SACCSIV – blog ortodox

Peluzele boicoteaza meciurile de fotbal la care accesul se face pe bază de vaccinare

Posted in Coronavirus, DISCRIMINARE, SPORT, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on octombrie 14, 2021

Conform DIGI sport, decizia CNSU i-a nemulțumit pe fanii și conducătorii lui U Craiova 1948, iar dupa cateva zile a venit si rândul celor de la Steaua să emită un comunicat în acest sens:

„Peluza SUD Steaua nu se prezintă la meciurile la care accesul se face exclusiv pe bază de vaccinare.

Unitatea este unul din principiile ce au stat la baza acestei peluze, principiu la care nu vom renunța și în numele căruia cerem și celor ce vin alături de noi să îl respecte și să întărească decizia Peluzei, sperând totodată că această situație va dura cât mai puțin.

În ultimul an și jumătate de pandemie, ne-am adaptat în ciuda condițiilor austere și am făcut tot ce am putut să ne susținem culorile. Câtă vreme intrarea la meci a presupus testarea și intrarea celor negativi, ne-am putut continua idealurile.

Acum, însă, ne vedem nevoiți să strângem rândurile. Amintim că, la nivel european, certificatul verde se poate emite și prin testare sau prin trecere prin boală – astfel se poate călători și este permis accesul la majoritatea evenimentelor de pe continentul nostru. Totuși, în cazul meciurilor de fotbal din România, acest lucru a fost redus la accesul exclusiv pe bază de vaccinare, ceea ce ne pune în dificultate la nivel de entitate. Nu vrem lupte politice, nu vrem să fim un pion în răfuieli și dezbateri. Cei care vor dori să susțină STEAUA, în această situație, o pot face cumpărând bilete în celelalte sectoare ale stadionului și asistând la meciuri de acolo.

Milităm pentru testare masivă, pentru respectarea regulilor și vrem să fim lăsați să ne desfășurăm, pentru că FĂRĂ NOI, FOTBALUL NU ARE CULOARE”

Iata si ce putem citi la Peluza Nord Rapid, absentă de la meciul cu CFR Cluj! Comunicatul suporterilor giuleșteni de pe DIGI sport din 13 octombrie 2021:

Restricțiile impuse de autorități în ceea ce privește accesul la evenimentele sportive au făcut ca majoritatea peluzelor din România să aleagă să boicoteze meciurile echipelor favorite.

Ultrașii, împotriva regulilor impuse de autorități

Ultrașii de pretutindeni sunt recunoscuți pentru gândirea anti-sistem pe care o au și pentru faptul că nu doresc să se supună regulilor pe care le consideră absurde.

Asta a făcut ca atât la nivel internațional, cât și la nivel local, facțiunile de suporteri să anunțe boicotarea partidelor echipelor favorite, cel puțin până când accesul o să fie permis pe stadioane și oamenilor nevaccinați.

Mesajul Peluzei Nord Rapid

„Unitate înainte de toate!

Ne-am fi dorit ca astăzi să vă putem oferi mai multe informații referitoare la organizarea meciului de duminică, având în vedere că ieri am anunțat prezența.

Din păcate, măsurile restrictive și incidența crescută a orașului disputării meciului cauzează o divizare în rândul Familiei Rapidului, iar noi nu vom susține asta. Mereu am militat pentru unitate și am făcut tot ce a fost posibil pentru a ajuta suporterii rapidiști să-și susțină echipa din tribune, dar în cazul de față nu avem alternative.

Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de duminică, în ciuda comunicatului anterior. Decizia vine ca urmare a contextului de desfășurare al partidei. Cât timp vor exista rapidiști privați de dreptul de a incuraja clubul, noi vom fi alături de ei. Nu îndemnăm oamenii să rămână nevaccinați, nici să se vaccineze, dar dezaprobăm discriminarea și îngrădirea drepturilor.

Crezul nostru a fost mereu: Toți înainte, toți înapoi! Toți pentru unul și unul pentru toți!

Familia rămâne unită și la bine și la greu!

Hai Rapid”, a fost mesajul Peluzei Nord.

 

Tagged with: , , ,

Se anunta un protest si duminica, 10 octombrie 2021, ora 15, la Piata Universitatii

Posted in copii, Coronavirus, DISCRIMINARE, TEST, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on octombrie 6, 2021

Video – Dan Bittman la Marius Tuca Show: NU VREAU

Posted in Coronavirus, DISCRIMINARE, pandemie, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, VIDEO by saccsiv on septembrie 28, 2021

Hotarare Guvern: la peste 6/1000, excepție de la interdicția deplasării în afara locuinței pentru persoanele vaccinate

Posted in carantina, Coronavirus, DISCRIMINARE, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on septembrie 24, 2021

COMUNICAT DE PRESĂ ȘEDINȚĂ DE GUVERN

Sursa: https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/noi-masuri-de-protectie-sanitara-i-de-combatere-a-raspandirii-covid-191632393522

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, prin Hotărâre, noi măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2.

Principalele modificări stabilite prin acest act normativ sunt:

Introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Creșterea vârstei până la care copiii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

Creșterea pragului incidenței  cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.

Hotărârea aprobată astăzi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile adoptate astăzi de Guvern sunt fundamentate pe propunerile făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr.73/23 septembrie 2021.

 

Augustin Zegrean: Noile restricții decise de Guvern pentru nevaccinați sunt în afara Constituției

Sursa: https://m.hotnews.ro/stire/25056407

Ultimele măsuri decise de Guvern prin hotărâre fie că este vorba de introducerea certificatului verde COVID-19, fie permiterea circulației pentru persoanele vaccinate în cazul carantinei sunt în afara Constituției, a declarat pentru HotNews.ro, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. El precizează că Guvernul nu poate institui astfel de măsuri care afectează drepturi și libertăți fundamentale prin hotărâre de Guvern. Pentru așa ceva este nevoie de lege, a spus Zegrean.

„​Drepturile si libertățile fundamentale nu pot fi afectate decât prin lege. Scrie asta în Constituție, o spune și CEDO. În Constituție scrie clar: Guvernul prin hotărâre pune în aplicare legile. Nu poți sări calul când vrei. Nu pot da o hotărâre de guvern cum vor ei. Ba pot, dar atunci nu mai este stat de drept”, a declarat Augustin Zegrean.

În opinia sa, asistăm la „o lipsă totală de fermitate” și „se bat câmpii din toate părțile” și din acest motiv „lumea nu mai crede nimic”.

„Am compromis tot. Sunt în afara Constituției. Nu au lege deasupra”, a mai spus Zegrean.

Săptămâna trecută Guvernul a decis prin HG limitarea accesului în restaurante sau la evenimente, dacă rata de infectare trece de 3 la mie, doar pe baza certificatului verde COVID-19 care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Joi, guvernul a decis exceptarea de la măsura carantinei de noapte sau în localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie pentru persoanele vaccinate. Și această măsură a fost luată prin Hotărâre de Guvern.

Ce spune articolul 53 din Constituție:

  • (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
  • (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

 

Comentariu saccsiv:

De observat ca la exceptii intra doar vaccinatii, nu si testatii negativ si nici cei trecuti prin boala.

Disneyland Paris şi-a cerut scuze după ce a împiedicat o mamă să alăpteze în public. „A șocat clienții străini”

Posted in DISCRIMINARE, Uncategorized by Vali on iulie 7, 2021

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/disneyland-paris-si-a-cerut-scuze-dupa-ce-a-impiedicat-o-mama-sa-alapteze-in-public-a-socat-clientii-straini-1588331

Foto: Twitter / marieastier

Disneyland Paris şi-a cerut scuze marţi după ce angajaţi ai parcului de distracţii au cerut unei femei să nu mai alăpteze în public, relatează AFP.

„Regretăm profund această situaţie şi îi cerem încă o dată scuze sincere mamei în cauză. Cererea care i-a fost adresată nu corespunde regulamentului nostru intern şi valorile noastre, a scris Disneyland Paris pe Twitter.

„Nu există restricţii privind alăptarea la Disneyland Paris, a adăugat parcul situat în Marne-la-Vallée, lângă Paris.

Un internaut a scris duminică pe Twitter, alături de o fotografie, că agenţii de securitate au împiedicat o mamă să-şi alăpteze bebeluşul de 2 luni pe motiv că a şocat clienţii străini!”.

Disneyland Paris a răspuns la acest mesaj a doua zi, reamintind pur şi simplu că pune la dispoziţia mamelor centrul Baby care cu echipamente adecvate şi confortabile, precum scaune speciale pentru alăptare.

„Dragă @DisneylandParis, alăptarea unui copil nu este o infracţiune. Faptul că aveţi camere speciale este un lucru bun, însă nu noi decidem unde şi când îi va fi foame unui bebeluş, a reacţionat pe Twitter ministrul pentru cetăţenie, Marlene Schiappa.

„Nu începeţi şi voi să stigmatizaţi mamele, este şi aşa destul de greu peste tot. Vă mulţumesc anticipat, a adăugat ea.

Editor : Liviu Cojan

Foto si video: Parintii nevaccinati nu au voie in curtea scolii in timpul festivitatilor

Video: Covid-19 a fost folosit inca de la inceput ca instrument politic de stanga

Posted in Coronavirus, DISCRIMINARE, STANGA, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on iunie 11, 2021
Tagged with: ,

Noile “masuri de relaxare” de la 1 iunie. Raed Arafat: daca e o singura persoana nevaccinata, toti trebuie sa poarte masca

Posted in Coronavirus, DISCRIMINARE, masca de protectie, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on mai 27, 2021

Ziare com: Noile masuri de relaxare de la 1 iunie: Fara masca la birou pentru cei vaccinati. Creste la 1.000 numarul participantilor la evenimentele in aer liber, cu conditia sa fie vaccinati VIDEO

Premierul Florin Citu a anuntat joi, dupa sedinta de Guvern, cresterea la 1.000 a numarului de participanti la evenimentele in aer liber culturale sau artistice, cu conditia sa fie vaccinati, trecuti prin boala sau cu test COVID. De asemenea, vor fi noi conditii pentru evenimentele private.
Masuri anuntate de premier

– A crescut numarul participantilor la manifestari in spatii deschise, de la 500 la o mie de persoane. Pot participa persoane vaccinate, care au trecut prin boala sau testate;
– S-a marit la 8 numarul de persoane care pot circula in grupuri.
– Peste 1000 de persoane la evenimente artistice, daca sunt vaccinati.
– S-a aprobat organizarea de nunti si botezuri cu 50 de persoane in spatii inchise si 70 in spatii deschise Numarul poate fi mai mare doar daca persoanele sunt vaccinate.
– A fost crescut numarul persoanelor care pot patrticipa la activitati culturale in spatii inchise de la 50 la 70%.
– Se permite desfasurarea conferintelor cu cel mult 100 de persoane.
– S-a marit la 8 numarul de persoane care pot circula in grupuri.
– Locuri de joaca redeschise pana la 50%, pentru cei vaccinati sau care au trecut prin boala.
– S-au redeschis piscinele interioare cu 70% procent de ocupare a spatiului.
– A crescut la 85% procentul de ocupare in spatiile de cazare de pe litoral.
– Exceptia de la purtarea mastii in spatii inchise pentru cei vaccinati, daca nu sunt mai mult de 5 persoane.
– In orice birou unde sunt pana la 5 persoane vaccinate, pot lucra fara masca, dar nu in spatii comune. Daca e o singura persoana nevaccinata, toti trebuie sa poarte masca.
Ulterior a oferit clarificari si Raed Arafat, care a fost intrebat cine va verifica persoanele vaccinate la un eveniment.
„Cei de la intrare trebuie sa se asigure ca perticipantii au fie pe hartie, fie pe telefon adeverinta de vaccinare”, a raspuns Arafat.

Comentariu saccsiv:

Dupa cum stiti, Florin Citu a anuntat ca VALUL 3 A DISPARUT. Atunci de ce ni se dau relaxari cu pipeta? De ce nu se renunta direct la starea de alerta?

Apoi, nu inteleg fraza “Daca e o singura persoana nevaccinata, toti trebuie sa poarte masca”. De ce? Nevaccinatul ii infecteaza pe vaccinati? Atunci ceilalti de ce s-au mai vaccinat?

 

Tagged with: , ,

Daca mai continua mult, discriminarea vaccinat – nevaccinat va tinde sa semene cu legea nazista arian – non arian

Legea pentru restaurarea serviciului public profesional (în limba germană: Gesetz zur Wiederherstellung des Berufsbeamtentums, prescurtată Berufsbeamtengesetz), cunoscută și sub denumirea de Legea funcției publice, Legea privind restaurarea funcției publice și Legea pentru restabilirea funcției publice, a fost o lege adoptată de către regimul nazist din Germania la 7 aprilie 1933, la două luni după ce Adolf Hitler ajunsese la putere. A fost una dintre primele legi antisemite și rasiste adoptate în cel de-al treilea Reich.

Articolul 1 al legii susținea că, pentru a restabili o funcție publică „națională” și „profesională”, membrii anumitor grupuri de funcționari publici permanenți trebuiau concediați.[1] Funcționarii publici care nu erau de origine ariană trebuiau să se retragă. Definiția de non-arian atribuită în special descendenților din părinți sau bunici evrei.[2] Membrii Partidului Comunist sau ai oricărei organizații conexe sau asociate urmau să fie demiși.[3] Aceasta însemna că evreii, alți non-arieni și adversari politici nu puteau servi ca profesori, judecători sau alte funcții guvernamentale. La scurt timp după aceea, a fost adoptată o lege similară privind avocații, medicii, consultanții fiscali, muzicienii și notarii.

Întrucât legea a fost elaborată pentru prima dată de ministrul de interne Wilhelm Frick, toți cei cu „descendență non-ariană” urmau să fie concediați imediat la toate nivelele guvernamentale din Reich, landuri și municipii. Totuși, președintele Germaniei, Paul von Hindenburg, s-a opus proiectului de lege până când a adus amendamente care să excludă trei clase de funcționari publici:

  • Veteranii din Primul Război Mondial care slujiseră pe front
  • cei care fuseseră în serviciul public fără întrerupere de la 1 august 1914 (adică de la începutul primului război mondial)
  • cei care au pierdut un tată sau un fiu în luptă în Marele Război (primul război mondial)[4]

Hitler a fost de acord cu aceste amendamente și legea a fost semnată pe 7 aprilie 1933.[5]

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Law_for_the_Restoration_of_the_Professional_Civil_Service

 

Mitropolitul Teofan: „Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”

DOXOLOGIA: Durere adăugată la durere – mesajul Mitropolitului Teofan, în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Moldova trăiește în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulți semeni de-ai noștri sunt atinși de noua epidemie se mai adaugă și decizia autorităților de a interzice celor care nu au domiciliul în Iași să pătrundă în spațiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicția este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale și principii internaționale ce protejează libertatea de manifestare religioasă.

Este o situație foarte greu de înțeles și de acceptat. Credincioșii care vin în Iași cu diferite motive – la spital, la cumpărături, la instanțele judecătorești sau la locul de muncă – dacă nu au domiciliul în Iași, nu se pot închina la Sfânta Parascheva. Părinții care sunt pentru câteva zile în vizită la copiii lor nu pot să-și împlinească dorința închinării la sfintele moaște, deși au venit la Iași și pentru aceasta. Nici studenții și elevii aflați în Iași care nu au încă viza de flotant, nu se pot apropia de Catedrala Mitropolitană.

Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare.

De șapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forțele sale pentru ocrotirea sănătății oamenilor. Și o va face în continuare. Credincioșii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni.

Îi rog pe preoții și credincioșii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și pe toți închinătorii care obișnuiau să vină în această perioadă la sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva să mă ierte pentru neputința de a le facilita accesul la închinare, după rânduiala Bisericii. Îi rog pe toți să transforme această durere în vreme de pocăință, de rugăciune și de fapte bune.

Pe preoți îi îndemn să slujească zilnic Sfânta Liturghie în această perioadă. În bisericile de parohie și mănăstiri să se săvârșească slujba Paraclisului și Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Psaltirea, mare izvor de mângâiere în vreme de încercare, să fie hrană sufletească pentru tot creștinul, mai ales în miez de noapte. Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie precedată și urmată de câteva zile de post, dacă se poate, ajunare până la apusul soarelui din partea celor sănătoși, precum și de multe fapte de milostenie. Totul pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat și apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătății lor și a semenilor, iar autoritățile să aibă înțelepciunea unor decizii care să țină cont și de amploarea epidemiei, dar și de faptul că există și numeroase persoane în această țară care au credință în Dumnezeu și în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinților.

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei