SACCSIV – blog ortodox

ILIE TUDOR versus TUDOR GHEORGHE adica “basistul” legionar versus fiul sau aparator al Antenei 3. Sau cand MISCAREA LEGIONARA e buna in presa anti legionara basista

Posted in ANTENA 3, Traian Basescu, TUDOR GHEORGHE by saccsiv on august 17, 2014

646x404 (3)

Foto: http://adevarul.ro/news/eveniment/tata-fiu-tabere-adverse-antena-3-s-a-folosit-numele-campania-salvare-unui-comunist-murdar-1_53ee18240d133766a84deb53/index.html

Tudor Gheorghe (conform Antena 3):

“Dragă Mihai. Rupt de realitatea românească şi de români, fiind eu prin Spania într-o zonă fără fiţe turistice, am aflat cu amărăciune şi indignare ce se întâmplă cu ţara şi cu voi. În `59 tata a fost condamnat la 22 de ani de închisoare şi toată averea confiscată. Mama cu trei copii a fost trimisă pe drumuri. Prin `70 am primit o hârtie pe care scria că justiţia îşi cere scuze. De suferinţa noastră nicio vorbă. Până la urmă se va constata că totul a fost o făcătură ordinară cu un prea evident caracter politic. Şi totul se va uita! Amărăciunea, consumul nervos, injuriile aduse cu răutate de colegii de breaslă, orbiţi de invidie, şi altele cum vor fi şterse? Astea pe termen lung lasă urme. Cu toată prietenia pe care v-o port vă rog să treceţi zâmbind peste toate şi să iertaţi dar să nu uitaţi. Antena 3 este şi va fi ca Pasărea Phoenix. Cu statornică prietenie, Tudor Gheorghe”.
   Ilie Tudor (conform Kamikaze):

„Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor, care mai e și condamnat acum? Sunt uimit că și-au permis să spună așa ceva, nu cred că fiul meu ar fi putut să spună și el așa ceva. Fiul meu este în străinătate acum, îl sun peste câteva zile. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Așa procedează comuniștii, dintotdeauna, îi știu bine”
   Voi cita in continuare din doua articole postate pe site-urile Hotnews si respectiv Adevarul, pasajele despre Miscarea Legionara:

Tatal lui Tudor Gheorghe, fost detinut politic, despre Antena 3: S-au folosit de numele meu in campania lor de salvare a unui comunist murdar

Ilie Tudor, tatal rapsodului, legionar si apropiat de Corneliu Zelea Codreanu, cunoscut in special pentru cartea sa ”Un an langa Capitan”, s-a facut remarcat pentru atitudinea sa anticomunista exprimata de-a lungul timpului.
Ilie Tudor a facut parte din copiii saraci sau orfani din Oltenia adusi de Corneliu Zelea Codreanu la Bucuresti pentru a fi scoliti si pregatiti pentru ”comertul legionar” si pusi sub obladuirea Nicoletei Nicolescu, sefa femeilor legionare organizate in corpul ”Cetatuilor”. Fiind unul dintre cei mai mici copii adusi din provincie a fost numit ”iedul” de catre Codreanu.
Ilie Tudor a fost condamanat de regimul comunist ca legionar. In interviurile facute cu domnia sa acesta s-a declarat intodeauna ”legionar si un fervent anticomunist”.
Cartea sa „Un an langa Capitan” este una de referinta pentru literatura si memorialistica legionara: „Ne-a luat în primire o fată înaltă, zâmbitoare, care ne-a spus: – De acum înainte, eu sunt mama voastră. Era atât de caldă şi de atrăgătoare încât am iubit-o din prima zi. Era Nicoleta Nicolescu (…) din primele zile s-a început pregătirea noastră în vederea formării ca viitori oameni, comercianţi români, cu o morală legionară, creştină, cu un comportament corect…” Toate elementele educative necesare unei conduite normale sunt astfel parcurse, iar tinerii ajung în scurt timp sã le asimileze si sã se dezvolte în spiritul ei sub supravegherea atentã a noii lor „mame”, Nicoleta Nicolescu si a lui Bartolomeu Livezeanu, „sub care ne-am adăpostit din primele zile ale urcuşului spre adevărata trăire legionară.”(fragment din carte)

Tată şi fiu, în tabere adverse. „Antena 3 s-a folosit de numele meu în campania de salvare a unui comunist murdar“

Când spune “îi ştiu bine”, Ilie Tudor vorbeşte din postura omului trecut prin temniţele comuniste şi torturat de Securitate. Tatăl cunoscutului rapsod are 91 de ani şi o biografie fascinantă. La 14 ani a luat contact cu Mişcarea Legionară, fiind unul din cei 70 de tineri recrutaţi şi crescuţi, la iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, cu scopul de a studia Comerţul. În timpul regimului communist a fost arestat şi închis pentru 7 ani, între 1957 şi 1964. “Că am făcut o organizaţie de 23 de oameni ca să răstorn guvernul prin violenţa armată. M-au pus să semnez, să recunosc că am făcut organizaţie asta. «Nu semnez, domnule, ce să semnez, dacă n-am făcut?», le spuneam. Ei, când m-am trezit după prima bătaie, din care am rămas cu probleme la picior, un îndrumător de la Securitate de la noi din sat m-a luat şi mi-a zis: «Semnează, că te omoară ăştia!». «Cum? Dacă n-am făcut?». Atunci, mi-a deschis o uşă în spatele căreia l-am văzut pe părintele care m-a trimis la comerţul legionar. Era negru, plin de vânătăi, de sus până jos. M-am speriat. Când au venit a doua oară, am semnat tot şi în 1957 mi-au dat condamnarea de rigoare: 29 de ani de puşcărie, din care am făcut 7”, povestea Ilie Tudor în 2012, într-un interviu pentru “Weekend Adevărul”.

“Când vorbea părintele Stăniloaie, tăcea toată lumea”

Ilie Tudor a trecut, pe rând, prin închisorile Gherla, Aiud şi prin Colonia de muncă Salcia. Acolo i-a avut camarazi de celulă pe părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Petre Ţuţea. “Ne scot pe toţi şi ne bagă, cam 100 de persoane, într-o încăpere cu ciment pe jos. Stăteam unul lângă altul, să ne încălzim. Lângă mine – un bătrânel. Eu aveam un cojocel strecurat prin vizetă de un cetăţean din Perişor, care s-a eliberat după 14 ani. Când l-am văzut pe bătrânul acesta, am vrut să pun cojocelul sub el. «Tinere, ce condamnare ai?», m-a întrebat. «Ţine tu cojocul, că eşti tânăr. Eu, nu se ştie…». Nu ştiam cine e, numai mi s-a rupt inima când l-am văzut aşa. A doua zi mi s-a spus că e părintele Stăniloaie. Am rămas tablou! El sătea la trei celule de mine. Se bătea capa (n.r. – Codul Morse), aşa vorbeam între noi. Ei, când vorbea părintele Stăniloaie, tăcea toată lumea”.

“Când am ajuns acasă, pe la 4 dimineaţa, am văzut, pe-o funie agăţată, o pereche de pantaloni de bărbat şi o cămaşă bărbătească. „Ce-o fi, o fi“, îmi ziceam. „Să fiu tare!“ Eu mă aşteptam la orice.. de atâta timp plecat. Şi deschid uşa, iese nevastă-mea, albă şi cu fiica cea mare. Şi, din stânga, a apărut unul slab, negru, ţigănos, nu l-am recunoscut. Era Gigi al meu! (n.r. – Tudor Gheorghe)”

Ilie Tudor, fost deţinut politic

Ilie Tudor a avut probleme cu comuniştii chiar şi după Revoluţia din 1989, când oamenii din comuna Podari (judeţul Dolj) l-au vrut în scaunul de primar: “Chiar atunci, în timpul Revoluţiei. Mă pomenesc la poartă cu 30-40 de oameni. «Mă, nea Ilie, hai la Primărie!». «Ce să caut eu, nu ştiţi că sunt plin de râie?» – aşa glumeam eu de când venisem de la închisoare. Unul cu topor în mână: «Nu se poate, hai! Neapărat te punem primar!». «Bă, fraţilor, fiţi cuminţi!». Nimic, m-au dus la Primărie. Era goală, nu era decât omul de serviciu. Casa de bani era plină cu cotizaţiile oamenilor de partid. Am deschis-o şi am închis-o la loc. Am ales nişte oameni – că erau ceva lucruri de făcut – dar ei plecau toţi la cârciumă seara, când eu mă duceam acasă. O zi, două, trei, numai vorbă multă. Mă cheamă prefectul să mă felicite. «Domnule prefect, lăsaţi-mă să-mi aleg un consiliu şi întrebaţi-mă peste o lună ce am făcut». «Dar nu e consiliul acolo?». «Păi, ăştia sunt toţi comunişti», i-am zis. «Şi dumneata n-ai fost?». «Uite că n-am fost. Şi dacă nu pot să schimb consiliul, primiţi demisia mea».

   Comentariu saccsiv:

Acea legionara este aceasta mucenita:

MARTIRIUL LEGIONAREI NICOLETA NICOLESCU – torturata, violata si apoi arsa de vie la crematoriul din Bucuresti

   Alte detalii despre intalnirea lui Ilie Tudor cu ea puteti citi la:

Un chip de mărturisitoare: Nicoleta Nicolescu

Citind despre uciderea ei din 1938, cine inca nu stie va putea afla astfel ca legionarii au fost prigoniti si inainte de Ion Antonescu, nu doar in timpul lui Ion Antonescu sau dupa Ion Antonescu, adica pe vremea bolsevicilor. Dar desigur, sa se scrie si de treaba asta, deja ar fi prea mult pentru mass-media anti legionara, fie ea pro sau anti basista.

Ce le-o fi venit sa scrie insa si atat cat au scris, inca nu stiu. Poate pentru ca fragmentarea asta a societatii romanesti intre cele doua tabere basism – anti basism este atat de importanta pentru SISTEM incat se arunca absolut totul in batalie. Sau aproape totul, deoarece chestiunea cipului consider c-o vor exclude din dezbateri – certuri – circ. De asemenea si chestiunea UE = MAMONA sau ECUMENISM = RELIGIA ANTIHRISTULUI.

Asadar probabil ca SISTEMUL a considerat ca nu-i rau sa incerce si incolonarea simpatizantilor Miscarii Legionare in una din tabere. De curand scosesera in luminile rampei si tema presedintelui ortodox.

Ilie Tudor zice ca nu se uita la mizeria lor, adica presupunem ca la Antena 3. Atunci la ce se uita? Restul sunt bune? Nu stim care-i este parerea despre mass-media basista, dar daca e buna, atunci batranul legionar se afla intr-o mare eroare, caci totul nu este decat o gretoasa unitate in diversitate …

Si mai zice Ilie Tudor ca nu-i place ca Antena 3 s-a folosit de numele sau. Dar ca basistii se folosesc de numele sau in razboiul nebun ii place? Sper ca nu, dar cine sa-l intrebe?

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Partizanu said, on august 17, 2014 at 9:06 am

    Nimic nu e intimplator. Intreb si eu BAIETII ASTIA DESTEPTI s-au folosit de MESTER sau de UNELTELE lui (dalta si ciocanu pardon echeru si compasul)?

    Apreciază

  2. kosk said, on august 17, 2014 at 10:44 am

    off
    Kiev maidan? no, american maidan

    http://www.infowars.com/update-ferguson-protesters-taunting-riot-police/

    inca un pas si baga tancurile …probabil tot ‘rusii’ sunt vinovatii de serviciu..
    :mrgreen:

    Apreciază

  3. anonim said, on august 17, 2014 at 11:05 am

    E o confruntare foarte interesanta, numai ca batranul asta habarn nu are ca dupa 1 ianuarie 2015 dupa legea lui Crin o sa ajunga din nou la Aiud. Deci, e vorba de legile promovate de aceasta Alianta Crestin Liberala care promoveaza un traficant de copii pentru organe si aici e o mare contradictie. Cum poate sa fie crestin un individ care vindea copii pentru organe? Merita aceasta alianta sa se intituleze ,,crestina”?

    Apreciază

  4. Emi said, on august 17, 2014 at 1:31 pm

    Nu cred ca Ilie Tudor este „fan” televiziune in general.Care ar fi suspiciunile pentru care ar putea fi catalogat in termenul general „basist” ?

    Apreciază

  5. ORTODOXIE said, on august 17, 2014 at 1:32 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.

    Apreciază

  6. abc said, on august 17, 2014 at 4:49 pm

    Pitestiul la scara nationala,asta este.Totul se desfasoara cu dibacie si dupa un plan diabolic.
    In orce confruntare publica,este nevoie sa fie amestecati legionarii din generatia veche,sau simpatizantii lor de acum.Legionarii n-au putut fi compromisi pana acum, asa,dupa cum s-a dorit,
    Se folosesc de noi.Prin noi,se doreste atingerea acestui scop murdar.
    Eu vad cum se depun eforturi mari, pe toate caile,in acest sens.
    Ce mi se pare mie cu adevarat grav,este incapacitatea noastra de a ne comporta cresineste in astfel de situatii critice, incapacitatea de a reusi sa punem in practica poruncile si invataturile ortodoxe.
    Observ[cu mahnire],ca sunt putini cei ce tin cont de experienta vasta a fostilor legionari,lasata noua prin marturiile lor,si semnata cu sangele lor.Ne lasam trasi in capcana,folosndu-se de orgoliile noastre si interesele personale.
    Cu totii vom ajunge in fata acestor legionari de frunte,fie ca vrem ,fie ca nu,fie ca suntem pro sau contra legionarilor.Ce vom raspunde?
    Ei ne-au lasat o mostenire muceniceasca.Este oare suficient sa ne zburlim cat mai public si in termeni cat mai neortodox?
    iertati-ma,este ce simt in acest moment ca trebuie sa fac.Un semnal de alarma,daca imi este ingaduit.
    Doamne,ajuta!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.