ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (23.08.2014)
Apologeticum:
Deţinuţii de la Periprava, TORTURAŢI pentru că mâncau şerpi vii sau porumb crud
Nae Ionescu – Fenomenul Legionar
Deţinuţii de la Periprava, TORTURAŢI pentru că mâncau şerpi vii sau porumb crud
Sfinții Mucenici Brâncoveni – 300 de ani de la primirea cununei mucenicești
Bucovina Profunda:
Nichifor Crainic in 10 poezii Ţara De Peste Veac Spre tara lui Lerui-Ler Nu e zbor nici drum de fier, – Numai lamură de gând, Numai suflet tremurând Şi vâslaş un înger. Spre ţara de peste veac Nesfârşire fără leac, Vămile văzduhului, Săbiile Duhului Pururea de strajă. Sus ! pe sparte frunţi de zei, […]
REVOLUTIA LEGIONARÃ de Nichifor Crainic Revista “Gândirea”, Anul XIX, Nr. 8, Octombrie, 1940 Ziua de 6 Septembrie 1940 e deopotrivă culminatia unui dezastru şi începutul mântuirii. Dezastrul national stã în prãbuşirea fostului Rege cu care se prăbuşea un regim artificial prea cunoscut astãzi. În al doilea rând, îndrăzneala unui general, sincronizată cu […]
NATIONALITATEA IN ARTÃ de Nichifor Crainic , GANDIREA, Martie, 1935
NATIONALITATEA IN ARTÃ de Nichifor Crainic GANDIREA, Anul XIV, Nr. 3, Martie, 1935 Acum treizeci de ani, în 1905, cultura noastra se îmbogatia cu o carte de doctrina nationalista, ce-ar fi trebuit sa ajunga îndreptarul clasic al creatiei românesti. E Nationalitatea în arta de d. A. C. Cuza. Aceasta opera s’a bucurat de blestemul unei […]
APARATORUL ORTODOX:
Cozi mari in SUA pentru a fi implantati cu microcip!!!
În China există un restaurant unde chelnerii şi bucătarii sunt roboţi şi androizi
Avva Ishyrion despre monahii de după el
Kievul îi minte pe ucraineni şi întreaga lume
Liderul separatist de la Tiraspol mobilizează armata transnistreană
Transplantul de organe : O adevarata mafie de milioane de euro
Simularea dispersiei in atmosfera a emisiilor radioactive provenite de la centrala Fukushima
Imnografia Schimbării la Față și surparea amăgirilor și a eresurilor
Cu ce drept ar intra Rusia in Ucraina? Cu ce drept au intrat SUA in Irak?
Declinul familiei, declinul Europei
Pomenirea Sfântului Ierarh Mitrofan al Voronejului
Moscova nu crede în lacrimile propagandei NATO
Ucraina, dragostea mea. Cum a pus Casa Albă mâinile pe petrolul și gazele ucrainene
Armata ucraineană în ofensivă a ucis sute de civili ruși în orașul Uglegorsk
Cuvînt la Schimbarea la faţă Domnului Iisus Hristos a Sfântului Ioan Gură de Aur
Ce fac la Chişinău serviciile speciale americane?
Apel de ajutor pentru mănăstirea Hîrbovăț!
În așteptarea războiului: VEZI ce zvonuri circulă în ultimele zile printre locuitorii din Tighina
Germania: “Sexul, drogurile şi armele ne îmbogăţesc”
Hackerii au dezvăluit adevărul despre pierderile armatei ucrainene
Fanatici islamiști calomniază Sfânta Mănăstire a Sfintei Ecaterina din Sinai
Pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Ioan de la Neamţ, Hozevitul
Voluntari din Serbia Ortodoxa, lupta in Ucraina de partea Rusiei Ortodoxe!
O lectie pe care trebuie s-o invatam de la Brâncoveni
Numărul morţilor în conflictul din Ucraina s-a dublat în 15 zile. Vezi câte persoane au decedat
Pastă de dinţi cancerigenă. Savanţii pun la îndoială siguranţa unui produs Colgate
Predica Sfîntului Nicolae Velimirovici la duminica a X-a după Rusalii – a vindecării lunaticului
Război în Transnistria? Presa de la Tiraspol anunță data când ar putea izbucni
IBM a creat un cip care imită activitatea CREIERULUI UMAN
Ruşii vor avea Wi-Fi doar cu pasaportul
Justiţia juvenilă: Mii de copii au solicitat intervenţia autorităţilor
Gripa Ebola poate acţiona ca o armă biologică
Paşaport biometric în Ucraina. Cipizarea în Ucraina
Daniel Vla:
Şerban Suru vrea să facă “Partidul Legiunea Creştină”
Serban Suru a anuntat ca intentioneaza infiintarea Partidului “Legiunea Crestina” După dezintegrarea PRM, o formaţiune naţional-comunistă care şi-a atins apogeul la începutul anilor 2000, nici un alt partid cu poziţii publice ce pot fi catalogate drept “naţionaliste” nu a mai intrat în Parlamentul de la Bucureşti. Au existat voci individuale, răsfirate în ma […]
Gheorghe Funar candidează ca independent la preşedinţie – Ce ne propune
Scrisoare deschisa a candidatului independent Gheorghe Funar Gheorghe Funar, liderul aripii dizidente anti-vadimiste a Partidului România Mare, a anunţat la începutul lunii august că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie, sloganul electoral al acestuia fiind ”România unită, cu români fericiţi!”. Pentru a putea să se înscrie ofici […]
Mitropolitul Teofan din nou îşi dă în petic: slujeşte în comun cu ereticii
Zeci de politicieni din București și Iași, dar și sute de oameni simpli au participat astăzi la inaugurarea cu fast a noii piste a Aeroportului Internaţional Iaşi. Au fost invitaţi, pentru sfinţirea pistei şi ÎPS Teofan, mitropolitul ortodox al Moldovei şi Bucovinei şi Petru Gherghel, pseudo-episcop catolic. Slujba de sfinţire a pistei a fost oficiată […] […]
Graiul Ortodox:
222) SUN MYUNG MOON – Un fals Mesia
RUBRICA ANTIERETICE Biserica Unificării SUN MYUNG MOON(1920-2012) Un fals Mesia de Protopresviterul A. Gheorgópoulos, Lector al Facultății de Teologie, Universitatea Aristotelică dinTesalonic Pe data de 3 septembrie 2012, opinia publică mondială a fost informată despre încetarea din viață, la vârsta de 92 de ani, a nord-coreeanului Sun Myung Moon, un autop […]
Lumina pentru candela din suflet:
Spune-mi, ce raspuns vei da lui Dumnezeu, tu, care imbraci zidurile si nu pe oameni ?
Spune-mi, ce răspuns vei da lui Dumnezeu tu care îmbraci zidurile și nu pe oameni? Tu, care împodobești un animal și treci cu vederea zdrențele pe care le poartă semenul tău? Tu, căruia i se strică mâncărurile și nu dai celor care flămânzesc? Vezi aceste ziduri care se dărâmă odată cu trecerea vremii și ale căror […]
Cand crezi ca Dumnezeu nu exista
Gheorghe, un tip blond de-a doişpea, mi-a spus într-o zi că Dumnezeu nu există. “Astea cu Dumnezeu sunt vorbe goale dom’ profesor. Pentru că… nu există!”, a încercat el să îşi scuze necredinţa. “Ce te determină să spui asta?”, l-am întrebat mergând direct la banca lui. “Păi, vedeţi dvs, popii! Comportamentul lor, m-a determinat să cred că Dumnezeu n-ar exist […]
Mamelor, invatati-va copiii sa-si faca semnul crucii !
Copiii sunt înrăuriţi foarte binefăcător atunci când sunt duşi la biserica des, ridicaţi să sarute sfânta cruce, evanghelia, icoanele, când sunt adumbriţi cu semnul crucii, stropiţi cu agheasmă, când se face cruce peste leagăn, peste hrana şi peste tot ce se atinge de copii, când primesc binecuvântarea preotului… şi, îndeobşte, tot ce este bisericesc culti […]
Marius Ianus:
Voi fi plecat o vreme și nu voi mai putea scrie pe blog. Vă invit să îmi citiți ultimele cărți în variantă electronică: Gânduri de pe Drumul crucii mele Vino, Măicuță! Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului Flori de foc, de gând și de lumină Pace, bucurie și ajutor tuturor!
Oficiul Registrului Comerțului Brașov nu vrea să-mi înscrie o firmă pentru că refuz să trec CNP-ul, pe care nu îl recunosc ca identificator al meu, în Actul Constitutiv al acestei firme. Azi le-am trimis o solicitare în care îi avertizez că, dacă nu îmi înscriu firma, îi voi acționa în instanță. Au destule date de […]
Nu pot să renunț la Marius Ianuș. În numele acesta mai e închis ceva – dorința de a fi altfel decât taică-miu. Cum m-am certat din nou cu el, voi reveni la numele care îmi afirmă diferența. Așadar… Marius Ianuș.
Moldova Ortodoxa:
O rugăciune scurtă, dar are mare putere
Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Sau poţi să zici şi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tutu […]
Cum să mă rog pentru ca Dumnezeu să-mi dăruiască un copil?
– Părinte, cum să mă rog pentru ca Dumnezeu să-mi dăruiască un copil? – Femeie hăi, după felul cum vrei să te rogi lui Dumnezeu ai şi greşit. Dumnezeu a binecuvântat pe protopărinţii noştri, Adam şi Eva, şi le-a spus: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul”. Oare dacă ei ar fi născut numai un Citeşte continuarea…
Orăşenii neghiobi şi episcopul (Nesfinţii Sfinţi, din „Proloage”)
Într-un oraş bizantin, locuitorii, care se leneviseră, uitaseră până într-atât orice ruşine, încât făceau cu mare plăcere orice fărădelege şi nici macar nu se gândeau să-l asculte pe bătrânul şi bunul lor episcop, oricât îi ruga el să se îndrepteze. Orăşenii îl luau în râs pe bătrân şi se fereau de el ca de o Citeşte continuarea… […]
Dacă vi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai
După 40 de zile (de la adormirea Părintelui Paisie), săvârşindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiaţi se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie. De oboseală, a aţipit puţin în genunchi, şi l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasa, cu schima şi epitrahilul, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde Citeşte conti […]
Când și cum au apărut sectele?
Învățători minicinoși, erezii și secte au existat de la începuturile Bisericii.Sfântul Apostol Pavel, atunci când se desparte de creștinii din Efes, pentru luminarea cărora făcuse nevoințe imense, le spune preoților și episcopilor: … știu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se Citeş […]
Radu Iacoboaie:
PENTRU A DA REPLICA ÎN ACEST CAZ DE MANIPULARE TEOLOGICĂ (DE GENUL CELUI PRACTICAT DE BLOGUL RĂZBOINTRUCUVANT, DEVENIT AZI CUVÂNTUL ORTODOX, UNDE PROBLEMA CIPURILOR ESTE INEXISTENTĂ), MAI ÎNTÂI SĂ CITIM CU ATENȚIE ARTICOLUL CU PRICINA, POSTAT RECENT PE 20 AUGUST 2014: Sau cat de necesara e ascultarea de Sfintii Parinti. Este evident ca traim vremuri […] […]
REPLICĂ LA ARTICOLUL ,,Hristos a fost legionar?!” – Radu Iacoboaie, 21 august 2014
Published By Nicolae Popescu On Tuesday, July 1st 2014. Under Media În primele două fotografii apare alături de susținătorul homosexualilor și masonilor Remus Cernea de la organizația Accept. Iată articolul: ,,Hristos a fost legionar?! Nu există religie sau cult care să fie scutită/scutit de pericolul răstălmăcirii şi deformării. Inclusiv noi, ortodocşii, av […]
Originally posted on vremuritulburi- ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, arta si cultura:Amnesty International, organizaţia care apară drepturile SUA, ale Israelului şi ale propagandei occidentale Considerat în mod greşit de către unii drept cea mai mare autoritate mondială în domeniul drepturilor omului, organizaţia Amnesty International nu […]
SFANTUL MUNTE ATHOS:
Cap. XXIII: Despre liniştire, curăţirea minţii şi a inimii [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]
Un dovedit iubitor al pustiei a fost binecuvântatul ieromonah rus Serapion, care l-a vizitat pe marele isihast şi pustnic Calinic în 1912–1913, ca să-i ceară binecuvântare să plece şi să se alăture asceţilor care se nevoiau în pustie. Părintele Calinic, un dascăl experimentat al rugăciunii lui Iisus, i-a descris monahului rus pericolele, capcanele şi iluziil […]
Duminică, 21 septembrie 2014: Plecare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 17.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranoupoli. Luni, 22 septembrie (ziua 1): Ouranoupoli – Arsanaua Zografu – Măn Zografu (închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului […] […]
Răspuns celor care spun că Dumnezeu este neputincios
Cum un Dumnezeu atotputernic, Care pretutindeni este și toate le plinește, este neputincios să facă să înceteze răul? Prot. Athanasiu Mina O întrebare plină de ironie sau de sinceritate? Punând gândul cel bun și socotind că în spatele acestei întrebări se ascunde neliniște sinceră de a afla răspunsul, răspundem cu smerenie următoarele: Într-adevăr Dumnezeu S […]
Vlad Herman:
Cum au fost ucisi de papistasi cei 26 de mucenici de la Zografu
Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzdufla latinii – cu mare oaste – au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate din Bizanţ.Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi se afla într-o stare jalnică[1]. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din Const […]
Să te bucuri atunci când ești judecat
Numai Hristos, Cel fără de păcat este Lumina. „Hristoase al meu, nu pleca din inimile noastre!”. Însă, pentru aceasta este nevoie de bunătate. Să te bucuri atunci când ești judecat. A fi judecat este bine, căci aceasta este ca și cum ai pune sare în mâncare. Abia atunci îți dai seama dacă îl poți ierta pe celălalt. Aici se vede valoarea celui care crede. Adi […]
(ZiaruldeIasi) MEDIAFAX: Festivitatea a durat doua ore, in cadrul ceremoniei fiind inclusa si o slujba de sfintire a noii piste, oficiata de mitropolitul Moldovei si Bucovinei IPS Teofan si de episcopul romano-catolic Petru Gherghel.ZIARUL DE IAȘI: Slujba de sfinţire a pistei, oficiată în comun de ÎPS Teofan şi PS Gherghel, şi cuvântările celor doi clerici v […]
Sfantul Valeriu Gafencu si darul vederii cu duhul
Fost calugar franciscan: „Ortodoxia este adevărata mireasă a lui Hristos”
Scrisoare de pocainta a femeii care a indraznit sa intre in Sfantul Munte Athos
Monahul care a băut din potirul dragostei lui Dumnezeu
Mărturia Părintelui Athanásios Mytilineos despre Părintele Paisie Aghioritul
Ioan Ianolide: „Biruinţa lui Hristos este certitudine. El nu poate fi învins”
Sfinţii Ştefan cel Mare, Paisie şi Ioan Iacob, zugrăviţi la Mănăstirea Neamţ
Despre inselarile dracesti de la Medjugorje, Fatima si Lourdes
Paraclisul Sfintilor Brancoveni
Sfantul Apostol Iacob despre infranarea limbii
Vremuri tulburi:
Parintele Gabriel Funes, astronomul sef al Vaticanului: Extraterestrii sunt prietenii lui Dumnezeu!
Povestea Titanicului o minciuna mondiala marca Illuminati? Imagini video autentice de pe Titanic
Nu stiu daca Titanicul a fost scufundat intentionat ,dar cu siguranta sunt foarte multe semne de intrebare legate de tragedia din 1912.
Intenţiile de dominaţie energetică a Statelor Unite şi planurile de monopolizare a resurselor.
Intenţiile de dominaţie energetică a Statelor Unite şi planurile de monopolizare a resurselor. Felul în care americanii îşi încolţesc, prin alianţe şi contracte, principalii competitori pentru titlul de cea mai mare putere economică. Nebuloasa unei lumi non-polare “Per total, aceste puteri trebuie să facă faţă, atât presiunilor superioare (organizaţii region […]
Cariatura sugestiva despre situatia din Gaza
Obama: Da.. Putem Netanyahu: Da.. Putem sa ucidem ONU: Da.. Poate sa ucida copii si femeile din scolile Unrwa(scoli din Gaza) si noi trebuie sa invinovatim victimele.
Romania, cal de bataie intr-un eventual conflict NATO – Rusia
Militarii profesioniști AVERTIZEAZĂ: România va fi un simplu poligon experimental de trageri In timp ce politicienii fac exercitii de imagine, plimbandu-se cu barca peste balti de 1/2 metru adancime evitand sa isi ude pedichiura, mintind cetatenii dupa un vechi obicei politicianist mioritic cum ca vor face si diguri vreodata – adica in viitorul extrem de […] […]
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Azi se vor face mari mese rotunde unde sa fie sters bine Mihaita (cu ocazia 23 August) .
E ciudat ca pe Wiki(cunoscut pentru ca este politic corect) ,pe ala romanesc,gasim un articol incorect politic (fata de cum suntem invatati a scoala,indoctrinati adica) despre „marele diplomat” Nicolae Titulescu:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu
Vedeti partea cu „Aspecte controversate ale activitatii lui Titulescu” si mai apoi cu „Controverse” :
„Chestiunea tezaurului
În februarie 1917 a avut loc revoluția rusă care a condus la înlăturarea Țarului Nicolae al II-lea și la instalarea unui guvern provizoriu în frunte cu Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov. Câteva luni mai târziu, în aprilie 1917, a fost înlocuit de Alexandr Kerenski. Lenin și Troțki se întorseseră în Rusia și începuseră pregătirea revoluției bolșevice, promițând populației „pâine, pace și pământ”, dacă aveau să ajungă la putere. Toate autoritățile statului se dezintegrau, în armată se dezerta pe capete, întraga Rusie fiind cuprinsă de haosul pre-revoluționar. În aceste condiții, guvernul României, care inițial sistase transportul celei de-a doua tranșe a Tezaurului la Moscova, la propunerea lui Nicolae Titulescu, proaspăt numit ministru de finanțe, decide totuși să trimită a doua tranșă a tezaurului la Moscova.
La 17/30 martie 1917, Aleksandr Gucikov, ministrul de război în Guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu șefii misiunilor militare aliate că situația din Rusia este gravă, armata și flota sunt în plină dezorganizare și se arăta sceptic în ceea ce privea viitorul cooperării militare în cadrul Antantei. Totuși, în această situație, prin „Jurnalul Consiliului de Miniștri” nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, la numai o săptămână după numirea în funcție, la propunerea ministrului de finanțe Nicolae Titulescu se hotărește strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale. Câteva zile mai târziu, la 22 iulie, Titulescu autoriza Banca Națională – refugiată deja la Iași – „să-și strămute aiurea sediul și avutul ei, cât și pe cel pe care îl are în păstrare”. Aceeași comunicare s-a trimis și instituțiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont, etc… Încarcărea trenului care avea să conțină al doilea transport al tezaurului s-a facut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornind spre Rusia. Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de cca. 1,5 miliarde lei. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.[note 1][20][21] Prezentată pompos de Titulescu drept „restituirea tezaurului” de către „prietenii prietenilor noștri”, Franța adică – practic, prima tranșă a tezaurului restituită în 1936 de către sovietici, a fost constituită din bancnote vechi, hrisoave și alte documente, plus osemintele lui Dimitrie Cantemir. ”
„Conferința pentru reparații de la Spa
N. Titulescu a condus delegația României la Spa, unde țara noastră a obținut 1% din reparațiile germane și 10,5% din cele orientale.[22] În acest sens, lui Titulescu i se reproșa incapacitatea de a negocia, în mod corespunzător, interesele țării, pe fondul unui efort susținut al statului român de a finanța activitatea sa diplomatică. Concret, s-a invocat acordul realizat la Washington (1926) pentru reglementarea datoriei de război a țării față de Statele Unite, în care o parte a mass-media acuza incompetența lui Nicolae Titulescu, având în vedere că, atât timp cât datoria Franței față de S.U.A. era de 85 de ori mai mare decât cea a României, Bucureștiul ar fi trebuit să plătească o anuitate de atâtea ori mai mică decât cea a Parisului. În concluzie, se pretindea că, din cauza incompetenței lui Nicolae Titulescu, România trebuia să plătească cu peste 47 de milioane de dolari mai mult față de obligația financiară ce îi revenea în mod real, sumă care de altfel reprezenta întreaga datorie a țării față de S.U.A.[23] ”
„Negocierile de la Riga
Unul din cei mai corosivi critici ai lui Nicolae Titulescu, a fost prințul Mihail R. Sturdza, diplomat de carieră, ministru de externe în timpul Statului Național-Legionar. George G. Potra, cel care s-a ocupat de editarea și publicarea operei politico-diplomatice a lui Nicolae Titulescu, îl caracterizează astfel pe Mihail R. Sturdza :
„ Mihail R. Sturdza a fost unul dintre cei mai virulenți și ireductibili dușmani ai lui Nicolae Titulescu, pe care nu s-a sfiit să-l califice — absurd și abject — drept trădător de neam, vânzător de țară în slujba și în favoarea Rusiei Sovietice.”
[15]
Primele suspiciuni ale lui Mihail R. Sturdza asupra orientării pro-sovietice a lui Nicolae Titulescu au apărut în martie-aprilie 1932, pe când Titulescu nu era încă ministru de externe. În acea perioadă, la presiunile Franței, Mihail R. Sturdza fusese însărcinat de către Dimitrie Ghica, ministrul de externe în funcție, să poarte tratative cu sovieticii în vederea încheierii unui tratat de neagresiune. Negocierile s-au purtat la Riga în mai multe runde. Condiția impusă de guvernul român era să nu fie luată în discuție problema Basarabiei. Cu toate acestea, ambasadorul sovietic, un anume Boris Spiridonovici Stomoniakov, a încercat să introducă această problemă în preambulul tratatului, la care Sturdza a refuzat orice discuție, conform instrucțiunilor. Stomoniakov a mai făcut o ultimă încercare, trimițându-i o scrisoare recomandată în plic sigilat, în care era menționată această problemă, pe care Sturdza, intuind șiretlicul, a înapoiat-o expeditorului fără s-o deschidă.[24][25]
Deși era o problemă de interes național, strict secretă, Titulescu a dat spre publicare o parte din documentele convorbirilor de la Riga unui anume André Géraud, zis Pertinax, de la ziarul l’Echo de Paris, jurnalist de dreapta cu simpatii pro-bolșevice, stipendiat de ambasada U.R.S.S., care le-a publicat, astfel că întrega lume a aflat că există o „problemă” a Basarabiei, de care un tânăr diplomat „nesocotit” nici nu a vrut să audă, în ciuda dorinței sovieticilor de a o „rezolva”. În loc să fie destituit și închis pentru difuzare de documente strict secrete, Titulescu a fost numit ministru de externe, în urma unor servicii prestate pentru camarilă, respectiv s-o determine pe Regina Elena să plece din țară în 1932.[24][26] ”
„Respingerea colaborării cu Germania
În data de 22 octombrie 1934, ministrul german al aerului, Mareșalul Hermann Göring, vorbind în numele lui Adolf Hitler, expune ambasadorului roman la Berlin, Nicolae Petrescu-Comnen, o oferta germană către România, respectiv garanția integrală a granițelor, în special a graniței cu Uniunea Sovietică și a graniței cu Ungaria, oferind totodată o reînarmare completă a armatei, cerând în schimb, ca România să se opună cu toate forțele oricărei încercări de trecere a trupelor sovietice pe teritoriul național. Nicolae Titulescu, care promisese deja partenerilor săi francezi și cehoslovaci, care încheiaseră deja tratate de asistență mutuală cu rușii, pentru cazul unui conflict european, că va încheia un tratat similar cu sovieticii, care ar fi permis trupelor sovietice să treacă prin România pentru a „sprijini” Franța și Cehoslovacia contra Germaniei, ascunde raportul lui Petrescu-Comnen.[24]
O lună mai târziu, în 20 noiembrie, informat de către Mihail R. Sturdza, prof. Gheorghe I. Brătianu, președintele Partidului Liberal (dizident), se deplasează la Berlin, unde Hermann Göring și Adolf Hitler, cu care are convorbiri, confirmă oferta făcută României. Ulterior, oferta va fi reînnoită, în urma unor convorbiri cu aceiași oficiali, în 7 noiembrie 1936[27] și în 16 noiembrie 1936.[28] „Combinațiile” lui Nicolae Titulescu vor face obiectul mai multor interpelări în parlament ale lui Gheorghe Brătianu, numit lider fascist de „Pravda” din 15 decembrie 1936.[29]
La rândul său, Nicolae Titulescu va replica adversarilor săi, declarând că este gata să negocieze un pact de asistență mutuală și cu Germania, dacă această țară este dispusă să garanteze integritatea teritorială a României. Numai că, de fapt, Titulescu nu era recunoscut ca un interlocutor valabil la Berlin, el fiind declarat, mai mult sau mai puțin oficial, persona non grata. Cu atât mai mult cu cât, în martie 1933, Titulescu solicitase în mod neoficial o audiență Führer-ului, aprobată totuși de Rosenberg (deși o considera pură diversiune), pe care Titulescu n-a onorat-o niciodată.[30] ”
„Apropierea de Uniunea Sovietică
În ceea ce privește relațiile cu Uniunea Sovietică, Nicolae Titulescu a încercat aplicarea principiului „prietenii prietenilor noștri, sunt prietenii nostri”. După ce a încurajat Parisul să semneze un tratat cu Moscova (România avea deja semnat un tratat cu Franța în 1926 și reînnoit zece ani mai târziu), a urmat Cehoslovacia. Însuși Beneš a insistat ca România să facă pași către relația normală cu Uniunea Sovietică. Oficial, motivul invocat era acela că stabilitatea în est nu putea fi asigurată fără o relație amicală româno-sovietică, însa neoficial România dobândise o importanță strategică. În condițiile în care drumul URSS către vest se oprea la Polonia (înainte deci de a începe), România era singurul stat care constituia o punte între URSS și Cehoslovacia și, de aici, Franța. Altfel spus, pactele de asistență mutuală pe care URSS le semnase deja cu Franța și Cehoslovacia în 1935 nu aveau nicio relevanță fără ca și România să facă parte.[31] Într-un memoriu justificativ, pe care Titulescu l-a trimis regelui Carol al II-lea la începutul lui 1940, diplomatul argumentează necesitatea pactului din rațiuni geopolitice: dacă apropierea ruso-germană se va face fără noi, aceasta va fi împotriva noastră. Ca atare, „apropierea ruso-germană trebuie să ne găsească ca aliați ai URSS”.[32] Atunci, în 1940, justificările lui Titulescu nu mai aveau nici o valoare, Basarabia fiind abandonată fără luptă. La 21 iulie 1936, la Montreux, întâlnirea privată Litvinov – Titulescu s-a încheiat cu redactarea textului pactului de asistență mutuală care urma să fie semnat în septembrie (un fel de ciornă fără valoare).[33] Se afirmă adesea că Titulescu ar fi fost „păcălit” de „șiretul” Maksim Litvinov (Meir Henoch Mojszewicz Wallach-Finkelstein (pe scurt, Max Vallah) În realitate, acesta avea să-i declare „prietenului” Titulescu în 1937 :
„…vrem ca potențialul pe care îl reprezintă Basarabia să devină rus și nu german. De aceea, țin să vă comunic că vom încerca să reluăm Basarabia prin toate mijloacele juridice și militare care ne vor fi posibile.” ”
„Sprijinul acordat comuniștilor spanioli
Nicolae Titulescu va fi demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franța, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.[35] Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei, iar Germania, își va reorienta politica externă, încheind Pactul Ribbentrop-Molotov, urmat cum se știe, de dezmembrarea României. De altfel Walter Roman (Ernő Neuländer), locotenent-colonel NKVD, activând cu gradul de maior în Brigăzile Internaționale din Spania îi va trimite o scrisoare de mulțumire, căreia Titulescu îi va răspunde cu căldură. ”
„Scandalul provocat de articolul „Eu și Garda de Fier”
Date fiind condițiile în care, în decembrie 1933, Nicolae Titulescu forțase mâna lui I.G. Duca, să dizolve Garda de Fier, dizolvare însoțită de violențe contra legionarilor, soldate cu mai mulți morți, aceștia replicând prin asasinarea primului ministru în 29 decembrie 1933, era clar că Titulescu nu era dorit în PNL, astfel că în 1937, apar primele știri privind convorbiri cu Iuliu Maniu, purtate la Cap Martin, Franța, unde Titulescu avea una din reședințe. Întors în țară, în 29 noiembrie 1937, Titulescu își anunță intenția de a candida în alegeri pentru un post de deputat, din partea Partidului Național-Țărănesc. Decizia sa este cu atât mai surprinzătoare, cu cât avea asigurat un post de senator pe viață, pentru „servicii deosebite aduse țării”. Problema era că Iuliu Maniu încheiase cu Corneliu Zelea Codreanu un pact de neagresiune electorală, iar Nicolae Titulescu era cunoscut drept un adversar ireductibil al legionarilor, în care vedea agenți de influență ai lui Adolf Hitler. În aceste condiții, sfătuit probabil și de Iuliu Maniu, în 12 decembrie 1937, Nicolae Titulescu publică în „Universul”, un articol intitulat „Eu și Garda de Fier”, în care aruncă responsabilitatea dizolvării Gărzii de Fier din 9 decembrie 1933 asupra PNL, și în special asupra lui I.G. Duca. Răspunsul nu a întârziat să apară, din partea tuturor forțelor politice. Constantin Argetoianu numește articolul „pledoarie de clănțău, minte de la început până la sfârșit, cu nerușinare”, și nu numai el, toate ziarele, inclusiv cele de stânga din Sărindar, sunt revoltate de afirmațiile sale. În fine, fratele lui I.G. Duca, într-o scrisoare publicată în majoritatea ziarelor (Universul, Viitorul, Dimineața, ș.a.) a doua zi, îl acuză pe Nicolae Titulescu drept principalul responsabil de moartea fratelui său, subliniind că declarațiile acestuia, „sunt mai mult decât o impietate, ci o monstruozitate”. În fine, printr-o altă scrisoare publică, se pronunță și membrii guvernului liberal din 1933, lămurind lucrurile :[15]
„ Aceste discuțiuni au urmat mai multe zile. La sfârșitul lor, am fost unanimi — de la președintele Consiliului până la cel mai tânăr dintre miniștri — de a nu dizolva Garda de Fier […] A doua zi după luarea acestei hotărâri, am fost chemat de Ion Duca. Șeful nostru ne-a comunicat: că d. Titulescu nu împărtășește soluțiunea adoptată de guvern; că d. Titulescu cere dizolvarea Gărzii de Fier, ca o soluțiune reclamată imperios de necesitațile politicii externe; că fără această dizolvare, d. Titulescu se vede silit să demisioneze – și irevocabil – din guvern. Ion Duca a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca să determine pe d. Titulescu să renunțe la punctul său de vedere. Demersurile sale au fost însă zadarnice. Cum demisiunea dlui Titulescu ar fi creat – în împrejurările internaționale de atunci – dificultați de nedorit, Duca s-a văzut silit să cedeze stăruințelor sale. Astfel a fost dizolvată Garda de Fier. Câteva zile după executarea actului de dizolvare, Duca se prabușea sub gloanțele răzbunării, pe peronul gării din Sinaia. Iată faptele, în desfășurarea lor.” ”
„Scrisoarea către Ion Antonescu
De fapt, au fost două scrisori. Prima, datând din perioada 6 septembrie 1940, data abdicării lui Carol al II-lea și 23 octombrie, data celei de-a doua. În prima scrisoare, relativ extinsă, Nicolae Titulescu, își justifică politica față de Germania, încercând să argumenteze că nu el este cel vinovat de pierderile teritoriale ale României din vara lui 1940, argumentând că ar fi „oferit” în 1935 și 1936 „tratate de alianță” Germaniei, dar a fost refuzat, prima dată, pentru că „cerea” Germaniei „să nu atace nici România, nici prietenii noștri”, fiind vizate, în primul rând, Franța, Anglia și Uniunea Sovietică, și a doua oară, când era deja prea târziu. În realitate, nu fusese decât o penibilă discuție de tatonare, purtată de Nicolae Petrescu-Comnen cu baronul Konstantin von Neurath, ministrul de externe nazist, pretextată de o cutie de icre negre trimise cadou de Titulescu.[36]
În 23 octombrie 1940, Nicolae Titulescu îi trimite de la Cannes conducătorului statului, Ion Antonescu încă o scrisoare, scurtă și la obiect[37] :
„Scumpe Antonescu,
De când nu ne-am mai văzut, viața mea a fost un adevărat chin, astfel încât prezenta scrisoare e mai mult un strigăt de durere pe care legăturile noastre de prietenie mă îndrituesc să ți-l adresez […] recunosc că din punct de vedere pecuniar situațiunea de jurisconsult consultant internațional e preferabilă celeia de diplomat […] de aceea, fără să simt nicio umilință, mă adresez dumitale ca să-ți cer conducerea unei legațiuni puțin importantă și îndepărtată, ca să mă uite oricine unde sunt…”
Publicarea acestei scrisori a suscitat numeroase comentarii :
„Ca să spunem lucrurilor pe nume, marele personaj retranșat la Cannes nu-și oferise serviciile, ci solicitase o sinecură, într-un moment în care sinecuriștii, la București, nu prea mai erau agreati…”
[38]
Ion Antonescu nu a răspuns acestor scrisori, dar sigur le-a citit, pentru că în decembrie 1940, pe o telegramă transmisă de Legația României din Londra punea următoarea rezoluție :
„Se va atrage atenția tuturor să înceteze cu sistemul titulescian care a făcut o nenorocită școală.” ”
„Motivul demiterii și „exilul”
Se afirmă că : În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze.(fraza apare în zeci de locuri pe internet)
Mulți istorici sunt de părere că motivul demiterii ar fi catastrofalul eșec al politicii sale externe. Rezultatele concrete se vor vedea pe harta României la sfârșitul lui august 1940. Adesea însă se uită că Titulescu a fost doar un executant, politica externă fiind dictată de Carol al II-lea și de „oculta” de stânga, subordonată cercului de influență reprezentat de Elena Lupescu 180, care era strâns legat atât de un plan masonic internațional menit să conserve România ca platformă pentru supraviețuirea sau afluxul evreilor, cât și de unul sovietic vizând extinderea sferei de influență a Moscovei asupra țării noastre.[40] Pe acest fond se conturează posibilitatea ca Nicolae Titulescu să fi aparținut, alături de alți lideri regionali, precum Eduard Beneš, unei elite masonice internaționale, căreia să-i fi reprezentat interesele, ce par să fi coincis, în special, cu obiectivele strategice franceze. De aceea, însuși diplomatul român a recunoscut public, printr-o telegramă mediatizată la Paris, că a avut de suferit din cauza Franței și s-a sacrificat pentru aceasta. (1938)[41] Apartenența la elita inițiatică internațională ar putea explica,totodată, accesul lui N. Titulescu la conducerea unor instituții și atașamentul față de idei aparținând francmasoneriei: LigaNațiunilor, respectiv Europa Unită.[8] Anul 1924 a evidențiat că masoneria internațională era dispusă să sacrifice România, abandonând-o în fața Moscovei, care nu ezita să ne pună în discuție suveranitatea și integritatea țării. În context, Nicolae Titulescu avea să constate că Franța nu era dispusă să ofere garanții similare Belgradului și Bucureștiului, așa cum o făcuse pentru Praga și Varșovia. Comparând prevederile acordurilor realizate pe de o parte cu Polonia și Cehoslovacia, iar pe de altă parte cu România, Nicolae Titulescu remarca faptul că, în situația unei agresiuni străine, Franța împărțise aliații din regiune în două categorii: țări pentru care era pregătită să intervină militar, respectiv Polonia și Cehoslovacia, și state pentru care se limita doar la o cooperare la nivel diplomatic, cazul României.[42]
În ceea ce privește pretextul demiterii, sunt invocate mai multe motive, printre care și presiunile guvernului englez, deranjat de declarațiile lui Titulescu care acuzau Marea Britanie de neimplicare de partea comuniștilor în războiul civil din Spania. „Puneți botniță acestui avocat limbut”, i-ar fi cerut Neville Chamberlain lui Carol al II-lea, afirmă dr. Șerban Milcoveanu într-un interviu de senzație, apărut în „Oltul cultural”, Slatina, în 8 noiembrie 2005, interviu reluat în [15]. Alt pretext invocat ar fi „intoxicarea” cu informații privind cooperarea cu sovieticii a lui Titulescu, operațiune realizată de serviciile secrete germane, care urmăreau chiar asasinarea acestuia.[43] O altă cauză posibilă este reprezentată de compromiterea legăturilor româno-italiene datorită intransigenței cu care Titulescu a cerut sancțiuni economice pentru Italia, în cadrul Societății Națiunilor, după atacarea Abisiniei. La aceasta se adaugă discursul violent a lui Titulescu împotriva ziariștilor italieni, în ședința Adunării Generale a Societății Națiunilor din iulie 1936, discurs care a îndepărtat definitiv România de Italia.[44] Un pretext imediat, extrem de palpabil, care avea să coste scump armata română la asediul Odessei, a fost cedarea cu de la sine putere, către comuniștii spanioli a comenzii făcute în Franța pentru 100 tunuri grele Schneider-Creusot, plus cele trei escadrile Dassault. Această operațiune i-a fost cerută lui Titulescu de către ministrul aerului francez, Pierre Cot, dovedit ulterior, în urma decriptărilor din cadrul Proiectului Venona, drept agent sovietic.[5]
În ceea ce privește așa-zisul exil, trebuie spus că regele Carol al II-lea nu l-a exilat pe Nicolae Titulescu, și nici nu l-a obligat să se exileze, așa cum se susține adesea. Nu există nici un document care să sugereze măcar așa ceva.[15] De altfel, nici nu exista vreo prevedere legislativă în acest sens. Se putea însă retrage cetățenia română, pentru motive întemeiate, urmată de expulzare din țară, dar nu există nici un document în acest sens. Cea mai plauzibilă ipoteză privind plecarea sa intempestivă din țară, este că odată terminate alegerile, pactul de neagresiune electorală dintre Mișcarea Legionară și Iuliu Maniu fusese denunțat de ambele părți, în consecință, Nicolae Titulescu era expus unor eventuale acte de răzbunare ale legionarilor.[15] ”
„Ereditatea și starea de sănătate
În ceea ce privește ereditatea, nu este exclus ca trăsăturile antropologice ale diplomatului român să se fi datorat unei ascendențe turanice în familia sa, cel mai probabil cumană, și nu pecenegă, cum invoca, într-o formă sarcastică, Mihail R. Sturdza. Ascendența a survenit pe fondul procesului de metisare dintre reziduuri ale triburilor cumane și populația autohtonă, care pare să fi cunoscut un grad accentuat în zona de câmpie dintre Olt și Argeș, unde, în general, sunt consemnate numeroase toponime de origine turcă pre-otomană. [45] De altfel, particularizat la locul de origine a lui Nicolae Titulescu, observăm că, pe valea mijlocie a Vedei și pe afluentul său Plapcea, în zona unde se situează comuna Titulești, exista un sat numit Tătărăi (Tătarii răi), aparținând, în prezent, orașului Scornicești. Înfățișarea sa asiatică avea să-i deruteze și pe jurnaliștii europeni acreditați la Geneva în timpul dezbaterilor asupra agresiunii japoneze împotriva Chinei(1931). În context, diplomatul român a fost confundat cu un oficial chinez, căruia i s-au solicitat date de către ziariști.[5] Nicolae Titulescu avea prin ereditate o natură maladivă, moștenind astfel firea bolnăvicioasă a tatălui său. Anemia permanentă, starea excesivă de nervozitate și crizele de insomnie denotau existența unui dezechilibru fizic profund. Pe acest fond, s-a conturat ideea că, treptat, a început să abuzeze de medicamente și de somnifere, iar în ultimii ani, eter și chiar morfină. Constantin Xeni suspecta că Nicolae Titulescu ar fi folosit nu doar morfină , ci și cocaină în scop medical, de care ar fi devenit dependent și care ar fi accentuat dezechilibrul său fizic și psihic, de unde și dispariția sa prematură. Pe de altă parte, tot Xeni menționează că Nicolae Titulescu ajunsese să-și facă singur, spre sfârșitul vieții, injecții de morfină și chiar cocaină, pe care și le procura cu sume importante de bani, iar la sfatul unor medici, i s-au administrat afrodisiace.[46] ”
„Ipoteze asupra decesului
Nicolae Titulescu a murit pe 17 martie 1941, la Hotel Carlton, în Cannes, și a fost înmormântat pe 24 martie, în cimitirul Bisericii ortodoxe ruse „Sf. Mihail”, tot în Cannes. Certificatul de deces, este emis de primăria orașului Cannes, iar registrul de decese al primăriei, menționează clar locul decesului, Hotel Carlton, Cannes[47], așadar, ipoteza lui Petre Pandrea nu se confirmă.
Ulterior s-au făcut tot felul de speculații asupra bolii și decesului, afirmându-se că ar fi fost otrăvit, din ordinul lui Carol al II-lea sau de către Gestapo, zvon alimentat chiar de Titulescu în timpul vieții. În realitate, consuma apă minerală din sticle îmbuteliate, datorită fricii sale arhicunoscute de infecții. Dr. Șerban Milcoveanu, cunoscut memorialist legionar, bănuit de camarazii săi că ar fi fost agent diversionist al Securității[48], vine cu altă ipoteză asupra cauzei decesului lui Titulescu, în același interviu de senzație din „Oltul cultural”, reluat în [15]. Milcoveanu afirmă că Titulescu se îngrășase, și pentru a slăbi, a luat un medicament pentru slăbire, („Dinitra”), care i-ar fi afectat măduva osoasă, și consecutiv a provocat o anemie permanentă, datorită scăderii numărului de hematii. În consecință, a fost nevoit să recurgă la transfuzii, care pe atunci se făceau direct, de la om la om, susține dr. Milcoveanu, nefiind cunoscute procedee de conservare a sângelui. În realitate, se cunoșteau și grupele sanguine, și existau și anticoagulanți. În fine, dr. Milcoveanu susține că Titulescu ar fi murit în urma unui accident, în cursul unei transfuzii de sânge.
Ipoteza lui Constantin Xeni, pare cea mai plauzibilă, dat fiindcă Nicolae Titulescu a fost totdeauna dependent de medicamente :
„Dar insomniile și mai ales durerea lui morală îl face să accentueze din ce în ce mai mult fatala obișnuință a cocainei și a morfinei. El ajunge să-și facă singur injecții masive, fără de care nu mai putea trăi. Își cumpără o somptuoasă vilă pe marginea mării, la Cap d’Ail, lângă Monte Carlo. Nu stă în ea. Colindă iar hotelele, fără liniște, fără sănătate, fără speranțe. Fostul președinte al Ligii Națiunilor, unde există o secțiune specială pentru reprimarea funestului comerț cu stupefiante, își procura pe ascuns, cu sume fabuloase, cantități de cocaină și morfină, care au uimit pe medicii săi.” ”
P.s: Acest articol mi-a fost interzis pe CO la articolul http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/08/22/23-august-1944-documentare-video-marturii-istorice-arhiva-70-ani/ ,in timp ce (vedeti la comentarii) s-a dat unda verde unor comentarii laudative la adresa dusmanului poporului ,Titulescu .
ApreciazăApreciază
Ia uitati ce nervos era Mihaita pe maresalul Antonescu.Mihaita uita ca era un putoi ,aservit masonilor…noi il rasplatim acum dandu-i inapoi toate proprietatile,ca sa traiasca in lux grotesc.
” Revista Art-Emis a publicat un text prezentat drept transcrierea unei înregistrări a discuţiei purtată de regele Mihai cu mareşalul Ion Antonescu în după-masa zilei de 23 august 1944, chiar înainte de arestarea mareşalului (aici, semnalată de unul din comentatorii blogului).
Chestiunea este extrem de interesantă. Ştiu de la regretatul Florin Constantiniu că pe la sfârşitul anilor 1970 – începutul anilor 1980 printre istoricii români s-a răspândit zvonul asupra existenţei unei astfel de înregistrări, care s-ar fi aflat la Londra. În epoca interbelică existau mijloacele tehnice pentru înregistrări ambientale, serviciile de informaţii româneşti le foloseau de multă vreme (detalii aici). De asemenea, în Bucureşti erau prezenţi spionii britanici din misiunea lui de Chastelain, care imediat după arestarea lui Ion Antonescu au fost eliberaţi şi au asigurat legătura radio dintre regele Mihai şi Londra. Există astfel premisele ca înregistrarea discuţiei dintre rege şi mareşal să fi ajuns în Marea Britanie. Însă istoricii români care au mers la Londra în căutarea acestei înregistrări s-au întors cu mâna goală (cel puţin aşa mi-a spus Florin Constantiniu).
Din păcate, revista Art-Emis ne serveşte doar transcrierea înregistrării, fără necesara anexă audio care ar fi spulberat orice dubiu. Posibil ca plăcile originale să fi fost distruse şi să nu mai avem posibilitatea să auzim ce şi-au zis regele şi mareşalul. La fel de posibil este ca transcrierea să fi fost făcută înaintea distrugerii plăcilor, însă în acest caz textul a fost păstrat într-o arhivă (CNSAS?). Sursa dialogului se regăseşte în dosarul 215/1944, Fond CC al PCR Secţia Cancelarie, Arhivele Naţionale. Pe de altă parte, dialogul purtat este extrem de plauzibil, cu excepţia spuselor regelui Mihai care se descrie singur drept „copil prost şi bâlbâit”, chestie care îmi sună cumva fals. Evenimentele de la Palat din după masa zilei de 23 august i-au fascinat multă vreme pe istorici, care au încercat să le refacă în detaliu. Dacă această transcriere se dovedeşte autentică, va trebui pusă în context cu restul surselor. (Sunt în curs de verificare a documentului).
Mareşalul: Să trăieşti, Majestate! (Se aude şi vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, aţi adus ţara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situaţie din care numai încetarea imediată a luptei şi gonirea germanilor din ţară, o pot salva.
Mareşalul: Majestatea sa se înşeală…
Regele: Mai întâi obişnuieşte-te să vorbeşti cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareşalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareşalul: Voastră, dacă vreţi.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareşalul: Astăzi sunteţi nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineaţă m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ţi permit să-ţi arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele şi eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea ţării mele?
Mareşalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toţi şi când vă chem, nu aveţi timp pentru Regele ţării.
Mareşalul: Voiam să vă spun că vă înşelaţi dacă credeţi că salvaţi ţara printr-un armistiţiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceţi observaţii şi să vă daţi păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităţilor cu naţiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareşalul: Citeşte Domnule Antonescu şi vezi, crezi că Mareşalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă priveşte? Dacă n-o daţi o dau eu.
Mareşalul: Cum vă puteţi închipui că Mareşalul poate trăda aliaţii germani şi a se arunca în braţele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemţii? Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României? Dacă e garanţia pe Milcov, pe Argeş, (strigând) pe Olt?
Mareşalul: Nu sunt surd. De ce strigaţi?
Regele: Ba eşti. Altfel ai fi auzit vuietul ţării. Scurt: Domnule Mareşal, dai telegrama sau nu?
Mareşalul: Nu! Aşa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareşalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e? Ne târguim aici, Domnule Antonescu?
Mareşalul: Mareşal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. De patru luni lucrez cu opoziţia să salvez ţara. Mă crezi, o ştiu bine, un copil bâlbâit şi prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele ţării şi al D-tale. Vreau să scap ţara şi (lovind cu pumnul în birou) nimeni şi nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareşalul: Majestatea Voastră este tânăr şi fără experienţă.
Regele: Suferinţa este o experienţă.
Mareşalul: Nu poţi dispune de ţară dacă…
Regele: Sunt şeful armatei şi ordinul Meu a fost dat.
Mareşalul: (violent). Ce ordin? Ştie Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?
Regele: Mă ameninţi? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? şi D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu şeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteţi o eroare şi o imprudenţă judecând astfel pe Mareşal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareşal trebuie să hotărască.
Regele: Aici şi de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvaţi şi pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti şi acum, dar în beciu. Domnilor, sunteţi arestaţi!
Se aud zgomote de paşi, uşi deschise şi strigăte: Sus mâinile!
Mareşalul: Cum, eu mareşalul ţării…
Regele: Vax! Luaţi-i de aici. Să vie generalul Sănătescu. „
ApreciazăApreciază
http://ioncoja.ro/textele-altora/de-la-carolina-cetire/
ApreciazăApreciază
http://www.george-damian.ro/dialogul-dintre-regele-mihai-si-maresalul-ion-antonescu-din-23-august-1944-4839.html
Cele mai interesante sunt comentariile din subsol .
Vedeti si :http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html
„Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu a portalului Ziariştii online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi.
O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă
23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.[1] Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.[2]
Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia guvernanţilor – pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după ’44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului… şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu) „
ApreciazăApreciază
Pentru comentariile mele anti Mihaita si Titulescu am fost interzis pe CO .Nu mai am dreptul sa comentez pe acel site…
Dar sa mai vedem opinii despre Titulescu:
În ciuda renumelui pe care l-a avut Titulescu încă din timpul vieții, cât mai ales, postum, mulți din cei care l-au cunoscut, de la prințul Mihail Sturdza, Constantin Argetoianu, până la Nicolae Iorga și Petre Pandrea, toți s-au arătat extrem de critici la adresa acestuia.
„Curios om acest Titulescu. Are o față de spân mongoloid, un corp cu rotunjimi anormale pentru un bărbat. El seamănă întru totul vechilor birjari scopiți din București, care aparțineau unei secte ce-i obliga la castrare de îndată ce aveau un băiat. Nervozitatea și susceptibilitatea sa, frecventele deraieri de pe fix, superstițiile și teribila lui frică în fața celui mai neînsemnat pericol, fără să mai amintim de luxul amețitor în care se complace, toate acestea ne arată temperamentul feminoid al personajului și explică multe din bizarul lui comportament.”
[49](Henri Prost, cronicar francez care a stat în România din septembrie 1931 până în mai 1950, care a cunoscut personal toate marile personaje din politica românescă)
„…habar n-aveți dumneavoastră cât îl iubește d. N. Titulescu pe Mussolini! (Nici Ducele însuși n-a aflat încă…) Pentru Adolf Hitler, cel puțin, nutrește o veritabilă slăbiciune. (Dacă ar fi putut să bănuiasca măcar, Führer-ul, ce mare prieten avea în mijlocul Micii Antante!) Cu o seninătate de muiere guralivă, care nu recunoaște că a călcat stramb nici când e prinsă în flagrant delict, d. N. Titulescu ne aruncă praf în ochi și își închipuie că ipocrizia sa mai face victime. Nici pomeneală! Vedeta de cinema, după ce s-au stins reflectoarele, s-a șters fardul și a dispărut trucajul peliculei, se arată, între ai ei, așa cum a născut-o maică-sa : lălâie și toantă…”
(Alexandru Hodoș, renumit gazetar interbelic, condamnat la 20 de ani de detenție în „Lotul ziariștilor fasciști” – în „Țara noastră” din 17 decembrie 1937, vis-à-vis de articolul lui Titulescu, „Eu și Garda de Fier”.)
„Titulescu a fost personaj de rang secund pe eșichierul european. Proporțiile mitice, exagerate, au fost create de jurnaliști stipendiați cu peste o sută de milioane de lei, fonduri reptiliene anuale, care i-au stat la dispoziție. N. Titulescu avea o conversație de om al anticamerelor și al camarilei, mica și eleganta odăiță înainte de a intra la Stapân. Titulescu a fost întotdeauna omul Măriei Sale. (…) Avea grijă de garderoba lui Vintilă Brătianu. La Paris și Londra, trimetea cutii cu icre negre la ziariști și oameni politici. (…) În România, a cumpărat presa de dreapta, de centru și de stânga cu banii statului, risipind ca un nabab. N-avea scrupule și nici pudoare.”
[50](Petre Pandrea )
„ Titulescu este în Istoria României o tragică și fantastică arătare. Tragică prin influența ce-a avut-o asupra destinelor Țării ; fantastică nu numai prin apartenența sa fizică și prin caracterele personalității sale, dar și prin originea misterioasă a puterilor care îl stăpâneau și îi dictau purtarea. Hrăpăreț și cheltuitor, milioanele curgeau în mâinile lui și curgeau din ele. Corupător și corupt; un deputat francez a putut zice despre el : „Titulescu ar fi în stare să plătească, doar-doar s-o găsi vreunul să-l cumpere”. Se simțea bine numai la Paris, la Geneva, la Saint Moritz, la Lido, la Cap Martin, urând pământul Țării sale, de unde fugea în grabă după scurtele vizite la care era silit pentru uriașele sale cereri de fonduri și pentru tainicele operații ale politicei sale. Titulescu era născut în țara Românească, trăia în opulența și moliciunea unei rafinate cadâne, mulțumită banilor și influenței pe care această Țară I le dăruia, dar nu era român… ultimul Peceneg printre noi. ”
[24](Prințul Mihail R. Sturdza)
„Chiar dacă va fi să mor, nici atunci să nu renunțați la distrugerea acestui mason. Nu vreau nici să văd hoitul lui.”
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Pare destul de credibilă această discuție, în contextul dat pe care îl știm…
A FOST ÎN MOD CERT O LOVITURĂ DE STAT. MIHAI ȘI-A OCUPAT CU FORȚA TRONUL. DOAR PENTRU 3 ANI… COMUNIȘTII L-AU RĂSPLĂTIT PENTRU COLABORARE CU VÂRF ȘI ÎNDESAT… DAR N-A PLECAT DIN ȚARĂ CU MÂNA GOALĂ, CI CU O MARE AVERE…
ApreciazăApreciază
Acest comentariu am dorit să-l trimit în altă parte. Iertare.
ApreciazăApreciază
facebook permite din nou link catre saccsiv 🙂
ApreciazăApreciază
RĂSPUNS TRIMIS PE BLOGUL ORTODOXIE TRADIȚIONALISTĂ ȘI TEOLOGIE PATRISTICĂ. AZI 23 AUGUST 2014 (POSIBIL RESPINS ACOLO):
Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. Nici nu mă așteptam la vreun altfel de răspuns. Se vede din acest răspuns, cât sunteți de obiectiv. Oricine, care este cât de cât documentat în privința cipurilor, știe că sunt foarte periculoase. Nu și pentru dumneata, care te pricepi la tehnică și ignori nu numai Cartea Apocalipsa după Ioan, dar și cărțile importante scrise pe această temă importantă, cât și cele afirmate de aproape toți marii duhovnici români și greci.
Faptul că mă criticați înseamnă că sunt viu, că exist, că incomodez și mă determină să lupt mai mult cu impostura și să fiu absolut convins că sunt pe calea cea bună.
UN SINGUR SFAT VĂ DAU TOTUȘI FIIND CREȘTIN, DACĂ ÎL ACCEPTAȚI DESIGUR: FERIȚI-VĂ DE ALUATUL SLAVEI DEȘARTE ȘI CEL AL FARISEILOR. MULȚI ȘI-AU PIERDUT ȘI MÂNTUIREA DIN ACEASTĂ CAUZĂ, PENTRU CĂ MÂNDRIA DIN CARE IZVORĂȘTE ESTE LUCIFERICĂ ȘI DUCE SUFLETUL TOCMAI ÎN FUNDUL IADULUI…
PS. Nu reprezint nici un fel de guru. Nu am nici un adept. Puțini comentează pe blogul eu din când în când, ca și aici. Pentru că forumul este deja ales, pe saccsiv și apologeticum. Sunt convins că denigrați și Mișcarea Legionară, pentru că vă axați doar pe texte teologice, desprinse de contextul vieții în interiorul societății actuale, în care ortodoxia este atacată din toate părțile (numai dumneata nu vezi asta). Eu unul mă feresc să judec pe cineva. Judec păcatele și ereziile, pentru a ajuta altor frați ortodocși. Dumneata și alți câțiva, uitați de păcatul judecării altuia. Nu judecați, ca să nu fiți judecați înaintea lui Dumnezeu… Amin.
ApreciazăApreciază
CE PĂRERE AVEȚI DESPRE ARTICOLUL: ,,Pe când rupem comuniunea cu ereziarhii ecumeniști?”
DEȘI AUTORUL PARE A FI ANTIECUMENISM, NU RECOMANDĂ OARE SCHISMA ÎN BOR?
Posted on 27 iulie 2014, pe blogul Ortodoxie Tradiționalistă și Teologie Patristică
“…iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames!” (Matei 18, 15-17)
“Ramaneti in Mine si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic. Daca cineva nu ramane in Mine se arunca afara ca mladita si se usuca; si le aduna si le arunca in foc si ard. Daca ramaneti intru Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti ceea ce voiti si se va da voua” (Ioan 15, 4-7)
“De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10)
“Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!” (II Ioan 1:10)
“Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi, Drept aceea, dacă vreun presbiter sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea în faţa sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, Fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cei ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şide dezbinări.” (Canonul 15, Sinodul I-II Constantinopol)
“Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare osebită (separată) şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-l cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran (uzurpator). De asemenea şi ceilalţi clerici, şi (anume) câţi se vor adăuga (ataşa) lui, iar laicii să se afurisească. Dar acestea să se facă numai după una şi a doua şi a treia stăruinţă (poftire la ordine) din partea episcopului.” (CANONUL 31 apostolic)
“Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţînd că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor cînd toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mîntuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspîndesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!” (Anatema împotriva ecumenismului dată de sinodul ROCOR, 1983)
Iar acestea reprezinta un mic procent din totalul indemnurilor scripturistice si patristice impotrica comuniunii cu ereticii.
Canonul 15 I-II Const. e foarte clar: separarea de episcopii care invata erezia “cu capul descoperit” e necesara. In Patriarhia Romana cred ca a trecut demult problema invataturii “cu capul descoperit”. In PR nu doar se invata, ci s-a trecut de mult timp la fapte. Avem cateva exemple:
1. Saptamana de rugaciune “pentru unitate” inpreuna cu ereticii care are loc in fiecare luna ianuarie a fiecarui an de 20 de ani incoace.
2. Vizita papei in Romania, insotita de rugaciuni in comun si co-slujiri si recunoasterea ereticului papa drept episcop canonic la care adaugam la modul general si activitatea ecumenista a Patriarhului Teoctist.
3. Participarea PR in consiliul mondial al “bisericilor” (ba chiar de anul acesta cu un secretar general).
4. Acordul semnat cu monofizitii pe care nimeni nu are de gand sa-l desfaca. Stiati ca PR ii recunoaste de monofiziti drept ortodocsi, si asta cu acte?
5. Desele declaratii ecumeniste ale mai multor episcopi (Laurentiu Streza, Sofronie Drincec, Nifon, Andrei Andreicut, Nicolae Corneanu si lista poate continua la nesfarsit).
6. Dupa declaratiile de la Busan (si nu sunt singulare), Nifon inca mai este episcop!
7. Bartolomeu Anania a impartasit greco-catolici fara a pati nimic.
Nu mi le pot aminti sau scrie pe toate pentru ca sunt pur si simplu multe…. Ideea e clara. Comuniunea cu acesti ereziarhi ar trebui rupta si asta cat mai curand. Problema e ca vad un laxism chiar la ortodocsii care ar trebui sa fie “traditionalisti”. Vorbesc impotriva ecumenismului, nu sunt de acord, dar cu toate astea continua sa se impartaseasca cu eretici.
Trebuie mentionat ca degeaba ne ferim de cipuri si vorbim de Noua Ordine Mondiala sau masonerie daca stam in comuniune cu ecumenistii….
ApreciazăApreciază
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/08/23/revolta-lui-mike-bost-reprezentantul-statului-ilinois-in-parlamantul-american/
ApreciazăApreciază
Radu Iacoboaie,
este o problemă delicată după cum și Arhim. Epifanie Teodoropulos scrie în cartea sa „Cele două extreme ecumenismul și stilismul” (https://www.dropbox.com/s/9y3eig6948qdj4r/Epifanie%20Teodoropulos%20-%20Cele%20doua%20extreme%20-%20Ecumenismul%20si%20Stilismul.pdf?dl=0)
Iubite părinte Nicodime, probabil că îmi veţi obiecta: Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol nu vorbeşte oare despre încetarea pomenirii episcopului care propovăduieşte în public o învăţătură eretică? Conştiinţa voastră vă spune – bine sau rău – că toate pe care le-a spus şi le-a făcut patriarhul până astăzi constituie erezie. Aşadar, de ce pretinzi să continuăm a-l pomeni pe patriarh şi să nu ne alipim de Gruparea fostului episcop al Florinei?
Răspunsul meu ţinteşte două aspecte:
a) Canonul este facultativ, nu obligatoriu. El nu pretinde de la clerici ca să înceteze pomenirea episcopului ce învaţă lucruri eretice înainte de condamnarea acestuia, ci dă două alternative. Dacă un cleric, spune canonul, se va rupe de un astfel de episcop „înainte de hotărârea sinodală”, nu face nici o greşeală pentru care să fie supus pedepsei, ci mai degrabă este vrednic de laudă. Dacă însă un oarecare alt cleric nu face aceasta, adică, fără să îmbrăţişeze învăţăturile episcopului, continuă să-l pomenească, aşteptând „hotărârea sinodală” şi osândirea lui, unul ca acesta nu cade sub osânda canonului. Citeşte canonul cu atenţie şi vei vedea că el nu legiferează obligativitate, ci numai îţi dă un drept, nicăieri nu spune că clericii sunt obligaţi să se despartă de un astfel de episcop înainte de osândirea lui, nici nu vorbeşte despre pedepsirea unora ca aceştia şi nici măcar nu îi mustră, deşi, de obicei, Sfintele Canoane spun „să se caterisească” despre clericii care nu-şi săvârşesc în întregime îndatoririle. Acest canon spune numai că clericii care s-au despărţit de un astfel de episcop nu sunt sub pedeapsă.
Şi că aceasta este adevărat o arată şi faptul că deşi în decursul istoriei Bisericii au fost caterisiţi nenumăraţi episcopi pentru erezie, niciodată nu a fost pedepsit vreun cleric sau certat prin cuvânt că nu s-a grăbit să se rupă pentru aceasta de episcopul eretic, ci a aşteptat condamnarea lui de către Sinod.
Şi b) fie că rânduieşte obligativitate, fie numai dă un drept, sigur este că acest Canon nicăieri nu spune că cel care a încetat să-l pomenească pe episcopul său, să se lipească de primul episcop pe care îl va afla. Cu atât mai mult nu spune să se lipească de episcopii împotriva cărora se ridică pline de asprime Sfintele Canoane. Clericul care nu pomeneşte pe episcopul său trebuie să se oprească aici şi să nu pomenească pe altul, ci să aştepte cu conştiinţă liniştită judecata Sinodului. Acesta şi numai acesta este înţelesul corect al canonului.
Iubite părinte Nicodime, trăim într-o vreme de înfricoşătoare zăpăceală. Atenţie să nu fim atraşi de mulţimea curenţilor. Suntem chemaţi să mergem pe frânghie. Atenţie să nu cădem nici la dreapta, nici la stânga. Aproape toate schismele în Biserică au fost pricinuite de încrederea în sine şi de graba nesocotită. Mâine patriarhul va pleca din lumea aceasta şi – cine ştie? – poate va urma după el un om înţelept. Atunci… se va termina cu isteria unionistă şi aiurelile filopapale… Dacă, însă, am creat schismă, cum vom cicatriza rănile Bisericii? Pe cât
de uşor se creează schisma, pe atât de greu se repară. Citeşte istoria Bisericii şi te vei
cutremura. Crezi că este uşor să ţinem piept curentului până la sfârşit? Este bine să nu deschidem stăvilarul, căci odată deschis, curentul va scăpa de sub controlul nostru şi va inunda totul nestăpânit. Atunci când aprindem fanatismul mulţimii – este de ajuns o singură scânteie pentru crearea şi menţinerea schismelor – după aceea este cu neputinţă să mai punem rânduială. De multe ori în istorie necuviinţele au ajuns până la profanări, până la încăierări, până la ucideri. Dacă va îndrăzni cineva din începătorii schismelor să recomande cumpătare şi împăcare, va fi considerat trădător şi va fi renegat pentru totdeauna mai mult de către incitatorii la dezbinare. De aici se pricinuiesc schisme înlăuntrul schismelor, dezbinări, împărţiri, fragmentări, nemiloase războaie lăuntrice. Priveşte la iubiţii stilişti! Uniţi au fost numai atunci când s-au despărţit de Biserică, dar foarte curând s-au împărţit. Astăzi în câte grupări nu sunt împărţiţi? Poate în mai mult de şapte-opt. Şi deşi toţi cugetă aceleaşi, fiecare grupare îi vede pe ceilalţi ca pe nişte trădători ai „Luptei”. Au ieşit din Biserica Greciei şi au fondat „Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi”, deoarece „schimbarea calendarului a venit în contradicţie cu Sfintele Canoane”. Se aştepta de la ei respectarea cu multă evlavie a Sfintelor Canoane. Dar ei, pentru a-şi menţine „Biserica”, au încălcat o mulţime de Sfinte Canoane. (Adu-ţi aminte câte am scris că au fost încălcate numai prin hirotonia lui Acachie).
Să se observe numai acest paradox: deşi stiliştii şi-au fondat „biserica” numai din dorinţa de a respecta Sfintele Canoane, totuşi atunci când apărarea ei (a „bisericii”) a cerut încălcarea Sfintelor Canoane, n-au ezitat deloc să le încalce. Aşadar, cu toate că această „biserică” a fost fondată ca un mijloc (mijloc de păzire cu acrivie a Sfintelor Canoane) a sfârşit prin a ajunge un scop. Să se păstreze „Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi” fie chiar şi prin jertfirea scumpătăţii Sfintelor Canoane! Dar toate acestea cum le justifică iubiţii stilişti? Foarte simplu: prin nenorocita „iconomie”. Dar ei au plecat din Biserica Greciei sub stindardul „scumpătăţii”. Dacă ar fi fost dispuşi să primească „iconomia”, mai ales într-o astfel de măsură în care o fac ei acum, nu ar fi existat motiv să plece din Biserica Greciei, ci ar fi putut rămâne în ea folosind mult mai puţină „iconomie”… Cu toate acestea, au plecat ca să nu jertfească puţin şi au fost nevoiţi după aceea să jertfească mult. O, fratele meu, înfricoşează-te şi te cutremură de salturile care te scot în afara Bisericii…
Însă trebuie să isprăvesc cuvântul, care deja s-a lungit foarte mult. Închei revenind la câteva din poziţiile mele din început, deoarece este foarte necesar. Nu asculta clevetirile unora care spun că Biserica Greciei este de acord cu patriarhul Aţenagora. Dacă patriarhul va merge înainte, dacă va purcede la „uniri”, atunci vei vedea ce poziţie vor avea episcopii Bisericii
Greciei, care astăzi tac şi suportă nu din frică, precum susţin unii „viteji apărători ai Credinţei”, nici din pricina unei conştiinţe ortodoxe tocite, ci numai pentru că se îngrijesc de pacea Bisericii şi se gândesc cu frică la evoluţiile şi consecinţele schismelor. Episcopii
Bisericii Greciei, în afară de foarte puţini, nu sunt filocatolici, nu sunt unionişti, nu sunt de acelaşi cuget cu patriarhul Atenagora. NU! Nu uita că Sfântul Chiril al Alexandriei, marele apărător al Credinţei Ortodoxe „iconomisea a nu se rupe de cei din Răsărit, care îl aveau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, eretic fiind acesta”. Adică se împărtăşea, din iconomie, cu cei care aveau în diptice un episcop eretic. Nu trage concluzii despre Biserica Greciei din tăcerea ei. Tăcerea nu înseamnă numai acord sau dezacord, ci înseamnă şi suferire. De altfel, trei-patru episcopi, mai energici din fire, cum ar fi al Pireului, al Elefteropolei, al Florinei şi încă unul, precum şi notabilele ziare religioase cum ar fi: „Lupta bisericească”, „Presa Ortodoxă”, „Mântuitorul”, „Trei Ierarhi” şi altele, de multe ori au ameninţat că vor face acţiuni publice violente împotriva cutezanţelor patriarhului. Din tăcerea Bisericii Greciei faţă de aceste situaţii nu putem trage concluzia că ea este de acord cu aceia sau cu acţiunile patriarhului. Când a tras la judecată Biserica Greciei pe clericii potrivnici patriarhului sau ai lui Iacov al Americii pentru acţiunile împotriva lor, deşi au existat cazuri când aceste acţiuni, izvorâte din râvnă exagerată, cuprindeau şi atacuri grave la persoană? Cum de au explicat unii tăcerea Bisericii Greciei faţă de acţiunile patriarhului ca aprobare, iar tăcerea ei faţă de potrivnicii lui au explicat-o ca… dezaprobare??? Ce fel de logică este aceasta?
Consideri că arhiepiscopul Ieronim al Atenei are aceeaşi cugetare cu cea a patriarhului Atenagora.
Iubite părinte Nicodim, crede-mă că voi vorbi nepărtinitor. De altfel, cu Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei nu am nici o legătură deosebită, nici oficială, nici neoficială.
Nu neg faptul că arhiepiscopul căuta cu ochi binevoitori spre smerenia mea şi se gândea să mă înalte – bineînţeles că am refuzat cuviincios din pricina sănătăţii mele şubrezite -, însă legături deosebite şi strânse niciodată nu au existat între noi. De la alegerea sa până astăzi nu am avut cu el mai mult de cinci sau şase întâlniri, dintre care cele mai multe nu au durat mai mult de câteva minute. Dacă la acestea se mai adaugă cinci-şase epistole având diferite teme, pe care i le-am trimis din proprie iniţiativă, ai toate legăturile mele cu Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei. Aşa stând lucrurile, nu trebuie să se socoată că părerea mea este influenţată de factori sentimentali.
Aşadar, Arhiepiscopul Atenei, iubite părinte Nicodime, cu toată nobleţea şi fineţea purtărilor sale – de aici şi amabilităţile lui faţă de patriarh, care ar fi fost de dorit să nu fie vreodată exprimate -, niciodată nu a pus dragostea mai presus de adevărul Credinţei.
Niciodată nu a subestimat noţiunea de „dogmă”. Dacă nu este superconservator, este totuşi foarte reţinut în aceste subiecte. La întronizarea Sa a spus foarte puţine despre legăturile noastre cu confesiunile neortodoxe, iar drept concluzie a menţionat despre „stăruinţa în credinţa şi învăţătura ortodoxă”. Anul trecut când a primit scrisoarea pascală de la Papa, a răspuns într-un mod cu adevărat artistic. Răspunsul său, incolor, inodor şi fără gust din punct de vedere religios (nici vorbă despre aiurelile unioniste ale patriarhului), nu conţine decât câteva cuvinte politicoase. Altădată, iarăşi întrebat fiind despre sărbătorirea Paştelui de către un activist creştin de frunte, a răspuns sinodal că Bisericii Greciei îi este cu neputinţă să
încalce chiar şi o iotă din hotărârile Sinodului I ecumenic. În timpul discuţiilor ţinute acum doi ani la Constantinopol între el şi patriarh, nu a şovăit să se opună cu hotărâre la unele propuneri ale patriarhului (de pildă, cea legată la recunoaşterea căsătoriilor făcute de papistaşi etc.). Am încă motive să cred că dacă până astăzi patriarhul nu a îndrăznit să facă şi alte compromisuri mai mari, aşa cum dorea, aceasta se datorează faptului că Arhiepiscopul Atenei nu numai că nu l-a încurajat, ci a pus şi „frână”. În sfârşit, Arhiepiscopul Atenei şi-a exprimat public opinia sa despre neortodocşi, opinie cum nici cel mai fanatic stilist nu ar fi putut-o formula mai aspru. Ai citit „Scrisoarea Praznicală” oficială a lui Ieronim trimisă patriarhului
Atenagora la Crăciunul trecut? Dacă da, atunci ai citit şi acestea: „Dumnezeu să ne învrednicească pe Noi şi pe toţi cei ai Săi să cugetăm la fel unii faţă de alţii şi să nu fim iubitori de întâietate, căutând a stăpâni peste turma lui Hristos sau peste ceilalţi, ci întru smerenia lui Hristos să ne punem sufletul pentru oi, îngrijindu-ne pentru unirea tuturor celor ce cheamă numele Lui, ca astfel să fie strivit şarpele cel din adânc, care a sfâşiat haina cea necusută şi care pe atâţia dintre cei care îl cunosc pe Dumnezeu i-a abătut de la adevăr, plecându-i să urmeze căile rătăcirii şi pierzării”.
Ce trebuia să spună mai mult Arhiepiscopul? După cum vezi, se roagă omul pentru unire, dar nu şovăie să propovăduiască că îi socoate pe eterodocşi îndepărtaţi de diavolul de la adevăr şi umblători pe calea înşelării şi pierzării!!!
Oare aceste cugetări şi declaraţii sunt nişte trădări? Însă cei care susţin acestea ar trebui să se teamă ca nu cumva, nedreptăţind pe oameni (nu numai pe Arhiepiscop, ci şi pe ceilalţi episcopi ai Bisericii) atât de cumplit şi lovindu-i fără milă în cele mai sfinte ale lor – deoarece nu există nimic mai sfânt decât credinţa ortodoxă -, să se afle şi ei mergând pe calea pierzării, pe care umblă nu doar ereticii, ci şi cei care nedreptăţesc. Patriarhul Atenagora şi Iacov al Americii şi încă câţiva s-au dovedit a fi nişte cosmopoliţi şi discipoli ai sinistrului sincretism; s-au dovedit a nu avea nici o legătură lăuntrică şi adâncă cu nestricata şi neprihănita Ortodoxie. Dar ceilalţi? Dau dovadă de astfel de cugetări? De ce caracterizăm – nu voi, nici eu, ci alţii oarecare – atât de uşor pe ceilalţi drept trădători?
Frate Nicodime, repet: „Să stăm bine, să stăm cu frică. Să luăm aminte ca mărturisirea
Sfintei noastre Credinţe cu smerenie să o aducem”.
Fie ca Domnul să povăţuiască Sfânta Voastră obşte, ale cărei binecuvântări le doresc.
Cu dragoste în Hristos Iisus, Slobozitorul şi Mântuitorul de obşte al tuturor.
Arhim. Epifanie.
҉ ҉ ҉
Cuviosului monah Nicodim din obştea ieromonahului Efrem de la Provata.
Sfântul Munte.
Prea iubite părinte Nicodime, bucură-te întotdeauna în Hristos Iisus, Domnul nostru.
A trecut mai mult de o lună de când am primit scrisoarea ta. Am întârziat să-ţi răspund din pricina mulţimii preocupărilor mele. Te rog să mă ierţi.
Îţi răspund oarecum pe scurt, urmând să revin dacă Cuvioşia Ta va vrea şi alte lămuriri.
Mai întâi, iubite părinte Nicodim, sunt dator să-ţi spun un adevăr amar, care ţi se va părea ciudat şi te va surprinde. Până astăzi am evitat – folosind iconomia – să-mi exprim această poziţie sau o formulam acoperit, dar când lucrurile au ajuns la culme şi nişte persoane distinse, având conştiinţa speriată, au trecut din nefericire la stilişti, căzând astfel victime unei propagande neruşinate împotriva Bisericii, a venit timpul să se spună adevărul fără ocolişuri şi fără rezerve.
Aşadar, părinte Nicodim, toţi cei care, înfricoşaţi de ecumenişm, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă de o erezie şi să cadă în alta. Desigur, unii ca aceştia nu îşi dau seama că au căzut în erezie, dar aceasta nu schimbă deloc lucrurile.
Să nu crezi că sunt nedrept sau exagerat. Voi dovedi că afirmaţia mea este absolut adevărată.
Ce este erezia, iubite părinte Nicodim? Falsificarea Credinţei. Dar ce este falsificarea Credinţei? Încălcarea dogmelor? Desigur, şi aceasta este falsificare a credinţei, dar nu numai aceasta. Falsificare a credinţei este şi transformarea în dogme de credinţă a unor lucruri care de fapt nu sunt aşa. Dacă, de pildă cineva vrea să transforme în dogmă de credinţă, în condiţie absolut obligatorie pentru mântuire, un lucru secundar, chiar bun de ar fi el, atunci unul ca acesta devine automat eretic. Vrei un exemplu? Iată: renumiţii eustatieni. Ce au făcut aceştia?
S-au atins de dogmele Credinţei? De care? Oare de cea a Sfintei Treimi? Oare de cea a celor două firi ale Domnului? Oare de cea despre îngeri? Oare de cea despre diavolul? Nu. Nu s-au atins de nici o dogmă. Dar atunci ce au făcut? Au transformat în dogme de credinţă, în condiţii absolut necesare pentru mântuire, lucruri secundare. Adică necăsătorirea şi abţinerea de la consumul de carne. Biserica spunea: „Aceste lucruri sunt bune şi sfinte şi plăcute lui Dumnezeu şi vrednice de recomandat, dar nu sunt condiţii de mântuire, nu sunt dogme de credinţă”. – „NU! cârteau eustatienii. Cel care nu se depărtează de căsătorie şi de mâncarea de carne nu se va mântui!” Ce s-a întâmplat atunci? Biserica, prin Sinodul din Gangra, i-a proclamat pe aceştia eretici şi a rostit împotriva lor un şir de anateme.
Bună şi sfântă este, părinte Nicodime, uniformitatea calendaristică (care de fapt nu a existat niciodată în toată Biserica), dar ea nu este o dogmă de credinţă, nu este o condiţie de mântuire. „Nu!” strigă stiliştii. „Ruptura uniformităţii calendaristice (când, oare, a cunoscut
Biserica o desăvârşită uniformitate calendaristică?) a lipsit Biserica de har, a făcut (auzi şi te înfricoşează!) ca Tainele ei să nu fie valabile şi, prin urmare, cei de pe stilul nou sunt lipsiţi de har, adică în afara mântuirii”.
Acest argument groaznic, frate Nicodime, constituie o înfricoşătoare erezie şi hulă împotriva Sfântului Duh. Transformă nenorociţii în dogme de credinţă, în condiţii de mântuire, elemente… calendaristice.
Desigur, nimeni nu consideră un lucru bun existenţa a două calendare în cadrul Bisericii Ortodoxe Soborniceşti. Rău, foarte rău că s-a făcut schimbarea calendarului.
Dar de la acest punct până la punctul de a vedea calendarele ca dogme de credinţă şi să legăm de ele validitatea Tainelor şi dobândirea mântuirii distanta este abisală.
Să ţină stiliştii vechiul calendar, dar să păstreze şi împărtăşirea cu Biserica. Atunci nu va exista nici o primejdie. Aceştia, însă, au ajuns să se rupă de Biserică ca să nu… „piardă harul şi mântuirea”.
Nu neg faptul că există stilişti ce nu primesc aceste hule, dar care este câştigul de vreme ce există alţii – şi mai ales conducerea lor – care susţin aceste poziţii eretice?
Ascultă un dialog pe care l-am avut mai demult cu un tânăr distins care a trecut la stilişti:
– De ce ai plecat din Biserica Greacă? l-am întrebat eu.
– Ca să nu mă împărtăşesc cu ecumeniştii eretici.
– Toţi episcopii Greciei sunt ecumenişti?
– Nu! Dar s-au împărtăşit cu patriarhul ecumenist. Aşadar, nu vreau să am împărtăşire cu persoane care s-au împărtăşit cu ecumeniştii eretici.
– Crezi că este o dogmă de credinţă calendarul şi că cei de pe stilul nou sunt lipsiţi de har şi au trebuinţă de miruire, ca şi cei care se întorc din erezie?
– Doamne fereşte! Eu nu cred deloc în aceste prostii ale stiliştilor, ci am trecut la ei numai şi numai să evit, fie şi indirect, împărtăşirea cu ecumeniştii eretici.
– Dar nu ai evitat deloc împărtăşirea cu cealaltă erezie. Argumentul stiliştilor că schimbarea calendarului a lipsit Biserica de har nu este numai simplu o prostie, cum ai caracterizat-o tu, ci ea este o hulă foarte grea şi o erezie.
– Dar eu nu cred în aceste lucruri.
– Însă te împărtăşeşti cu cei care le cred pe acestea.
– Dar ce să fac? Sunt nevoit să-i suport pe ei din iconomie.
– Dar de ce nu i-ai suportat, fie şi din iconomie, pe episcopii Greciei care s-au împărtăşit cu patriarhul?
– …
– Vezi în ce contradicţie ai intrat? Recunoşti că cei mai mulţi dintre episcopii Greciei sunt ortodocşi, dar refuzi împărtăşirea cu ei, deoarece s-au împărtăşit cu patriarhul. Astfel nu primeşti nici indirect împărtăşirea cu ecumeniştii, însă primeşti direct împărtăşirea cu persoane care propovăduiesc o altă erezie. Că mântuirea depinde de calendar!!! Care este câştigul tău?
Dar să nu crezi că ai evitat împărtăşirea indirectă cu ecumeniştii.
– Cum se poate aceasta?
– Ascultă, victimă nenorocită a propagandiştilor abili: stiliştii strigă de le plesnesc plămânii că singură rugăciunea noastră făcută împreună cu patriarhul şi cu ceilalţi de un gând cu el ne face pe noi de o teapă cu aceia , deşi nici ei nu cred cele pe care le propovăduiesc.
Măcar dacă ar fi fost cel puţin consecvenţi faţă de această poziţie a lor. Dar de unde consecvenţă?… Mergi, iubitule, la câteva sihăstrii ale stiliştilor, mai ales în Licourisi din Attica şi vei vedea autobuze întregi din care coboară creştini ce ţin calendarul nou, pentru a participa acolo la Sfânta Liturghie. (Am auzit că cei ce ţin calendarul nou sunt mult mai mulţi decât stiliştii în duminici la Sfânta Liturghie). Revista pe care o scoate această sihăstrie face, în răstimpuri, apeluri la „închinătorii” care doresc să vină la ei la Sfânta Liturghie, recomandân-du-le să vină cuviincios îmbrăcaţi, atât bărbaţii, cât şi femeile şi copiii, însă nu spune să nu vină cei ce ţin calendarul nou. Nu! Ci singurul lucru pe care îl subliniază şi la care se rezumă este evitarea îmbrăcăminţii necuviincioase. Dacă există aceasta, nimic altceva nu se mai
cercetează. Existând aceasta, cei care ţin calendarul nou sunt bine primiţi în biserică şi la rugăciune. Cunosc chiar câteva cazuri de preoţi stilişti care primesc fără condiţii la Taina Spovedaniei şi chiar a Sfintei împărtăşanii pe cei de pe stilul nou. Adică se oferă Tainele unor persoane care în alte momente sunt caracterizate de mai marii stiliştilor ca fiind departe de adevăr şi de mântuire, deoarece se află în Biserica Greacă care se împărtăşeşte cu patriarhul.
Adică confuzie şi ciudăţenie.
Aşadar, de vreme ce aceia care cugetă asemenea fie se roagă şi se împărtăşesc cu noi, care ne rugăm şi ne împărtăşim cu patriarhul, te împărtăşeşti şi tu indirect cu patriarhul. Deci, ce ai câştigat? Astfel nu numai că nu ai evitat împărtăşirea indirectă cu ecumeniştii, ci ai trecut şi la împărtăşirea DIRECTĂ cu persoane care propovăduiesc o altă erezie.
Acestea le-am discutat atunci cu tânărul acela, iar acum le-am scris, iubite părinte Nicodim, ca să tragi anumite concluzii.
Dar iată câteva răspunsuri scurte la întrebările tale:
1. Recunoaşterea stiliştilor din Grecia a fost o mare gafă a lui Filaret, care se vede că a căzut victimă sfaturilor rele. A ajuns la urechile mele informaţia că după ce i-a cunoscut bine pe stiliştii din Grecia s-a pocăit pentru cele pe care le-a făcut. Timpul însă va arăta. Cred că vom vedea evoluţii neaşteptate.
Pentru mine, care cred că Biserica Greciei este orice în afară de eretică, hotărârea Sinodului lui Filaret nu numai că nu are nici o autoritate, ci, fiind o intervenţie anticanonică în problemele interne ale altei Biserici, face acest Sinod vinovat din punct de vedere canonic.
2. Dacă Filaret a crezut că Biserica Greciei a căzut în erezie, atunci nu trebuia să intervină în ea. Nu trebuia să-i recunoască pe stilişti, care într-adevăr nu sunt ecumenişti, dar care propovăduiesc o altă erezie, precum am spus (că mântuirea depinde de calendare), ci să hirotonească dintru început preoţi (sau şi episcopi) pentru plinătatea Bisericii Greciei. Iar aceştia ar fi putut urma vechiul calendar, şi nu ar fi propovăduit cugetarea eretică de mai sus, ci ar fi primit la împărtăşire şi credincioşi care urmează noul calendar, aşa cum face şi Filaret.
3. Situaţia actuală a Bisericii (rugăciunile împreună cu cei de alte confesiuni şi altele) nu îndreptăţeşte intervenţia din afară în problemele ei. Numai căderea unei Biserici în erezie dă dreptul episcopilor din afara ei să intervină.
4. Dacă un Sinod ortodox osândeşte pe cineva, nu poate Sinodul altei Biserici locale să-l îndreptăţească. Dacă se va întâmpla aşa ceva, atunci a doua hotărâre nu este valabilă.
Adică: dacă un cleric din Biserica Greciei este condamnat de aceasta şi pleacă în altă Biserică, de pildă, în Biserica Serbiei şi cere să fie judecat de ea. Biserica Serbiei va respinge pretenţia acestuia, declarând că ea este incompetentă, competenţa pentru rezolvarea problemei lui având-o numai Biserica Greciei. Iar dacă Biserica Serbiei va primi cumva cererea acestui cleric şi-l va judeca, această hotărâre nu este valabilă şi pricinuieşte vinovăţii canonice, deoarece s-a făcut împotriva canoanelor.
Dacă greşelile acestui cleric nu sunt opritoare de la preoţie, iar mai târziu se va pocăi pentru ele, atunci singura care îl poate reabilita este tot Biserica Greciei. În nici un caz nu se îngăduie intervenţia unei Biserici Ortodoxe în problemele interne ale alteia.
Se înţelege că altfel se petrec lucrurile atunci când o Biserică Ortodoxă locală cere unei biserici sau mai multora ajutorul lor pentru rezolvarea unei probleme interne ale ei.
Atunci nu va fi vorba de o intervenţie samavolnică, ci despre o ajutorare frăţească.
Numai Sinodul ecumenic, ca autoritate supremă, poate interveni în problemele interne(sau chiar întâistăţătorul ei) care crede că a fost osândit de Biserica Sa pe nedrept şi împotriva
Sfintelor Canoane, să scape la alte Biserici Ortodoxe locale unde, prezentându-şi situaţia sa şi plângându-se, să ceară să i se facă dreptate. Dacă celelalte Biserici găsesc drepte plângerile lui, pot ajunge până la convocarea Marelui Sinod, a cărei hotărâre va fi obligatorie pentru toate. Intervenţia unilaterală a unei Biserici locale în treburile interne ale alteia este nejustificată.
Toate acestea se săvârşesc astfel atunci când este vorba, bineînţeles, despre Biserici Ortodoxe, nu eretice.
Referitor la Taine, expresia „lipsit de validitate” se referă uneori la Tainele cu desăvârşire inexistente, alteori la cele existente, dar săvârşite necanonic. Depinde de sensul pe care îl dăm cuvântului „lipsit de validitate”.
Un stilist care se întoarce poate fi primit printr-o simplă spovedanie la duhovnic.
Dacă este cleric, va cere de la episcop restabilirea sa printr-o procedură canonică. Schimbarea deasă a grupărilor dovedeşte în chip evident nestatornicia. Din nefericire, lucrul acesta este obişnuit la stilişti.
Fără îndoială, nu este cu putinţă ca cineva să fie „şi cu unii, şi cu alţii”. Alta este situaţia atunci când, folosind iconomia, îi îngăduie pe unii aşa cum sunt, cu nădejdea că îi va trage în cele din urmă la calea cea dreaptă.
Dacă cineva este foarte simplu şi nu pricepe anumite lucruri şi nu stăruie în poziţiile sale greşite din îngâmfare, încăpăţânare etc., ci din simplitate, unul ca acesta este cu putinţă să aibă mult har. Judecăţile lui Dumnezeu sunt neajunse.
Au existat cazuri când şi oameni înţelepţi ai Bisericii au căzut în înşelare. Dar Dumnezeu, căutând la inimă şi nu la faţă, nu i-a socotit pe unii ca aceştia nevrednici de bunăvoinţa Sa. Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei, nu a fost fără greşeli dogmatice, şi totuşi este sfânt şi Părinte al Bisericii. Şi dumnezeiescul Dionisie al Alexandriei, teologhisind despre Fiul, nu s-a exprimat cu exactitate dogmatică, pentru care pricină a dat, fără să vrea, multe argumente arienilor, care îl socoteau de-al lor. De aceea, Marele Atanasie a fost nevoit să scrie o întreagă lucrare despre Sfântul Dionisie pentru a-i dezvinovăţi expresiile dogmatice stângace.
. Putem avea legături cu stiliştii, însă nu este îngăduit să primim Tainele de la ei.
Dacă ei au împărtăşire cu Biserica, aşa cum scrii, atunci se schimbă lucrurile – însă există oare zeloţi” care se împărtăşesc cu Biserica noastră?
. Din nefericire, nu este un lucru uşor revenirea la vechiul calendar în Biserica Greciei. Poate că nici nu este cu putinţă lucrul acesta. Dar şi dacă ar fi, să nu-ţi închipui vreodată că stiliştii se vor mai supune cu toţii Bisericii. Cei mai mulţi dintre clericii stilişti doresc libertate nelimitată şi niciodată nu vor consimţi să-şi pună grumazul în jug. Vor afla o mie şi una de „argumente” ca să-şi justifice stăruinţa lor în răzvrătire (vor spune, de pildă, că episcopii sunt masoni şi altele ca acestea). Cunosc bine mulţi clerici ai stiliştilor… Un oarecare conducător al stiliştilor îmi spunea cu ani în urmă: „Nu îndrăznesc să opresc nici zece zile de la slujire pe un cleric de al meu, căci îmi va spune că se va duce la ceilalţi” (adică la altă grupare). Din aceasta se poate vedea ce dispoziţie de disciplină canonică există la clericii stilişti, afară numai de unele excepţii.
. Poziţiile „Tratatului epistolar” sunt valabile numai dacă Biserica noastră este ortodoxă şi nu eretică. Cuvântul „sănătos” este foarte cuprinzător. Nu este cu putinţă să cerem
Bisericii să fie „sănătoasă” cu desăvârşire (canonic, administrativ, moral etc.), deoarece ea este formată din oameni nedesăvârşiţi şi păcătoşi. Ar fi de dorit să fie sănătoasă în toate. Dar oare lucrul acesta este cu putinţă? Este de ajuns ca Biserica să fie ortodoxă şi nu eretică. Eu sunt foarte departe de a considera eretică Biserica Greciei. Dacă alţii îşi pot asuma cu uşurinţă astfel de responsabilităţi înfricoşătoare (adică să considere eretică o Biserică locală), atunci să meargă înainte…
12. Fără îndoială ortodocşii nu trebuie să se roage, altfel spus nu trebuie să aibă împărtăşire religioasă cu ereticii (papistaşii, protestanţii etc.). (Lucru valabil şi în privinţa schismaticilor). Dacă însă cineva se roagă (sau, altfel spus, are împărtăşire) cu ereticii este numai călcător al Sfintelor Canoane, vrednic de pedepse bisericeşti, şi nu devine automat eretic. Este posibil să creadă ortodox, să dezaprobe învăţăturile străine, dar să nu considere ceva rău legăturile religioase cu eterodocşii. Unul ca acesta este un cumplit călcător al
Sfintelor Canoane, dar nu eretic, cum am spus. Dacă însă nu se opreşte aici, ci propovăduieşte învăţături eretice, atunci se schimbă lucrurile, în acest caz este eretic. Şi este eretic deoarece propovăduieşte învăţături eretice, chiar dacă nu are nici o împărtăşire cu alţi eretici. Ereticii sunt de două feluri: cei pe care Biserica i-a osândit şi i-a tăiat de la Trupul ei şi cei care nu au fost osândiţi încă de Biserică şi nu au ieşit de bună voie din ea. Un astfel de caz este şi cel al patriarhului. Patriarhul Atenagora a propovăduit lucruri eretice, dar nu a fost osândit până astăzi de Biserică şi nici el nu a renegat Biserica, nici n-a ieşit din ea. A rămas în Biserică şi lucrează în ea. Prin urmare, este încă transmitător al harului. Săvârşeşte Tainele. Atunci noi ce trebuie să facem? a) Să ne rugăm pentru dezmeticirea şi pocăinţa lui. b) Să protestăm împotriva lui şi să ne luptăm. Dacă însă conştiinţa cuiva nu suferă să-i pomenească numele, are dreptul să înceteze a-l pomeni, potrivit cu canonul 15 al Sinodului VI
ecumenic. Aceasta însă este ultimul pas la care poate înainta cineva dacă vrea să nu se afle în schismă şi răzvrătire. Adică poate înceta pomenirea, dar nu va pomeni un alt episcop (numai dacă crede că toată Biserica noastră a căzut în erezie), ci va aştepta, aşa cum am scris în „Tratatul epistolar”, cu conştiinţa liniştită, judecata Sinodului.
O altă problemă: cei care încetează pomenirea patriarhului cum se vor purta cu cei care au împărtăşire cu el? Cei care se împărtăşesc cu patriarhul sunt de două feluri: a) cei care cugetă asemenea ca el (cum este Iacov al Americii, Meliton al Calcedonului etc.) şi b) cei care nu sunt de acord cu el (cum sunt aproape toţi episcopii Bisericii Greciei). Faţă de primii se va comporta la fel ca faţă de patriarh, iar faţă de ceilalţi, chiar dacă aceştia se împărtăşesc cu patriarhul sau cu ceilalţi, nu trebuie să se poarte la fel. Adică nu trebuie să ajungă până la încetarea pomenirii acestora. Nu se îngăduie, după Sfintele Canoane, evitarea împărtăşirii cu unii ca aceştia. Sfintele Canoane dau dreptul încetării pomenirii unui episcop sau patriarhului care propovăduieşte învăţături eretice, însă nu dau dreptul încetării pomenirii acelora care, ortodocşi fiind, îl suferă pe unul ca acesta. Este trebuinţă de mare atenţie aici. Suntem datori să distingem bine două situaţii: Altceva este cel care cugetă şi învaţă ortodox, dar, din iconomie, îl suportă pe primul şi se împărtăşeşte cu el. De asemenea: una este cel care propovăduieşte învăţături eretice, dar nu a ieşit din Biserică şi nu s-a rupt de ea, şi alta cel care a ieşit de bunăvoie din ea (şi şi-a fondat propria „biserică” ori s-a alipit de alta eretică sau schismatică) sau s-a rupt de Biserică după judecarea şi condamnarea sa. Cu cel de al doilea nici un ortodox nu trebuie să aibă vreo împărtăşire. Împărtăşirea cu primul (până la condamnarea acestuia) este lăsată de Sfintele Canoane la libera judecată a fiecărui credincios ortodox. Adică avem dreptul, îngăduit de Sfintele Canoane, să încetăm pomenirea aceluia, însă nu suntem obligaţi să facem aceasta, în continuare, dacă cineva, folosind acest drept, încetează pomenirea, bine face, şi nu trebuie să fie mustrat pentru aceasta de ceilalţi. Dacă un altul, cumpănind anumiţi factori, judecă că nu trebuie să folosească acest drept canonic, ci să aştepte „hotărârea sinodală”, nici acesta nu este vrednic de dojana şi cu atât mai mult de neîmpărtăşire. În acest caz se pot aplica, modificate oarecum, cuvintele Sfântului Apostol
Pavel: „Cel ce pomeneşte să nu dispreţuiască pe cel ce nu pomeneşte; iar cel ce nu pomeneşte să nu osândească pe cel ce pomeneşte”106.
Atunci, mă vei întreba: „Care este câştigul nostru din evitarea pomenirii patriarhului, de vreme ce avem împărtăşire cu episcopul Driinupolei, de pildă, care îl pomeneşte pe patriarh? Nu ne molipsim de la el împărtăşindu-ne indirect cu cel care propovăduieşte învăţături eretice?”
Dar încetarea pomenirii înainte de „hotărârea sinodală” şi condamnare, nu are scopul de a evita molipsirea cu erezia propovăduită. Nu, fratele meu! Dacă ar fi avut acest scop, atunci Canoanele nu ar fi dat dreptul încetării pomenirii, din pricina ereziei, înainte de hotărârea sinodală”, ci ar fi legiferat clar obligaţia încetării pomenirii sub ameninţarea de pedepse grele.
Încetarea pomenirii pentru erezie înainte de „hotărârea sinodală” are alt scop. Ea constituie energicul şi ultimul protest al conştiinţei ortodoxe. Atunci când se creează o tulburare, ea dă o ieşire pentru cei care se smintesc, astfel încât Biserica să se grăbească spre soluţionarea problemei.
Nu există primejdia să ne… molipsim, nici de la cei care îl pomenesc pe patriarh (de vreme ce încă nu a fost încă osândit soborniceşte), nici, cu atât mai mult, de la cei care au împărtăşire cu cei care îl pomenesc. Părerile contrare sunt prostii stiliste.
Sfântul Chiril al Ierusalimului nu s-a molipsit, cu toate că a primit hirotonia întru episcop de la mitropolitul Acachie al Cezareii, care era arian declarat (şi, mai mult decât atât, conducător al unei facţiuni ariene), dar încă se afla în Biserică. Şi Sfântul Anatolie a fost hirotonit episcop (şi încă patriarh al Constantinopolului) de către Dioscor, patriarhul Alexandriei, care era monofizit şi mare apărător al ereziarhului Eutihie. Şi aceasta înainte de a fi osândit de Sinodul IV ecumenic.
Aşadar, dacă nu s-a molipsit hirotonia săvârşită de episcopi, care propovăduiau învăţături eretice, dar care nu erau condamnaţi încă de sinod, ci erau în Biserică, cu atât mai mult nu se molipseşte prin pomenirea acestora şi nici prin împărtăşirea cu persoanele care din iconomie îi suferă pe aceia şi îi pomenesc.
Stiliştii, „neînţelegând nici cele ce grăiesc, nici cele pentru care dau adeverire”107, susţin cele cu totul contrare (vezi cartea lui T. Mavros). Dar atunci şi aceştia, sărmanii, sunt molipsiţi. De ce? Deoarece, precum am spus, şi ei, cu toate declaraţiile lor de factură teoretică, ce vin în contradicţie izbitoare şi tragică cu crezul lor, primesc de fapt la împărtăşire şi rugăciune persoane din Biserica Greciei, care are împărtăşire cu patriarhul. Atunci? Dacă ar fi vrut să fie consecvenţi, ar fi trebuit să nu primească nici un membru al Bisericii Greciei în bisericile lor (cu atât mai mult la spovedanie şi împărtăşire) mai înainte ca acesta să declare că pleacă din Biserica Greciei şi merge la ei să se pocăiască. Ei însă iau parte fără teamă şi şovăire la slujbe, se roagă şi se împărtăşesc împreună cu mulţi dintre cei care ţin calendarul nou. Acestea sunt lucruri care arată consecvenţă morală? Sunt lucruri canonice? Sunt lucruri cinstite? S-ar putea spune că fac aceasta din iconomie. Dar atunci de ce să creeze schisme, împărţiri şi răni în Trupul Bisericii? Dacă cineva care merge la stilişti se întoarce şi se roagă iarăşi cu cei ce se împărtăşesc cu patriarhul, de ce să nu rămână în Biserica Greciei, suportând, din iconomie, atât pe patriarh, cât şi pe cei ce cugetă asemenea cu el? Astfel va suporta, din iconomie, o erezie: ecumenismul. Dacă însă va merge la stilişti va suporta două.
Adică ecumenismul (de vreme ce stiliştii se roagă cu cei ce ţin calendarul nou, care au împărtăşire cu patriarhul ecumenic) şi stilismul grecesc, care propovăduieşte erezia potrivit căreia calendarul este condiţie de mântuire.
Spun „stilism grecesc” deoarece nu intenţionez să condamn calendarul vechi, pe care îl urmează atâtea Biserici Ortodoxe, ci exagerările eretice la care au ajuns stiliştii greci din nesăbuinţă. Acesta este unul din motivele pentru care mă tem şi mă cutremur de răzvrătiri şi schisme. Iar soarta celor mai mulţi stilişti aceasta este: susţinerea cu multă râvnă a poziţiilor ereticilor.
Prea iubite părinte Nicodim, acestea ţi le-am scris ţie şi obştei tale celei sfinţite şi iubitoare de Dumnezeu. Le-am scris „cu multă durere şi strângere de inimă”. Astăzi situaţia Bisericii Ortodoxe este foarte dureroasă. Poate, în cele din urmă, nu va îngădui Dumnezeu să trecem prin mari încercări. Să luăm aminte! Întru smerenie, întru rugăciune, întru postire, întru umilinţă să cerem luminare de la Domnul ca să păşim cum trebuie în vremurile care vor veni. Pericolul este îndoit pentru Biserică: dintr-o parte ecumenismul manevrat de satana, iar dintr-alta fanatismul pierzător de suflete, care, întunecând adevărul, duce în cele din urmă la
înfricoşătoare hulă şi erezie. Să ne temem şi să fugim de amândouă! Să nu ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Să călătorim pe calea de mijloc şi împărătească. Aceasta este calea Ortodoxiei nealterate, care şi pe acrivie ştie să o păstreze şi pe iconomie să o arate .
Bucură-te, frate, şi iarăşi zic, bucură-te! Bucură-te în întristări şi în suferinţe! Iisus „S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră”
Rugaţi-vă toţi cu stăruinţă şi pentru nevrednicia mea, pentru că mă aflu în focul multor războaie. Sunt cuprins de multe întristări. „Din afară lupte, dinăuntru temeri.”
Gata întotdeauna pentru orice slujire şi invocând rugăciunile Voastre, ale tuturor, rămân al Sfinţiilor Voastre frate în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Arhim. Epifanie Teodoropulos
ApreciazăApreciază
Radu Iacoboaie,
a zis: „Ideea e clara. Comuniunea cu acesti ereziarhi ar trebui rupta si asta cat mai curand.”
Cine va rupe comuniunea? Care dintre ierarhii prezenti are in el Duh si har incat sa se sacrifice devenind paria societatii „civilizate”? Pentru ca trebuie sa fim obiectivi, oricine va condamna ecumenismul si ereziile si se va dezice de ceilalti ereziarhi, va fi automat stigmatizat, scuipat si lovit de toata mass-media si din toate directiile posibile inclusiv la modul propriu. La fel va fi cu toti cei care il vor urma si-l vor sustine. Cine se erijeaza in aparatorul Sfintelor Canoane ale Sfintelor Sinoade, nemodificate, necenzurate si nereinterpretate in duhul comod, ecumenist al vremurilor prezente? Vor fi astfel de discutii si lamentari pana la sfarsitul veacului si motive gen „sa stam si sa suportam de dragul pacii si unitatii bisericii”, sau „iconomia are grija de ordinea lucrurilor in biserica” s.a.m.d., si ca urmare peste o generatie cei care vor urma deja vor fi transformati in zombi ecumenisti, fara Duh si fara credinta in Adevar. Si asa deja la scolile teologice se invata atatea erezii, incat noii pastori deja numai ortodocsi nu sunt in fapt si e vai de turmele unora ca ei. Dar slava Domnului ca avem promisiunea Mantuitorului ca Biserica nu va disparea si nici portile iadului n-o vor darama pana la sfarsitul veacului. Inseamna ca se vor gasi oameni cu credinta destula care sa se sacrifice pentru Cale, Adevar si Viata, pentru Hristos.
ApreciazăApreciază
Nu eu am zis. Sunt cuvintele lui Andrei Dinu, cu care polemizez în ultima vreme pe câteva teme. Un teolog care îndeamnă la dezbinare și la mai multă sminteală. Vai de cei prin care vine sminteala!
Cred că am fost mereu echilibrat și dacă aș fi scris ceva smintitor în ultimii ani, mi s-ar fi spus. Știți poate că Patriarhiei i-am adresat o scrisoare deschisă. Am primit vreun răspuns? Nu. Ei folosesc tăcerea ca strategie. Ne lasă să fierbem în sucul propriu.
Cred că noi toți, ortodocșii care dorim mântuirea și păstrarea dreptei credințe, ar trebui să ne unim cu toții, clerici și mireni și să facem presiuni foarte mari asupra Patriarhiei și Sfântului Sinod pentru ca BOR să iasă din Consiliul Mondial al Bisericilor (caselor de adunare) și în același timp să condamne pe față ecumenismul. Dacă nu, să fie ales un nou Patriarh al României… Ecumenismul se propagă ca molimă de sus în jos. Ecumeniștii ne trag în prăpastie dar noi nu voim!
Să le spunem fraților în față că noi nu ne vom uni niciodată cu ereticii. Mai ușor am accepta moartea, decât lepădarea de Hristos și de viața veșnică!
ApreciazăApreciază
Cum spunea și părintele Cristian, ecumenismul și erezia masonică SUNT LEPĂDARE DE HRISTOS. Nu sunt simple înșelări. Sunt falsificări grave ale credinței, concepute de diavol pentru a îngenunchea ortodoxia. Nu este de glumă! Credința fără Har de la Dumnezeu nu mai este lucrătoare. Asta urmărește diavolul. Să avem o credință căldicică, formalistă și nestatornică, pentru a accepta în curând noua religie unică ecumenistă. Așadar fraților, ce facem?
ApreciazăApreciază
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/08/21/povestea-titanicului-o-minciuna-mondiala-marca-illuminati-imagini-video-autentice-de-pe-titanic/
ApreciazăApreciază
Ascultati o melodie exceptionala! Cred ca ar fi buna de imn al tarii(dar sa fie si Moldova cu noi)
In Moldova o da si la tv https://www.youtube.com/watch?v=FuQ3rHfHcNE
Eu am auzito prima data la radio trinitas (nu-l laud prea mult pe trinitas).
ApreciazăApreciază
http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/08/23/o-noua-deversare-cu-cianuri-s-a-produs-pe-13-august-la-un-iaz-de-decantare-din-nordul-mexicului-in-urma-ploilor-abundente/
ApreciazăApreciază
nikodim,
așa cum bine ai punctat, știm cu toții cazul Episcopului Artemie din Serbia (Kosovo) pe care l-au caterisit abuziv, la noi a fost Părintele Antim de la Bistrița Neamț care rispostat la M-rea Sihăstria când o comisie de romano-catolici a fost trimisă să țină missa în biserica M-rii! Până la urmă tot au ținut-o dar nu în biserică ci la stăreție, și asta datorită intervenției Părintelui Antim care acum este monitorizat atent la M-rea în care viețuiește!
În rest așa cum a reamintit aici pe blog Saccsiv, vom trăi cuvintele Sfântului Lavrentie de Cernigov:
„Vine timpul, şi nu e departe, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat„
„Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.
„Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!”
„Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă.”
ApreciazăApreciază
Nu din vrednicia noastra dar daca vom cere mila Domnului cred ca le vom trece.
ApreciazăApreciază
Să ne amintim un interviu (la data de 1 iunie 2008) cu Părintele Arsenie Papacioc:
– Preacuvioase Părinte Arsenie, ce părere aveţi despre evenimentul care a avut loc recent în Banat? Mitropolitul Nicolae Corneanu s-a împărtăşit de bunăvoie şi nesilit de nimeni într-o biserică greco-catolică din Timişoara…
– Părinte, ce părere să am? O părere negativă, pentru că gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Mă exprim şi ceva mai mult: nici măcar un recunoaşte, după ce a fost fotografiat, de unde se vede că el însuşi se consideră vinovat. Consider că este o batjocură ceea ce a făcut Mitropolitul Nicolae Corneanu. Habar nu are că este ortodox! A fost comunist şi nu orice fel de comunist, ci unul vândut comuniştilor. Este şi rămâne o căpetenie comunistă. Referitor la apostazia sa, am primit veşti şi din Grecia. Grecii ăştia, domnule, le ştiu pe toate, sunt foarte atenţi. Sinodul BOR, însă, nu a dat nici un răspuns. Sinodul nostru tace. Ar fi cazul să se trezească şi să ia o măsură. Nu sunt de părere să se ia o atitudine de jos în sus, pentru că riscăm să ne risipim forţele, care ne sunt atât de necesare într-un moment de mai mare eficacitate…
– Preacuvioase, consideraţi că Mitropolitul astfel s-a lepădat de ortodoxie şi că ar trebui imediat să fie
depus din treapta de mitropolit?
– Nu sunt eu în măsură să dau un răspuns la această întrebare. Avem în acest sens Sfântul Sinod, care
pretinde că încă nu este depăşit. Mitropolitul Corneanu este cel mai în vârstă arhiereu la noi (mai în vârstă
decât el a fost Patriarhul Teoctist, care deja a murit). Personal îl consider un alintat, nici măcar un copil
(pentru că unui copil îi poţi găsi o scuză). Să nu credeţi că am ceva personal cu el. Dimpotrivă, îi purtam un
profund respect.
Îmi aduc aminte o întâmplare, când eram la Palatul Patriarhal (după ce mă eliberasem din închisoare). Dialogam pe coridoarele palatului, cu un preot, care era un fiu duhovnicesc de-al meu. Eram bărbierit, pentru că abia mă eliberasem din închisoare… Deodată, un „înalt” părinte, tânăr, a trecut prin holul patriarhiei, s-a oprit, s-a uitat la mine, m-a sărutat şi a plecat mai departe. Nu ştiam cine e. Apoi am aflat că era Mitropolitul Banatului. De atunci i-am purtat respect ca, de altfel, tuturor Mitropoliţilor…
– Care ar fi cea mai potrivită modalitate de a linişti evenimentul? Care ar fi cea mai bună atitudine?
– Autoritatea cea mai mare o are Sinodul. Fără o decizie oficială din partea Sfântului Sinod, orice iniţiativă a
unui grup de trăitori rămâne doar o reacţie izolată şi poate fi chiar dăunătoare, pentru că pune în pericol
credibilitatea Bisericii, şi aşa discreditată de mulţi. Din punct de vedere strategic, e o greşeală în momentul
de faţă să se atace, pentru că nu este vorba de un simplu ins, ci de un mitropolit care face parte din
sinod. În plus nu e încă momentul să ne dăm pe faţă, pentru că demascăm valorile şi, apoi, va şti
duşmanul unde să atace. Sinodul trebuie să ia o măsură…. Mă aştept, totuşi, să aibă o reacţie fermă, înţeleaptă. Până la urmă, oricum adevărul va birui, iar sinodalii care acum se tem să ia o măsură vor rămâne nişte laşi, pe nicăieri….
Mitropolitul Corneanu, oricum, demult era cunoscut pentru abaterile sale bisericeşti (făcea Liturghie după Liturghie pentru copii, în aceeaşi biserică, ca la catolici, schimba doar masa. Caraghios, nu?!). Greşeli de genul acesta ÎnaltPreasfinţiaSfinţia Sa are foarte multe, însă pe parcursul anilor s-au tot tolerat. Şi acum nici măcar nu îşi recunoaşte greşeala, deşi a fost fotografiat. Un alintat.
– Care este părerea Sfinţiei Voastre despre ecumenism şi până unde credeţi că ar avea voie să ajungă
această colaborare ecumenică – între ortodoxie şi alte confesiuni?
– Nu accept nici un fel de colaborare ecumenică, nici un fel de început, ce să mai vorbim despre sfârşit… Nu
accept să păstrăm legătură. Suntem ortodocşi, şi o cirtă, o iotă, dacă se cedează, s-a cedat tot, pentru că
Hristos vrea de la noi să rămânem întregi. Dracul, în schimb, vrea să-i dai o unghie şi dacă i-ai dat-o, asta
înseamnă că nu mai eşti stăpânul întregului, ci eşti doar o parte din întreg, pentru că adevărul nu se
măsoară cu metrul. Ori cedezi mult, ori cedezi puţin, e totuna, înseamnă că ai cedat tot.
Înseamnă că mişcarea ecumenică o caracterizaţi ca pe o mişcare satanică, diabolică?
– Aşa este. O mişcare satanică, am şi spus lucrul acesta. Citiţi Singur Ortodoxia Asta-i…, nu ne putem juca cu adevărul, nu accept să se schimbe nimic, nici o iotă, nimic! Catolicii de ce au schimbat crucea, dogmele, canoanele, considerându-se fără de nici o greşeală după teoria lor, infailibili, prin ei înşişi? Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi drept slăvitor, drept cinstitor. Aceasta e părerea mea.
Eu personal aştept o hotărâre din partea sinodului, însă din păcate, Mitropolitul Bartolomeu Anania se pare că a rămas cam singur.
Nimeni nu îşi doreşte moartea, însă sunt situaţii în viaţă când e mai bine să mori decât să faci compromisuri. Iertaţi-mă, vă rog, însă aici vreau să îl parafrazez pe George Coşbuc, „cu o moarte toţi
suntem datori”, dar nu-i totuna ortodox să mori sau ecumenist vândut.
Ce ecumenism? Suntem de peste 2000 de ani în ortodoxie şi acum ne-am trezit să facem plocoane Papei
de la Roma! E mai mult decât o mare greşeală. Adevărul e mai presus de toate!
Fraţii mei, acum eu nu vă vorbesc ca un mare erou, ci mă rog lui Dumnezeu să mă întărească în lupta mea de a rămâne ortodox. Dar în ceea ce mă priveşte, eu aşa gândesc, sub nici un chip nu am de gând să cedez. Ferească Dumnezeu!
Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur mărturiseşte Adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el. Pentru că, dragii mei, dacă ar fi vorba să comparăm cele de aici cu cele ce urmează după viaţa aceasta, e îngrozitor să te gândeşti că intri dincolo în Veşnicie ca un trădător al Adevărului!
Nu poţi să renunţi nici măcar la o „unghie”, este „unghia” mea! Putem să ne prezentăm la Judecată cu ciuntiri, cum vine asta?! Eu sunt ortodox numai cu o mână, nu şi cu cealaltă? Doar nu o să murim de mai multe ori, ci doar o singură dată! O luptă n-are nici un sens, dacă nu este spre o victorie sigură. De aceea trebuie gândită foarte bine strategia luptei. Când porneşti un război, trebuie să fii sigur de biruinţă, iar cel care biruie, întotdeauna, este doar Adevărul. Mă bucur că încă mai sunt oameni conştienţi şi maturi: atât în Rusia, Grecia, cât şi în ţara noastră care sunt capabili de o atitudine sănătoasă. Deocamdată am pierdut o bătălie, nu şi războiul. Acestea sunt cuvintele mele şi aceasta este părerea mea.
ApreciazăApreciază
http://www.evz.ro/opera-rock-jesus-christ-superstar-o-noura-reprezentatie-la-cluj.html
ApreciazăApreciază
” Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost, de fapt, o capitulare necondiţionată cu consecinţe imediate: 130.000 de soldaţi români prizonieri ( sunt surse care indică 180 000 de soldaţi) : deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în lupta alături de sovietici, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa.
[…]
Aşa s-a început procesul de falsificare a istoriei naţionale cu concursul regaliştilor, comuniştilor şi sovieticilor. Epurările şi arestările au devenit metodă de lucru, iar tehnica asasinatelor comise cu bună ştiinţă şi cu sânge rece s-a tradus în politică de stat. (Roy Medvedev, Despre Stalin şi stalinism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 96)
[…]
Măsurile lor urgente politico-militare au fost îndreptate în primul rând împotriva armatei, singurul obstacol în calea realizării obiectivelor social-politice preconizate de ei şi a cărei dramă începuse odată cu cele două dictaturi regale (1938-1940;1940-1944) amplificată apoi până la declin sub începutul celei de-a treia dictaturi, cea comunistă. Formată într-o înaltă şcoală de elită şi puternic încercată în cel de-al doilea război mondial, Armata română nu putea deveni peste noapte, „la apel”, o armată populară care să deservească noua putere atee.
[…]
Corpul de comandă al Armatei române a suferit o adevărată tragedie, după Actul regal de la 23 August 1944, prin întreg concursul factorilor de conducere ai ţării. Surprinzător sau nu, hotărârea de a se începe cercetarea activităţii unor mari generali români a fost luată înaintea semnării Convenţiei de Armistiţiu, care prevedea prin art.14, obligaţia Guvernului şi a Înaltului Comandament Român de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război. La 27 August 1944, Consiliul de Miniştri hotărâse deja cercetarea generalilor „vinovaţi”, înaintea ocupării Capitalei de către Armata Roşie. La 10 Octombrie 1944 a venit şi mult râvnitul Decret regal nr. 1850, publicat a doua zi, prin care împuternicea Consiliul de Miniştri să ia măsurile de rigoare, de privare de libertate împotriva „vinovaţilor” generali. (AMApN, fond 948/1, dosar nr.1581;fond 333, dosar nr.293 şi 930; ASRI, F.P. nr.18938,19124,19820,20198, 20275, 21535, 40011, 40016,105281).
[…]
Răsplătiţi pentru meritele deosebite de a-şi fi pus mai presus de propria viaţă, Ţara şi Neamul,cel puţin 81 de generali români au fost „ oaspeţii„ – iniţial – ai lui Mihai I care le-a oferit “onoarea” de a da jertfa supremă în chinurile greu de imaginat ale infernului concentraţionist născut prin decretele regale şi păstrat cu grijă de partenerii de coaliţie, comuniştii rămaşi la putere după plecarea regelui.
La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrâni, orbi, bolnavi de plămâni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali : Aurel Aldea –mort 1949, Constantin Anton – mort 1950, Constantin Antonie –mort 1952, Emanoel Barzotescu –mort 1951, Ion Carlaonţ –mort 1950, Dumitru Carlaonţ –mort 1952, Constantin Eftimiu –mort 1950, Nicolae Gheneraru –mort 1950, Iosif Iacobici –mort 1952, Gheorghe Koslinschi –mort 1950, Nicolae Macici –mort 1950, Gheorghe Macici –mort 1952, Socrate Mardari –mort 1954, Gabriel Negrei – mort 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu –mort 1949, Olimpia Stavrat – mort 1951, Gheorghe Stavrescu –mort 1951, Ion Sichitiu – mort 1952, Nicolae Stoenescu – mort 1951, Ion Topor – mort 1950, Alexandru Vatamanu –mort 1951.
La închisoarea Sighet, au dat jertfă martirică, în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral: Henri Cihoski – mort 1950, Grigore Georgescu –mort 1952, Alexandru Glatz – mort 1953, Gheorghe Marinescu – mort 1952, Nicolae Marinescu –mort 1953, Nicolae Pais –mort 1952, Alexandru Popovici –mort 1953 (96 de ani), Epure Popovici –mort 1953, Cehan Racoviţă –mort 1954, Mihail Racoviţă –mort 1954, Radu Roşculeţ – mort 1952, Nicolae Samsonovici –mort 1950, Nicolae Tataranu –mort 1952, Alexandru Tătărăscu – mort 1951, Gheorghe Vasiliu –mort 1954, Aurel Vlad, Anton Zwiedinek –mort 1953.
La Jilava, au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali: Ion Antonescu –mort 1946, Radu Băldescu –mort 1953, Sergiu Enulescu –mort 1949, Constantin Iordăchescu –mort 1950, Gheorghe Iliescu – mort 1957, Ion Mihăilescu –mort 1949, Ion Negulescu –mort 1949, Radu Rosetti – mort 1949, Constantin Teodorescu –mort 1950, Dumitru Teodorescu –mort 1957, Constantin Piky Vasiliu –mort 1946, Mihail Voicu –mort 1958.
La închisoarea Văcăreşti, în urma detenţiei au dat jertfa supremă un grup de noua generali: Ioan Arbore –mort 1954, Nicolae Ciuperca –mort 1950, Constantin Constantin –mort 1948, Grigore Cornicioiu –mort 1952, Constantin Ilasievici –mort 1955, Radu Korne – mort 1949, Vasile Mainescu –mort 1953, Ioan Mihailescu – mort 1957, Gheorghe Rozin –mort 1961.
Canalul Mortii, a fost locul unde au avut parte de o moarte cumplita sase generali: Gheorghe Giosan – mort 1953, Ioan Ilcuşu –mort 1953, Alexandru Nicolici –mort 1953, Emil Palangeanu –mort 1953, Nicolae Stoenescu – mort 1959, Constantin Voiculescu – mort 1953.
Închisoarea Făgăraş, a fost locul de detenţie de unde nu au mai apucat să plece niciodată, cinci generali: Emanoil Leoveanu – mort 1959, Gheorghe Stefan Liteanu –mort 1959, Gheorghe Linteş – mort 1955, Ion Popescu – mort 1954, Vasile Zorzor –mort 1952.
La Râmnicul-Sărat,acolo unde beciurile nu au ferestre, au murit orbi, înfometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei generali: Gheorghe Dobre –mort 1959, Gheorghe Jienescu –mort 1953, Constantin Pantazi –mort 1958.
În închisoarea Piteşti, „academia reeducării „ în chinuri cumplite au fost exterminaţi doi generali: Mihail Kiriacescu – mort 1960, Constantin Trestioreanu –mort 1957.
La închisoarea Botoşani a murit generalul Ion Petrovan în 1963, la Galaţi, generalul Petre Vasilescu în 1959,la închisoarea Gherla, generalul Vasile Pascu mort în 1960,la închisoarea Tg. Ocna generalul Constantin Tobescu mort în 1951, la închisoarea Ocnele Mari generalul Arthur Popescu mort în 1952, la închisoarea Dej generalul Traian Teodorescu, mort în 1951.
Istoria glorioasei Armate Române cuprinde şi nume de generali care au dat suprema jertfă pe frontul absurd al marilor trădări de neam şi ţară, aşa cum a fost cazul generalului Gheorghe Avramescu, a cărui moarte încă nu este nici astăzi suficient de cunoscută.
Mă voi opri cu respect asupra câtorva biografii de generali români, adevărate icoane ale unei reale demnităţi puse în slujba lui Dumnezeu şi a Neamului lor, din păcate mult prea puţin cunoscute de generaţiile actuale de românii,obligaţi să creadă că românismul este deja o noţiune învechită într-o realitate europeană.”
[…]
Sursa: http://confluente.ro/Temnita_comunista_ultimul_domiciliu_al_multor_eroi_romani_ai_celui_de_al_doilea_razboi_mondial.html
ApreciazăApreciază