SINUCIDEREA, un subiect tot mai prezent în filmele americane

Citez din articolul Sinuciderea, un subiect tot mai prezent în filmele americane:

Filmele de la Hollywood, mai ales cele cu încasări mari, prezintă din ce în ce mai multe situaţii în care un personaj încearcă să îşi ia viaţa, arată un studiu al cercetătorilor americani citaţi de Associated Press.

Studiul făcut de Universitatea din Pennsylvania în colaborare cu Annenberg Public Policy Center a ajuns la concluzia că numărul filmelor ce prezintă sau vorbeşte de o sinucidere s-a triplat în intervalul 1950 – 2006. Autorii analizei au legat acest fenomen de numărul din ce în ce mai mare de sinucideri în rândul adolescenţilor din Statele Unite.
Studiul, publicat în luna august, a fost făcut pe 855 de filme cu încasări mari şi, conform cercetătorilor, trebuie continuat cu studii viitoare care să arate care este efectul exact al acestor filme asupra tinerilor.

Au fost examinate 30 de filme americane din fiecare an. Din cele 855 care făceau referire la sinucideri, s-a realizat o scală care să arate cât de explicite sunt secvenţele în cauză şi au fost apoi comparate. Una din concluzii a fost că, din momentul în care a fost introdusă categoria „Acordul Părinţilor – 13 ani” în Statele Unite, în 1985, nu a mai existat o diferenţă foarte mare între acestea şi cele din categoria „R-rated”, filme pentru care este necesară prezenţa unui adult sau părinte în cameră pentru adolescenţi sub 17 ani, în ceea ce priveşte scenele legate de sinucideri.
„Ştim şi că expunerea la filme ce prezintă sinucideri se leagă de gândirea tinerilor că un om nu poate primi un tratament folositor pentru probleme mentale”, spune Patrick Jamieson, cel care a condus studiul. „Este ceva în neregulă cu un sistem de clasificare a filmelor ce pune rating-ul «Acord parental – 13» unui film care conţine un model explicit al unei sinucideri”, adaugă cercetătorul.
Pentru a arăta diferenţa între un film realizat înainte ca „Motion Picture Association of America” să introducă ratingurile, în 1968, şi acum, cercetătorii dau ca exemplu în concluziile lor două filme: „Rose Tattoo”, lungmetraj apărut în 1956 în care nu există decât o referinţă verbală la sinucidere şi filmul „The Grudge” din 2004 în care este prezentat în detaliu un om care se aruncă de la balconul unui bloc.
Înainte de 1968, spun cercetătorii, violenţa în filme era limitată de un „cod de protecţie” care a fost eliminat în momentul în care au fost introduse ratingurile. Studiul s-a concentrat pe situaţiile în care personajul avea opţiunea de a trăi, dar a încercat oricum să îşi ia viaţa sau chiar a reuşit să facă asta.

Cititi va rog si:
Comentariul zilei (08.07.2011): Promovarea lesbianismului in filmele de familie …

STUDIU: Televiziunea „transforma in obiecte si fetisizeaza” fetele minore