisericile din patriarhia romana. Este gresit.
Vina ereziei nu se transmite ca virusul in mod asimptomatic. V-a spus-o Mihai Silviu Chirila si nu ati ascultat. Si asa este.
Antim se erijeaza in papa infailibil care hotareste in numele Trupului Bisericii! Aici a fost caderea lui Antim.
Nerecunosterea harului care lucreaza inca in bisericile din patriarhia romana, care sunt in partasie cu Trupul lui Hristos, inseamna a respinge ca Hristos S-a Intrupat!
Iar faptul ca, tu Oana, numesti filosofie criteriul Sfantul Apostol Pavel ca sa fim partasi la o singura Paine Euharistica, deci in Trupul lui Hristos, denota ca esti o filosoafa care n-ai inteles ce inseamna sa ai partasie in Trupul lui Hristos!
ApreciazăApreciază
Se vede ca l-ati cunoscut demult si ca nu ati inteles pozitia dumnealui legata de subiectul de fata nici ce am numit eu „filozofie”. Mai cercetati, repet, cu rugaciunea. Veti fi surprins de descoperiri, sper. Intre altele, Parintele nu a sustinut niciodata ca nu mai exista har in biserica, iar legat de ce ati afirmat cu „virusul” nu stiu de care, deja cred ca intr-adevar ne putem molipsi de opinii si pareri false in viata de zi cu zi daca nu stam de vorba nemijlocit si asertiv cu cei in privinta carora avem nelamuriri.
ApreciazăApreciază
Intruparea lui Hristos in Trupul Bisericii este de fapt sursa harului ei, si nu ne putem impartasi de har decat in si prin Trupul Bisericii.
Nimeni nu poate substitui Trupului lui Hristos, Biserica, un singur sfant, oricat de mare ar fi el.
Astfel omul nu ajunge asemenea unui alt „papa” in Biserica, pentru ca Biserica se exprima infailibil doar ca Trup, adica prin sobor, soborniceste.
Sfântul Ierarh Ilarion conchide in acest sens:
„Despărțirea de Biserică prin răzvrătire și schismă era de asemenea considerată ca îndepărtare de la unitatea Bisericii. Comuniunea și ascultarea în Hristos față de Biserică erau privite drept condiție necesară pentru apartenența la Biserică primară.
Mai mult decât atât, căderea din Biserică era socotită drept cădere de la Hristos și din creștinism de asemenea.
Ideea că ar fi posibil să aparții Bisericii în mod nevăzut (cum afirma protestantii) și să te bucuri de toate darurile pline de har ale Biserici în timp ce ești în mod văzut despărțit de ea, era cu totul străină Bisericii primare”.
👇
„Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute”.
Sfântul Siluan Athonitul: Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre? | Sfântul Munte Athos
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2020/12/20/sfantul-siluan-athonitul-cum-sa-pastrezi-pacea-sufleteasca-in-mijlocul-smintelilor-zilelor-noastre/
ApreciazăApreciază
Scrisoare a Sfantului Paisie Aghioritul catre Parintele Haralambie
Prea Cuvioase Părinte Haralambie[1],
Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriarhului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.
Iubirologia patriarhului nostru
Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţelege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere profundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Patriarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă femeie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Biserica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.
Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spirituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)[2]. De altfel, acesta este duhul vremii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…
Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Biserica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezultatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.
Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.
Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pentru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi precum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)[3], pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.
Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
Lipsa păstorilor
De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică ce se zideşte din piatră, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.
În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina ecumenistilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în trupul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patriarh cred că este un lucru iraţional.
Abaterea patriarhilor
Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă[4]. Dacă ecumeniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia antemenţionaţi mai sus (nepomenitorii) dau a doua lovitură.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patriarhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor ortodocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bisericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.
Cealaltă grupare a credincioșilor
Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Părinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedreptăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochilor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în sufletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru trupul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt absolut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.
Despre Sfânta Ortodoxie
Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am considerat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.
Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fiecare să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.
Cu mult respect față de toți,
Un monah (Monahul Paisie)
[1] Această epistolă a fost trimisă în anul 1969, de Sfîntul Paisie Aghioritul conducătorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe Panelene (P.O.E.) și al Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxă) Arhimandritul Haralambos, și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T.) , Nr. 1680/09.03.2007.
[2] Un joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]
[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5 m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]
[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006)
ApreciazăApreciază
Cand Apostolul Pavel vorbeste despre unitatea Bisericii, el o face dependenta de comuniunea euharistica prin/din aceași Paine a Trupului si a Sangelui Domnului (I Corinteni 10, 14-17) si de conducerea (cuvantul original vine de la: a sta in capul) Bisericii de catre un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16).
Concret ce inseamna asta?
Inseamna ca voi tine ca la ochii din cap la comuniunea euharistica cu cei care fac parte din acest Trup al Bisericii, respectiv cu cei care participa la slujbe in bisericile ortodoxe din patriarhia romana si pe care ii voi pomeni (pe cei pe care ii cunosc), acolo in biserica unde eu particip la Liturghie.
De ce?
Este firesc, pentru ca la fiecare Liturghie slujita in fiecare biserica ortodoxa este prezenta intreaga Biserica, intreg Trupul lui Hristos!
Hristos este prezent intreg in fiecare Liturghie, deci in fiecare biserica ortodoxa, alaturi de toti sfintii, de Maica Domnului si de sfintii ingeri.
De asemenea este prezenta si Biserica luptatoare: credinciosii ortodocsi care se nevoiesc inca pe pamant.
Dar aceasta comuniune si pomenire antementionata, in mod ideal se realizeaza prin iubire, si nu neaparat pentru ca asa trebuie, adica din obligatie, in mod mecanic: din datorie, din „constiinta iudaica”
Suntem legati intre noi credinciosii ortodocsi prin firele iubirii in Trupul Bisericii, spune Sfantul Ioan Gura de Aur.
Iar Sfantul Ioan de Krondtadt scrie in acest sens:
„Atat cat credem in Biserica, care este comunitatea credinciosilor intru Hristos, adunati intr-un singur Trup de Hristos Capul ei si insufletiti de Duhul Cel Unul al lui Dumnezeu, noi, ca madulare ale Trupului Bisericii, trebuie sa ne pazim si sa ne iubim unii pe altii, ca pe noi insine, ca pe sufletul si trupul nostru – sa starpim din inimile noastre iubirea de sine, lacomia, ura, invidia, tinerea de minte a raului, desfranarea, sa fim sensibili la nevoile si neputintele celorlalti, sa-i ajutam sincer.
Iubirea este semnul cel mai autentic prin care se recunosc ucenicii lui Hristos si madularele Bisericii lui Hristos.
Fara iubire nu exista Biserica.
Cand dragostea se va raci de tot vom fi lipsiti de ajutorul si de harul lui Dumnezeu.
Sadeste in noi, Doamne aceasta iubire, ca sa nu mai gandim raul.”
###
Daca canonul 15 prevedea ca sunt anatematizati cei care nu intrerup pomenirea si comuniunea euharistica in cazul in care episcopul lor propovaduieste cu capul descoperit o erezie, atunci ar fi fost justificat Antim.
Dar canonul 15 nu pune sub osanda anatemei pe cei care nu intrerup pomenirea, ci doar specifica ca este un lucru demn lauda pentru cei care intrerup pomenirea si comuniunea euharistica.
Dar Antim a schimbat print-o ravna necontrolata intelesul aplicarii canonului 15, care este alcatuit sub indrumarea Sfantului Fotie cel Mare.
Sfantul Fotie cel Mare, in schimb pune sub osanda anatemei prin hotararea dogmatica a sinodului din 879 pe toti aceia care indraznesc sa modifice continutul Simbolului Credintei – Crezul!
Deci exista o deosebire a duhurilor a Sfantului Fotie cel Mare pe care Antim nu o asimileaza, ci o anuleaza!
ApreciazăApreciază
Parintele Antim, nu „Antim”, legat de exprimare, restul, cu tot respectul, sunt pure speculatii. Sa meditam mai bine la Ziua Judecatii. Este ultimul meu comentariu.
ApreciazăApreciază
Imi asum toata responsabilitatea, Parintele Antim nu a afirmat foarte multe din cele pe care le-ati enuntat aici ca facand parte din convingerile dumnealui. Mai bine sa meditam la Judecata.
ApreciazăApreciază
Iubirea de vrajmasi este criteriul neminicinos al Adevarului si al Sobornicitatii Bisericii
In invatatura Sfantului Siluan si a Sfantului Sofronie oamenii nu sunt impartiti in prieteni si dusmani (in nepomenitori si pomenitori), ci in stiutori si nestiutori de Dumnezeu.
Acolo unde unii oameni sunt recunoscuti ca adversari inseamna ca este respinsa o parte a trupului Bisericii si sobornicitatea este subminata.
Sfantul Ioan Gura de Aur scrie in acest sens:
„Daca ei marturisesc Simbolul Credintei, Crezul, la fel ca noi, si totusi s-au separat (au intrerupt comuniunea euharistica), atunci cu atat mai mult nu trebuie sa avem comuniune cu ei.
De ce imi spui: „ei au aceiasi credinta ortodoxa, si ei sunt ortodocsi la fel ca noi”?
Daca pozitiile lor sunt bune, inseamna ca pozitiile noastre sunt gresite; dar daca martursirea credintei noastre este buna nu mai incape indoiala ca marturisirea credntei lor este gresita.
Spune-mi: oare este suficient ca ei se numesc (marturisitori) ortodocsi?
Atunci cum de a slabit si a incetat transmiterea/lucrarea Harului la ei?
Ce folos pot sa aiba ca pastreaza marturisirea ortodoxa daca nu se transmite/lucreaza Harul?
De aceea trebuie a combate separarea/ schisma la fel ca si erezia, ca abaterea de la dogmele ortodoxe.
Daca avem aceleasi Dogme Ortodoxe, aceleasi Taine, de ce atunci unul ispitit de dorinta si iubirea de stapanire, sare dincolo, pe deasupra, intemeind alta „Biserica”?
Madularele Trupului lui Hristos le rupe, le desparte de Trupul Bisericii, si totusi nu se teme?
Nimeni poate supara pe Dumnezeu mai mult ca acestia care s-au separat de Biserica” (Comentariu la Efeseni).
Iar Sfantul Ciprian al Cartaginei conchide in acest sens:
„Vina provocarii separarii, a schismei este grava, de neiertat, si nici sangele muceniciei nu poate sterge gravitatea separarii, a schismei.”
(PSB 3, Despre unitatea Bisericii, XIV, 1981, p. 444.)
Tinerea poruncii iubirii de vrajmasi are intelesul ca omul ii imbratiseaza pe toti din Trupul Bisericii, ca devine sobornicesc.
Deci in Trupul Bisericii iubirea de vrajmasi este criteriul care certifica sobornicitatea; adevarata Biserica este aceea care pastreaza vie iubirea de vrajmasi.
ApreciazăApreciază
Sfantul Sofronie Saharov scria:
Rugaciunea liturgica trebuie sa fie facuta intr-un cadru dogmatic, in comunine euharistica (si pomenire reciproca a celorlati membri ai Trupului Bisericii) in Trupul Bisericii, adica in partasie cu ceilalti ortodocsi care participa in celelalte biserici la Liturghie.
Altfel harul nu va lucra.
Si, chiar de va lucra harul, in ceasul ispitei se va pierde, nu ne va ajuta.
Trebuie sa tinem cont de aceasta pedagogie a lui Dumnezeu.
Savarsirea (sau participarea) cu vrednicie a Sfintei Liturghii aduce, pe plan duhovnicesc, aceleasi roade cu cele ale rugaciunii isihaste din pustie.
Traind dupa poruncile lui Hristos, in chip firesc se va dezvolta in noi simtamantul primirii harului Duhului Sfant.
Numai traind Liturghia din toata fiinta noastra – in masura putintei si a priceperii noastre – treptat vom deveni simtitori fata de cele ce trec neobservate celor ce nu traiesc pe Hristos si nu-L iubesc, si nu traiesc dupa poruncile Lui.
Multi nefiind in stare a trai Liturghia, dormiteaza duhovniceste, iar Liturghia nici nu mai prea lucreaza asupra lor.
Putem deveni dupa asemanarea lui Hristos numai printr-o viata dupa poruncile Sale, prin pocainta, pana acolo incat poruncile se vor face singura lege a intregii noastre firi.
Atunci ni se va impartasi viata dumnezeiasca, iar noi vom fi in stare a o purta.
Poruncile lui Hristos depasesc starea noastra de acum, cea pe care o avem dupa caderea lui Adam.
Iar poruncile daca le vom implini ne pun in fata unei descoperiri cat se poate de imbucuratoare: poruncile nu sunt ceva de indeplinit conventional, ci Revelatia lui Hristos Dumnezeu asa cum El este.
Intre poruncile lui Hristos si viata dumnezeiasca a lui Hristos nu este nicio deosebire.
Deci implinind poruncile devenim purtatori ai vietii lui Hristos Dumnezeu Insusi.
Iata cum ne invata Sfantul Siluan:
Daca in inima staruie o vrajmasie, o dusmanie pentru cineva, tinerea de minte a raului, nu putem nadajdui mantuirea!
Tu zici: „Vrăjmașii prigonesc Sfânta noastră Biserică. Cum îi voi iubi oare?”.
Dar la aceasta eu îți voi spune: „sufletul tău sărman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu cât dor așteaptă ca toți oamenii să se pocăiască și să se mântuiască. Domnul e iubire și El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învață sufletul să iubească pe vrăjmași și să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască. Aceasta și este iubirea. Dar dacă îi judecăm după fapte, merită să fie pedepsiți”.
Sfantul Iustin Popovici conchide:
Biserica este întruparea Adevărului Sfânt = Dumnezeul-Om.
Biserica este Dumnezeul-Om.
Biserica este mărturisită prin Sfintele Taine și virtuțile sfinte, trăind astfel nemuritor și veșnic, și astfel este adevărata credință, credința apostolică, credința sfanta, evlavia, credința ortodoxă.
Tot ceea ce corupe această credință asemănătoare lui Dumnezeu, o distorsionează, o dilueaza, o distruge = si astfel devine erezie.
Marturiseste despre această credință, Sfantul Teodor Studitul:
Noi, întărindu-ne în învățăturile apostolice, dar și în învățăturile sfinților noștri Părinți, – pentru că ei, în armonie cu Apostolii, spun același lucru –, ne oprim de la comuniunea cu ereticii și cu cei seduși de ei spre a nu deveni trădători ai credintei și rămânem in adevărata mărturisire a credinței ortodoxe în care ne aflăm și ne lăudăm cu nădejdea slavei lui Dumnezeu prin respectarea canoanelor și a tututor celorlalte desavarsiri, ca să fim: desavarsiti și întregi fără nicio abatere de la credinta ortodoxa, și pacea lui Dumnezeu, va transcende orice minte, pentru a ne păstra inimile în pe Hristos Iisus Hristos, Domnul nostru.
Fiecare crestin ortodox, se pazeste, sa nu intre sub anatema prin comuniunea euharistica cu ereticii.
„Biserica”, unde slujesc ereticii, nu este biserica sfânta a lui Dumnezeu, ci un cămin obișnuit, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, deoarece îngerii prezenti s-au abătut de la o astfel de „biserica”. De aceea, „liturghia” slujita într-o astfel de „biserica” nu este valida, nu este primită la Dumnezeu.
Domnul Hristos interzice războaiele, vărsarea de sânge și crima;
De aceea, ereticii nu trebuie uciși.
Și nu numai că nu avem voie să-i pe ucidem eretici, dar nici măcar nu avem voie să le dorim rău. Dimpotrivă, trebuie să ne rugam pentru intoarcerea lor in Biserica, așa cum Însuși Domnul a demonstrat în momentul Jertfei Sale pe Cruce, rugându-l pe Tatăl Său:
„Iartă-le păcatele lor, pentru că nu știu ce fac”.
Biserica nu se răzbună cu sabia.
Da, Biserica lui Dumnezeu nu este scutita în felul ei de biciuri, exilari și prigoane.
Legea Evangheliei nu amenință pe nimeni cu arma, nici cu sabia, nici cu biciul.
Pâinea eretică („Euharistia”) nu este Trupul lui Hristos.
Creștinii ortodocsi trebuie să fie legati intre ei prin dragoste, mai ales atunci când Trupul lui Hristos (adică Biserica) este tăiat de diavol cu sabia ereziei.
Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (drugi deo) – Strana 34 – Svetosavlje
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/34/
ApreciazăApreciază
Oana, pledoaria ta este asta: nu crede tu ce simti si vezi cu ochi, crede ce spune eu, Oana!
Pentru mine, Antim nu poate reprezenta statura unui parinte.
Un Parinte nu isi aduna fiii pentru el, ci se da la o parte, nu se interpune, ca fiii sa poata ajunge la Hristos!
Antim si a oprit fiii in dreptul lui, sabotandu-i sa se uneasca pe deplin cu Hristos in Trupul Bisericii!
Speculatii, filosofii faceti voi care tineti mortis sa-l scoateti basma curata pe Antim.
Daca L-ati iubi fierbinte pe Hristos nu v-ati intepeni in persoana lui Antim, ci ati face pocainta ca sa-l puteti ajuta, prin alipirea de Hristos, in Trupul Bisericii!
Sfantul Iustin Popovici:
Tainele Bisericii
Toate Tainele lui Dumnezeu sunt sfinte. Tot ceea ce a fost facut, prin Logosul/Cuvantul lui Dumnezeu s-a facut. Totul exista prin Logosul/Cuvantul lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu Logosul/Cuvantul, nimic din ceea ce a fost facut n-ar fi existat.
În toate lumile lui Dumnezeu totul este sfant, cu excepția păcatului; Iar păcatul este abuzul de libertate la ființele create.
Un exemplu: diavolul și omul. Libertatea este abuzată atunci când este folosită împotriva lui Dumnezeu.
Păcatul săvârșit naște moartea. Diavolul are două forțe principale: păcatul și moartea. Cu acestea, diavolul cucerește oamenii și-i stăpânește. Tărâmul păcatului și al morții este iadul pentru o ființă asemănătoare lui Dumnezeu asa cum este omul.
Creatorul tuturor lucrurilor, Dumnezeu Logosul/Cuvantul devine Om, pentru a absolvi pe om de păcat și de moarte, și astfel il elibereaza de diavol și iad. Logosul/Cuvantul lui Dumnezeu se face Om cu toate faptele sale dumnezeiești de pe pământ: de la întrupare pana la Inviere.
În toate acestea, Hristos înființează Biserica lui Însuși și a Sa, în care înfăptuiește mântuirea oamenilor prin Sfintele Taine și virtuțile sfinte ale Duhului Sfânt.
El, Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, El = Biserica, este Sfintele Sfintilor, in Care sunt toate Sfintele Taine, incepand cu Taina Sfanta a Botezului.
Totul este în Biserică, Taina sfanta, totul: de la cea mai mica la cea mai mare, pentru că totul este scufundat în sfințenia de nedescris a Dumnezeului neprihănit, Domnul Hristos.
Ca Biserică, Dumnezeul-Om cuprinde toate lumile, pentru că toate lumile sunt creația Sa: pentru că totul este lucrat prin Hristos și pentru Hristos.
El este, de asemenea, Creatorul tuturor creaturilor, al tuturor lucrurilor: „El este Capul trupului Bisericii”; și: Biserica este „trupul Lui, plinătatea Celui Care plinește totul în toate”.
De aceea totul este în Hristos cuprinzător: atât mântuirea, și luminarea, și desavarsirea, și toate lucrurile desavarsite de care o ființă umană are nevoie în toate lumile și în toate viețile.
Pentru asta sunt Sfintele Taine ale Bisericii Sale și toate virtuțile sfinte. În primul rând: Taina sfanta a Botezului, apoi Taina sfanta a Mirungerii, Taina sfanta a Euharistiei, Taina sfanta a Pocăinței, Taina sfanta a Preotiei, Taina sfanta a Căsătoriei și Taina sfanta a Maslului.
Tainele sfinte sunt binecuvantari, prin care credincioșilor li se dă vizibil harul invizibil a lui Dumnezeu. Din moment ce omul este o ființă psihofizică: vizibilă prin trup, invizibilă prin suflet, asa și fiecare Taina sfanta are două laturi: una vizibilă și alta invizibilă.
Latura vizibilă este alcătuită din: acțiunea preotului, cuvintele, rugăciunile și materia care este folosită și latura invizibila: harul lui Dumnezeu.
Tainele sfinte se găsesc în Biserică și sunt necesare pentru membrii Bisericii.
Iată ce a exprimat Biserica în cel de-al 10-lea articol al Simbolului Credinței: Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor.
Deși în acest articol este menționat doar botezul ca Taina, sunt implicit si alte Taine.
În Simbolul Credinței, este menționat doar Taina sfanta a Botezului, deoarece prin aceasta un om intră în Biserică și devine membru al Bisericii care păzește și înfăptuiește si alte Taine sfinte. Când un om este botezat, el dobândește astfel dreptul la toate celelalte Taine sfinte. Dar mai este un motiv pentru care doar Botezul a fost pomenit în Simbolul Credinței. Pentru aceea, ca în primii ani ai creștinismului a existat o îndoială cu privire la faptul dacă cei care au căzut temporar din credință într-o anumită erezie ar trebui să fie re-botezați cand se întorc la credința lor adevărată?
Biserica a decis să nu-i mai boteze și a arătat-o în Simbolul Credinței prin aceste cuvinte:
Mărturisesc un Botez.
Prin Sfantul Botez ne imbracam in Domnul Hristos, iar cu Sfanta Impartasanie il primim pe Sfantul Domn Hristos – pentru mantuirea noastra prin luminare, prin desavarsire, prin curatire. Căci Domnul Hristos S-a arătat în lumea noastră pământească ca Dumnezeul-Om și a rămas Biserica în El, in Dumnezeul-Om.
Și în Hristos astfel „locuiește toată plinătatea Dumnezeierii”, cu un singur scop: ca să fie toți membrii Bisericii plini de acea plinătate a dumnezeierii: ca noi toți să ne curatim, să ne luminam, să ne desavarsim: să devenim cu toții dumnezei prin har.
Dumnezeul-Om este „marea taină a crestinatatii”, marea Taina a credinței celor dreptcredinciosi, iar în Dumnezeul-Om sunt toate Tainele Bisericii.
Aceeași Taină a Ipostasului Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi lucreaza și pătrunde în toate Tainele Bisericii; Și totul e în Hristos, și de la Hristos.
Fiecare Taină sfanta iese și aruncă o privire în Taina sfântă a Bisericii: în taina sfanta a suferinței lui Dumnezeu, a omenitatii lui Dumnezeu. În această privință, fiecare Taină sfanta a fost păstrată în Biserică, dar la fel este și Biserica intreaga pastrata în fiecare Taină sfanta.
Totul în Biserică este o Taina sfanta. Lucrarea fiecărui preot este o Taina sfanta.
Și cea mai mica, chiar si cea mai mica? — Da. Fiecare dintre ele este la fel de vasta ca Taina Bisericii. Căci chiar și cea mai mica dintre ele din organismul teandric al Bisericii se află într-o legătură organică de viață cu Taina Bisericii – Însuși Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Un singur exemplu: actul de sfintire a apei.
Un lucrul mic, și ce minune sfântă extraordinară, la fel de vastă ca și Biserica însăși.
Această dulce minune, nestricaciunea apei sfințite, s-a transmis la milioane și milioane de creștini ortodocși timp de 2.000 de ani, curățindu-i, luminandu-i, vindecându-i, desvarsindu-i, și nu se va opri, atat timp cat nu se va dura pământul și a cerul.
Apa sfințită este doar una dintre multele Taine sfinte care fac minuni continuu în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.
Dar fiecare virtute sfanta din sufletul unui creștin ortodox este o taina sfanta.
Căci fiecare dintre ele se află într-o legătură organică, genetică cu Taina sfanta a Botezului, iar prin harul Botezului este și cu întreaga Taina a Bisericii lui Dumnezeu.
Astfel: credința este o virtute sfanta și, prin urmare, o taina sfanta, cu care un creștin ortodox trăiește continuu.
Sfânta credință prin puterea sfințeniei naște în sufletul său și alte virtuți sfinte: rugăciunea, iubirea, nădejdea, postul, mila, linistea, blandetea… Și fiecare dintre ele este o taina sfanta.
Toate se hrănesc unele pe altele și trăiesc unele prin altele, și devin nemuritoare, și asta se intampla cu toate. Și tot ce este din ele este sfant. De aceea, nu există un numar de Sfinte Taine în Biserica lui Hristos, în acest sfânt cer cuprinzător. În Biserica și fiecare rugaciune: „Doamne iarta-ma” este o taina sfanta, și fiecare lacrimă de pocăinta, și fiecare suspinare de rugăciune, și fiecare manifestare de rugăciune.
Догматика Православне Цркве – Том III (други део) – Страна 43 – Светосавље
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-2/43/
ApreciazăApreciază
Fenomenul Antim este inversul fenomenului Boca Arsenie, dar sunt in esenta identice.
Sunt centrate pe omul care isca un curent si atrage apoi cati mai multi oameni pe directia curentului.
Acest tip de curente esueaza in afara Trupului Bisericii.
ApreciazăApreciază