SACCSIV – blog ortodox

Sinodul Mitropoliei Banatului: SENTINTA DEFINITIVA SI IREVOCABILA in cazul Preotului Daniel Crecan de la Parohia Bocsa Montana

Posted in catolici, ORTODOXIE by saccsiv on noiembrie 18, 2010

   Citez din Sentinţă definitivă şi irevocabilă în cazul Preotului Daniel Crecan de la Parohia Bocşa Montană:

   Sinodul Mitropoliei Banatului respinge recursul preotului Daniel Crecan, depus din treaptă pentru concelebrare cu un cleric aparţinând altui cult.

   Joi, 18 noiembrie a.c., la reşedinţa mitropolitană din Timişoara, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a respins recursul înaintat de preotul Daniel Crecan împotriva deciziei de depunere din treapta preoţiei nr. 1682/25.10.2010, emisă de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului urmare hotărârii Consistoriului eparhial al Episcopiei Caransebeşului.
   Întrunit în şedinţă de judecată, Consistoriul eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hotărât, la data de 19 octombrie a.c., că preotul Daniel Crecan se face vinovat de concelebrare liturgică cu un cleric aparţinând altui cult, în baza probelor administrate.
   Fapta s-a petrecut în data de 23 mai 2010, în Duminica Rusaliilor, când biserica păstorită de preotul Daniel Crecan îşi serba hramul şi a ajuns în atenţia Oficiului canonic-juridic al Episcopiei Caransebeşului la sfârşitul lunii septembrie, fiind sesizată de Cancelaria Sfântului Sinod.
   Hotărârea dată de Consistoriul eparhial, după două şedinţe de judecată, a fost aprobată de chiriarhul locului, în conformitate cu legiuirile bisericeşti şi prin urmare, a fost emisă decizia pedepsirii disciplinare cu „depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a săvârşi vreo lucrare sacră, fără pierderea calităţii de preot, cu putinţa de a fi întrebuinţat în administraţia bisericească”, la care se adaugă „interdicţia de a purta, pentru totdeauna şi în orice împrejurare, reverenda preoţească, veşmintele liturgice, precum şi orice alt însemn clerical, începând cu data de 1 noiembrie 2010”.
   Întrunit în şedinţă în luna iulie a anului 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în baza Sfintelor Canoane, că „nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă, şi în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni”.
   Învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe îşi are exigenţele ei bine definite şi conturate în două milenii de experienţă şi gândire duhovnicească. Acestea constituie corpusul dogmatic al Ortodoxiei soborniceşti şi apostolice peste care nu se poate trece fără a pierde identitatea creştină ortodoxă. Un preot sau un mirean care încalcă aceste rânduieli se exclude singur din comuniunea Bisericii. În cazul de faţă, Consistoriul Episcopiei Caransebeşului a luat act de încălcarea deliberată a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a aplicat hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în duhul canoanelor Ortodoxiei.
   Hotărârea de astăzi a Sinodului Mitropoliei Banatului, de respingere a recursului preotului Daniel Crecan împotriva deciziei episcopului Caransebeşului, respectă aşadar hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi Sfintele Canoane şi legiuiri bisericeşti.

Biroul de presă al Episcopiei Caransebeşului

   Cititi va rog si:

Decizie finala si irevocabila: preotul Crecan care a slujit cu un papistas a fost caterisit

APEL pentru un minim front comun in lupta impotriva ECUMENISMULUI: SA LUAM ATITUDINE IMPOTRIVA preotului ortodox ce a slujit impreuna cu un eretic catolic

Dupa ce Episcopia Caransebesului l-a depus din treapta pe preotul Daniel Crecan (ce slujise cu un catolic), enoriasii au facut scandal …

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on noiembrie 18, 2010 at 5:38 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. .. said, on noiembrie 18, 2010 at 6:08 pm

    DOAMNE AJUTA !!!
    cine va mai face ca el, ca el sa pateasca !
    O batalie mica castigata in fata papistasismului

    cred ca trebuie publicata in toata tara aceasta Sfanta Decizie !!!
    sarut dreapat IPS care a avut coloana vertebrala !

    Apreciază

  3. Simona said, on noiembrie 18, 2010 at 6:14 pm

    Apreciază

    • Pr. Eugen said, on noiembrie 18, 2010 at 6:43 pm

      E bine ca s-au respectat canoanele in cazul ex preotului Crecan. E un semnal clar pentru toti ecumenistii prea zelosi si care si-au pierdut cu totul „sarea” Ortodoxiei!

      Off topic
      Saccsiv, e cunoscuta simbolistica sarpelui care-si mananca coada. Cat am asteptat sa se incarce video-ul de mai sus am descoperit un lucru interesant: daca apesi tastele sageti (stanga dreapta, sus jos) in timp ce pe ecran se afla cercul acela din puncte miscătoare, cercul se transforma in … sarpe, putand fi jucat exact ca si cunoscutul joc Snake!
      Am repetat experienta pe orice video you tube si se comporta similar!

      Apreciază

  4. mihaita said, on ianuarie 12, 2013 at 3:45 pm

    La numai 55 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte. Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 55 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si-n euro nr RO72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui, casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania, tel 0040761887298. Doamne ajuta,,, A-R,, daca vreti sami dati un raspuns o puteti face pe aceasta adresa de meil, multumesc.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.