SACCSIV – blog ortodox

ATI SIMTIT CU TOTII, DA? Luna iunie din acest an a fost cea mai calda din ultimii 134 de ani

Posted in incalzirea globala by saccsiv on iulie 31, 2014

   Iata ce putem citi la Luna iunie din acest an a fost cea mai caldă din ultimii 134 de ani:

Agenţia guvernamentală americană pentru climă a informat, luni, că temperaturile globale din luna iunie au fost cele mai mari din 1880, anul în care au început înregistrările în acest domeniu, scrie marţi agenţia DPA.

De asemenea, luna iunie a fost cea de a 352-a lună consecutivă cu o temperatură globală peste media secolului XX.

Recorduri de căldură au fost înregistrate în Groenlanda, în unele zone din nordul Americii de Sud, din estul şi centrul Africii şi din sudul şi sud-estul Asiei, a precizat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA.

Temperatura medie terestră şi de pe suprafaţa oceanului planetar a fost de 16,2 grade Celsius, comparativ cu media de 15,5 grade în secolul trecut, mai notează DPA.

Raportul autorităţilor americane vine în sprijinul avertismentelor date de climatologi potrivit cărora omenirea se va confrunta până la sfârşitul acestui secol cu creşteri de temperatură de 4 grade Celsius peste nivelul din epoca pre-industrială, în cazul în care nu este luată nici o măsură preventivă.

Potrivit specialiştilor, singura modalitate de a evita creşteri drastice ale nivelului mării, precum şi seceta letală este aceea de a menţine creşterea temperaturilor medii globale la 2 grade Celsius sau mai puţin.

Raportul mai indică faptul că temperaturile medii globale au crescut deja cu 0,85 de grade Celsius de la 1880 până acum.

Pentru a putea menţine creşterea sub 2 grade Celsius, omenirea ar trebui să reducă emisiile globale de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, între 40 şi 70 la sută, comparativ cu anul 2010 şi să facă aceasta până în anul 2050, mai scrie DPA.

La iniţiativa Uniunii Europene şi a naţiunilor în curs de dezvoltare cele mai vulnerabile, luată la conferinţa climatică de la Durban, în decembrie 2011, ONU negociază un nou acord internaţional privind schimbările climatice, cunoscut sub numele de Platforma Durban pentru o acţiune consolidată, care va acoperi toate ţările. Noul acord va fi adoptat în 2015, în cadrul conferinţei climatice de la Paris, şi va fi pus în aplicare începând cu anul 2020.AGERPRES

   Comentariu saccsiv:

   Asadar, ati bagat la cap, da? Oamenii de stiinta va spun ca a fost cel mai calduros iunie de cand vietuiti cu totul nociv pe acest pamant. Ati simtit, da? Care n-a simtit este un ce?

De ce a fost cel mai calduros? Pentru ca-i treaba cu incalzirea globala. De ce-i treaba cu incalzirea globala? Pentru ca sunteti prea multi pe acest Pamant, bai astia care nu simtiti. Cati sa va mai duca si aceasta biata planeta? Sunteti multi, deci consumati mult, deci respirati mult iar ca sa o duceti cu totul nemeritat de bine, trebuie ca industria sa va tot produca bunuri, adica sa produca si o gramada ce CO2. Intelegeti ecuatia, bai astia ce va tot inmultiti in nestire?

Dar lasa ca ELITE responsabile si cu putere decizionala vor rezolva benefic si ecuatia asta prin depopulare si GUVERN MONDIAL:

ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE

Masurile impotriva schimbarii climei sunt gandite pentru a crea rapid GUVENUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE

Tagged with:

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Willy said, on iulie 31, 2014 at 10:04 pm

    Eii….sau cum se zice pe aici prin America….well…not really. Locuind in statul Illinois, pot zice ca nu atat de calda a fost vremea in Iunie 2014, cat a fost de ploioasa. Au fost furtuni foarte multe , unele chiar violente, in sudul statului au si murit cativa. Dar nu calduroasa ca acum 3-4 ani, cand in Iunie deja erau 87-94 F constant (31-35 C). Doar noaptea ce mai simteai o briza mai racoroasa. In rest, mult bla-bla-bla pentru a isteriza naivii.

    Apreciază

  2. cristi o. said, on iulie 31, 2014 at 10:19 pm

    Mie nu mi s-a parut prea calduros… Ba dimpotriva. Sa-si verifice ipocritii aia termometrele, poate au baut tot alcoolul din ele si le-a crescut lor temperatura. Le donez eu un termometru cu mercur; sa-l bea si pe ala daca le da mana… E stiuta: „incalzire globala” inseamna masuri – euro 7-8-9-10 la motoare (bani in plus), frigidere cu nustiu-ce (bani & otrava in plus), vopseluri si mai „eco” (bani si toxicitate in plus), legume cat mai „eco” (adica mutante), apa putina cu reziduuri de la „gaze de sist”, medicamente mai multe si mai proaste, scaderea varstei pentru eutanasie, dublarea concentratiei de prafuri si zemuri spurcate stropite din avion si… Si putem continua pana dimineata, ca nebunii, sigur, nu se vor opri aici…

    Apreciază

  3. Radu said, on iulie 31, 2014 at 10:27 pm

    Reblogged this on radupopescublog.

    Apreciază

  4. dante said, on iulie 31, 2014 at 10:51 pm

    …..Si marmota invelea ciocolata…..
    Eu locuind in oltenia, atit de multa caldura am simtit vara aceasta, ca am stat cu geaca pe mine pina acum doua saptamini, iar de atita ploaie, o sa-mi construiesc o locuinta lacusta.
    Dar eu propun, ca pentru orice ” schimbare” climatica, sa se mai puna o taxa, asta asa…pentru salvarea planetei, si fie cald, fie frig sau seceta ori inudatii, oamenii de ” stiinta” sa fie acoperiti.
    O alta explicatie logica: in Romania, datorita introducerii taxei de prima inmatriculare, sau de poluare la masini, temperatura inregistrata efectiv in aceasta vara a scazut cu citeva grade bune, asa ca daca se mai baga ceva taxe de poluare in viitor, o sa se ajunga sa ninga in plina luna a lui cuptor.
    Totul este manipulare, si s-a ajuns la nivelul la care evidentele sint ignorate si rastalmacite, intr-o societate smirgheruita bine de tot pe neuron.

    Doamne ajuta!!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pungescu said, on iulie 31, 2014 at 10:58 pm

    Mie dimpotriva, mi se pare ca vara asta a fost mai racoroasa decat in alti ani (cel putin pana acum), in Romania. In alte veri era o canicula de nesuportat.

    Apreciază

  6. aniush said, on august 1, 2014 at 6:14 am

    Iunie? Nu mi s-a parut. Mai cald e acuma in iulie, dar nu tot timpul. Au fost chiar si zile ploioase.

    Apreciază

  7. Romeo2110 said, on august 1, 2014 at 7:34 am

    In Romania, din cauza ploilor in mod cert a fost mai friguroasa decat in ultimii 10 ani. Nici graul nu a putut fi recoltat cum trebuie. Tot din cauza ploilor a fost si iulie (in Bucuresti) suportabila si un pic racoroasa. O spun bolnavii de inima.

    Apreciază

    • Romeo2110 said, on august 1, 2014 at 7:48 am

      La unele televiziuni, s-a spus ca pe litoral in prima parte a sezonului, au fost foarte putini turisti din cauza vremii – in special la sf de saptamana. Deci economic sunt mult sub anul trecut.

      Apreciază

      • Romeo2110 said, on august 1, 2014 at 8:55 am

        Posibil sa se fi milostivit Dumnezeu de noi; pana la un punct, pt ca uite acum au venit inundatiile.

        Apreciază

  8. Radu said, on august 1, 2014 at 2:28 pm

    E la 180 de grade situatia ultimele veri au fost destule de placute as zice fata de cum era prin 2000 sau 2005
    Am mai citit pe undeva ca dimpotriva calota de gheata a crescut in ultimii ani la polul nord nu a scazut

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2415191/And-global-COOLING-Return-Arctic-ice-cap-grows-29-year.html

    e in limba engleza articolul din 2013…

    nu stiu cum a fost in USA sau in alte parti ale lumii vara asta dar in partea central sud estica a Europei unde suntem noi a fost destul de bine pentru sezonul cald.
    O luna si mai bine a tinut vremea cu noi ne-a mai ferit de acum cred ca va veni mai tare sa isi ia revansa
    Nu m-ar mira sa vad temperaturi peste 40 de grade si sa tina pana prin octombrie…

    Minciuni se zic si se continua se pare in aceasta directie…niste jigodii care se dau drept oameni de stiinta
    Stiinta pare ca se transforma intr-un instrument de propaganda si un fel de inchizitie cel putin in o parte a lumii civilizate…

    Apreciază

  9. Florin Ciprian Bodin said, on august 2, 2014 at 10:22 pm

    Dacă ţinem ocupaţi toţi „norii” aici la noi, în toate celelate zone nu mai bate deloc un vânt rece…

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.