Scopul ascuns al regionalizării României: alipirea Ardealului de Ungaria

Preiau articolul: Tranşarea României

Se petrece acum şi aici, sub ochii noştri care au încetat să ne mai lumineze sufletele deşi stau larg deschişi. Întâi s-a răspândit un zvon îngrozitor, de către răspândaci de sorginte dubioasă. Apoi, timp de 21 de ani, s-au auzit tot felul de scenarii care aveau aceeaşi temă: pierderea Ardealului; atât de multe şi, printre ele, unele atât de absurde, încât cu greu puteau fi crezute. Dar, în puzderia de zvonuri, se ascundeau şi planurile adevărate, care însă, prin apropierea de cele imposibile, păreau şi ele, într-un fel, la fel de imposibile – acesta este un binecunoscut truc de ascundere a adevărului. De fiecare dată a reuşit – şi acum a reuşit. Se ştia din anii 1987, 1988 că există intenţia criminală de dezmembrare a României şi că, dincolo de intenţie, existau şi nişte planuri, o strategie cu acest scop.

După evenimentele din decembrie 1989 – adică după lovitura de stat şi măcelul făcut de aceiaşi autori – lucrul a început să capete contur: în martie 90, la Târgu Mureş a fost făcută, de către serviciile secrete maghiare împreună cu parte din populaţia maghiară din zonă, prima încercare de rupere a Ardealului din trupul României, după mai multe decenii. N-a reuşit. De altfel, lovitura a fost pregătită destul de pripit în cancelariile europene şi la Budapesta, pe de-o parte, iar pe de altă parte lipsea exerciţiu participării la istorie, atât în ceea ce îi priveşte pe maghiari cât şi în ceea ce ne priveşte. După Târgu Mureş, uşor-uşor am început să aflăm cum stau lucrurile – cum anume stau lucrurile, măcar o parte dintre ele. Am aflat că Ungaria a sprijinit activ atât declanşarea loviturii de stat din 1989, prin Laslo Tokes şi prin angajarea de trupe speciale care jucau rolul de terorişti, cât şi implementarea „democraţiei” proprie unei europe decăzute, atât creştin, cât şi moral – mai precis spus, unei alte europe. Toate acestea au fost făcute de maghiari, în schimbul promisiunii ferme că Ardealul va face parte din Ungaria – există şi un mit al „Ungariei mari”, care este pe cât de penibil şi caraghios, pe atât de periculos. Ceea ce este foarte interesant este că nici un istoric român nu mai pomeneşte de faptul că, mare parte din teritoriul actual al Ungariei, este teritoriu românesc – mai precis până la Tisa -, furat în alte ocazii istorice.

Aşa că, ar fi corect ca acest mit al „Ungariei mari” să se refere la actualul teritoriu care este ilegal şi fraudulos de mare, deşi seamănă cu câteva judeţe din România. Am mai aflat de aşa numitele planuri – oficiale, deşi prezentate cu rezervă – Huntington, al căror autor – Samuel Phillips Huntington – prezenta în cartea lui, The Clash of Civilizations, harta României fără Ardeal; am aflat, desigur neoficial, cum că atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii susţin şi garantează ca acest rapt teritorial să se pună în fapt; am aflat, de asemenea, cum că există un plan după care parte din România a Moldovei şi Basarabia urmează să se unească pentru a forma un stat de sine stătător, care se va numi ceva cu Israel; că este mare nevoie ca ţiganii să aibe propria lor republică – fără nici un fel de glumă, deşi sunt de acord că este de tot râsul până aici – iar noua republică va fi o parte din Oltenia cu capitala la Strehaia şcl. Dar am mai aflat şi că, de jur-împrejurul Ţării, statele privesc cu lăcomie la tot teritoriul României. Şi multe altele am mai aflat, în toţi aceşti ani. De neînţeles însă – nu ne-a folosit la nimic ce am aflat; foarte puţini au luat în serios toate aceste lucruri. Mai mult, cei care au considerat că trebuie să atragă atenţia românilor asupra pericolului, din ce în ce mai evident şi eminent, au fost şi sunt consideraţi ca fiind extremişti. Revista AXA are o rubrică permanentă referitoare la situaţia din zona Harghita Covasna, rubrică realizată de Centrul de studii al Forumului Civic din Harghita, Covasna şi Mureş, pusă la dispoziţie de neobositul luptător pentru România, Profesorul Ioan Lăcătuşu. Din pricina acestei pagini suntem consideraţi şovini şi extremişti, iar unii dintre abonaţii revistei noastre s-au retras pur şi simplu – motivând că ei nu sunt de acord cu această perspectivă „şovină” şi „extremistă”, că nu-i interesează ce se petrece la Harghita Covasna şi că ei sunt…ortodocşi!

Sigur că inepţia depăşeşte puterea de imaginaţie omenească, şi, la fel de sigur, că prostia este eternă. Astfel că, în acest moment în care Uniunea Europeană a arătat cu mare claritate că susţine dezmembrarea României prin acceptarea unei reprezentanţe diplomatice secuieşti la Bruxelles; în acest moment, când este mai evident decât evidenţa însăşi că Statele Unite ale Americii şi armata internaţională şi suprastatală NATO – care a absorbit puterea militară a României, lăsând-o fără apărare militară -, nu oferă nici un sprijin României, în orice eventual conflict (fapt demonstrat în cazul conflictului Canalului Bâstroe); tocmai în acest moment, apare ca o poveste duioasă, gospodărească, legitimă şi nevinovată, „reorganizarea teritorială administrativă” a României. Trebuie să fii cu totul înapoiat mintal să nu vezi şi să nu înţelegi ce se întâmplă. Sau trebuie să fii orb, ca opţiune existenţială. Această „reorganizare administrativă” este de fapt regionalizarea sau federalizarea României, despre pregătirea căreia am aflat în toţi aceşti ani. Disimularea, ascunderea acestui etnocid…. se face cu închipuită responsabilitate – din nou cei mai iresponsabili cetăţeni români, conducători ai poporul român spre dezastru, îşi asumă răspunderea. Cu alte cuvinte: iresponsabilitatea însăşi îşi asumă răspunderea! – pentru viaţa, sau mai precis, pentru moartea unui popor şi dispariţia din istorie a unui stat. Cuvintele trebuie rostite răspicat şi clar, fără nici un menajament. Considerăm că nu trebuie să ne ascundem după cuvinte – nu este vreme de joacă. Toate, dar absolut toate argumentele (aduse de Preşedintele României pentru susţinerea ideii de federalizare a ţării, sub numele de „reorganizare administrativă”) cu intenţia de a motiva această „reorganizare teritorială” sunt mincinoase, sau mai corect spus: sunt nişte bălării politicianiste justificative. Această încercare a mai fost făcută cu o singură regiune, a Banatului, în Timişoara – în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara se cerea doar autonomie administrativă şi economică. Acest lucru nu le-a reuşit celor care au alcătuit şi promovat textul proclamaţiei, fiindcă minciuna era prea mare: nu există autonomie administrativă şi economică, fără autonomie teritorială, adică fără să fie definit teritoriul în care funcţionează această autonomie şi, implicit, fără să fie trasate graniţele. Sau poate că Banatul a mai rămas în România, după Proclamaţia de la Timişoara, şi pentru că, pe atunci, mai erau români în România.

„Reorganizarea administrativă”, pe care conducătorii actuali ai României sunt hotărâţi să o facă (în aceste zile se negociază doar detaliile), în opt sau nouă sau n judeţe este, în adevăr, tranşarea României, care, în conformitate cu planurile iudeofrancmasoneriei, urmează să fie reîmpărţită. Iată, pas cu pas, această „reorganizare” care ne este propusă ca salvare şi impusă fără drept de apel: 1) se împarte statul român în euroregiuni, judeţe, zone sau chiar nu contează cum se vor numi; cu alte cuvinte se federalizează teritoriul actual al României, statul român dispărând; 2) ca urmare a acestei „reorganizări”, cetăţenii locuitori ai acestor zone vor fi nevoiţi să îşi schimbe actele de identitate. Aici apare „rezolvarea”, recunoaştem că inventivă, a cipuirii întregii populaţii a ţării, fiindcă actele de identitate vor fi în totalitate cu cip; 3) zonele îşi vor afirma şi vor avea autonomie regională, adică se vor transforma în nişte mini state sub conducerea directă a uniunii europene, care va numi – deja au fost numiţi o parte dintre ei – guvernatori pentru fiecare regiune în parte; 4) în cea mai deplină legalitate, respectivele state vor putea să determine, fiecare pentru sine, dacă se unesc cu un stat sau cu altul, sau dacă îşi schimbă, şi cum, limba oficială sau denumirea. Astfel, Ardealul se va alipi Ungariei, Moldova va face un stat de sine stătător cu Basarabia, ţiganii vor avea şi ei republica lor etc; 5) statul român va dispărea de pe harta lumii – sau, aici este neclar, va rămâne doar partea de Muntenia-Ilfov cu numele de România. Şi, pentru ca toate acestea să se desfăşoare fără surprize – de nici un fel -, apare ca foarte importantă schimbarea Constituţiei României.

Şi atunci, Preşedintele României cere schimbarea constituţiei. Noi ştim cu toţii – am văzut cu ochii noştri – că Preşedintele României nu cunoaşte nici măcar imnul de stat al ţării în care el este preşedinte, şi, ca urmare, nici nu cred că poate cineva să pună problema că acelaşi preşedinte ar putea cunoaşte Constituţia României – fie şi pentru simplu motiv că Legea fundamentală a Ţării nu este scrisă în versuri, şi, deloc neglijabil, are un text cu mult mai lung. Situaţia în care ne aflăm este fără precedent în istoria românilor. Acum nu mai e vorba despre o regiune autonomă maghiară, nici de comunism sau capitalism, sau de fanarioţi sau turci; acum este vorba despre tranşarea şi atomizarea statului român. Adică despre o acţiune proiectată de mult timp, acţiune care este pusă în practică de cel puţin două decenii, de către oameni pregătiţi special şi cu ajutorul suboamenilor locali sau zonali. Toţi suboamenii politici, din această perioadă, se fac vinovaţi de înaltă trădare de Ţară şi ar trebui pedepsiţi ca atare. Încă o dată: toţi! Trebuie să înţelegem gravitatea acestui moment şi să ne asumăm conştient responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu şi în faţa istoriei, pentru ceea ce facem sau nu facem. Este răspunderea noastră. E neapărat să pricepem acest lucru, care, deşi pare simplu, nu poate intra în minţile noastre. România nu mai are armată, nu mai are independenţă, economia este dată şi jefuită de cei despre care am scris mai sus – şi totuşi, trebuie să ne împotrivim acestui rău, acestui dezastru. Aşa cum suntem noi acum.