Preotii marturisitori vor sa stie ca nu sunt singuri
Pregatind terenul pentru interviurile ce le voi lua parintilor si teologilor marturisitori, mi s-a readus aminte despre o chestiune foarte importanta, dar pe care inca n-am abordat-o pe acest blog: unii dintre acesti preoti vor sa stie ca nu sunt singuri. Ba chiar un ierarh a transmis aceasta idée. Evident ca nu-l voi numi, ca sa nu puna astia tunurile pe el.
Majoritatea am dori ca ei sa vorbeasca. Si e corect s-o faca. Caci avem nevoie la randul nostru de marturisirea lor. Caci si noi mirenii vrem sa stim ca nu suntem singuri.
Unii parinti vorbesc, fara a avea nevoie de o asemenea asigurare. Vrednici sunt. Altii insa au nevoie. Sa le-o dam. Primii stiu ca e de datoria lor s-o faca si isi pun nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos ca El va lucra. Ca semintele ce le arunca vor prinde radacini. Ca poporul se va trezi.
Cei ce vor sa stie ca nu sunt singuri, vorbesc si ei, dar mai pe ascuns. Unii dintre ei vorbeau in public, dar au cam renuntat. De frica. Caci presiunile ce vin pe linie ierarhica sunt enorme si isi pot pierde parohia. Unii au ajuns chiar sa le fie frica ca vor fi caterisiti. Iar ei au sotie, copii …
Pe acestia din urma nu trebuie sa-i judecam, ci sa-i ajutam. Cu toate ca e limpede ca ar trebuie sa fie invers, trebuie sa intelegem ca vremurile din urma bat la usi si ca atare nu trebuie sa ne miram. Apoi, sa nu uitam ca au fost vremuri cand poporul binecredincos a jucat un rol determinant in pastrarea dreptei credinte:
Asadar, noi sa-i asiguram ca nu sunt singuri, iar ei la randul lor, prin marturisirea lor, ii vor trezi pe altii si ne vor intari si pe noi.
A-i asigura nu inseamna insa a ne limita doar la vorbe. E necesar sa le demonstram ca o inregstrare cu cuvantul lor este vizionat sau ca un articol este citit, insa nu este suficient. Trebuie ca noi oricand sa fim dispusi sa facem scut in jurul lor, iar ei trebuie sa se bazeze pe asta. Iar daca totusi indracirea mai marilor lor va fi atat de mare incat sa nu tina cont de sustinerea poporului si sa-i scoata din parohia lor, atunci noi sa fim dispusi sa-i ajutam financiar. Daca nu suntem gata sa luptam pentru preotii marturisitori, ne dovedim a fi niste fricosi. Iar fricosii nu vor ajunge in Imparatia Cerurilor:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=21#8
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
ApreciazăApreciază
CEI CARE MERITA .. VOR FI SPRIJINITI !!!
BOYS EAST BACAU .. SUNT cu VOI (acei ce merita) !!!
ApreciazăApreciază
bineinteles ca vom fi alaturi de preotii nostri credinciosi .nu-i vom lasa niciodata ..impreuna vom lupta si la nevoie ne vom ajuta……o bucatica de mamaliga cu ceapa de-om avea….o vom imparti intre noi.avem nevoie de curaj,de invataturi,ca ciocoii sunt la orce colt.curaj parinti dragi…vom fi cu voi in tot momentul.
ApreciazăApreciază
“Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” ( Luca 12: 8)
http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/08/sa-l-marturisim-pe-iisus-hristos-domnul-nostru-si-mantuitorul/
ApreciazăApreciază
Manastirea a chemat in judecata mai multe familii de rudari care si-au construit casele pe terenul nostru dar si peste vestigiile arheologice ale trecutului.
Din ruinele bisericilor construite in secolele XIII-XVIII, au mai ramas cateva ziduri intrucat rudarii, necunoscatori ai istoriei dar si nedoritori de a o cunoaste, au folosit pietrele pentru temelii de case si grajduri.
Incercarile noastre repetate de a-i opri s-au lovit de indiferenta organelor locale. Terenul apartine cadastral de comuna Stoenesti iar administrativ de comuna Cetateni. Atunci cand sunt probleme suntem indrumati spre cealalta Primarie, iar acest lucru se intampla de 19 ani.
Dorim a sensibiliza opinia publica dar mai ales pe cei cu stare, sa ajute financiar sau cu materiale, Primaria Cetateni,pentru a face posibila mutarea familiilor de rudari in Catunul Valea Utii, unde au scoala si pamant.
Atunci si numai atunci, in vale, ingerii bisericilor parasite se vor bucura laolalta cu noi, iar mormintele stramosilor nu vor mai fi calcate in picioare, nu se vor mai arunca gunoaie si mizerii peste locurile sfintite aflate la poalele muntelui.
DUMNEZEU SA NE AJUTE.
http://www.cetatuiamuscel.ro/murmurul_sihastrilor.html
ApreciazăApreciază
Cel mai eficient mod de a fi util in preajma unui preot marturisitor este de a-l ajuta efectiv sa marturiseasca adevarul. Ma refer la multiplicarea inregistrarilor audio si la publicarea unor carti, adica aspecte foarte concrete. Iar aceasta deja este o lucrare de Duh Sfant la care numai Dumnezeu ne poate ajuta sa fim partasi.
In plus, incurajarea continua poate rezulta din evlavia noastra. Preotul trebuie sa simta ca vorbele sale nu s-au izbit de noi ca nuca de perete. Pocainta noastra continua si deschiderea noastra spre a asculta cuvintele intelepte si de a le face lucratoare il vor incuraja pe orice preot sa creada ca niciun efort de marturisire a adevarului nu e zadarnic. Dimpotriva, impietrirea noastra ii poate descuraja pe preoti sa-si deschida inima si sa marturiseasca adevarul. Doamne ajuta.
ApreciazăApreciază
Pai e simplu. Cine vrea sa stie ca nu e singur, intra pe blogurile ortodoxe si se lamureste. Asta la nivel global.
Cine nu-i capabil intr-o meserie, se lasa de meseria respectiva si se apuca de altceva. Iarasi e simplu.
Care preot e vrednic si a stiut sa-si apropie oamenii, acesta nu va fi lasat la greu. Ce semeni aia culegi. Ce exemplu personal dai, aia conteaza. La nivel local.
Vorba ca „fa ce zice popa nu ce face popa” a fost valabila pina la jertfa lui Iisus.
Dar Iisus nu doar a zis, ci a si demonstrat prin sange cele zise. Nu a venit doar cu „teorie”. A demonstrat si practic.
Iar ideea ca „am vorbi, da ne e frica ca ramanem fara bani si atunci am vrea niste bani” e un pic deplasata.
Vin, si sant deja vremuri dure. Cu zero si unu. Ori esti hotarat si curajos, ori nu.
Un preot fricos, nu va trezi pe nimeni, caci nu are cum. Cum sa inspire curaj, un fricos?
Un Amfilohie, da.
Parintele Calciu, cand a ajuns in america, ca sa-si intretina familia, a muncit zilier in constructii, cara saci de ciment, si avea 60 de ani.
ApreciazăApreciază
@mircea
Nu trebuie sa fii atat de transant ca nu e totul impartit in alb si negru, adica ori esti hotarat ori curajos. De multe ori si dintre sfintii mucenici unii se temeau la inceput iar altii chiar au cedat de frica si apoi s-au pocait si au mers la moarte. Oamenii carora le este frica, preoti sau mireni, trebuiesc incurajati de cei carora nu le este. Curajul in fata primejdiilor ca si curajul marturisirii sunt daruri de la Dumnezeu iar cei care-l au nu trebuie sa se laude, ci sa-i imbarbateze pe cei ce nu-l au…
ApreciazăApreciază
cineva,
nu se lauda nimeni, da daca nu ne impunem zero sau unu, nu facem nimic. Asa recomanda si Sfintii Inchisorilor, din cate am citit. Si cand vorbesc ei… Problema e ca pt ce sa-i fie frica unui ierarh, care e calugar si nu are nici un bun material pe care sa-l piarda, nu are nevasta, copii…? Pe un preot de mir il mai inteleg. Da iarasi, nu prea se potriveste ca elevul sa-i dea lectii profesorului. Am trait momente din astea la scoala si nu ca era elevul sau studentul un geniu, ci ca era profesorul f incompetent, si tare penibil a mai fost pt toata lumea.
Iar cand elevul ii da lectii profesorului, asta e regula – elevul devine profesor si profesorul elev, si profesorul trebuie sa moara de rusine si sa plece acasa, sa puna mana pe carte sa se puna la punct. Asta e.
Acuma, fiecare e diferit. Unul are nevoie de bici, altul de o vorba buna, altul de o tacere buna…
Poate am eu motivele mele sa fiu un pic mai dur. Da sa stii ca ma rog si eu pt toti ierarhii, preotii, monahii si monahiile din Romania.
Fii atent lucrare: in 2009 cu ocazia pasapoartelor biometrice eram ca si puiul care asteapta hrana de la closca, closca fiind BOR oficiala. Eram mai naiv (ca sa folosesc un termen mai usor) pe vremea aia. Si ce „hrana” am primit, noi toti de la BOR oficiala? Otrava. Si otrava e pe teava si acum.
Iarasi nu inteleg de ce nu vorbesc preotii nostri (mai sant si exceptii) de Sfintii Inchisorilor.
Mai mare imbarbatare pt toata lumea nu poate fi. Ce sa mai zic eu, sa fac eu, fata de ce au facut si ne-au lasat scris acesti oameni?
Vor si cauta incurajare? Cine cauta gaseste. Noi cum am gasit bloguri crestine si am vazut ca nu santem singuri? Asa sa caute si ei.
Iar cand ma gandesc la ierarhii nostri comparativ cu ai grecilor, ma apuca durerea de cap.
Haide bre, ca un pic de barbatie trebuie, de actiune, de curaj, de decizie.
Ortodoxia nu e prostie, lasitate, frica.
Ce sa facem, acuma e cu viclenie mare. Nu ne arunca in foc la propriu, nu ne taie mainile la propriu.
E ff periculoasa lucrarea diavolului, e cantec de sirena, si atunci eu consider ca singura sansa e sa fii transant din start. Si legat de catarg.
Uite ce spune parintele Iustin Parvu:
„- Represalii au fost dintotdeauna si vor fi. Noi nu trebuie sa calculam cat timp de cateheza avem la dispozitie. Poate sa fie si o saptamana, dar sa imi fac datoria cu toata jertfelnicia fata de Evanghelia lui Hristos si neamul meu. Au fost 12 Apostoli si pana si acolo a intrat diviziunea, tradarea. Si ce catehizare este aceea daca taci? Pe mine nu trebuie sa ma ingrijoreze faptul ca ma va schimba si va trimite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa corespunda baremului. Daca patimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este suficient sa marturisesti un adevar numai celui de sub epitrahilul tau, ci trebuie sa il propovaduiesti in auzul tuturor, avem datoria sa scoatem adevarul la lumina. ”
„Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic în parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii. Ar trebui să existe, după cum am mai zis, mijloacele de întrajutorare a bolnavilor, copiilor orfani, familiilor fără adăpost. Şi dacă preotul nu face asta, cine să o facă? Atunci nici criza asta nu ar fi fost aşa de acut simţită de românii noştri. Cunosc vreo doi, trei preoţi care au săvârşit astfel de fapte de milostenie, dar restul?”
„Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simţul de slugărnicie. Faţă de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi – stă cu pălăria în mâna şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ. Dar această slugărnicie s-a imprimat şi în viaţa bisericească. Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă. A fi slugarnic nu înseamnă că respecţi Biserica. Respecţi Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele. Când am mers cu câţiva români în Sfântul Munte să ne închinăm la icoane, păi făceam metanii mari la fiecare icoană, cu trei închinăciuni în mijlocul bisericii, apoi sărutam mâna la stareţ, aşa cum se face la noi – se uitau foarte miraţi grecii la noi. Ei se închinau mai degajaţi şi nici vorbă să se ducă la stareţ, să se întoarcă înapoi. Noi suntem aici sub influenţa asta slavonească ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Această aşa-zisă smerenie a luat naştere în urma terorii. Pe noi ne caracterizează acum frica şi ateismul.”
„Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepţi condiția de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.
Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor. Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puţini, lipsesc teologii în măsură să poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de credinţă. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să mărturisească nişte realităţi dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei când vin din străinătate aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genţi strălucitoare şi maşini luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează Biserica Ortodoxă, Biserica ortodoxă o formează poporul simplu de rând binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânarea cu lacrimi în ochi şi ţăranul care nu cedează ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Biserici noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care s-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. De la Părintele Stăniloae nu mai avem profesori teologi care să facă o reală catehizare studenţilor. Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar trebui să înţeleagă că păstorii supremi sunt Sfinţii Părinţi şi slavă Domnului sunt atâtea cărţi publicate. Nimeni nu poate spune că nu a ştiut.
Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr. Să învăţăm de la greci, care aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunţă la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educaţie religioasă, catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut într-un mediu bizantin şi înţeleg uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăţi. Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă erau, erau fără atitudine. Au fost câțiva buni dar puțini, cum a fost Părintele Arsenie; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulţească Domul secerătorii că sunt puţini. Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de cunoştinţe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învăţătură cu uşurinţă de la oricine, numai de la Sfinţii Părinţi şi preoții mărturisitori. Să fim vigilenţi pentru că sectele iau amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ţine tot aşa, o să iasă la pensie…”
ApreciazăApreciază
@mircea
Da frate, teoretic ai dreptate, „pt ce sa-i fie frica unui ierarh, care e calugar si nu are nici un bun material pe care sa-l piarda, nu are nevasta, copii”? Dar uite ca sunt si ei oameni si au slabiciuni si frica este o slabiciune omeneasca. Si pe mine ma frustreaza la culme tacerea ierarhilor, dar ma straduiesc sa ii inteleg.. Si poate ca unora dintre ei nici nu le e frica de pedeapsa, poate ca le e frica sa nu cada in neascultare. Ia gandeste-te pana la un punct sunt datori cu ascultarea iar apoi sunt datori cu marturisirea. Dar cine este in stare sa vada clar acel punct? Daca se grabesc si vorbesc cu nesocotinta inainte de vreme cad in neascultare si risca sa dezbine biserica. Iar daca tac prea mult risca sa para lasi.. Dar oare ce este mai grav, sa fii neascultator sau sa pari las? Eu cred ca prima.. Insa cand lucrurile vor fi clare si li se va cere pe fata sa lepede invataturile ortodoxiei ai sa vezi ca multi or sa aleaga suferinta si pedeapsa. Despre asta nu am nici cel mai mic dubiu.
ApreciazăApreciază
Neascultare? Fata de cine? Stii bine ca ascultarea merge doar pana acolo unde nu se incalca cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul Sfintilor Parinti, cuvantul celor 7 Sinoade.
Repet: episcopii greci oare nu fac ascultare?
Care e pozitia lor fata de ecumenism? Care e pozitia lor fata de acte biometrice?
Cand lucrurile vor fi clare? Tocmai asta e, ca nu vor mai fi clare ca la inceputul crestinismului. Va fi vorba de inerpretarea momentului.
Si apoi, noi vedem raul, il intelegem, da nu e prea clar, il lasam oleaca sa se mai dezvolte, sa il vedem mare si clar. Pai nu trebuie retezat de la radacina, ca dupa aia cand a prins raul putere, nu prea mai ai ce face.
Cineva, e miorlaiala multa, lasitate multa. Sprijinul omului nu e omul, e Dumnezeu. In Dumnezeu trebuie cautat ajutorul. Sufletul cu Dumnezeu il umplem, nu cu oameni. Omul e om, schimbator, poate trada… Dumnezeu nu.
Despre ascultare: Ieromonah Savatie Bastovoi
Ascultarea
“Un alt aspect care a alimentat întotdeauna verva criticilor Bisericii este ascultarea. Sub pretextul ascultării s-au comis nu puţine lucruri stupide, iar alteori tragice. In numele ascultării s-a tacut atunci cînd era nevoie de mărturisire sau au fost ucişi oameni atunci cand era nevoie de diplomaţie, aşa cum este cazul tăcerii din timpul comunismului sau al încrancenării îndreptate prosteşte împotriva ortodocşilor de rit sau de stil vechi.
Tot aşa, de cate ori ierarhia, împinsă din spate de liderii politici, lansează cîte o poruncă deocheată, cum ar fi măsurile de epurare a mănăstirilor din vremea lui Cuza sau a lui Hruşciov, totul se face sub deviza „ascultării”.
Ascultăm! Ascultăm! Şi iar ascultăm! Ordinele nu se discută, ci se execută. Mentalitatea de armată, în care asculta¬rea se reduce la simpla executare a unui ordin, s-a impus, din nefericire, nu doar în ochii criticilor Bisericii, ci chiar şi în ai credincioşilor înşişi.
Scopul meu nu este să instig la neas¬cultare, ci doar sa refac sensul evanghe¬lic al ascultării, aşa cum ni l-a lăsat Hristos. Ascultarea creştină este posibilă doar cu condiţia iubirii. Cel ce Mă iubeşte pe Mi¬ne – spune Hristos – ascultă cuvintele Mele[1].Aşadar ascultarea este o expresie şi o do¬vadă a iubirii – ascult pentru că iubesc.
In sensul evanghelic şi patristic, doar ascultarea din dragoste, liberă, este o vir¬tute, ascultarea iraţională sau din frică fiind proprie doar animalelor şi robilor.
Exemplele din mediile monahale pri¬mare care se aduc în sprijinul ascultării oarbe trebuie înţelese separat de filosofia ascultării în sine. Ele privesc un nivel spiritual superior şi nu este cazul să le aplicăm cu referire la situaţiile „politice” concrete, în care credincioşilor li se im¬pune tăcerea cu referire la integritatea dogmatică şi morală a Bisericii.
Lepădarea totală de sine a unui călugar precum Acachie Ascultătorul, care moare în urma bătăilor primite de la staretul său, despre care povesteşte Cuvio¬sul Ioan Sinaitul în Scara sa, capătă sens numai datorită libertăţii depline a gestu¬lui său. Adică acest Sfant Acachie, „fiind simplu la purtări, dar înţelept cu mintea“ – atenţie! -, spune Cuviosul Ioan, si-a adus propria libertate în jertfă, după modelul lui Hristos, acelui bătrîn necioplit care îl bătea zilnic. Care a fost rezultatul acestei jertfe? Bătranul leneş şi rău a fost trezit la pocăinţă după ce a auzit glasul lui Acachie din mormant. Aşadar dragostea hristică a lui Acachie s-a adus pe sine, prin renunţarea la propria libertate, drept jertfă mantuitoare pentru un om care, altminteri, părea iremediabil pierdut[2].
Această idee este exprimată şi de Apostolul Pavel, cînd zice: „Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobandesc pe cei mai mulţi“[3].
Toate cazurile de ascultare totală re¬latate în literatura patristică se referă la răbdarea umilinţelor de tot felul, nu şi la supunerea faţă de o poziţie dogmatică sau morală nedreaptă.
Ascultarea încetează acolo unde intervin nedreptatea şi minciuna, căci dra¬gostea, despre care am spus că este condiţia ascultării evanghelice, se bucura doar de adevăr[4]. Ascultarea nu se face doar pe linie ierarhică, ci, mai ales, pe li¬nia adevărului şi a iubirii. Oricine vesteste o altă Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar înger din ceruri, spune Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, anatema să fie. Pentru noi nu există autoritate în afara Evangheliei iubirii şi a jertfei lui Hristos.
Este nepotrivită şi convingerea că doar Sinodul episcopilor este infailibil, putand, de aceea, să impună porunci de necontrazis, căci aceasta nu e decat o re¬plică, puţin mai înmuiată, la infailibili¬tatea papală.
Nu numărul şi rangul celor adunaţi sfinţeşte adunarea, ci adevărul mărturi¬sirii lor. Sinoadele Ecumenice au fost numite sfinte pentru că au fost conforme adevărului. Au existat însă şi sinoade de episcopi cu totul păcătoase, cum a fost, de exemplu, sinodul denumit ulterior „talhăresc”, la care a fost condamnat Sfantul Ioan Gură de Aur. Orice credincios trebuie să ştie acest lucru, pentru a nu cădea în capcana „ascultărilor” şi „binecuvantărilor” mincinoase.
Aşa se explică paradoxul că mari învăţători ai smereniei şi ai ascultării, precum Ioan Gură de Aur sau Maxim Măr¬turisitorul, au fost de neînduplecat atunci cand li s-au cerut lucruri nedrepte de către suveranii lumii acesteia, dar şi de către adunarea episcopilor vanduţi; în cazul lui Ioan, să renunţe la apărarea săracilor şi la mustrarea făţişă a lăcomiei şi imfumurării împărătesei[5], iar în cazul lui Maxim, renunţarea la a mai condamna în public mărturisirea de credinţă greşi¬tă a împăratului şi a patriarhului Constantinopolului din timpul său.[6] Atat ma¬rele Ioan, cat şi marele Maxim au murit departe de ţara, condamnaţi de Biserică, pentru ca mai apoi să li se ducă în toată lumea slava de stalpi şi dascăli ai Bisericii.
De fapt, fenomenul martirajului în Im¬periul Bizantin, declarat ortodox, trebuie să spulbere desăvarşit mitul ascultării oarbe pe linie ierarhică a creştinilor. Sfinţi mărturisitori precum Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea), patriarhul Alexandriei, depus de cinci ori de pe scaunul patriar¬hal, Ioan Gură de Aur (secolele al IV-lea-al V-Iea), depus de pe scaunul Constantinopolului, monahul Maxim Mărturisitorul (secolul al VII-lea), ucis prin epuizare după ce i se taie mana dreaptă şi limba, monahul Ioan Damaschin (secolul al VIII-lea), anatemizat de trei ori, monahul Teodor Studitul (secolul al VIII-lea) şi mulţi alţii, mai puţin celebri, dar care au fost prigoniţi sau ucişi exclusiv de împăraţi şi episcopi „ortodocşi”, sunt cei care, „ascultând de Dumnezeu mai mult decat de oameni”[7], au dus Biserica lui Hristos de-a lungul secolelor.
Acestora li se alătură şi cei care, în perioada comunismului ateu, nu s-au speriat nici de chinurile temniţelor, nici de caterisirile ierarhilor vanduţi, ci şi-au păstrat intactă integritatea lăuntrică, mărturisind în numele unui popor întreg, atat in Rusia, cat şi în România şi aiurea.
Fiecare să se cerceteze pe sine, căci Cugetul singur îi va spune unde se termină „fericita şi pururea pomenita ascultare“, cum dulce o numeşte Ioan Scararul, şi unde începe nefericita şi pururea osandita laşitate. Vorba Sfîntului Maxim Mărturisitorul:
Nu este nimic mai silnic decît o constiinta care te acuză şi nimic mai îndrazneţ decat o conştiinţă care te apără[8] “.
[1] Evanghelia după Ioan 14,24.
[2] Vezi relatarea despre Cuviosul Acachie din Scara Sfantului Ioan Sinaitul, “Filocalia”, vol 9, pag 127, Ed.Humanitas.
[3] Epistola întâia către Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 9,19
[4] Idem, ibidem, 13, 6
[5] Este vorba de tînăra Eudoxia, împărăteasa Constonstantinopolului, pe care patriarhul Ioan o în¬fruntă, refuzandu-i intrarea în biserică, pe moti¬vul că împărăteasa, declarandu-se creştină, suferea de cultul propriei persoane, impunand obiceiurile împăraţilor păgani. Aceasta, aliindu-se cu adunarea episcopilor nemulţumiţi de refomele apostolice întreprinse de marele Ioan, convoacă un sinod în 403, rămas în istorie sub numele de „sinodul talhăresc”, prin care Sfantul Ioan este depus din treaptă şi trimis într-un exil la capătul căruia a şi murit.
[6] Este vorba de de patriarhul Constantinopolului Pavel al II-lea şi împăratul Constans, care în 647 formulează un decret imperial prin care, sub ameninţarea cu pedepse grave, se interzice dis¬cutarea despre cele două firi şi voinţe (omeneas¬că şi dumnezeiască) ale lui Iisus Hristos.
[7] Faptele Sfinţilor Apostoli 5,29.
[8] Sfantul Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii săi intru Martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 129
ApreciazăApreciază
cineva
Trebuie sa adoptam invatatura radicala a Parintelui Serafim Rose si sa nu facem ascultarea ce duce la prostie si lepadare. Lucrurile sunt clare si nu trebuie sa astepti mai mult ca sa vezi adevarul. Parerea mea e ca daca acum nu vorbesti nu o vei face niciodata pentru ca vremurile vor fi din ce in ce mai critice. Cine marturiseste se intareste chiar daca nimeni nu-i cu el pentru ca Adevarul nu doarme. Si cine asteapta o minune sa marturiseasca aceasta nu va venii. Cine este caldicel nu are nici o sansa. O problema mare e ca unii preoti nici macar cu perdea nu vor sa vorbeasca, asa de mare e frica. In privinta ecumenismului si a cipurilor lucrurile sunt clare, aici e totul in alb si negru.
IATA CE SPUNE SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV DESPRE ASCULTARE
Despre vietuirea dupa sfat
Am dat candva, numele de „faramituri” vietii duhovnicesti pe care Dumnezeiasca Pronie a lasat-o vremii noastre. Ea se intemeiaza pe calauzirea in lucrarea mantuirii prin Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, cu sfaturile si cuvintele ziditoare imprumutate de la parintii si fratii vremurilor noastre. In sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputintei noastre, care este cu precadere sufleteasca. Vechilor ascultatori, povatuitorii lor purtatori de Duh le vesteau neintarziat si de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliti sa caute singuri in Scriptura voia lui Dumnezeu, si de aceea sunt supusi unor dese si prelungite nedumeriri si greseli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin insasi firea lucrarii: acum ea este zabavnica, iarasi prin firea lucrarii. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru in ceea ce ne priveste: datori suntem sa ne supunem ei si sa ne inchinam inaintea ei cu recunostinta.
Viata noastra monahala din vremea de acum, calauzita dupa Scriptura si dupa sfatul parintilor si fratilor, este consacrata de pilda incepatorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost in ascultare la vreun staret, ci pe cand era incepator traia de sine si lua povata din Scriptura si de la feluriti parinti si frati: de la unul a invatat infranarea, de altul blandetea, rabdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu deadinsul la sine si linistirea, straduindu-se sa-si insuseasca virtutea fiecarui monah virtuos, aratand ascultare fata de toti – dupa putinta, smerindu-se inaintea tuturor si rugandu-se lui Dumnezeu neincetat. (Vietile Sfintilor, 17 ianuarie).
Poarta-te si tu, incepatorule, in acelasi chip ! Arata egumenului si restului conducerii manastiresti ascultare nefatarnica si nedornica sa placa oamenilor, ascultare straina de lingusire si rasfat, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor parintilor si fratilor in toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului si asezamintelor manastirii, precum si celor randuite de conducerea manastirii. Insa nu fii nicicum ascultator spre cele rele, de ti s-ar si intampla sa suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut sa placi oamenilor si pentru neclintirea ta.
Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama. Nu te lasa atras de sfat din prima clipa cand incepe sa lucreze asupra ta ! Din pricina impatimirii si orbirii tale, un sfat patimas si daunator poate sa-ti placa numai si numai din pricina nestiintei si lipsei tale de experienta, sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute tie, care traieste in tine. Cu plans si intru suspinarea inimii roaga-l pe Dumnezeu sa nu-ti ingaduie a te abate de la Atotsfanta Lui voie spre a urma voia cazuta omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfatuitorul tau. In ceea ce priveste gandurile tale, ca si gandurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfatuieste-te cu Evanghelia. Slava desarta si parerea de sine iubesc a invata si a povatui pe altii.
Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor ! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de incepatorul neincercat cu o incredere iresponsabila, intru aprinderea trupului si a sangelui ! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se intemeiaza. Ele au nevoie sa-l impresioneze pe incepator si sa si-l subordoneze moral ! Ele au nevoie de lauda oamenilor ! Ele au nevoie sa treaca drept stareti si invatatori sfinti, priceputi, clarvazatori ! Ele au nevoie sa-si hraneasca nesatula iubire de slava desarta si trufia. Intemeiata a fost intotdeauna, si mai ales acum, rugaciunea Proorocului: „Mantuieste-ma Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-au imputinat adevarurile de catre fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima, si in inima au grait rele” (Ps. 1l, 2, 3). Cuvantul mincinos si fatarnic nu poate sa nu fie cuvant rau si daunator. Impotriva unei asemenea stari sufletesti trebuie luate masuri de precautie. „Cerceteaza Dumnezeiasca Scriptura”, spune Simeon, Noul Teolog, „si scrierile Sfintilor Parinti, mai ales pe cele despre lucrare, ca punandu-le alaturea de cele invatate si faptuite de invatatorul si staretul tau sa le poti vedea si intelege pe acestea ca intr-o oglinda, si pe cele ce conglasuiesc cu Scriptura sa ti le insusesti si sa le tii in cuget, iar pe cele mincinoase si rele sa le cunosti si sa le lepezi, ca sa nu fii amagit. Caci sa stii ca in zilele acestea s-au aratat multi amagitori si dascali mincinosi”.
Preacuviosul Simeon a trait in veacul al zecelea dupa Nasterea lui Hristos, cu noua sute de ani inaintea vremurilor noastre – si iata de atunci, deja, se ridica glasul unui drept in Sfanta Biserica a lui Hristos, tanguindu-se de lipsa adevaratilor calauzitori, purtatori de Duh, de multimea dascalilor mincinosi. Odata cu scurgerea timpului, s-au imputinat din ce in ce mai mult povatuitorii vrednici in ale monahismului. Atunci, Sfintii Parinti au inceput tot mai mult sa indrepte spre calauzirea dupa Sfanta Scriptura si scrierile Parintilor. Preacuviosul Nil Sorski, trimitand la Parintii care scrisesera inaintea lui, spune: „Nu mica nevointa este, au zis acestia, a afla un invatator neamagitor pentru aceasta minunata lucrare (adevarata rugaciune monahala a inimii si mintii). Ei au numit neamagitor pe acela care are lucrare si cugetare marturisita de Sfintele Scripturi si a dobandit dreapta socoteala duhovniceasca. Si aceasta au mai zis Sfintii Parinti, ca si pe atunci abia se putea gasi un invatator neamagitor pentru asemenea lucruri, iar acum, cand acesti invatatori s-au imputinat peste masura, ei trebuie cautati cu toata osardia. Iar daca nu poate fi gasit unul ca acesta, Sfintii Parinti au poruncit a ne invata din Dumnezeiasca Scriptura, ascultand pe Domnul Insusi, care graieste: „Cercetati Scripturile, si in ele veti afla viata vesnica” (Ioan 5, 39). „Caci toate cate s-au scris mai inainte” in Sfintele Scripturi, „s-au scris spre invatatura noastra” (Rom. 15, 4. Inainte-cuvantare la Tipic sau Predanie).
Preacuviosul Nil a trait in veacul al XV lea; el a intemeiat un schit nu departe de Bielo-Ozero, unde se si indeletnicea cu rugaciunea in insingurare adanca. Este foarte folositor pentru staretii ai vremurilor din urma sa asculte cu ce smerenie si lepadare de sine vorbeste Preacuviosul Nil despre povatuirile pe care le dadea obstii. „Nimeni nu trebuie sa tainuiasca din lenevie cuvantul lui Dumnezeu, ci sa-si marturiseasca neputinta si totodata sa nu ascunda adevarul lui Dumnezeu, ca sa nu ne facem vinovati de incalcarea poruncilor Dumnezeiesti. Nu vom tainui Cuvantul lui Dumnezeu, ci il vom vesti pe el. Dumnezeiestile Scripturi si cuvintele Sfintilor Parinti sunt numeroase ca nisipul marii: cercetandu-le fara de lenevire, sa invatam din acestea pe cei ce vin la noi si au trebuinta de ele (care cer, care intreaba). Ci mai drept spus: nu invatam noi, caci nevrednici suntem de aceasta, ci invata fericitii Sfintii Parinti din Dumnezeistile Scripturi” (Predania Preacuviosului Nil Sorski. Nu este de prisos sa observam aici ca, desi Preacuviosul Nil Sorski avea harul lui Dumnezeu, insa nu indraznea sa talcuiasca Scriptura de la sine, ci urma talcuirii facute de Parinti.
Calea smeritei cugetari este singura cale sigura spre mantuire). Iata ce model exemplar pentru povatuitorii zilelor noastre ! El este pe deplin folositor de suflet si pentru povatuitor, si pentru cel povatuit; el este expresia corecta a sporirii cu masura; el este unit cu lepadarea parerii de sine, a obrazniciei si indraznelii nebunesti in care cad cei ce urmeaza la aratare lui Varsanufie~ cel Mare si altor Parinti purtatori de semne, neavind insa harul Parintilor. Ceea ce in aceia era semnul imbelsugatei adastari in ei a Duhului Sfant, la acesti imitatori lipsiti de judecata si fatarnici slujeste ca semn al belsugului de nestiinta,de amagire de sine, de trufie, de indrazneala ! Sa rostim cuvantul lui Dumnezeu inaintea fratilor nostri cu cea mai mare smerenie si evlavie cu putinta, recunoscandu-ne prea mici pentru aceasta slujire si pazindu-ne pe noi insine de slava desarta care imboldeste cu putere pe oamenii patimasi, atunci cand invata pe frati. Ganditi-va ca trebuie sa dam raspuns pentru fiecare vorba desarta (Mat. 12, 36) – cu cat oare, este mai greu raspunsul pentru cuvantul lui Dumnezeu rostit cu slava desarta si sub imboldul slavei desarte ? „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea graitoare de lucruri mari, pe cei ce au zis: limba noastra o vom mari, buzele noastre la noi sunt, cine ne este noua Domn ?” (Ps. 1l, 4-5). Pierde-va Domnul pe cei ce cauta slava lor, nu slava lui Dumnezeu.
Sa ne infricosam de amenintarea Domnului ! Sa rostim cuvant de zidire atunci cand o cere trebuinta de neinlaturat, nu ca niste povatuitori, ci ca unii care au nevoie de povatuire si sarguiesc a se impartasi de povatuirea data de Dumnezeu in Cuvantul Sau cel Atotsfint. „Dupa darul pe care l-a primit fiecare”, glasuieste Sfantul Apostol Petru, „slujiti unii altora, ca niste buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. „Daca vorbeste cineva, cuvintele sale sa fie ca ale lui Dumnezeu”, cu frica de Dumnezeu si cu evlavie catre cuvintele Dumnezeiesti; iar nu ca rostind cuvintele de la sine; daca slujeste cineva, slujba lui sa fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu”, iar nu ca din puterea sa: „ca intru toate sa se slaveasca Dumnezeu, Iisus Hristos” (1 Petru 4, 10-l1). Cel ce lucreaza de la sine, lucreaza pentru slava desarta, aducandu-se pe sine, dimpreuna cu cei care il asculta, jertfa satanei; cel ce lucreaza de la Domnul, lucreaza intru slava Domnului, savarsind mantuirea sa si pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mantuitor al oamenilor. Sa ne temem a da incepatorului vreo povata nechibzuita, care nu se intemeiaza pe Cuvantul lui Dumnezeu si pe intelegerea duhovniceasca a Cuvantului lui Dumnezeu.
Mai bine sa-ti recunosti nestiinta, decat sa te impaunezi cu stiinta vatamatoare de suflet. Sa ne pazim de aceasta mare nenorocire – a-l preface pe incepatorul lesne-crezator din rob al lui Dumnezeu in rob al omului (1 Cor. 7, 23), atragandu-l spre a face voia cazuta omeneasca in locul Atotsfintei voi a lui Dumnezeu. (Aici se vorbeste nu despre ascultarea manastireasca in cele de afara, nu despre muncile si ocupatiile manastiresti randuite de conducerea manastirii, ci despre ascultarea duhovniceasca, tainica, savarsita in suflet). Atitudinea plina de modestie a sfatuitorului fata de cel povatuit este cu totul alta decat cea a staretului fata de ascultatorul neconditionat, rob pentru Domnul.
Sfatul nu cuprinde in sine conditia de a fi implinit neaparat, el poate fi implinit sau neimplinit. Asupra sfatuitorului nu atarna nici o raspundere pentru sfatul lui, daca l-a dat cu frica de Dumnezeu si cu smerita cugetare, nu din pornirea sa, ci fiind intrebat si silit. Nici cel ce a primit sfatul nu este legat de el, ci ramane la voia si la chibzuinta lui sa implineasca sau nu sfatul primit. E lesne de vazut: calea sfatului si a urmarii Sfintei Scripturi este potrivita cu vremurile noastre plapande. Sa bagam de seama ca Sfintii Parinti ne opresc a da sfaturi aproapelui cu de la sine putere, fara ca acesta sa o ceara, a da sfat de voia ta fiind semnul ca iti recunosti stiinta si vrednicia duhovniceasca, lucru care este~ vadita~ trufie si amagire de sine (Parerea Sfantului mucenic Petru, mitropolitul Damascului si a altor parinti). Nu este vorba aici de egumeni si de mai-marii manastirilor, care sunt datori in toata vremea, orice nevoie s-ar intampla, chiar nefiind intrebati, sa povatuiasca obstea pe care o carmuiesc. (2 Tim. 4, 2). Cercetand alte manastiri, insa, ei sunt datori sa se calauzeasca dupa sfatul pe care l-a dat Preacuviosul Macarie Alexandrinul, Preacuviosului Pahomie cel Mare. Pahomie l-a intrebat pe Macarie cu privire la povatuirea obstei si judecarea ei. Avva Macarie a raspuns: „Invata si judeca pe supusii tai, si nu judeca pe nimeni din ceilalti” (Din Pateric si spuse vrednice de pomenire despre avva Macarie Oraseanul, cap.2). Aceasta pravila au pazit-o si o pazesc toti intai-statatorii care doresc sa placa lui Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
@mircea si rfid
Eu inteleg argumentele voastre precum si cuvintele Sf. Igantie Briancianinov pe care le-am citit si eu si cu care sunt intrutotul de acord. Insa va intreb pe voi o intrebare simpla.
Sa zicem ca eu sunt episcop sau mitropolit si ma hotarasc sa ma ridic vehement impotriva cipurilor si a ecumenismului intr-un moment in care conducerea bisericii nu a facut INCA nici un pas decisiv in acceptarea cipului sau a ecumenismului. (Nu uitati ca deocamdata doar se vorbeste, nimeni nu a luat cip in trup si nimeni nu s-a unit cu catolicii sau alti eretici si totul este inca la nivel de vorbe).
Deci eu ca espicop incep sa vorbesc impotriva acestora si prin urmare sunt acuzat de patriarh de neascultare (neavand binecuvantare sa vorbesc despre asta) si caterisit. Acum lumea ma iubeste si ma sustine si se aduna in jurul meu ca in jurul unui adevarat pastor, rupandu-se de biserica si de inaltii ei pe care vor incepe, cum e si firesc, sa-i acuze si sa-i condamne.
Ce fac eu deci? Biserica noua? Rup biserica mama care a nascut si crescut sfinti? Nu mai degraba astept acel moment in care conducerea bisericii va trece de la vorbe la fapte, si cand ma va pune sa accept ecumenismul ca pe un fapt, adica imi va cere sa ma unesc cu ereticii sau imi vor cere sa imi pun cip? Nici un sfant nu spune sa iesim din ascultare mai-nainte, ‘pentru orice eventualitate’. Da, lucrurile par sa mearga intr-o anumita directie, dar nu s-a ajuns inca acolo. Care mucenic s-a dat la munci doar pentru ca auzise ca romanii erau pagani? Nu a asteptat mai intai sa i se ceara lepadarea de Hristos? Care sfant a vorbit impotriva imparatilor inchinatori la idoli atata timp cat ei n-au silit multimile sa aduca jertfe? Toti, dar absolut toti de care am citit eu, au vorbit cand paganii au trecut la fapte, nu inainte, desi stiau ce o sa urmeze, multi dintre ei fiind vazatori inainte. De accea eu cred ca si episcopii din ziua de astazi sunt datori sa fie intelepti ca serpii (si aici nu ma refer la cei lasi si nepasatori) si sa nu ‘isi joace cartea’ inainte de-a sosi momentul. Nu zic, Doamne fereste, ca pana atunci sa fie de acord cu raul, dar nici sa faca ceva definitiv care sa duca la dezbinare.
Acuma despre greci. Cand episcopii greci ies si vorbesc impotriva cipului si a ecumenismului ei stiu dinatinte ca n-or sa fie caterisiti, si nu vor fi, pentru ca si capii bisericii impartasesc mai mult sau mai putin aceleasi vederi. Chiar daca mai e unul sau altul corupt, totusi, multi sunt impotriva.
Dar la noi nu e asa: la noi tot ce e de la episcop vicar in sus e scolit pe la Bossay prin Elvetia, prin Franta si prin Italia in spirit ecumenist. Si ei atata asteapta, sa prinda un cutezator ca sa-l reteze. Si atunci ce am rezolvat? Sa ne pierdem din pripa si ultimii oameni care lucrand in ascuns pot ajuta cu ceva?A sosit momentul acela in care sa ne lepadam de ierarhi ca fiind eretici? Pana una alta se poate merge la biserica si asculta slujba intreaga, se poate tine post, spovedi, impartasi, nu se vorbeste inca in biserici nici de papa, nici de antihrist si nici nu mi-a cerut duhovnicul sau episcopul sa ma cipuiesc. Si atunci de ce sa ma agit acum? Doar pentru ca banuiesc ca se va ajunge la asta? Dar daca Dumnezeu hotaraste altfel si maine ii zdrobeste pe cei care merg in acea directie? Am eu voie sa fac astfel de presupuneri?
ApreciazăApreciază
cineva
Unirea de care vorbesti va fi de tipul: ACCEPTAREA MAI MULTOR CAI DE A SE AJUNGE LA ACELASI DUMNEZEU. Doar astfel se vor invoi cu totii unirii, caci trebuie sa intelegem ca in uniunea asta nu vor intra doar cei ce isi zic crestini, ci si evreii, islamistii, aia cu reincarnare, samanii, toti. Pentru ca toti trebuie sa-l accepte pe antihrist.
Ti se pare ca nu s-au facut pasi majori in acest sens? Cat vrei sa mai astepte?
Cu cipul vrei sa astepte pana la implant? Esti sigur? Inainte de implant va fi gata eGuvernarea, internetul obiectelor, documentul biometric unic. Va mai lipsi cireasa de pe tort. Atunci vrei tu sa vorbeasca?
Adica tu vrei sa vorbeasca cand antihristul e aproape inscaunat?
Consider ca daca un ierarh ar vorbi de pe acum precum Mitropolitul Serafim de Pireu, el nu va fi caterisit. Caci si cu caterisirea asta nu e asa de simplu, caci cat o fi Pariarhul Daniel de manager, BOR inca nu-i multinationala, sa-l dea afara ca pe un salariat. Trebuie intrunite niste conditii obligatorii pe care un astfel de discurs nu le intruneste nicicum.
ApreciazăApreciază
Cineva,
eu nu prea vorbesc de la mine. Mai citeste o data ce spune parintele Iustin Parvu.
Parintele iti da raspunsurile la toate intrebarile tale.
Nu rupem noi Biserica. Ci ierarhii care ne tradeaza se rup de Biserica. Cum sa rupem noi Biserica?
Pai Biserica are drept cap pe Iisus, apoi Sfintii… si la sfarsit urmam si noi pacatosii. Biserica nu e patriarhul x si episcopul y.
Cineva, vezi ce spune Sinodul de la Cluj, si vezi ce spune cel de la Bucuresti ref la acte biometrice.
Alege. Zero sau unu.
Cineva, vrei sa fugi de adevar si te ascunzi in rationamente complicate si sterile.
Adevarul e simplu dar deranjant.
Despre raportul biserica si stat – coexistenta, nu colaborare
„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Iată ce fel de coexistenţă a Bisericii şi statului a fost stabilită şi prescrisă de Atotştiutorul Domnul nostru şi Mântuitorul Hristos (Matei 22, 21).
De aceea ea rămâne în veci obligatorie şi nestrămutată pentru Biserică.
Cezarului – moneda, banii, cu efigia cezarului.
Lui Dumnezeu? – şi sufletul şi trupul: căci pe trup şi în suflet este întipărit chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se află şi pe trup şi în trup, pentru că trupul trăieşte prin sufletul asemănător lui Dumnezeu. Deci, şi unul şi altul aparţin lui Dumnezeu – veşniciei, vieţii veşnice, Adevărului veşnic, Dreptăţii veşnice, Raţiunii veşnice.
Prin urmare, cele ce aparţin lui Dumnezeu nu pot fi jertfite de dragul cezarului, şi aici întâietatea îi revine totdeauna lui Dumnezeu. În Dumnezeu – Omul, în lucrarea şi trupul Lui – Biserica, Dumnezeu totdeauna se află pe primul loc, iar omul – pe-al doilea; Dumnezeu totdeauna hotărăşte totul, şi nu omul. Acestea sunt atotvaloarea şi măsura a toate în Biserica universală. Iată de ce ea se apleacă asupra oricărei probleme „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.”
Biserica apare ca un organism divino-uman, şi abia după aceea – ca organizaţie. Ea este trupul Dumnezeului-Om: de aceea, mai întâi se cuvine ca toate să fie cercetate şi măsurate de Dumnezeu, apoi de om. Şi niciodată doar de om, şi după „cele omeneşti”. Iată de ce „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
Când vine timpul, în această privinţă trebuie să-i stăm împotrivă chiar şi lui Petru, primului dintre apostoli. Aici veşnic rămâne în vigoare apostoleasca metodă şi început al zidirii Bisericii „părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28): mai întâi Duhul Sfânt, apoi noi – noi după Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt şi împreună cu Duhul Sfânt.
„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” – acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când „cezarul” prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare.
Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz Biserica şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi drepturi evanghelice.
Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: „cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: „să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.
Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului“.
(in: Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov,
Deci, amprentele sant ale statului sau ale noastre?
„Cezarului – moneda, banii, cu efigia cezarului.
Lui Dumnezeu? – şi sufletul şi trupul: căci pe trup şi în suflet este întipărit chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se află şi pe trup şi în trup, pentru că trupul trăieşte prin sufletul asemănător lui Dumnezeu. Deci, şi unul şi altul aparţin lui Dumnezeu – veşniciei, vieţii veşnice, Adevărului veşnic, Dreptăţii veşnice, Raţiunii veşnice.”
Judeca acum, daca e putin lucru ca santem indemnati de ierarhi sa mergem sa fim amprentati. Adica sa dam ce este al lui Dumnezeu, statului.
Acestea nu sant zvonuri, idei vehiculate, proiecte…
SANT FAPTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DEJA!!!
Daca nici acum nu ai priceput, mai roaga-te si Dumnezeu cu siguranta te va lumina.
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
pe preotii de la Husi , de curand spusa ,,povestea lor pe la tv, i-au caterisit desi poporul era imprejurul lor.Asta nu i-a impiedicat pe cei care au puterea in mana sa decida caterisirea lor.
ApreciazăApreciază
@mircea si saccsiv
Se poate ca neintelegerea sa vina din faptul ca nu ne aflam in aceeasi situatie. Eu aici unde ma gasesc inca nu am fost silit de nimeni sa iau acte cu cip. Exista carti de debit si de credit cu cip si abonamente de tot felul pe care pana acum cu ajutorul lui Dumnezeu le-am evitat. Bineinteles ca am auzit vorbindu-se despre planuri de viitor care sa includa actele biometrice dar deocamdata nu a avut loc nici o actiune concreta. Iar daca spuneti ca in Romania actele biometrice sunt ‘fait accompli’ mie acest lucru nu imi e prea clar pentru ca romanii din tara cu care tin legatura imi spun ca nu-i asa, ca ei au acte fara cip iar voi spuneti ca esti obligat. Eu nu stiu care este adevarul.
Insa faceti pacat atunci cand ma acuzati ca vreau sa fug de adevar si alte altea fara sa ma cunoasteti. Daca m-ati cunoaste ati sti ca sunt un om care are nevoie sa intelega foarte bine cum stau lucrurile si care nu isi permite sa greseasca. O singura viata avem si o singura sansa la mantuire, si nu vreau s-o ratez pentru ca am ascultat pe unul sau pe altul. Nestiinta si credulitatea nu imi vor sluji drept scuza inaintea lui Dumnezeu asa cum nu le-a slujit nici lui Adam si Evei. Citim ce spun sfintii parinti si chiar sfintii mai recenti si incercam sa adaptam la situatia noastra pentru ca niciunul nu a fost in aceasta situatie. Cat despre parintii in viata, am toata cinstea si respectul pentru ei, dar fiind inca in viata inca mai pot gresi. Nu spun ca eu gandesc mai bine decat ei, dar am datoria ca atunci cand voi lua o atitudine, sa stiu ce fac si de ce fac asa, si nu sa ma culc pe o ureche ca asa a zis parintele cutare sau cutare. Chiar Ignatie Briancianinov pe care il citati mai sus indeamna la aceasta spunand: „Sfatuieste-te cu parintii si cu fratii virtuosi si priceputi, dar insuseste-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuinta si bagare de seama.” Aha, deci cu chibzuinta si bagare de seama. Pai daca este asa eu niciodata n-am sa fac ceva doar pentru ca asa zice x si y, ci numai daca constiinta mea este in deplin acord cu cuvintele lor. Iar daca ati citit cartea ‘Despre inselare’ a Sfantului Igantie Briancianinov, ati citit de buna seama si ce spune el despre zelul nesocotit:
„Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de rava trupeasca si sufleteasca, ce se infatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta ravna ei o preamaresc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravnitorii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei – ravnitorii – nu sunt sfinti, ci pacatosi. Daca sfintii ii mustrau pe pacatosi si pe necredinciosi, o faceau din porunca lui Dumnezeu, fiind datori sa faca aceasta, potrivit insuflarii Sfantului Duh, nu insuflarii propriilor patimi si a demonilor. Iar cel ce se hotaraste, de capul lui, sa-l acuze pe fratele sau sa ii faca observatie, acela arata limpede ca se socoate mai intelept si mai virtuos decat cel acuzat de el, ca lucreaza sub inraurirea patimii si a amagirii cugetelor demonice”
Deci trebuie mare bagare de seama si intelepciune daca vrem sa tinem calea imparateasca. Si cred ca aruncandu-ne sa judecam episcopii ca sunt lasi si fricosi calcam tocmai acest indemn al sfantului.
ApreciazăApreciază
Cineva,
in Romania, se elibereaza pasapoarte biometrice valabile 5 ani, sau pasapoarte temporare valabile 1 an.
Nu pot sa cred ca nu cunosti pr asta.
Eu ma lovesc de aceasta pr, an de an. Si sant complicatii, crede-ma. Pe multe planuri.
Asa ca eu am trecut de etapa framantari, decizie… Decizia a fost luata.
E drept ca nu ma sileste nimeni ca si sinodul mi-a spus ca nu e obligatoriu sa calatoresc.
Adica, pt mine nu mai e teorie, e practica pr asta.
Incearca sa gandesti mai simplu.
Da se pare ca acolo unde esti, mai ai timp de gandire, analiza.
Si nu crede ce spun eu sau saccsiv sau x, y. Dar de ce nu crezi ce spune parintele Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu? Au zeci de ani de puscarie, au experimentat pe viu Evanghelia, sant oamenii lui Dumnezeu. Daca in ei nu ai incredere, atunci va trebui sa te descurci cu forte proprii.
Succes!
ApreciazăApreciază
http://iisusestedomnul.wordpress.com/2012/03/19/cine-sunt-extraterestrii/
ApreciazăApreciază
Trebuie sa ne gandim ca de multe ori si noi avem nevoie de o incurajare. E mult mai greu sa vorbim public daca nu suntem siguri ca avem sustinatori. Eu zic ca e omenesc ca acesti preoti sa aiba o retinere…mai ales cand stiu ce urmeaza daca ar face niste lucruri si cand nu vad din partea credinciosilor o sustinere. Noua ne e usor sa zicem, da, ii sustinem, cum sa nu, si cand sa trecem la fapte, din cei multi, raman putini…. Ei risca totul, noi nu riscam nimic.
Dar sigur bunul Dumnezeu ne va ajuta si pe noi, cu atat mai mult pe ei, daca ne vede ravna! Sa avem credinta, Dumnezeu nu ne lasa!
Acum, intrebarea este cum am putea sa le aratam sustinerea noastra?
ApreciazăApreciază
Uniunea Europeana santajaza Republica Moldova!
Ori acceptati legea antidiscriminare prin care trebuie sa aveti poponari si parade de poponari ori, daca nu acceptati nu va dam vize in UE, stati acasa si muriti de foame.
Cu alte cuvinte daca nu va pervertiti copiii, daca nu deventi niste degenerati nu va dam osisorul, blidul de linte.
Acest lucru nu arata decat faptul ca avem deaface cu o Uniune Europeana satanizata. Ea iti vrea sufletul in schimbul unu blid de linte.
Multumesc nu avem nevoie de Uniunea Evreopeana!
Iata o pastorala marturisitoare a unui Ierarh al Bisericii noastre:
PASTORALA
Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR
din milostivirea lui Dumnezeu Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini
Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos,
Evenimentele din ultima perioadă ne îndeamnă să vă adresăm un mesaj de chemare la apărarea credinţei strămoşeşti şi a Bisericii Ortodoxe.
Reprezentantul Organizației Națiunilor Unite Heiner Bielefeldt a prezentat, în luna martie a anului curent, un raport privind libertatea religiei în Republica Moldova. Autorul s-a arătat îngrijorat de „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova”, care după părerea acestuia, direct sau indirect ar leza drepturile reprezentanţilor altor culte. Astfel, el recomandă insistent Guvernului să ia o poziţie de lider „asigurând o legislaţie solidă împotriva discriminării”, cu toate consecinţele de rigoare: combaterea urii inter-religioase şi înlesnirea înregistrării altor culte conform standardelor internaţionale. Totodată s-a arătat nemulţumit de tergiversarea adoptării legii cu privire la combaterea discriminării.
Ne miră şi ne indignează aceste recomandări. Venite din afara ţării, ele poartă un caracter de dictat.
Considerăm că pretenţiile expuse de Heiner Bielefeldt întru aşa-zisa apărare a minorităţilor religioase şi sexuale urmăresc de fapt încălcarea drepturilor majorităţii cetăţenilor ortodocşi din Moldova.
Poporul nostru s-a manifestat pe parcursul istoriei ca fiind paşnic şi primitor. Şi aceasta datorită faptului că credinţa creştină l-a format şi l-a modelat chiar de la origini. Poate Bielefeldt are pretenţii şi la afirmaţia lui Mihai Eminescu „Biserica este maica poporului nostru”? Iar această afirmaţie a fost simţită adânc de marele geniu şi luată din realitatea vieţii. Şi dacă democraţia înseamnă respectarea voinţei poporului, de ce propunerile înaintate de Bielefeldt doresc cu orice preţ încălcarea ei?
În modificarea legislaţiei pentru înlesnirea pătrunderii lejere a diverselor culte în Republica Moldova întrevedem un atac direct la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a poporului ei dreptcredincios, împotriva cetăţenilor acestei ţări.
De fapt, programul propus de reprezentantul ONU nu constă atât în apărarea drepturilor minorităţilor religioase sau sexuale, cât în slăbirea şi ruinarea credinţei ortodoxe, fiind o continuare subtilă a ateismului militant început în anii 40. Căci precum atunci se duceau lupte împotriva adevăratei credinţe, la fel se luptă şi acum. Atunci părinţii şi semenii noştri erau ridicaţi cu forţa şi duşi în Siberii sau împuşcaţi pe loc pentru credinţă, acum se lucrează subtil şi perfid prin adoptarea unor legi anticreştine. Metodele sunt diferite, scopul acelaşi: subminarea Ortodoxiei şi distrugerea moralei.
Biserica, fiind mireasa lui Hristos, este iubitoare de oameni. Ea nu urăşte pe nimeni, povăţuind oamenii pe calea mântuirii şi chemându-i la pocăinţă. Menirea ei a fost şi va rămâne să spună lucrurilor pe faţă şi să nu accepte răspândirea şi promovarea fărădelegii. Ea, ca o maică iubitoare, îşi apără copiii săi de bezna căderilor în păcat, amintindu-le necontenit cuvintele apostolului: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9-10).
Biserica nu discriminează pe nimeni, ea fiind cea mai tolerantă instituţie. Biserica îl primeşte în sânul său pe fiecare om care vine cu gând curat de pocăinţă şi de întoarcere la Dumnezeu, fie el ucigaş, fie desfrânat, fie homosexual. Asta pentru că Biserica, întemeiată pe Evanghelia lui Hristos, prin tainele dumnezeieşti şi mijloacele pe care le posedă este spitalul sufletelor omeneşti. Istoria Bisericii înregistrează nenumărate cazuri de revenire la Dumnezeu, de transfigurare totală a omului păcătos în om cuvios şi drept, primul fiind, în istoria nouă, tâlharul de pe cruce.
Aşadar, insinuările şi imputările adresate Bisericii Ortodoxe sunt fără temei, agresive şi neadevărate.
Trebuie să se ştie, că glasul Bisericii nu va înceta nicicând să numească virtutea virtute, păcatul păcat, iar fărădelegea fărădelege. Or, anume aceasta este deranjant pentru cei ce militează de la cele mai înalte tribune pentru aşa-zisa egalitate în drepturi. Şi faptul că s-a ajuns aici nu este întâmplător. Vina o poartă nu doar reprezentanţi ai ONU sau ale altor structuri externe, ci întreaga noastră societate, inclusiv intelectualitatea, reprezentanţi ai culturii, care a pregătit terenul pentru astfel de vizitatori.
Rolul decisiv a fost jucat aici de mijloacele puternice ale presei, televiziunii şi internetului. Activiştii bine plătiţi ai acestor trâmbiţe ale apocalipsei au lucrat şi continuă să lucreze foarte iscusit împotriva propriilor fraţi şi surori, împotriva sufletelor omeneşti, împotriva a tot ce are mai preţios omul pe pământ – credinţa în Dumnezeu şi viaţa conform acesteia. Zi de zi, oră de oră ele ţes mreaja lepădării de Tatăl Ceresc şi a uitării scopului final al vieţii pământeşti a omului. Proiectele şi programele realizate de aceste instituţii nu sunt doar anticreştine, amorale, ci şi antinaţionale.
Ultimii douăzeci de ani au fost anii în care s-a lucrat intens la modelarea unui tip nou de om: om fără credinţă în Dumnezeu, fără repere morale, fără dragoste de patrie şi fără de valori adevărate. „Meritul” jurnaliştilor şi formatorilor de opinie este grandios în această lucrare malefică.
Ce vedem noi astăzi la televizor, ce citim în ziare, ce publicitate observăm pe străzile oraşelor şi satelor noastre? Ştiri proaste, cu omoruri oribile, cu îndemnuri la păcat, la viaţă în lux şi plăceri. Estetica urâtului, răului şi desfrâului invadează casele şi sufletele noastre.
Este semnificativ şi totodată firesc că din limbajul utilizat azi în mijloacele de informare în masă au dispărut cuvintele şi expresiile cu o încărcătură aparte, cum ar fi: credinţă, dragoste de Dumnezeu, dragoste de aproapele, patrie, suflet, pocăinţă, feciorie, castitate, milostenie, faptă bună, cuviinţă, modestie, smerenie, ispită ş.a. În schimb zilnic auzi la radio sau la televizor astfel de cuvinte ca succes, astrologie, omor, sex, trafic de fiinţe umane, modă, pedofilie, atac terorist, sinucidere, homosexualitate ş. a.
Care este ţelul agresării zilnice cu texte şi expresii lipsite de valoare, dacă nu reducerea telespectatorului, ascultătorului sau cititorului la condiţia individului, care în masă va forma o turmă îndobitocită, fără gânduri şi aspiraţii înalte, fără idealuri şi fără frică de Dumnezeu.
Mass-media, lipsită de valori perene, promovează ceea ce o caracterizează pe ea însăşi: iubirea de bogăţie şi de averi, distracţiile ieftene, păcatele şi viciile. Toate acestea, ambalate atrăgător, au menirea să distragă atenţia oamenilor de la adevăratele probleme, să-i menţină în drogul uitării şi al nepăsării. Adresându-ne către lucrătorii acestor instituţii, nu ne rămâne decât să exclamăm împreună cu prorocul Isaia: “Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină” (Isaia 5, 20).
Totodată, nu vom greşi afirmând, că şi creştinii de rând îşi au partea lor de vină în tot ce se întâmplă la ora actuală în ţară, faptul că s-a ajuns ca oaspeţi nepoftiţi să-şi permită să vină şi să ne poruncească cum să trăim şi cum să ne auto-administrăm. Moleşeala şi indiferenţa, lenea şi lipsa de vioiciune sunt doar unele dintre trăsăturile creştinului de azi. Cu regret, sunt mulţi care consideră că cineva de sus le va rezolva problemele, inclusiv şi pe cele duhovniceşti. Că nu este nevoie să se implice în acte ce ţin de apărarea credinţei, în acte caritabile sau în acte de promovare a valorilor ortodoxiei. Deseori cerinţele credinţei sunt înfăptuite din inerţie, din obicei, fără implicare plenară. Adevăratul creştin însă este un ostaş al lui Hristos. El nu poate vieţui fără a se interesa cu tot sufletul de trăirea ortodoxă, de diversele pericole care o pasc, de moştenirea lăsată copiilor şi nepoţilor săi. El se roagă şi totodată luptă pentru mântuirea sa şi a semenilor săi.
Să nu uităm nici pentru o clipă, că pentru credinţa pe care am moştenit-o şi care ne duce în Împărăţia cerului s-a plătit scump, s-a plătit cu sângele şi jertfa strămoşilor noştri. Suntem oare noi demni de jertfa lor?
Fiecare la locul său de muncă şi de trai să fie creştin adevărat, nu să-şi pună mască de creştin, ci să-l doară inima pentru tot ce se întâmplă în casa lui, în ţara lui, cu semenul lui, şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor care s-au nevoit pe acest pământ binecuvântat, vom ţine piept invaziilor de tot soiul, inclusiv a veneticilor numiţi mai sus. Căci dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne poate sta împotrivă? Nelucrând însă la ogoarele sufletelor noastre, să nu ne mirăm că şi noi, prin nepăsarea noastră, ne vom face părtaşi la răspândirea răului, la răspândirea ereziilor distrugătoare de suflete şi a fărădelegilor de tot felul, şi până la urmă la pregătirea terenului pentru venirea lui antihrist în lume.
De aceea vă îndemn la trezire, la rugăciune şi post, la studii şi lecturi ale Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor părinţi, dar şi la acţiune: nu permiteţi ca drept-măritoarea credinţă să fie călcată în picioare.
Fiţi fierbinţi şi statornici în credinţa lui Hristos, opuneţi-vă răului şi el va fugi de voi!
Altă cale nu există.
Cu arhiereşti binecuvântări ,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
CHIȘINĂU 13 MARTIE 2012
ApreciazăApreciază
Sunt pentru sustinere,,,
Doamne ajuta-ne!
ApreciazăApreciază
Categoric trebuiesc incurajati si facut scut in jurul lor. La inceput conteaza dorinta de a face bine si bunavointa, iar faputul ca acesti monahi si preoti sunt dispusi sa vorbeasca este esential. Apoi vine Dumenzeu si-i acopera cu Duhul Sau si fuge frica… Dar ca sa poata sa faca primii pasi trebuiesc incurajati.
ApreciazăApreciază
Sunt alaturi de voi.
Cei ce marturisesc nu sunt niciodata singuri, il au pe Hristos alaturi chiar daca oamenii ii parasesc.Sfintii marturisitori nu au cerut sprijinul lumesc, au marturisit si au primit ajutor de sus, iar prin marturisire au adus in Biserica alti marturisitori.Sa ne ajute Dumnezeu sa fim uniti.
ApreciazăApreciază
Eu ii sustin fara sa-mi fie frica.
ApreciazăApreciază