A FOST MIRCEA ELIADE UN RATACIT? Incinerat, ceremonie funerara la Capela Rockefeller, serviciul divin condus de un eretic. Asta a dorit in testament …

   Iata un fragment din INTERVIU CU STELIAN PLESOIU:

– Aţi fost prezent la înmormântarea sa, în 1986? Cum s-a desfăşurat ceremonia funerară?
– Ceremonia funerară a lui Eliade a avut loc în Chicago, în anul 1986, la Capela David Rockefeller din incinta campusului Universităţii de Chicago. Capela a fost arhiplină înăuntru, dar şi în afara ei erau mulţi. Serviciul divin a fost condus de reverendul Brown, rectorul capelei, urmat de ceilalţi invitaţi şi oficiali. A fost rostit Tatăl Nostru în româneşte de către Gheorghe Pavel, preotul ortodox al parohiei Naşterea Domnului din Chicago. După care a urmat cuvântul de rămas-bun al lui Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, un foarte apropiat al casei Eliade. El a vorbit chiar şi în româneşte. A urmat Ioan Petru Culianu cu o rugă inspirată din filosofia indiană. Au urmat cuvintele de rămas-bun ale câtorva profesori şi colegi apropiaţi, după care serviciul divin a fost încheiat de un pastor neoprotestant (negru) care era şi Arhiepiscopul de Cantembury, fost student de-al lui Eliade. Cuvântarea acestuia a fost magistrală, el reuşind să aducă mulţimea de îndoliaţi de la plâns la râs, la regrete şi păreri de rău. În rugăciunile sale, de multe ori se uita în tavanul înalt al capelei având un dialog direct cu Maestrul lui care-l privea cu ochiul exigent pe discipol, urmărindu-i nepăsător văicărelile şi rugăciunile; în tot acest timp Arhiepiscopul îşi cerea iertare pentru întreaga lume care îşi exprimase ignoranţa şi lipsa de interes la cursuri, la înţelegerea religiilor, la iubirea dintre oameni. „Noi ştim acum, Mircea, că tu eşti undeva sus, deasupra noastră, te uiţi la noi şi râzi de micimea şi de ignoranţa noastră”… avea să încheie Arhiepiscopul de Cantembury.
Pe prima bancă din incinta capelei s-au aflat Christinel Eliade, Gisella Tătărescu (fata din prima căsătorie a lui Eliade), Hanna Grey (preşedintele Univ. de Chicago, originară din Germania Democrată, evreică şi fostă studentă a Maestrului), şi alţi apropiaţi pe linie profesională cu Mircea Eliade.

– De ce credeţi că ambii soţi Eliade au voit, prin testament, să fie incineraţi şi nu îngropaţi, după obiceiul creştin-ortodox?
– Soţii Eliade au fost incineraţi în urma dorinţei lor confirmată prin testament. Dragostea şi respectul lui Eliade pentru cultura indiană şi tradiţia în care indienii se incinerează a câştigat tot mai mult teren în faţa situaţiei imposibile de a se întoarce acasă, oripilat la gândul ca şi-ar putea îngropa corpul într-un pământ străin din care ar fi fost mutat sau abandonat cândva, plus costul extraordinar de menţinere a unui mormânt şi, în final, neavând nici un fel de moştenitori, toate acestea nu au făcut decât să-l convingă pe Eliade sa ia o decizie foarte practică, poate unica de acest fel din viaţa lui: aceea de a fi incinerat şi de a rămâne pe veci sub formă de cenuşă în incinta cimitirului Universităţii de Chicago. Acest cimitir este „perpetuu”, adică va fi pentru eternitate. Placa funerară a lui Eliade este acolo pentru veşnicie. Este aşezată la intrarea în cimitir, nu departe de plăcile funerare ale lui Enrico Fermi şi a fostului primar al oraşului Chicago, Harold Washington, negru şi fost student de-al lui Eliade.

– Era Eliade un bun creştin?
– Eliade a fost un creştin-ortodox convins. Iubea şi respecta religia ortodoxă din care se trăgea, atât el, cât şi părinţii lui. Avea să cunoască de-a lungul vieţii lui mulţi preoţi şi slujitori ai religiei ortodoxe. În perioada lui de vârf avea să fie îndrumătorul şi profesorul a mii de studenţi în teologie, filosofie, religie etc. Prezenţa lui în Biserica Ortodoxă era nelipsită. Avea întotdeauna grijă să facă donaţii şi să susţină biserica prin plata tuturor taxelor şi prin alte cheltuieli. A ajutat mult Biserica şi oamenii ei aflaţi la ananghie. Vedeţi cazul preotului Calciu Dumitreasa.

–        Vă amintiţi ce scria în testamentul lui Eliade?

– Testamentul lui Eliade spune cam aşa: 1. După moartea mea, doresc să fiu incinerat. 2. Vreau să fiu slujit de un preot neoprotestant şi de culoare neagră. 3. Manuscrisele să fie lăsate lui Culianu.”

   Comentariu saccsiv: