Ungaria vrea să interzică „promovarea” homosexualității în rândul minorilor
Viktor Orban Foto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
În practică, programele educaționale sau reclamele unor grupuri mari în solidaritate cu homosexuali și lesbiene, precum cea a Coca-Cola, care în 2019 a stârnit apeluri la boicot, nu ar mai fi autorizate, conform documentului de 11 pagini consultat de AFP.
Idem pentru cărți despre acest subiect, cum ar fi colecția de povești și legende care fraudează homosexualitatea, care a atras mânia puterii în toamna anului 2020.
Dacă se adoptă aceste clauze, „libertatea de exprimare și drepturile copiilor ar fi sever restricționate”, au avertizat ONG-urile, acuzând Ungaria de „copierea modelelor dictatoriale care merg împotriva valorilor europene”.
„Guvernul se întoarce împotriva propriilor cetățeni urmând exemplul Rusiei și Chinei”, au afirmat ei.
Amendamentele în cauză fac parte dintr-un arsenal de măsuri împotriva pedofiliei, un amalgam denunțat de site-ul independent Telex. Acestea includ crearea unei baze de date accesibile publicului cu persoane condamnate sau interzicerea acestora din anumite profesii.
Această nouă ofensivă anti-LGBT vine pe fundalul întăririi politicii lui Viktor Orban, care promovează ceea ce el consideră drept ”valori creștine tradiționale” și promovează o „nouă eră” culturală.
În decembrie 2020, Parlamentul a adoptat un pachet legislativ care include noțiunea tradițională de familie și „gen” în Constituție și interzice de facto adoptarea de către cupluri de același sex.
de I.B.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Primul imperiu global cu bancnote
Monedele din aur și argint, bătute de Napoleon, în haosul ce a urmat Revoluției, au fost folosite după moartea lui pentru o prefigurare a zonei euro. „Uniunea Monetară Latină” a fost un fiasco de aproape un secol, lăsată baltă în focul primului război mondial. Multe erau neajunsurile acestui sistem, fără expresie politică unitară, unde fiecare încerca să păcălească pe fiecare. Până și trezorierul Papei devaloriza pe furiș moneda, față de standardele convenite. Iar folosirea unui dublu etalon, de aur și argint, metale care refuzau să rămână la valorile de piață decretate în înțelegerile politicienilor, accentua haosul.
Dar motivul real al acestui eșec era că plouase la Waterloo. Napoleon pierduse în fața puterilor reunite ale Europei și începuse secolul englezesc. Până să fie detronată de dolar, lira sterlină a fost moneda primită pe aproape tot globul și moneda în care restul băncilor centrale își țineau rezervele.
Isprăvile „imperiului peste care soarele nu apunea” nu fac obiectul articolului, deși ar fi o poveste fascinantă. Acoperea cam un sfert din populația globului. Deloc rău, pentru o insulă mai mică decât România Mare! Cu flota și revoluția lor industrială, englezii aveau suficientă putere, pentru a ține lira sterlină în rigoarea etalonului aur. Abia în timpul războaielor mondiale îl vor abandona, pentru a acoperi din inflație cheltuielile de înarmare. Imperiul era așa de bogat, încât abia după 3 ani de război a fost nevoit să se împrumute pentru prima dată.
Dar nu vă lăsați amăgiți de această promisiune de stabilitate a aurului, în fața necinstei politicienilor. Etalonul aur folosit de englezi era doar o fațadă prestigioasă, în spatele căreia băncile private activau tot în regim fracționar, iar Banca Angliei nu făcea excepție, tot în în regim fracționar opera. Multiplicarea creditului explică de ce imperiul lui Rothschild și al altora cresc concomitent cu imperiul majestății sale. La finalul celui de-al doilea război mondial, Anglia ajunsese cel mai mare datornic al planetei, poziție pe care astăzi o deține America. Datoriile metropolei erau preponderent la coloniile ei, pe care acum le storcea și pe cale monetară, plătindu-le mărfurile într-o monedă căreia nu doreau să-i mai admită convertibilitatea în dolari sau aur.
falsa soluție a războiului
Ironic, Churchill făcuse tot posibilul pentru a se asigura că germanii încep războiul, care avea să le pulverizeze imperiul. Povestea, care ni se spune în mod curent, e că abia al doilea război mondial a oprit Marea Depresiune, iscată în 1929, oferind ceva de făcut maselor de șomeri. Economistul francez Frederic Bastiat a făcut o faimoasă demonstrație, de ce spargerea unei ferestre nu aduce prosperitate, dând ceva de făcut geamgiului, ci e doar o pagubă în ansamblul economiei. Evident și războiul (pe lângă cele 70 de milioane de morți!) a însemnat un dezastru economic, nu ieșirea din criză. Nume faimoase, ca Paul Krugman (video), par încă să susțină ideea, prin aiuritoarea propunere ca Statele Unite să simuleze o invazie extraterestră, ca pretext pentru cheltuieli publice gigantice. Ideea lui îți dă de gândit, în toată nebunia coronavirus. Politicienii au folosit explicit sintagma de „război împotriva virusului”, uneori scoțând la propriu armatele pe străzi să apere populația de virus cu tancul.
nemții și rușii fac exerciții de imperialism
Al doilea război mondial ia final, politic, prin înțelegerile de la Teheran și Yalta. Dar, economic, abia prin înțelegerea de la Bretton Woods, prin care americanii își impuneau termenii, în calitate de putere învingătoare. Ce se întâmplase între timp? Țările nu mai avuseseră încredere să facă schimburi între ele în bancnotele emise de fiecare. (Ca niște magicieni, care-și cunoșteau trucurile, refuzau să se lase păcăliți.) S-a trecut la barter și la plata în aur. Care avea un mare neajuns: țările exportatoare sfârșeau prin a acumula aurul țărilor importatoare. Dacă ciclul ar fi fost lăsat să continue, metropola (mai avansată tehnologic, deci exportatoare) s-ar fi confruntat cu inflație și periferia (importatoare netă) cu deflație. În raport cu aurul, salariile și costurile de producție din metropolă ar fi devenit necompetitiv de mari, iar cele din țara dominată, mici, irezistibil de competitive; raportul ar fi reluat fluxul aurului în sens contrar, reușind să inverseze raporturile la final. Răspunsul monetarismului clasic la acest cerc vicios a fost războiul tarifar, urmat nu de puține ori de războiul propriu-zis. Răspunsul și mai viclean era statornicia relațiilor cu partenerul comercial sub forma unui spațiu imperial, a cărui monedă să o poți controla. Dacă poți să-l plătești în ceva ce poți devaloriza ulterior, e mult mai tare decât dacă i-ai plăti în aur!
Pretențiile bancherilor, de a li se returna cu vârf și îndesat investiția în primul război mondial, și ambițiile țărilor învingătoare, au rupt spinarea mărcii germane, emisă de Republica de la Weimar. Bancnotele emise au devenit mai puțin valoroase decât hârtia de ziar. Răspunsul la pulverizarea monedei celei mai puternice economii a Europei a fost tentativa de a construi propriul ei spațiu colonial, prin tratate de schimb. Putem adăuga la această tentativă și investiția, altfel reușită, în revoluția lui Lenin, trimis în țară în faimosul tren sigilat și plin cu aur.
De mai mult noroc a avut parte investiția în Leon Davidovici Troțki a bancherilor de pe Wall Street, Jacob Sciff (directorul Kuhn & Loeb) și Felix Warburg. Dispensat de Troțki, Stalin se va limita la ambiții mai mici decât revoluția mondială, mulțumindu-se cu un imperiu colonial în partea lui de glob, convenită cu aliații. Partea leului o lua însă America, prin cele două elemente din tabelul lui Mendeleev: uraniul (pus să înspăimânte la Hiroshima și Nagasaki), respectiv aurul.
Intrată ultima în război, după neutralizarea rivalelor europene, America profitase ani buni de exporturile de armament plătite în aur. Așa că la finalul conflagrației avea cam 18.000 de tone, cantitate mult peste ce aveau alte state (unii spun chiar 80% din aurul monetizat la nivel național, dar e greu de verificat).
sistemul de la Bretton Woods
Cantitatea impresionantă de aur din seiful de la Fort Knox nu provenea doar din comerțul internațional și impozite, ci și din recenta jefuire a propriilor cetățeni. Etalonul aur pentru dolar nu a rezistat decât 20 de ani de la înființarea băncii centrale a SUA, denumită înșelător Rezerva Federală (Fed). Prăbușirea abruptă a bursei în timpul Marii Depresiuni din 1929-1933 a făcut imposibilă onorarea promisiunii ca dolarii să fie răscumpărați în aur, la cerere. În aprilie 1933, FD Roosevelt și șeful Trezoreriei, Henry Morgenthau, denunțau acumularea de aur de către cetățenii americani ca echivalentul schimbului cu inamicul. Sub amenințarea închisorii, americanii au fost constrânși să predea aurul, la prețul de dinainte de criză. Nemaiexistând posibilitatea răscumpărării dolarilor în aur, acoperirea lor în aur devenea o vorbă în vânt. Deci FDR a fost cel care a încheiat etalonul aur, înaintea lui Nixon, care a extins-o și pentru cetățenii străini.
De notat și operațiunea propagandistică de denunțare a „avarilor” nepatrioți, care strângeau aur, în locul bancnotelor statului – operațiune, pe care o putem revedea oricând sub diverse forme. Restricția de a deține aur a fost ridicată în 1974, dar e compensată de dificultatea de a deschide un cont în valută, sau de a deține valute de către cetățenii americani. (Și noi credeam că doar comuniștii te băgau la pușcărie pentru deținerea de aur sau valută!)
Cu un an și jumătate înainte de sfârșitul războiului în Europa, același Morgenthau pune pe hârtie un plan teribil de răzbunare pe nemți, care prevedea dezindustrializarea țării, pulverizarea în toate zările a populației educate tehnologic (prin migrație), o economie exclusiv agrară și dezmembrarea teritorială. Teoretic, planul nu s-a mai aplicat, practic americanii și rușii l-au urmat, până la un punct. Iar rușii au încercat să facă ceva similar României, prin înființarea Sov-Rom-urilor și prin planul Valev.
Morgenthau își folosește relațiile pentru a promova un acolit al său, Henry Dexter White, care va deveni arhitectul sistemului de la Bretton Woods. Personajul e atât de tare, încât e păcat că nu s-au făcut filme și nu ne-au învățat la școală despre el. Sunt sigur că vă așteptați ca părintele dominației mondiale a dolarului și al FMI-ului să fie un capitalist feroce. Ei aș! Omul visa să plece în URSS doar pentru a învăța limba rusă și a studia economia planificată. Post-mortem, Dexter White va fi dovedit ca agent sovietic cu multiple nume de cod și uriașe contribuții, atât de FBI, cât și de KGB. Americanii nici nu ocupaseră Germania și porniseră să bată o marcă, pe care populația o va folosi în locul mărcii distruse încă o dată de inflație. Iar talentatul domn Dexter le va da și sovieticilor matrița, cu care vor emite miliarde de mărci, pe care nemții erau obligați să le folosească. Va spune că sovieticii merită acest dar pentru felul eroic cum au luptat, ca aliați. Dar acesta e doar un bacșiș, comparativ cu sistemul, pe care White îl lasă planetei pentru zeci de ani după.
Negocierile de la Bretton Woods (New Hampshire) s-au purtat trei săptămâni, cu un an înainte de finalul războiului în Europa. România nu s-a numărat printre participanți, deși au fost 44 de țări, inclusiv insulițe colonizate. Eroii marii negocieri au fost ilustrul economist John Maynard Keynes, din partea englezilor, și Henry Dexter White, din partea americanilor. „E intolerabil, e al doilea Talmud!” a exclamat Keynes, în focul negocierilor, aruncând pe jos foile întocmite de cei trei americani de sorginte evreiască: Dexter White, asistentul său, Edddie Bernstein și șeful Trezoreriei, Henry Morghenthau.
Baronul Keynes era el însuși un globalist și un adept al intervenției inflaționiste a statului în economie. Soluția pe care o propunea el era să se instituie o monedă globală, denumită Bancor. Soluția lui Dexter White a fost ca acest rol să fie jucat de dolar. Dexter White a urmărit conștient distrugerea imperiului britanic, prin obligația ca lira să revină la convertibilitatea față de dolar în 47. Interval până la care, una câte una, coloniile coroanei se ridicau cerându-și datoriile și independența, devenind disponibile ca piață de expansiune pentru dolar și industria americană. Tot în mod conștient, Dexter White și Henry Morgenthau nu uitau să acorde câte un ajutor și Uniunii Sovietice, ba împotriva Japoniei, ba împotriva Angliei, deschizând calea lumii bipolare de după Yalta, în care totuși America să fie forța dominantă și să rămână spațiu de respirație pentru capitalul internațional (la care mă voi referi într-un episod următor).
O promisiune a sistemului de la Bretton Woods era să pună capăt „naționalismului economic”, să facă imposibile devalorizarea competitivă a monedelor. Sovieticii au numit-o o uneltire creată pe Wall Street. Soluția propusă era ca doar dolarul să funcționeze sub etalonul aur, iar restul monedelor să fie „legate” de dolar, cu o marjă de variație. Mecanismul le făcea vulnerabile inclusiv atacurilor speculative, cu puțină informație din interior, cum se va vedea decenii mai târziu, la atacul dat de George Soroș împotriva lirei sterline.
Tot la Bretton Woods se vor înființa Fondul Monetar Internațional (FMI, pe care Dexter White îl va și conduce), Banca Mondială, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Ideea de a desființa Banca Reglementelor Internaționale (BIS) a fost abandonată, lăsând o supapă pentru alt sistem global.
Supremația dolarului în noul sistem îi permitea Americii inclusiv să își exporte inflația – ceea ce e una dintre interpretările posibile pentru generosul plan Marshall. Promisiunea răscumpărării dolarilor în aur a fost definitiv îngropată în 1971, când Richard Nixon a anunțat că încetează „temporar” convertibilitatea dolarului în aur. Dolarul adusese deja Americii imperiul care îi lipsea, și pe care rivalii europeni îl avuseseră în diverse forme și întinderi.
https://evadare.ro/politica/primul-imperiu-global-cu-bancnote/
ApreciazăApreciază