SACCSIV – blog ortodox

Angela Merkel are aceleași tremurături ca și Adolf Hitler?

Posted in Adolf Hitler, ANGELA MERKEL by saccsiv on iulie 1, 2019

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a fost văzută tremurând (video de mai sus) joi, la o întâlnire la care a participat şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier, potrivit imaginilor transmise de Reuters – a doua criză de acest gen în ultimele două săptămâni.

Despre primul tremurat in public puteti citi mai multe la:

[VIDEO] Angela Merkel, cuprinsă de un tremurat, mai multe minute, la o ceremonie oficială

Iata si ce putem citi despre tremuraturile lui Adolf Hitler intr-un articol de pe Historia:

Mulți specialiști presupun că tulburările de natură nervoasă ale lui Hitler, care se acutizaseră în ultima vreme, se datorau unui Parkinson, boală degenerativă care afectează anumite zone ale creierului și are drept rezultat leziuni organice serioase ale sistemului nervos, putând influența inclusiv voința sau controlul sentimentelor.  Prima criză puternică a avut loc în 1942, probabil în urma stresului psihic provocat de prima iarnă petrecută de armatele germane în Rusia. În plus, deranjamentele stomacale de care se plângea de ceva timp s-au accentuat. În 1943 a început să-i tremure toată partea stângă a corpului – mai întâi piciorul, apoi și brațul, situația continuând să se înrăutățească, cu excepția unei scurte perioade de ameliorare, datorată șocului din ziua de 20 iulie 1944. Dar starea sa de sănătate s-a degradat rapid. A început să se plângă de dureri de urechi și de spate, acolo unde îl lovise grinda. A fost descoperită o infecție a sinusului maxilar. Avea mersul nesigur și suferea de puternice migrene. În septembrie 1944 a fost nevoit să stea câteva zile la pat, în urma unor chinuitoare dureri abdominale, fiind diagnosticat și cu icter. Din 1936, când l-a vindecat de eczema de la picior de care suferea și i-a ameliorat suferințele intestinale, dr. Theodor Morell, în calitate de medic personal, s-a bucurat de deplina încredere a lui Hitler, care aprecia tratamentele cu efect imediat ale acestuia. Cu toate astea, problemele de natură nervoasă s-au agravat. În aprilie 1945, Hitler era nevoit să-și sprijine membrele stângi cu cele drepte, pentru a le menține liniștite. Lua 28 de pastile diferite în fiecare zi, iar Morell îi administra injecții cu glucoză și cu o substanță denumită „Vitamultin”, rețetă proprie. Un medic din SS, din personalul lui Himmler, a testat-o în laborator:conținea mari cantități de metamfetamină.