Istoricul Attila Varga despre MASONERIE: doar de bine

   Iata cateva pasaje din interviul Istoricul care studiază tainele vechilor masoni: „E mai fascinant să-l savurezi pe Dan Brown decât să-ţi toceşti nervii decriptând documente“:
[…]

Scrisesem deja 600 de pagini, văzusem toate arhivele posibile, în consecinţă eram ferm convins de aceea că cercetarea mea despre biserica romano-catolică din Banat şi elitele sale putea fi închisă! În seara respectivă, la prezentarea mea fusese de faţă şi vicepreşedintele Institutului de Istorie al Academiei Maghiare de Ştiinţe, Pók Attila. Discuţia pe care am avut-o cu acesta a fost una extrem de interesantă, doar că „piatra în frunte“, până la urmă, am primit-o eu.

Cum adică?

Nu puteam să cred că elite bisericeşti din perioada studiată de mine, adică secolele XVIII-XIX, făcuseră parte din renumite loji masonice, fapt pentru care am fost invitat să studiez sursele primare, originale. Mi s-a părut irezistibil, deoarece ultima cercetare serioasă şi de amploare despre francmasoneria din Banat şi Transilvania din veacul al XIX-lea, pe bază de surse de arhivă originale, se făcuse la 1893! După un secol şi mai bine de tăcere, aveam şansa să redeschid dosarele. Cu acea ocazie, am şi descoperit arhivele tuturor lojilor masonice din Banat, Banatul sârbesc, Partium, Transilvania şi Maramureş, ceea ce a însemnat, într-adevăr, un nou orizont preţios de cercetare. Am şi rescris 600 de pagini din teza de doctorat, astfel că, de la „Biserica romano-catolică din Banat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea“ am ajuns la „Biserică, Stat şi Francmasonerie în Banat şi Ungaria“. Era doar începutul…
Cum îi vedeai pe francmasoni înainte să scrii despre ei?

Înainte să ajung să cercetez în amănunt documentele lor interne şi să cunosc oamenii personal, părerea mea despre francmasoni coincidea cu cea a multor oameni care devorează cu plăcere beletristică despre francmasonerie, dar nu lucrări de specialitate bazate pe surse serioase de arhivă. Experimentam o pendulare ciudată între fascinaţie şi reţinere cu ascendent într-un scepticism flegmatic. Prin prisma clişeelor pe care le citeam în presă sau în alte surse superficial documentate, ajunsesem să privesc lumea lor ca fiind una elitistă, arogantă, conspirativă, antinaţională şi intangibilă. Trăiam chiar certitudinea că „ţara se pune la cale“ în mediile lor cele mai obscure, iar dacă nu dispui de potenţă financiară sau de un background solid, n-ai nicio şansă de a fi bagat în seamă. În plus, am avut mereu şi o reţinere faţă de persoanele care nu simpatizau cu ideea de transparenţă deplină, motiv pentru care am considerat că nu are sens să pierd vremea cu discreţia unor oameni care oricum nu îmi vor oferi niciodată informaţiile de care eu am nevoie.
De ce crezi că oamenii îi percep aşa?

Aş fi tentat să spun că ar putea fi vorba despre o necunoaştere în profunzime a realităţii, care poate că izvorăşte şi dintr-o anumită zonă de confort cultural pe care nu agreezi să o abandonezi prea uşor. Spre exemplu, este mult mai fascinant şi mai la îndemână a savura scriitura plină de adrenalină a lui Dan Brown, decât să-ţi toceşti nervii, decriptând, pe parcursul mai multor ore, un document de epocă adesea ilizibil ce presupune cunoaşterea limbilor vechi sau noţiuni superioare de simbolistică. În plus, după ce ai parcurs sute de pagini de documente ale diverselor ateliere masonice, s-ar putea să mai descoperi şi aceea că o lume secretă cândva, dar discretă azi poate că nu e chiar atât de rea şi de conspirativă pe cât pare. Şi atunci, fireşte că miturile care cad lasă în urma lor nişte goluri care nu sunt prea terapeutice pentru suflet. Psihologic vorbind, suntem dependenţi, între altele, de frumos, de diversitate şi de siguranţă, iar câtă vreme lângă noi, în imediata apropiere, ştim că mai există încă o lume prea puţin văzută şi cunoscută în profunzimea ei, dar pe care ne putem proiecta propriile frustrări, neîmpliniri şi temeri, atunci reîncepem să ne simţim bine, în imperturbabila noastră zonă de confort.
Ce crezi acum despre ei?

Anul acesta s-au împlinit nouă ani de când studiez intens această temă, dar mă consider abia la început de drum. Între timp, am reuşit să punem pe picioare un parteneriat între comisia de istorie a Institutului „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române şi cea a Marii Loji Naţionale din România, cu care lucrăm la diverse proiecte. Spre exemplu, vom traduce în limba română Marea Enciclopedie a Francmasoneriei, publicată de către Marea Lojă a Angliei – „Mamă a Lumii“ în anul 1917. Altfel spus, am cunoscut oameni, mi-am făcut prieteni, acolo unde nu am ştiut diverse aspecte referitoare la investigaţiile mele, am beneficiat gratuit de informaţiile necesare, chiar dacă nu am devenit niciodată membru al vreunei loji masonice. Recunosc că, în multe aspecte, m-am înşelat în ceea ce-i priveşte.

Care sunt aspectele pozitive pe care le-ai descoperit?

Sunt mai multe aspecte pe care le apreciez la ei. Aş aminti, întâi de toate, faptul că sunt o frăţie foarte unită care reuneşte mulţi oameni de mare calitate alături de care poţi construi o serie de lucruri importante. Dar aş accentua, în mod deosebit, deschiderea pe care o manifestă faţă de lumea academică şi faţă de societate în general. Marea Lojă Naţională din România a dezvoltat, în timp, o serie de proiecte sau parteneriate cu diverse universităţi de la noi din ţară. Un exemplu este şi parteneriatul cu Academia Română împreună cu care, anual, organizează Gala Premiilor de Excelenţă de la Ateneul din Bucureşti, prilej cu care cele mai sclipitoare minţi din România sunt recompensate generos pentru activitatea şi performanţa lor din domeniul ştiinţei.

[…]

Ce ar trebui să ştie lumea despre ei?

Există o serie de lucruri care merită ştiute despre ei. Pentru început, aş recomanda fiecăruia să înceapă cu istoria acestui ordin, cu trecutul său, să facă cunoştinţă cu figurile sale de marcă care, în lumea profană, au lăsat amprente vizibile. Surprizele frumoase nu se vor lăsa prea mult aşteptate.