SACCSIV – blog ortodox

O FI BINE? Politistii pot folosi arme de foc fara a raspunde penal

Posted in Uncategorized by saccsiv on septembrie 22, 2016

Iata ce putem citi la Polițiștii pot folosi armele din dotare fără să mai răspundă penal de pe Digi 24:

Poliţiştii nu mai răspund penal dacă folosesc armele de foc pe care le au în dotare, potrivit unei noi legi votate de Parlament. Oamenii legii nu vor mai putea fi daţi în judecată dacă vor trage după hoţi sau alţi suspecţi periculoşi. Cei care au gândit noile prevederi spun că România era printre singurele ţări din Uniunea Europeană în care poliţiştii aflaţi în pericol ezitau să folosească armele de foc pentru a nu li se întocmi dosare penale.

Ofiţerii de poliţie îşi foloseau armele mai mult în poligon până acum. Dacă o făceau şi în misiune, erau obligaţi să scrie zeci de pagini în care să-şi explice gestul.

Aceste noi prevederi sunt ancorate în realitatea anului 2016. Acel uz de armă din 1996 era o prevedere comunistă. Dacă aveam vătămare, era cercetat pentru vătămare, dacă era deces, era cercetat pentru omor calificat”, a explicat vicepreședintele SNPPC, Dumitru Coarnă.

Sute de poliţişti, jandarmi, ofiţeri SPP şi militari au fost cercetaţi pentru că şi-au folosit armele în timpul serviciului. Uni au fost chiar condamnaţi. Un poliţist din Galaţi de exemplu a fost găsit vinovat pentru omor după ce a împuşcat un suspect care l-ar fi atacat. Înainte ca legea să se schimbe, poliţistul mărturisea.

„Cel care are curajul să efectueze această acţiune, să tragă, e privit de colegi ca un pic nebun, mulţi n-are face-o”, a spus atunci polițistul.

Proiectul a fost gândit de deputatul Ştefan Burlacu, fost ofiţer SPP din garda preşedintelui. Articolele care i lasă pe oamenii legii să-şi facă meseria au fost deja votate în Parlament.

„Uzul de armă executat în condiţiile şi situaţiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială”, se arată în noua lege a armelor.

Cu alte cuvinte, cei care vor trage cu pistoalele sau puştile vor da explicaţii şefilor şi procurorilor, dar nu vor mai putea fi daţi în judecată dacă anchetatorii constată că au respectat legea.

Dacă infractorul sau familia îl acţionau în instanţă, el trebuia să se apere singur. Instituţia îşi lua mâna de pe el, se apăra singur. Cântărea de câteva ori, să trag sau nu”, a spus deputatul Ștefan Burlacu.

De asemenea, în situaţii excepţionale, precum ameninţările teroriste, armamentul poate fi folosit fără somaţie, potrivit noii legi.

 

45 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Adi said, on septembrie 22, 2016 at 11:00 am

    http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3727395

    Daca aproba o astfel de lege, trebuie sa propunem si noi ca sa abem arme . Daca vor sa fie ca in SUA ,pai asa sa fie.

    Poate nu se ajunge la asa ceva.

    Apreciază

  2. Prahovean said, on septembrie 22, 2016 at 11:27 am

    Este clar că nu e de bine, este gândit ca să justifice opresiunea, dar poate deschide calea spre o mai mare libertate a cetățenilor de a deține și folosi arme, un drept al lor, în fond.

    Apreciază

  3. Ionut said, on septembrie 22, 2016 at 12:32 pm

    In principiu cred ca e bine, pentru ca un politist normal era complet descoperit in fata unor interlopi periculosi. Si mai cred ca prevederea in cauza ar trebui extinsa si pentru padurari, unde situatia e chiar mai grava.
    Dar trebuie sa privim si cealalta fata a problemei, a posibilelor abuzuri, si a riscului de ucidere, chiar nepedepsita penal, fapt pentru care consider ca politia ar trebui sa dispuna de un numar mai mare de veste antiglont (am citit intr-un articol ca nr de veste e mic si se iau prin rotatie!) si sa fie dotati si cu arme neletale, astfel incat sa se minimizeze necesitatea folosirii armelor clasice.

    Apreciază

  4. maxim said, on septembrie 22, 2016 at 12:53 pm

    Oricum miroase a LEGEA MARTIALA…

    Apreciat de 2 persoane

  5. ultimul mohican said, on septembrie 22, 2016 at 1:09 pm

    Daca politistii ar face uz de arma in lupta cu ucigasii, talharii, violatorii, hotii, ar fi foarte bine, din pacate uzul de arma fara implicare penala deschide poarta pentru abuzuri politienesti ca cele din SUA, unde au fost ucisi oameni nevinovati de catre anumiti politisti si apoi au fost vanati politisti la nimereala. Sa nu fie un instrument in declansarea unor etape ca „represiunea” sau „anarhia”. Fara sa vreau mi-a venit in minte jocul acela de carti care prefigura astfel de etape.

    Dreptul de a detine populatie arme letale pentru aparare este altceva. Ar fi benefic, dar majoritatea ia de buna propaganda oficiala. Un popor inarmat poate fi nimicit, dar greu. Romania are una din cele mai restrictive politici de detinere de arme letale de catre populatie. La noi implementarea comunismului prin anii 1950 s-a facut greu, pentru ca am fost prin definitie ortodocsi si anticomunisti. Nu degeaba inventatorii comunismului ne-au vrut nimiciti, nu degeaba represiunea comunista din anii 1949-1953 la noi a avut accente profund demonice. Din acelasi motiv nu avem voie sa detinem arme.

    Apreciază

  6. unu1 said, on septembrie 22, 2016 at 1:14 pm

    Militia il controleaza pe omul de rand; ca a depasit linia continua sau a scuipat pe strada.
    Interliopii oricum sunt mana in mana cu miltienii.
    Vorba cuiva de mai demult; militia e o mafie legiferata

    Apreciază

  7. Pąʍvo said, on septembrie 22, 2016 at 1:20 pm

    Ar fi mai bine ca nimeni sa nu mai detina arme, afara de politisti si militari adevarati, cu vocatie morala si nationalista.

    Apreciază

  8. Iones said, on septembrie 22, 2016 at 1:39 pm

    Nu e bine, uitati cum in Brazilia politistii trag in protestatari

    Protestatar IMPUSCAT mortal la Charlotte, SUA
    http://edition.cnn.com/2016/09/21/us/charlotte-police-shooting/index.html

    Apreciat de 1 persoană

  9. Cristian said, on septembrie 22, 2016 at 3:41 pm

    Parca prea s-au grabit… si cam bate la ochi.

    Legea vaccinării intră în circuitul de avizări, la o zi distanță după declararea epidemiei de rujeolă
    http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Legea-vaccinarii-intra-in-circuitul-de-avizari-la-o-zi-distanta-dupa-declararea-epidemiei-de-rujeola-136685

    Apreciat de 1 persoană

    • Mary said, on septembrie 22, 2016 at 9:15 pm

      Nu inteleg cum au murit copilasii de pojar. Eu am avut pojar. 1 saptamana de ceva febra si bubite nedureroase. Cea mai usoara boala a copilariei ce am avut. Nici macar injectii nu am facut. Cum sa mori? Niste criminali – nu i-au tratat. 😥

      Apreciază

      • Cristian said, on septembrie 23, 2016 at 1:41 pm

        Or fi murit din alte cauze, gen maini nespalate sau bacterii de prin spitale sau cine stie!… Si eu am avut „varsat de vant” cand eram copil si acum sunt imun (am si testat asta prin clasa a IV-a cred, cand toti colegii faceau si eu am satat chiar langa un coleg plin de bube special sa vad daca sunt imun: si sunt imun! 🙂 ).

        Poate o fi vreun tun… Vrea vreo firma farmaceutica sa mai faca niste bani, big brother o ajuta pentru ca vrea sa mai injecteze cu mercur niste oameni creduli si… repede cu panica, repede cu legile si vaccinurile etc. MAI TRIST ESTE CA NOI CREDEM, MAJORITATEA OAMENILOR DE RAND CRED!! Se vaccineaza sperand ca prin vaccin vor fi protejati! De fapt „protectia” oferita de vaccinuri are foarte mare legatura cu planul inscriptionat pe „Georgia stones” – mentinerea populatiei globale sub 500 de milioane de oameni. Daca ne gandim putin, e foarte greu de redus populatia de la peste 7 miliarde, la 500 de milioane! Daca declansam un razboi, vor fi multe cadavre, greu de ingropat, vor fi molime… si epidemii reale (nu imaginare ca astea de pe la stiri!) si se prea poate sa scada prea mult populatia sau chiar sa dispara complet! Atunci… declansam diverse mecanisme pentru decimarea populatiei: de la campaniile gay (asa-zisele cupluri gay nu pot naste copii orice ar face!) si pana la alimentele MONSANTO si CODEX ALIMENTARIUS si pana la vaccinuri… si asa mai departe! Spre exemplu eu am convingerea ca si industria AUTO este implicata! De ce? Foarte simplu: soferii sunt tot o prada pentru companiile mari! Cand isi cumpara masina, dau bani multi. Apoi: asigurari, benzina, diferite taxe (de drum, de autostrada, de pod etc.). Iar in final, carnetul de sofer se obtine de absolut oricine! Daca are de spaga, imediat ii da carnetul! Si toti inconstientii se trezesc soferi si se cred piloti de formula 1 si ucid in serie oamenii pe strada sau fac accidente intre ei! Rezultatul? Dupa ce cheltuie o gramada cu cumpararea masinii, cu asigurarile, cu taxele de drum etc., ajung mai devreme sau mai tarziu la accidente si cu ocazia asta mai mor cativa „goym”!…

        In orice caz, ideea cu Monsanto si cu vaccinurile este MOARTEA LENTA! Adica omul reactioneaza foarte diferit la otravurile care ni se servesc: unii cedeaza mai repede, se imbolnavesc mai repede, altii mai greu… ASA SI TREBUIE! Ca sa moara azi unul, peste o saptamana sau o luna altul… si tot asa, dar INCET, LENT!! Daca se face lent, nu vor mai fi milioane de cadavre simultan! Vor fi pe rand…

        Sa nu uitam ca scopul nostru nu este vesnicia aici pe pamant ci viata vesnica sus in cer!! Cei care fac toate prostiile astea, cu vaccinuri si cu Monsanto, nu cred ca isi dau seama ce fac! Nu vor putea niciodata trai vesnic aici pe pamant, nu vor putea scapa de moarte ca sa traiasca vesnic aici! Toti murim! Si noi dar si ei!

        In concluzie, sa ne ferim cat putem si de vaccinuri si de Monsanto si de tot ce ne putem feri (atat cat vom putea) dar mai ales sa avem in vedere CREDINTA, pentru ca asta ramane chiar si dincolo de moarte!!

        Apreciază

      • Mary said, on septembrie 23, 2016 at 5:52 pm

        In special panica. Pentru ca panica manipuleaza.
        Am confundat iar pojarul cu varsatul de vant. Varsatul de vant a fost mai greu, dar nu asa de greu. Dar pana scadea temperatura era panica printre cei mari tin minte.
        Inainte sa inceapa boala, adica chiar in prima noapte am visat ca eram intr-un loc rosu-negru-auriu ca o plasa sau textura si tipam la cineva „de ce faceti asta? imi faceti rau!” si m-am sculat lovindu-i pe ai mei care nu reuseau sa ma trezeasca desi ma scuturau si tipau la mine. Cand m-am trezit am inceput sa plang ca lovisem pe bunica si singurul care m-a linistit era icoana lui Hristos care era in fata mea, aceea in care El tine o carte deschisa cu inscriptia „fericiti facatorii de pace.”
        Nu stiu referitor la moarte, Sfintii Parinti spun „lucrul ingrozitor nu este ca murim, ci ca nu murim niciodata de fapt.” Ateii se gandesc la moarte ca la un sfarsit absolut. Ai fost si nu mai esti pentru ca nici corpul tau nu mai este. Dar nu este asa. Dar ei stiu asta. Dar nu se pot abtine sa faca ceeace fac. Probabil au cazut intr-un ciclu recursiv de frica. Dumnezeu ii sperie sa se opreasca, de frica gasesc instinctiv alta scuza si solutie temporara ca sa nu se opreasca.

        Apreciază

  10. alex said, on septembrie 22, 2016 at 4:02 pm

    http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/ce-spune-biserica-romana-despre-vaccinarea-copiilor-dupa-ce-ministerul-sanatatii-a-anuntat-ca-este-epidemie-de-rujeola.html

    „”Biserica Ortodoxa Romana nu se opune vaccinarii. Dimpotriva, sustinem toate recomandarile Ministerului Sanatatii”, este mesajul Patriarhiei Romane, care intervine in razboiul ingrijorator dintre cele doua tabere, pro si contra vaccinare”

    Apreciat de 1 persoană

    • Mihail said, on septembrie 22, 2016 at 7:29 pm

      Vanzarea trupurilor nevinovate si a sufletelor este in plina desfasurare.

      http://basilica.ro/intrunirea-comisiei-mixte-de-dialog-teologic-ortodox-catolic-la-final/

      Cel mai important lucru care ii interesa pe ereticii poponari era stabilirea primatelor papale. Iaca ce au stabilit.

      „Se menţionează expres că în secolele 5-6 a fost stabilită o ordine (taxis) a celor 5 tronuri patriarhale, tronul Romei ocupând primul loc, în serviciul comuniunii şi unităţii, având un primat de onoare (presbeia tes times), urmat de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim.”

      Iar fraierii romani ii pupa in dos, doar-doar vor obtine si ei un loc pe sub scaunele puturoase. Vai de noi.
      Rugati-va fratilor, ca timpul se apropie. Rugati-va si pentru sarmanii preoti, care nu mai stiu pe unde sa se ascunda de rusine si/sau de frica.

      Apreciază

      • alex said, on septembrie 22, 2016 at 11:59 pm

        E o tulburare in ziua de azi, din punct de vedere duhovnicesc, ce nu a fost nici in vremea comunismului sau cam ca cea de atunci.

        Apreciază

      • mihai said, on septembrie 23, 2016 at 5:23 am

        Dar ce te miri, majoritatea dumnealor, al ierarhilor sunt scoliti in comunism, sistemul a avut „grija” ce sa puna in capul trebii si acestia nu intamplator au fost pusi in capul trebii, a li se verifica c.v-urile dumnealor care spun ft multe

        Apreciază

    • alex said, on septembrie 23, 2016 at 3:24 am

      Cum vad eu ca sta treaba aici. Pai cand au murit anul trecut copii s-a facut uitata. Acum biserica de fapt adunarea sectara in cap cu Daniel sustine vaccinarea, pai ii iese si lui ceva plus ca asculta de stapani, si partea a 2 a sustine ecumenismul. Iar vinovatii pentru toate relele inclusiv acei 3 bebelusi morti? da cu semnu intrebarii ca nimeni nu stie daca este adevarat, iar daca este ce ce au murit, suntem vinovati noi cei anti-vaccinare, anti-cip, anti-ecumenism. Si uite asa ne arata toti cu degetu si de evoluati ce sunt oamenii o sa ne omoare eventual cu pietre ca suntem criminali vezi domne ca din cauza camplaniei anti vaccin au murit copii, si pe deasupra suntem si antiecumenisti, in capu lor ii uram pe eretici, nicidecum ca incercam sa le aratam Calea. Ei vor imparatiia lumeasca si nu vrea nimeni sa ii deranjeze sau sa ii streseze cum ca cineva ar conspira impotriva noastra, nuuu ei vor tv si mizerile de acolo, vor facebook, vor masini, case, au doar putine din ele caci stapanii doar ii momesc ca sa munceasca zi lumina doar pentru un buton in plus la telefon. Acestia, multimea-zombie, pregatesc cu viteza terenul lui antihrist, cum zicea in prorocii, ei crezand ca lucreaza binele. Cat despre ministrii pai la cati au schimbat papusarii in ultimul an, tre sa ai ochelari de cal sa mai crezi ca ei si-au dat demisia, au fost schimbati pentru a ne imbata cu apa rece, ca vezi domne au onoare cand era cate un accident. E timpul sa va treziti oameni buni din mirajul diavolului si al slugilor lui, sa il luati de coarne si prin rugaciune si Dreapta Credinta sa dati cu el de pamant.

      Apreciază

      • alex said, on septembrie 23, 2016 at 2:29 pm

        Cu o mica adaugire, pentru a nu crea confuzie comentul meu. Cand am zis adunare sectara in cap cu Daniel m-am referit ca ei s-au rupt de Biserica Ortodoxa si au dar mana cu papistasii si restul ereticilor. Biserica Ortodoxa a fost, este si va fi singura Biserica Adevarata si Mantuitoare, Mireasa Lui Hristos, tot ce e pe langa nu duce decat in iad.

        Apreciază

  11. Templier said, on septembrie 22, 2016 at 4:51 pm

    Nu cred,saccsiv!Tot ce-i in afara Legii,este FARADELEGE.Am putea ajunge ca aici:
    https://templierblog.wordpress.com/2016/09/22/guvernatorul-carolinei-de-nord-decreteaza-stare-de-urgenta/

    Apreciază

  12. Pąʍvo said, on septembrie 22, 2016 at 4:53 pm

    Apreciază

  13. Starcu auriu said, on septembrie 22, 2016 at 5:04 pm

    http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2016/09/Maramuresenii-lui-Hristos.pdf covarsitor … in afara de un canon tradus gresit din Sf. Nichifor marturisitorul despre cantatul in capistile ereticilor(acolo in originalul grecesc se spune sa nu se cante), acest text al unui urmas al lui Dragos Voda, din familia Oros de Dragoiesti(Dragovo), ramura din Maramuresul Ucrainian, subramura din Oas, este fundamental…da…in sfarsit un glas lucid…foarte foarte lucid

    Apreciază

  14. ban said, on septembrie 22, 2016 at 5:06 pm

    E bine, ca daca scapa vreun politician de la beciul domnesc, va ajunge in siguranta acasa sau in Ile. Maldive. Asta daca, din greseala, nu il vor confunda cu Sile Camataru.

    Apreciază

  15. cosminmatiu said, on septembrie 22, 2016 at 6:33 pm

    E bine, asa vor putea sa faca pe unii din noi mucenici iar ei vor avea acoperire ca ne-au impuscat sub nu stiu ce motiv fabricat.

    Apreciază

    • Ioana said, on septembrie 23, 2016 at 1:49 am

      Imi place foarte mult scrisoarea maramuresenilor. E pe intelesul tutoror. Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa luptam impotriva ecumenismului.

      Apreciază

      • Mirela said, on septembrie 23, 2016 at 12:46 pm

        Sunt impacata sufleteste, ca Pr Emanuel nu s-a lasat intimidat de toate cate i s-au intamplat in ultima vreme. Cand e vorba de credinta trebuie sa sarim ca arsi.Indiferent daca suntem sau nu pacatosi, nu avem dreptul sa tacem cand e vorba de credinta. Sf Bomifatie, cand a plecat la mucenicie era un curvar, train cu Aglaida, dar nimeni nu la tras de urechi, o ooo tu esti prea pacatos nu ai voie sa marturisesti. Sau multi alti paganii fiind, nu aveau nici fapte morale, nici botezul… Ziceau doar:cred si eu in Dumnezeul lui Dimitrie, etc si mureau si azi sunt in calendare.Din pacate la noi este un microb nenorocit de marturisire fara dragoste, de egoism, de lipsa de uitate.Noi suntem in stare sa ii omoram pe cei care vin la marturisire cu noi, suntem in stare sa ii luam de gat? Tu ce cauti aici? NU sti ce fapte ai? Tu esti ca mine un om curat, esti un pacatos, deci nu ai dreptul la marturisire. Indiferent cum suntem, eu zic ca Domnul pe toti ne vrea langa el, iar daca noi si la marturisire ne dam coate, atunci vom putea fi oare in rai impreuna cu cei pe care noi ii judecam atat de aspru? Am scris asta in urma usor comentarii din partea un ora ca vai Pr Emanuel nu ar trebui sa scrie nimic dupa faza cu Grecia. Din cate stiu nu era vinovat, dar si daca era eu de cand il cunosc predica impotriva ecumenismului si in apararea ortodoxiei.

        Apreciază

  16. Metatron said, on septembrie 22, 2016 at 9:50 pm

    Eu sunt de acord, e normal din moment ce tu ca politist , nupoti sa intri in anumite zone, in special ma refer la cluburi de manele care sunt ticsite de interlopi , de colonii de tigani in care baga furca in tine si tu cu arma la curea , nupoti sa tragi in ei din cauza ca nu te lasa legea, atunci dece naiba sa mai porti acel pistol la tine, oamenii din pacate nupot fi condusi cu vorba buna, din pacate numai cu bataia si frica.
    Tiganii sunt in Romania la cel putin 4-5 milioane, in 20-30 de ani vom fi minoritate si apoi sa vezi cum o sa lucre tigani pentru ca e tara lor :)) si noi romani vom sta acasa pe ajutoare sociale si pe alocati 😀 ase citi cu ironie ultimele remarci.

    Apreciază

  17. maxim said, on septembrie 22, 2016 at 10:47 pm

    ” Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biserică ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva bisericii papiste, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi [„Patriarhia Moscovei” la fel; „Patriarhia Română” la fel], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cu monofiziţii, şi toate bisericile ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate bisericile ecumeniste sunt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenică: convingerile uneia sunt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinând şi încurajând acţiunile ecumeniste ale celorlalţi.”
    (Parintele Maxim Maretta)

    http://www.aparatorul.md/celor-ce-spun-ca-erezia-nu-este-inca-vadita-in-patriarhia-romana-un-document-cutremurator-care-vadeste-apostazia-in-care-se-afla-patriarhia-romana-si-ortodoxia-oficiala/

    Apreciază

  18. acelas said, on septembrie 22, 2016 at 11:20 pm

    rusinos pt ce n-au putut face oamenii intr-o capitala „crestina”. Deja ma gandesc cate „convertiri” va face in acea metropolola plina de snobi si indivizi dornici de a fi „trendy” tendintelor..

    http://www.euro-stiri.ro/primarul-londrei-sadiq-khan-interzice-campaniile-publicitare-considerate-fi-body-shaming/

    .

    Apreciază

  19. alex said, on septembrie 23, 2016 at 3:38 am

    Offtopic: stiu de mult de melodie si vide doar ma mir cum a putut Iris si puya sa faca asa melodie antisistem avand in vedere ca ei sunt din sistem.

    Apreciază

  20. maxim said, on septembrie 23, 2016 at 3:54 am

    Apreciază

  21. Apa trece, pietrele rămân. said, on septembrie 23, 2016 at 9:56 am

    Daca ne aflăm într-adevăr perioada istorica pe care o caracteriza echilibrul, o astfel de măsură accentua acest echilibru. Nu e cazul, aici. Unii oameni din politie sunt calculați și bine intentionati, dar pot da peste niste infractori periculoși care nu se mai tem de nimeni și de nimic.

    Exista și inși periculoși care au ajuns sa fie polițiști. Aceștia pot reprezenta o amenințare pentru oamenii cinstiți. Având la dispoziție din ce în ce mai multe mijloace de identificare a cetățenilor, ei nu vor mai fi nevoiți sa insceneze accidente pentru a scăpa de incomozi personali sau ai sistemului, ci vor plăsmui ușor probe pentru a-si motiva crimele. Astfel, chiar și polițiști gen Cioaca vor scăpa mai ușor… Chiar și crima în scopul comerțului cu organe va fi putea fi motivata legal. Omul în cauza, dacă corespunde intereselor cumpărătorului, îl agreează pe polițist, iar acesta se apără! Și uite-asa, toata lumea e mulțumită ca legea a fost respectata, iar moartea infractorului a mai fost și profitabila!

    Apreciază

    • Apa trece, pietrele raman said, on septembrie 23, 2016 at 8:58 pm

      Corectarea ultimei fraze; Omul în cauza, dacă corespunde intereselor cumpărătorului, îl agresează pe polițist, cica, iar acesta se apără! Și uite-asa, toata lumea e mulțumită ca legea a fost respectata, iar moartea infractorului a mai fost și profitabila!

      Apreciază

  22. Daniela said, on septembrie 23, 2016 at 12:27 pm

    https://youtu.be/k7BVCdXX2CI Uitati ce facea P. S Iustin Sigheteanul in urma cu vreo 2 ani? Ma bucur pt ca maramuresenii sau trezit.

    Apreciază

  23. Radu said, on septembrie 23, 2016 at 7:22 pm

    Ajungem ca aia din SUA acolo la fel este…

    Desi e bine ca totusi politia are mai multa putere reala ca ii mai pune pe mafiotii si interlopii tigani cu botul pe labe ca prea si-au luat-o in cap cu tupeul e un drum alunecos si cu multe pericole.

    Apreciază

  24. Ne face_Marele alb_la_smekerie said, on septembrie 24, 2016 at 12:05 am

    Bai treaba asta cu puterea sa traga fara tragere la raspundere penala este de fapt un drum sigur spre dicatatura politieneasca stat politienesc condus de fapt de stapanii din umbra ai acestei lumi mari bogatati si masoni de rang . Este inceputul teroarei dictatoriale si control total din pacate. Cred ca va urma o anarhie din toata chestia asta izbucnita voit si artificial ca mai apoi sa justifice interventiile prin forta prin paravanul asta de siguranta nationala este o cacealma pe care o halim ca niste oi duse la taiere

    Apreciază


Lasă un răspuns către Adi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.