Pastorala IPS PIMEN: EDUCATIA PENTRU SANATATE este o INVATATURA NESANATOASA ce promoveaza si incurajeaza DESFRANAREA
Iata ce putem citi la Pastorală ÎPS Pimen, la Învierea Domnului 2015:
† P I M E N,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie,
har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
IUBIŢI CREDINCIOŞI,
Prăznuim omorârea morții prin moartea pe cruce și învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor”. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).
Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfățișându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălțat la cer” (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfățișat femeilor mironosițe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Prea Sfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați…” (I Corinteni 15, 6), încredințându-i pe toți, chiar și pe Toma (Ioan 20, 26-29) de adevărul Învierii Sale din morți.
Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primește și se înțelege prin credință (Ioan 20, 29). Credința este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credință înțelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1- 40). „Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Credința trebuie să fie însoțită de inima curată: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Credința, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).
Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simțim, îl trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimilor noastre, așa cum l-au simțit și trăit toate generațiile de creștini de-a lungul celor 2000 de ani.
Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinților Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinței și trăirii miilor de mărturisitori și mucenici din primele veacuri ale creștinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, și va continua până la sfârșitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creștine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).
DREPTMĂRITORI CREȘTINI,
Prin Învierea Sa din morți, Hristos ne-a încredințat că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredințare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înțelegem că viața noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo vom fi rânduiți în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârșit în viața noastră pământească (Matei 16, 27; 25, 31-46). De aceea, trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârșit creștinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinși în lațurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm pașii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor și dezlegarea pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu îndrăznim să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine fără spovedanie și dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtășim spre osândă veșnică. Mulți întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtășească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „… Acei ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească”. Aceeași povață o dă și Sfântul Ioan Gură de Aur și toți Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.
Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtășanie. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine.
Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine. Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.
Închei cuvântul meu pastoral cu povățuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioșilor din Efes: „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu… și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi… Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere… nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (creștinilor –n.n.). Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte…, umblați ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl” (5, 1-6; 8, 16-20).
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.
În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,
† P I M E N
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
Dată în reşedinţa Noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului, anul mântuirii 2015.
Cititi va rog si:
VIDEO – IPS Pimen: Scoaterea religiei din scoli, atentat la fiinta nationala
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Ar fi frumos daca ai schimba titlul. Chiar si IPS Pinem a scris : ” învățături cu titlul Educația pentru sănătate” nu „Educatia pentru sanatate”. Daca citeste cineva titlul articolului fara sa stie despre ce este vorba va crede ca „a innebunit popa”. Educatia pentru sanatate e buna, MATERIA „Educatia pentru sanatate” nu este.
ApreciazăApreciază
Otroc Veaceslav 1, netradus
Vasile Novikov un film de 3 ore, netradus
ApreciazăApreciază
Papa de la Roma: “Nu exista iad, toate religiile intr-una singura, acceptam orice…”.
http://neclintit.com/2015/04/08/papa-de-la-roma-nu-exista-iad-toate-religiile-intr-una-singura-acceptam-orice/
ApreciazăApreciază
Buna seara , titlul contine o erata : ” satanate ” in loc de sanatate …. 🙂
ApreciazăApreciază
Străinii au acaparat piaţa financiară din România, unde firmele cu capital românesc deţin un procent nesemnificativ. Aşa se întâmplă şi în cazul firmelor de asigurări.
[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediție integrală, necenzurată – comanda online
Piaţa este dominată de firme austriece ale căror interese sunt apărate în România chiar de statul austriac! Iată un exemplu elocvent. După ce Camera Deputaţilor a dorit să iniţieze o lege prin care ar urma să se creeze un corp independent al experților și al evaluatorilor auto (CEETAR), înlăturându-se astfel sutele de mii de situații în care companiile de asigurări îi înșală pe șoferii din România care sunt implicați în accidente auto, pe adresa legislativului a sosit o scrisoare de la Ambasada Austriei din Bucureşti.
În document se spune clar că Austria este foarte interesată ca acea lege să nu treacă, având în vedere că mai multe companii austriece de asigurări s-au plâns că le-ar afecta câștigurile.
Şi mai spune ceva interesant această scrisoare: Guvernul României nu susține propunerea legislativă! Asta arată cât de bine informată este ambasada unui stat străin în România despre ceea ce ar urma să voteze legislativul!
Austria este al doilea investitor ca mărime în România, după cifrele din 2013. Cea mai cunoscută afacere este Petrom, companie pe care OMV a cumpărat-o în 2004 chiar de la statul român. O altă investiţie majoră este BCR, cea mai mare bancă din România.
http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/ponta-e-premierul-carei-tari-ca-al-romaniei-nu-prea-pare-sa-fie/
ApreciazăApreciază
Premierul Marii Britanii, David Cameron, a făcut câteva afirmații interesante în mesajul de Paști adresat cetățenilor din țara sa.
Astfel, premierul englez nu a ezitat să afirme public că „Marea Britanie este o țară creștină„.
„Aceasta e o țară creștină. Da, suntem o națiune care îmbrățișează, acceptă și bine-primește toate credințele și pe cei fără, dar suntem încă o țară creștină”, a spus el.
Șeful executivului britanic a mai afirmat că Paștile sunt un moment în care „fiecare dintre noi trebuie să reflecteze asupra rolului pe care îl joacă creștinismul în viața noastră națională”.
Cameron a arătat că Biserica „nu este doar o colecție de clădiri frumoase și vechi, ci o forță activă care face o treabă minunată pe tot întinsul țării. Când oamenii își pierd casa, Biserica e acolo să ofere o masă caldă și adăpost. Când oamenii au datorii sau dependențe, când oamenii suferă, Biserica e acolo„.
Premierul Marii Britanii a precizat că din aceste motive, dar nu numai, Guvernul său a investit zeci de milioane de lire sterline în biserici și catedrale.
„Am investit zeci de milioane de lire în biserici și catedrale, am dat o lege care permite consiliilor locale rostirea de rugăciuni în primării și sedii publice”, a spus el.
http://activenews.ro/video-mesajul-de-pasti-al-primului-ministru-al-marii-britanii-suntem-o-tara-crestina-guvernul-meu-a-investit-zeci-de-milioane-de-lire-in-biserici-si-catedrale_1895917.html
ApreciazăApreciază
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârşit în pace calea postului, la capătul căreia am găsit mormântul gol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Oare, aceasta să fie răsplata celui care posteşte?! A celui care se luptă cu patimile sale?! A celui care iubeşte şi iartă, mângâie şi hrăneşte pe cel sărman?!
Aceasta va fi cununa luptei cu păcatul şi cu patimile?! Un mormânt gol şi un giulgiu zăcând?!
Ce vom răspunde semenilor şi fiilor noştri?
„Mamă, după atâta nevoinţă – îţi va spune fiul tău – doar cu atât ai fost răsplătită? Cu un giulgiu zăcând?“
O, fiul meu!
O, fiii mei duhovniceşti! Darul pe care l-am primit este Învierea lui Hristos, învierea noastră, veşnicia noastră.
Dacă în urma păcatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Învierea lui Hristos s-a dezlegat la viaţă.
Învierea este darul acestui mare Praznic.
Acesta este Praznicul unui nou răsărit, al zilei a opta, cea care are doar răsărit.
Hristos ne-a scos din mormânt şi din moarte şi ne-a dus cu El în acest răsărit veşnic. Pentru noi s-au stins soarele şi luna şi a răsărit unicul Soare- Hristos.
Hristos este Luminătorul acestei zile neînserate, ziua a opta.
O, soare! De acum tu poţi să te odihneşti, căci a răsărit un nou Soare Care va lumina veşnicia şi aşa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.
Iubiţi credincioşi,
Cum vom preţui acest scump dar – Învierea?!
Pentru unii, acest dar înseamnă revărsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatăl, în tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.
Alţii ar fi dorit ca mormântul să fi rămas pecetluit şi lespedea de piatră să închidă pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.
Însă n-au ştiut că Iubirea lui Dumnezeu răsare şi rodeşte chiar şi din piatră.
Omul a semănat Iubirea – pe Hristos – în piatră, ştiind că tot ce se seamănă în piatră moare.
S-a înşelat, căci Iubirea lui Dumnezeu copleşeşte orice stâncă, iar stânca, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.
Din stânca de pe Golgota, unde a fost semănat Hristos Domnul, a răsărit Soarele dreptăţii.
O, tu, stâncă a Golgotei, cât de mult L-ai iubit tu pe Hristos!
L-ai primit în tine pe Bobul de Grâu cel Dumnezeiesc, de unde a răsărit, dând pacea şi lumina veşnică acestei lumi.
În Rai, Adam a fost oprit să mănânce din pomul vieţii. Noi suntem chemaţi azi să mâncăm din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, căci Crucea a rodit Viaţa.
Iubiţilor,
Hristos este Lumina la care vedem creaţia lui Dumnezeu.
Lumina soarelui este doar o palidă umbră a luminii Învierii lui Hristos.
Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi.
Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.
Cei care refuză iubirea şi responsabilitatea ar fi dorit să găsească astăzi mormântul străjuit de ostaşi.
Dar Iubirea nu poate fi pusă sub strajă. Ea nu poate fi înlănţuită sau întemniţată.
Iubite frate creştine, dacă ai primit astăzi darul Învierii, păstrează-l ca pe cel mai scump odor, căci în el se află nimbul vieţii veşnice.
Responsabilitatea veşniciei este greu de dus şi de împlinit.
Pentru unii, iubirea este cea mai mare povară din viaţa lor. Dar, pentru cei ce se împărtăşesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamnă viaţa şi bucuria în Duhul Sfânt.
Fraţi creştini,
Moise a lovit cu toiagul în stâncă şi a izvorât apă, salvând astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul către Moise: «Treci înaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge apă din ea şi va bea poporul.» Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel.“ (Ieşire 17, 5-6).
Hristos a lovit şi El în stâncă, din care a izvorât lumină şi viaţă veşnică.
Doamne, loveşte şi în stânca inimii mele şi fă să izvorască din ea iubirea faţă de Tine şi faţă de fraţii mei!
Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire.
Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul Născut, ca s-o izbăvească şi s-o scoată din întunericul păcatului: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume.“ (Filipeni 2, 8-9).
După Înviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronunţau în acest fel numele, ci-I spuneau: Înviatul din Nazaret.
Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor“ (Ioan 19, 19).
Oare, după Învierea lui Iisus, n-a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret?!
Aşa I-a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
Înviatul din Nazaret ne-a lăsat şi nouă darul Învierii, dar pe care unii îl primesc cu bucurie, iar alţii încă mai stau şi azi în cumpănă.
Însă aripa veşniciei i-a atins şi pe ei. Rămâne doar mila lui Hristos care să răstoarne piatra de pe inima lor.
O, inimă de sub piatră, greu şi cu amar vei plânge odată!
Iubite frate creştine, nu lăsa ca, la umbra vieţii tale, să crească doar nostalgii.
Iubiţi fraţi şi surori,
Era primăvară la Ierusalim şi pe Golgota înfloriseră trei cruci.
Hristos, pe Cruce, Şi-a întins mâinile celor doi tâlhari. Voia să Se împace şi cu ei, să-i tragă şi pe ei la Tatăl, dar numai unuia nu i-a fost ruşine să-I întindă mâna Răstignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un tâlhar a căzut pe cruce, altul s-a mântuit pe cruce.
Ce mare taină! Iubirea deschide şirul sfinţilor cu un tâlhar.
Iată ce poate face iubirea dintr-un tâlhar care se pocăieşte: un sfânt!
Doamne, în iubirea Ta şi tâlharii pot ajunge sfinţi!
Iubite frate creştine, chiar dacă ai făcut păcate precum tâlharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi şi adâncă pocăinţă, şi tu poţi fi azi cu tâlharul în Rai.
Oare de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge şi străpunsă de piroane?!
Numai rănile şi sângele lui Hristos ne pot vindeca rănile noastre.
Ostaşul a împuns cu suliţa coasta Sa, ca din ea să ne recreeze Hristos, aşa cum din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva.
Din coasta Sa ne-a hrănit Hristos cu apă şi sânge, ca să nu mai fim pradă morţii.
Erau apa şi sângele vieţii veşnice.
Veniţi, iubiţilor, şi gustaţi din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!
Hristos ne-a lăsat fiecăruia dintre noi o cruce ca să răstignim pe ea patimile şi păcatele noastre.
Crucea ne însoţeşte şi la mormânt. Ea dă mărturie despre noi că am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.
Oare, ce va spune trecătorilor crucea ta, iubite frate creştine?!
Crucile, într-o zi, s-or face stele şi vor avea îngerii grijă de ele.
Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.
Nu le luaţi copiilor, iubite mame, darul Crucii!
Iubită mamă creştină, nu uita că patria începe pe braţele tale.
Braţele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lăsaţi-i să trăiască o clipă în acest sfânt pridvor al veşniciei.
Iubiţilor,
Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omeneşti, pe care l-a frânt pe Golgota.
Hristos ne arată că moartea nu este ultima speranţă a omului. De acum, moartea a fost scoasă afară din infinit.
De azi, viaţa aparţine veşniciei, iar timpul nu mai stinge veşnicia.
Omul îşi trăieşte viaţa pe pământ între două dangăte de clopot: între timpul istoric şi veşnicie, între naştere şi Înviere.
Învierea este dangătul ce ne trece prin moarte la veşnicie.
Moartea este locul pe unde noi scăpăm din această viaţă în veşnicie.
Nu-i altă cale pentru a trece de aici „dincolo“. Aceasta este cărarea pe care a călătorit şi Hristos.
În calea Sa spre Tatăl, Hristos S-a întâlnit cu moartea care nu voia să-L lase să Se întoarcă la Tatăl.
Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingând-o, ca să putem trece şi noi la Tatăl, peste moarte călcând.
Astfel, moartea a căzut din infinit.
Iubiţilor, grăiţi în aceste zile de sfântă prăznuire, în cuvinte duhovniceşti, presărate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumină.
Iubite mame, creşteţi-vă pruncii în lumina Învierii lui Hristos şi nu-i lăsaţi pe seama celor care încă nu s-au trezit din noaptea minţii, căci cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero. Ei vă îndeamnă să evadaţi din lumină.
Iubite surori, duceţi copiilor, de aici, din faţa Sfintelor Altare, vestea cea bună pe care au auzit-o şi Femeile Mironosiţe: „Hristos a înviat!“ (cf. Marcu 16, 6). ş…ţ
Iubiţi fraţi şi surori,
Spuneţi celor care s-au jertfit pentru libertate aici, în faţa acestei catedrale, că, deşi Timişoara a fost fără ţară în decembrie â89, n-a fost nici o clipă fără Dumnezeu. Hristos a biruit şi moartea lor.
Iubiţilor, să împărtăşim azi semenilor noştri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos.
Să ne aducem aminte şi de cei răstigniţi cu Hristos, să le aducem şi lor vestea Învierii lui Hristos şi nădejdea că şi pentru ei S-a jertfit Hristos.
Mângâiere, şi celor de pe patul suferinţei. Hristos să vindece ale lor răni cu scump Sângele Său.
Pruncilor, bună creştere şi înţelepciune, iar celor în vârstă, nădejdea plină de bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel înviat.
Tuturor vă doresc să aveţi parte în aceste zile de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat.
Hristos a înviat!
Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,
† Ioan
Mitropolitul Banatului
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-pasti/hristos-pe-cruce-atins-infinitul-durerii-omenesti
ApreciazăApreciază
Pentru Ortodoxie sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această biruinţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, totuşi veselia, bucuria este comună, este şi a noastră. Căci pentru mântuirea noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. (…) Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecaţi acolo. Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul acesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte într-o parte, şi moarte în alta: una a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos. «Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am înviat. Am fost biruiţi şi am ajuns biruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s dovezile cele mari ale Învierii! Astăzi îngerii saltă şi toate puterile cereşti se veselesc şi cântă împreună pentru mântuirea întregului neam omenesc. (…) Astăzi a eliberat Domnul din tirania diavolului firea omenească şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pretutindeni, peste toată lumea, bucurie şi veselie duhovnicească. Astăzi poporul îngeresc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oamenilor”[1].
Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi fapte bune, aduce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioșilor. Această bucurie a credinţei în Hristos şi a iubirii statornice faţă de El este o constantă a vieţii creştine şi este numită de către Sfântul Apostol Pavel „bucurie în Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Această bucurie, ca prezenţă a harului lui Hristos în sufletul omului credincios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Corinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotrivă, creşte când creştinul credincios suferă pentru Hristos şi pentru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa duhovnicească a creştinului, bucuria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fierbinte, prin pocăinţă şi iertare de păcate, prin eliberarea de patimile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.
Când Sfânta Biserică a lui Hristos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucurie sfântă în Hristos – Izvorul bucuriei veşnice. După ce Hristos-Domnul Cel răstignit a înviat din morţi, El întâmpină pe cale femeile mironosiţe, care veniseră la mormântul Său, cu salutarea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).
Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ceruri, El făgăduieşte ucenicilor Săi că va fi permanent împreună cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii Săi trăiesc cu „bucurie mare” (cf. Luca 24, 52) adevărul făgăduinţei lui Hristos şi al prezenţei Lui în ei, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria celor ce cred în Hristos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul Apostol Petru, ca fiind bucurie preaslăvită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9).
Pacea şi bucuria dăruite Bisericii de către Hristos Cel înviat ca pace sfântă şi bucurie negrăită şi preaslăvită ni se descoperă în luminile şi înţelesurile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „laborator al învierii” (cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul) şi „anticameră a Împărăţiei cerurilor” (cum o numeşte Sfântul Nicolae Cabasila).
Frumuseţile liturgice şi sensurile duhovniceşti ale sărbătorii Sfintelor Paşti ne înalţă mintea şi inima spre lumina sau slava netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu în care vor locui drepţii şi sfinţii după Învierea de obşte(cf. Apocalipsa 21, 23).
Iată câteva din înțelesurile duhovnicești ale slujbei de Înviere şi ale tradițiilor creştine de Paști:
În noaptea Sfintelor Paşti, întunericul produs prin stingerea luminii şi a lumânărilor în biserica lăcaş de cult, exact la miezul nopţii, simbolizează „întunericul cel mai din afară” (Matei 25, 30) al morţii şi al iadului, în care a coborât Hristos Dumnezeu cu sufletul Său uman (cf. 1 Petru 3, 18-19). Totodată, sufletul viu şi îndumnezeit al lui Hristos coborât la iad este simbolizat de singura candelă care rămâne aprinsă în biserică, şi anume candela de pe Sfânta Masă, din Sfântul Altar, deoarece Sfânta Masă simbolizează mormântul Domnului Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau preotul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Masă, iese din altar şi ridică lumânarea în văzul tuturor, aceasta semnifică taina ridicării sau învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă învierea este redată prin cuvântul anástasis, care înseamnă ridicare). Apoi, de la această singură lumânare a protosului, se aprind toate lumânările clerului şi credincioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic adevărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi” (Coloseni 1, 18), „întâiul născut între mulţi fraţi” (Romani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumină poporului (evreu) şi neamurilor” (Fapte 26, 23). Aşadar, înţelegem că Învierea lui Hristos este începutul şi temelia învierii tuturor oamenilor, a învierii de obște. Din acest motiv, proclamarea Învierii lui Hristos se face în afara edificiului bisericii, în auzul şi în văzul tuturor oamenilor, deoarece învierea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.
Bucuria Învierii este o bucurie mai tare decât suferinţa şi moartea, pentru că nu este bucurie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bucurie izvorâtă din Hristos Cel înviat, Cel ce a biruit păcatul şi moartea. Bucuria Învierii este bucuria intrării omului în slava şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin pocăinţă şi împărtăşire euharistică, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar credincioşii ortodocşi poartă haine noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi casele lor, ca să fie pline de lumină şi frumuseţe.
Lumânările de Paşti simbolizează lumina lui Hristos Cel înviat împărtăşită oamenilor.Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa frumoasă trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare decât păcatul şi moartea. Crucea unită cu lumânarea de Înviere arată biruinţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra răutăţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstigniteasupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.
Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, cântat pe glasul al V-lea, este o cântare de biruinţă şi de bucurie care devine în acelaşi timp mărturisirea şi respiraţia spirituală a Bisericii timp de 40 de zile, din noaptea de Paşti şi până la sărbătoarea Înălţării Domnului. Acest tropar ne aduce bucurie şi lumină în suflet atât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evanghelia sau Vestea cea Bună a iubirii milostive nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, dar şi toată credinţa şi speranţa Bisericii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.
Forma concisă a troparului Învierii este salutul pascal: Hristos a înviat!, Adevărat a înviat!, pe care-l adresăm unii altora în această perioadă. Salutul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că adevărul Învierii lui Hristos a fost primit de noi pentru a-l transmite mai departe lumii; astfel fiecare creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Domnului, urmând pildei femeilor mironosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru întregul univers. Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel înviat, prin harul Său, rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa, până la sfârşitul veacurilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20). Lumina şi bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea universală (de obşte) şi spre judecata universală, adică spre evaluarea spirituală a vieţii tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit criteriului iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creaţii, întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă actualul univers, care îmbătrânește, spre „un cer nou şi un pământ nou”, în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de speranță, pentru că existenţa umană şi întreaga creaţie vor fi eliberate şi vindecate de absurditatea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).
Însă, dacă nu ar fi înviere a morţilor, viaţa omului, ca fiinţă raţională, liberă şi iubitoare, s-ar reduce la un orizont biologic limitat, care se termină la mormânt. Fără înviere, toate idealurile omenirii de adevăr, dreptate, bunătate şi iubire sinceră rămân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această privinţă Sfântul Grigorie de Nyssa se întreabă: „Dacă nu este înviere ce folos avem din dreptate, şi din adevăr, şi din bunătate, şi din tot binele? (…) Dacă înviere nu este, ci sfârşitul vieţii este moartea, atunci îngăduinte-mi sunt învinuirile şi hulele; (…) călcătorul de jurământ neîncetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât voieşte, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l miluiască pe cel sărac, căci nerăsplătită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dumnezeu este izgonită, iar unde frica nu dăruieşte înţelepciune, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psalmul acela: «Zis-a cel nebun întru inima lui: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au şi s-au urâţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)”. Dar pentru că este înviere,spune Sfântul Grigorie, „morţii îşi vor recăpăta sufletele, fiecare se va scula spre a răspunde pentru cele făcute în viaţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup”[2].
Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere este izvor de lumină şi putere spirituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lupta pentru dreptate şi libertate, pentru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi faptele bune, mai ales, când societatea umană este robită de multe răutăţi pricinuite îndeosebi de lăcomia de avere, de putere, de plăcere şi de slavă deşartă. De aceea, în afirmarea sensului vieţii, poetul exclamă: „Credinţa-n zilele de apoi/E singura tărie-n noi” (G. Coşbuc).
În lumina Învierii, ca biruinţă a iubirii milostive a lui Hristos, înţelegem că vindecarea oamenilor de fapte nedrepte şi patimi rele, individuale şi colective, necesită pocăinţă sau convertire, adică regret profund pentru răul săvârşit şi dorinţa puternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi eveniment spiritual de înnoire a vieţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hristos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu” (Luca 15, 10). Uneori, dacă oamenii nu se pocăiesc din propria convingere, ajung mai târziu în situaţii dificile care-i determină să se pocăiască prin constrângeri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schimbă în bine, devenind mai smeriţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pentru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.
Iubiţi fraţi şi surori,
Într-o lume marcată de instabilitate şi nesiguranţă, de conflicte violente şi neînţelegeri între popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi deznădăjduiţi. De aceea, trebuie să căutăm mai intens bucuria pe care ne-o aduce întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Cel Care a biruit păcatul şi moartea, şi să împărtăşim această bucurie celor întristaţi, prin rugăciune şi fapte de ajutorare şi solidaritate.
Bucuria prezenței iubirii milostive a lui Hristos Cel înviat în inima creștinilor inspiră filantropia sau dragostea milostivă sau generoasă, care alinăîntristarea tuturor celor pe care nu îi mai iubesc cei ce i-au cunoscut cândva, dar pe care îi iubește Dumnezeu Cel milostiv.
De aceea, fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim în jurul nostru martori şi slujitori ai păcii şi bucuriei lui Hristos Cel înviat, mai ales în spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, întristare şi singurătate.
Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni.
Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale şi culturale româneşti!
Fie ca pacea şi bucuria aduse de Hristos-Domnul apostolilor şi femeilor mironosiţe în ziua Învierii Sale să umple inimile şi casele tuturor, ca împreună să preamărim bogăţia iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni prin cuvântul bun şi fapta cea bună.
Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător,
† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
http://basilica.ro/Invierea-lui-hristos-lumina-bucuriei-venice-pastorala-de-sfintele-pasti-2015-105636.html
ApreciazăApreciază
Creștinii ortodocși se află, începând cu seara zilei de 10 aprilie 2015, în Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, deoarece mulți credincioși țin post negru.
Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Seara se săvârșește slujba Prohodului. Sfântul Epitaf – care reprezintă în această zi trupul Mântuitorului, trupul mort care este pregătit de ucenicii apropiaţi împreună cu femeile mironosiţe pentru a fi îngropat – rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului când va fi aşezat la locul său în biserică.
Părintele Petroniu Tănase spunea: „Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.
Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai „prin rana Lui noi toti ne-am vindecat“. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: „Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul – „Astazi vei fi cu Mine in rai!“.
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii:
„După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: „Profețește-ne, cine Te-a lovit „. Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: „Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica”, și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, „și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile„. Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: „Care este vina Lui?” Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: „Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L”. Ei au spus iarăși: „Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni”. Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: „Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta”.
Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: „Bucură-Te împăratul iudeilor”. După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: „Nu găsesc în El nici o vină de moarte”. Ei însă au spus: „Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu”. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L”. Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: „Pe împăratul vostru să-L răstignesc?„. Ei au răspuns: „N-avem alt împărat decât pe Cezarul”.
Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: „Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului”. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: „Să nu faci nimic dreptului acestuia”. Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: „Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!”.
Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: „Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!”. Și iarăși: „Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască”. Și iarăși: „Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!”.
Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute? Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: „Împăratul iudeilor„. Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: „Ce-am scris, am scris!„.
Apoi Mântuitorul a strigat: „Mi-e sete!„. Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: „Săvârșitu-s-a!„. Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om.
http://activenews.ro/vinerea-mare-sau-vinerea-neagra-ziua-in-care-hristos-a-fost-rastignit-si-ucis-pe-cruce_1895867.html
ApreciazăApreciază
„În mai toate celulele, una din încuietoarele predilecte este discutarea cuvintelor rostite de Mîntuitorul pe cruce: Eli, Eli, lama sabahtani? De vreme ce Hristos a putut spune: Dumnezeule de ce m-ai părăsit? înseamnă că a fost om şi el, nu Dumnezeu. Panait Cerna: „ai gemut şi tu cînd fierul te pătrunse.”
Argumentul acesta îl socotesc întru totul neîntemeiat, iar din cuvintele de pe cruce deduc, dimpotrivă, proba absolută a validităţii răstignirii. Am de partea mea pe Dostoievski, pe Simone Weil, pe Kierkegaard – şi întregul sinod de la Halchidon. Am şi două tablouri înfăţişînd răstignirea, unul de Holbein (la Basel) şi altul de Velasquez (la muzeul Prado). In ambele lipsesc razele de lumină pornite din cer, tragedia e ireversibilă, fără de leac; săvîrşitu-s-a: nu numai chinul şi proorocirea ci şi toată tevatura, gata, moartea nu e clinică, învierea e izgonită printre amăgiri şi deşarte nobile nădejdi, niciodată nu va trăi trupul acesta răsucit, sîngerînd, găurit, terfelit, sfirtecat. învierea este cu totul imposibilă. Aşa spune Dostoievski – făţiş – că-i apare Hristos în tabloul lui Holbein şi aceeaşi precisă, neagră, rece impresie am avut-o şi eu privind Răstignirea de Velasquez, care a fost expusă şi la Luvru şi unde în primul plan domină galbenul intens – uită-l dacă poţi! – al unei mantii; în fund sunt jalnicele cruci, bietele trupuri, cerul de plumb. Crucile par aruncate la distanţă, deja uitate – cum ai uita în grabă (şi osînditorii cu adevărat lucraseră sub imboldul pripei) un lucru neînsemnat ori stingheritor -, Hristos este cu totul singur şi-n părăsire, un răstignit lîngă alţi doi indivizi, undeva la marginile murdare ale unui oraş, pe o movilă de gunoi, pietre şi zgură, într-o amiază toridă şi – din cauza norilor joşi -de zăpuşeală.
Nu se văd ca în Dictatorul lui Jules Romains puternicele şi melancolicele structuri ale suburbiilor unui mare oraş modern, ci masivele metereze ale unei aşezări străvechi, reci şi rele mai mult decît melancolice. Un sistem închis, cum spun fizicienii cînd prevestesc inexorabilitatea entropiei. Din ţărîna ce aduce a leşie, din norii grei, din privirile stinse ale crucificaţilor, din scăpărările morocănoase ale executanţilor se scurge, ca o ceară brună, ceara peceţii care încheie. Din întinderea ce acoperă totul ca un clopot nu încape ieşire. Transcendenţa e o teorie, învierea pare, ba nu pare, se vede limpede că e o puerilitate. Şi-au căutat-o. Bieţii de ei. Să fim oameni întregi. Le arăt celor ce pun problema lui Eli, Eli: cu atît mai bine că e aşa, numai aşa putea să fie.
Răstignirea nu e farsă şi înşelăciune decît dacă se constată că orice miracol este cu neputinţă, orice înviere este un basm. Dacă monofiziţii, dochetiştii ori fantaziaştii ar avea dreptate. în ruptul capului n-aş fi trecut la creştinism. Ar însemna că răstignirea a fost în cel mai bun caz un simbol ori o reprezentaţie. Să nu fie! Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim.
Domnul venise hotărît să bea paharul pînă la fund şi să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, cînd se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deşerta paharul. Desigur, adaogă: facă-se voia Ta. Şovăiala totuşi a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conştiinţă a învierii, natura omenească pare să fi covîrşit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor -, căci altfel nu s-ar fi auzit atît de firescul mi-e sete şi nici atît de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Actul răstignirii a fost atît de serios, de autentic şi total încît pînă şi apostolii şi ucenicii erau convinşi că spînzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia. Dacă n-ar fi fost atît de zdruncinaţi în credinţa lor, Luca şi Cleopa n-ar fi umblat mohorîţi, tîrşîindu-şi picioarele pe drumul către Emmaus, şi-ar fi recunoscut deîndată învăţătorul şi n-ar fi rămas atît de miraţi cînd au înţeles cine e. (Se simţiseră atît de stingheri, de păcăliţi, îneît se rugaseră de primul trecător întîlnit, un necunoscut, să nu-i lase singuri, să stea cu ei.) Nici Toma n-ar fi pus condiţii atît de drastice (şi, la drept vorbind, de jignitoare) dacă n-ar fi fost şi el sigur că învierea, după cum se petrecuseră lucrurile, nu mai era cu putinţă. Tuturora nu le venea a crede. Răstignirea era definitivă şi pentru ei, întocmai ca pentru scribi.
Şi era necesar, spre adeverirea jertfei, ca răstignirea să dea impresia de sfîrşit, de soluţionat, de afacere clasată, de bun simţ biruitor. Nu ajungea – ca să fie răstignirea ceea ce trebuia să fie – nu ajungeau groaza torturii, piroanele, suliţa, spinii – în tabloul lui Mathias Griinewald de la Uiiterlinden spinii străpung întregul trup intrat în putrefacţie -, mai era neapărat nevoie – pentru completare, pentru întărire — să pară şi catastrofă, derută, eşec.
Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mîngîie cu făţarnice estompări. (Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha şi Lao-Ţe, El nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sînge, chin şi deznădejde. Durerea fără deznădejde e ca mîncarea tară sare, ca nunta fără lăutari. (Iar dacă tîlharul cel bun e primul om care soseşte în rai – înaintea proorocilor, patriarhilor şi drepţilor Vechiului Testament — poate că o datorează nu numai cutremurătoarei lui convertiri ci şi faptului că a fost coleg de suferinţă cu Domnul. Căci una e să stai la picioarele crucii şi să suferi, oricît de sincer şi de sfîşietor, şi alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ţi-o însuşeşti numai printr-un proces ideativ nu prin simţiri. Numai tîlharul cel bun simte la fel cu Domnul.)
Întruparea a fost totală, cum învaţă sinodul de la Halchidon. Bine, totală, dar Hristos pe cruce n-a încetat de a fi şi Dumnezeu. Eu: nu e de contestat permanenţa comunicării idioamelor, dar după cîteva ore pe cruce omenescul a trebuit să fie predominant; altfel tragedia era contrafăcută. O ţin morţiş: ce-ar fi vrut dochetiştii, fantasiaştii şi monofiziţii – sau ateii? Să le fi făcut Hristos de pe cruce semn cu ochiul alor săi spre a le da de înţeles: las’ că asta e de gura lumii, fiţi fără grijă, ştim noi ce ştim, ne vedem Duminică dimineaţa? Ce oribil „spectacol” presupune, fără de voie, monofizitismul! Argumente de text: la Romani (8, 32) Pavel scrie: „El care pe însuşi Fiul său nu L-a cruţat“. Acest nu L-a cruţat ne demonstrează de asemeni că pe cruce nu s-au desfăşurat simboluri, ci s-a petrecut o suferinţă reală. Numai prin împreunarea durerii fizice şi a torturii morale se obţine decoctul final: suprema amărăciune. Tot Pavel la I Cor 1, 23 : „însă noi propoveduim pe Hristos cel răstignit“, iar la 2, 2: „Căci am judecat să nu ştim între noi altceva decît pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit.” De ce adaosul „şi pe Acesta răstignit” de nu pentru a pune accentul pe latura cea mai nebunească şi mai scandaloasă?
Raţiunea înţeleaptă s-ar învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic şi concedînd să sufere aparent (altfel oamenii nu înţeleg), dar paradoxul şi sminteala (creştinismul adică) înfăţişează divinitatea nu numai aşezată pe cruce -solemniter – ci pironită cu adevărat; unde suferă aidoma cu nervii (legendele şi epopeile evului mediu, care ştia ce-i durerea, neîncetat se referă la nervi), fibrele şi sufletul bietului om, pînă la cele din urmă consecinţe (şi Hristos are, în pofida ereziei lui Apolinariu, suflet omenesc întreg). Dacă şi-ar fi păstrat – măcar în parte – impasibilitatea pe cruce, dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe Golgota n-ar fi fost – pentru filosofi, pentru preoţi şi pentru prostime – prilej de poticnire şi sminteală, ci „scenariu” ori „ritual”, deci admisibil, comestibil. La I Cor. 6, 20 şi 7, 23 Pavel stăruie: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ.” Cu preţ cinstit. întreg. Dumnezeu n-a înşelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe sine nu s-a înşelat. N-a plătit cu aparenţă de suferinţă, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Preţul nu l-a plătit o fantasmă; came din carnea noastră, sînge din sîngele nostru.
Şi la Evrei (2, 17; 2, 18; 4, 18):” Pentru aceea dator era întru toate (afară de păcat) să se asemene fraţilor (nouă); fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să ajute; ispitit întru toate, după asemănarea noastră.” Asemenea nouă în toate şi ispitit de toate ca şi noi: aşadar şi de omeneasca deznădejde.
Ca-ntotdeauna găsesc la Dostoievski, spus fără înconjur, ceea ce bănuiam; în orbecăire, lumină – deodată. Cu privire la viziunea lui Holbein găsesc textul exact: „Tabloul nu e frumos… e cadavrul unui om care tocmai a îndurat dureri nesfirşite… dacă un astfel de cadavru (şi întocmai aşa trebuie să fie) a fost văzut de discipolii lui… cum oare au putut crede, privindu-1, că acest cadavru va învia?” NICI N-AU CREZUT!
„Dacă moartea e atît de groaznică şi legile naturii atît de nemiloase, cum le poţi stăpîni? Şi oamenii aceştia, care au stat în jurul mortului, au resimţit desigur în seara aceea o groaznică tristeţe, o adîncă descumpănire care dintr-odată le spulberau toate nădejdile şi aproape tot ce credeau.”
http://activenews.ro/moartea-lui-hristos-si-moartea-lui-socrate-vazute-de-nicolae-steinhardt_1895895.html
ApreciazăApreciază
Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite în direct sâmbătă, 11 aprilie, evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, informează „Ziarul Lumina”.
Începând cu ora 12:00 credincioşii vor putea urmări în direct rânduiala liturgică specială săvârşită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, intrarea Preafericirii Sale în Biserica Sfântului Mormânt, momentul pogorârii Luminii Sfinte, precum şi împărţirea acesteia credincioşilor.
http://activenews.ro/trinitas-tv-transmite-in-direct-evenimentul-pogorarii-luminii-sfinte-la-ierusalim_1895919.html
ApreciazăApreciază
103 ani de la nașterea părintelui Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României
Părintele Cleopa s-a născut în comuna Sulița, din județul Botoșani, pe 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei de țărani Alexandru și Ana Ilie. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.
În decembrie 1929 s-a alăturat obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, au fost primiți în obștea schitului. În 1935 a fost luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 s-a reîntors la schit și a fost uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de Cleopa, scrie Agerpres.
În iunie 1942 a fost numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi. Pe 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior a fost numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
În 1947, Schitul Sihăstria a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotonisit arhimandrit. În 1948, urmărit de Siguranță, s-a retras pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde s-a transferat alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.
A întemeiat la Mănăstirea Slatina o obște care număra peste 80 de persoane. Între 1952-1954, a fost urmărit de Securitate și s-a retras în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani a fost readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian.
În 1956, a revenit la metanie, iar în primăvara anului 1959, s-a retras pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își va petrece următorii cinci ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât calugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.
Părintele Ilie Cleopa a încetat din viață pe 2 decembrie 1998, fiind înmormântat la Sihăstria.
http://activenews.ro/103-ani-de-la-nasterea-parintelui-cleopa-unul-dintre-cei-mai-mari-duhovnici-ai-romaniei_1895907.html
ApreciazăApreciază
Va fi prima de acest tip din Canada!
Mănăstirea ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului” din Wentworth, Lachute (Qc), al cărei stareț este părintele Cyrille, a demarat proiectul construirii, în cadrul comunității sale monastice, a unei biserici de lemn în stil arhitectonic maramureșean.
„Odată descoperită ortodoxia este greu să-i reziști”, spune Părintele Cyrille, canadian catolic de origine, care a trecut la ortodoxism în 1986 și a fost hirotonit preot în 1994, la Biserica Ortodoxă din America.
Părintele Cyrille este îndrăgostit iremediabil de România și de mănăstirile sale: a vizitat aproape 30 de astfel de lăcașe de maici și de călugări -din „Valahia”, Transilvania etc.- și acum vrea să construiască o biserică din lemn în stil maramureșean în localitatea Lachute din Quebec. Va fi prima biserică de acest tip din Canada!
http://zigzag-online.ro/stiri/video-construirea-unei-biserici-maramuresene-in-lachute-quebec-canada
ApreciazăApreciază
Se spune că cine nu are bătrâni să își cumpere. Timpul petrecut la azil, departe de societate, poate fi dificil pentru mulți bătrâni, care nu mai pot interacționa cu cei tineri și cu lumea înconjurătoare, dar membrii unei organizații au venit cu cea mai idee, în care și tinerii și vârstnicii au de câștigat.
Pentru a-și păstra sănătatea fizică și psihică, bătrânii au nevoie permanent de interacțiune și de activități diverse. Organizația Humanitas din Olanda îi ajută pe șase tineri să se cazeze gratuit la un azil de bătrâni din orașul olandez Deventer, iar în schimbul acestui lucru, aceștia trebuie să petreacă cel puțin 30 de ore pe lună cu 160 de vârstnici, să îi ajute să pregătească masa, să îi ajute la cumpărături și chiar să îi învețe să navigheze pe internet.
Beneficiile sunt de ambele părți, iar vârstnicii îi pot învăța pe studenți lucruri pe care le-au învățat în tinerețe și pot petrece astfel timp de calitate.
Totul devine astfel ceva natural pentru cei tineri, care au posibilitatea să învețe cum să interacționeze cu cei în vârstă și să le înțeleagă problemele.
http://greatnews.ro/sase-studenti-ii-ajuta-pe-batranii-dintr-un-azil-sa-se-simta-iar-tineri/
ApreciazăApreciază
Sărbătorile sunt un prilej pentru cei mari și mici să se bucure alături de cei dragi de cadouri și de clipe frumoase împreună.
În Statele Unite, imediat după Paște, are loc celebra vânătoare de ouă, care a devenit o tradiție. În fiecare an, copiii concurează în această cursă și se întrec pentru a găsi cât mai multeouă colorate.
Dacă pentru copiii obișnuiți această tradiție este nelipsită, pentru o fetiță din Alabama, această tradiție nu constituie un motiv de bucurie, deoarece nu vede.
Tatăl ei s-a gândit la o soluție pentru ca vânătoarea de ouă să îi aducă zâmbetul pe buze și să nu se simtă diferită față de ceilalți copii.
Rachel Hyche s-a născut oarbă, așa că nu a putut până acum să participe la vânătoare alături de alți copii de vârsta sa. David, tatăl fetiței, a cumpărat mai multe ouă colorate din plastic, iar înăuntrul lor a instalat un dispozitiv care scoate sunete, iar astfel copiii nevăzători se pot ghida mai ușor să le găsească.
Impresionați de ideea tatălui, ofițerii de la departamentul local al poliției s-au implicat și l-au ajutat pe David să construiască 40 de astfel de ouă, iar astfel vânătoarea a fost una cu totul deosebită.
„Părinții și profesorii celor mici au văzut cum această cursă îi ajută pe copiii nevăzători să își îmbunătățească mobilitatea, orientarea în spațiu și să devină independenți. Copiii s-au distrat de minune”, au declarat cei prezenți la eveniment.
Ideea lui David a devenit atât de populară, încât mai multe orașe din SUA au început să o folosească.
„În toată țara se organizează cursa pentru copiii nevăzători, s-a extins în zeci de state, așa că sunt foarte fericit”, a mărturisit David Hyche.
http://greatnews.ro/cum-reusit-un-tata-sa-ii-ofere-cel-mai-frumos-paste-fiicei-sale-oarbe/
ApreciazăApreciază
Ceea ce părea doar un cadou foarte frumos pentru fiica sa, s-a transformat în curând într-o poveste de succes, care a devenit cunoscută în întreaga lume.
Kurt Dettbarn a vrut să îi facă o surpriză fiicei sale atunci când împlinea vârsta de trei ani așa că s-a gândit ce i-ar plăcea să primească. Bărbatul i-a făcut un filmuleț, pentru a capta toate momentele importante din viața sa, înainte de a crește.
Kurt a scris un cântec pentru ea, a conceput un costum de monstru și apoi a regizat filmulețul, pe care i l-a oferit atunci când Maya a împlinit trei ani.
Scurtmetrajul lui Kurt a devenit în scurt timp unul dintre cele mai populare scurtmetraje de la festivalurile importante din Statele Unite și din străinătate, iar acesta a avut ocazia să îi cunoască pe toți profesioniștii din domeniu, care i-au apreciat munca.
Filmulețul de aproape șapte minute, numit „Sad Monster”, a câștigat șapte premii, inclusiv premiul pentru cel mai bun film la Comic Con, dar și alte premii importante, precum cel mai bun scurtmetraj internațional la World Film Awards și nominalizări la alte 18 festivaluri.
Fetița a fost și ea cooptată în proiectul inedit, iat tatăl ei nu i-a spus de ce o filmează. Nici măcar soția lui Kurt nu a știut de surpriză, dar rezultatul este unul cu adevărat interesant.
http://greatnews.ro/cea-mai-frumoasa-supriza-unui-tatic-pentru-fetita-lui-transformata-intr-o-poveste-de-succes/
ApreciazăApreciază
Ceea ce părea un lucru imposibil, ar putea deveni în curând o realitate. Un bărbat de origine rusă ar putea fi primul om din lume care suferă un transplant de cap.
Programatorul rus Valeri Spiridonov ar putea fi primul om al cărui cap va fi transplantat pe un alt corp.
Procedura controversată este estimată la un cost de 7.5 milioane de lire sterline și ar putea dura 36 de ore. Medicul Sergio Canavero este încrezător că va putea duce la capăt această operație. Până atunci, acesta caută finanțare pentru operația complexă și un donator, care ar putea fi un condamnat la moarte sau o persoană în moarte cerebrală.
„Am o boală rară. Dezvoltarea acestor tipuri de transplanturi sunt singura șansă pentru sute de mii de oameni. Acest lucru este asemănător cu primul zbor al omului în spațiu. Cineva trebuie sa facă primul pas în abis”, a scris pe blogul său Spiridonov.
Rusul suferă de o boală genetică rară – amiotrofia Werding-Hoffmann, din cauza căreia mușchii nu mai cresc, iar scheletul s-a deformat. Deși îi este foarte frică de faptul că s-ar putea să nu supraviețuiască, rusul și-a dat acordul pentru această operație experimentală și așteaptă cu nerăbdare ca ea să aibă loc. Din cauza bolii, în fiecare an starea sa de sănătate de deteriorează, iar Spiridonov știe că nu are prea multe șanse ca să ducă o viață normală
http://greatnews.ro/cine-este-barbatul-care-va-fi-primul-om-supus-unui-transplant-de-cap/
ApreciazăApreciază
Vigilenții noștri prieteni de la ASUR au ținut să ne reamintească, fix în ziua în care îl vedeam pe Iuda cum cere preț și se târguiește pentru viața Mântuitorului, că Biserica este împotriva Statului.
Fraților, ne-ați prins asupra faptului și nu putem decât să ne recunoaștem fapta: aveți perfectă dreptate, Biserica chiar este împotriva Statului!
Așa a fost din prima zi: Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Mirele Bisericii, cel în care credem, după care ne numim și al cărui trup îl mâncăm (da, practicile noastre sunt puțin cam barbare), a fost un inamic al Cezarului, adică al Statului, judecat, condamnat și executat pentru aceasta. Chiar ieri s-a întâmplat, iar diseară urmează să-l îngropăm, cu cântări de jale.
Bine, lucrurile sunt mai nuanțate. La început am crezut că ne putem înțelege, că putem conviețui cumva, de aceea am vrut să-i dăm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și Cezarului ce-i al Cezarului.
Dar nu s-a putut, Cezarul a fost prea gelos, prea hapsân: societatea nu poate avea doi Domni, cum să o împarți, cât are unul și cât are celălalt?, așa că l-a crucificat pe concurent, în același timp și ridiculizându-l cu „INRI”.
Aceasta a fost însă o greșeală, pentru că în loc să-i sperie pe proști adepți, i-a încurajat, iar Biserica a tot crescut.
Dar, după două milenii, Cezarul a înțeles în sfârșit unde a greșit la început și a schimbat tactica: gata cu martiriile, că tâmpiții ăștia se închină martirilor și-și numesc copiii după ei. Sigur va funcționa însă marginalizarea, ridiculizarea credinței. Religia trebuie musai alungată, să fie o chestiune privată, nu are ce căuta în spațiul public, care trebuie să fie laic și secular, or else.
Și apoi, după ce a pus Biserica la colț, Cezarul îi dă lovitura simbolică de grație: vine el cu propria lui religie, făcută nu născută, și arată că în comparație cu ultimele descoperiri științifice și nobilele idealuri ale umanismului secular religia nu este decât înapoiere și discriminare.
O fi rezistând încă Biserica în lăcașurile ei, dar lasă că și Cezarul are școlile lui publice: vedem noi care câștigă până la urmă!
De fapt, lucrurile au stat din prima zi așa cum stau și astăzi, adică fix pe dos: Cezarul/Statul este împotriva Bisericii, nu Biserica împotriva Cezarului/Statului! Și aceasta deoarece, atunci ca și acum, Biserica a fost doar împotriva divinizării Statului, nu a Statului propriu-zis.
Asta înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și Cezarului ce-i al Cezarului: lui Dumnezeu îi dăm slavă, ca Domn al Domnilor, iar Statului doar impozitele.
Nu este al Statului să ne formeze mințile și inimile, să ne dea rost și împlinire, explicații pentru misterele vieții. Mințile și inimile noastre sunt ale celui care le-a făcut, adică ale lui Dumnezeu,
Tainele lui împlinesc pentru noi misterele vieții. Dacă este împotriva a ceva, Biserica este împotriva Status Quoului actual și trecut, adică Statul ca Cezar, ordinea umană permanentizată și divinizată. Acest Status Quo l-au apărat aseară Ana, Caiafa și Pilat.
Biserica nu este împotriva Statului, ci doar își cere locul ei. O crucificare este de ajuns!
http://www.anacronic.ro/biserica-impotriva-status-quo-ului/
ApreciazăApreciază
”Opresorii făceau totul ca sărbătorile să ne aducă un plus de suferință morală și fizică. Cu mai multe zile înainte se dublau gărzile, supravegherea prin vizetă devenea foarte atentă și, de regulă, în Vinerea Mare masa conținea (surprinzător) carne, în timp ce în prima și a doua zi de Paști se servea o hrană oribilă. În timp ce clopotele vesteau slujba Învierii, în celule era liniște, toți meditam și depănam amintiri de familie. Dangătul clopotelor avea un efect extraordinar asupra noastră: renășteau în sufletele noastre speranțele, credința în Învierea neamului românesc și întărirea credinței creștine, ideea că jertfele celor mai buni fii ai neamului nu vor fi făcute în zadar.
Nu aveam calendare pentru a afla când este ziua de Paști, dar după o formulă Gauss calculam cu exactitate data. Cunoșteam, de asemenea, regula ”Mâinii Sfântului Damaschin”, o regulă ușor de reținut care constituia un calendar perfect printr-o anumită numărare a încheieturilor degetelor. Una din metodele cu care ne șicanau și care era, pentru noi, dovadă că premeditează compromiterea acestor sărbători, o constituia percheziția pe care o făceau în noaptea de Înviere. Pătrundeau în celule sau în barăcile de la Canal un număr mare de temniceri, cu scopul de a ne surprinde, rugându-ne sau cu speranța că vor găsi vore carte de rugăciuni.
Țipau ca niște disperați: ”Toată lumea la capătul patului”, după percheziția corporală eram duși afară, în timp ce ei căutat cu înverșunare în toate ungherele, chiar desfăcând saltele. Uneori găseau o rugăciune, o poezie, un capăt de creion, un cui. Toate aceste corpuri delicte ne aduceau tuturor pedepse grele: izolare, înjurături, bătăi și amenințări, pe care, de altfel, nu le luam în seamă. La întoarcerea în celulă sau baracă găseam totul răvășit, împrăștiat pe jos. Toate aceste acțiuni aveau un singur scop: batjocorirea credinței noastre strămoșești. Dacă la Canal nu ne duceau pe șantier în ziua praznicului, găseau altceva de făcut numai pentru a împiedica sfânta sărbătoare.
La primirea coletelor, la Canal, controlul era foarte sever, fiind interzise ouăle, cozonacul, pentru a nu mai spune de prăjituri, bomboane, ciocolată, cacao, lămâi, etc. Doar puține alimente erau permise în ideea de a nu ne aminti de sărbători. Cu toate acestea, nu am renunțat la Dumnezeu – singura noastră speranță. Numai credința ne-a întărit în suferință: în multe ocazii am simțit într-adevăr ajutorul Lui. Dușmanului nostru nu i-au reușit niciodată planurile de distrugere a credinței strămoșești: nici carcera, nici arestul nu ne-au îngeunchiat; ieșeam fermi din camerele de tortură, lucru care îi dezarma pe torționari. Alături de noi erau și fețe bisericești, preoți și călugări care nu au încetat o clipă activitatea misionară. Cred că nu greșesc când afirm că erau adevărați misionari în aceste condiții de prigoană sălbatică, având curajul să oficieze sfânta liturghie, cu mijloace adecvate locului. Oamenii erau spovediți și se împărtășeau în locuri diferite.” (Alexandru Salcă, Canalul, pp. 25-26)
”Marea grijă a zăvozilor comuniști a fost să ne scoată din Timp, crezând că astfel ne vom pierde, cu vremea, mințile. S-au înșelat. Am știut când este Duminica, când sunt Sfintele Paști, pe care-l descopeream cu ”Mâna Sfântului Damaschin”, învățată mai de toți, când sunt toate celelalte sărbători, pe care le cinsteam, după cuviință, prin post și rugăciune.” (Paul Păltănea)
”Zilele de sărbătoare, dar mai ales Sfintele Paști, provocau îngrijorări multiple celor ce ne păzeau. Veneau cu duiumul prin celule să ne spioneze, să ne surprindă făcând rugăciuni sau cântând ”Hristos a înviat”. De pildă, celularul de la Aiud, celebrul T, în noaptea Învierii era înțesat cu gardieni pentru a ne împiedica să cântăm în cor ”Hristos a înviat”. Nu au reușit niciodată. Glasurile noastre, mângâiate de lacrimile pentru cei de acasă, umpleau cerurile cu Rugăciunile Învierii, reamintind orășenilor de dincolo de zidurile închisorii, de lumea durerii ce viețuia aproape de ei. Plăteam amarnic această binecuvântată mărturisire pe care o rosteam din convingerea că trebuie să înălțăm Ruga Învierii, pentru că era și ”Învierea” noastră din greul în care trăiam.” (Paul Păltănea, ”Sfintele Paști după gratii comuniste” în Revista Dunărea de Jos, An 1 (2002) nr. 3, mai 2002, p. 10,
”Sfintele Paști nu ne prindeau nepregătiți. Posteam miercurea și vinerea, mâncând doar seara. Duminica, în momente lipsite de spionarea gardienilor, rosteam liturghia, căci mulți dintre noi, preoți și mireni, o știam pe de rost. Viața aceasta creștină ne ajuta să trecem cu bine greul cotidian, de multe ori imposibil de suportat. Înfrângrea acestui ”imposibil”, prin puterea ce ne-o trăgeam din adâncurile temeiuri ale rugăciunii, ne-o înălțam spre marea seninătate, pe care mulți dintre noi nu o cunoșteam pe deplin la ceasul intrării în temniță.” (Paul Păltănea în Revista Dunărea de Jos)
”Imaginaţi-vă cum făceam noi Paștele! Când cânta toată pușcăria „Hristos a înviat!”, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii! Acolo și la Oranki!… Era directorul care-i îndemna: ,Bateţi-i, măi! Nu vedeţi că sunt creștini?”” (Pr. Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei, Hârlău – Iași, 2002, p. 88 )
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/sfintii-inchisorilor/21036-cum-sarbatoreau-invierea-domnului-marturisitorii-din-temnitele-comuniste
ApreciazăApreciază
Vezi cum pentru Cruce porunceşte să prăznuim? Căci pe Cruce S-a jertfit Hristos. Şi unde este jertfă acolo este surpare a păcatelor, acolo împăcare a Stăpânului, acolo praznic şi bucurie. Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit.
Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim, ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.
Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.
Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.
Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.
Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.
Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.
Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.
Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.
Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.
Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat.
Şi pentru toate acestea prăznuim, săvârşind pomenirea Crucii. Căci şi Pavel a poruncit să prăznuim pentru Cruce. „De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi… ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului”. Apoi adăugând pricina, a adăugat: „Că Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit” (I Corinteni 5, 8).
Vezi cum pentru Cruce porunceşte să prăznuim? Căci pe Cruce S-a jertfit Hristos. Şi unde este jertfă acolo este surpare a păcatelor, acolo împăcare a Stăpânului, acolo praznic şi bucurie. Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit. Şi unde S-a jertfit? Pe Cruce înaltă. Nou este jertfelnicul acestei Jertfe, pentru că şi Jertfa este nouă şi slăvită.
Acesta era şi Jertfă şi Preot. Jertfă după trup, iar Preot după duh. El a adus şi S-a şi adus. Ascultă cum pe acestea amândouă le-a arătat Pavel: „Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni” (Evrei 5, 1). Pentru aceasta trebuia să aibă ceva ca să aducă. Şi iată El se aduce pe Sine. Iar în altă parte zice: „Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus odată jertfă, ca să ridice păcatele multora… Se va arăta celor ce cu stăruinţă îl aşteaptă spre mântuire” (Idem 9, 28). Iată că aici, a fost adus, iar acolo El pe Sine S-a adus. Vezi cum şi Jertfă şi Preot S-a făcut, iar Crucea a fost jertfelnic.
Şi pentru care pricină nu în biserică se aduce Jertfa, ci afară de cetate şi de zidurile ei? Ca să plinească cele zise: „Că între cei fărădelege S-a socotit” (Isaia 53, 12).
Şi pentru care pricină pe Cruce înaltă se junghie şt nu sub acoperământ? Ca să curăţească firea aerului, nefiind deasupra acoperământ, ci numai cerul. Căci cu adevărat se curăţea aerul jertfindu-se Mielul pe lemn înalt. Dar se curăţea şi pământul, că pe el pica Sânge din coasta Lui. Pentru aceasta nici sub acoperământ, nici în Templu S-a jertfit, ca să nu facă iudeii jertfa a lor şi să nu socoteşti că numai pentru neamul lor se aduce. Pentru aceasta afară de cetate şi de ziduri.
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/predici/cuvant-la-cruce-la-talhar-sfantul-ioan-gura-de-aur
ApreciazăApreciază
Cerul te cheamă! Strigă morții din morminte. Ridică-te tinere, e rândul tău, ai curaj! Refuză cu demnitate tragicul și ridicolul politicienilor și conducătorilor de azi.
Reînvie în memoria ta credința strămoșilor tăi. Reînvie demnitatea omului de altădată, dăruirea și curajul celor ce au luptat în munți; refuzând umilința, îngenuncherea, trădarea și pagânizarea ta.
Se zvârcolesc și nu au odihnă cei căzuți în adâncurile minelor de plumb, în adânc de haznale, cei sfârtecați în anchete de zbirii securiști, cei uciși de demonii cruzimii din temnițe, cei arși de vii, cei înmormântați de vii, cei fără cruci și fără mormânt. Ei au murit aici pe pământ biruind moartea cu moartea lor. Au murit că să rămână veșnici în cer.
Tu tinere, ești moștenitorul și continuatorul unei istorii fără pereche, fiul unui neam mereu în furtună cu vitregiile vremii, un neam de viteji, de mucenici și de martiri, vegheat de cneji și sfinți voievozi. În tine ard speranțele omului de mâine, în ține sălășluiește scânteia divină, în tine arde sublimul faptelor de mâine. În tine, sub loviturile dezmățului și mișeliilor de azi, suspină troite la răscruci de drum cu icoana lui Iisus plecată, altare doborâte, în tine suspină durerea străbunilor.
În tine sună prelung dangătul de clopot care cheamă la rugă și luptă, ca altădată pe părinții tăi în primejdii și bejenii. Tu, tinere, ești fiu și urmaș al celor ce au luptat și au murit pentru că tu să fii liber, să ai sub tine un loc de veci, să fii tu însuți demn și fruntea să nu-ți pleci, să fii stăpân în casa ta.
Tu, tinere, ești o putere, o flacără, ești ziua de mâine și porți pe umerii tăi o răspundere. Răspunde! Faptele mari se scriu cu clocotul tinereții, cu dăruire, cu răzvrătire împotriva răului.
Tu ești „înaltul” spre care trebuie să mărșăluiești și care duce la Dumnezeu. Dumnezeu te așteaptă! Tu ești conștiința nepervertita cu dimineți din ceruri, cu albe primăveri. Întoarce-te cu fața la trecut și fii vrednic de tot ce ți-au lăsat străbunii; nu risipi, nu da înapoi în fața primejdiei, nu părăsi lupta. Sunt ceasuri ale istoriei care te îndeamnă și cer: acum! Nu niciodată!
De când te-ai născut, ai crucea ta, tinere, și porți cămașa morții. Fii creștin și român! Moartea eroică, moartea creștină e un privilegiu, e un dar. Primește-o! Fii hotărât și calcă cu pas de foc spre acel tărâm dorit, cu soare și liniști fără sfârșit.
Nu părăsi pământul țării tale, căci lași loc dușmanului tău care te vrea învins sau alungat, dușmanul părinților tăi.
Înfruntă cu bărbăție toate adversitățile și toate vicleniile!
Rămâi înfipt în pământul țării tale și al istoriei!
Aici ești tu stăpân, la altul vei fi rob. Pune mâna și sparge cu lovituri de trăsnet lespedea grea pe care cei fără Dumnezeu și Țară au așezat-o peste sufletul nostru, peste mormintele marilor străbuni, peste istoria noastră, peste Biserica ta.
Plugul nostru-i de oţele, Face brazda bucăţele…
Tu, tinere, ești chemat la fapte mari. Tu ești făuritorul unei noi ere de refacere economică a țării tale, de libertate, de prosperitate, de moralitate, de zidire a noi altare. Crede, roagă-te, muncește, luptă și vei birui. Adună-te și tu, tinere plecat pe meleaguri străine, la casă ta și fă din pământul Patriei tale o stea. Fără tine, fără brațul tău, tinere, fără creierul tău, viața celor rămași în țară – bătrânii și nevolnicii – va fi pustie, va fi neagră, va fi blestem căci ei te-au crescut și te-au ridicat în lume pentru ca tu, la rândul tău, să iei pe umerii tăi continuitatea.
Răspunde! Nu lăsa ca peste sufletul tău să se pogoare blestemul celor din morminte, celor de azi și celor ce vor veni după noi. Amin!
http://www.buciumul.ro/2015/04/08/chemare-catre-tineri/
ApreciazăApreciază
Administrația SUA arată într-un raport trimis Congresului că Germania și China amenință oportunitățile de export ale americanilor. Excedentul pe export al Berlinului este adesea criticat și din interiorul Uniunii Europene, deoarece reprezintă o povară pentru întreaga zonă euro. În cazul Beijingului, există suspiciuni că menține intenționat yuanul slab, pentru a-și potența exporturile.
Potrivit raportului redactat de Trezoreria SUA, și citat de revista Der Spiegel, Washingtonul avertizează Germania să nu se bazeze peste măsură pe moneda slabă și exporturi. Guvernul SUA consideră că în cazul Germaniei este „absolut necesară” o cerere internă mai mare.
Exporturile Germaniei se află de câțiva ani în centrul unei gâlcevi cu Statele Unite ale Americii. În 2014, surplusul Germaniei în acest sector a fost de 250 de miliarde de dolari, adică aproape 7% din PIB-ul țării. Trendul ascendent a pornit în anul 2000 și nu dă semne că-și va schimba curând cursul.
http://www.dcnews.ro/sua-amenin-ate-de-germania-i-china-arata-un-raport-al-trezoreriei-americane-pentru-congres_472760.html
ApreciazăApreciază
Părintele profesor universitar dr. George Istodor, de la Biserica Brâncoveanu din Capitală, a fost invitatul DCNews Live în Miercurea Mare. Printre altele, el a explicat cum vede Biserica situațiile oamenilor cipați.
”În Suedia, unor angajați dintr-o companie li s-au implantat cipuri. Unii au acceptat, alții nu. Interferează acest lucru cu credința omului?”, l-a întrebat jurnalista Anca Murgoci pe părintele George Istodor.
”Sunt false probleme, v-o spun cu toată responsabilitatea. De ce sunt false probleme? Sunt probleme care sunt exclusiv, sută la sută, exterioare. Adică, până la urmă, ce legătură are credința și relația cu Hristos cu lucruri de genul acesta, cum ar fi un card de sănătate sau un anumit cip. Problema este următoarea: există o tendință, să dai o interpretare cazuistică unor problematici concrete, cum este cazul din Suedia, plecând de la niște texte profetice ale Sfântului Ioan, în Apocalipsă.
Însă, fie că ești om al Bisericii, monah sau preot, fie că ești credincios, sau ești un om care are doar tangențialitate cu credința, trebuie foarte mult discernământ. În ce sens? Trebuie să mergi și să te informezi. Unde? La părinții Bisericii, care au explicat ce înseamnă pecetea, ce înseamnă fiara și ce înseamnă pecetea pe frunte și pe mâna dreaptă. Nu înseamnă o pecete în sens material, ca un cip sau ca ceva concret venit sau aplicat din exterior de către cineva, ci pecetea pe frunte – spune și explică Ioan Gură de Aur, în secolul V – înseamnă că prin frunte înțelegem mintea noastră, care ajunge să coabiteze și să se facă una cu lumea. (…) Acolo e vorba că noi, prin gândirea noastră, ajungem să coabităm, să ne complacem cu lumea. (…) Iar pecetea pe mâna dreaptă înseamnă că noi acceptăm conclucrarea cu cel rău, prin acțiunea noastră. Adică, vedeți, există răul în lume la nivel de gândire și la nivel de făptuire. Ori, pecetea de care vorbește la nivel profetic Sfântul Ioan nu este un semn gen card sau cip, ci este viața noastră copleșită de patimă și de păcat, în așa fel încât ne face una cu lumea. Pe când Mântuitorul ne spune că între noi și lume este o prăpastie clară”, a răspuns părintele George Istodor.
http://www.dcnews.ro/oameni-cipa-i-cum-vede-un-reprezentant-al-bisericii-aceasta-situa-ie_472646.html
ApreciazăApreciază
În noaptea Învierii, oamenii merg la biserică „să ia lumină”, lumânarea-lumină fiind simbolul Învierii, Lumina lui Hristos. Dacă cei mai mulți români așteaptă cu emoție acel moment, alții se întreabă dacă Lumina Sfântă este cu adevărat o minune.
Potrivit religiei, Lumina Sfântă este o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbata Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox.
Lumina sfântă, fosfor alb?
Unii oameni sunt de părere că minunea de la Mormântul Sfânt nu este altceva decât fosforul alb, care se aprinde instantaneu în contact cu oxigenul din aer.
Fosforul alb se obține prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu cărbune. În procedeul industrial se adaugă însă dioxid de siliciu (nisip) , al cărui rol este de a pune în libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.
Este posibil ca preoții să introducă fitilul lumânărilor în fosfor alb înainte de începerea ceremonialului. Fosforul alb este foarte ușor inflamabil și se aprinde în contact cu oxigenul.
Ce spune părintele profesor George Istodor
Întrebat ce spune despre oamenii care cred că minunea de la Mormântul Sfânt este, de fapt, fosfor alb, părintele profesor George Istodor a spus la DC News Live: „Sunt oameni în care stăpânește alt duh. Aceștia oricum încearcă să găsească explicații raționale și materiale – dacă nu chiar materialiste – pentru orice lucru. Răspunsul meu este unul singur: dați-le fosfor și dați-le oxigen să facă și ei… și să poată să facă o lumină care să pătrundă prin zid și în anumite situații să-l și penetreze”.
„Aceste atacuri, interpretări sau supoziții – cum vreți să le ziceți – nu mi se par doar artificiale, ci chiar puerile. Nu mergem la esența problemei. Rămânem undeva în sfera atacului și atât”, a mai zis părintele.
http://www.dcnews.ro/lumina-sfanta-fosfor-alb-parintele-george-istodor-demonteaza-supozi-iile_472667.html
ApreciazăApreciază
In fiecare an, de Paste, preotii ne spun ca vom lua lumina chiar din cea adusa de la de la Mormantul Sfant. De este asa speciala? Se spune ca ea apare din senin.
De fapt in timpul vecerniei, Patriarhul grec al Ierusalismului coboara in Mormantul Sfant, impreuna cu un sobor de preoti, inconjoara Mormantul, apoi se roaga, iar cele 33 de lumanari pe care le tine in mana se aprind. Intrucat e un fenomen mai mult decat ciudat, sunt persoane care afirma ca, de fapt, este vorba de o simpla pacaleala.
Cum ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim până în ultimul cătun?
Lumina de la Ierusalim trebuie apoi să ajungă în ultimul sat din ţară în câteva ore. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române din ţară trimit delegaţi la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim, care va fi oferită apoi preoţilor şi credincioşilor. De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu avioane de mici dimensiuni la Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu-Mare şi Timişoara pentru comunităţile de credincioşi ortodocşi din aceste regiuni ale ţării, informează Patriarhia Română într-un comunicat.
Reţeaua Bisericii Ortodoxe Române va intra în funcţiune sâmbătă seara, iar în toate eparhiile, protopopiatele şi parohiile din ţară fiecare are misiunea lui, clar stabilită. Ca şi în ceilalţi ani, în care flacăra de la Ierusalim a ajuns la majoritatea bisericilor româneşti, orarul e clar, preoţii sunt la posturi şi nicio întârziere nu este permisă. 16.000 de preoţi şi 20.000 de oameni fără rang bisericesc sunt angajaţi în bisericile din România şi toţi vor fi la slujbă, sâmbătă seara.
Şi în acest an, în vinerea dinaintea Învierii, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va pleca spre Ierusalim cu un charter special, care străbate 1.612 km până la destinaţie. Delegaţii vor sta la la Ierusalim până sâmbătă, între 12:00 şi 14:00, când Lumina coboară la Biserica Sfântului Mormânt, iau flacăra Învierii şi se îndreaptă spre aeroport.
Lumina Sfântă arde în două lămpi speciale, în care se află un combustibil considerat suficient de sigur de Autoritatea Aeronautică Română pentru a fi transportat cu avionul. Potrivit părintelui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, avionul care aduce lumina la Bucureşti aterizează, sâmbătă, în jurul orei 19:00, pe Aeroportul Internaţional “Henry Coandă”.
Feţe bisericeşti de la toate eparhiile din ţară ale Patriarhiei Române vor fi deja la Otopeni, cu felinarele pregătite, să ia flacăra Învierii şi să o ducă spre protopopiatele din zona lor. Cei ce vin de departe, lasă tot în seama avioanelor minunea de a duce lumina la ei acasă, înainte de începerea slujbei. Şi astfel, Lumina Sfântă mai străbate, de la Otopeni, cu avioane de mici dimensiuni, 286 km până la Bacău, 411 km până la Baia Mare, 404 km până la Timişoara, 383 km până la Iaşi, 432 km până la Suceava, 274 km până la Sibiu, 639 km până la Satu -Mare ori 322 km până la Cluj. Cei din judeţele mai apropiate fac drumul până la eparhie cu maşina, unde îi aşteaptă reprezentanţii protopopiatelor.
Fără întârziere, aceştia iau lumina şi se urcă în maşină. Sosesc la protopopiate, unde-i aşteaptă preoţii, şi ei cu felinare, care duc flacăra spre bisericile lor şi spre cele aflate în drum. 80-90 debiserici se află în fiecare protopopiat, iar reprezentanţii Patriarhiei spun că lumina de la Biserica Sfântului Mormânt va ajunge la majoritatea lor, cu excepţia parohiilor extrem de izolate. “Structura piramidală a Bisericii Ortodoxe Române ne permite să aducem Lumina Sfântă de la Ierusalim în majoritatea parohiilor din ţară în câteva ore”, spune părintele Constantin Stoica.
Cele două lămpi în care a fost adusă lumina de la Ierusalim ajung, sâmbătă seara, la Catedrala Patriarhală, unde slujba este oficiată de Patriarhul Daniel. “Lumina sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Patriarhală de la ora 00.00″, adaugă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
http://onlinereport.ro/am-fost-mintiti-adevarul-despre-lumina-sfanta-de-la-ierusalim/
ApreciazăApreciază
Președintele ceh Milos Zeman s-a răzgândit și nu va mai participa la parada de Ziua Victoriei, de la Moscova, după ce a fost criticat de ambasadorul SUA și de politicieni din Praga.
Posibila participare a lui Zeman la parada militară din 9 mai a provocat un mic scandal diplomatic la Praga. Președintele Cehiei i-a transmis ambasadorului american că refuză să se întâlnească cu el deoarece oficialul SUA i-a recomandat să nu facă deplasarea la Moscova.
Purtătorul de cuvânt al președinției cehe, Jiri Ovcacek, a spus vineri că Zeman intenționează să călătorească în Rusia pentru a depune o coroană în cinstea soldaților sovietici uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar că nu va lua parte la parada tradițională, conform AP.
Cea mai mare parte a liderilor din Uniunea Europeană a luat hotărârea de a nu da curs invitației lui Putin de a participa la parada de la Moscova.
http://www.dcnews.ro/pre-edintele-cehiei-criticat-de-sua-nu-va-participa-la-parada-din-moscova_472779.html
ApreciazăApreciază
„Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.
Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii…
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.
Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.
Departe ucenicii priveau fara putere…
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.
Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.
Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
Carturarii inca hulesc, gloata rade”.
http://www.dcnews.ro/vasile-voiculescu-pe-cruce_472776.html
ApreciazăApreciază
EXCLUSIV. REPERE. Cum a trăit George ENESCU, în SĂRĂCIE, în exil. Documente ale Securității: „În timpul cînd povesteam despre ţara noastră, din ochii lui Enescu curgeau lacrimi prelungi pe obraji”
În septembrie 1946, George Enescu pleca din România pentru totdeauna. Oficial, pleca într-un turneu în S.U.A. şi Canada. Neoficial, pleca în exil. Deşi unanim recunoscut ca fiind personalitatea muzicală românească cea mai reprezentativă, Enescu s-a simţit ameninţat de ceea ce declanşase în viaţa socială şi culturală a României venirea la putere a regimului comunist. În prima parte a secolului 20, România s-a confruntat cu două regimuri politice autoritate: dictatura Regelui Carol al-II-lea şi cele patru luni ale guvernării legionare. Însă, viaţa culturală românească nu mai cunoscuse o asemenea imixtiune politică agresivă, care, urmând întocmai modelul sovietic, să urmărească anihilarea libertăţii de expremimare şi să folosească arta ca unealtă a propagandei. Anihilarea treptată a libertăţii cuvântului, urmările Reformei agrare din 1945, pe care Enescu şi familia sa le-a resimţit direct, sunt numai câteva evenimente care l-au determinat pe artist, la cei 65 de ani ai săi, şi aflat, datorită sănătăţii, pe panta descendentă a carierei sale de violonist, să-şi părăsească ţara. Daca excepţionala sa carieră ar fi putut fi o pavăză pentru el, este puţin probabil să o fi putut apăra şi pe soţia sa, Maria (Maruca) Cantacuzino Enescu, care-şi etala fără reţinere titlul de prinţesă
Enescu intră în atenţia autorităţilor comuniste încă de la instaurarea regimului, care a încearcă, ca şi pe alţi intelectuali importanţi, să-l folosească pentru a-şi consolida imaginea în ţară, dar mai ales în străinătate. Sunt comentatori care interpretează faptul că Enescu nu a refuzat propunerea de a face parte din conducerea A.R.L.U.S., fiind ales 25 noiembrie 1944 „preşedinte al subsecţiei de muzică din cadrul Consiliului general ARLUS”, ca pe un gest de apropiere faţă de regimul comunist. La înfiinţare, din A.R.L.U.S. făceau parte intelectuali marcanţi din toate domeniile, unii cu vederi de stanga, alţii, care chiar credeau că pot influenţa pozitiv relaţiile cu URSS. Enescu însă, nu a fost niciodată perceput ca fiind preocupat de politică sau să fi profitat de pe urma conjuncturilor politice.
De asemenea, turneului întreprins de el la Moscova, între 20-23 aprilie 1946, i s-au dat conotaţii politice. Şi în acest caz, cred că este greu să privim acest eveniment doar prin prisma raţiunilor politice, şi să ne îndoim de sinceritatea declarațiilor sale admirative exprimate faţă de unele lucrări ale lui Prokofieiv şi Şostacovici, sau faţă de valoare incontestabilă a unor muzicieni ca David Oistrah, Lev Oborin, Emil Gilels, cu care Enescu a colaborat în concertele de la Moscova.
Chiar şi după plecarea sa din ţară, regimul comunist de la Bucureşti nu renunţă să folosească renumele lui Enescu în beneficiul propriei imagini, punându-i numele pe lista candidaţilor Blocului Partidelor Democrate pentru Marea Adunare Naţională. Şi acest lucru a fost privit şi comentat în defavoarea lui Enescu. În dosarul instrumentat de Serviciul de Informaţii Exterm pe numele lui său există două documente referitoare la încuviiţarea pe care acesta ar fi dat-o pentru a candida în judeţul Dorohoi. Documentele au fost transmise telegrafic de la Legaţia României din Washington Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, pentru a fi înmânate Secretarului General al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, Emil Bodnăraş. Ambele documente sunt transmise în aceeaşi zi, 27 octombrie 1946, şi cu acelaşi număr, 49.447. Prima telegramă conţine următoarea declaraţie atribuită lui Enescu: „(….) prin prezenta declar că accept hotărârea luată de Blocul Partidelor Democratice din România şi primesc a candida izolat la alegerile parlamentare din Noiembrie 1946, pe lista Blocului Partidelor Democratice din judeţul Dorohoi.”
http://www.expresmagazin.ro/exclusiv-repere-george-enescu-in-anii-de-exil-documente-ale-securitatii-frigul-din-cele-doua-camarute-inguste-ale-apartamentului-lui-enescu-fara-bucatarie-in/
ApreciazăApreciază
Cardul de sănătate devine obligatoriu de pe data de 1 mai, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. În ultimii ani, de când s-a pus în dezbatere emiterea acestor carduri, mii de români au protestat împotriva folosirii lui.
Credincioşi, preoţi şi călugări au participat la proteste organizate împotriva actele cu cip care, spun ei, sunt un atac la fiinţa spirituală, deoarece conţin numărul “666” în codul de bare.
Mai multe măicuţe de la Mănăstirea Dobru, din judeţul Neamţ, nu au acceptat cardurile aduse de poştaş şi au cerut o soluţie alternativă pentru a beneficia de serviciile medicale.
Problema cipurilor ca însemn al diavolului a fost discutată la Neamţ de părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă. În ianuarie 2009, duhovnicul a lansat un mesaj reluat ulterior despre pericolul acceptării cardurilor sau documentelor (paşaport, carte de identitate).
http://www.expresmagazin.ro/noaptea-mintii-teoria-consipratiei-sunt-cardurile-de-sanatate-un-atac-la-fiinta-spiritual-de-ce-s-a-opus-parintele-iustin-parvu/
ApreciazăApreciază
Moscova transmite în ultimele zile mesaje interesante spre București. Pe un ton mai dur sau pe un ton mai conciliant prin care ni se indică posibile negocieri. Ieri, russiatoday.ro a publicat un comentariu interesant după declarațiile ministrului rus adjunct de externe.
Joi, russiatoday.ro a publicat concluziile sale după un simpozion la București legat de tezaurul românesc dat in pastrare Moscovei in anul 1916, conform precizării siteului.
Iar concluziile portalului sunt interesante:
Romania nu are nici acum, la aproape 100 de ani, un inventar corect al tezaurului trimis la Moscova. Membrii romani ai comisiei mixte sunt acuzati ca nu au facut nici pana acum o confruntare a tuturor documentelor ce contin informatii despre tezaur, ba mai mult, unele din cele mai complete documente de inventar se pare ca nu au fost nici macar cercetate. Pe langa degringolada romaneasca, rusii folosesc orice motiv si situatie pentru a amana si a anula intalnirile comune din comisie. Ca o concluzie la concluzii: nu exista interes, nici politic, nici al mass-media si, deci, nici al publicului. De aceea nu ne vom recupera niciodata tezaurul de la rusi.
http://www.flux24.ro/russiatoday-ro-romania-e-vinovata-ca-nu-si-a-recuperat-tezaurul-de-la-moscova/
ApreciazăApreciază
Secretarul american al Apararii, Ashton Carter, aflat intr-un turneu care include Japonia si Coreea de Sud, a promis ca Statele Unite vor trimite armament de ultima generatie, inclusiv avioane militare invizibile pe radare si sisteme de contracarare a atacurilor cibernetice, in tarile aliate din Asia.
”Cele mai noi echipamente militare de care dispunem vor fi aduse in aceasta parte a lumii”, a afirmat Ashton Carter la Seul, potrivit ziarului South China Morning Post.
Acesta a declarat ca discutiile pe care le-a avut cu ministrul sud-coreean al Apararii, Han Min-koo, au inclus o evaluare a amenintarii pe care Coreea de Nord, care are arme nucleare, o reprezinta pentru Peninsula Coreea si pentru teritoriul continental american, scrie Mediafax.
“Dupa cum a demonstrat recent prin lansarea unor rachete, Coreea de Nord pare sa aiba intentia de a continua provocarile“, a spus Carter.
http://www.mondonews.ro/sua-trimit-echipamente-militare-ultramoderne-in-tarile-aliate-din-asia/
ApreciazăApreciază
Germania intenţionează să achiziţioneze peste 100 de tancuri Leopard 2 suplimentare, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al guvenului, în contextul în care Berlinul încearcă să se asigure că trupele sunt pregătite de acţiune ca răspuns la preocupările privind recentele declaraţii agresive ale Rusiei, relatează Reuters.
Decizia de suplimentare a dotării armatei survine în timp ce NATO încearcă să accelereze timpul de răspuns al forţei de reacţie rapidă după anexarea Crimeii de către Rusia, anul trecut, şi conflictul din Ucraina.
‘Ministerul a decis să ridice limita superioară în viitor la 328’, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, în cadrul unei conferinţe de presă, confirmând informaţiile publicate anterior de revista germană Spiegel.
http://www.stiripesurse.ro/germania-se-inarmeaza-masiv-guvernul-cumpara-sute-de-tancuri_952625.html
ApreciazăApreciază
Peste 400 de militari ruşi şi 30 de piese de armament au efectuat exerciţii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, după ce serviciul ucrainean de securitate (SBU) a dejucat în cursul nopții o lovitură militară a pro-rușilor din regiunea Odessa.
Oleg Kocetkov, purtător de cuvânt al armatei ruse, a precizată că trupele ruse staţionate în regiunea separatistă prorusă au tras aproximativ 100.000 de unităţi de muniţie. La manevre au fost folosite lansatoare de rachete și au luat parte vehicule blindate de transport de trupe, a mai declarat Kocetkov.
Manevrele militare ruse au loc la doar câteva ore după ce Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) a anunțat că în cursul nopții au fost reţinute 29 de persoane care ar fi pus la cale o insurecţie separatistă prorusă la Odesa, după modelul urmat de separatiştii din estul Ucrainei. Sursa citată susţine că respectivii indivizi dispuneau de un important arsenal de arme şi explozivi şi acţionau la ordinele liderilor separatişti din est, având în plan şi asasinarea unui deputat şi a mai multor militanţi pro-europeni.
http://www.stiripesurse.ro/rusia-muta-dupa-planul-dejucat-de-ucrainieni-la-odesa-manevre-militare-in-transnistria_952591.html
ApreciazăApreciază
Jumătate dintre români ar fi de acord cu alocarea de fonduri din bani publici pentru Biserica Ortodoxă Română, în vreme ce aproape toți se consideră persoane religioase.
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a efectuat, în perioada 4-6 aprilie, un sondaj intitulat „Sărbătorile Pascale la români”, pe un eşantion de 1.006 persoane de peste 18 ani.
Sondajul relevă faptul că 55% dintre respondenți sunt de acord ca statul să finanţeze Biserica, în timp ce 37% nu doresc acest lucru. Restul nu știe sau nu răspunde. Nu mai puţin de 87% dintre cei chestionaţi se declară persoane religioase.
Eroarea maximă a acestei cercetări sociologice este de plus/minus 3%.
http://www.sursazilei.ro/cati-romani-sunt-de-acord-cu-finantarea-bisericii-sondaj/
ApreciazăApreciază
Propaganda evreiască are deosebit de multe forme perfide de manifestare, mai ales în ceea ce privește intoxicarea opiniei publice internaționale cu teoria pretinsului holocaust suferit de evrei îndeosebi în Al Doilea Război Mondial. În acest scop Cahalul recurge la un complex de modalități de difuzare a născocirilor, folosind toate nivelele de creare a respectivelor fabulații prin angajarea confecționerilor de maculatură holocaustică drapată în toate genurile de texte scornite, plecând de la cei mai modești grafomani până la „lucrări de referință“ ale unor „condeie consacrate“ – consacrate, evident, de propaganda evreiască.
Iată un citat dintr-o carte a lui Antony Beevor, tipărită în 2012, despre care se vorbeşte în termeni ditirambici: «Germanii preferau să nu se gândească la soarta lor. Asta, ulterior ei s-au convins pe sine înşişi, a fost din cauza ignoranței, când, de fapt, era mai mult din cauza negării [realității – n.n., V.I.Z.]. După cum a spus Ian Kershaw, „…drumul spre Auschwitz a fost construit cu ură, dar pavat cu indiferență“.
Civilii germani, pe de altă parte, nu au ştiut mare lucru despre infamele experimente medicale de la Auschwitz, efectuate de dr. Josef Mengele și de colegii săi. Chiar și astăzi, cele efectuate pe ruși, polonezi, roma [citește: „țigani“ – n.n., V.I.Z.], cehi, iugoslavi, olandezi și pe deținuții politici germani de la Dachau de către medicii S.S. sunt relativ necunoscute. Mai mult de 12.000 au murit, de obicei, în chinuri, ca urmare a testelor, operațiunilor de practică și amputărilor. Printre victime se numără și cele injectate cu boli, dar, de asemenea, la cererea Luftwaffe, și cele supuse la experimente de presiune extrem de înaltă și joasă, cufundate în apă aproape de îngheț ca cercetare pentru echipajele aeriene doborâte deasupra mării. Li s-a dat forțat să bea apă sărată și au fost împunși în ficat. În plus, unii prizonieri din camera de autopsie au fost forțați de către personalul S.S. să jupoaie și să curețe pielea de bună calitate de pe cadavre (dar nu de pe cele germane) „pentru a fi utilizată ca șei, pantaloni de echitație, mănuși, papuci de casă și poşte de damă“».
După cum vedeți, Antony Beevor a cules, în anul de grație 2012, din literatura holocaustică diverse destinații pentru utilizarea pielii umane jupuite de pe cadavrele evreuilor, dar a omis să le enumere pe cele citate mai des: confecționarea de abajururi pentru veioze și coperte de cărți! A uitat să mai menționeze și fabricarea de săpun din grăsime de evreu. Este evident că, între timp, nu a citit dezmințirea dată de către Shamuel Krakoski, directorul arhivei de la Muzeul Holocaustului din Yad Vashem, Ierusalim, în articolul „Human fat wasn’t used by Nazis“, publicat în THE GLOBE AND MAIL, din 25 aprilie 1990, sau de către Bill Hutman, care, în articolul „Nazis never made human-fat soap“, din THE IERUSALEM POST, International edition, din 5 mai 1990, îl citează pe profesorul Yehuda Bauer; acesta, din postura sa de „eminent istoric al Holocaustului“, susține: „…that the Nazis never made soap from human fat“: „că naziştii nu au făcut niciodată săpun din grăsime umană“. Dar, în mod cert, Antony Beevor a citit articolul cu acest titlu emoționant: „Cutremurător: Evreii prefăcuţi în săpun la Auschwitz, abandonaţi între buruieni“, al unei idioate de la ziarul jidănesc adevărul, din 1 iulie 2011, în care, printre alte clişee utilizate în maculatura holocaustică, scrie, profund marcată de realitatea mascată samavolnic de buruienile din România: «Nici măcar locul unde a fost îngropată o bucată de săpun fabricată din trupurile evreilor omorâţi în lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz şi Dachau nu este îngrijit. Pe placa monumentului, din cauza ierburilor, cu greu se citeşte cutremurătorul mesaj: „Aici sunt îngropate victimile barbariei naziste, omorâte şi prefăcute în săpun. Rugaţi-vă pentru dânşii!“».
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/10/perfidia-propagandei-holocaustice-1/
ApreciazăApreciază
Ceva interesant și pertinent despre masonerie nu se poate spune decât din interiorul ei. Și s-au spus multe, dar nu destule, ca să putem spune și noi ceva, numai din auzite sau din citite. Lecturi mai degrabă întâmplătoare. Nu sunt un „devorator” de cărți. Dar nici ce sunt de fapt nu prea știu. Știu bine ce am încercat să fiu și, mai ales, să fac. Unii prieteni mi-au spus că aș fi reușit să fac mai multe dacă intram în masonerie… Ca alții!… Oare? M-am ținut însă dintotdeauna de un principiu: nu merg nicăieri neinvitat! Nu mi-a plăcut să dau buzna, nepoftit, să mă invit singur! Să mă ofer!… Am greșit? Nu știu! Știu doar că nu regret!
Astfel că, invitat să-mi spun părerea sau câteva păreri despre masonerie, am zis că nu aș putea spune nimic „interesant sau pertinent” pe acest subiect. Dacă aș fi la un examen și mi-ar fi căzut pe bilet acest subiect, firește, o notă de trecere aș lua. Dar nu asta mi se cerea. Așa că am refuzat! M-am declarat incapabil, neinformat.
La început! Apoi, de la o zi la alta, am început să mă răzgândesc…
Nu cunosc istoria masoneriei, atât de încurcată și de controversată! Cum nu cunosc nici starea ei actuală!… Dar s-a conturat în mintea mea, în ultimele zile, un răspuns la întrebarea „ce ar putea fi masoneria în lumea de mâine, în România viitoare?” La întrebarea aceasta, pe care singur mi-o pun, am un răspuns. Iată-l:
Cu ani în urmă, la o emisiune TV a domnului Marian Oprea, despre masonerie, invitat să spun la telefon câteva cuvinte, încercând să fiu cât mai succint, am zis că „democrația nu poate funcționa fără sprijinul unor structuri de putere secrete, oculte”! Această afirmație, care i-a scandalizat pe mulți nerozi, nu era o laudă la adresa masoneriei, ci conținea părerea mea proastă despre democrație, evidenția faptul că democrația, aplicată prin legile care o guvernează public, ar duce la disoluția societății. Principiul votului universal, al puterii politice monopolizate de partidele politice, sistemul parlamentar, intră în contradicție cu principiul natural – repet, natural, al continuității! Schimbările de guvern și de majorități parlamentare afectează grav funcționarea pe termen lung a unor strategii naționale sau locale de dezvoltare, iar fără această continuitate nimic trainic nu se poate concepe și realiza. Mult mai naturală decât democrația este monarhia și principiul dinastic! Dar mi-e teamă să afirm public asta pentru că se vor găsi nerozii, alții sau aceiași, care să tragă concluzia că eu sunt adeptul revenirii pe tron a ex-regelui Mihai!… Nici vorbă!mEu afirm ca principiu: în măsura în care este imperios necesară această continuitate, în măsura în care avem nevoie de proiecte și strategii pe termen lung, democrația este inferioară monarhiei. Monarhia, prin regula dinastiei, asigură mai bine continuitatea. În jurul monarhului se structurează anumite grupuri de persoane, capabile să se subordoneze unor strategii pe termen lung! Principiul dinastic face posibilă trecerea puterii de la o generație la alta fără convulsii, fără confruntări sângeroase pentru putere. Las detaliile pentru altădată…
România a avut norocul de un monarh, regele Carol I, care a domnit aproape cincizeci de ani… A avut, în Ferdinand, un urmaș demn și benefic. Dar adevărata dinastie care a modernizat România a fost dinastia Brătienilor! Trei generații de mari politicieni care au transmis, din tată în fiu, un ideal politic! România Mare s-a făurit grație acestei dinastii, care a dat României continuitate pe parcursul unui secol, de la 1848 până la venirea Armatei Roșii, când s-a instituit democrația populară, această formulă pe cât de pleonastică, pe atât de demagogică!…
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/10/masoneria-vazuta-din-afara/
ApreciazăApreciază
Acest “imperiu”, spre deosebire de cele anterioare, nu serveste interesele unei tari sau natiuni specifice, ci interesele unei clici internationale corporatist-financiar elitista, auto-intitulata “globalista“, care opereaza pe axa de putere Wall Street – Londra impreuna cu bancheri internationali, FMI si alte institutii financiare si politice inrudite.
Un fals teatru politic a fost creat de catre media corporatista pentru a deservi ramura relatiilor publice a acestei agende. Este timpul sa evadam din aceasta “matrice” a unei agende singulare comercializata sub diferite etichete politice si este timpul sa intelegem pariurile internationale pe care acest imperiu le face cu destinul nostrul colectiv.
Majoritatea bogatiei si a puterii este concentrata in mainile corporatiilor gigant, iar guvernele sunt folosite drept unelte pentru o si mai mare consolidare a acestei stari de fapt. Intr-un sistem corporatist, bogatia si puterea indivizilor si a micilor afaceri sunt umbrite de dominatia coplesitoare a corporatiilor.
In articolul “Marile finante, parghiile geopolitice si Noua Ordine Mondiala“,detaliat metodele specifice prin care marile finante exploateaza ideologiile din intregul spectru politic pentru a pune la punct o structura de control ori de cate ori este nevoie.
Cel mai mare contribuabil al campaniei prezidentiale a lui Barack Obama este Goldman Sachs (de asemenea contribuabil solid si al candidatilor republicani). Activitatile principale ale acestui presedinte in raport cu sistemul bancar au fost acelea de a proteja cel mai profitabil aspect al afacerilor, si anume piata neagra pentru contracte CDS (credit default swap) si cele asemenea.
Politicile externe si economice ale Americii, servite populatiei sub acoperamantul administratiilor prezidentiale, reprezinta de fapt produse secundare ale think-tank-urilor de politica externa finantate de interesele corporatist-financiare, pentru a-si perpetua agenda colectiva pe care politicienii nu fac altceva decat sa o transcrie in legi. Aceste think-tank-uri proeminente includ Consiliul pentru Relatii Externe (CFR), care face apel deseori pentru infaptuirea unei ordini mondiale unipolare, Grupul International pentru Situatii de Criza, care-l include pe Brzezinski ca sfatuitor, Proiectul (“neo-conservator”) pentru Noul Secol American si Chatham House din Londra, care reprezinta interesele corporatist-financiare echivalente din Marea Britanie. Alte grupuri includ RAND Corporation si deloc de neglijatul Institut Brookings in incaperile caruia, potrivit lui Tony Cartalucci, pot fi gasite schitele pentru majoritatea conflictelor importante din ultimii 30 de ani.
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/04/10/politica-pamantului-parjolit-strategia-imperiului-atlantist-fata-de-romania-nemiloasa-exploatare-colonialista-la-care-ne-supun-partenerii-strategici/
ApreciazăApreciază
Este oare monumentul ocult Georgia Guidestones folosit pentru jertfe ritualice cu sânge?
„Mi-am ghidat drona quadrocopter deasupra monumentului Georgia Guidestones și am văzut acolo aceste pete stranii care seamănă cu sângele uscat”, povestește un american pe youtube. „Am fost foarte uimit să vad așa ceva pentru că de la sol nu se vede nici o pată.”
Unele dintre petele de sânge par să fi picurat pe coloanele de susținere „Aceste pietre arată normal de la nivelul solului, dar din partea de sus se poate vedea o urmă„, spune omul. „Nu știu la ce folosește, dar se pare ca este sânge!”
Petele par să fie recente, deoarece ploaia nu a apucat să le spele.
https://www.youtube-nocookie.com/embed/NhP50VFV0jE
Georgia Guidestones, cunoscut sub numele de Stonehenge-ul american, este un monument enigmatic situat în Comitatul Elbert, Georgia, din Statele Unite, şi construit la cererea unui mic grup de oameni despre care se crede că fac parte dintr-o societate secretă.
Structura gigantică de aproape 6 metri înălţime este formată din şase plăci de granit care cântăresc aproximativ 108.000 kg. Detaliul cel mai uimitor al monumentului nu este însă dimensiunea sa, ci mesajul gravat pe el: Zece reguli pentru o „Eră a Raţiunii”. Cele zece linii directoare sunt scrise în opt limbi: engleză, spaniolă, swahili, hindi, ebraică, arabă, chineză şi rusă. Un mesaj scurt este înscris în partea de sus a structurii în patru limbi antice: babiloniană, greacă clasică, sanscrită şi hieroglife egiptene.
Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv depopularea masivă, un guvern mondial unic, introducerea unui nou gen de ”spiritualitate”, etc. Autorii acestor reguli au cerut să rămâna anonimi in totalitate si, pana in prezent, anonimatul lor a fost pastrat in mod corespunzator. Cu toate acestea grupul misterios a lasat un text care sa explice motivele din spatele acestor reguli, un text care nu a mai fost discutat pana acum online. Cu aceste noi informatii, scopurile din spatele acestui ghid de piatra devin foarte clare, lasand putin loc pentru ipoteze. Ghidul de piatra descrie o lume „ideala” la fel cu cea imaginata si de societatile secrete oculte. Monumentul este prin urmare o dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o dictatură a Noii Ordini Mondiale.
În contextul în care una dintre directivele de pe monument (”Menţineţi umanitatea sub 500 de milioane de persoane, în echilibru permanent cu natura.”) ar presupune un genocid – masacrarea a peste 90 % din populația planetei – oare ar fi de mirare ca monumentul masonic care seamană cu o masă sau un altar de sacrificiu satanic chiar să fie folosit efectiv la realizarea de jertfe ritualice cu sânge?
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/04/10/monumentul-georgia-guidestones-altar-de-sacrificii-satanice/
ApreciazăApreciază
Reducerea taxelor si impozitelor la persoane juridice potrivit noului Cod Fiscal aplicabil din 2016 – O MARE CACEALMA!
De ce este rau (culmea!) ca se reduc taxele si impozitele ACUM? Omul de rand, poporul inghite si aceasta „gogoasa”, crezand (fals) ca o vor duce mai bine!!!
O intrebare pentru poporul blajin: DE CE nu s-au redus taxele si impozitele pentru firme pana acum? Pentru ca SCOPUL a fost distrugerea capitalului romanesc, a economiei nationale romanesti, a marilor intreprinderi romanesti. An de an, toate guvernele au promovat o fiscalitate excesiva (impusa de Banca Mondiala, FMI, Banca Centrala Europana) pentru a falimenta intreprinderile de stat si initiativa privata romaneasca, pentru a face loc marilor corporatii si multinationale sa faca afaceri nestingherite in Romania (paralel, acestea au primit in fiecare an facilitati fiscale in baza parteneriatelor „strategice”, in timp ce IMM-urile si firmele romanesti au platit taxe si impozite progresive).
DE CE se reduc taxele si impozitele pentru firme acum? Pentru ca deja capitalul romanesc a fost distrus, economia nationala daramata, intreprinderile romanesti falimentate, iar 90% din economia Romaniei este controlata acum de corporatii si multinationale (deci nu mai era necesara o fiscalitate excesiva). Acestea din urma fac profituri imense, uriase pe care le „repatriaza” acasa sau in offshore (platind sume infime la bugetul de stat in raport cu cifra de afaceri).
Deci nu va bucurati, popor blajin! Veti fi si mai saraci ca inainte! Cei care castiga de pe urma reducerii taxelor si impozitelor sunt corporatiile si multinationalele care controleaza 90% din economia nationala. Dar veti avea pensii si salarii prin imprumuturile de la FMI, deci mergeti la vot!
In paralel, ca o DOVADA ca se urmareste distrugerea in procent de 100% a capitalului romanesc, facilitati fiscale nu au primit conform Noului Cod Fiscal, afacerile de familie sau persoanele fizice independente, ba din contra, in aceasta directie s-au marit taxele si impozitele.
Mai nou, a inceput recensamantul animalelor pe gospodariile taranesti pentru a impozita fiecare cap de vita sau gaina! PENIBIL! Pentru a distruge si micul agricultor, au introdus taxe si impozite noi.
Romania se afla pe fundul prapastiei, iar voi nu va dati seama! Am ajuns sclavii Europei, dar mai rau vom ajunge sclavi in tara noastra!!!
https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/04/10/reducerea-taxelor-si-impozitelor-o-mare-cacealma/
ApreciazăApreciază
Instituirea Sfintei Euharistii constituie centrul Cinei celei de Taină – Ea este istorisită şi de Evangheliştii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 şi Luca XXII, 16-20), precum şi de către Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formând de la bun început centrul cultului creştin. Relatarea ei lipseşte în Evanghelia a patra, căci Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan nu mai găseşte necesar să repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar şi de complet în evangheliştii sinoptici şi ceea ce se practica în chip uniform şi constant în toate adunările de cult ale comunităţilor creştine de la sfârşitul veacului apostolic. De fapt, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a vorbit despre această Taină, când a reprodus, îndată după înmulţirea pâinilor, cuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos despre “pâinea vieţii”, adică despre împărtaşirea credincioşilor cu însuşi Trupul şi Sângele Său (Ioan VI, 48), aşa încât şi pentru acest motiv nu mai avea nevoie să revină asupra unui subiect atât de cunoscut.
Concordanţa dintre Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, martor direct la Cina cea de Taină şi Sfântul Apostol Pavel, care a primit dogma euharistică chiar de la Mântuitorul Iisus Hristos, printr-o revelaţie directă şi personală – pe de o parte – şi dintre Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti Marcu şi Luca, ucenici direcţi ai Apostolilor şi martori ai tradiţiei şi practicii Bisericii Primare – pe de altă parte – are o deosebită însemnătate, căci ne arată că dogma euharistică n-a suferit niciun fel de evoluţie în dezvoltarea vieţii creştine şi că Biserica Ortodoxă a păstrat-o aşa cum a primit-o de la însuşi întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.
Cuvintele scripturistice despre instituirea Sfintei Euharistii constituie prin urmare un document istoric original, înzestrat cu puterea unei mărturii directe, obiective şi sincere despre originea şi înțelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arată că, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a prefăcut cu adevărat pâinea dospită (artos) în însuși Trupul Său, iar vinul în însuşi Sângele Său, rostind pentru fiecare o rugăciune specială şi împărtășind apoi cu fiecare pe ucenici. În noaptea când a fost prins – deci cu o zi înainte de Paştele iudaic – Domnul Iisus Hristos a instituit aşadar, o adevărată Sfântă şi Dumnezeiască Taină, oferind credincioşilor un nou şi supranatural mijloc de comunicare, cuminecare şi comuniune cu El.
Sfânta Euharistie nu este deci numai o comemorare istorică, un simplu simbol sau un simplu rit, după cum învaţă de obicei protestanţii, ci constituie cu adevărat o Taină. Ea înlocuieşte jertfele Vechiului Testament, Pascha iudaică şi tot cultul Legii Vechi, inaugurând cultul cel desăvârşit al religiei creştine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la început în jurul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, în cadrul căreia se săvârşeşte Jertfa şi Taina Euharistică. În istorisirea instituirii Sfintei şi Dumnezeieştii Euharistii, se disting două momente diferite: momentul prefacerii şi momentul împărtăşirii. Momentul prefacerii coincide cu rugăciunea specială, rostită de Domnul nostru Iisus Hristos mai întâi asupra pâinii şi apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioară împărtăşirii. Ea revendică şi necesită o rugăciune anumită, Epicleza, pe care Biserica Ortodoxă o cunoaşte din cele mai vechi timpuri şi pe care liturghisitorul o rosteşte totdeauna asupra cinstitelor Daruri. După săvârşirea prefacerii, Domnul nostru Iisus Hristos oferă ucenicilor Săi nu pâine şi vin, ci însuşi Trupul şi Sângele Său.
De aceea greşesc protestanţii, care pun tot accentul numai pe momentul împărtăşirii şi greşesc şi romano-catolicii, care consideră că prefacerea elementelor euharistice nu s-a făcut de Domnul Iisus Hristos în clipa sau momentul binecuvântării – care precede frângerea Trupului şi repartizarea sau distribuirea Sângelui Domnului – ci în momentul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi invită pe ucenici să se împărtăşească. Romano-catolicii greşesc de asemenea şi când împărtăşesc credincioşii lor laici numai cu Trupul Domnului Iisus Hristos, rezervând împărtăşirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericeşti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel nu pot fi invocate în sprijinul unor astfel de neîntemeiate credinţe ori practici. Ca atare, împărtăşindu-le viaţa dumnezeiască. Trupul Euharistic al lui Iisus Hristos este comuniunea amândurora, reală a lui Iisus Hristos în Biserica Sa. De aceea “Euharistia este taina care cu adevărat transformă o comunitate umană în Biserica lui Dumnezeu şi este criteriul ultim sau baza structurii ecleziale”. În momentul împărtăşirii harului euharistic “ne asimilează Lui, ne încorporează Lui şi face din noi membre din ce în ce mai vii ale trupului Său tainic”. Domnul Iisus Hristos doreşte să facă din noi Biserica în care să-şi reverse dragostea Sa şi de aceea ne adună din toate părţile împrejurul Sfintei Mese, ca să realizeze din noi un singur trup care să fie deopotrivă al Lui şi al nostru.
http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/04/09/euharistia-de-la-cina-cea-de-taina/
ApreciazăApreciază
Este o resetare a Romaniei care va continua in urmatorii doi ani si care ne poate deschide multe oportunitati pentru cei care actioneaza acum. Faceti-va firme si actionati – acum este momentul. Este suficient ? Nu, nu este suficient de aceea trebuie sa ne miscam mai cu talent in unele zone:
Dati drumul la investitii – dati drumul la autostrazi si marile proiecte de infrastuctura. Baltesc banii de la UE si stam de povesti televizate.
Treceti cu administratia in 2.0 – stam ingropati in birocratie si in sute de avize , autorizatii si cozi infernale
Puneti focus pe educatie – schimbati fundamental legea educatiei si faceti rapid cel mai performant sistem de educatie din lume – SE POATE!!!
Privatizati sanatatea si faceti spitale regionale super dotate – dati drumul la marile investitii in sanatate. Stau investitorii la coada si lumea moare cu zile in spitalele de stat.
Puneti bazele agriculturii ecologice si stopati taierea padurilor– Romania trebuie sa produca ecologic si curat . Romania trebuie sa fie gradina bio a Europei si un paradis touristic.
Stopati urgent declinul demografic – acordati cel mai mare pachet de facilitati posibil pentru mamele romance care lucreaza pentru a face copii fara grija ca nu au ce le pune pe masa 2-3 ani .Platiti indemnizatiile dupa nivelul contributiei la buget. Terminati odata planul de intoarcere a romanilor din strainatate si asigurati-le cadrul legal si facilitati de investitii
Minimizati statul si rolul lui in economie– restrangeti bugetarii , institutiile si numarul de primarii
Cresteti facilitatile pentru industria IT si angajatii din IT si iginerie – sunt cea mai volatila categorie de angajati si singurii cetateni universali . Romania are nevoie de un million de IT-isti care sa fie fericiti aici , sa castige bine aici si sa puna bazele celei mai moderne si educate societati din Europa
Pregatiti unirea cu Moldova – in maxim 2-3 ani recuperam Moldova . Trebuie sa ne permitem asta si sa ne pregatim
Schimbati legea partidelor,constitutia, legea administratiei publice si depolitizati functiile . Trebuie sa avem legi care sa nu incurajeze coruptia.
https://reportajelive.wordpress.com/2015/04/10/hai-ca-se-poate/
ApreciazăApreciază
Nicolae Iorga: „A venit timpul să facem politica noastră națională, românească!”
NICOLAE IORGA
TOTUL PENTRU HRISTOS!
(Testamentul politic al lui Nicolae Iorga)
EXTRAS
Nu voim a fi un stat modern oarecare, de o precocitate şi îndrăzneală care să uimească lumea. Având conştiinţă de ceea ce suntem, simţindu-ne români mai mult decât coborâtori ai romanilor şi chiar decât cetăţeni ai României, voim, în cea mai strânsă legătură cu tot ceea ce a fost sănătos în trecut să clădim cu mijloace româneşti civilizaţia românească pentru toţi românii.
Singura chestiune care trebuie imediat resolvată, prin braţele unite ale noastre e dreptul Românimii de a se impune ca stăpână în orice colţ al pământului pe care l-a locuit, l-a fructificat prin munca ei şi l-a adăpat cu sudorile şi sângele ei şi al străbunilor.
A venit timpul să facem aici la noi politica noastră naţională, să întrebuinţăm în viaţa noastră naţională numai elementele naţionale, să îndepărtăm pe străinul nefolositor, iar cu atât mai mult pe străinul pierzător, pe străinul ucigător şi pervertitor al neamului nostru.
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/nicolae-iorga-a-venit-timpul-sa-facem-politica-noastra-nationala-romaneasca/
ApreciazăApreciază
Departamentul Apararii US a blocat accesul a milioane de computere din serviciile guvernamentale la sursele de stiri alternative. mai ales cele privind documentele Wikileaks, sau legate de scandalul spioniadei NSA.
http://worldtruth.tv/department-of-defense-blocks-millions-of-computers-from-viewing-alternative-news/
ApreciazăApreciază
ISIS cere 30 milioane dollari pentru un grup de crestini luati ostateci si vor sa distruga toate semnele crestinismului!
http://www.foxnews.com/world/2015/04/09/isis-demanding-30-million-to-free-christian-hostages/
http://www.foxnews.com/world/slideshow/2015/03/16/isis-dark-mission-destroying-all-signs-christianity/#/slide/isis-assault-on-christianity6
ApreciazăApreciază
Grecia „va sterge” datoriile ilegale si odioase datorate bancilor!
http://www.zerohedge.com/news/2015-04-08/odious-debt-has-finally-arrived-greece-write-illegal-debt
ApreciazăApreciază
https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/04/10/cand-li-se-preleveaza-organele-bolnavii-in-moarte-cerebrala-incep-sa-planga/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/04/10/crucificarea-domnului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos-o-perspectiva-din-punct-de-vedere-medical/
ApreciazăApreciază
De ce nu-i pasa vestului daca Ukraina isi va plati datoriile sau nu? Pentru ca pentru 40 miliarde de dollari imprumutati, ei au pus gaj bogatii nationale in valoare de 9000 de miliarde de dollari!
http://russia-insider.com/en/why-west-doesnt-care-if-ukraine-pays-back-loans/5372
ApreciazăApreciază
Faimosul „cernoziom ukrainian” la care fermierii din tarile UE precum Germania, Franta, Polonia, sperau sa aibe acces „s-a dat” americanilor de la Monsanto, DuPont Pioneer si John Deere, ceea ce va duce la prabusirea fermierilor si redesenarea pietei agricole a UE!
http://orientalreview.org/2015/04/06/land-grab-in-ukraine-is-monsantos-backdoor-to-the-eu/
ApreciazăApreciază
Conform rezultatelor unui nou studiu care pune sub semnul întrebării practica medicală actuală, în momentele dinaintea morţii creierul îndeplinește un rol mai important decât inima. Stiudiul a fost publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), scrie Live Science.
Cercetătorii susţin că încetarea bătăilor inimii duce la oprirea circulației sangvine, iar creierul și celelalte organe mor în succesiune rapidă, în lipsa oxigenului. Acest nou studiu contrazice această teorie.
O echipă de cercetători a desfășurat un experiment pe cobai, în care au urmărit activitatea cardiacă și pe cea cerebrală în momentele dinaintea morții rozătoarelor din cauza lipsei de oxigen. Ei au descoperit că, în acele momente, creierul transmite o furtună de semnale chimice spre inimă. După ce au blocat transmiterea acestor semnale de la creier spre inimă, cercetătorii au observat că șoarecii au supraviețuit un timp mai îndelungat.
Dacă un proces similar se întâmplă și în cazul oamenilor, ar fi posibilă creșterea șanselor de supraviețuire ale unui pacient prin stoparea semnalelor transmise de creier spre inimă, conform studiului publicat de PNAS.
http://onlinereport.ro/sigur-nu-stiai-ce-se-intampla-cu-tine-inainte-sa-mori/
ApreciazăApreciază
Limitarea plăţilor în numerar intră în vigoare de luna viitoare, potrivit Legii pentru întărirea disciplinei financiare privind încasările şi plăţile, publicată în Monitorul Oficial.
Legea va intra în vigoare peste 30 de zile, însă prevederile referitoare la limitarea comisioanelor interbancare se aplică peste un an.
Potrivit Legii, sunt interzise încasările în numerar, integral sau fragmentate, pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare depăşeşte 5.000 lei, respectiv 10.000 lei.
De asemenea, sunt limitate încasările în numerar de la persoane fizice, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de persoană. Fac excepţie încasările de la persoanele fizice ce pot să depăşească acest plafon pentru contracte de vânzare cumpărare cu plata în rate.
http://onlinereport.ro/oficial-romanii-obligati-sa-renunte-la-banii-cash/
ApreciazăApreciază
Câţi români au plecat din ţară în ultimii 25 de ani?
Nu se știe câți sunt cu exactitate, dar cifrele vehiculate sunt cuprinse între cele oficiale undeva între 2,3 si 12 milioane. Doar pe harta de mai jos sunt prinși aproximativ 3 milioane de români cu drept de vot, și doar în cele mai reprezentative state. Se știe cert că sunt multi, și conteaza pentru că oamenii aceștia gândesc, sunt incredibil de ancorați în realitatea românească și în limba română pe care nu le’au părăsit niciodată. Sunt oamenii care au părăsit România de frică, de nevoie, de sărăcie, de silă, din dorința de a da o altfel de șansa copiilor lor, de a câștiga un salariu bun sau de a trăi intr’o țara mai dezvoltată, cu valori, cu repere, cu demnitate. Din mii de motive au plecat oamenii aceștia și mulți dintre ei speră să se întoarcă acasă intr’o zi, la familia dezbinată, ori să’și construiască o casă sau să’și deschidă o afacere în țară. Dar până atunci ei susțin lunar cu bani, sute de mii de familii rămase acasă.
https://thraxusares.wordpress.com/2015/04/05/harta-diasporei-romanesti/
ApreciazăApreciază
”Numeroase și indubitabile mărturii demonstrează că populațiile ținutului numit, datorită împărțirii provinciale romane, Tracia, ca și cele moesice dintre Balcani și Dunăre, și în aceeași măsură, geții sau dacii, pe malul celălalt al Dunării, au vorbit cu toții, una și aceeași limbă”, Mommsen (Getica, pag.240, G. Gheorghe).
Noi, românii, ca popor nu avem printre strămoși pe ”traci”, care nu au existat ca etnie, ci pe geții care au locuit pe ambele maluri ale Dunării, până în Tracia. Așadar, când veți întâlni etnonimul trac-traci, cu sau fără ghilimele, să înțelegeți geți despre ”tracii” din afara Traciei, sau localnicii din Tracia. Tot ceea ce gravitează în jurul termenilor de trac, traci sau Tracia, își au originea de la numele fiului lui Ares, Thrax, și cel mai probabil sunt legate de locul de baștină al acestuia.
Una din curiozitățile ”Lumii” descrise de Homer este prezența Cimmerilor în Europa de Vest, ceea ce presupune migrarea lor înainte de 1000 î. Hr în Europa
Cele mai vechi documente sau hărți ne indică un ținut și nu un popor. Denumirea de Tracia nu a reflectat niciodată o întindere mai mare decât ceea ce a reprezentat harta de mai sus, decât cu totul abuziv s’au desenat pe hărți întinderi mai mari, atribuind eronat identități false unor triburi antice. Același lucru se poate spune și despre toate neamurile înrudite cu aceste populații din Tracia, luându’i și transformâdu’i cu totul irațional pe toți ca fiind neam din Tracia. Aceste atribuiri le avem în special de la istorici antici, de la care cei mai mulți istorici de mai târziu au preluat aceste etichetări eronate, scrise cele mai multe dintre ele din auzite, știind faptul că acești istorici nu se deplasau în teritoriul menționat de ei, decât arareori.
Astfel, în decurs de zeci și sute de ani s’au înstăpânit niște clișee arhetipale legate de loc și de limbă ale unor triburi, după care din câte reamarcăm se călăuzesc și azi istorici contemporani. Astăzi, după 2000-3000 de ani este aproape imposibil de modificat această eroare, fiind un termen înscris, tipărit în sute de cărți, etimologii sau enciclopedii. Ieșirea din acest matrix este o adevărată aventură de care se lovesc toți cei care vorbesc în afara acestui ”cod” devenit mistic al ”profesioniștilor” plătiți ca să discearnă ce este adevăr în trecutul acestui spațiu. Când vorbim de locuitorii Traciei sau ne referim la lumea tracică, cei mai mulți se gândesc la tot ceea ce ne reprezintă pe noi în istoria antică sau pe vecinii noștri de la sudul Dunării, ceea ce este evident superficial privind astfel lucrurile.
Cu toate acestea oricine trece dincolo de acest clișeu, al lucrurilor așezate, a tradiției moștenite din informațiile ce ne parvin din zona istoriografiei sau lingvisticii clasice, lucrurile stau diferit.
După modelul ”tracilor”, la fel am putea spune că elvețieni sunt toți europenii de azi, pe criteriul că se află oarecum în centrul Europei, și considerându’i un nucleu ai populației continentului. Evident că nu pe acest criteriu, geografic, am putea găsi înrudiri între popoarele europene. Istoria și îndeosebi genetica și paleogenetica ne arată o cu totul altă linie fină care ne conduce către originile noastre.
Odiseea numelui de Tracia, vine cel mai probabil de la THRAX, iar acest termen nu este cunoscut înainte de migrarea aheilor sau dorienilor în sudul Balcanilor, dar cu siguranță Cultul lui Ares este dus cu ei din locurile pe unde au trecut în acest exod, ori l’au găsit chiar pe aceste noi meleaguri în care s’au așezat și l’au însușit împreună cu alte elemente ale tradițiilor locale.
În mitologia greacă, după numele lui Thrax (greacă veche: Θρᾷξ) și în jurul acestei denumiri se creează pur și simplu chintesența tracică. Thrax a fost considerat unul dintre fiii reputatului zeu Ares, cu o mamă necunoscută.
“Marte a fost tatăl lui Cupidon, Anteros, și Harmonia, mama fiind zeița Venus. I’a avut pe Ascalaphus și Ialmenus cu Astyoche; Alcippe de Agraulos, Molus, Pylus, Euenus și Thestius, cu Demonice fiica lui Agenor. În afară de aceștia a mai fost tatăl celebru a lui Romulus, Oenomaus, Bythis, Thrax, Diomede din Tracia, & C”, (Lemprière, John and Wright, Frederick Adam, p. 358, Dicționar clasic de nume proprii menționați de autori antici. Routledge, 1949)
https://thraxusares.wordpress.com/2015/04/08/tracia-si-anatolia-tinuturi-vechi-getice/
ApreciazăApreciază
Descoperiri uluitoare despre adevăratele cauze ale CANCERULUI.
Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII
Ceea ce se știa de acum 3000 de ani de către geți, este redescoperit azi prin ”medicina nouă”. Anumite metode medicale pe care le utilizau geții și care însemnau în esență rolul creierului, a minții, printre cauzele bolilor, sunt readuse în actualitate. Nu are importanță că ele sunt reînviate de un neamț, deoarece germanii sunt urmașii unei ramuri de geți arhaici, iar noi românii ne înrudim cu germanii moderni, vezi ultimele rezultate ale geneticii actuale.
Conform lui Iordanes, Deceneu i’a învățat pe geți filozofia, astronomia, medicina și alte științe… Platon relatează despre un medic geto-trac ale cărui cunoștiințe rivalizează cu medicina integralistă din zilele noastre…
Foarte multe probe ne dovedesc că strămoșii noștri aveau o cunoaștere foarte avansată în domeniul medicinei. Cât oare s’a păstrat până astăzi? Găsim oare în tradiția populară aceaste cunoștiințe străvechi?
Înainte de a vorbi de medicina tradițională de azi, să ne reamintim împreună cu Academicianul Ovidiu Bojor, considerat fondatorul fitoterapiei moderne în România, de un tărâm incitant care ni’i va aduce pe strămoșii noștri mai aproape
Platon:
„Tot așa stau lucrurile, Carmide, și cu acest descântec. Eu [Socrate] l’am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze așa cum v’au arătat adineauri. Dar Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându’se seamă de corp, tot astfel trebuie să’i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care’l au de ingrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele, pentru corp și pentru om în întregul său, vin de la suflet și de acolo curg [ca dintr’un izvor] ca de la cap la ochi.
Trebuie deci, mai ales și în primul rând, să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflet înțelepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul și trupul. Când mă învăța leacul și descântecele, spunea: Să nu te înduplece nimeni să’I tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu’ți încredințează mai întâi sufletul, ca să i’l tămăduiești cu ajutorul descântecului. Iar acum, zicea el, aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă [a sufletului și trupului]. Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni, oricât de bogat, dintr’un neam ales sau oricât de frumos ar fi, să fac altfel. Deci eu, pentru că i’am jurat și sunt nevoit să’I dau ascultare, îi voi da într’adevăr ascultare. Și dacă vrei – potrivit povețelor străinului, să’mi încredințezi mai întâi sufletul tău, pentru a’l vrăji cu descântecele tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu’ți pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.”
https://thraxusares.wordpress.com/2015/03/31/vindecate-singur-de-cancer-2/
ApreciazăApreciază
geo
Ce blog e asta?
ApreciazăApreciază
Nu stiu…proprietarul probabil ca este pasionat de istoria strabunilor nostri…observ ca este si un puternic aparator al credintei stramosesti – https://thraxusares.wordpress.com/2015/04/11/poza-care-a-indignat-retelele-sociale-este-un-fals-ordinar-2/
ApreciazăApreciază
Autorul volumului Aurel I. Rogojan, a făcut un apel pentru redescoperirea şi rescrierea istoriei, scoasă până şi din programa şcolară de minţi perfide care au ca scop destrămarea României:
“Transilvania este leagănul românilor şi al civilizaţiei tuturor popoarelor europene…Istoria României nici nu mai este materie de studiu. Asta poate să însemne că o non-elită politică înstrăinată, cosmopolită şi violentă care a săvârşit acest odios atentat la identitatea naţională are mandat să slujească promotorii ideologiilor care ţintesc statele naţional-unitare precum România să dispară”.
Tragediile respective sunt abordate in contextul unor capitole reunite sub titltul „Delirul maghiar: propaganda, spionaj si extremism pentru „Ungaria Sfantului Stefan”.
Înainte de ocupația militara hortysta a existat “ocupația” informativă a serviciilor secrete ungare, care au pregatit, în amanunt, nu numai instaurarea noii administratii, dar au planificat și elementele de tactica a terorii pentru ca populatia majoritara romana sa devina o mare muta.
Ceea ce s’a întâmplat atunci definește un anume tip de agresor al identității naționale, a cărui eventuală reapariție (a se vedea evenimente relativ recente din jurul nostru) trebuie sesizată până nu este prea târziu.
Asemenea tragedii trebuie sa constitue un avertisment și pentru serviciile actuale, în legătură cu ce se poate întâmpla și unde se poate ajunge, dacă nu se veghează asupra extremelor.
Horthyștii au urmărit deznaționalizarea populației române cu multă cruzime și tenacitate. În primul rând, pentru «decapitarea culturală», a fost lovită în modul cel mai brutal cu putință intelectualitatea românească. La 4 octombrie 1940 au fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea; au fost bătuți, schingiuiți, insultați și apoi urcați în vagoane de vite, care au fost plumbuite și expediate în România. La 5 octombrie, când vagoanele au ajuns la punctul de frontieră Curtici, grănicerii și vameșii români s-au cutremurat în fața imaginilor cumplite. A doua zi, scenele aveau să se repete la sosirea altui tren de vagoane plumbuite, în care fuseseră azvârliți 467 de intelectuali din județele Sălaj și Someș din orașul Cluj.
Pentru școli, cuvântul de ordine a fost: «Să nu se mai audă vorbindu’se românește!». Politica de maghiarizare forțată a căpătat o expresie elocventă în ordonanța din 1941 a Ministerului horthyst al Cultelor și Instrucțiunii Publice care stabilea ca școlile cu secții de predare mixte, în limbile română și maghiară, să treacă până la 1 martie 1942 la învățământul exclusiv în limba maghiară. În același timp s’a luat măsura ca, la înscrierea în școală, numele de familie ale tuturor elevilor să fie maghiarizate și scrise după ortografia ungurească.
Și mai gravă a fost situația în învățământul liceal. Orașe întregi cu o numeroasă populație românească în împrejurimi (precum Dej, Baia Mare, Sighetu Marmației, Zalău, Satu Mare, Târgu Mureș) au rămas de la început fără școli liceale cu limba de predare română; începând cu anul școlar 1941-1942 li s’au adăugat Bistrița și Oradea. În ceea ce privește învățământul superior în limba română, acesta a fost redus de la două academii teologice, care funcționau pe lângă episcopiile din Cluj și Oradea, la una singură, cea din Cluj, cu doar doi profesori. Întregul învățământ la Universitatea din Cluj se făcea în limba maghiară.
https://thraxusares.wordpress.com/2015/04/01/delirul-maghiar-propaganda-si-extremism-pentru-ungaria-sfantului-stefan/
ApreciazăApreciază
Toate aceste tezaure aşteaptă însă şi vor mai aştepta pe săpători, care, din aşezările viilor şi din mormintele adormiţilor din
Câmpia munteană, ca şi din platoul transilvan, să le cheme iară la lumina zilei.” V. Pârvan, Getica
Sarmisegetuza, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie… De câte ori ne gândim la strămoşii geți, ne vin în minte aceste locuri fabuloase. Poate din cauza misterului ce le înconjoară, poate din cauza frumuseţii sălbatice a munţilor Orăştiei. Dar dacă am vrea să înţelegem mai mult din identitatea noastră, să înţelegem mai mult din rădăcinile noastre şi din trecutul străbunilor noştri, ar trebui să ne întoarcem privirile şi către inima României, acolo unde, culmea, sunt cele mai numeroase dispute legate de identitate şi de istorie: în aşa-zisa secuime! În judeţele Harghita şi Covasna au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate GETice! Da, aţi citit bine aceste cifre! În timp ce autorităţile numără steagurile secuieşti de pe primării sau polemizează pe marginea unei bentiţe tricolore, aceste descoperiri uluitoare nu sunt nici popularizate, nici puse în valoare, deşi ar putea să lumineze o bună parte din umbrele vechimii acestui popor.
Tezaurul de la Surcea, Faleră getică de argint aurit (element de podoabă în formă de medalie, care se purta aplicat sau ca pandantiv la costum ori harnașament, ca ornament de fibulă, sau ca ornament care se prinde la gât)
Totul a început pe la 1800, cu descoperirile făcute întâmplător de ţăranii care îşi munceau pământurile. Aduceau autorităţilor bucăţi ciudate de metal vechi, sau cioburi, sau chiar vase întregi, pe care le descopereau atunci când întorceau brazda cu plugul. Astfel de semnalări erau destul de frecvente pe toată partea estică a Transilvaniei şi aproape că nu există sat în care să nu se ştie câte un loc “special”. D. Scheint a fost printre primii cercetători care a luat aminte la aceste descoperiri întâmplătoare şi a început studierea sistematică a regiunii. A căutat în special cetăţile şi aşezările fortificate, acestea fiind încă de pe atunci obiect de dispută, mai ales pe problema datării: erau ele construite înainte sau după descălecarea secuilor? Concluziile sale vor fi în bună măsură politizate, vorbindu’se despre cetăţi construite şi înainte, şi după venirea secuilor. Curios a fost însă faptul că cetăţile considerate mai vechi se regăseau în legendele locale, pe când cele mai noi nu se regăseau în poveştile secuilor.
https://thraxusares.wordpress.com/2015/04/02/harghita-covasna-getica-200-de-asezari-34-de-cetati-si-peste-30-de-tezaure-getice-2/
ApreciazăApreciază