SACCSIV – blog ortodox

GUVERNUL MONDIAL al MARTORILOR LUI IEHOVA

Posted in MARTORII LUI IEHOVA by saccsiv on iulie 9, 2014

Cititorul Ultimul Mohican mi-a trimis urmatoarea fotografie facuta dupa un pliant al lor:

martori1

Iata ce putem citi la articolul 212) Mitropolitul Etoliei dezvăluie caracterul mincinos al discursului despre Hristos al așa-zișilor ”Martori ai lui Iehova”:

Într-o enciclică pastorală, Mitropolitul Etoliei și Akarnaniei

dezvăluie caracterul mincinos al discursului despre Hristos al așa-zișilor ”Martori ai lui Iehova”

PRIN MATERIALELE LOR PROPAGANDISTICE CHEAMĂ LA CINSTIREA MORȚII LUI IISUS, PE CARE NU ÎL RECUNOSC DREPT DUMNEZEU, CI DREPT CEL MAI BUN DINTRE OAMENI. ATENȚIE: IEHOVIȘTII NU CRED ÎN HRISTOS CEL ÎNVIAT ȘI NICI ÎN ÎNVIERE. ÎNTREBARE CĂTRE MILENARIȘTII GRECI.

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Etoliei și Akarnaniei, kir Kosmas, printr-o enciclică pastorală a sa, încearcă să lămurească poporul credincios cu privire la înșelările, minciunile și răstălmăcirile Sfintei Scripturi de către așa-zișii Martori ai lui Iehova. Enciclica aceasta a emis-o ca reacție la ”marea” și foarte bine coordonata campanie propagandistică din întreaga Grecie a așa-zișilor Martori ai lui Iehova, campanie care are ca lozincă centrală comemorarea de către credincioșii a morții lui Iisus, pe care Îl consideră cel mai bun dintre oameni, nu însă Dumnezeu. În afară de dumnezeirea lui Hristos, ei neagă și Învierea Lui. Textul complet al enciclicei pastorale a Mitropolitului Etoliei este următorul:

”În întreaga noastră Grecie ortodoxă, în ultimele două săptămâni a avut loc o acțiune bine eșalonată a membrilor sectei «Martorii lui Iehova», care, din nefericire, invocă pentru ei și numele de «creștini». În multe orașe și sate au distribuit materiale propagandistice prin care îi invită pe toți la «comemorarea morții lui Iisus».

Societatea «Turnul de Veghe» obișnuiește să refuze orice sărbătoare creștină sau să îi schimonosească și să îi răstălmăcească conținutul teologic. De la această atitudine obișnuită a lor nu a făcut excepție nici sărbătoarea Paștelui, pe care o neagă, pentru că neagă însăși Învierea lui Hristos. În locul Paștelui creștin, care dă mărturie despre biruința Domnului nostru Hristos, Dumnezeu și Omul, Martorii lui Iehova sărbătoresc simpla comemorare a morții lui Iisus, pe care Îl consideră «cel mai bun om din câți au trăit vreodată pe pământ», nu însă Dumnezeul și Mântuitorul lumii.

Calendarul iudaic

Milenariștii sărbătoresc pomenirea aceasta în fiecare an, «în noaptea ce corespunde zilei de 14 Nissan a vechiului calendar iudaic». Organizează manifestări, mai ales în «sălile Regatului», după cum le numesc, și în alte spații, cum ar fi hoteluri, restaurante și cinematografe. În eparhia noastră își vor celebra comemorarea luni, pe 14 aprilie 2014, în centrele lor cunoscute.

În spațiul de adunare așează o masă. Pe masă pun pâine nedospită și vin roșu. Pâinea și vinul sunt considerate simple simboluri ale Jertfei lui Iisus și le numesc «embleme». Ceremonia începe cu un discurs referitor la moartea lui Iisus în care sunt reluate învățăturile lor înșelate despre Persoana Dumnezeu-Omului Hristos și despre taina Dumnezeieștii Euharistii.

După cuvântare, «emblemele» sunt purtate prin sală printre milenariștii prezenți, însă cu «emblemele» lor nu se pot împărtăși toți Martorii lui Iehova, spre deosebire de ceea ce se petrece în cultul ortodox al Bisericii, în care toți credincioșii au dreptul să se împărtășească de Preacuratele Taine.

Din pâine și vin se împărtășesc doar cei care fac parte din rândul celor 144 000, «din turma mică», așa cum o numesc ei, care vor trăi în cer și vor fi împreună-stăpânitori cu Hristos. Toți ceilalți vor avea parte doar de «speranța pământească». Aceștia, dacă rămân credincioși societății «Turnul de Veghe» și lucrează prin prozelitism spre cooptarea altora, vor trăi o mie de ani într-un paradis pământesc sub o guvernare teocratică. Altfel, vor fi uciși de Iehova la Armaghedon.

Milenariștii greci nu au dreptul să se împărtășească din emblemele iehoviste, de vreme ce toți aparțin clasei pământești, iar nu «turmei cele mici», adică celor 144 000 de aleși, al căror număr s-a completat încă din 1935, după cum menționează ei înșiși în periodicul «Turnul de Veghe» (numărul din 15 iunie 1992, p. 23).

Teoria că Hristos era doar un om bun

Aceasta este «comemorarea morții lui Iisus» la care ne cheamă Martorii lui Iehova și pentru această manifestare au ridicat în picioare toată Grecia.

Aici, însă, ne punem următoarea problemă: De vreme ce înșiși milenariștii nu se împărtășesc cu emblemele comemorării, de ce ne mai cheamă și pe noi să participăm la evenimentul lor?

Motivul pentru care fac aceasta este pur propagandistic. Doresc să sădească în inima și mintea creștinilor ortodocși îndoiala cu privire la Persoana Mântuitorului Hristos și să îi facă să conteste Taina Dumnezeieștii Euharistii.

Dacă Iisus Hristos ar fi «marele Slujitor al lui Dumnezeu», adică un simplu om bun, pe care Dumnezeu l-a ridicat mai presus de toți oamenii, ca al doilea după Tatăl în ce privește măreția, puterea și stăpânirea, după cum ei înșiși învață, atunci înseamnă că nu există mântuire. Un om nu poate să mântuiască întreaga omenire, ci doar pe sine însuși. Iisus însă nu este doar simplu om. Nu este «marele Slujitor al lui Dumnezeu». Nu este cel mai bun om de pe pământ. Este Fiul și Cuvântul cel veșnic al lui Dumnezeu, a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Care a fost împreună-părtaș la crearea lumii și la un anume moment a intervenit în istoria umană ca să mântuiască făpturile Sale. S-a întrupat prin lucrarea Sfântului Duh în pântecele Preabinecuvântatei Maria, care cu îndreptățire a fost numită «Născătoare de Dumnezeu», pentru că L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. Ca Om desăvârșit, Iisus a propovăduit, a făcut minuni, S-a răstignit, a înviat și prin Înălțarea Sa a ridicat ca un Dumnezeu firea umană la dreapta Tatălui.

Toate acestea le pune minunat în lumină Sfânta Scriptură. Iisus este «Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel viu» (Apocalipsă 1: 17-18), este «adevăratul Dumnezeu și viața de veci» (I Ioan 5:20), ale Căruia sunt «toate câte are Tatăl» (Ioan 16:15). Este Cel Care a propovăduit: «Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl» (Ioan 14:9). Este Cel pe Care L-a prorocit Isaia, «Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie…» (Isaia 9:5). Este Cel despre Care, atunci când L-a văzut înviat, ucenicul Său Toma a strigat cu toată puterea sufletului: «Domnul meu și Dumnezeu meu» (Ioan 20:28).

Comerț spiritual de sclavi

Cu acest Domn și Dumnezeu al nostru ne unim noi toți, credincioșii Lui, dat fiind că devenim membri ai Trupului Său prin Botez. Și după cum toate mădularele unui trup sunt hrănite de același trup, la fel și noi suntem hrăniți cu Trupul și Sângele Domnului, pe care El Însuși ni le oferă. Și ne împărtășim cu pâinea și vinul sfințite nu în sens comemorativ, după cum susțin Martorii lui Iehova, ci ca Trup și Sânge reale ale lui Hristos, după cum în mod foarte clar învață în multe locuri Evanghelia, pe care o răstălmăcesc și o denaturează milenariștii.

Iubiții mei,

Dumnezeu a dăruit libertate tuturor oamenilor, ca să hotărască ei înșiși asupra mântuirii sau pierzaniei lor. Biserica însă este datoarea să informeze despre primejdiile care ne pândesc în spatele măștilor acestui contemporan comerț spiritual cu sclavi. Noi nu îl urâm pe eretic, ci denunțăm erezia și îi rugăm pe toți creștinii ortodocși să se îndepărteze și să nu participe la adunările ereticilor.

În sfârșit, îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră față de eretici: «Dacă cineva nu cunoaște bine credința creștină, să evite orice întâlniri cu ereticii și să se îndepărteze de adunările lor. Pentru că nici pe eretic nu poate să îl folosească cu nimic, dar și lui însuși își agonisește o mare vătămare din pricina ereziei. Câți, așadar (ne spune Sfântul), au părtășie cu acești blasfemiatori, iau o mare parte a necredinței lor»”.

Sursa: Orthódoxos Týpos, 18 aprilie 2014, nr. 2019, p. 8.

Traducere: Anna Theodorou (G.O.)

Cititi va rog si:

VIDEO: Charles Taze Russell, fondatorul sectei “MARTORII LUI IEHOVA”, a fost MASON, iar la mormantul sau este o … PIRAMIDA

 

Tagged with:

66 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Valentin said, on iulie 9, 2014 at 8:59 pm

    să nu stați deloc de vorbă cu aceștia că pe mine cred că prea m-au păcălit odată. sunt cu duh înșelător, nu sunt chiar niște simpli distribuitori de pliante.

    Apreciază

    • Valentin said, on iulie 9, 2014 at 9:02 pm

      acele idei despre cum să vedem realist Biblia, combinate cu ideea de Hristos, salvator și Dumnezeu , dar fără a fi în duh ortodox, sunt combinate după multe idei foarte fascinante de reinstaurare a creației, guvern mondial cu ideea de la sfârșit în care se vede otrava că Hristos era doar un simplu om minunat, cam așa… pregătesc deci terenul lui antihrist.

      Apreciază

      • Valentin said, on iulie 9, 2014 at 9:04 pm

        e oribil ce propagă Martorii lui IEHOVA

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 12, 2014 at 12:33 am

        OFF TOPIC ȘOCANT! DOUĂ SCURTE ARTICOLE DESPRE ADEVĂRATA FAȚĂ A MASONERIEI! CU CINE VREA PATRIARHUL SĂ SE UNEASCĂ!

              Persoane de Rang Înalt din Europa se distrează vânând și omorând copii dezbrăcați!!!
               vremuritulburi, 19 iunie 2014
              
              Aceasta este unul dintr-o serie de articole preluate ca mărturie de la martori în fața Curții Internaționale de Drept Comun de la Bruxelles. Cinci judecători internaționali examinează dovezi de violuri de copii, tortura, crima și răpiri efectuate de către membri ai elitei mondiale apartinand cultului satanic Ninth Circle (Al Nouălea Cerc Satanic).
              Sacrificiile de copii s-a declarat ca au fost efectuate în catacombele din catedralele catolice ale Vaticanului, pe moșii și plantații private cât și în baze militare de stat din Belgia, Olanda, Spania, Australia, Irlanda, Franța, Anglia și Statele Unite. Cel puțin 34 de locuri unde au fost ingropati copii au fost identificate în Irlanda, Spania și Canada – dezgroparea lor fiind refuzata de catre guvernele statelor respective, la fel opunandu-se si Coroana Angliei și Biserica Catolică. Conform declaratiilor martorilor la intrunirile societatii Ninth Circle au fost prezenti Papa Francis, fostul Papa Ratzinger, reprezentanti ai bisericii Anglicane, reprezentanti din Biserica Unită a Canadei, oficiali ai Bisericii Catolice, inclusiv Cardinali, membri ai familiilor regale europene, inclusiv Regina Elisabeta și prințul Phillip, oficiali ai statului Canadian, Australian, ai Marii Britanii cat si reprezentanti ai guvernelor din Statele Unite ale Americii, membrii CIA, judecători, politicieni și oameni de afaceri din SUA, Belgia, Olanda, Canada, Australia, Franța, Irlanda și Marea Britanie, plus reprezentanti din armata SUA.
              Adolescentii erau drogati, dezbrăcati, violati, vânați în pădure și apoi ucisi de catre un grup de persoane de Rang Inalt din Europa, conform ultimului martor ocular din această săptămână care a depus mărturie în fața Curții Internationale de Drept Comun de la Bruxelles. Femeia a fost al patrulea martor ocular care vorbit despre aceste partide de vânătoare umane efectuate de catre elitele globale apartinand cultului Al Nouălea Cerc Satanic. Un fost membru al unui grup de interse(sindicat) din Tarile de Jos cunoscut sub numele de Octopus, a mărturisit că victimele pentru aceste partide de vânătoare umane au fost adus din centrele de detenție pentru minori din Belgia și Olanda.
              “În 2004 am participat fara sa vreau la o actiune de tortură, viol și omor de copii care au fost drogați, actiune efectuata de catre un grup de persoane de rang înalt din Țările de Jos”, a declarat o femeie. “Am fost dusa la o “petrecere” de vânătoare în Belgia, aproape de Bruxelles, unde am vazut doi baieti si o fata in varsta de 14 – 16 ani care au fost vânati și apoi ucisi de către elitele globale. Partida de vânătoare umana a fost bine păzita de către Garzile Roiale. Mi s-a spus că si Regele Albert al Belgiei a fost prezent. “
              Alti patru martori oculari au confirmat că în calitate de copii și tineri au fost forțați să participe la partide de vânătoare umane, unde ei si altii copii au fost violati, unii dintre ei ucisi, dupa care penisurile baietilor decedati au fost tăiate jos. Se presupune că exista un palat rural olandez unde penisuri de băieți sunt expuse ca trofee pe un perete. Unele partide de vânătoare au fost găzduite chiar pe domeniul Palatului Belgiei unde locuieste Regina Beatrix.
              
               Regina Beatrix
              Terapeuta olandeza Toos Nijenhuis a susținut că la varsta de patru ani a fost forțată să asiste la crime de copii, in care a fost implicat fostul Papa Ratzinger, un Cardinalul catolic olandez, plus tatăl Reginei Beatrix și fondatorul grupului Bilderberg, Printul olandez Alfrink Bernhard. “Am văzut crima fostului Papa Joseph Ratzinger care a ucis o fetiță”, un alt martor a confirmat. “Actiunea s-a petrecuta la un castel francez in toamna anului 1987. Ce s-a intamplat acolo a fost urât, oribil și nu s-a întâmplat doar o dată. Ratzinger și Bernhard au fost unele dintre cele mai proeminente figuri care au luat parte.”
              
               Papa Joseph Ratzinger
              În Irlanda, Spania și Canada, s-au descoperit 34 de locuri unde au fost ingropati copii și se pare ca au legatura cu activitățile Ninth Circle. Cel mai mare loc dintre aceste a fost Mohawk, Școala Rezidentiala Indiana din Brantford Ontario, unde in 2008 au fost identificate mai multe resturi de copii, înainte ca Biserica Catolică, Guvernul Canadian și Coroana Engleza sa opreasca săpăturile. Curtea ICLCJ din 2013 a constatat ca Regina Elisabeta și prințul Phillip sunt gasiti vinovati pentru dispariția din 10 octombrie 1964 a zece copii nativi de la școala catolică rezidențiala din Kamloops, British Columbia. În primele două săptămâni dn 2014, martorii curtii au identificat ca participanți la actiuni care includeau violarea și uciderea de copii Mohawk și nou-născuți, reprezentanti ai caselor regale olandeze și belgiene . Persoanele identificate au fost Bernhard și Regele Hendrick, consoarta reginei Wilhelmina a Olandei.
              Alte persoane identificate ca fiind observate in timpul partidelor de vânătoare umane au fost Printul Johan Friso și soția lui Mabel Wisse Smit, foști miniștri, generali ai armatei olandeze, Secretarul de stat Raad van State din Olanda, Regina Beatrix și alți lideri politici, la nivel mondial, inclusiv din Statele Unite. “Bineinteles ca Willem Alexander și Regele Filip la fel ca si soțiile lor, stiu despre acest abuzuri si crime savarsite asupra copiilor”, a declarat un martor ocular. “Dar nu fac nimic in privinta asta și probabil sunt cei care doresc oprirea investigațiilor și urmăririlor penale.”
              
               Printul Johan Friso
              În ianuarie 2014, fratele regelui Olandei Printul Johan Friso a intrat în comă după ce trei site-uri de limbă olandeză au pus intamplarile pe internet. Site-urile au arătat că Friso a fost la vânători umane . “Povestea a ajuns pe internet după ani de încercări in care s-a insistat ca Sistemul Politic si Departamentul de Justitie din Olanda să acționeze împotriva criminalilor”, a declarat un martor ocular. “Nimeni nu a făcut nimic pentru ai opri pe acesti criminali, probabil pentru că Regina Beatrix și Regele Albert au intervenit in investigații.”
              Partidele de vânătoare umane au avut loc pe domeniul Palatului Belgiei unde locuieste Regina Beatrix conform altor doi martori care au confirmat ca Papa Joseph Ratzinger și tatăl Reginei Beatrix care a decedat intre timp, Bernhard Alfrink, au fost prezenti la sacrificile de copii. Ambii s-au declarat a fi simpatizanți ai nazismului.
              Curtea ICLCJ a primit o colecție de înregistrări din arhiva iezuita despre un alt cult de sacrificiu de copii, cunoscut sub numele de Cavalerii Întunericului. In 1933 cavalerii erau numiti de către iezuiții catolici și divizia nazista Waffen SS . Înregistrările au arătat ca Ratzinger a fost identificat ca fiind un membru al Cavalerilor in timp ce era Asistent Capelan SS la lagărul de concentrare Ravensbruck în Germania. Înregistrările au aratat de asemenea, că Ratzinger a participat la ritualuri de sacrificii de copii, utilizând copii răpiți din tabere sau prizonieri politici.
              Un alt document prezentat instanței si numit Privilegiul Magistratilor a indicat ca sacrificile de copii au fost un eveniment regulat la Vatican. La frageda varsta de 12 ani “Svali” din San Diego County California a afirmat că a fost dusa in catacombele de sub Vatican pentru a asista la sacrificiul unui baietel pe care il drogasera în vârstă de numai trei anisori. În acest film intervievatorul ei a spus că in urma cu 24 de ani o alta fata pe nume “Maria”, i-a spus ca si ea a asistat la un alt ritual satanic in care a fost sacrificat un copil în aceleași catacombe din Vatican.
              Săptămâna trecută, un anchetator de poliție irlandez a raportat la Curtea ICLCJ că aproape 800 de copii au fost gasiti îngropati intr-un bazin de decantare a unei manastiri catolice de maici, trupurile copiilor au fost gasite dezmembrate si decapitațe – semne care arata ca ar fi putut fi uciși în ritualuri satanice. În ultimele două luni, Curtea ICLCJ a adunat o gramada de marturii cu privire la violuri, tortura și uciderea copiilor facute pana aproape de anul 2010 de lideri catolici, membri ai familiei regale europene și alte elite globale.
              Curtea ICLCJ a adunat o gramada de dovezi noi și o serie de noi martori vin înaintea curtii pentru a depune mărturie cu privire la Al Nouălea Cerc Satanic. Ei au descoperit ca membri aparinand cultului Al Nouălea Cerc Satanic sunt implicati la nivel internațional în sacrificarea, răpirea, ucidera si exploatarea copiilor. Cei cinci judecători internaționali, precum și cei 27 de membri ai juriului sunt de asteptat să rămână în sesiune pentru cel puțin inca un an, ca urmare a complexității cazurilor.
              A fost oferita protectie cetățenilor sau angajaților Vaticanului, Coroanei Angliei, bisericilor sau angajati din diferite guverne care doresc să depună mărturie sub jurământ sau aduc dovezi care conduc la urmărirea penală a acestor elite globale suspectate de comiterea de infracțiuni. Recompense de până la 10.000 de euro aproximatv 13660 de dolari sunt disponibile prin intermediul instanței ICLCJ.
              Curtea ICLCJ a lucrat cu peste 450 de Ofiteri de Drept Comun din 13 țări, care operează in 51 de grupuri ca experti locali. Fondurile de organizare locale au fost disponibile pentru Grupurile de Drept Comun prin intermediul Tribunalului Internațional impotriva Crimelor efectuate de Biserică și Stat. Pentru a contacta ofiţerii de la Curtea Internaţională de justiţie din Bruxelles sunaţi sau trimiteţi e-mail la: hiddenfromhistory1@gmail.com, info@iclcj.com, admin@iclcj.com, 250-591-4573, 386-323-5774
              Sursa: http://truthcdm.com/

               anca said: iunie 20, 2014 la 7:32 pm
              Doamne bunule DUMNEZEULE, unde s-a ajuns!, in ce lume traim, cine a ajuns sa conduca omenirea, cine pretinde respect pentru coroana regala a unui stat cu asemenea fecale la conducere,cu papi ca astia de la VATICAN, cu oameni cu influienta in politicile statelor?!
        Salvarea omenirii consta in a distruge aceste scursuri, a curata fata pamantului de “RAUL”care a pus stapanire pe tot. DUMNEZEU sa ne ajute!

               Alexandra Axu said: iunie 21, 2014 la 9:21 am
              Nu stiu cum mai are Bunul Dumnezeu atata rabdare… Oricum papa a fost acuzat de multe ori ca a participat la ritualuri din astea si cine stie cate lucruri se mai intampla…! Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa aiba grija de noi si sa ne ajute!

               anca said: iunie 21, 2014 la 3:41 pm
              @Alexandra Axu,dar nu cred ca este indeajuns numai sa ne rugam si sa asteptam mila de la bunul Dumnezeu.

               Iacoboaie Radu said: iulie 11, 2014 la 4:52 pm
              Părintele Iustin Pârvu ne îndemna să fim informați și vigilenți. ASTA ESTE MASONERIA ȘI ESTE BINE SĂ ȘTIM CINE ESTE, PENTRU CINE LUCREAZĂ ȘI CE ROL ARE ÎN SOCIETATE.
              ÎN TIMPUL COMUNISMULUI S-A INOCULAT ÎN MENTALUL COLECTIV AL POPORULUI ROMÂN FRICA ȘI ASCULTAREA OARBĂ FAȚĂ DE CEI AFLAȚI LA PUTERE (,,PARTIDUL MULTIUBIT”).
              DUPĂ 1989, NE-AM PRICOPSIT CU COMUNISMUL CU FAȚĂ UMANĂ (PSEUDO-CAPITALIST), CARE ELIMINÂND TREPTAT ROMÂNII DE CERTĂ VALOARE, SUBMINÂND ECONOMIA NAȚIONALĂ ȘI ÎNCURAJÂND CORUPȚIA, A DETERMINAT ÎN MOD PREMEDITAT AVERSIUNEA ROMÂNILOR FAȚĂ DE POLITICĂ (ARTA GUVERNĂRII) ȘI APATIA CIVICĂ (constatată mai ales la alegeri).
              ÎN PREZENT, SCĂDEREA DRAMATICĂ A NIVELULUI DE TRAI AL MAJORITĂȚII COVÂRȘITOARE A ROMÂNILOR, CUMULATĂ CU DECĂDEREA INDUSĂ (PROVOCATĂ) A CULTURII (a învățământului românesc și cea prezentă în mass media aservită în mare parte ,,elitelor” masonice) SUNT FACTORII DETERMINANȚI PENTRU MENȚINEREA MASELOR ÎN IGNORANȚĂ ȘI ROBIE (APATIA).
        Câți români oare au aflat măcar că există masoneria și câți știu ce înseamnă aceasta și ce rol distructiv joacă cu adevărat în societate? DACĂ ROMÂNII NU SE TREZESC ACUM, MÂINE VA FI PREA TÂRZIU…
        Masonii își văd liniștit de treburi, își freacă mâinile cu multă satisfacție ori de câte ori duc la îndeplinire unul din planurile ticluite în cluburile lor selecte (ateliere și loji) și râd pe seama noastră a românilor, pe care ne consideră de rang inferior față de ei (ILUMINAȚII), o gloată incultă și nedemnă (considerându-ne potrivit Talmudului lor goimi, adică animale). Și oare animalele nu au fost aproape toate cipuite? Acum NE VOR CIPUIȚI ȘI PE NOI!…

            Un lider catolic iezuit demisioneaza dupa ce a fost acuzat ca a participat la ritualuri in care au fost sacrificati copii. Demisoneaza si Papa Francisc?
        vremuritulburi, 11 iunie 2014

            Liderul catolic iezuit Adolfo Panchon si-a anunțat demisia în această săptămână după ce Curtea Internațională de Drept Comun de la Bruxelle a dovedit implicarea sa in cultul satanic Ninth Circle(Al Noualea Cerc Satanic) care organizeaza ritualuri, in care sunt sacrificati copii. In conformitate cu buletinul publicat de Tribunalul Internațional pentru Crime ale Bisericii, “in ultima lună, cinci judecători au examinat numerosi martori și documente din arhiva Vaticanului care ii dovedesc în mod clar pe Adolfo Panchon, Papa Francis, fostul Papa Ratzinger și Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby de participarea in ritualuri care implicau violuri și uciderea de copii, fapte care au avut loc pînă nu demult, anul 2010″. În ultima lună ITCCS a început urmărirea penală in fata a cinci judecători internaționali și a 27 de jurati, ne spune childabuserecovery.com.
            
             Fostul Papa Joseph Ratzinger saruta un tânăr enoriaș
            Remarcile bizare ale Papei Francis în timpul turneului de săptămâna trecută in Orientul Mijlociu, in care declara ca “Abuzul sexual este ca un ritual satanic“, arată că el înțelege că violurile copiilor din cadrul bisericii sale sunt legate de ritualuri satanice în care el însuși a participat “, a spus procurorul de la Bruxelles . “Considerăm remarcile Papei o admitere tacită de vinovăție și intaresc astfel implicarile sale în această crimă monstruoasă.”
            Un Ordin catolic iezuit numit “Privilegiu Magistratilor”, datat 25 decembrie 1967, cu privire la acest diabolic ritual “Liturghia Neagră” si care a fost extras din arhivele Vaticanului, a fost furnizat catre instanța de judecată. Documentul a fost inaintat pentru a demonstra că fiecare nou Papa era obligat sa ia parte la ritualul satanic Ninth Circle in care erau sacrificati copii ca mai apoi sa li se bea sangele.
            “Documentele Vaticanului indică în mod clar faptul că timp de secole iezuiții au avut un plan premeditat in care pentru acest ritual, se rapesc nou-născuți ca sa fie sacrificati pentru ca mai apoi sa li se counsume sângele”, a declarat Procurorului șef in fata instanței. “Planul acestui ritual satanic este efectuat pentru a obține putere “spirituală” din seva de nevinovat, asigurându-se astfel stabilitatea politică a papalității din Roma. Cel putin din anul 1773, aceast ritual a devenit traditie si este efectuat periodic de către Biserica Romano-Catolică, Iezuiți și fiecare Papa. “
            Reţeaua de supravieţuitori organizată de Leopold şi îndreptată împotriva Terorilor Bisericii a trimis o delegaţie de martori la Curtea din Bruxelles.
            Din 2014 curtea de la Bruxele a inceput urmarirea penala a mai multor lideri ai gruparii Ninth Circle, printre care Papa Francisc, Adolfo Panchon si Welby .Cel putin 8 martori au marturisit ca fie Papa Francisc, fie Papa Ratzinger sau Panchon au fost prezenți impreuna cu ei in aceste orible ritualuri in care erau sacrificati nou nascuti.
            Buletinul ITCCS din 27 Mai, anul curent, a anunțat că instanța a primit noi dovezi de la surse din Vatican in care se specifica ca Papa Francis a depus eforturi uriase pentru a acoperi activitățile organizatiei Ninth Circle și a încercat să ascunda dovezile incriminatoare.
            În timp ce Pachon a decis să demisioneze, Papa Francis a sugerat reporterilor în timpul turneului recent incheiat din Țara Sfântă, ca este posibil ca si el sa urmeze exemplul fostului Papa Ratzinger și să se retragă. La data de 15 februarie 2013 instanța de la Bruxelles a constatat ca Ratzinger era vinovat de crime împotriva umanității. El a demisionat câteva zile mai târziu, pe 28 februarie.
            Dovezile prezentate curţii în 2013 pot fi găsite în articolul lui Kevin Annett, intitulat „Hidden no longer” (nu ne mai ascundem-nu mai este un secret) şi disponibil gratuit aici.
            
             Papa Francisc
            Săptămâna trecută, instanța a amânat sesiunea pentru câteva zile, după ce a primit veste că un nou ritual de sarificare de copii este planuit de Ninth Circle pentru data de 15 august 2014 într-o incapere aflata sub Catedrala romano-catolica Marie Reine du-Monde din Montreal, Canada. Unii dintre martori pe cand erau copii, de asemenea, au mărturisit că au fost fortati sa se uite la sacrificii de noi nascuti si in alte locatii: în cripta Castelului Caernarfon în Țara Galilor, in catacomba aflata in subsolul din aripa de vest a școlii rezidentiale canadiene Branton Ontario Mohawk din India cat si pe plantatii din Franța, Olanda și Statele Unite ale Americii .
            Martorii au numit si alte persoane importante ca facand parte din organizatia Ninth Circle, printre ele se numara: Cardinalul Alfrink apartinand bisericii catolice Olandeze si Prințul Bernhard al Olandei; Membri ai familiei regale britanice, olandeze și belgiene, inclusiv Regina Elisabeta, Printul Phillip, regina olandei Wilhemina si alti membrii din familia ei; Doi judecători britanici ai Inaltei Curti de Justitie, inclusiv judecătorul Fulford, un episcop catolic canadian și miniștri de stat din Belgia și Anglia.
            Unii au fost victime mai recente ale acestei elite globale – cultul Ninth Circle al sacrificiilor cu copii. Soldatul britanic Vivian Cunningham a rămas drogat la spitalul St George din Stafford, Anglia, doar pentru că a pus întrebări cu privire la mandatul de arestare al reginei Elisabeta pentru răpirea a zece copii. Cetateanul britanic David Compman şi soţia acestuia au fost acostati, drogaţi, arestaţi şi încarceraţi la centul pentru boli mintale din parcul regal al Londrei deoarece au postat mandatul de arestare al reginei Elisabeta pe o biserică catolică. Arestarea şi eliberarea lui Compman au fost surprinse în acest video.
            În luna octombrie a anului trecut, în Kitchener, Ontario, Canada Steve Finney încerca să expună cazul din 2013 al cultului satanic Ninth Circle cu privire la 50.000 de copii dispăruţi caz care includea şi răpirile reginei Elisabeta, acuzarea şi condamnarea acesteia. Finnez a fost arestat şi ţinut în închisoare trei zile fără a-i fi aduse acuzaţii. Protestele din întreaga lume organizate de ITCCS par a fi fost de ajutor pentru eliberarea lui Finney şi a lui Compan.
            Fostul rezident al şcolii Kamloops, William Combes şi alţii nu au fost la fel de norocoşi. Nativul canadian a fost pus în comă indusă şi apoi a murit după ce, în 2010, a discutat într-un interviu la radio cum că a fost martor la faptul că regina Elisabeta şi prinţul Philipp au părasit şcoala cu zece dintre prietenii săi şi totodată colegi rezidenţi ai şcolii Kamloops. Şeful Louis Daniels, Harriet Nahanee, Jonny Bingo Dawson and Ricky Lavillee au murit de asemenea în condiţii misterioase chair înainte de mărturiile programate ale acestora la procesul din 2013 cu privire la cei 50.000 de copii dispăruţi.
            Mai multe dovezi privind activităţile cultului satanic Ninth Circle cu privire la sacrificiile de copii în următoarele buletine informative ale biroului procurorilor din cadrul curţii de justiţie ICLCJ. Era de aşteptat să dureze mai mult de un an judecarea acestui caz din cauza numărului de martori care ieşit în faţă şi al dovezilor prezentate pînă acum curţii.

            Pentru a contacta ofiţerii de la Curtea Internaţională de justiţie din Bruxelles sunaţi sau trimiteţi e-mail la: hiddenfromhistory1@gmail.com, info@iclcj.com, admin@iclcj.com, 250-591-4573, 386-323-5774

        Iacoboaie Radu said: iulie 11, 2014 la 5:17 pm
            Acum îmi explic cum de a fost posibil ca predecesorul actualui Papă să-și dea demisia. Datorită scandalului cu copiii uciși ritualic în catacombele Vaticanului, la care a participat…

            Urmariti va rog si postarile de mai jos: (le găsiți pe site-ul vremuritulburi.wordpress.com – n.a.)

        Incendiu la Peștera Nașterii Domnului din Betleem, la câteva ore de la vizita ereticului papa Francisc I
        Aberatiile blasfemiatoare din dogma papistasa a Conciliului I Vatican
        Video: Profetia papilor, Universul credinţei, TVR 1
        Papa Francisc se inchina la extraterestrii adica… la draci
        Monahul Teodot de la Manastirea Petru Voda marturiseste adevarul!

        Apreciază

      • Valentin said, on iulie 12, 2014 at 12:56 pm

        a dat și la televizor că în Irlanda s-a făcut foarte mult caz încă din anii ’80 după ce în primă instanță doar un tânăr a avut curaj să demasce abuzul făcut asupra sa în copilărie de către un lup în haine de cleric,catolic.
        au apărut apoi sute de cazuri care au fost evaluate și luate în serios de polițiști. s-a soldat cu 6 ani de închisoare pentru făptaș,(pt. pedofilie 6 ani? și făcuse sute de abuzuri) dar dupa aia a revenit în aceeași poziție.
        iat ancheta a ținut 17 ani … în timpul ăsta era liber și făcea abuzuri în același fel. a fost favorizată menținerea lui acolo cu posibilitatea de a racola tinerii pt. viitoare poziții în cler.
        deci e practică susținută de „biserica-soră” dată anatemei de sfinții părinți, căci este desfrânata apocaliptică. Singura Biserică a lui Hristos este Biserica Ortodoxă!

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 11:11 am

      OFF TOPIC FOARTE IMPORTANT!

      UN RĂSPUNS INDIRECT ȘI DIPLOMAT DIN PARTEA PATRIARHIEI ROMÂNE LA SCRISORILE TRIMISE CĂTRE ACEASTA (pe blogul Discerne, la articolul mai vechi Subminarea din interiorul Bisericii Ortodoxe prin ierarhii şi preoţii căzuţi în erezii – Radu Iacoboaie)

      Având în vedere polemica de ieri cu un ,,preot român” care se semna ,,ortodox” pe blogul Apologeticum și cea de pe blogul Discerne cu un teolog sau preot, care se semnează ,,Dan”, am ajuns la concluzia că se încearcă reducerea mea la tăcere prin ,,cumpărarea” mea. Am mai pățit aceasta cu ani în urmă, când un monah mi-a sugerat că ar trebui să intru în masonerie…
      Întâi voi reda comentariul primit de la Dan (sunt prea multe de spus, mi-ar trebui cteva pagini să scriu), pe care îl consider un răspuns discret din partea Patriarhiei, care nu are curajul să răspundă direct, având în vedere toate argumentele invocate în comentariul său mai amplu:

      Dan commented on

      Domnule Radu, deși eu nu am sesizat scurtarea ecteniei până acum pe la parohiile la ale căror sfinte liturghii am participat, vă cred pe cuvânt când spuneți că există (mulți) preoți care nu mai rostesc toată ectenia de care discutăm. (bine-ar fi să-i întrebați/să-i întrebăm de ce nu fac treaba asta până la capăt). Cred asta pentru că este un fapt cercetat de dumneavoastră, o concluzie bazată pe fapte.

      Însă dați-mi voie să mă îndoiesc că patriarhul Daniel ar fi mason sau ar cocheta cu masonii.

      Mie mi se pare că este de notorietate faptul că Patriarhul este calomniat de câțiva ani, ca fiind mason. În blogosfera ortodoxă, există unele voci foarte gălăgioase și agresive care nu-l mai scot pe patriarh din această etichetă încă de alegerea sa ca întâistătător al BOR. (http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/bor–patriarhul-daniel-nu-este-mason-108264)

      Însă niciunul dintre calomniatorii săi nu a adus măcar o singură dovadă că patriarhul ar fi mason, sau măcar ar ”cocheta” cu masonii! Ori o acuză nedovedită este o calomnie, deci un păcat!… și încă unul foarte urât. În plus, lăsând deoparte și creștinismul, fiecare persoană din țara asta are dreptul la prezumția de nevinovăție, până la proba contrarie. Ori se pare că patriarhul Daniel nu are acest drept: ”el este mason (sau cochetează cu masonii) pentru că este ecumenist, iar dacă este ecumenist înseamnă că e mason”. Eu vă invit însă frățește să ieșiți din această logică păguboasă. Pentru că a avea înclinații spre ecumenism sau chiar acte de ecumenism, nu înseamnă în mod necesar și obligatoriu a fi mason sau a cocheta cu masoneria.
      Da, este un fapt că Patriarhul a trecut peste canoane rugându-se în cadrul unor slujbe, împreună cu prelați eterodocși. Există filmări în acest sens. Desigur, regretabil dar sperăm nerepetabil. Însă de aici până la apartenența la masonerie, sau cochetarea cu masoneria, este cale lungă ca de la cer la pământ.

      Ceea ce fac calomniatorii patriarhului Daniel este un păcat săvârșit în mod sistematic, pe care respectivii îl consideră un act de mărturisire de credință. Și cu atât mai mare este înșelarea. Nu mai zic de tulburările care s-au tot făcut, dându-se naștere la un val anti-sinodal, deci anti-ierarhie… deci un val cu duh sectar…. și mă abțin să dau nume.

      Să fim serioși. Simpla fotografiere cu persoane influiente din UE, care au apartenență la masonerie sau simpatii în acest sens, nu te așează în tabăra lor. (http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/06/01/fratele-mason-daniel-ciobotea-pretinsul-patriarh-al-romaniei-ecumenist-indracit-se-intalneste-cu-fratii-lui-de-loja-masonica-din-europa/)
      Ele sunt expresia unor protocoale de diplomație, de bun simț, nimic mai mult. La fel, întâlnirea cu o persoană cu apartenență certă la masonerie, nu te așează în rândul cochetării cu masoneria, la fel cum nici fotografierea unui mason cu un creștin autentic nu-l face pe cel dintâi creștin pravoslavnic. Altfel, dacă simpla interacțiune cu oameni apostaziați ar fi dovadă de apostazie, înseamnă că fariseii și cărturarii l-au acuzat pe bună dreptate pe Hristos Domnul că e păcătos că umblă cu vameșii și prostituatele!
      Domnule Radu, vă rog frățește să discerneți asupra faptelor și intențiilor oamenilor. Fac apel la acest proces de analiză pentru că ne aflăm pe un site dedicat acestei cauze.

      Dacă Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu masoni mai mult sau mai puțin dovediți, asta nu ne dă dreptul să-l plasăm în sfera masonilor, cum nici dumneavoastră nu sunteți plasat în sfere de apartenență neortodoxă dacă vă întâlniți cu persoane dubioase (ori chiar anti-creștine) în interes de serviciu.
      V-ați gândit vreodată că patriarhul Daniel apără interesele Bisericii? V-ați gândit că astfel de întâlniri nu pot fi evitate pentru că s-ar face rău Bisericii?
      Deci vă rog, nu întrețineți o acuzație nefondată! Iar dacă aveți dovezi în acest sens, atunci vă rog, nu ezitați să o arătați tuturora spre lămurire. Ar fi o premieră în blogosfera ortodoxă. Însă eu mă îndoiesc că aveți măcar o singură dovadă în acest sens.

      Trecând mai departe, susțineți că ”dacă va apărea o carte despre mărturisitorii din temnițele comuniste, incluzând pe legionari, SUNT CONVINS CĂ NU VA FI DELOC CREDIBILĂ, ÎNTRUCÂT ESTE MULT PREA PUȚIN ȘI PARE O SIMPLĂ FORMALITATE.”, dar afirmația dumneavoastră denotă mai degrabă o preconcepție. Pur și simplu presupuneți că nu va fi credibilă o astfel de carte, doar pentru că ar veni sub oblăduirea patriarhului Daniel. Să nu vă supărați pe remarcă pentru că o carte, de oricare fel ar fi, scoasă de editura institutului biblic și apărută cu binecuvântarea patriarhului… numai formalitate nu este. Dar rămâne de văzut în următoarea perioadă de timp ce și cum.

      În final, încerc să vă răspund și la întrebarea ”de ce alte țări ortodoxe și-au canonizat mucenicii din închisorile și lagărele comuniste, iar la noi nu?”
      După opinia mea, răspunsul nu poate fi unilateral: ”din cauza sinodului!” Cauzele sunt multiple, și nu țin doar de ierarhi:

      a) v-am argumentat în mesajul de mai sus că practica canonizării în BOR este lentă și foarte lentă de obicei, în comparație cu alte biserici surori, precum cea a Rusiei sau a Serbiei. Să dăm vina pe actualul sinod peste această practică moștenită nu-i drept.

      b) Rusia nu a avut ceva similar Mișcării Legionare, care să creeze atâta aderență dar și tulburări sociale care să dea naștere la atâta controversă. (gândiți-vă numai la faptul că fără o informare în masă, corectă, s-ar sminti foarte mulți creștini ai bisericii aflând de sfinți canonizați care au aparținut Mișcării Legionare. Deci este mai întâi este nevoie de o limpezire a apelor, o trecere prin sită a faptelor, e evaluare onestă a Legiunii, atât istoric cât și doctrinar, și un consens de opinie măcar în sânul Bisericii dacă istoricii n-au reușit). În acest sens, sunt de mare folos actualele conferințe și dezbateri care se țin pe subect. Ele fac parte din planul lui Dumnezeu pentru canonizarea sfinților noi mucenici, dar nu prea realizăm asta.

      c) Noi nu suntem un imperiu și o putere ca Rusia ca să facem lucruri de impact național cu ușurință, chiar dacă ele deranjează pe anti-creștinii vecini sau din curte. Câtă vreme ne aflăm în epoca globalismului, naționalismul și chiar patriotismul sunt incorect-politice față de trend, ori a canoniza sfinți patrioți și naționaliști e un afront la UE, masonerie, etc. Dar ce sprijin ar putea avea întâistătătorii noștri în conducătorii politici, care până la urmă sunt fii ai Bisericii, nu? Nu vedeți cum chiar institutul Elie Wiesel este pus sub protecție guvernamentală în timp ce calcă pe reperele naționale? În situația de vață, vă dați seama ce vânătoare de ”extremiști” în sutană s-ar stârni dacă s-ar canoniza sfinți care au aparținut Legiunii? (repet, nu sugerez că lucrurile n-ar trebui făcute, dar să fie făcute bine, că prigonitorii de astăzi abia așteaptă o mică greșeală)

      d) Desigur, un motiv sunt și ierarhii fricoși (nu neaparat indiferenți sau cu resentimente față de sfinții închisorilor), pentru că nu prea cred că mai există astfel de ierarhi (n-am nici eu dovezi dar nici dumneavoastră). Câți și cum sunt numai Dumnezeu îi știe. Noi să ne rugăm să-i întârească Domnul pe calea mărturisirii. A-i arăta pe sinodali cu degetul în mod sistematic ca unici vinovați de situație, este cel puțin nedrept pentru că foarte mulți credincioșii din Biserică, cel puțin cei de vârsta a doua și a treia, deci cei care au prins și au trăit comunismul, sunt indiferenți, total indiferenți față de noii martiri și mărturisitori. Și asta din vina lor, nu din a ierarhilor. Ce ne facem cu ei, că sunt nespus mai mulți decât ierarhii. Dacă arătăm cu degetul la ierarhie, ar trebui mai întâi să arătăm cu degetul prin familiile noastre.

      În plus, sunt de părere că ierarhii refractari sau indiferenți nu vor fi niciodată sensibilizați pe acest subiect prin critică ostentativă ci vor fi sensibilizați cu evlavia propriilor păstoriți. Vor fi sensibilizați când vor vedea că poporul pravoslavnic nu doar cinstește pe noii martiri și mărturisitori, ci îi și urmează în modelul de viețuire creștină. Așa se vor lămuri că e lucrare de la Domnul și trebuie sprijinită cu toate forțele.

      Închei aici cu un Doamne ajută!”

      Vă rog să-l analizați cu atenție și să-l comentați, aducând argumente desigur.

      Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 11:19 am

        OFF TOPIC anterior

        Astăzi am primit o provocare la polemică din partea unui susținător al Patriarhului pe blogul Discerne la articolul mai vechi ,,Subminarea din interiorul Bisericii Ortodoxe prin ierarhii şi preoţii căzuţi în erezii”

        Dan (09:07:36) 7 07 2014:

        Doamne ajută, Ștefan, mulțumesc de ospitalitate!
        Domnule Radu, mi-ați răspuns fugitiv că ”Cu o floare nu se face primăvară… Sper că înțelegeți la ce mă refer…”, însă eu vă arătasem că:
        a) ați adus Patriarhului Daniel o acuză fără probă
        b) Patriarhul Daniel are deschidere față de subiectul generic popularizat ca ”sfinții închisorilor”.
        Că nu se face primăvară cu o floare, așa este, dar eu vă invit să discerneți că este o mare diferență între un potrivnic al sfinților din închisori și cineva care face un minim, minimorum pentru memoria și cinstirea lor. Ori dumneavoastră l-ați așezat pe patriarh la colțul oprobiului. Ce vă veți face dacă mâine, poimâine… sau peste un an, doi, va apărea cu binecuvântarea patriarhului o antologie cu mărturisitorii din închisori, antologie în care să fie cuprinși și foști legionari?
        Nu vă va părea rău pentru eticheta pusă prea grăbit?
        Desigur, înțeleg foarte bine că dumneavostră vorbiți de canonizare, ceea ce e cu totul altceva față de o carte sau un simpozion. Numai că dacă actuala ierarhie se face ”vinovată” de faptul că nu canonizează odată măcar câțiva dintre sfinții închisorilor, să vedeți ce ”delăsători” și ”ignoranți” au fost ierarhii dintotdeauna ai BOR, câtă vreme Daniil Sihastru, era cinstit ca sfânt încă din tinerețile sale (atenție, încă din tinerețile sale!) de către întreg poporul și au trebuit să treacă aproape 500 de ani până la canonizare!
        Dar sfântul voievod Ștefan, la care poporul deasemenea avea evlavie că-i sfânt? De ce a trebuit să treacă sute de ani până la canonizare când era atâta evlavie în popor, și atâta nor de mărturii?
        Eu n-am răspuns pentru întrebarea asta, nici nu vrea să sugerez că ar trebui să treacă sute de ani până la canonizarea sfinților din închisori dar vreau să arăt că așa este practica în Biserica Ortodoxă Română… canonizează greu, și foarte greu. Deci nu este vorba atât de indiferența ierarhiei actuale cât e vorba de o practică lentă, devenită tradiție. Și dacă e să acuzăm de ”lentoare”… atunci ar trebui să acuzăm inclusiv pe vlădicii de dinainte.
        Iar eu sunt de părere că nu e de folos nimănui.
        Acum mi-a atras atenția și întrebarea retorică că ” tineri preoți sau uneori chiar și mai vârstnici, nu îi mai pomenesc pe mucenicii și martirii temnițelor comuniste atunci când, la Sfânta Liturghie se iese cu Sfintele Daruri”.
        Dar e imposibil ca mucenicii și martirii temnițelor comuniste să nu mai fie pomeniți la Sfintele Daruri, indiferent că preoții vor sau nu vor asta, câtă vreme toți preoții rostesc ectenia de pomenire pentru ”ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.”
        În această ectenie, se înțelege cât se poate de clar că sunt vizați și mucenicii din temnițele comuniste, dar și eroii luptători anticomuniști din munți, eroii din primul și al doilea război modial, martirii de la revoluție, etc.
        Deci ei sunt pomeniți de-a pururi. Doamne ajută!

        Iacoboaie Radu (19:59:32) 7 07 2014: Comentariul tău aşteapta să fie moderat

        Nu știu cine sunteți. Presupun că sunteți cumva în subordinea Patriarhului sau Patriarhiei (ceea ce este pentru mine totuna).
        ADEVĂRUL ESTE CĂ MULȚI PREOȚI, TINERI ȘI MAI VÂRSTNICI NU MAI ROSTESC TOATĂ ECTENIA, ROSTESC DOAR PRIMA JUMĂTATE! AM OBSERVAT PERSONAL ACEST LUCRU MERGÂND LA MULTE BISERICI. Este vorba de : ”ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.” EI POMENESC PE SCURT DOAR PE: ,,ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, din toate locurile, jertfiţi pe câmpurile de luptă”.
        Și eu vă întreb de ce alte țări ortodoxe și-au canonizat mucenicii din închisorile și lagărele comuniste, iar la noi nu?
        Dacă va apărea o carte despre mărturisitorii din temnițele comuniste, incluzând pe legionari, SUNT CONVINS CĂ NU VA FI DELOC CREDIBILĂ, ÎNTRUCÂT ESTE MULT PREA PUȚIN ȘI PARE O SIMPLĂ FORMALITATE.
        Este acum un fapt de notorietate, că Patriarhul este mason sau cochetează cu masonii și ecumeniștii. Și spuneți-mi vă rog care este ACUZAȚIA?

        Apreciază

      • Ionut said, on iulie 10, 2014 at 3:33 pm

        Eu cred ca trebuie sa-i acordam PF Daniel tot respectul cuvenit unui intaistatator al BOR. Cred si sper ca nu este mason. Dar, in acelasi timp, stiu ca a trimis si o scrisoare-raspuns de multumire la o scrisoare de condoleante catre o anumita organizatie, iar modul de adresare lasa impresia unei recunoasteri implicite a acelei organizatii. Poate ca a fost conceputa mecanic de un angajat de la Patriarhie. Nu punem raul inainte.
        M-as bucura insa ca PF Daniel, atunci cand are PF sa un bun prilej, sa faca o declaratie publica prin care sa infirme aceste zvonuri, asa cum oricine naseste un copil se leapada de toata rautatea.

        Apreciază

      • Valentin said, on iulie 10, 2014 at 5:52 pm

        despre sfinții închisorilor spune cu alte cuvinte , nu-i canonizăm că ne fac probleme, au trecut pe la legionari și lumea ne va vedea ca ciudați.
        nu poți să placi lumii dacă vrei să placi lui Hristos. lumea îl urăște pe Hristos. Dar nu e o greșală canonizarea sfinților dacă părintele Iustin, un sfânt, a recomandat-o. Trebuie să uităm deci de trecut, să ne rupem de adevărul istoric, de unde au plecat ei, ca să nu mai fie motive de acuze nefondate și dupa aia vom putea canoniza mai lejer – cam așa vor cei de la Patriarhie…. să nu se zică prea multe – că Hristos ar fi dat și cu biciu , că apostolii au făcut și greșeli, au avut sabie, au tăiat cu ea, dar canonizarea lor ce legătură are cu ce va face lumea după aceea? noi ne urmăm interesul, sau slujim lui Hristos ?

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 8:19 pm

        IONUȚ

        Tu ai citit măcar paginile de pe Graiul Ortodox din articolul Alegerea Patriarhului. În mass media românească, sunt multe surse care ne vorbesc, pe lângă logica faptelor, despre apartenența acestuia la organizația religioasă anticreștină. Ecumenismul cred că este doctrina lor cea mai importantă, pentru că ei cred că pot îngropa ortodoxia…

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 8:52 pm

        Nu știu cum de acest domn nu a sesizat încă faptul, că nu toți preoții rostesc la ieșirea cu Sfintele Daruri, când se citesc POMENIRILE, ectenia respectivă în totalitate.
        În LITURGHIER (Ed. Institutului biblic și de misiune ortodoxă, București, 2012) scrie foarte clar:

        ,,…PE FERICIȚII ÎNTRU ADORMIRE EROI, OSTAȘI ȘI LUPTĂTORI ROMÂNI, DIN TOATE TIMPURILE ȘI DIN TOATE LOCURILE, CARE S-AU JERTFIT PE CÂMPURILE DE LUPTĂ, ÎN LAGĂRE ȘI ÎN ÎNCHISORI, PENTRU APĂRAREA PATRIEI ȘI A CREDINȚEI (ORTODOXE) STRĂMOȘEȘTI, PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI, PENTRU LIBERTATEA ȘI DEMNITATEA POPORULUI ROMÂN, SĂ-I POMENEASCĂ DOMNUL DUMNEZEU ÎNTRU ÎMPĂRĂȚIA SA.”

        Am scris cu majuscule pentru ca acest text să fie mult mai vizibil, considerându-l de o mare importanță în plan duhovnicesc. Este una din rugăciunile de cerere adresate Lui Dumnezeu. Și de aceea, este foarte important să ne rugăm ȘI PENTRU POMENIREA SFINȚILOR MUCENICI CARE AU MURIT ÎN ÎNCHISORILE ȘI LAGĂRELE COMUNISTE.
        Am ascultat la unele Sfinte Liturghii, cum preoții adăugau la ce este scris în LITURGHIER cuvântul ,,COMUNISTE”, pentru a sublinia și a rămâne în memoria credincioșilor acești sfinți mucenici.
        Din păcate, mulți preoți mai ales din zona Munteniei, scurtează mult această POMENIRE și îi pomenesc doar pe ostașii români căzuți pe câmpurile de luptă. Atât…

        De aceea, am și scris acel articol ,,DE CE UNII PREOȚI NU-I MAI POMENESC PE MUCENICII ȘI MĂRTURISITORII DIN ÎNCHISORILE ȘI LAGĂRELE COMUNISTE? (Articol postat pe ziarul on-line Natiunea, 5 mai 2014 și blogurile Saccsiv, 27 aprilie 2014 și CREDINȚĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!, 27 aprilie 2014)

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 8:54 pm

        Textul reprodus se găsește în Liturghier, la pag. 163-164.

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 11:38 pm

      OFF TOPIC

      Mă întreb de ce a existat și există încă atâta secretomanie legată de incidentul foarte grav al lovirii în cap a părintelui Adrian Făgețeanu? Doar pentru faptul că ar fi afectată imaginea actualului Patriarh Daniel, care la vremea respectivă fusese trimis la mănăstirea Antim din București de fostul Patriarh Teoctist să învețe de la părintele Adrian Făgețeanu?
      CE L-A ÎMPINS LA UN ASEMENEA GEST INCALIFICABIL, CARE POATE FI CHIAR TENTATIVĂ DE OMOR? Oricum, părintele a fost supus ulterior unei operații și nu a mai trăit mult timp. A trecut la Domnul pe 1 octombrie 2011.

      Părintele Făgețeanu MĂRTURISEȘTE într-un scurt interviu, că la o Sfântă Liturghie de la mănăstirea Antim unde slujea, actualul Patriarh Daniel adăugise câteva cuvinte la Cuvintele Mântuitorului în pilda tânărului bogat care voia să moștească Împărăția cerurilor: ,,DACĂ EU MĂ ROG PENTRU ACEST TÂNĂR, ATUNCEA…”, la care neputând răbda, părintele i-a strigat în față: ,,ERETICULE! N-AI VOIE NICI SĂ ADAUGI, NICI SĂ SCAZI LA CUVINTELE MÂNTUITORULUI!”
      Urmarea a fost lovirea cu bastonul de oțel a părintelui Adrian Făgețeanu, care a fost dus cu salvarea la spital…
      CUM S-A PUTUT TRECE AȘA DE UȘOR PESTE UN INCIDENT ATÂT DE GRAV, ORICINE AR FI FOST ÎN LOCUL LUI?
      IAR MAI TÂRZIU, CU AJUTORUL MASONILOR DIN ZONA BANATULUI, CUM A PUTUT SĂ FIE ALES PATRIARHUL ROMÂNIEI ÎN LOC SĂ FIE ALES PE BUNĂ DREPTATE MITROPOLITUL DE ATUNCI BARTOLOMEU ANANIA, VREDNICĂ A-I FI POMENIREA?
      Doamne ajută!

      Apreciază

      • Ionut said, on iulie 11, 2014 at 10:57 am

        Marturisesc ca nu cunosteam aceste lucruri. La alegerea Patriarhului, n-am inteles de ce nu a fost ales IPS Bartolomeu Anania. Mi s-a parut un lucru neobisnuit si ruperea in doua a Mitropoliei Ardealului, care a avut loc anterior.
        Trebuie sa recunosc ca se intampla lucruri nefiresti sau cel putin asa mi se pare, legate de partizanate si orgolii.
        Nici mie nu-mi plac lucrurile spectaculoase care se fac, nu-mi place ca se depune atata efort pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, pentru ca daca nu zidim Biserica lui Dumnezeu in sufletele oamenilor, daca nu terminam cu avortul, Catedrala va fi pustie.
        Imi readuc aminte cuvintele unui medic plecat in Germania, caruia i se spusese : „Nu esti in regula pentru o functie daca nu esti santajabil.”
        Eu nu stiu ce putem face in legatura cu un om, daca banuielile cele mai sumbre in privinta lui se adeveresc. Sa ne rugam pentru sau impotriva lui, adica sa ne rugam lui Dumnezeu fie sa-l intelepteasca, fie sa-l inlature.
        Eu as incerca prima varianta, pentru ca daca Hristos a facut apostoli dintr-un vames (Sf.Ap.Matei) si dintr-un invatator de lege si mare dusman al crestinilor (Sf.Ap.Pavel), poate sa schimbe un om in bine.

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 11, 2014 at 12:16 pm

        Catedrala pentru care s-au primit sume enorme de bani, inclusiv de la Vatican, nu va fi nicidecum pustie. VA FI PLINĂ DE ECUMENIȘTI… PENTRU ASTA SE ZIDEȘTE, PENTRU ECUMENISM… ALĂTURI DE ALTĂ CONSTRUCȚIE FARAONICĂ, AȘA-ZISA CASA POPORULUI…

        Apreciază

      • Valentin said, on iulie 12, 2014 at 12:47 pm

        taina lui Dumnezeu, nu ajung acolo cei vrednici, sunt străini de țara și credința lor, criminali, eretici și așa mai departe. Sunt multe pe care nu le putem înțelege.
        Dar părintele Adrian Făgețeanu e martir, a spus Adevărul și a pătimit pentru El.

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 11, 2014 at 11:11 am

      OFF TOPIC!
      Pe blogul Apărătorul Ortodox:

      România. Guvernul dorește adoptarea unei legi prin care să aibă acces la orice dispozitiv logat la internet FĂRĂ APROBARE JUDECĂTOREASCĂ

      Apreciază

      • Valentin said, on iulie 12, 2014 at 12:49 pm

        guvernului prea multe lucruri bune nu-i prevăd, e scris și că ceea ce doriți voi să vă facă Domnul faceți voi oamenilor așa că e limpede că libertatea guvernului va fi precum o oferă și el oamenilor.

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 11, 2014 at 11:26 am

      OFF TOPIC

      Frate saccsiv, ai văzut cumva adresele ortodoxe care apar în dreapta pe blogul Graiul Ortodox? Le-am văzut abia astăzi și unele nu sunt potrivite: Victor Roncea, războiintrucuvânt, Biblioteca Vaticanului și altele…

      Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 11, 2014 at 12:13 pm

        Iacoboaie Radu

        Nu am vazut. Cand se vor lamuri si ei, probabil ca le vor scoate.

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 11, 2014 at 9:23 pm

      Întrebare: De ce a fost intoxicat cu mercur cunoscutul părinte Ioanichie Bălan de la mănăstirea Sihăstria (un apropiat al părintelui Ilie Cleopa), un părinte care scria cărți, făcea slujbe de exorcizare (de alungare a demonilor din oamenii posedați), care tocmai încerca să scrie o carte despre vremurile de pe urmă și am înțeles că nu i s-a dat voie?

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 12, 2014 at 2:39 pm

      OFF TOPIC

      Apatia civică, în limbajul gazetăresc s-ar traduce prin LEHAMITE. Românii au fost ,,învățați” să le fie lehamite de tot ce se întâmplă pe scena vieții politice. La ce bun să mai votezi dacă nu ai pe cine și dacă aproape toți nu se țin de cuvânt? Cam așa își pun problema românii de rând, marea masă a votanților.

      Sunt un român spontan. Spun mereu ceea ce gândesc. Iar acum, în momentul de față, mă gândesc că poate nu e prea târziu în vremurile pe care le trăim, să sprijinim noul partid care dorește să se nască, FORUMUL ALTERNATIVA CREȘTINĂ. Măcar ca fiind ultima speranță lumească de care ne putem agăța.
      Oricum nădejdea noastră este și va fi în Hristos pentru mântuirea noastră. Dar să punem și noi umărul în viața concretă PENTRU A REVITALIZA ROMÂNIA CREȘTINĂ PE CARE NE-O DORIM CU TOȚII (afară de trădătorii neamului românesc). Mulți ni se vor alătura pe parcurs. Eu nu sunt membru al acestui viitor partid, doar un simpatizant. Și cred că acest partid va avea UN VIITOR PE MĂSURA ASPIRAȚIILOR NOASTRE.

      Așa să ne ajute Dumnezeu!
      Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 12 iulie 2014.

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 12, 2014 at 3:56 pm

      OFF TOPIC (vă invit să citiți un articol scris pe blogul Santinela Ortodoxă, 12 iulie 2014)

      Comentariul meu:
      PARTEA DINSPRE SFÂRȘIT ESTE EDIFICATOARE PENTRU ÎNTREGUL ARTICOL. AICI LANSAȚI IDEILE DE FORȚĂ CARE NU MERG MÂNĂ ÎN MÂNĂ CU ADEVĂRUL. Am mai lecturat asemenea texte și comentarii mai ales pe blogul lui Ion Coja. Semnalați lipsa de trăire a ortodoxiei dar îi ridicați în slăvi totodată pe eretici și pe atei pentru ,,sinceritatea” lor (?!) și din motive lesne de înțeles… Folosiți din plin retorica, dar adevărul este în mod cert altul…
      Mi-ar trebui câteva pagini să dezvolt ceea ce am afirmat deja. Las cititorii să analizeze cele ce ați scris. De fapt, intenția cu care l-ați scris contează cel mai mult. Sinceritatea ar trebui să primeze, mai ales atunci când vorbim despre lucruri complexe, la nivel de societate.
      NU EXISTĂ DECÂT O SINGURĂ BISERICĂ ÎNTEMEIATĂ DE HRISTOS ȘI ACEASTA ESTE ORTODOXIA, CARE CUPRINDE ÎNVĂȚĂTURA SA NESCHIMBATĂ. NU EXISTĂ MAI MULTE BISERICI ȘI MAI MULTE ADEVĂRURI! NU EXISTĂ ATEI BUNI!
      Nu este mândrie din partea noastră a spune adevărul și numai adevărul, pentru că este o realitate și în același timp, în vremurile tot mai tulburi de astăzi, a devenit chiar o necesitate. Iar când vorbiți de corupție, ar trebui desigur să aveți în vedere cauzele ei și nu să-i condamnați în bloc pe toți românii. Cum se explică atunci că peste 70% dintre români se zbat în sărăcie și acest procent crește? Cine sunt oamenii corupți și cine sunt cei care au subminat și subminează în continuare economia națională? Oare despre masoni ați cercetat câtuși de puțin?
      Redau mai jos ultima parte din articol. Voi trimite acest comentariu pe blogurile ortodoxe, să vedem și părerea altora, să primiți poate și alte argumente. Îi invit să citească articolul dumneavoastră ,,STAREA CREDINȚEI NOASTRE” – Paul Curcă, căruia ați binevoit să-i dați o anumită interpretare și într-un anumit sens…

      ,,Corupti si imorali, pe deasupra plini de trufie si de dispret pentru ceilalti oameni, ne credem buricul pamantului, iar daca nu suntem pe primul loc in lume, se intampla pentru ca suntem victima masinatiilor strainilor. De aceea deseori combinam credinta in Dumnezeul de dincolo de ceruri cu nationalismul cel mai feroce, care ne tine legati de tot ce e pamantesc.
      Ne lansam in lectii de viata, dar suntem primii la avorturi, iarasi o durere imensa si un lucru greu de inteles.
      O oroare: exista atei buni !
      In viata mea, de persoana care merge la Biserica dar traieste intr-un mediu laic, am constatat un lucru : exista in mediile necredincioase, dezinteresate de ortodoxie sau atee de-a dreptul, mai multa generozitate, compasiune, spirit de intrajutorare – elemente care s-ar subsuma notiunii generale de iubire a aproapelui si care fac interactiunile umane mai suportabile- decat in mediile numite credincioase. Oamenii sunt mai firesti in manifestari, mai spontani, mai lipsiti de morga. Fac binele fara sa il ambaleze la fel de somptuos in hainele credintei, asa cum fac,mai mereu, credinciosii. Se inteleg unii cu altii fara sa se revendice de la marile concepte de adevar, bine si frumos. Viata e mai fireasca, iar fara mari asteptari atmosfera creata e, cel putin, respirabila.
      Poate in mediile de credinciosi pacatele nu sunt la fel de mari ca in primele, oamenii se straduiesc sa duca o viata de credinta, tin posturile,merg la biserica, se roaga, se infraneaza de la pacate care, in mediile indiferente, sunt firesti. Dar, impreuna cu toate acestea, exista o intreaga vorbarie legata de credinta, care n-ar fi rea in sine, daca n-ar crea atatea asteptari mereu inselate. La fiecare pas auzi cate un „Doamne ajuta” sau „Doamne miluieste” cand, de fapt, dorinta de intrajutorare, de jertfire pentru aproapele nu difera prea mult de a celor ce nu calca pe la biserica.

      Diferenta intre un credincios si un necredincios nu e atat de mare pe cat ar putea fi. Credinta ar trebui sa se traduca intr-un plus de cunoastere, transformat in plus de bunatate. Lucrurile insa nu se intampla astfel. Am vazut oameni credinciosi care nu iau in consideratie binele facut de atei pentru ca, zic ei, „nu-L au pe Hristos”. Asa o fi, ma intreb insa, noi, cei ce ne consideram credinciosi, il avem?
      De aceea pesemne sunt atat de putine convertiri in randul oamenilor maturi. Alegerea intre credinta sau necredinbta odata facuta, putini sunt cei ce isi schimba tabara. De ce-ar face-o? La ce bun sa te pocaiesti, la ce sa renunti la o viata in care iti cauti placerile fara retineri, daca, odata convertit si devenit un frecventator asiduu al localului bisericii in locul cafenelei, sa zicem, ramai cu aceleasi metehne, doar imbracate mai pompos si mai ascunse? Ca sa inlocuiesti o viata sincera cu ipocrizia? Daca ar fi vreo adire a Duhului care sa se simta cumva, pe undeva, care sa atraga pe neofiti, atunci am putea discuta altfel. Pana atunci insa, fiecare ramane cu ale lui.”

      Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 21, 2014 at 1:21 pm

      DACA PUTETI POSTA ACEST ULTIM ARTICOL. DOAMNE AJUTA!

      MARTORII LUI IEHOVA PREGĂTESC TERENUL PENTRU VENIREA LUI ANTIHRIST
      Radu Iacoboaie, 20 iulie 2014

      (postat pe 21 iulie pe blogul danielvla)

      Un alt aspect important neglijat de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române în ultimul deceniu, mai ales după alegerea lui Daniel Ciobotea ca Patriarh al României în 2007 este combaterea ereziilor și a prozelitismului sectar în rândul credincioșilor ortodocși. Nu știu dacă ați observat poate faptul că există totuși foarte puține cărți, reviste, articole, conferințe etc., care abordează această mare problemă cu care se confruntă Biserica Lui Hristos. La Trinitas (TV și radio), care sunt vocea Patriarhiei, nu se vorbește deloc despre această provocare. Explicația acestei tăceri condamnabile înaintea Lui Dumnezeu? Dialogul între confesiuni, desigur… Să nu fie atinsă nici pan-erezia ecumenismului… Să nu fie deranjată cumva nici erezia francmasonică…
      Ne mai miră atunci de ce tot mai mulți români, mai ales dintre cei nevoiași cad în plasa sectarilor și slăbește credința ortodoxă? Pentru că aceștia le oferă ajutor material și consiliere spirituală. De ce nu-i sprijină Biserica Ortodoxă Română și statul român în loc să se preocupe excesiv de construirea unor imense catedrale în marile orașe sau ziduri? VORBIM DESPRE PORUNCA IUBIRII APROAPELUI, DAR PRIN CE NE DEMONSTRĂM NOI, BISERICA LUI HRISTOS, DRAGOSTEA FAȚĂ DE APROAPELE? Când sunt zeci de mii de familii de români cu mulți copii, care se zbat zi de zi doar ca să supraviețuiască și nu le întinde nimeni o mână de ajutor… Am auzit pe unii preoți la Trinitas spunând chiar, că rolul Bisericii nu este activitatea caritabilă. Îndeamnă pe credincioși să facă milostenie, dar ei înșiși se exclud…
      Monahul Teodot de la mănăstirea Petru Vodă spunea într-unul dintre interviuri, că primii care îl vor primi pe antihrist vor fi Martorii lui Iehova și să fim atenți când vom auzi de un guvern mondial, pentru că el va fi condus de către antihrist. Și, în paralel cu alte acțiuni de anvergură mondială precum efectuarea plății prin carduri electronice (inclusiv a salariilor și pensiilor), instituirea monedei virtuale electronice (bitcoin) care va elimina banii cash, impunerea actelor biometrice în multe state ale lumii, unii dintre români au avut surprinderea să găsească acasă la intrare sau au primit pe stradă ori prin alte modalități, care mai de care mai pragmatice, pliante de la secta Martorii lui Iehova cu o invitație la un congres, în care se va vorbi despre UN GUVERN MONDIAL!…
      Mai mult decât atât, se sugerează în acest pliant prin câteva întrebări legate de acest guvern, că AVEM NEVOIE DE UN GUVERN MONDIAL, că ESTE CHIAR POSIBILĂ ÎNFIINȚAREA UNUI ASTFEL DE GUVERN și de ce nu, ridică deja problema competenței celui care să-l conducă… Iată cum se lucrează fărădelegea, treptat, nu dintr-odată, ci șerpește. Ori, noi știm foarte bine, că atunci când vom auzi că a apărut un guvern mondial oficial, vom fi siguri că a apărut și antihrist, cel care îl va conduce… Iar un guvern mondial înseamnă și DESFIINȚAREA STATELOR ȘI TRANSFORMAREA LOR ÎN SIMPLE PROVINCII…
      Întrucât se specifică, că la congrese vor fi prezenți misionari și delegați internaționali, în cele trei zile (25-27 iulie 2014) la Sala Polivalentă din Botoșani, deducem că acest congres este unul internațional și a fost inițiat de către conducerea sectei din străinătate, de forul conducător al acesteia din SUA, care și-a propus să facă ,,evanghelizarea” în masă a românilor. De ce tocmai la Botoșani? Pentru că este o zonă a țării mai săracă și ideologiile prind pe un astfel de teren (vezi comunismul)…
      Se precizează încă de la început în invitație că este vorba despre un ,,discurs biblic încurajator”, care se numește ,,NOUL CONDUCĂTOR AL PĂMÂNTULUI: CINE ESTE CU ADEVĂRAT COMPETENT?” Păi, am mai avut vreun conducător al pământului, ca să fim întrebați dacă ne dorim unul nou? Chestia cu ,,Cine este cu adevărat competent?”, pentru a deveni liderul omenirii, sună cam de genul emisiunii globalizante ,,Mari români”, care nu cred că a mai fost continuată cum se urmărea inițial cu o emisiune-concurs ,,Cel mai mare pământean”. Cum să ne punem noi oare această problemă și întrebare, dacă NOI NU NE DORIM UN LIDER AL OMENIRII ȘI UN GUVERN MONDIAL?
      Redau textual din pliant: ,,Tema congresului este: Continuați să căutați mai întâi Regatul lui Dumnezeu! Aceasta se bazează pe cuvintele lui Isus din Matei 6:33. DIN PROGRAM: Două drame, una modernă, iar alta având la bază o relatare biblică, vor scoate în evidență aspecte practice pentru zilele noastre… CINE POATE ASISTA? Oricine dorește. Intrarea este liberă; nu se face colectă.”
      Observăm încă de la început, în ce hal s-a ajuns să se răstălmăcească îndemnul Mântuitorului: ,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate vi se vor adăuga vouă.” Apoi, hula adusă Mântuitorului Iisus Hristos prin scrierea greșită a numelui Său (Isus, care în traducere din ebraică înseamnă măgar). Apoi, ademenirea publicului cu două piese de teatru, care să fie atractive și interesante tocmai pentru ,,aspectele practice” ale acestora… Sublinierea faptului că poate asista oricine dorește este desigur de natură să stimuleze curiozitatea pentru evenimentul ,,cultural”.
      Mai sunt lansate la urmă invitația lecturării broșurii ,,O veste bună din partea lui Dumnezeu” (?!), precum și auto-invitația pentru un ,,studiu biblic gratuit la domiciliu”… Foarte interesant! Apoi, se indică și un site pe internet: http://www.jw.org. Revista acestei secte – ,,Turnul de veghe” se laudă în primul rând cu longevitatea ei, din anul 1879 încoace. Ea ,,anunță vestea bună că, în curând, Regatul ceresc al lui Dumnezeu va pune capăt răutății și va transforma pământul într-un paradis”. Paradis pe pământ?! Nu era și visul comunismului? Ei cred că paradisul pierdut înaintea izgonirii protopărinților Adam și Eva va fi restabilit pe pâmânt… Și mai au profeția că ,,înainte ca Regatul să preia în mod deplin controlul, asupra omenirii se vor abate necazuri, cum ar fi războaie și cutremure.” (din revista Turnul de veghe, 1 octombrie 2013, pag.6).
      Tot în această revistă, Martorii lui Iehova Îl văd pe Hristos ca pe ,,un om perfect, care a ascultat tot timpul de Dumnezeu.” Mare erezie și blasfemie totodată! Masonii și ateii Îl consideră la fel, un profet sau un om excepțional, negându-i dumnezeirea… Așa cum și monofiziții susțin că Hristos a avut doar o singură fire… PRIN ACEASTA, EI NEAGĂ DUMNEZEIREA ȘI ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU! EI NU CRED ÎN ÎNVIEREA LUI HRISTOS. EI SUNT ALIAȚII ȘI SLUGILE EVREILOR SIONIȘTI CARE ÎL AȘTEAPTĂ ÎNCĂ PE MESIA LOR, ANTIHRISTUL. De aceea, sunt convins că această sectă este condusă de masoneria din SUA.
      Și mai există o precizare importantă care ne spune că: ,,Această publicație nu se comercializează. Ea este distribuită în cadrul unei lucrări mondiale de instruire biblică, susținute prin donații.” Este clar acum pentru cine lucrează ei? Mai observăm că această revistă pune un deosebit accent pe articolele ușoare, de factură laică, fără tentă religioasă, precum găsim în atâtea reviste pentru femei… Aceasta înseamnă că ea se adresează în special femeilor, care sunt mai ușor de racolat în cadrul Martorilor lui Iehova, datorită exploatării slăbiciunilor și sensibilității lor și că această sectă este cu totul în afara creștinismului…
      Vorbind despre sectanți, un cercetător al fenomenului ne spune în acest sens: ,,Trebuie spus că mijloacele, formele de acaparare a conştiinţelor prin prozelitism şi de menţinere a acestora în comunitate sunt deosebit de moderne şi, în acelaşi timp, sunt exploatate cu multă abilitate sentimentele omeneşti, afectivitatea.” (Diac. P. I. David, Călăuză creştină – sectologie. Pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant, Ed. Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994)
      În lucrarea monumentală ,,Călăuză în credința ortodoxă” (Ed. Episcopiei Romanului, 2000, pp.51-540), părintele arhimandrit Ilie Cleopa ne spune astfel:
      ,,Martorii lui Iehova sau studenţii în Biblie, zis şi milenişti sau Russelişti, este una din cele mai periculoase secte care acţionează şi în ţara noastră. Adepţii ei s-au numit „Russelişti”, după numele întemeietorului; „Milenişti”, ca unii care răspândesc învăţătura despre „mileniu”, sau „Studenţii în Biblie”, ca unii ce ar studia mai serios decât ceilalţi Biblia şi în fine „Martorii lui Iehova”, ca singurii martori ai lui Iehova. Întemeietorul sectei lor a fost Carol Russel, comerciant din America, născut la Pitsburg, statul Pennsylvania, în 1852, din părinţi irlandezi, prezbiterieni, emigranţi în America. Ajungând în contact cu adventiştii, ei s-au molipsit de învăţăturile acestora despre inexistenţa iadului şi despre apropiata a doua venire a Domnului pentru aşezarea împărăţiei de 1000 de ani pe pământ. […] La noi în ţară, iehoviştii au pătruns mai întâi prin mijlocirea unor unguri în Ardeal. Prin 1920, un român din America, Ioan B. Sima, molipsit de doctrina „martorilor”, este trimis în România ca să organizeze secta. Neobţinând nici aprobarea necesară, o organizează pe baze comerciale, înfiinţând la Cluj casa de editură „Viaţa”. Însă în 1927, convins că iehoviştii – sub masca religioasă – tind spre anarhism, părăseşte secta, demascându-i toate planurile. Încercările iehoviştilor americani de a-l împăca rămân zadarnice. Conducerea sectei o iau nişte unguri, iar propaganda şi-o susţin prin revista „Turnul de veghe” şi prin alte reviste şi broşuri fără de autor, fără indicarea datei, editurii etc. La adunările lor cântă din cartea „Imnurile zorilor mileniului”.
      Învăţăturile specifice iehoviştilor sunt:
      a) Cunoaşterea exactă a datei venirii a doua;
      b) Mileniul – împărăţia lui Hristos de o mie de ani;
      c) Nu există suflet nemuritor, omul neavând suflet, ci fiind suflet (adică fiinţă vie, sufletul nefiind altceva decât viaţa); deci nu există nemurire. Învierea este un dar deosebit al lui Dumnezeu dat celor aleşi ai Săi;
      d) Nu există iad şi chinuri veşnice; păcătoşii la înviere vor fi nimiciţi; învierea va fi o restaurare sau o restabilire la loc a lucrurilor, aşa cum le-a făcut Dumnezeu la început;
      e) Sfântul Duh nu este o persoană a dumnezeirii, ci numai o energie a Tatălui – deci nu există Sfânta Treime;
      f) Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ. El a fost numai om şi ca om a murit pe cruce pentru totdeauna;
      g) Nu există nici o sărbătoare.
      Celelalte rătăciri sunt comune cu ale altor sectari, având mai multe puncte comune cu adventiştii.
      Nota autorului: În anul 1961 a apărut propria lor traducere a Bibliei în limba engleză, în care îşi introduc ereziile lor; cea mai grosolană fiind aceea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu, ci una din creaturi. Această organizaţie sectară a devenit una din cele mai bogate din lume. Scopul fundamental al iehoviştilor este de a aduce cât mai mulţi oameni în „singurul adăpost”, care este secta lor. De aceea ei umblă din casă în casă ca să-i determine pe oameni să intre în secta lor, împărţindu-le din belşug publicaţiile Societăţii „Turnul de veghe”.
      Sub masca unei organizaţii religioase se ascunde una din cele mai mari întreprinderi economice bazate pe o îngrozitoare exploatare a credulităţii adepţilor săi, transformaţi printr-o strategie bine pusă la punct, în fiinţe fără voinţă proprie, care execută orice dispoziţii sau ordine primite de sus, cu un fanatism rar întâlnit şi foarte periculos. Este suficient să amintim că după credinţa „Martorilor lui Iehova”, orice organizaţie în afară de cea a lor este satanică.
      Cât despre convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că „Martorii lui Iehova” resping principalele învăţături şi practici ale credinţei. După ei Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ. El n-ar fi înviat, ci în locul lui ar fi înviat Arhanghelul Mihail. Resping Biserica, preoţii, icoanele, sfinţii, crucea. Nu au un cult propriu-zis, acesta fiind înlocuit de răspândirea produselor Societăţii „Turnul de veghe”. ”

      Cităm acum și din cursul profesorului lector dr. David Pestroiu de la facultatea de teologie ortodoxă ,,Patriarhul Justinian” a Universității din București, în cadrul disciplinei Misiologie și ecumenism, predat studenților de la Teologie Pastorală de anul II:
      ,,MARTORII LUI IEHOVA. Alte denumiri: studenţi în Biblie, milenişti, russellişti.
      A) Istoric. Fondator: Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist. Bogat, călătoreşte la Locurile Sfinte şi-şi sistematizează primele idei doctrinare: iminenţa sfârşitului lumii, inexistenţa iadului, conceptul de Armaghedon, mileniul. Strânge, în 1872, primii „studenţi în Biblie”. […] De la apariţia lor, iehoviştilor le sunt interzise manifestările, datorită orientărilor lor antisociale şi antinaţionale. Rutherford şi alţi lideri au fost închişi între 1916-1919, datorită îndemnurilor antimilitare. Vor interpreta acest fapt ca pe o împlinire a profeţiei apocaliptice a martorilor credincioşi, care vor învia după 3 zile şi ½ (Apoc.11,11).
      B) Doctrina
      – numele lui Dumnezeu – Iehova – prezent în traducerea lor eretică a Bibliei (New World Translation) de 7210 ori; – nu cred în Sf. Treime; – Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar şi după aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail; – Duhul Sfânt – energie impersonală; – calculează parusia, evidenţiază „semnele” ei, susţin frenetic mileniul – împărăţie pământească de 1000 de ani; – nu cred în suflet, nici în iad şi chinuri; – învierea aleşilor „din memoria divină”; – împărţirea celor mântuiţi în clase: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu Hristos, restul pe pământ; – citesc şi interpretează Biblia asiduu, în special cărţile Daniel şi Apocalipsa, cu descrieri terifiante: Armaghedonul – război final între bine şi rău; – nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinţii, moaştele; – neagă crucea; afirmă că Hristos a fost răstignit pe un par; – nu au sărbători şi sunt foarte ostili atât celor creştine (Paşte, Crăciun), cât şi celor laice; – nu au Sf. Taine; – prozelitismul – cerinţă expresă; ridicat la rang de dogmă
      C) Practici ce contravin moralei creştine
      – interzicerea transfuziilor, a altor tratamente medicale, vaccinuri, transplanturi; – refuzul apărării patriei: guvernarea mondială – „regatul lui Iehova”, nerespectarea drapelelor, imnelor, refuzul exercitării dreptului la vot; – izolarea socială, refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor prozelitiste; – acuzaţii de posedare demonică a tuturor organizaţiilor religioase, sociale, politice, naţionale şi internaţionale
      D) În România – ardeleanul Ioan B. Sima, întors din S.U.A. în 1920 – primul promotor; în 1927 îşi dă seama de rătăcirea milenistă; – preiau organizaţia ungurii Kiss şi Szabo; – interzişi între 1927-1944 şi 1948-1989; – încearcă să organizeze un congres mondial la Bucureşti în 1996 – respins; – recunoscuţi drept cult în 2000
      E) Prozelitism – în familie şi societate – vizite celebre pentru studii „gratuite” ale Bibliei la domiciliu; – unele semnale de violenţă, practici imorale; – revistele cu cel mai mare tiraj de pe glob: Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, broşuri, pliante, cărţi; – cartea: Să aducem argumente din Scripturi – manual de prozelitism; – congrese megalomanice pe stadioane; – sistemul educaţional: şcoli particulare, forme de grupare impuse, respingerea internatelor şcolare; – restricţii: T.V., P.C. (pentru membri); folosirea lor pt. publicitate
      F) Cult – 5 adunări/săptămână, dedicate pregătirii activităţilor prozelitiste: Întrunirea de serviciu, Şcoala de minister teocratic, Întrunirea publică, Studiul Turnului de veghere, Studiul de carte; – clădiri: „Sălile Regatului”; – congrese; – prozelitism normat: rapoarte de teren; – nunta, înmormântarea – prilejuri prozelitiste; – „comemorarea morţii lui Isus” – întâlnire anuală cu un numeros public; – botez în piscine, la congrese; – recunoaşterea drept cult religios – tendinţă de autodeterminare, stârneşte mânia unor aripi extremiste (ex.: dizidenţa Asociaţia Credinţa Adevărată a Martorilor lui Iehova din România – cu sediul la Cluj, care reproşează, în principal, organizaţiei-mamă, tocmai acest tip de colaboraţionism cu statul „satanizat”).”

      BIBLIOGRAFIE: Pr. dr. David Pestroiu, Ortodoxia în faţa prozelitismului Martorilor lui Iehova, Ed. Insei Print, Buc., 2005; Pr. dr. David Pestroiu, Martorii lui Iehova – sunt ei creştini?, Ed. România creştină, Buc., 1999; Constantinescu Şerban, Năzbâtii teologice sau falsa mărturie a aşa zişilor martori ai lui Iehova, G.B.V., Dillenburg, 1990; Mureşan, Asist. Dr. Radu Petre, Martorii lui Iehova pe calea instituţionalizării. Problema adaptării unui discurs sectar, AFTOUB 3 (2003-2004), p. 555-573.

      Spicuim în final și dintr-un studiu mai vechi dar foarte actual, făcut din perspectiva psihologiei, întocmit de părintele Al. Scvoznicov în lucrarea ,,Psihologia sectelor religioase. Studiu analitic asupra cauzelor și fondului mișcării sectare” (Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1939, pp.1-24):
      ,,După război, au apărut încă câteva secte noi, pe care le-am putea caracteriza ca ,,secte anarhice’’, dintre care cea mai răspândită este secta ,,Martorii lui Iehova’’, de origine americană, respingând şi combătând orice formă de guvernământ şi orice organizaţie şi formă bisericească, pe care le socotesc drept ,,unelte în mâna lui Satan’’ şi propovăduiesc cu stăruinţă apropiatul ,,Armaghedon’’ – lupta cea mare între puterile binelui şi ale răului, luptă în care diavolul, cu toate slugile lui şi în general toţi păcătoşii vor pieri. Muncile cele veşnice sunt socotite de această sectă nouă drept ,,născociri popeşti’’, pe care preoţii şi guvernanţii le folosesc pentru a conduce mai uşor poporul şi în scopurile lor înguste şi egoiste. Această sectă, fiind oprită de legile statului, se ascunde sub diferite firme, deschizând centre de propagandă cu denumiri nevinovate ca: ,,edituri pentru literatura moralizatoare, societăţi de biblii şi tratate’’ etc.”
      Prin urmare, cercetând problema sectară, avem înainte-ne un fenomen foarte complex, cu multe aspecte: religios, psihologic, social, – avem un câmp de cercetări foarte întins, aproape nemărginit. Dar cu toate că numărul ,,sectelor creştine’’ existente la noi în ţară şi aiurea, este foarte mare şi cu toată diferenţa de doctrină, cult, organizare, pe care le are fiecare sectă în parte, totuşi există un fond psihologic comun, care poate fi privit laolaltă şi cercetat în mod sistematic, fără să se ţină seama de deosebirile, caracteristice fiecărei secte. […] Pentru combaterea şi readucerea sectanţilor la staulul mântuitor al Bisericii, este nevoie, în primul rând, să cunoaştem fondul psihologic al mişcării sectare.
      A. – Cauzele interne. […] 1. Analfabetismul (sau igoranţa religioasă) este socotit de către cei mai mulţi sectologi ca una din cauzele cele mai însemnate a ivirii sectelor şi a reuşitei, de care se bucură pe alocuri propaganda sectară.
      Lipsa de pregătire religioasă elementară o constatăm adeseori nu numai în masa credincioşilor simpli de la ţară, dar şi în rândurile intelectualilor de azi şi chiar în cercurile mai înalte ale societăţii. Majoritatea creştinilor nu este lămurită chiar asupra adevărurilor de fond ale credinţei. Sunt mulţi creştini ortodocşi, care nu îndeplinesc nici datoriile lor esenţiale creştineşti: nu săvârşesc rugăciunea zilnică acasă şi nici nu ştiu să se roage. Foarte mulţi, în special bărbaţi, nu cercetează slujbele bisericeşti cu anii. Alţii vin la biserică numai întâmplător, la anumite solemnităţi, înmormântări sau ca să asculte un cor frumos, să vadă o cununie mai bogată. Foarte mulţi creştini din aceştia nu se împărtăşesc cu anii şi chiar mor fără a se împărtăşi cu Sf. Taine. Sunt creştini, care în viaţa lor nu au pus mâna pe Evanghelie, necum au răsfoit-o sau cercetat-o cu cutremur, cu credinţă şi cu luare aminte. Sunt destui care nu cunosc deloc conţinutul slujbelor bisericeşti şi nici însemnătatea simbolică a diferitelor momente liturgice. […]
      Apoi mulţi dintre intelectualii noştri au păreri greşite despre fondul şi duhul creştinismului. În tot cazul, la noi există mult mai mulţi liber-cugetători şi de mai multe feluri decât ar crede cineva. De ex., foarte des am auzit pe creştinii noştri, chiar pe cei cu studii superioare, pronunţând cu ironie un dicton, care se repetă adeseori: ,,Crede şi nu cerceta’’. Adică aşa ar porunci Biserica credincioşilor săi, să primească orbeşte învăţătura ei, fiind neputincioasă de a le explica oarecum îndestulător adevărurile religioase, pe care le propovăduieşte, şi practicile pe care le are. Ba cei mai mulţi îl atribuie chiar Mântuitorului Iisus Hristos. […]
      2. Dorul de mântuire. […] Dorul acesta al omului, care suspină după fericirea pierdută prin căderea strămoşilor în păcat, se trezeşte la un moment dat chiar în sufletele oamenilor adânc înfundaţi în tina păcatului. […] Se întâmplă că astfel de suflete zbuciumate, negăsind la bună vreme un sprijin moral din partea păstorului său, care trebuie să vină şi să-i dea asigurarea în numele Bisericii că eliberarea sau mântuirea prin jertfa lui Iisus este hărăzită tuturor oamenilor, deci şi acestui suflet zbuciumat şi dornic de mântuire. Dar negăsindu-l la păstorul său şi începând să-l caute acest sprijin ici şi acolo, dă peste propagandişti sectari sau nimereşte în vreo adunare sectară sau îi cade în mână o carte sectară. […]
      3. Nemulţumirea de anumite forme ale vieţii religioase şi dorinţa de a o trăi mai intens. […] În tot cazul în sufletele mai sensibile şi mai pretenţioase, la un moment dat se poate deştepta o nemulţumire faţă de mediul spiritual, faţă de formele vieţii religioase, unele în realitate insuficiente şi superficiale, altele închipuite ca atare, iar odată cu aceasta, se deşteaptă şi dorul de o nouă viaţă religioasă, de alte forme de trăire religioasă, dorul de revelaţii noi, dorul de a experimenta o viaţă religioasă mai intensă, care ar putea satisface pe cel nemulţumit. Adeseori, negăsind îndestulare în cadrul obişnuit bisericesc, astfel de suflete, dornice de primenire, de înviorare şi intensificare a vieţii religioase, se avântă după inovaţii şi doctrine sectare, căutând potolirea setei duhovniceşti şi dezlegarea problemelor mari, ce le frământă sufletele, dincolo de zidurile mântuitoare ale Bisericii, devenind liber-cugetători, inovatori, sectanţi. Aceste doruri şi această sete, adeseori este alimentată în mod indirect de simpla curiozitate, de noutatea propagandei sectare, de acea vrajă a pomului oprit, care oarecum pluteşte în jurul mişcărilor sectare. Odată atras în mrejele sectarismului, astfel de suflet este complet captivat de entuziasmul predicatorilor sectari, mărginind adeseori cu fanatismul, de acel misticism caracteristic, bolnăvicios şi exagerat, care domneşte în adunările sectanţilor, cu mărturisirile păcatelor în public, cu rostirea înflăcărată a rugăciunilor improvizate pentru întoarcerea păcătoşilor, pentru izbăvirea fraţilor persecutaţi, pentru iertarea şi înmuierea inimilor duşmanilor şi prigonitorilor.
      4. Scandalul sau sminteala nu este de fapt decât o latură a cauzei precedente. Numai substratul psihologic în acest caz este de preferinţă moral, nu propriu zis religios. […] Foarte des se poate auzi din gura sectanţilor asemenea mărturisiri: ,,Biserica trebuie să fie fără pată şi fără prihană’’ (Ef. V, 27), iar ortodocşii se judecă, se ceartă, se urăsc, se omoară şi în general, trăiesc o viaţă păgână. De aceea, când Dumnezeu ne-a luminat, adică de când am început să citim Sf. Scriptură, atunci am înţeles porunca Domnului: ,,Ieşiţi din mijlocul lor şi nu vă amestecaţi cu ei’’. […]
      5. Ambiţiile. […] a) Adeseori se întâlnesc indivizi, care, fie sub înrâurirea unei boli psihice moştenită, fie din cauza sistemului nervos zdruncinat sau altor perturbări sufleteşti, devin maniaci religioşi, obsedaţi de anumite idei fixe. Aceştia dându-se drept nişte paracleţi, profeţi sau iluminaţi, dau naştere la curente religioase noi, cu caracter sectar sau se îndreptează înspre mişcările sectare, deja existente, dându-le un suflu nou de viaţă. În tot cazul, ei devin factori importanţi în răspândirea rătăcirilor sectare. […]
      b) O altă categorie de ambiţioşi o formează indivizii, care au păreri exagerate despre valoarea morală a personalităţii lor, se separă de ceilalţi credincioşi, înjghebând societăţi sectare noi sau alăturându-se la secte mai vechi, pe motiv că sunt ,,aleşi’’, ,,curaţi’’, ,,pocăiţi’’, chiar ,,sfinţi’’ şi nu pot rămâne în mijlocul păcătoşilor. […]
      c) Un alt aspect al ambiţiilor de acest soi, este încrederea neînţeleaptă în puterea (închipuită) de pătrundere şi cunoaştere nelimitată a adevărurilor dumnezeieşti. Învăţarea stăruitoare a unor părţi din Sf. Scriptură şi interpretarea lor tendenţioasă insuflă unora încrederea oarbă, cum că ei sunt umbriţi cu puterea de sus spre a cunoaşte şi pricepe tainele împărăţiei lui Dumnezeu. De altfel, majoritatea sectanţilor, potrivit principiului formal proclamat de Luther, recunosc numai autoritatea Sf. Scripturi (şi din ea numai cărţile canonice) şi o consideră ca singurul mijloc suficient pentru renaşterea omului şi pentru mântuire. […]
      d) Se mai întâlnesc nişte indivizi de o grandomanie specifică, de a da comandă şi de a fi învăţători şi conducători. […]
      e) De multe ori oamenii se fac sectanţi din cauza vreunei nedreptăţi, reală sau închipuită, ce a fost pricinuită cândva de preot, cu sau fără voie. Amestecul preoţilor în politică, direct sau indirect, precum şi cazurile triste şi nedorite, când preotul se înfăţişează înaintea instanţelor judecătoreşti, într-un proces oarecare cu păstoriţii săi, pot avea cele mai triste consecinţe. De asemenea orice alt conflict, între cler şi credincioşi, de orice natură şi de orice nuanţă, foarte uşor poate împinge pe creştinii mai susceptibili sau neputincioşi cu duhul, ca să apuce pe calea rătăcirilor sectare şi eretice, sau chiar pe calea ateismului şi duşmăniei faţă de Biserică şi clerul ei.
      f) În sfârşit, trebuie să amintim încă despre un sentiment urât, care poate să încolţească în inima unui sau altui creştin, ori mai exact pseudo-creştin, anume acela de a câştiga anumite interese materiale, prin trecere în rândul sectanţilor sau altor adversari ai Bisericii. […]
      B. – Cauzele externe. […]
      1. Misionarismul sectar, sprijinit în bună parte de capitalul străin. Misionarismul sectar, sprijinit în mod energic de capitalul străin, este desigur cel dintâi factor extern, căruia i se datoreşte în bună parte întinderea molimei sectare. Trebuie să recunoaştem că propaganda misionară şi colportajul sectar, adeseori este mai bine organizat decât la alte confesiuni istorice mari. Majoritatea sectanţilor sunt pătrunşi de o credinţă fanatică în misiunea lor de a converti lumea de azi, necreştină şi pseudo-creştină (după convingerea lor). […] Dacă vom ţine seamă de acea împrejurare că cele mai multe şi cele mai bine organizate secte îşi au centrele de conducere şi de inspiraţie în străinătate, în special în Anglia, Statele Unite, Germania, Elveţia etc. şi că mulţi fruntaşi sectari de peste hotare, sunt în acelaşi timp şi mari bogătaşi (răposatul Taft, preşedintele Statelor Unite, Lloid George, fost prim ministru al Angliei, Ford, regele automobilelor, răposatul Rockfeller, arhimiliardarul american etc.), vom înţelege uşor că pe lângă râvna şi fanatismul misionarilor sectari, intervenind şi capitalul străin, se desfundă în chipul acesta calea spre răspândirea sectelor. […]
      2. Neajunsurile misionarismului nostru ortodox ajută în mod indirect răspândirea sectelor. Se ştie adevărul că: puterea vrăjmaşilor noştri stă în slăbiciunile noastre. De fapt misionarismul în înţeles larg şi atotcuprinzător al acestui cuvânt, fără îndoială, trebuie să fie preocuparea de căpetenie a Bisericii. Misionarismul trebuie să fie sufletul, însăşi puterea de viaţă a Bisericii lui Hristos. Din nefericire Biserica noastră încă nu are un misionarism temeinic şi sistematic organizat. […] Nu avem un centru conducător, un consiliu sau un institut special, care investit cu toată autoritatea, ar urmări, ar coordona şi ar dirija toate problemele, care privesc misionarismul. Nu avem nici cadre special pregătite de preoţi, călugări şi chiar mireni zeloşi şi luminaţi, care s-ar putea dedica cu totul lucrului misionar. […] În prezent la noi pe terenul misionarismului, se lucrează la întâmplare, fără sistem, fără o îndrumare unitară şi metodică. […] Misionarismul nostru trebuie temeinic organizat, sistematic condus, ridicat la înălţimea cuvenită, apărat şi încurajat. Cu drept cuvânt: puterea duşmanilor Bisericii rezidă în slăbiciunile noastre!…
      3. Împrejurările speciale, favorabile pentru propaganda sectară. În general, conducătorii sectelor caută să folosească orice prilej pentru răspândirea ideilor lor false în popor şi câştigarea de adepţi noi. Războaiele, revoluţiile, reformele sociale şi bisericeşti mari, nenorociri ce se abat asupra ţărilor şi popoarelor, ca seceta, inundaţii, epidemii, şomaj, adeseori şi fenomenele naturii, ca cutremurul, eclipsele, arătarea cometelor etc., – toate aceste semne sunt interpretate de propagandiştii sectanţi, aşa cum le convine lor, spre a impresiona pe victimele lor şi a le atrage la secta lor. Dar şi aici trebuie să fim obiectivi. Nu întotdeauna […] Înainte de război mulţi dintre sătenii noştri se duceau în America, cu nădejdea de a câştiga şi economisi ceva bani mai ales din regiunile cu populaţie deasă (jud. Hotin, Bucovina şi unele regiuni ale Ardealului). Întorcându-se în patrie, de multe ori ei aduceau cu sine şi ideile sectare, pe care şi le însuşeau în ţările de peste Ocean.
      E locul să amintesc aici cum că, combaterea sectelor cu forţa şi mijloacele poliţieneşti, aproape întotdeauna a dat rezultate contrarii, sectanţii dându-se drept martiri pentru credinţă şi intensificând propaganda clandestină.
      4. Legile şi regimurile favorabile pentru secte. Anumite legi şi regimuri politice de asemenea sunt cauze importante ale lăţirii sectelor. Astfel Statele Unite ale Americii de Nord, unde niciodată n-a existat o religie oficială de stat şi nici biserici naţionale, nici culte dominante sau privilegiate, de mult au devenit ,,ţara sectelor religioase’’. Acolo există cele mai variate şi cele mai ciudate secte religioase, toate bucurându-se de libertatea deplină de propagandă şi exerciţiul cultului, cu o singură condiţie, de a nu atinge ordinea de stat şi moravurile publice. Ba, sunt tolerate şi unele secte excentrice (de exemplu mormonii, care practică poligamia), delimitându-se anumite localităţi unde au dreptul de existenţă legală. Prin aceasta se explică numărul cel mare de secte din America de Nord.

      Cu dragoste intru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 21 iulie 2014

      Apreciază

      • Valentin said, on iulie 21, 2014 at 5:13 pm

        o mătușă mi-a zis că a vorbit cu aceștia, o invitau la conferința nu știu-care de unire extraordinară a tuturor religiilor la bucurești, iar ea le-a răspuns cu o întrebare – Voi sunteți de naționalitate română, sunteți români adică ? – Da, ne-am născut aici – Voi ați auzit de Brâncoveanu, de felul în care a murit pentru credința lui ? … pauză – Mi-e rușine cu voi, că sunteți români și vă trădați neamul!
        i-a pus la respect.

        Apreciază

      • Cosmin said, on iulie 22, 2014 at 11:01 am

        @ Valentin,

        Nu cred ca se putea un mod mai potrivit de a-i pune la punct, decat cel gasit de matusa ta. Personal consider ca e o modalitate de a-i pune la punct potrivita pentru toti ratacitii in credinta din neamul romanesc, iclusiv pe atei. Nu te poti numi roman decat daca porti in suflet credinta lui Stefan, Mihai, Brancoveanu, Zelea Codreanu si multi multi altii. Daca nu o porti Dreapta Credinta, a inaintasilor nostrii, nu faci altceva decat sa scuipi pe martirajul lor.

        Dumnezeu sa ne lumineze pe toti romanii.

        Apreciază

      • Valentin said, on iulie 21, 2014 at 5:14 pm

        dar așa e, au început ofensiva

        Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 22, 2014 at 2:47 pm

        DACA PUTETI POSTA SI ACEST ARTICOL IN CONTINUAREA CELUI PRECEDENT. DOAMNE AJUTA!

        ORGANIZAȚIA MARTORII LUI IEHOVA – CREAȚIA EVREILOR SIONIȘTI (2)
        Radu Iacoboaie, 22 iulie 2014

        Continuând articolul precedent pe aceeași temă, ne propunem de această dată să pătrundem mai în profunzime, să demonstrăm în mod logic faptul că această pretinsă sectă creștină – Martorii lui Iehova, este ca și mișcarea New Age, un tentacul al uriașei caracatițe mondiale care este francmasoneria, peste care se află la vârful său masoneria sau sionismul, format dintr-un grup mai restrâns de evrei radicali sioniști, în frunte cu cei 13 așa-ziși Înțelepți ai Sionului.
        Nu întâmplător putem spune că Organizația Turnul de veghe (redenumită în 1931 Martorii lui Iehova, iar din 1932 declarată ca ,,organizația lui Dumnezeu” pentru construirea unei NOI LUMI) s-a bazat încă de la început pe revista Turnul de veghe al Sionului apărută în anul 1879. Ulterior, i-au prescurtat numele, în mod evident pentru a nu se face legătura cu evreii sioniști, care credem că l-au sprijinit material pe Charles Taze Rusell să-și creeze organizația sau corporația așa-zis religioasă. Revista a avut multă vreme cel mai mare tiraj din lume dintre revistele sectare, ajungând în 1995 să aibă 17,9 milioane de exemplare în 115 de limbi, cu apariție bilunară. Alături de ea, s-a difuzat și revista Trezește-te, cu un tiraj de 15,6 milioane de exemplare în 34 de limbi. Societatea a avut și sute de posturi de radio și mai recent și televiziuni, ajungând în prezent să aibă peste 4 milioane de propagandiști și circa 6 milioane de simpatizanți în toată lumea.
        Dacă analizăm cele două organizații, sionismul și Martorii lui Iehova, vom descoperi într-adevăr multe puncte și obiective comune. Astfel, ambele organizații sunt concepute într-un sistem totalitar și piramidal (cu concentarea puterii în mâna liderului), ambele poartă o ură profundă și irațională față de creștinism, față de Hristos, Maica Domnului, Sfânta Cruce, sfinții creștini și valorile tradiționale. Ambele au avut și au încă sediul pe teritoriul american în metropola New York. Martorii lui Iehova au sediul într-o clădire cu 13 etaje din Brooklyn. Și ambele întreprind o uriașă propagandă, folosind din plin mass media. Să uităm că și comuniștii masoni puneau accentul pe propaganda de partid. Pe de altă parte, potrivit chiar doctrinei iehoviste, în urma luptei de la Armaghedon, toți cei din afara organizației lor vor fi nimiciți, ceea ce rezonează cu profeția despre venirea antihristului și prigonirea sălbatică a creștinilor. Unele filme din ultima vreme au mediatizat și mai mult ideile lor despre sfârșitul lumii…
        În lucrarea documentată a lui Radu Antim – ,,Societatea <> în contextul fenomenului sectar” (Ed. Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1996), cu multe surse externe, descoperim că erezia francmasonică (bazată pe gnosticism) și cea iehovistă sunt asemănătoare în conținutul doctrinar.
        Astfel: ,,Werner Thiede distinge patru elemente care ne dau îndreptățirea unei paralele între viziunea iehovistă și cea gnostică:
        1. Înțelegerea gnostică a Bibliei ca fiind inspirată verbal și integral de Dumnezeu, care își continuă opera de inspirație prin <> Său: societatea iehovistă; 2. Viziunea gnostică asupra apocalipsei privind restaurarea paradisului inițial; 3. Relația dintre Iisus și satan ca fiind inițial doi fii egali ai lui Dumnezeu; 4. Justificarea luptei dintre Dumnezeu și satan, la care oamenii sunt împreună cu Iisus martori.”
        Din lucrarea de mai sus, mai aflăm și multe alte aspecte importante, precum că fondatorul organizației Rusell și-a găsit lesne predicatorii, dând pur și simplu un anunț în ziar: <>, că această organizație era de fapt o societate comercială în toată regula și bine organizată, că activitatea sectei s-a concentrat aproape exclusiv pe editarea și difuzarea revistei, dimpreună cu propaganda doctrinei lor pe sistemul de la ușă la ușă și evanghelizării la domiciliu…
        Pentru ei, fiecare membru înseamna un propagandist și meritele erau apreciate doar în funcție de propaganda desfășurată pe teren. Fiecare membru avea normă să facă propagandă sectei și prozelitism un anumit număr de ore pe săptămână. Aceste ore erau voluntare ca și în cazul celor ce lucrau în tipografiile lor. Un pionier special ajungea să facă 134 de ore pe săptămână, adică circa 4-5 ore voluntare pe zi!
        Vedem astfel că aceștia parodiază de fapt activitatea misionară a Apostolilor creștini care propovăduiau învățătura lui Hristos. Apoi, întâlnirile, congresele, ceremoniile lor de înmormântare erau totodată un nou prilej de a-și face prozeliți. Vorbim în fapt și despre o formă de IDOLATRIE, o formă de subcultură care se manifesta atât pe stadioane, cât și la televiziuni și posturi de radio.
        De ce aveau ură în special față de creștini? Creștinismul era și este urât și catalogat diavolesc de către ei, chipurile pentru că acesta nu putea oferi un răspuns la întrebările legate de sfârșitul lumii…
        Membrii lor ajungeau să-și neglijeze însăși propria familie uneori, lăsând bunuri sau toată averea organizației! Apoi, copiii lor erau învățați încă din familie să nu se implice în activitățile extrașcolare, să nu practice anumite sporturi (judo, box, karate etc.), să respingă ,,instituțiile diavolești” – statul și Biserica. Prin aceasta se automarginalizau și se izolau de ceilalți, iar mai târziu, ajungeau să respingă orice participare la viața socială și politică (inclusiv prezența la vot), chemarea sub arme pentru apărarea țării, pentru că nu aveau o identitate națională! Pot fi observate în acest sens unele asemănări chiar cu fracțiunile fundamentaliste islamice, în sensul extremismului. Așa se explică și acțiuni extreme de genul respingerii de către părinți a tratamentelor medicale și în special a transfuziilor de sânge, cazuri nu puține la număr în care copiii lor și-au pierdut chiar viața iar medicii au fost supuși până și ei unor anchete penale pentru că nu și-au făcut datoria… Adică, s-a ajuns la comiterea unor crime în numele religiei lor, în numele lui Iehova…
        Făcând o paralelă cu himera comunismului, o altă creație masonică de anvergură mondială îndreptată împotriva creștinismului și pentru sărăcirea țărilor ortodoxe, observăm aceeași manipulare a conștiinței și o mare înșelătorie. Deși Martorii lui Iehova invocă mereu texte biblice, diverse pasaje scoase din context și folosite într-o construcție prin care să demonstreze ,,adevărul” doctrinei lor, ei nu se închină de fapt lui Dumnezeu, ci ,,organizației lui Dumnezeu”…
        Când un membru al lor realizează în sfârșit că această organizație spală creierul și nu oferă decât o perspectivă profană asupra lumii, nicidecum teologică precum susțin liderii lor, adeseori este prea târziu și un drum fără întoarcere. Unii cu multă greutate au putut să părăsească această organizație, să scape de amenințările și șantajul confraților lor, înțelegând că libertatea lor fusese doar una de fațadă, de altfel aceeași ca și în cazul francmasonilor care depun un jurământ oribil la inițiere…

        În final, merită să lecturăm și un model de propagandă perfidă iehovistă din lucrarea citată mai sus (pag.12), deși este mai vechi. Suntem convinși că el a mai fost perfecționat între timp:
        ,,Această scriere (broșură sectară, n.n.) poate fi încredințată unor tineri, băieți și fete, pentru a fi difuzată. Dacă nu poți chiar tu personal (adică un membru al sectei, n.n.) să faci o vizită vecinului tău pentru a-i arăta cartea și să-i câștigi interesul, poți să încredințezi această misiune tinerilor angajați. Fetele vor avea mai cu seamă succes. Însă tu trebuie să le plătești tinerilor angajați mai multe exemplare și să le asiguri hrana pentru o zi. Dacă te duci totuși în misiune, să nu stai în fiecare casă mai mult decât două-trei minute. Dacă lumea nu se arată hotărâtă să facă un abonament la revistă, spune simplu: <> și dă o dată la care poți să mai faci o vizită. Dar poți la fel de bine să spui: <>”

        Cu dragoste intru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 22 iulie 2014

        Apreciază

  2. set said, on iulie 9, 2014 at 9:17 pm

    Armata de o sută de mii de jihadiști din Irak a fost creata sa atace Rusia?
    http://vremuritulburi.wordpress.com/2014/07/09/1791/

    Apreciază

  3. 1Q said, on iulie 9, 2014 at 9:32 pm

    OFF-TOPIC
    A observat cineva faptul ca mingea de fotbal care apare pe logo-ul GOOGLE contine figura lui BAPHOMET?
    Este vorba despre deformarea celor cinci hexagoane care incadreaza un pentagon orientat cu unul dintre varfuri in sus astfel incat sa se creeze imaginea unei pentagrame cu unul dintre colturi orientat descendent.
    Vad ca sunt atenti (agentii sistemului) la orice detaliu si nu le scapa nicio ocazie…

    Apreciază

  4. jad said, on iulie 9, 2014 at 9:37 pm

    are si adresa stilizata pliantu qr-code = 666
    -telefonu utilizat ca scaner

    ne spun ei : qr-code E UN COD DE BARE matrice specific ,creat de japonei in doua dimensiuni 2D , pot stoca mai multe informatii ca un cod de bare vechi

    Apreciază

  5. Iacoboaie Radu said, on iulie 9, 2014 at 9:41 pm

    Sunt cei mai periculoși dintre sectari (eretici) și tot ei vor fi primii care i se vor închina lui antihrist. Nu e de mirare atunci că promovează deja idee unui guvern mondial. Papa nu a făcut deja același lucru vorbind despre ,,necesara” Nouă Ordine Mondială?

    Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 9, 2014 at 11:31 pm

          OFF TOPIC
      Am adăugat la sfârșitul ultimului articol răspunsul fratelui Mihai Silviu-Chirilă:

      Ideea ca decizia interzicerii femeii in Athos a fost luata in „Evul Mediu intunecat” face parte din arsenalul propagandistic al iluminismului, care e in realitate cea mai intunecata ideologie din cate a avut spiritul european vreodata, prin faptul ca il elimina pe Dumnezeu din lume si il pune in locul Sau pe om, cazand si aruncand toata planeta intr-o jalnica antropolatrie, ale carei forme le intalnim la orice pas. Ce poate fi mai demonic si mai neobrazat decat sa crezi ca toate generatiile dinaintea ta au fost tampite si ca intelegerea corecta (neaparat „dezvrajita”) a lumii a inceput odata cu tine? Asemenea ideologie satanica izvoraste din viziunea mai cuprinzatoare a evolutionismului, aplicata istoriei, un fel de darwinism istoric, prin care ni se prezinta o evolutie fantasmagorica a omului, de la stadiul de pitecantrop la cel de „homo unioeuropensis” (doua stadii care mie mi se par identice). Cat de mincinos e darwinismul nu are rost sa mai discutam. E de ajuns sa spunem ca alegerea din zilele noastre e simpla: fie ne consideram copii ai lui Dumnezeu, cum si suntem de fapt, fie ne inselam cu ideea ca suntem descendenti din maimuta si atunci ne comportam ca atare. Foarte multi au decis deja sa renunte la maiestatea de a-I spune lui Dumnezeu „Tatal nostru, Care esti in ceruri”, iar acest lucru se vede in modul in care e construita societatea contemporana, care e o jungla perfecta.
          Totusi, celor sunt dispusi sa creada interpretari rudimentare ale istoriei ca cele din textul „european” citat in articol, trebuie sa le spunem ca in momentul in care s-a luat decizia referitoare la Athos, in Europa de Est functiona o civilizatie crestina luminoasa, cu o educatie desavarsita, cu o spiritualitate inspirata direct din cuvantul si voia lui Dumnezeu. Se numea Oecumene, lumea bizantina, o civilizatie ortodoxa pe care Europa Occidentala nu o va putea egala niciodata, oricat de mult ar incerca sa compenseze prin avansul tehnologic. Pentru mai multe detalii, recomand lucrarea Marea Biserica in captivitate, a lui Sir Steven Runciman, care surprinde cateva din aspectele splendidei civilizatii bizantine. Am avut placerea sa talmacesc in romaneste aceasta remarcabila scriitura.
          Mi se pare de asemenea profund ipocrit sa spui ca „societatea democratica nu are tabuuri”. Societatea europeana are mai multe tabuuri decat societatile care au inventat cuvantul tabu. Singurul lucru „detabuizat” este respectul fata de credinta crestina. Intr-o Europa care are o grija maniacala sa nu cumva sa jigneasca sentimentele religioase ale diferitelor comunitati, este absolut in regula sa injuri sau sa minti cu gura plina in legatura cu crestinismul, cu Iisus Hristos, cu Biserica Sa si cu orice alt aspect ce tine de credinta noastra. Dovada este in textul citat in articol, unde o decizie pur spirituala a Bisericii Ortodoxe este catalogata ca produs al spiritului involuat al omului medieval.
           Mihai Silviu-Chirilă

      Apreciază

    • Cosmin said, on iulie 12, 2014 at 10:36 am

      @Iacoboaie Radu

      Ai mare dreptate cand afirmi ca ei vor fi primii care i se vor inchina lui antihrist.

      Am fost la o inmormantare in familie, persoana decedata facea parte din aceasta secta. Dupa ingropare, au cantat un imn de al lor, in a carui versuri, se vorbea despre faptul ca mesia e deja pe pamant de 100 de ani si face, redau versurile, „multe lucruri minunate in sistem” si ca, „pregateste in taina, regatul ce are sa fie”.

      Nu mai vorbesc de faptul ca se folosesc de fiecare eveniment, cum a fost si aceasta inmormantare la care am fost prezent, sa faca un prozelitism exacerbat. De asemenea, mai spuneau ca omul defapt nu are suflet si ca ideea existentei sufletului, este o gaselnita a diavolului de a pacali pe om.

      E putin spus ca sunt smintitori. Orice ai incerca sa le spui, nu-i clintesti din inselarea in care se afla, iar daca totusi le spui ceva care ar putea sa-i miste, isi noteaza si merg la sala regatului la intrunire si dezbat acel argument, pentru a venii din nou la tine cu contra-argumente. Sunt consecventi si perseverenti in inselarea lor.

      Pe astia, numai Dumnezeu ii mai poate intoarce din inselarea lor. De aceea, duhovnicii ne recomanda sa nu stam de vorba cu ei, deoarece noi, simplii mireni, nu ne putem razboii cu duhul inselarii ce a pus stapanire pe ei.

      Dumnezeu sa-i lumineze.

      Apreciază

  6. geo said, on iulie 9, 2014 at 11:07 pm

    Există elemente care sugerează comiterea de crime în sud-estul Ucrainei”, a spus Lavrov.

    „Avem motive temeinice să credem că structurile de securitate ucrainene ascund informaţii despre crime”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse în cursul unei conferinţe de presă cu Federica Mogherini, ministrul de Externe al Italiei.

    Preşedintele Consiliului Federaţiei Rusue, Valentina Matvienko, a anunţat că Moscova urmează să publice o „Carte Albă” despre abuzurile comise în Ucraina în timpul conflictului separatist din sud-estul ţării.

    http://www.gandul.info/international/rusia-acuza-ucraina-de-crime-impotriva-umanitatii-12915947

    „The Hunger Games” sau când televiziunea poate să ucidă

    Nasubi, vedeta unui reality show din Japonia Zilele trecute am dat peste un tip de reality TV japonez care m-a uimit prin cruzime. Chiar nu mi-a venit să cred. Un tânăr japonez de 23 de ani poreclit „vânătă”(Nasubi) – pe motiv că are faţa lungă ca o vânătă – a devenit eroul unui nou tip de reality TV. După ce a câştigat audiţia pentru un reality show de care nu ştia niciun detaliu, a fost legat la ochi şi dus în mare secret într-un apartament mic, fără ferestre. Acolo a fost pus să se dezbrace în pielea goală. Şi i s-au explicat regulile – va trebui să îşi petreacă viaţa între acei patru pereţi până când va putea să acumuleze o sumă de 1 milion de yeni (10 000 dolari) în premii câştigate la concursuri din diverse ziare şi reviste. În apartament avea doar unde să doarmă, avea electricitate, aer condiţionat, un încălzitor cu gaz, instrumente de scris, cărţi poştale, şi multe multe reviste şi ziare. Nimic altceva. I s-a spus că va trebui să îşi câştige absolut tot – inclusiv mâncarea. Apoi producătorii au plecat, au încuiat uşa după ei, iar Nasubi a început o existenţa în captivitate şi izolare personală, dar în ochii milioanelor de telespectatori japonezi. Culmea, lui Nasubi nu i s-a spus că va fi filmat non-stop şi dat pe post live. I s-a spus că el manipulează singur camerele de filmat. Şi că după ce va câştiga suma de bani necesară, abia atunci producătorii vor decide dacă materialul filmat merită dat pe post. Nasubi a fost închis în apartamentul respectiv un an şi jumătate!!! 15 luni!!! Timp în care a slăbit ca un ogar, i-au crescut părul şi barba, s-a transformat în propria umbră. Primul câştig a venit abia după două săptămâni – un borcan cu gem. După încă două săptămâni a câştigat un săculeţ cu orez. Dar nu a avut cu ce să îl gătească. După ce a încercat să mănânce orezul uscat, a descoperit că dacă pune orez într-o cutie goală de suc, cu puţină apa, şi îl lasă lângă încălzitorul cu gaz, în câteva ore se transformă într-un pilaf terciuit. Dar comestibil. De bucurie a cântat şi dansat în fundul gol, spre deliciul telespectatorilor. Ca să fie show-ul şi mai amuzant, producătorii au desenat cu ajutorul computerului o vânătă care să acopere părţile ruşinoase ale lui Nasubi pe post. Când Nasubi se mişca, vânăta îl urmărea acoperindu-l. În acest fel şi copiii se puteau delecta privind supliciile vieţii lui Nasubi. Câştigurile lui au fost de cele mai multe ori nefolositoare – cum ar fi o bicicletă, un cort, curea, cauciucuri de maşină, bilete la film. La ce folos dacă era închis ca într-o cuşcă, în fundul gol? Cu trecerea săptămânilor, Nasubi a devenit din ce în ce mai ciudat. Dar audienţa i-a crescut în mod exponenţial. Iar el habar nu avea. A devenit o celebritate în Japonia. Fanii au încercat să îi găsească apartamentul. Se pare că au reuşit, pentru că în mijlocul nopţii producătorii au dat peste Nasubi, l-au legat iar la ochi şi l-au mutat în alt apartament micuţ, între alţi patru pereţi. Viaţa lui cumplită a continuat „live on TV”. Rating foarte bun, 17 milioane de telespectatori îi urmăreau mişcările pe ecran. Viaţa lui cumplită, live pe ecran. Dar grupul de fani a continuat să crească. Telespectatorii japonezi cântau împreună cu Nasubi când el cânta de bucurie că a câştigat încă o pungă cu orez. Dansau în faţa ecranului când Nasubi dansa. Nasubi devenise subiect de conversaţie. Toţi japonezii au auzit despre Nasubi. Nu pot să nu îl compar cu un martir al televiziunii, al mass-mediei. O victimă a cărei suferinţă a făcut amuzamentul famiiilor japoneze. Sadismul show-ului este nemaipomenit. Iar complicitatea telespectatorilor este şi ea uimitoare. Dar suntem o specie sadică, violentă. E adevărat că Nasubi a consimţit să participe la show. Dar după ce show-ul a început, nu a avut scăpare. După ce show-ul s-a terminat, Nasubi şi-a mărturisit suferinţa. A descris cum de multe ori s-a gândit să evadeze, să scape. A avut şi gânduri mult mai sumbre. Da, televiziunea poate să ucidă! Culmea este că sadismul a continuat şi după ce a câştigat milionul de yeni. Nasubi a fost din nou legat la ochi şi mutat în Coreea. I s-a spus că va trebui să îşi câştige zborul înapoi în Japonia. Tot în fundul gol, tot între patru pereţi. A durat încă 4 luni. În final, a fost adus legat la ochi într-o cameră fără ferestre şi a fost dezbrăcat din nou în pielea goală. Săracul Nasubi, a crezut că începe din nou o altă viaţă în izolare. Dar pereţii au căzut, tavanul s-a ridicat, şi Nasubi s-a trezit gol-goluţ pe scenă, în faţa unei audienţe live. Aşa a fost anunţat că a terminat concursul-show. Şi felicitat. Reality show-urile au împins exigenţele spre alte limite. Iar sadismul a devenit şi mai evident. Întrebarea cea mare este: cine este victima cui? Stelele de reality show îşi expun vulnerabilitatea, iar noi, consumatorii, o consumăm ca pe pâine. Suferinţa altora este delicioasă. Mai ales dacă este live, în direct. Dar în final cei care încasează banii sunt cei de pe ecran, cei pe care îi zeflemim sau dispreţuim. Telespectatorii rămân tot cu buzunarele goale. Dar cu satisfacţia vizionării umilirii altor fiinţe umane. Deci, din nou, în final: cine este victima cui? Când eram mic şi vedeam ceva cumplit la televizor, mama îmi ştergea lacrimile şi îmi alunga fricile cu „Nu mai plânge, dragul mamei, e doar un film. Nu e adevărat”. Reality show-urile au schimbat regulile jocului. Iar The Hunger Games nu mai par aşa o ficţiune. Toţi avem nevoie de victime.

    http://adevarul.ro/entertainment/tv/the-hunger-games-televiziunea-ucida-1_53ba78e50d133766a8365dab/index.html

    Ce e scandalos în studiul Facebook

    Un studiu realizat de Facebook, care dovedeşte că starea de spirit pozitivă sau negativă a utilizatorilor depinde de mesajele cu conţinut asemănător ale prietenilor din reţea, a stîrnit acum cîteva zile un val de furie şi anxietate. Spre deosebire de alte reacţii de acest fel, de data asta utilizatorii şi media au avut motive bune de consternare.

    Experimentul a avut loc în ianuarie 2012 şi şi-a propus să arate corelaţia dintre conţinutul emoţional al mesajelor pe care un utilizator le citeşte şi ceea ce va posta în viitor. Facebook a modificat, în acest scop, newsfeed-ul a aproape 700.000 de utilizatori de limbă engleză, filtrînd o parte din mesajele negative – sau pozitive – ale conexiunilor din reţea. Rezultatul a fost cel aşteptat: cei expuşi la mesaje negative au început să posteze lucruri negative, iar corelaţia s-a păstrat şi în cazul contrar.

    Dar, pînă la urmă, care e noutatea şi unde e scandalul? Că stările emoţionale sînt contagioase e un fapt discutat şi acceptat de multă vreme. Despre psihoză de masă şi rolul de influenţator politic al mass-media se discută academic de un secol, iar armatele mărşăluiesc şi fac război pe muzică militară de cînd există. Studiul Facebook vine însă cu o nuanţare foarte importantă. Aceea că influenţa emoţională se exercită şi în climatul social diluat, mediat, al reţelelor şi că simpla expunere la mesaje negative/pozitive e suficientă pentru ca influenţarea să află loc, spre deosebire de presupunerile anterioare, conform cărora o astfel de înrîurire se produce numai printr-o interacţiune mai elaborată şi cu contribuţia limbajului nonverbal (corporal).

    Concluzia ar fi una interesantă ştiinţific, dar deloc răscolitoare, dacă n-ar fi la mijloc şi metodologia studiului. Facebook a modificat newsfeed-urile celor aproape 700.000 de utilizatori legal, în virtutea permisiunii pe care o acordă, generic, orice utilizator al reţelei, pentru ca datele lui să fie folosite în scopuri ştiinţifice. Totuşi, utilizatorii cuprinşi în studiu au fost pur şi simplu manipulaţi emoţional, în necunoştinţă de cauză. Or, cercetarea academică se întemeiază, în cazul studiilor de tot felul, pe aşa-numitul consimţămînt informat al participanţilor. Un consimţămînt nu numai formulat explicit, punctual, ci şi în cunoştinţă de cauză.

    Dacă Facebook ar fi fost mediul neutru pe care un curent de opinie sau un tip de emoţii colective ar fi apărut de la sine, reacţiile furioase nu ar fi existat. Prin metodologia folosită însă, reţeaua însăşi a fost cea care a indus astfel de schimbări emoţionale.

    Cu alte cuvinte, poate o reţea de dimensiunile Facebook crea ceva de felul ipoteticelor psihoze de masă? Studiul menţionează o variabilă pe care am putea-o numi, neriguros, grad de contagiune, care e foarte mic, de 0,01%. Însă – estimează tot Facebook – la dimensiunile reţelei din prima parte a lui 2013, asta înseamnă cîteva sute de mii de reacţii pozitive/negative. Cu alte cuvinte, reţeaua poate fi folosită la crearea de emoţii colective printr-o strategie de tip brute force.

    După ce scandalul s-a stîrnit, Adam Kramer, expert în ştiinţa datelor şi unul dintre autorii studiului, a postat pe contul propriu un mesaj în care afirmă că Facebook nu şi-a dorit genul de reacţie apărută şi că, poate, ar fi fost mai bine ca experimentul să nu se fi desfăşurat. Cercetarea sociologică pe reţelele sociale e un domeniu exploziv şi revelator, iar compania fondată de Mark Zuckerberg şi-a dorit să contribuie la cercetarea academică.

    E greu, totuşi, ca răspunsul cercetătorului de la Facebook să fie interpretat ca altfel decît unul de convenienţă. Studiul Facebook a fost publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences, iar Susan Fiske, cea care l-a editat pentru revistă, a mărturisit într-un interviu dat după stîrnirea scandalului că şi-a pus o problemă etică atunci cînd l-a văzut. Facebook a susţinut că are girul unei autorităţi ştiinţifice. Totuşi, girul a fost obţinut, după Fiske, „în temeiul faptului că Facebook manipulează newsfeed-ul utilizatorilor tot timpul“.

    Asta se întîmplă la modul vizibil, de mai multă vreme. Mai precis, din momentul în care Facebook a decis să filtreze posturile pe care un utilizator le primeşte în newsfeed de la prieteni, în baza unui algoritm despre care a oferit prea puţine date, numit Edge Rank. Filtrarea nu e aprioric un demers malefic, fiindcă altfel utilizatorii n-ar mai înţelege nimic din bombardamentul de mesaje pe care îl văd cînd deschid pagina reţelei. Însă Jakob Silverman, expert consultat de The Wire, explică: „Facebook e foarte preocupat de două lucruri – de engagement şi de reclamă. Dacă decide, să zicem, că filtrarea postărilor negative îi face pe oameni mai veseli şi mai dornici de a da click-uri în reţea, nu există nici un motiv care să îl împiedice să facă asta. Cîtă vreme platforma rămîne un gatekeeper cu o asemenea forţă – şi algoritmii ei sînt pur şi simplu opaci –, ar trebui să fim circumspecţi cînd îi acordăm un asemenea grad de putere şi încredere.“

    Silverman remarcă probabil cea mai plauzibilă concluzie a întregii poveşti, aceea că Facebook ar putea prezenta o versiune mai roză a activităţii fiecăruia, în scopul unei interacţiuni crescute, dar şi pentru a obţine un sos de conţinut mai convenabil pentru advertiseri. Totuşi, faptul că reţeaua poate schimba jocul, inclusiv din punct de vedere politic, a fost deja verificat de un alt experiment, din 2010. Conform unui studiu citat de Slate, un mesaj-banner afişat de Facebook la alegerile din 2010 a determinat participarea la vot a 60.000 de americani, iar estimările referitoare la contagiune socială sugerează influenţarea indirectă a încă 280.000 de persoane. Ceea ce înseamnă că un singur mesaj de pe Facebook ar putea fi responsabil cu un sfert din creşterea participării la vot, de 0,6% faţă de 2008.

    Bineînţeles, cea mai la îndemînă idee pe care o sugerează astfel de constatări e că Facebook s-ar putea pune în slujba unor entităţi oculte sau a unor forţe vizibile pe eşichierul politic, pentru a influenţa guvernarea. Însă o companie cu o valoare de piaţă de 40-60 de miliarde de dolari (bugetul de stat al României a fost, în 2013, de aproximativ 70 de miliarde) nu are neapărată nevoie de aşa ceva. Ea devine chiar guvernarea, într-o lume care depinde din ce în ce mai puţin de graniţe, autoritate instituţională şi mecanismele politice clasice.

    http://dilemaveche.ro/sectiune/mass-comedia/articol/ce-e-scandalos-studiul-facebook

    Tortură și crimă în Gulag. Ororile temnițelor sovietice, în desenele unui angajat al NKVD

    Despre universul concentraționar sovietic s-a scris cam cât pentru o bibliotecă: studii, memorii, beletristică. Probabil, însă, că niciuna dintre titlurile acestei literaturi nu redau cu atâta putere ororile lagărelor sovietice ca Drawings from the Gulag (Desene din Gulag), cartea lui Danzig S. Baldaev, fost paznic de închisori și lagăre pe întreg întinsul defunctei URSS.

    Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Sau chiar mai mult. Cartea lui Baldaev, apărută la Londra, în 2010, are 130. 130 de desene ale unui pictorial devastator despre istoria, particularitățile și teroarea Gulagului încă de la începuturile lui, din 1918. Revista de istorie a BBC scria la apariția cărții lui Baldaev că are cele mai tulburătoare imagini grafice realizate vreodată despre Gulag.

    Realizate în epoca despre care vorbesc, ilustrațiile lui Baldaev par ecouri ale scrierilor lui Aleksandr Soljenițîn, Varlam Shalamov sau Osip Mandelștam. Cu fiecare vinietă a sa, fostul temnicer redă istoriei câte un personaj (de la deținutul de duzină, la cel mai violent tatuat mardeiaș) și câte o metodă de umilire a nefericiților ajunși în lagărele comuniste.

    Detaliile sunt incredibile și șocante. Baldaev surprinde disprețul și aroganța, dar și metodele de tortură și crimele în masă comise de executanții Moscovei, fără a scăpa însă din vedere atrocitățile comise de deținuți. Una peste alta, descrierea sa grafică oferă întregul tabloul orwelian al transformării acestor cetățeni ai URSS în supraviețuitori sau victime.

    La apariția cărții, autorul nu era un debutant. Născut în 1925 la Ulan-Ude, în Buriația, o republică din sudul Siberiei, Baldaev este trimis de NKVD, în 1948, după ce fusese înrolat și a participt la cel de Al Doilea Război Mondial, într-unul dintre cele mai rău-famate locuri ale URSS: penitenciarul Kresty din Sankt Petersburg. Devine gardian.

    La Kresty, sfatuit de tatăl său, un apreciat etnograf, se apucă să studieze ți să desenze tatuajele infractorilor, preocupare despre care află și ofițerii serviciilor secrete. În mod surprinzător, aceștia se arată interesați de munca suplimentară a lui Baldaev și îi propun un târg: să călătorească prin pușcăriile Uniunii Sovietice pentru a-și completa colecția. Baldaev acceptă și pleacă în ciudatul pelerinaj. Devine, astfel, martor direct la cele mai brutale realități ale Gulagului și are ocazia să cunoască, de pe ambele părți ale gardului de sârmă ghimpată, o lume inaccesibilă, total închisă.

    Periplu său a durat mai bine de 50 de ani, perioadă în care Baldaev strânge o colecție impresionantă de imagini și desene. Publică, în trei volume, Russian Criminal Tattoo Encyclopaedia, operă care s-a bucurat de un real succes. Documentarea, însă, l-a ajutat să consemneze grafic și realități interzise. De aceea, scriu cei de la BBC History Magazine, Baldaev este un caz aparte și relativ puțin studiat: un disident „sub acoperire” care lucrează direct cu serviciile secrete.

    Fără îndoială, Desene din Gulag nu este o carte ușoară, realismul brutal al ilustrațiilor lui Baldaev indispun, fac lectura inconfortabilă. Dincolo de această impresie, cartea transmite, totuși, și o generozitate față de istorici. Pentru că, la urma urmei, întrebarea pe care și-o poate pune orice cititor este dacă descrierile grafice ale lui Baldaev servesc sau nu interesele istoriei.

    The Observer susține că există câteva precedente artistice puternice care vin în sprijinul lui Baldaev. Bunăoară, Dezastrele Războiului, seria de 82 de desene ale lui Goya, consemnează atrocități comise din rațiuni politice într-o manieră similară anticipând concepția modernă despre formele de război. Apoi, sunt gravurile macabre ale lui Gustave Doré despre Infernul lui Dante, serie care a oferit posterității curajul necesar pentru a contempla opusul raiului.

    Așadar, răspunsul la întrebarea privind rostul istoric al desenelor lui Baldaev este simplu: dovezile anulează miturile, folclorul, ficțiunea, dar mai ales formele de negare a celor întâmplate în lagărele sovietice.

    Mai este, însă, și un aspect funcțional, dat de latura artistică a ilustrațiilor: Baldaev conferă desenelor sale despre torturile, abuzurile sexuale și restul formelor de umilință practicate în lagăre, un anume echilibru între grotesc și realitate, reușind astfe să amplifice durerea, suferința transmisă, chiar mai mult decât ar putea-o face un o fotografie, consideră scriitoarea americană Lisa Hayden Espenschade. În plus, continuă ea, meritul extraordinar al cărții este acela că salvează memoria unei realități, redă ceea ce s-a întâmplat acolo descriind lucruri oribile și inimaginabile pe care niște oamenii le-au făcut altor oameni.

    http://www.romanialibera.ro/aldine/history/devastator–desenele-unui-gardian-din-gulag-341955

    Pentru nostalgici ar fi bine sa se uite la fotografii…poate le trece dorul de binefacerile comunismului…

    Apreciază

  7. Radu said, on iulie 10, 2014 at 12:29 am

    Reblogged this on radupopescublog.

    Apreciază

  8. Graiul Ortodox said, on iulie 10, 2014 at 3:38 am

    Doamne ajuata!

    Apreciem ca postati articole de pe blogul nostru G.O. dar va rugam sa folositi politica Copyright.

    Deoarece avem probleme cu anumite publicatii care ne sterpelesc articolele si nu recunosc munca noastra. V-am rugat si anul trecut. Daca ne pretuiti munca va rugam folositi politica Copyright

    Sursa este Graiul Ortodox care are copiraitul pe aceste traduceri. Cand preluati , DEFIECAREDATA scrieti Graiul Ortodox si apoi linkul Iata ce putem citi la articolul 212) Mitropolitul Etoliei dezvăluie caracterul mincinos al discursului despre Hristos al așa-zișilor ”Martori ai lui Iehova”

    Aceste traduceri ne aparţin şi sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Traducerile apar cu numere de ordine ( 1), 80), 126)…) sursa de proveniență, numele traducătorului x și în paranteze rotunde G.O.).

    Ele pot fi preluate integral pe alte bloguri sau site-uri, dar nu pot fi preluate spre publicare în cărți, ziare, cotidiene, de mass-media fără un acord scris. Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii aceaste traduceri, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

    •Toate materialele preluate de pe Graiul Ortodox (G.O.) trebuie să fie însoţite de indicarea sursei în felul următor: Sursa: Graiul Ortodox şi apoi inserarea link-ului exact pentru redirecţionarea către materialul în cauză. Materialele ce reprezintă exclusivitate nu pot fi reproduse sub absolut nicio formă.

    •Niciun material al G.O. nu poate fi vândut, folosit pentru comercializare/publicitate sau folosit în scop promoţional chiar dacă are ca si gazdă bloguri sau site-uri.

    •Niciun material nu poate fi folosit în programe (tv, radio etc.), articole scrise/on-line sau în publicaţii scrise/on-line care defăimează G.O.

    •G.O. îşi rezervă dreptul exclusiv de a cere ştergerea/eliminarea imediată a oricărui material al său aflat pe un format extern.

    Multumim pt.intelegere.

    Sanatate.

    Apreciază

    • saccsiv said, on iulie 10, 2014 at 10:36 am

      Graiul Ortodox

      Doamne ajuta!

      Intotdeauna pun link-ul, dar nu intotdeauna scriu Graiul Ortodox. Oricum la acest articol era specificat la final. O voi face insa de acum in colo cat mai vizibil, de fiecare data.

      Ma intristeaza insa comentariul vostru, caci este nedrept. Daca nici eu nu v-am promovat, atunci cine a mai facut-o? Nu cred ca am ratat prea multe dintre titlurile voastre la ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE si am permis sa puneti cat de multe link-uri si de cate ori vreti la rubrica de comentarii.

      Toate acestea le poate constata oricine si la o simpla cautare google dupa cuvintele cheie Graiul Ortodox. Toate acestea le puteti constata si voi daca va uitati pe statisticile de la administrare. E mult, e putin, cate clicuri au plecat de la mine spre voi, voi decideti. Eu propun spre citire articolele voastre, dar depinde mai departe de cititori daca le considera interesante spre a intra la voi. Desigur, pot fi insa si probleme de ordin tehnic, de genul celor semnalate de voi:

      https://saccsiv.wordpress.com/2011/05/12/comunicat-sfanta-chinotita-a-sfantului-munte-athos-este-impotriva-obligativitatii-actelor-de-identitate-electronice-si-recomanda-credinciosilor-actele-de-identitate-fara-cip/#comment-81639

      Si daca tot am ajuns aici, permiteti va rog si o sugestie, chiar o critica. Multe din articolele voastre sunt extrem de importante, insa voi puneti niste titluri de parca vreti cu tot dinadinsul sa fie cat mai neinteresante. Si indiferent daca vreti sau nu vreti sa recunoasteti, asta are efect negativ.

      Referitor strict la articolul meu de mai sus cu Martorii lui Iehova, am cautat cu tot dinadinsul un material de la voi cu acest subiect, ca explicatie la fotografia trimisa de acel cititor, tot spre promovarea blogului vostru, dar iata ca am fost mustrat. Asta m-a durut cel mai tare, caci tocmai acum ati postat un asemenea comentariu.

      Oricum, pacea e mai importanta decat dreptatea, deci iertare pentru randurile de mai sus.

      Apreciază

      • cosminmatiu said, on iulie 10, 2014 at 10:08 pm

        Sincer si mie mi-au cazut rau vorbele celor de la graiul ortodox pentru ca de fapt astea cu copyright sunt treburi lumesti care dupa ce murim nu mai au nici un rost , Important este ca noi toti impreuna sa marturisim dupa putere pe Hristos.
        Faptul ca mi-au cazut prost sau ne cad prost asemenea vorbe arata ca avem mandrie in noi si nu ne stim smeri. Daca e munca lor si astea sunt conditiile eu zic ca trebuie respectate iar intristarea si mahnirea ce ne apar la asemenea vorbe nu sunt decat o scoatere la suprafata a patimilor noastre, o vadire a lor.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 10, 2014 at 10:12 pm

        cosminmatiu

        Dar nici pe departe nu-i vorba de mandrie.

        Apreciază

      • cosminmatiu said, on iulie 10, 2014 at 10:14 pm

        Poate ca este , pentru ca ei vin cu asemenea pretentii dupa ce tu i-ai promovat in repetate randuri. Cum am zis si mie mi-au cazut greu acele vorbe, pentru ca noi ar trebui sa fim uniti in marturisirea lui Hristos si nu sa ne legam de gainarii din astea care pot produce dezbinare. Daca asta vor ei atunci eu consider ca trebuie respectat si sa ne smerim noi.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 10, 2014 at 10:43 pm

        cosminmatiu

        N-am zis ca nu voi face cum vor ei.

        Apreciază

      • cosminmatiu said, on iulie 10, 2014 at 10:48 pm

        Stiu, am vazut acest lucru. ceea ce am scris eu e cu bataie generala, adica pentru toti caci suntem pacatosi si incercam sa ne despatimim dupa puteri. E la fel de valabil si pentru cei ce au postat acel comentariu cu copyrightul. Daca pana al urma la un moment dat e mai imprtant pentru unii copyrightul decat a salva un suflet, atunci ma abtin. Aceeasi problema poate fi rezolvata si cu duhul blandetii si mahnind pe celalalt. Ei au aplicat a doua metoda.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 10, 2014 at 11:05 pm

        cosminmatiu

        Au raspuns, sunt multumit de raspunsul lor, sa le rasplateasca bunul Dumnezeu inmiit pentru stradanie, blogul lor fiind foarte folositor.

        Apreciază

      • cosminmatiu said, on iulie 10, 2014 at 10:10 pm

        Si ca sa fac o gluma, cand cineva te intreaba daca esti prost, in loc sa ne enervam ar trebui sa ii raspundem : Da, dar de ce intrebi?

        Apreciază

      • Graiul Ortodox said, on iulie 10, 2014 at 10:54 pm

        Doamne ajuta,
        Ne cerem iertare pentru faptul ca nu „ne-a iesit exprimarea” si comentariul nostru a fost inteles ca o critica, provocandu-va atatea suparari.Nu aceasta a fost intentia noastra. Nu a fost o mustrare, ci o plangere.
        Nu avem cuvinte sa ne exprimam aprecierile noastre pentru activitatea depusa in ceea ce priveste buna informare a cititorilor dvs, si mai ales, in ceea ce priveste promovarea articolelor noastre si implicit a blogului. Multumim.
        Ne-am insusit critica si apreciem sinceritatea cu care ne-ati abordat ( ca un frate!). Speram ca pe viitor sa ne lumineze Maicuta Domnului si sa avem titluri cat mai atractive.
        Asteptam in continuare sugestiile dvs.
        V-as ruga , daca se poate, sa facem schimb de email-uri pentru a discuta si alte teme, fara a implica cititorii.
        Bucurie si impliniri!
        Sanatate.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 10, 2014 at 11:03 pm

        Graiul Ortodox

        Doamne ajuta!

        Desigur.

        saccsivnousaccsivnou@yahoo.com

        Am sters emailul vostru, caci la mine mai bantuie oameni cu misiune ce folosesc orice adresa de e-mail afla, ca sa comenteze mai apoi cu nick-ul aceluia, pentru crearea de haos.

        Foarte important: eu nu comentez NICIODATA pe alte bloguri, un lucru cunoscut dar pe care din cand in cand il reamintesc. Asta de cativa ani, de cand acei rai s-au apucat sa posteze cu numele meu te miri pe unde. Si atunci, cu timpul, majoritatea a invatat ca daca vede vreun comentariu saccsiv prin alte parti, sigur nu sunt eu. Am facut aceasta precizare in caz ca o sa va scrie vreun „saccsiv” pe blog.

        Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 10:54 am

      Răspunsul acesta se datorează oare faptului că aseară v-am cerut acceptul să pot copia materialul intitulat Alegerea Patriarhului, care dezvăluie aspecte grave și necunoscute publicului larg? Dacă eu sunt de vină, spuneți-mi mie vă rog…

      Apreciază

    • Ionut said, on iulie 10, 2014 at 3:11 pm

      Stiu, traim intr-o lume guvernata (superficial) de reguli lumesti. Dar lumea asta fizica exista prin legile (materiale) date de Dumnezeu. Nu intentionez sa fac o mustrare (in mod sincer spun asta), nici sa ma aflu in treaba, ci doar sa indemn la meditatie: cum ar fi sa ceara Dumnezeu drepturi de copiere (copyright)? Sau sfintii evanghelisti? E bine sa fie ceva mai multa ingaduinta si intelegere intre marturisitorii sinceri ai lui Hristos. Ca destul rau ne fac altii…
      Va cer iertare daca v-am tulburat, dar asa mi se pare ca e bine. Doamne-ajuta!

      Apreciază

  9. Graiul Ortodox said, on iulie 10, 2014 at 4:00 am

    Sau la subsol puteti pune sursa Graiul Ortodox. Nu are iportanta. Ci, ca sa nu aiba cine spune, ca atunci cand se preia articolele noastre de pe Saccsiv, ca nu au vazut sursa si asa sa poata prelua in carti, reviste, sau ziare fara acordul nostru. De aceea am pus Copyright pe traducerile noastre.

    Apreciază

  10. Graiul Ortodox said, on iulie 10, 2014 at 4:13 am

    Sau la subsol puteti pune sursa Graiul Ortodox.
    Nu are iportanta.

    Pt. ca sa nu aiba cine spune ca atunci cand se preiau articolele noastre de pe Saccsiv nu au vazut scrisa sursa G.O. astfel incat sa nu poata prelua in carti, reviste sau ziare fara acordul nostru. De aceea am pus Copyright pe traducerile noastre.

    Apreciază

  11. Ionut said, on iulie 10, 2014 at 8:52 am

    Adevarat! Biserica trebuie sa explice credinciosilor, cu intelepciune, rabdare, fara manie, care sunt lipsurile si invataturile gresite ale celorlalti, care nu fac parte din Ortodoxie.
    Si noi, cei care putem, trebuie sa facem acest lucru atunci cand e nevoie. Si mai e ceva: cunosc cazuri de oameni (ortodocsi) aflati in situatii disperate sau in saracie, care au primit ajutor nu de la fratii lor (adica de la noi), cum ar fi fost normal, ci de la altii, fapt pentru care au plecat la ceilalti.
    E nevoie de mai multa misiune si mai multa milostenie.

    Apreciază

  12. Mălin said, on iulie 10, 2014 at 6:39 pm

    Astazi am vizionat filmul The Mark, nu stiu daca l-ati vazut. Se vorbeste despre un guvern si un lider mondial, o moneda unica, cip biometric implantat care daca e scos elimina o neurotoxina care ucide instantaneu perosana implantata. Flmul e aparut in 2012: http://en.wikipedia.org/wiki/The_Mark_%282012_film%29

    Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 8:26 pm

      Autointitulatele elite pregătesc cu grijă terenul pentru a obișnui oamenii de astăzi cu ideea alegerii (acceptării) unui GUVERN MONDIAL. Pentru a nu-i șoca la timpul respectiv. Și pentru că acesta există deja, dar în mod neoficial. ACESTA ESTE STĂPÂNITORUL LUMII PĂMÂNTEȘTI. Cred că toți sunt evrei sioniști, care se conduc după Talmud. Sunt în vârful piramidei masonice mondiale.

      Apreciază

      • Iacoboaie Radu said, on iulie 10, 2014 at 8:33 pm

        De aceea s-a spus că lumea L-a urât pe Hristos, că lumea îi urăște pe creștini în general, că noi nu trebuie să iubim lumea, ci pe Hristos. Lumea este condusă de evreii sioniști, urmașii celor care cu aproape 2000 de ani în urmă L-au răstignit cu ură pe Hristos, Care a adus legea iubirii pe pământ, îndemnându-ne ca poruncă să ne iubim până și pe vrăjmașii NOȘTRI și să ne rugăm pentru ei. Hristos nu a spus să-i iubim pe vrăjmașii Lui Dumnezeu și pe ereticii căzuți în plasa diavolului…

        Apreciază

  13. mircea.v said, on iulie 10, 2014 at 8:12 pm

    Graiul ortodox,

    tare ciudata mi se pare lucrarea asta cu copyright pt un grai ortodox. Oare a cerut Iisus asa ceva – drepturi de autor? Apostolii, sfintii au cerut ei asa ceva? Din contra, da frate la toata lumea invatatura lui Iisus Hristos si fara drept de autor, nu tine lumina ascunsa. Nu?
    Ar fi fost misto sa zica Iisus: „Dragi Apostoli, va rog sa verificati la sange sa nu cumva sa apara vreun cuvant de al Meu fara respectarea legii drepturilor de autor. Si cum toate cuvintele Mele au caracter de exclusivitate absoluta, doar Eu am dreptul sa le folosesc.”
    Nu mai era nici un Grai ortodox acuma, daca ar fi fost asa ceva.

    Dupa mine e super, super-lumeasca politica asta cu dreptul de autor pt niste texte avand caracter de invatatura ortodoxa. Adica e exact pe inversul invataturii ortodoxe.
    Adica, atunci cand nu e recunoscuta munca voastra, atunci castigul vostru e mare. Asa, cu spirit din asta de ziarul pro-sport, nu stiu ce sa zic…
    Cam trist.

    Sanatate!

    Apreciază

  14. mihai said, on iulie 10, 2014 at 8:50 pm

    astfel de brosura de la iehovisti am gasito si eu la cutia de scrisori cu cateva luni in urma

    Apreciază

  15. YaccoYacoo said, on iulie 16, 2014 at 2:16 pm

    Martorii lui Iehova au talent

    June 2014 Detroit International Foreign Delegate Visit – Riverview, MI.

    2014 International Convention Detroit Style Ballroom Dance for the Delegates – Dress Rehearsal

    Versuri Pharrell Williams – Happy (tradus)

    Vezi că vin veștile proaste care ne spun aia și aia
    Dă-mi tot ce ai, nu ezita
    Ar trebui să te avertizez că o voi duce foarte bine
    Nu te supără, nu-ți pierde timpul
    Iată de ce

    versuritraduse.blogspot.ro/2013/12/versuri-pharrell-williams-happy-tradus.html

    Apreciază

  16. Claudiu Arbanas said, on iulie 30, 2014 at 12:58 am

    De ce nu pot pune link-ul pe facebook? Nici măcar în mesaj privat nu mă lasă.

    Apreciază

    • saccsiv said, on iulie 30, 2014 at 3:01 am

      Claudiu Arbanas

      Blogul saccsiv este interzis pe facebook.

      Apreciază

  17. Mircea Bogdan said, on august 1, 2014 at 11:01 am

    Astazi am gasit si eu in cutia postala fluturasul cu pricina. Ce mi-a atras atentia a fost faptul ca website-ul oficial se numeste http://www.jw.org in mintea mea cuplandu-se imediat rotitele spre interpretarea abrevierii ca fiind Jewish World. Si am cautat sa aflu mai multe detalii despre notiunea de guvern mondial in mintea lor. Am gasit la http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2012807 urmatoarele:

    „Să învăţăm din Cuvântul lui Dumnezeu

    Va instaura Dumnezeu un guvern mondial?

    Acest articol analizează unele întrebări pe care vi le-aţi pus, probabil, şi dumneavoastră şi prezintă versetele ce răspund la ele. Citiţi aceste versete în propria Biblie. Martorii lui Iehova sunt bucuroşi să le analizeze împreună cu dumneavoastră.

    1. De ce are omenirea nevoie de un guvern mondial?

    În prezent, multe dintre problemele omenirii au amploare globală. În unele ţări, majoritatea oamenilor sunt săraci şi oprimaţi. În altele, mulţi oameni par să aibă mai mult decât au nevoie. Numai o administraţie mondială ar putea împărţi în mod echitabil resursele pământului. (Citiţi Eclesiastul 4:1; 8:9.)

    2. Cui i se poate încredinţa conducerea unui guvern mondial?

    Ideea ca o persoană să conducă întreaga lume nu pare bună în ochii multor oameni deoarece niciun bărbat şi nicio femeie nu s-ar putea achita bine de această responsabilitate. Niciun om nu ar putea primi consimţământul tuturor. În plus, există vreun om pe care puterea să nu-l poată corupe? Ideea ca un dictator să conducă tot pământul este înspăimântătoare. (Citiţi Proverbele 29:2; Ieremia 10:23.)

    Iehova Dumnezeu l-a ales pe Fiul său, Isus, să conducă omenirea pentru totdeauna (Luca 1:32, 33). Isus a trăit ca om pe pământ. În timpul vieţii sale pământeşti, el a vindecat bolnavi, i-a învăţat pe cei smeriţi şi a petrecut timp în compania copiilor (Marcu 1:40–42; 6:34; 10:13–16). De aceea, Isus este Conducătorul ideal. (Citiţi Ioan 1:14.)

    3. Este ideea unui guvern mondial cu adevărat realistă?

    Dumnezeu l-a numit pe Fiul său să guverneze peste pământ din cer (Daniel 7:13, 14). La fel cum un conducător uman nu trebuie să fie prezent în toate oraşele pe care le conduce, nici Isus nu trebuie să fie prezent în sens fizic pe pământ pentru a putea conduce omenirea. (Citiţi Matei 8:5–9, 13.)

    Vor accepta toţi oamenii conducerea lui Isus? Nu. Numai cei care iubesc binele o vor accepta. Iehova va curăţa pământul, înlăturându-i pe cei care îl resping pe Conducătorul drept şi iubitor numit de el. (Citiţi Matei 25:31–33, 46.)

    4. Ce va face Conducătorul lumii?

    Aşa cum un păstor îşi adună oile, Isus îi strânge deja pe oamenii smeriţi din toate naţiunile şi îi învaţă căile lui Dumnezeu, care au la bază iubirea (Ioan 10:16; 13:34). Aceşti oameni devin susţinători zeloşi ai lui Isus şi ai conducerii sale (Psalmul 72:8; Matei 4:19, 20). La nivel mondial, supuşii loiali ai lui Isus anunţă în unitate că Isus a devenit Rege. (Citiţi Matei 24:14.)

    În curând, Isus îşi va folosi puterea pentru a elibera omenirea de conducerea coruptă. El i-a ales pe unii dintre continuatorii săi fideli pentru a domni cu el din cer ca regi peste pământ (Daniel 2:44; 7:27). Regatul condus de Isus va umple pământul de cunoştinţa lui Iehova şi îl va transforma într-un paradis asemănător celui pierdut la începutul istoriei omenirii. (Citiţi Isaia 11:3, 9; Matei 19:28.)

    Pentru mai multe informaţii, vezi capitolul 8 din această carte, Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.”

    Apreciază

  18. […] GUVERNUL MONDIAL al MARTORILOR LUI IEHOVA […]

    Apreciază

  19. […] GUVERNUL MONDIAL al MARTORILOR LUI IEHOVA […]

    Apreciază


Lasă un răspuns către RUSIA vrea sa declare MARTORII LUI IEHOVA grupare extremista | Saccsiv - Weblog Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.