SACCSIV – blog ortodox

FOAMETEA este la usa. Ce vom face?

Posted in foamete by saccsiv on iulie 18, 2009

   Acesta nu este un articol pentru cititori precum cei de la VIDEO: FABULA (pentru toti cei ce sunt impotriva celor ce vorbesc despre NOUA ORDINE MONDIALA), care desi citesc informatiile din acest blog (sau altele similare) totusi considera ca la 11.09.2001 niste teroristi au deturnat patru avioane sau ca actuala criza economica n-a fost generata voit de stapanii sistemului financiar-bancar mondial.

   Din contra, se adreseaza celor ce s-au trezit si refuza sa se indoape cu terciul informativ ce-l ofera SISTEMUL, spre indobitocire, maselor. Iar in masura in care cei din aceasta categorie considera ca am dreptate in cele ce vor citi in acest articol, ii rog sa ia masuri in consecinta, ba mai mult, sa-i convinga si pe altii.

   Imi cer scuze cititorilor fideli ai acestui blog ca voi relua, in preambul, foarte pe scurt, cateva chestiuni ce probabil deja le stiu pe dinafara.

   De aproape doi ani semnalez cu obstinatie ca urmeaza o MEGA CRIZA formata dintr-un cumul de crize: financiar bancara, petroliera, alimentara, miscari de strada, razboi mondial, implanturi cu microcipuri.

   Aratam in articolul • Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE ca ELITELE planetare au declansat de fapt voit aceasta recesiune, ca parte componenta a unei mega crize, formata dintr-un cumul de crize ce va mai cuprinde: razboi (Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)). ample manifestari de strada (Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc) si foamete (O noua amenintare serioasa: “CODEX ALIMENTARIUS”) pentru ca mai apoi tot ei sa vina cu „solutia”: GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

   Incepand de la sfarsitul secolului 18, atent, sistematic si cu rabdare, un grup camataresc, folosindu-se de formidabila structura piramidala a masoneriei, s-a tranformat in ELITELE planetare actuale. Am demonstrat in acest blog cum si de ce au generat de-alungul timpului mega crize, pentru ca mai apoi sa vina cu „solutiile”, in fapt etape in instaurarea GUVERNULUI MONDIAL. Iar dupa fiecare astfel de etapa deveneau mai bogati si mai puternici. Aceasta NOUA ORDINE MONDIALA de care auzim din ce in ce mai des vorbindu-se chiar si de catre politicieni sau personalitati de anvergura, reprezinta in fapt visul ELITELOR inca de la inceputul demararii actiunilor lor.

   Cam asta este gandirea acestor papusari si pentru a-si pune planul in practica, vor face de asa natura incat mega criza in care a intrat planeta sa fie cat mai cumplita (incluzand si un mare razboi). Vor crea situatii limita in care masele vor iesi in strada. Iar aici vor intra in scena ANARHISTII. Ceea ce s-a petrecut de curand in Grecia a fost pentru ei un studiu de caz dar si un inceput de drum … Cand lucrurile se vor „coace„, astfel de actiuni vor fi atat de grave si de generalizate, incat politicul va prezenta „solutia”: „aveti nevoie de un GUVERN MONDIAL al unei NOI ORDINI MONDIALE „. De o stapanire unica si de forta care sa face ordine … Ba chiar masele vor ajunge sa-si doreasca acest lucru. Deja terenul se pregateste si auzim din ce in ce mai multe voci de personalitati ce spun ca trebuie regandita notiunea de stat si ca un concept de STANGA este mai viabil.

   Pentru o mai buna intelegere a celor de mai sus, cititi va rog si articolele:

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 1)

NOUA ORDINE MONDIALA – rezumatul blogului (partea 2)

   FOAMEA, cumplita stare, dar despre care majoritatea dintre noi doar am auzit sau citit, neexperimentand-o inca. Foamea a ingenunchiat cetati aparate de soldati, altfel, viteji in lupta. Foamea ii facea uneori pe cei asediati sa-si manance copii iar setea sa-si bea urina. Frica de foame ii va face pe multi sa accepte semnul fiarei …

   Deci, ce vom face?                            

   Ma uit in jur si ma ingrozesc. Nu doar ca prea putini constientizeaza ce va sa fie cat de curand. Dar si dintre cei ce inteleg ce petrece in jurul lor, prea putini iau vreo minima masura. Cu acestia din urma, lucrurile sunt cu atat mai triste … Si ne amintim de profetiile ce ne avertizau ca la sfarsit multi vor manca, vor bea, se vor casatori si va veni peste ei napasta …

   Consider ca deja este foarte tarziu ca sa mai amanam pregatirile necesare. Cat de curand blocajul financiar si lipsa banilor (inclusiv pentru salarii, pensii si ajutoare sociale) vor declansa dezastrul. Ca atare, in primul rand trebuie sa ne intoarcem la Dumnezeu. Sa incepem a ne ruga pentru a ne intari. Apoi, trebuie sa ne inmultim faptele cele bune si sa ne straduim sa acumulam comori in ceruri. Trebuie sa intelegem ca egoistilor si avarilor le va fi mult mai greu decat celor milostivi. O alta masura importanta este dezobisnuirea de a mai arunca pe fereastra cu banii ce inca ii mai avem. Trebuie sa ne acomodam cu mancare mai ieftina, cu haine mai putine (merg si cele vechi), fara excursii de placere. Desigur, multi dintre voi sunteti saraci comparativ cu bogatanii ce-i vedem prin ziare, insa intelegeti ca sunteti bogati in comparatie cu cei ce sufera de foame. Incepeti cat mai repede „antrenamentul” pentru traiul greu ce va veni. Multi isi vor aminti de fiecare leut ce l-au cheltuit fara rost si vor realiza cat de valoroasa este o felie de paine …

   Pe vremea cand avertizam despre venirea crizei, ii rugam pe cei din jurul meu sa profite din plin de preturile ridicate (pe atunci) ale caselor si terenurilor si sa le vanda. Nici unul nu mi-a urmat sfatul. Iar unii, chiar si acum considera ca au facut bine sa-si pastreze proprietatile. Iar dintre acestia, culmea, majoritatea deja o duc foarte greu financiar … Asta imi aduce aminte de modalitatea prin care unele triburi din America de Sud prind o anumita specie de maimute: intr-o cutie pun un fruct, iar deasupra fixeaza un capac prevazut cu o gaura larga doar atat cat sa-i intre bratul maimutei daca tine palma intansa. Dobitocul vine, baga bratul, apuca fructul, dar mana nu mai poate s-o scoata atata timp cat tine in ea „avutia”, caci gaura nu-i destul de larga. Atat de draga ii este „prada”, ca n-o lasa nici cand apare omul care a pus aceasta insteata capcana …

Sub presiunea satenilor, politia din Fiji aresteaza 14 masoni

Posted in Fiji, MASONERIA, MASONERIE by saccsiv on iulie 18, 2009

   Conform articolului Fiji detains freemasons over ‘magic rituals’, politia din Fiji a reţinut pentru 24 de ore 14 membri ai unei loje masonice (printre acestia aflandu-se opt australieni si un neozeelandez), după ce satenii s-au plâns că acestia practicau vrăjitoria folosind compasul şi un craniu.

   Dupa raidul politiei, neozeelandezul si-a exprimat nemultumirea pentru perioada mizerabila petrecuta in puscarie si i-a considerant „un sat de oameni narcotizati”.

   Ministerul de Externe australian a declarat că grupul a fost arestat deoarece intalnirea masonica avusese loc fara permisiunea autoritatilor. S-ar parea totusi ca secretarul lojei aratase politiei un permis pentru intalnire, care insa a fost considerat irelevant si au fost saltati. Pentru scurt timp insa, caci, dupa cum specifica Canberra Times, Frank Bainimarama (primul ministru din Fiji) s-a implicat personal si a ordonat ca acestia sa fie eliberati.

   Un ofiter al politiei a declarat ca au actionat la insistentele satenilor ce i-a descris pe acei masoni ca fiind extrem de ciudati.

   Dupa cum se stie, reglementarile speciale impuse de regimul militar din Fiji permite poliţiei reţinerea oricarei persoane până la 48 de ore fara acuzare.

   Cititi de asemenea si Fiji freemasons held for sorcery.

   Ca sa vezi ce inseamna o societate primitiva traitoare in comunitati mici. Nu intelege cum e cu purtatorii astia de „lumina”. Si nici purtatorii astia de „lumina”, „saracii”, nu pot sa-si tina in secret intrunirile ticaloase, precum o fac in statele civilizate. Oricum, mintea lor „primitiva” i-a ajutat pe sateni sa gandeasca limpede si sa-i considere pe masoni exact ceea ce si sunt: practicanti ai cultului paladin …