Saccsiv – Weblog

Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania. DETALII TERIFIANTE despre CLANUL MILUTINOVICI

Posted in Uncategorized by saccsiv on Decembrie 13, 2015

Sistemul nordic, adica asta:

E MAI RAU DECAT CREDETI. Unde ajung copiii rapiti de sistem? NORVEGIA e doar un VARF DE ICEBERG … EDIFICATOR: Senatoarea Nancy Smith Schaefer A FOST SINUCISA dupa ce si-a publicat raportul „The Corrupt Business of Child Protective Services”

Sa detaliem. Iata ce putem citi la Cât de uşor îţi poate lua statul român copilul dacă eşti reclamat că l-ai abuzat: „În general, părinţii socotesc copiii ca fiind proprietatea lor, dar nu este aşa“ de pe Adevarul:
Cât de uşor îţi poate lua statul român copilul dacă eşti reclamat că l-ai abuzat: „În general, părinţii socotesc copiii ca fiind proprietatea lor, dar nu este aşa“

Cazul românului din Norvegia, Marius Bodnariu, rămas fără toţi cei cinci copii după o intervenţie în forţă a autorităţilor, readuce în discuţie drepturile pe care părinţii le au asupra copiilor, mai ales atunci când vine vorba de disciplinare. Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a explicat pentru „Adevărul” cum văd autorităţile române relaţia părinţilor cu copiii.

Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, au rămas fără toţi cei cinci copii, luaţi de Serviciile Sociale norvegiene după ce copiii au spus la şcoală că se mai întâmplă să primească acasă şi corecţii fizice. Părinţii au recunoscut că i-au disciplinat pe copii aplicându-le inclusiv corecţii fizice, dar niciodată nu au abuzat copiii, „disciplinându-i în dragoste pentru că îi iubesc ca pe ochii din cap”. De altfel, nici ancheta Serviciilor Sociale nu a scos la iveală urme de abuz fizic asupra copiilor. Cu toate acestea, în baza sistemului norvegian, foarte dur în acest domeniu, copiii au fost despărţiţi de părinţi.

În contextul cazului din Norvegia, directorului general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Emilia Milutinovici, a fost rugată să explice cum este abordată problema disciplinării copiilor din România prin aplicarea unor corecţii fizice. Emilia Milutinovici a atras atenţia că abuzul nu este numai fizic. „De cele mai multe ori abuzul fizic este însoţit de cel emoţional. Sunt copii care dau telefon şi spun că au fost abuzaţi de către părinţi, pedepsiţi. Au fost certaţi. Sunt situaţii în care intervenim şi îi lăsăm în familie monitorizaţi. Limita este foarte clară. A-i respecta drepturile copilului, a-l respecta ca pe un adult nu este foarte greu. În general părinţii socotesc copiii ca fiind proprietatea lor, ori nu este aşa. Copilul este un suflet şi trebuie tratat mai mult decât un adult pentru că este o persoană mai vulnerabilă şi mai neputincioasă”, a spus şefa Protecţiei Copilului Timiş.

Emilia Milutinovici a mai declarat că ţările nordice au un sistem de asistenţă socială foarte dezvoltat, dând exemplul unor părinţi din Anglia care au fost arestaţi şi le-a fost luat copilul pentru că acesta era obez. „A-l alimenta mai mult decât trebuie pe copil se consideră un abuz. Dacă starea de sănătate a copilului este pusă în pericol, instituim măsură de protecţie. Acum doi ani am intervenit într-un caz în care erau doi copii, care la prima vedere nu păreau a avea probleme, dar erau hrăniţi doar cu pâine şi cartofi”, a mai declarat Emilia Milutinovici.

Directorul DGASPC Timiş a mai spus că, în acelaşi timp, un copil nu trebuie să ştie că are numai drepturi, ci şi obligaţii. „Eu mi-am cunoscut aceste obligaţii de mică. Admir familiile din ziua de astăzi care îşi educă copiii în spiritul credinţei pentru că pe coordonatele acestei credinţe nu poate să iasă decât un adult bun. Măsurile coercitive trebuie să aibă o limită. Copilul trebuie să ştie că are un program ordonat de viaţă. De multe ori mergem la sesizări şi ne întoarcem cum ne-am dus pentru că nu se confirmă abuzurile reclamate”, a mai spus Emilia Milutinovici, care a spus că şi-ar dori ca sistemul nordic de protecţie socială să fie implementat în România.

„Eu mi-aş dori foarte mult pentru că aşa cum spuneam ţările nordice sunt foarte avansate, dar aici trebuie aliniată legislaţia românească la legislaţia europeană. Intervenţia trebuie să fie una echilibrată, nu trebuie să fie una radicală. Niciun caz nu seamănă unul cu celălalt. Dacă vorbim de o adaptare a sistemului de asistenţă socială din ţările nordice, vorbim de un proces de durată”, a mai spus şefa DGASPC Timiş.
   Comentariu saccsiv:

   Dar cine e Emilia Milutinovici?

Iata ce putem citi la Şeful Poliţiei Rutiere Timiş, şeful Poliţiei Recaş şi şeful Poliţiei Locale Recaş, reţinuţi de pe Mediafax din 20 ianuarie 2015:

Conform surselor citate, în anchetă ar mai fi vizaţi prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, şi omul de afaceri Gelu Milutinovici, soţul directoarei DGASPC Timiş, Valentina Emilia Milutinovici, care este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Timiş.

Dar sa vedem si detalii despre aceasta celebra familie in zona. Iata ce putem citi la Clanul Milutinovici de pe Hot News, din 11 septembrie 2004:

Autoritatile din Timisoara privesc neputincioase, de citiva ani buni, la scandalurile provocate de clanul Milutinovici. Falimente rasunatoare,dosare uitate prin sertare, batai, singe, demisii ale politistilor curajosi, toate acestea au, in Timisoara, fire care duc catre numele Milutinovici.
Copiii fostului secretar general al filialei locale a PSD au fost deseori asemuiti cu celebrii copii ai fostului baron al Craiovei, Constantin Raducanoiu. Ultima isprava a avut loc in aceasta saptamina, cind Marius Demmian, un fotbalist al echipei Poli Timisoara, a fost injurat si batut, aparent fara vreun motiv, de sase persoane.
Printre acestea, Ciprian Milutinovici, unul dintre fiii fostului lider al PSD Timis. Demian a mai incsat o bataie si cind a mers la politie sa reclame incidentul. Conform politistilor timisoreni, principalii suspecti pentru agresarea fotbalistului (care necesita opt zile de ingrijiri medicale) sint Ciprian Milutinovici si apropiatii lui.
Unul dintre acestia este Liviu Dascau, despre care se spune ca ar fi garda de corp a celuilalt frate, Sergiu Milutinovici. Dascau este principalul suspect in agresarea ziaristului Ino Ardelean.
Familia fostului lider al PSD Timis, Eugen Milutinovici, este extrem de cunoscuta in Timisoara, inlusiv in zonele ei penale: lume interlopa, politie, procuratura. Tatal, secretar general al PSD Timis pina in iulie a.c. a lasat in urma mai multe firme falimentate si a adunat citeva dosare penale, marea majoritate fiind musamalizate.
Singura care se ocupa serios de politica este sotia, Emilia Milutinovici, presedintele Organizatiei de Femei a PSD Timis. Ce-i drept, si fiii Sergiu si Ciprian sint membrii TSD Timis. Prin faptele lor, scandaluri si batai, ei par ca si-au luat ca model pe fratii Raducanoiu din Craiova.
Chiar si viitorul ginere al lui Milutinovici senior, Nenad Vuletici, are citeva dosare pe “zona” economica. La nunta Iasminei Milutinovici cu Nenad este asteptata aproape toata lumea interlopa a Timisoarei.
Caracatita de fini, nasi, fii si fiice 
Ex-secretarul general al PSD Timis, Eugen Milutinovici, a fost pina de curind unul dintre cei mai influenti oameni din judet. In jurul sau s-a format o adevarata cupola cu implicatii in lumea politica, politie, procuratura, mediul de afaceri. Milutinovici este nasul fiicei ex-presedintelui CJ Timis, Dan Ioan Sipos, si a fost mina dreapta a ex-presedintelui filialei, Dan Poenaru.
Finul lui Milutinovici este comisarul sef Gheorghe Moldovan, adjunct al IPJ Timis. In cercul sau apropiati se afla Valentin Romanu, fost procuror-general adjunct al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Timis, precum si fostul director al SRI Timis, Ion Calin, trecut in rezerva tocmai din cauza acestei relatii.
Asa se explica, se spune, faptul ca mai multe dosare penale pe numele tatalui au fost tinute ani in sir in sertare.
Totusi, exact in timpul alegerilor locale, cind PSD si-a inceput declinul, oamenii legii au inceput sa-si faca treaba, iar capul familiei a fost pus sub urmarire penala. Surse din politie sustin ca au inceput sa fie luate la purecat dosare mai vechi, musamalizate la vremea respectiva.
Scandaluri musamalizate 
La rindul lor, beizadelele Sergiu si Ciprian au fost implicate in tot felul de scandaluri, absolut toate ingropate de politisti, pe motiv ca nu au existat reclamatii. Probabil de aceea, Sergiu si Ciprian au considerat ca pot sa dea nestingheriti cu pumnul, parul si lanturile, alaturi de alte nume sonore din lumea interlopa timisoreana.
Anul trecut, la sarbatorirea majoratului lui Ciprian, in sala de receptii a Hotelului Continental, s-a declansat o bataie monstruoasa. Toaleta a fost plina de singe, iar pe jos s-au gasit mai multi dinti. In aceeasi noapte, un automobil Volkswagen a disparut din fata hotelului, fiind adus inapoi spre dimineata.
Un alt scandal mediatizat a avut loc in 17 iulie 2003, in fata unui internet-cafe de pe bd. Cetatii. Ciprian Milutinovici si prietenul sau, Liviu Dascau, au luat la bataie mai multi tineri. Printre acestia, fiul colonelului de politie Emil Husariu. Pentru stingerea conflictului au intervenit luptatorii DPIR, care au gasit in masina beizadelei bite si lanturi.
S-a musamalizat si acest caz, iar colonelul Husariu a iesit la pensie.
Alta data, Sergiu Milutinovici a batut doi oameni din orchestra restaurantului Lepa Brena, fiindca nu-i placea cum cinta.

“Vorbeau cu noi ca cu niste cirpe. Pe un coleg de la sectia II l-au scuipat si au zis ca se pisa pe el. Ne era frica sa raportam, fiindca stiam ca un coleg de-al nostru a fost dat afara din cauza lor. Tatal lor avea mare influenta in oras. Am tacut ca fraierii si asta e”, ne-a declarat, sub protectia anonimatului, un ofiter din Politie.
“Treceau pe linga un agent de circulatie, opreau in fata lui si ii strigau: “Garcea, m..e!” si jap, o flegma”, ne-a declarat un alt ofiter.
Ilie Sirbu: “M-am saturat de familia asta” 
Presedintele PSD Timis, Ilie Sirbu, s-a declarat, ieri, neincrezator in capacitatea politistilor timisoreni de a rezolva cazul Damian: “Am vorbit cu Toma Zaharia sa trimita o echipa de la Bucuresti pentru nu fi musamalizat si acest caz. Daca se dovedeste ca a fost implicat fiul lui Milutinovici, evident ca va fi exclus din partid.
Nu accept acest stil mafiot de reglare de conturi, cu masini blocate in trafic si dreptate facuta cu pumnul”. In privinta tatalui, Sirbu a declarat ca i-a mai acordat un termen pentru a demonstra ca nu are probleme penale. “I-am dat termen pina saptamina viitoare sa ne aduca dovada. A avut timp suficient.
M-am saturat de familia asta si de problemele pe care ni le-a facut”, a afirmat Sirbu.
Chestorul Dorel Andras, seful IJP Timis, ne-a declarat ca va politia va fi obiectiva in acest caz. “Va garantez ca se va face dreptate si vom ancheta cazul corect”, a spus Andras.
“Bodyguardul” lui Milutinovici jr., suspectul principal in cazul Ino Ardelean 
Ofiteri din cadrul IPJ Timis afirma ca Liviu Dascau (27 de ani), principalul suspect in cazul ziaristului Ino Ardelean, este implicat si in agresarea fotbalistului Marius Demian de la Poli Timisoara. Dascau face parte din anturajul fratilor Sergiu si Ciprian Milutinovici, iar apropiati ai familiei sustin ca acesta ar fi chiar un fel de garda de corp a lui Sergiu.
“Ori de cite ori a facut ceva si noi am intervenit, a scapat, pentru simpul fapt ca era prieten cu copiii lui Milutinovici”, ne-a declarat un politist timisorean, sub protectia anonimatului.
Numele lui Liviu Dascau a fost vehiculat cu insistenta in cazul Ino Ardelean. “A fost verificat si Dacscau in acest dosar, alaturi de alte persone. Normal ca l-am anchetat din moment ce face parte din anturajul copiilor lui Eugen Milutinovici”, ne-a declarat Dorel Andras, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Timis.
Afirmatia chestorului Andras este intarita de o sursa din politie: “I se interceptau convorbirile telefonice de catre SRI. Se stia ca e implicat in cazul “Ino Ardelean”, dar nu se stie de nu a fost arestat.
Probabil sferele de influenta”. (Lucian Ursuletu)
“Sint victime ale parintilor” 
Prof. univ. dr. Zoltan Bogathy, seful catedrei de psihologie de la Universitatea de Vest din Timisoara, spune ca odraslele potentatilor zilei, care isi dau tot mai des in petic in public, sint de fapt niste dezradacinati. Acesti tineri au impresia ca totul se poate cumpara si ca totul poate fi rezolvat de tata si de prietenii lui. (Stefan Both)
De ce se comporta atit de violent acesti baieti? 
E ca pe vremuri, cu copiii de securisti si de stabi. Functia iti da puterea. Sint victime, pentru ca parintii lor nu au avut timp de ei. Pentru a compensa aceasta lipsa de afectiune, le dau in schimb bani, le cumpara masini si le ofera orice, in afara de afectiune parinteasca.
Sint copiii oglinda parintilor? 
Sint si oglinda parintilor, si oglinda societatii. Sint asa cum au fost crescuti. Acesti copii nu au nici un merit. Fac parte din prima generatie de bogatasi. Dar sint si exceptii. Unii merg la scoala sau la facultate, lucreaza la firmele parintilor sau se ocupa de afaceri.
De ce trebuie sa se dea mari? 
Cei care se dau mari vor sa iasa in evidenta. Sa afle toata lumea ca au o masina de 30, 40 sau 80.000 de euro. Tinerii acestia sint dezradacinati. Au impresia ca pot cumpara orice cu bani de la diplome, la titluri universitare, profesori, politisti sau judecatori. Sint lipsiti de bucurii normale, naturale. Obtin totul fara munca si efort. Politia e la cheremul lor. Politia este neputincioasa.
Regulile nu sint respectate. Totul se musamalizeaza pentru ca intervin tata, partidul, banii. Copilul a vazut ca tata a aranjat orice. El crede ca legile sint facute pentru noi, nu pentru el. Stie ca nu se poate intimpla absolut nimic, ca totul se aranjeaza. Sint convins ca acest Milutinovici junior este un tip insignifiant. Traieste in umbra tatalui sau care, se stie, a fost o mare goanga.
Intre realitate si egoul sau exista o discrepanta foarte mare.
Vor sa ne lase un mesaj? 
Vor sa ne puna cu botul pe labe, sa nu avem curaj sa reactionam. Ei stiu ca lor nu li se poate intimpla absolut nimic. Problema este ca isi vor gasi toti nasii pentru ca, la un moment dat, apare intotdeauna unul mai tare. Cu banul rezolva totul. Din pacate, au dreptate. La noi functioneaza foarte bine sistemul.
Este o mare problema care, daca nu va fi rezolvata cumva, ne asteapta perioade grele, si asta pentru ca politia nu isi face datoria. Presa incearca sa faca un pic de scandal – asta e rolul presei – dar atit.
Care este rezolvarea? 
Pe viitor vom avea consecinte foarte mari. Societatea romaneasca va fi un cazan. Se vor acumula foarte multe frustrari, nedreptati, suparari, iar organele abilitate nu reactioneaza. Oamenii isi vor face dreptate singuri. Au inteles ca degeaba merg la politie sau judecatorie. Va veni o perioada cind lumea isi va face dreptate. Acesta este previzibil pe termen lung.

Comentariu saccsiv:

   Si acum sa revenim la tema. Adica la rapirea copiilor.

Zice Milutinovici ca familiei Bodnariu i-au fost luati toti cei cinci copii de catre Serviciile Sociale norvegiene “după ce copiii au spus la şcoală că se mai întâmplă să primească acasă şi corecţii fizice.”

Familia zice insa altceva:

SISTEM SATANIC. Norvegia: Unui ROMAN i-au LUAT COPIII deoarece “parintii si bunicii sunt crestini radicali si isi indoctrineaza copiii”. Dar se intampla peste tot si nu doar crestinilor si se va intampla si in Romania. Fratilor, NE VOR LUA COPIII. Grupati-va, mobilizati-va, actionati

Si mai zice Milutinovici:

“Acum doi ani am intervenit într-un caz în care erau doi copii, care la prima vedere nu păreau a avea probleme, dar erau hrăniţi doar cu pâine şi cartofi.”

Intreb si eu insa: le dadeau paine si cartofi de sadici ce erau sau pentru ca erau saraci? Si daca erau saraci, de ce sistemul nu i-a ajutat financiar? De ce le-a luat copiii? De ce membra ultrabogatului clan Milutinovici nu i-a ajutat chiar ea?

Si ce se petrece cu copii luati? Asta:

Cristina s-a sinucis. Sistemul e bine. Alta la rand …

Sau cele despre care puteti citi la:

E MAI RAU DECAT CREDETI. Unde ajung copiii rapiti de sistem? NORVEGIA e doar un VARF DE ICEBERG … EDIFICATOR: Senatoarea Nancy Smith Schaefer A FOST SINUCISA dupa ce si-a publicat raportul „The Corrupt Business of Child Protective Services”

 

 

Anunțuri

33 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. energein7 said, on Decembrie 13, 2015 at 6:01 pm

    Reblogged this on energein7's Blog.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mustafa said, on Decembrie 13, 2015 at 6:10 pm

    Cand 30 de ani de puscarie sunt mult prea putin

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/un-brazilian-de-26-de-ani-a-povestit-in-detalii-cum-a-ucis-42-de-persoane-in-9-ani-ce-facea-dupa-ce-si-omora-victimele.html

    Un brazilian negru de 26 de ani a ucis 42 de persoane:
    Potrivit Daily Mail, Das Gracas, care e un barbat de culoare, ar fi marturisit ca lua la tinta femei albe pe care le ucidea prin strangulare. „Le observam, le studiam. Asteptam o luna sau o saptamana cateodata, in functie de loc. Incercam sa aflu unde locuiesc, ce familii au. Le pandeam locuintele si cand ramaneau singure intram in casa

    Brazilianul risca 30 de ani de inchisoare, pedeapsa maxima in aceasta tara pentru crimele in serie, relateaza Huffington Post. „Nu am remuscari. Daca ma duc la inchisoare pentru 10, 15, 20 de ani, cand ies o iau de la capat” a marturisit Das Gracas.”

    Apreciază

  3. ROmanul said, on Decembrie 13, 2015 at 6:16 pm

    Eu nu inteleg cum vorbesc ei de protectia copilului cand in orfelinate copiii sunt abuzati de copii mai mari batuti invinetiti la ochi iar ingrijitorii spun ca n-au ce sa faca.

    Baiatul meu cand era clasa 0 avea doi gemeni de la casa de copii. Veneau fie batuti si vineti la ochi, fie nemancati (ca furau pachetelele colegilor), nu stiau lucruri elementare cum ar fi culori forme, nu stiau sa tina in mana un creion, nu stiau sa deseneze absolut nimic, etc, nu li se cumparau rechizite de catre casa de copii, etc. Acum in clasa I nu mai sunt in schimb au o fetita care recent a facut 9 ani si e in clasa I. Iarasi nu stie lucruri elementare pe care le stie orice copil de varsta ei. Si nu stie nu pentru ca are probleme de intelegere ci pentru ca nu i s-au aratat. Doamna invatatoare o mai ia acasa la ea uneori in weekend de la centrul de copiii si face cu ea un fel de meditatii gratis ca sa incerce s-o recupereze. Invata foarte usor intelege usor si ea e dovada clara ca in caminele de copii sunt lasati de izbeliste nu se ocupa nimeni de ei, se ingrijesc doar sa manance (si din mancare li se fura si nu li se da cat spune la normative ca lucratoarele pleaca zilnic cu sacosele pline de carne, etc) si sa fie imbracati. De afectiune si alte lucruri banale pe care le stie orice copil n-au idee. Multe din jucarii li se confisca chiar daca tu le daruiesti jucarii ca ar putea sa se raneasca cand acele copii sunt pentru 3+ sau li se iau jucariile ca sa nu apara conflicte cu copiii mai mari care le iau celor mici jucariile.

    Rezultatul caminelor de copii e usor de vazut: Majoritatea celor din caminele de copiii de stat la un moment dat sunt incadrati la diverse nivele de retard, si declarati handicapati mintal cu toate ca unii din ei sunt copii normali care au fost abandonati de mame in spitale la nastere. Efectul educatiei stiintifice din casele de copii este un procent urias de copiii care nu reusesc sa tina pasul cu ceilalti copii, si la 18-19 ani sunt alungati pe strada. Ce parinte isi arunca copiii in strada la 18 ani? Dar statul in loc sa ii invete o meserie, sa le dea de lucru si o locuinta cat de mica ii arunca in strada.

    Si protectia copilului se face ca nu vede nimic. In schimb sunt foarte asprii cand vine vorba sa vada cum sunt tratati copiii de catre parintii naturali ori cand o familie vrea sa adopte un copil. Ce mi se pare revoltator este ca nu iti alegi tu copilul pe care vrei sa-l adopti ci este un soft care cica iti alege el un copil perfect pentru tine. Incredibil! Pana si un catel sau o pisica cand iti iei si sunt mai multi pui iti alegi tu pe care-l vrei, in schimb daca vezi un copil cum e fetita asta din clasa baiatului meu si ai vrea s-o adopti este imposibil ca nu ai voie sa-ti alegi tu copilul ci softul alege pentru tine.

    Chiar protectia copilului nu vede ca majoritatea copiilor din caminele de copii ajung pe strazi ori au probleme mari de adaptare la societate? Sau ca aia sunt batuti uneori saptamanal de colegii mai mari si ingrijitorii nu fac nimic sa impiedice asta?

    Apreciat de 2 persoane

    • ROmanul said, on Decembrie 13, 2015 at 6:37 pm

      Erata: Am scris „copiii” de mai multe ori in loc de „copii”.
      Exemplu: „un procent urias de copiii” sau „de la centrul de copiii”
      Scuze am scris intr-un fel apoi am reformulat, si a ramas scris copiii in loc de copii.

      Apreciază

      • Spaceman said, on Decembrie 14, 2015 at 3:25 pm

        @ROmanul
        Mă interesează mesajul tău, nu cu câți de iiiiii scriiiiiiiii ! Crezi că pui mai mult în valoare mesajul tău dacă scriiiiiii cu câți de iiiiiiiii trebuie, altfel te consideră oamenii analfabet șiiiiii nu te iiiiiii-au în serios? De aia se blindează uniiiiii cu tot felul de titluri pompoase și învățături pe la nu știu ce școli înalte, crezând că așa vorbele lor au mai multă importanță chiar dacă mesajul lor are valoarea seului de tufă. Este adevărat ce ai spus, am avut o rudă Director la un orfelinat și știu cum merg treburile pe acolo, încă se fac tot felul de experimente pe copiii iiii din astfel de centre.

        Apreciat de 1 persoană

      • ROmanul said, on Decembrie 14, 2015 at 7:00 pm

        De acord cu tine dar sunt unii care daca vad erori gramaticale considera ca mesajul nu e demn de luat in
        seama. Chestia asta e reala pe multe forumuri. Si mai mult in loc sa discute la subiect incep cu jigniri pe teme gramaticale si pe nr. de facultati.
        In plus n-as vrea ca unii sa invete gramatica din mesajul meu si sa invete gresit… 😉

        Apreciază

  4. energein7 said, on Decembrie 13, 2015 at 6:19 pm

    Vasile iti multumesc pentru articol: Cristi Tepes a documentat audio si video in Norvegia sapatamana trecuta si interviul a fost dat pe 94.2 FM Bucuresti saptamana trecuta;

    https://suceavaevanghelica.wordpress.com/2015/12/12/cristi-tepes-a-vizitat-familia-bodnariu-in-norvegia-audio/

    Ieri la amiaza in drum spre Iasi in Focsani, Cristi Tepes a facut atac de cord la volan si a murit; ce coincidenta?! cine crede in coincidente, se mira cand citeste Apocalipsa lui Ioan;

    Ce a spus Cristi in concluzie la radio: Europa are apucaturi nazite si eugeniste; Norvegia rapeste copiii in mod obijnuit; copiii sunt plasati la familii de homosexuali si pedofili; cine indrazneste sa protesteze face inchisoare sau cura la psihiatrie; Aceste cuvinte l-au costat viata; UE are radacini naziste si noi acum aflam;

    Apreciază

  5. energein7 said, on Decembrie 13, 2015 at 6:21 pm

    Cazul Bodnariu la TV local in SUA

    Apreciază

  6. alextatulea said, on Decembrie 13, 2015 at 6:28 pm

    Nu cred ca cuiva i-ar plăcea sa i se ia copiii de acasa dar nici sa te astepti de la sistem sa te ajute daca esti sărac nu e o solutie. La sate comunitatea mai ajuta familiile nevoiase, si preotul se implica după posibilitati. Dar nu sunt de acord nici sa astept sa îmi crească statul copiii pe care eu i-am facut. Unii au mai vociferat ca de ce nu sunt platiti bietii parinti saraci ca sa aiba si ei cu ce creste copii. Pai daca vor munci vor avea o pâine cat de cat, dar cei mai mulți asistați social din romania nu lucrează nicăieri. Cazul asta cu pâine si cartofi este des întâlnit si se cheamă subnutritie. Daca nu intervin rudele copilului sa il ia în plasament familial ceea ce ar fi un caz fericit, abia atunci se cauta alte solutii. Cunosc un caz unde copilul e crescut de unchi in plasament desi are tata doar mama e decedata. Si tine legătură cu toata familia, nu toate cazurile sunt dramatice. Totusi nu vrem sa acceptăm ca daca facem copii trebuie sa ii si crestem noi nu pe banii statului. Părinții biologici au de răspuns mult in fata lui Dumnezeu pt ca sunt cupluri infertile care nu au sansa sa dea viata si cu greu obțin un copil adoptiv. asta in timp ce părinții biologici au dreptul sa facă ce vor cu copiii si aici intra multe lucruri urâte nu o simpla palmă la fund sau o mâncare modesta. cunosc copii care au fost luati de langa mama pt ca ei au cautat sprijin la rude ca nu se mai putea trai in foame si sărăcie si pana la urma s-au gasit solutii bune tot in familia lor. Toți au unde sta si invata pt ca părinții ii trimiteau la munca si ei beau banii copiilor. Cineva trebuia sa intervină, Doamne miluieste.

    Apreciat de 1 persoană

  7. […] Iata comentariul cititorului energein7 postat la Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa…: […]

    Apreciază

  8. Mirela said, on Decembrie 13, 2015 at 7:34 pm

    Asta consideră statul şi lepre ca Cernea că e bun pentru copii. Se potriveşte cu ora de religie?

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ceva-oribil-daniel-buzdugan-dezgustat-de-un-manual-de-clasa-a-iv-a-de-educatie-sexuala-561110.html

    Concluzie: ora de religie e nocivă, îndoctrinează, nu te lasă să gândeşti/să faci orice, deci trebuie eliminată şi înlocuită cu ora de „educaţie pentru sănătate”.
    Să ne ferească Dumnezeu!

    Apreciază

  9. ihtiscrist said, on Decembrie 13, 2015 at 7:43 pm

    Tot statul si sistemul asta politic draconic e vinovat pentru ca ei contribuie direct la saracia si stresul din familii, indemnati de directivele ”infailibilului” UE. Datorita lor apar probleme care duc la certuri, palme si despartiri… Daca tot se lauda cu evolutia lor stiintifica, normal ar fi sa-si faca prunci in eprubeta si acestia sa le reprezinte in viitor monstruozitatile. New Age = corectitudine fara suflet si respect fara Dumnezeu. Toata rautatea demonica se manifesta prin viclenie, iar dracul Vestului salbatic e un cowboy imbracat la costum.

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on Decembrie 15, 2015 at 8:31 pm

      ihtiscrist

      ei corectitudine si respect, MARSAVIE viclean ascunsa sub fatzade varuite si URA dibace si nepotolita sub masca”binelui”….comediantii fatranici ai omenirii care isi joaca sarguincios si cu convingere (constient sau inconstient) rolul dictat lor de stapanii lor din bezna!

      Apreciază

  10. el said, on Decembrie 13, 2015 at 7:50 pm

    milutinovici astia sunt tigani sarbi/albanezi ( e cam negricioasa tanti) sau de ce se comporta ca tiganii cei mai jegosi?

    Apreciază

  11. Mirela said, on Decembrie 13, 2015 at 10:27 pm

    Nu o fi fiind nu doar absurd, ci şi groaznic de jenant ca, având progenituri care au ajuns să terorizeze un oraş întreg, speriindu-i chiar şi pe poliţişti cu tupeul şi ticăloşiile lor, să ai dreptul de a hotărî când un copil nu este bine crescut de către familia lui?
    Este o vorbă: a-ţi crăpa obrazul de ruşine. Oare acestei femei nu-i crapă, mai ales că lichelele ei sunt celebre? E normal ca o persoană care a demonstrat cât se poate de clar că nu a fost capabilă măcar nişte seminţe de decenţă să cultive în fiii ei (nicidecum să îi crească bine) să dispună de soarta copiilor altora şi să decidă care părinte face bine şi căruia îi vor fi luaţi copiii, pentru că face rău?
    Cum poate să stea în funcţia aia? Ruşine!!!

    Apreciază

  12. Mirela said, on Decembrie 13, 2015 at 10:30 pm

    Anagramarea numelui MILUTINOVICI reflectă realitatea: MultiNocivi, aşa ar trebui să îi cheme!

    Apreciază

  13. Paul222 said, on Decembrie 13, 2015 at 11:24 pm

    Preiau niste comentarii de pe site-ul Adevarul pentru ca mi s-au parut bune:

    anaidas anaidas:
    Hai mai lasa-ma fã cu din astea. Eu am crescut in ideea ca sunt proprietatea printilor, am fost certat, pedepsit, batut cand nu am ascultat sau am facut prostii. Si drept urmare am dezvoltat o tulburare numita „respect pentru ceilalti”. Rahaturile astea gen „copilul e egal cu adultul” sunt niste idiotenii create de oameni care ori au un iq inferior unui bolovan, ori nu au fost niciodata copii. Copilul e mic, e prost, nu stie nimic cand vine pe lume. Parintele e cel ce trebuie sa ii spuna ca nu e bine sa iei un cutit si sa il infiga in ecranul LCD-ului. Si tot parintele trebuie sa ii arda o mama de bataie daca ii calca (,) copilul cuvantul si infige totusi cutitul in TV. Exista o limita pana la care se poate comunica cu un copil si de la care trebuie sa ii arati ca esti superior si el trebuie sa asculte de tine si nu tu de el. Sa vedem ce vor ajunge generatiile astea „egale” care fumeaza de la 10-12 ani, fac sex cam tot de la aceeasi varsta si nu sunt in stare in proportie de 50% sa isi ia bacul. Asta e rezultatul copiilor lasati de capul lor. Si mai vii tu sa imi spui „dar nu e asa” cand imi socotesc copilul proprietatea mea. Dar a cui proprietate e? A ta? L-ai facut tu? Ii dai tu de mancare?

    Iancu Marian:
    Interveniti voi… Sa faceti, ce? Ii luati din familii, ii bagati in centre, uitati de ei, apoi ii gasim agatati de grinzi sau incearca sa zboare de pe blocuri. Dar, asta nu conteaza, nu? Faptul ca „ati intervenit”, da bine la statistica si va justificati existenta. Mancau doar paine si cartofi? Hmmm… O spui de parca in centrele voastre, se mananca doar fazani, cordon bleu si fructe de mare, servite de ospatari cu cel putin 5 ani vechime in restaurante de sapte stele… Iar bucatarii vostri sunt Gordon Ramsey si J. Oliver. Uitati-va doar la cazul fetei care s-a spanzurat de dorul mamei ADOPTIVE! Ce ati facut in privinta ei? Si multi altii! In centrele vostre se practica prostitutia infantila, cersetoria, abuzurile fizice si psihice sunt la ordinea zilei si voi vorbiti de sistemul norvegian? Vai de capul vostru!

    Mea vorba:
    Allooo aholeu iarasi vrem sa ne comparam cu Norvegia. Distanta e de sute ani lumina. Dar zau asa la acest capitol sper sa nu ajungem ca in Norvegia. Nu e de invidiat acel sistem de protectie a copilului. Una e abuzul bolnav al unui adult asupra copilului sau si alta e o urecheala parinteasca, Stiti sa faceti diferenta ? Majoritatea (nu toti) copiilor crescuti fara niciun fel de pedeapsa doar cu vorbe bune, din experintza mea de cateva decenii, nu prea au ajuns bine in cele din urma. Drept este ca nici abuzul bolnav al unui parinte nu a dat roade bune. Cum zicea cineva: cu masura in toate. Pe de alta parte si societatea moderna e gandita in acest fel, pai daca ma duc sa fur un telefon mobil statul ma duce la puscarie (pedeapsa) nu ma duce la sedinte de terapie morala. Statul considera in mod direct ca pedepsa e cea care imi va indrepta comportamentul. De ce acest mod de „lucru” le este interzis parintilor ?

    Pupy La
    Articol TOTAL incorect ! Copii au fost räpiti la propriu de un sistem demonic färä nici o urmä de implicare,atentionare, anterioarä.Afirmatiile ” sefei ” räman panä una alta de-a dreptul scandaloase,copilul meu nu este bunul ei ,nu de alta dar cartofii si paine a päpat din munca mea….si nu icre albastre dand din gurä ca sefä …..Asa au ajuns si Norvegienii cu exemplare a tot stiutoare in ale educatiei sä räpeascä barbar 5 copii,iar ce nu spune nici articolul si mai ales „sefa ” …(sper sä disparä urgent din post pentru afirmatiile-i neghioabe ) este cä Norvegienii au multe procese in care au distribuit copii familiilor de homosexuali ,copii fiind abuzati ulterior…etc etc.,astfel romani., cu astfel de fufe „sefe”in scurt timp vä plangeti in pumni cä asta vä ” ocroteste ” copii . Atentie ! (nu sunt pentru violentä in familie) dar se relateazä fals si tendentios despre cazul Bodnariu.Dacä nu luati atitudine fatä de declaratiile vädit voite ale impostoarei se poate sä fie prea tarziu ” maine ” Da madam copii mei ,nu doar cä EU ” socotesc cä sunt ai mei ” EI SUNT AI MEI ! ! ! iar tu fä cursuri de exprimare punctand cä eventual…………copii agresati din familii cu probleme psihice pot si este bine,normal a fi integrati in sistem de sigurantä,vedeti de copii sträzii,de alocatiile copiilor care sunt ” simbolice,” de pensiile bunicilor ce cresc nepotii copiilor ” exilati de specii ca „sefa aceasta ” la muncä afarä.,.,sä mai scriu ? nerusinat articol !

    nicorici John
    Cu scuzele de rigoare doamnă, dumneata începi un subiect pe un titlu demonic: ”Copii nu sânt proprietatea părinților”! Cred că e necesar să-ți ceri scuze! Dumneata ai copii? Dacă nu ai, mars afară din acest post! Dacă ai, ai cui îi consideri că sânt? O asemenea mentalitate, alimentează moara răului. Luptații pentru un sistem de valori străin de cultura strămoșească, dar și de cultura umană! Nici la Sârbii din care te tragi, nu a existat așa ceva. Tindeți spre mentalitatea drăcească de a exploata copii născuți de alții, pentrucă voi cu homosexualismul nu aveți copii! Și vreți să exploatați în stil draconic-Norvegian, odraslele altora transformându-i în ”legume” fără personalitate, fără Dumnezeu, Din toate vechimile, copiii au fost ai părinților, sârboaică-o! Din totdeauna, planeta a fost populată cu oameni, nu cu creații electronice! Sistemul de valori urmărit de voi, este sortit distrugerii! Nu sântem orbi, să nu vedem unde împingeți lucrurile: copii altora, exploatați de homosexuali, asta urmăriți voi! Cu pâine și cartofi, am crescut toți și sub exploatarea altui sistem nebun- comunist,am creat o societate în care voi să vă îngrășați, prin slujbe nemuncite și prin ideologii sataniste! Afară cu voi! Istoria și Dumnezeu, vă va judeca! Așa cum excludem părinții care abuzează copii, așa vă excludem și pe voi! păcat că sânt departe, că aș protesta în stradă, să fii trimisă la …lopată !

    Apreciază

    • el said, on Decembrie 14, 2015 at 3:41 am

      Paul222

      multumesc !
      Ma bucur sa aud asemenea reactii sanatoase de la oamenii normali ai acestie tari, aici se vefrifica ca avea dretate Parintele Justin cand zicea de fibra de roman ca e greu sa se strice, iata niste oameni sanatosi la cap.
      Slava Domnului si sa dea Dumnezeu sa fie CAT MAI MULTI romani ca acestia care au idei de viata sanatoase si care sa ia atitudine IMPOTRIVA ca sa nu progreseze si aici sistemul anticristic al stricarii copiilor.
      Dumnezeu sa-i ajute pe caesti oameni care s-au exprimat asa si sa pazeasca pe copii lor si tot neamul romanesc de toata spurcaciunea si de lucarerea oamenilor indraciti ca aceia care vor sistemul norvegian!
      Dumnezeu sa le stea impotriva si SA NU REUSEASCA NIMIC din planul lor de stricare a copiilor, iar pe actvistii lor indraciti sa-i PEDEPSEASCA EXEMPLAR !

      Apreciat de 1 persoană

  14. Cristi Tepes A VORBIT. Cristi Tepes A MURIT said, on Decembrie 14, 2015 at 1:12 am

    […] Iata comentariul cititorului energein7 postat la Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa…: […]

    Apreciază

  15. Radu said, on Decembrie 14, 2015 at 3:34 am

    Terminam anul 2015 se pare intr-un ton trist cu ultimele stiri si evenimente…
    modelul nordic ne lipseste ca in rest le-am facut pe toate tzais perfetto

    madam are si ea copiii nepoti ? sa i se aplice modelul nordic ei si apoi sa vorbeasca…

    Apreciat de 1 persoană

  16. geo said, on Decembrie 14, 2015 at 8:38 am

    Daca Fondul Proprietatea – o alta cacialma trasa romanilor – a dat chix pentru marea masa a revendicatorilor de proprietati, dar i-a facut milionari prin ANRP pe aproximativ 400 dintre băietii destepti pe care ii vedem azi perindandu-se pe la DNA, ei beneficiind de aproape 1,5 miliarde de euro, acum se pregateste o alta escrocherie, cea a Punctelor ANRP.

    Fondul Proprietatea a fost constituit inca de la inceput, de catre Guvernul Tariceanu si, mai apoi, folosit fraudulos si de guvernele Boc si Ponta, ca un vehicol pentru imbogatirea unor escroci pe care azi, in mare parte, ii vedem in dosarele DNA. In principiu, cei care nu mai puteau revendica in natura proprietatile confiscate abuziv de catre comunisti, urmau a fi despagubiti in bani prin Fondul Proprietatea, cu dosare evaluate si aprobate de comisiile ANRP, institutie condusa, pe rand, de incriminatii de azi ai marilor dosare de fraude. Fondul era garantat prin asocierea unor mari companii profitabile din România, dar si a unor fonduri de investitii, urmand a fi listat la bursa, iar din valorile obtinute pe pietele de capital cei care revendicau banii din proprietatile care nu mai puteau fi restituite in natura urmau a fi compensati.

    Mii de români si-au depus dosarele si au intrat pe listele de asteptare. Băietii destepti, insa, au cumparat drepturile litigioase la mari proprietati sau i-au escrocat pur si simplu pe proprietari, ori au introdus dosare false, cu mostenitori inventati, beneficiind, contra spaga de celeritatea comisiei ANRP, dar si de supraevaluarea proprietatilor. Astfel s-a ajuns ca pe o proprietate care, in real, valora, sa zicem, 10 milioane de euro, sa obtina 100 de milioane de euro. Asa se face ca in aproape zece ani, prin Fondul Proprietatea s-au scurs 4,5 miliarde de euro, iar prin ANRP, direct, inca 1,5 miliarde de euro, bani care au ajuns in posesia a aproximativ 400 de persoane, iar restul dosarelor au ramas in asteptare.

    Banii celor de pe listele de asteptare nu mai pot fi dati, pentru ca prin supraevaluari, cei 400 au adjudecat intreg fondul, sau aproape intreg fondul. Valoarea acestor bani era acoperita de valoarea actiunilor detinute de marile companii, asa cum valoarea banilor dintr-o tara, de pilda, e acoperita de totalitatea creditelor de la populatie, de acoperirea in aur etc. Daca la bani se poate porni tiparnita peste valoarea acoperita, rezultand inflatia, la Fondul Proprietatea nu se poate face acest lucru, valoarea reala a compensarilor fiind depasita, capitalizata deja prin cele peste 400 de furtisaguri facute de baietii destepti cu sprijinul ANRP. Ca atare, cei 400 au furat deja banii celorlalti, in acest caz inflatia – cum ar fi fost din punct de vedere bancar – fiind inlocuita prin supraevaluarea proprietatilor si achitarea catre clienetela a acestor bani, aproape 6 miliarde de euro.

    Pentru ca nu au mai putut sa dea banii in acest fel, guvernantii lui Ponta au gandit o alta escrocherie, Legea 165/2013. Mai intai au luat o decizie care sa abureasca opinia publica. Au decis ca drepturile litigioase nu mai pot aduce venit mai mare de 15% din valoarea revendicata. Cu alte cuvinte, daca pana atunci drepturile litigioase aduceau cumparatorului 100% din valoare, iar daca mai era si supraevaluata proprietatea, atunci acesta devenea milioanar in euro peste noapte. Se cumparau drepturi litigioase la preturi de nimic. De pilda, daca cineva avea de revendicat o proprietate de 10 milioane de euro, cumparatorul oferea pe loc cateva sute de mii, maximum un milion. Iar proprietarii vindeau, pentru ca aveau dosarele blocate fie de instante, fie chiar de comisia ANRP, sau erau pe listele de asteptare de la Fondul Proprietatea. Cumparatorul de drepturi se ducea apoi la comisii, dadea spagi, se supraevalua si apoi obtinea pana de 10 ori valoarea reala.

    Prin decizia guvernului Ponta privind drepturile litigioase, cumparatorul acestora obtinea doar 15% din valoarea reala, adica in cazul nostru, in loc de 10 milioane, doar 1,5 milioane de euro, operatiunea ne mai fiind atat de rentabila. Lumea s-a bucurat, a zis ca s-a facut dreptate. Guvernul a luat aceasta decizie tocmai pentru ca se atinsese pragul, iar banii fusesera deja furati. Asa ca au pregatit urmatorul pas al escrocheriei. Au gandit un nou sistem care sa-i favorizeze iarasi pe baietii destepti, de multe ori firme trimise la inaintare (intermediari), tot pentru imbogatirea unora dintre afaceristi, impreuna cu clasa politica. Pentru ca si in scandalul ANRP anterior s-a dovedit ca o parte din bani ajungeau la politicieni si la partidele politice.

    Inventia e urmatoarea: s-a constituit un Fond al Statului (in locul Fondului Proprietatea), care contine suprafete de teren, imobile si paduri de care statul nu mai are nevoie, chipurile, si le poate instraina. Sunt aproximativ 400.000 de hectare de teren, 3,2 milioane de ha de padure si cateva mii de imobile (cum ar fi foste sedii de CAP, sedii aflate in paragina de la diferite institutii care au fost desfiintate, sedii de institute de cercetare lasate voit sa moara, dar cu cladiri si terenuri rentabile etc). Acum, proprietarul pacalit de afacerea anterioara vine la comisia ANRP (condusa de George Băesu – foto), numita Comisia Nationala de Compensare si in baza dosarului de revendicare obtine niste puncte. Un punct este egal cu un leu. Cu aceste puncte, incepand din 1 ianuarie 2016 va putea participa la licitatiile saptamanale organizate de ANRP pentru proprietatile amintite. In 2014 si 2015 au fost alocate aproape 500 de milioane de puncte, urmand ca altele sa fie date pe parcurs in urmatorii cinci ani.

    Daca proprietarul nu vrea sa participe la licitatii, are urmatoarele optiuni legale. Sa vanda punctele altora, sau sa astepte sa obtina bani in locul punctelor. Daca urmeaza prima cale, deja au aparut firme cu sutele care tranzactioneaza puncte. Le cumpara la sub un sfert din valoare (18-22 de bani pentru un punct, adica pentru un leu) si fie le vand mai departe, fie participa la licitatii ca sa cumpere pe nimic anumite proprietati din Fondul constituit, alea pe care le vor baietii destepti, imobile, institute de cercetare cu terenuri aferente, dar si terenuri strategice, pe unde vor trece autostrazi, ori conducete de gaz sau petrol, gen South Stream, pe care apoi s ia bani grei la expropriera ce o va plati statul.

    Daca doresc a doua cale, a recuperarii banilor, atunci e mai greu. Au la dispozitie cinci ani sa se inscrie pe liste, timp in care urmeaza sa se incheie si procedura licitatiilor. Dupa care banii ii vor obtine intre 1-3 ani, pe baza de lista, iar daca nu vor fi bani pentru ca nu prea s-au vandut proprietati la licitatie si au ramas doar cele nerentabile, termenul poate fi extins pana la 7 ani. Cu alte cuvinte, dacau au noroc banii ii vor lua in 6 ani, daca au ghinion, in 12 ani. Timp in care, la fel ca Fondul Proprietatea, lucrurile se vor bloca, iar statul va inventa alt joc piramidal care ii va favoriza pe altii, asa ca proprietarii vor ramane, iarasi, cu buzele umflate.

    Chestiunea cu tranzactionarea punctelor este, insa, cea mai ticaloasa. Practic, inlocuieste vechiul sistem al cumpararii de drepturi litigioase, tot in defavoarea proprietarilor care nu se pricep, sau nu vor sa mearga la licitatii. Procedura licitatiilor este extrem de anevoioasa. In fiecare saptamana, la inceput, se publica lista prorpietatilor pentru care se va licita, urmand ca la finalul saptamanii sa aiba loc licitatia. Pai, cine are timp sa mearga peste tot sa vada proprietatile? Apoi, cate puncte sa ai „pe bune” ca sa poti licita?

    Marea majoritate a celor ce doresc restituirea au avut terenuri confiscate de 500-1000 de mp, cu imobile modeste, care azi nu valoreaza mai mult de 20-30.000 de euro, adica maximum 100.000 de lei, sau 100.000 de puncte. Cu care nu pot cumpara cine stie ce din acest fond de proprietati sau din hectarele de padure. Adica omul a avut casa in Bucuresti, de pilda, si va fi nevoit sa ia la licitatie teren extravilan, sau padure cine stie pe unde. Daca vinde punctele se alege cu un sfert din valoare in cel mai fericit caz, adica cu 25.000 de lei, o nimica toata fata de valoarea reala la care ar fi trebuit sa fie despagubit de catre stat. Si in tot acest timp, baietii destepti vor stii exact ce sa achizitioneze, cu puncte luate pe nimic. Practic, e acelasi sistem dar in alt ambalaj.

    De ce, de pilda, in loc de firmele care tranzactioneaza puncte nu s-a prevazut prin lege firme de brokeraj, adica sa participe la licitatii cei specializati si care sa cumpere pentru proprietari obtinad un comision de 1-3%? Sau aceleasi firme de brokeraj sa incerce sa vanda punctele cat mai aproape de valoarea lor? Caci e evident ca punctele nu pot valora niciodata mai mult de 1 leu. Punctele sunt egale si nu au o valoare mai mare pentru ca un anumit dosar de retrocedare e mai valoros decat altul. Deci nu se pot vinde decat la o valoare mai mica decat cea reala.

    Ca atare, tot proprietarii vor fi pagubiti in loc sa fie despagubiti. In vreme ce altii se vor imbogatii peste noapte cu sute de hectare de padure, cu terenuri si sedii ale fostelor fabrici si institute de cercetare etc. Cine va putea cumpara masiv aceste proprietati decat cei care au bani? Si, dupa ce ca au bani, vor putea cumpara la sub un sfert din pret, pentru ca vor cumpara puncte la subvaloare. Asa ca legea e facuta pentru acestia, pentru noii proprietari de paduri, caci vor fi in joc 3,2 miliaone de hectare. Si apoi ne vom mira cum se vor taia padurile la ras si cum se vor imbogati si din vanzarea masei lemnoase catre societati ca Sweighopper.

    Pentru cine vrea sa studieze legislatia aceasta se afla pe siteul ANRP, dar si pe siteurile firmelor care tranzactioneaza puncte, multe din acestea clonand ca infatisare siteul ANRP ca sa dea impresia ca sunt acreditati de aceasta instituie si sa induca in eroare pe cei ce nu se pricep si cred ca tranzactioneaza punctele cu societati garantate de ANRP. Puteti cauta simplu, pe motoarele de cautare, „puncte anrp” ca sa va lamuriti. Si inca o dovada ca se pune la care o mega-escrocherie. Daca era ceva benefic, ceva serios, opinia publica ar fi fost instiintata prin ample campanii televizate etc. Dar, nu, s-a mers pe sest, presa nu a fost informata si nici nu s-au facut campanii prin presa, mai ales ca e vorba de sute de mii de persoane ce ar urma sa fie implicate in acest joc. Este vorba de 11 miliarde de euro, la cat este estimata toata aceasta valoare a fondului de stat.

    Ca atare, se doreste ca publicul sa fie dezinformat, iar prin dezinformare punctele cu pricina sa fie vandute in mediul underground (nu cu o bursa, la vedere, care sa contina atat proprietati dar si puncte si nu prin brokeraj cinstit), iar cei ce trebuie sa profite, sa profite linistiti, departe de ochii presei, la licitatii trucate si anuntate pe sest, numai de ei stiute si cu imobile numai de ei cunoscute, cu nume schimbate si cu adrese care sa nu atraga lume multa la licitatii, ca valoarea de achizitie sa fie cat mai mica.

    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/g-in-ria-punctelor-anrp-se-pregateste-una-din-cele-mai-mari-escrocherii-din-rom-nia-in-valoare-de-11-miliarde-de-euro-359164

    Apreciază

  17. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  18. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  19. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  20. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  21. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  22. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  23. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  24. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  25. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază

  26. […] Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa… […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: