Sa invatam de la porumbei

Pe cand eram la puscarie, vad la un moment dat o scena ce n-o voi uita toata viata: un porumbel statea langa porumbita lui. Sau invers, caci nu mi-am dat seama care era masculul si care femela. La inceput nu mi-am dat seama dar la scurta vreme am realizat ca cea ghemuita la pamant era de fapt moarta. Si a stat langa ea toata ziua. Noaptea plecat. Actiunea se petrecea intr-o zona in care nu se facea curatenie decat o data pe saptamana. A doua zi el a revenit si din nou nu s-a dezlipit de ea pana noaptea. Si tot asa zile la rand. Nici nu stiu cand manca, daca manca. Apoi a venit ziua curateniei si au luat-o. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu cel viu pe urma.

Reiau si un fragment dintr-un articol ce l-am scris acum 5 ani:

Imi amintesc de un documentar despre columbofili si cum isi pregateau porumbeii masculi pentru concursurile de viteza. Fiecare “cuplu” de porumbei stau in mod normal in cate o cusca, cu posibilitatea libera de a iesi. Cu cateva zile inaintea competitiei, femela e luata de langa el si acesta intra intr-un soi de “dor”, de neliniste. Porumbitele tinere ii tot dau tarcoale si vin la cusca lui, dar el le alunga foarte suparat. Apoi, cand mai e o zi pana la concurs, i se aduce “soata” si amandoi sunt tare fericiti. Dar nu apuca sa se bucure prea mult de ea, caci este dus la multi kilometri departare, de unde mai apoi i se da drumul spre a zbura acasa. Si este cronometrat. Si zboara mititelul cat poate de iute, caci de abia asteapta sa ajunga la “sotia” lui.