CAZUL TANACU. Presa a turbat din nou la aflarea vestii ca trei maicute au fost eliberate. Unde au gresit ierarhii? IN APARAREA PREOTULUI Petru Corogeanu: parintii GHEORGHE CALCIU DUMITREASA si IUSTIN PARVU

Iata comentariul cititoarei ana, postat la articolul Veste buna: Trei dintre cele patru maicute de la Manastirea Tanacu au fost eliberate conditionat din penitenciar:

Sa inteleg ca sunteti de acord cu ceea ce a facut parintele Daniel de la Manastirea Tanacu? Adica acel preot care a facut un ritual de exorcizare asupra unei maicute pana aceasta a murit? Ma scuzati daca nu inteleg unele lucruri, poate ma lumineaza si pe mine cineva daca gresesc…. dar de ce am eu impresia ca antevorbitorii mei considera ca a fost inchis pe nedrept? Ssunteti de acord cu tot ce s-a intamplat atunci? Ma refer la ce a facut parintele.

Iata si ce ii raspunde comentatorul moldovlah:
Parintele Daniel a facut tot ce putea pt a elibera sufletul Irinei, care era sora de manastire, nu maicuta, de duhul necurat ce o stapinea. Ritualul nu a avut ca efect moartea trupeasca a acesteia, ci interventia membrilor echipajului de pe ambulanta venita la fata locului a produs decesul Irinei, Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
La exhumare, dupa citeva luni, trupul acesteia era neputrezit si placut mirositor, semn ca s-a invrednicit pt suferinta pricinuita de duhurile necurate de Imparatia Cerurilor, iar Parintele Daniel, cu largul “sprijin” al ierarhilor locului a fost acuzat de “malpraxis” in locul adevaratilor vinovati.

Comentariu saccsiv:

Nu stiam de acea exhumare. Daca cineva stie mai multe, il rog sa vina cu amanunte.

Ana este o victima a manipularii mass-media. In cele ce urmeaza voi cita cateva din reactiile presei la aflarea vestii ca inca o maicuta a fost eliberata, precum si parerea a doi dintre marii duhovnici ai acestui neam.

Citez din articolul Trei din cele patru măicuţe de la Mănăstirea Tanacu condamnate pentru moartea Irinei Cornici, eliberate:

Trei din cele patru măicuţe de la Mănăstirea vasluiană Tanacu, condamnate la închisoare, după ce, în 2005, împreună cu preotul Petru Corogeanu, au răstignit pe o cruce improvizată din lemn o tânără pentru a fi exorcizată, au fost eliberate din Penitenciarul Târgşor.

In iunie 2005, cele patru măicuţe şi preotul Petru Corogeanu au răstignit pe o cruce improvizată din lemn o tânără în vârstă de 23 de ani pentru a fi exorcizată. După trei zile de chinuri groaznice, în care nu a mâncat şi nu a băut nimic, Irina Cornici a murit.

Comentariu saccsiv:

Cam asta e linia majoritatii ziarelor si televiziunilor.

În februarie 2007, preotul Daniel Corogeanu a fost condamnat de Tribunalul
din Vaslui la 14 ani de închisoare, iar cele patru măicuţe au primit pedepse
cuprinse între 5 şi 8 ani. Parintele Corogeanu a făcut însă apel, iar Curtea Alba
Iulia i-a înjumătăţit pedeapsa, condamnându-l la 7 ani de închisoare. Şi
pedeapsa primită de maica stareţă a mănăstirii a fost redusă de la 8 la 6
ani, în timp ce pedepsele celorlalte trei măicuţe au rămas neschimbate,
respectiv 5 ani.

Citez din articolul Preotul exorcist le predă alfabetul colegilor de celulă (9 ianuarie 2010):

Fostul stareţ de la Mănăstirea Tanacu, condamnat la şapte ani pentru uciderea unei măicuţe, are o mulţime de alte activităţi educative.

Preotul Daniel Corogeanu îşi umple timpul după gratii pentru a nu se plictisi până în mai 2012, când va fi propus pentru eliberare condiţionată. Stareţul exorcist îi iniţiază pe colegii de detenţie în tainele alfabetului.

Zilnic vine la clubul din penitenciar, unde după ce îşi citeşte corespondenţa, îi ajută pe ceilalţi puşcăriaşi. Pe lângă faptul că îi învaţă să scrie, preotul Corogeanu îi consiliază pe colegii bolnavi, vârstnici, cu dizabilităţi sau cu probleme de adaptare, pentru ca după ce vor executa pedeapsa să se integreze mai uşor în societate.

Rugăciuni la cratiţă
În paralel cu aceste activităţi, citeşte în special cărţi religioase, pictează icoane, merge la biserică, este redactor la revistele închisorii, „Gânduri şi Speranţe“ şi „Toţi K1“, şi joacă fotbal.
„Din punctul nostru de vedere, în comparaţie cu alţi deţinuţi, Daniel Petru  Corogeanu a avut şi are un comportament exemplar. El contribuie cu succes la influenţarea morală pozitivă a celorlalţi deţinuţi, prin implicarea în diverse activităţi cultural-educative şi sportive“, a declarat inspectorul principal Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.Cele patru măicuţe, care au fost condamnate în anul 2008 alături de Corogeanu, şi-au găsit şi ele tot felul de ocupaţii în închisorile în care au fost transferate.

Maica stareţă Nicoleta Sofia Arcălianu execută pedeapsa de şase ani de închisoare în Penitenciarul Iaşi şi găteşte la popota unităţii. Tânăra, care nu renunţă niciodată la straiele bisericeşti, taie zarzavaturile într-o încăpere special amenajată şi în acelaşi timp ascultă Radio Trinitas.

„Nu a avut niciun raport de când este încarcetă în Penitenciarul Iaşi“, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al închisorii. Adina Cepraga, Elena Oţel şi Simona Bîrdănaş, condamnate la cinci ani de închisoare, sunt închise la Penitenciarul de Femei Târgşor şi participă şi ele la activităţi educative.

Preotul Daniel Corogeanu şi cele patru măicuţe de la Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Tanacu (judeţul Vaslui) au fost acuzaţi că, în iunie 2005, ar fi ţinut-o pe Irina Cornici pe o cruce de lemn, fără apă şi mâncare. Tânăra, care a fost supusă unui ritual de exorcizare, a murit după trei zile. În anul 2008, preotul şi cele patru măicuţe au fost condamnaţi definitiv. Daniel Corogeanu va ieşi din închisoare în 2012, Nicoleta Sofia Arcăilean în septembrie 2011, iar celelalte trei măicuţe anul acesta.

Iata si ce mai aflam din articolul Fostul preot Corogeanu îi învaţă alfabetul şi limba engleză pe deţinuţi (3 mai 2010):

Încarcerat în urmă cu mai bine de doi ani în Penitenciarul Vaslui, fostul preot de la Mănăstirea Tanacu este considerat de către conducerea închisorii unul dintre cei mai activi şi apreciaţi deţinuţi, participând la aproape toate activităţile instituţiei de detenţie.

Pe lângă faptul că nu lipseşte de la nicio slujbă religioasă organizată în capela puşcăriei, Petru Corogeanu suplineşte cu succes educatorii în derularea programului de alfabetizare a deţinuţilor neştiutori de carte. În plus, fostul preot îi învaţă şi limba engleză pe deţinuţii interesaţi, fiind vorba de un curs pentru începători.

„Daniel Petru Corogeanu contribuie cu succes la influenţarea pozitivă a celorlalţi deţinuţi, fiind un exemplu demn de urmat pentru celelalte persoane private de libertate. În afară de acele cursuri de limba engleză şi alfabetizare, este folosit de către specialişti ca îndrumător pentru ceilalţi deţinuţi în probleme umane din penitenciar. De aceea, pentru tot ceea ce face, noi îl considerăm un deţinut model”, a declarat luni directorul Penitenciarului Vaslui, Vasile Cotoc.

În prezent, Petru Corogeanu se pregăteşte şi de campionatul regional de fotbal al deţinuţilor încarceraţi în penitenciarele din Moldova, fiind căpitanul echipei Penitenciarului Vaslui, în care joacă pe postul de mijlocaş la construcţie.

Daniel Petru Corogeanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare, după ce a supus-o unui ritual de exorcizare pe Irina Cornici la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.

Iata acum si Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Cazul Tanacul, o prevenire şi o denunţare:

Nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este întâmplător. Intâmplarea, pentru noi, se cheamă Providenţă divină, iar aşa zisul destin se cheamă Dumnezeu. Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi (Mt. 10 : 30). Să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor.
Din când în când îmi reîmprospătez lectura autorilor români. Văzând cazul Tanacu în presă şi pe internet, văzând sfânta mânie a presei ignorante în orice problemă teologică şi lipsa de curaj a unor ierarhi sau a purtătorilor lor de cuvânt, precum şi imixtiunea „intelectualilor” şi a oamenilor politici, ştiutorii a toate şi judecători fără pată, mi-am adus aminte de o fabulă a lui Grigore Alexandrescu, Ursul şi Vulpea. Cele două animale vorbesc despre nedrepţile împăratului Tigru, ursul, cu înţelepciunea lui „dulce” era nemulţumit că Tigrul întâi judecă animalele şi apoi le sugrumă. Când el (ursul) va fi instalat la putere va stârpi abuzul şi tâlhăria (nu vă aminteşte fraza aceasta de discursurile politice privind abuzul şi tâlhăria în gura urşilor moderni). Si cum vei face? întreabă vulpea. Ursul răspunde: Noi o să-i sugrumăm şi-apoi îi judecăm.
Este exact ce s-a întâmplat cu părintele Daniel şi cu măicuţele. Presa şi-a pus cenuşă în cap, şi-a sfâşiat hainele cu demnitatea unui sinedrist vexat şi a început să strige în cel mai legalist limbaj juridic: Criminalul cu barbă roşie, ucigaşul din Tanacu, moarte! Răstigniţi-l pe el si pe întunecatele ev-mediste călugăriţe. Un sef de partid care ţine să-şi afirme dragostea lui nemărginită faţa de „Biserica Mamă” este revoltat că părintele Daniel şi-a schimbat jambierele de footbalist pentru bocancii calugăreşti, ca şi cum orice footbalist este un tâlhar nepocăit care nu are nici o cale spre biserică. Pot să afirm cu certitudine că exista cale de pocăinţă şi pentru footbalişti, ca si pentru sefii de partide politice care-i încriminează inconştient pe aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care nu era vizată direct, pentru început, de cele întâmplate la Tanacu, mânăstirea nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, care ar fi putut sta liniştit şi fără mustrări de conştiinţa pe scaunul de purtător de cuvânt, a ieşit imediat la iveală cu un verdict drastic de condamnare, făra să ştie ce spune şi de ce spune. Mai tânărul ierarh al locului a extins condamnarea la afurisanie pentru călugăr şi călugăriţe şi la risipirea mânăstirii blestemate, ca în veci să nu se mai rezidească. Foarte frumos prilej de distrugere a unei mânăstiri cu un pretext nevalabil nici canonic, nici juridic, dar prin care ierarhul a dus cu un pas mai departe dorinţa anticreştinilor presei şi Justiţiei. Asta îmi aminteşte de strălucita intervenţie directă a preşedintelui Băsescu pentru a bara opoziţia primarului Bucureştiului faţă de defilarea homosexualilor care se lega de funcţia presidenţială ca nuca de perete: Dacă interzicem defilarea înseamnă că ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Domnule Preşedinte, cu câţi ani ne întoarcem înapoi prin toate aceste încălcări ale procedurii juridice?
In Statele Unite, când un criminal este dovedit şi arestat, nici ziarele, nici indivizii nu strigă criminal cu barbă roşie, footbalist care a schimbat jambierele pe bocanci nu inventează ceea ce s-a spus de părintele Daniel că nu e preoţit, că mânăstirea nu a fost sfinţită sau cum spune un autor mare teolog şi de foarte mare audienţă la microfoanele mass mediei că există o schismă în Moldova la unii călugări care ţin în secret de Rusia. Este o elucubraţie mai mare decât însuşi marele teolog care asmuţă nişte câini imaginari crescuţi în ograda ereticilor, împotriva unui om deja foarte hăituit. Fiecare articler, fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crima şi, cu atât mai puţin de intenţie criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră. (Crede cineva că Iisus vorbea numai de deţinuţii polititici? Nu, El vorbea de păcătoşi, de infractori şi tâlhari care au dreptul şi ei la cuvântul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult nişte călugări). Câtă vreme justiţia nu şi-a spus oficial părerea prin sentinţă, prezumţia de nevinovăţie primează. Si chiar după ce justiţia aservită puterii întunericului şi nu lui Dumnezeu va da o sentinţă de condamnare aşa cum au conceput-o procurorii înainte de a fi cercetat faptele şi intenţiile acuzaţilor, inocenţa părintelui va sta în faţa Bisericii adevărate şi a credincioşilor ei, neclintită.
Există unele asemănări şi unele deosebiri între procesul măicuţelor (şi al preacuviosului părinte Daniel) şi procesul meu din 1979. Atunci, ca şi acum, securitatea (azi poliţia) a strigat, cu „avânt” proletar atunci, masonizant şi ecumenist acum, că eu (atunci) şi parintele Daniel cu măicuţele acum eram/sunt un criminal(i). El aparţinând întunecatului ev-mediu, eu aparţinând neo-fascismului. El a îndobitocit patru măicuţe îndepărtându-le de desfrâul lumii de astăzi şi aducându-le la Dumnezeu, eu îndobitocind o întreagă generaţie de teologi care, slavă Domnului, sunt printre cei mai buni preoţi în prezent. Sper că nici unul dintre ei nu a pierit, în afară de fiii pierzării. Securitatea m-a acuzat de legături cu o putere străină căreia, chipurile, îi furnizam importante informaţii (evident, era o putere occidentală), nu s-a menţionat în actul de acuzare, nici puterea, nici măcar vreo informaţie. Vestitul teolog de largă audienţă (înrobit marei erezii a ecumenismului) – nu-l cunosc, nu ştiu ce vârstă are – cu acelaşi aer sinuos, afirmă şi el, în alt sens, o putere străină (evident, din Răsărit) de la care primea influenţe părintele Daniel. Spre deosebire de securişti, domnul teolog aduce şi dovezi: pentru că părintele Daniel a tunat şi a fulgerat împotriva ecumenismului şi a IPS Daniel (ca ecumenist). De unde o fi luat teologul nostru aceste strălucite argumente securiste? Imi închipui ca este tânăr, că n-a putut face şcoli speciale ca Otopenii sau alte locuri. Atunci de unde? Că de la Dumnezeu, în orice caz nu le-a luat.
Există şi unele deosebiri: Patriarhia nu a avut curajul să mă caterisească nici înainte de judecată, nici în timpul detenţiei, ci numai după eliberare. S-au găsit unii fraţi care au primit să fie în consistoriu, să-mi facă un rechizitoriu mai şchiop şi mai handicapat chiar decât al securităţii pe baza căruia am fost caterisit. După ieşirea din închisoare, am cerut audienţa la un episcop. M-au primit doi, ca şi cum unul singur s-ar fi temut de mine. Pledoaria mea, în faţa lor a fost să fiu reintegrat în postul meu de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi să nu fiu caterisit (incepuseră deja svonurile privind caterisirea) pentru că aceste acte oficiale de persecuţie religioasă faţă de mine vor fi în favoare regimului comunist, care va consemna că ierahii, recte, Biserica, m-au data afară. Că justiţia comunistă ar fi urmat calea indicată de Biserică, aşa cum a fost cu arestarea, fiind alungat din biserica şi seminar înainte de orice decizia a guvernulu comunist şi istoria scrisă de comunişti va spune acest adevăr şi va fi crezută. Astăzi, justiţia aservită demonismului occidntal, va spune,la fel cu cea comunistă, că au urmat linia clerului.
Justiţia de astăzi, după cum ştim, foarte coruptă, va proceda la fel. Inainte de orice, presa a condamnat foarte grav ceea ce s-a întâmplat la Tanacu, a decis că nişte măicuţe care-şi petrec viaţa în rugăciune şi post împreună cu duhovnicul lor sunt nişte criminali odioşi, unii reprezentanţi ai bisericii, ierarhi sau simpli funcţionari cu idei automate, au crescut la infinit acuzaţiile şi astfel problema a fost soluţionată, aceşti vorbitori agreind cu orice sentinţa a justiţiei. Reprezentanţii bisericii nu au făcut decât să aprindă fitilul butoiului cu exploziv pe care cei ce au vorbit în numele Bisericii au aşezat-o.
Orice acuzat are nevoie de a fi iubit şi apărat de Biserică, chair dacă nu este creştin, sau chiar dacă este vinovat. Există avocatul Bisericii (angelicus) şi al diavolului. Reprezentanţii bisericii care au vorbit, s-au înscris «cu elan şi fără reticenţă», pe lista diabolică îngroşând până la iad grupa acuzatorilor, pentru ca nu cumva vreun înger să aibă curajul de a veni în apărarea lor. Si au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa.
Inchei cu un apel către toţi credincioşii, nu îndrăznesc să chem şi toţi preoţii, pentru că am văzut unele articole preoţeşti condamnând pe cei de la Tanacu fără drept de apel şi fără a mai fi nevoie de condamnarea justiţiei lumeşti, aşa că mă adresez tuturor credincioşilor nefiloxeraţi de cazuistica antiortodoxă, ca şi preoţilor care-şi înţeleg menirea de a se ruga pentru cei în suferinţă, să ne rugăm toţi ca justiţia să facă dreptate în sensul adevărului şi să-i elibereze pe cei închişi, iar dacă totuşi, Dumnezeu le va cere un pahar de suferinţă şi amărăciune, să fie paharul lor spre isbăvirea tuturor celor care i-au acuzat şi spre înălţarea Bisericii Ortodoxe chiar dacă unii ierarhi i-au apăsat fără dragoste şi-i mai apasă încă. Să fie suferinţa lor roditoare pentru spalarea greşelilor lor şi ale noastre. Cu iertare, fraţii mei.

Iata si ce mai aflam din articolul SA NU NE UITAM fratii din inchisori. Cu gandul la PARINTELE DANIEL si maicutele de la Tanacu alaturi de PARINTELE JUSTIN PARVU: Sigur stau nevinovati!:

Hristos a Inviat!
Parintele Daniel si maicile Neonila, Siluana, Anastasia şi Pahomia de la Tanacu sunt nevinovati. Este convingerea mea, la care am ajuns dupa studierea temeinica a cazului. In schimb, cel care i-a injectat in inima adrenalina nefericitei Irina este liber. El poate sa ucida, prin imprudenta, in continuare, in sfidarea unei judecati echitabile.  Ce sa mai vorbim de adevar si dreptate?! Pe deasupra, chiar in acest moment, un grup de “artisti” face bani si spectacol din suferinta unor dreptcredinciosi si moartea unei biete crestine ratacite. Drama temnitei pe nedrept si a mortii, a Ortodoxiei romane spurcate de vrajmasi, a devenit un “spectacol” macabru de “primitivism romanesc” dar si o “creatie” de bon-ton, “gustata” pe scenele lumii si comentata in foaierele teatrelor de “lumea buna”, “intelectuali” si damele lor de companie, de celemai multe ori mult mai curate decat prostituatii din asa-zisa cultura fara spirit de azi. Flamanzii de dreptate isi poarta crucea in inchisori, despartiti acum, maicile aiurea, si Parintele singur.
Cazul Tanacu – este clar pentru orice cititor de subtexte – a fost instrumentat voit cu o asemenea ura jurnalistica. Tintele, dupa cum stie si vede singur orice traitor roman, sunt multiple. El a fost tradat si abandonat de unele instrumente ale vrajmajului infiltrate in Biserica. Ce facem noi, acum?, este o intrebare. In primul rand, cred, e bine sa nu-i uitam, niciodata. Si sa-i purtam in rugaciunile noastre, zilnic. Apoi sa incercam sa facem noi dreptate, prin cuvant si actiune. Parintele Justin ne indruma, in acest interviu. Nu ne indoim, si la ei in celula a poposit, as’noapte, Iisus. Doamne ajuta!

Revista “Atitudini” nr. 4/2009:

Părinte, cu ocazia acestor sărbători, aţi putea să adresaţi un cuvânt de încurajare pentru Părintele şi maicile de la Tanacu, care suferă închisoare pe nedrept?
Dar eu am stat 16 ani închis, fără să am privilegiul de a mă bucura de sărbătorile acestea frumoase ale Ortodoxiei în libertate, în sânul familiei sau în sânul Bisericii. Dar am avut marea bucurie să simt că, aşa prigonit cum eram, sunt de fapt în chiar sânul Părintelui ceresc. Aşa şi părintele Daniel, dacă reuşeşte, să se bucure de starea asta de umilinţă şi smerenie, trăind într-o lume a tâlharilor, lipsită de orice bun simţ. El trebuie să gândească anume că nu suferă degeaba, ci undeva, în trecutul lui, al părinţilor, moşilor sau strămoşilor lui, cineva a făcut o greşeală şi acum a picat pacostea pe el ca să ducă să răscumpere povara asta a trecutului. Şi această cruce nu este o osândă, ci ea este o mare vrednicie. Cât priveşte anii pe care îi duce în puşcărie, sunt nişte ani, nu obişnuiţi – pentru că una e să stai într-o elită de oameni de deţinuţi politici, aşa cum am stat noi în închisori, şi alta este să stai într-o mocirlă de haiduci, de borfaşi, de ţigani, de tot ce are societatea mai urât. Desigur că îi vine foarte greu lucrul acesta, dar cu cât va răbda acum această stare de lucruri, cu atât Dumnezeu îl va pune într-o stare mai aleasă, în care se va bucura de toată necinstea şi orbirea acestor oameni care l-au pus acolo.

Sfinţia voastră cum aţi privit această poveste dureroasă cu Tanacu?
Bineînţeles că procesul Tanacu nu este un proces obişnuit pentru nişte oameni oarecare ai dreptului civil, juridic; acest proces necesita oameni capabili să înţeleagă procesul spiritual al evenimentelor, oameni ai Bisericii. Pentru că este lucru puţin credibil ca un tânăr intrat la mănăstire la 14-15 ani să ajungă un criminal ordinar şi să fie acuzat de crimă. Pentru că adevărul care s-a pus în valoare a fost numai ceea ce s-a prezentat în gazetă. Şi tot primele informaţii ale ziarelor au fost preluate mai departe şi de toate instanţele judecătoreşti. La aceasta a mai contribuit şi atmosfera creată de cei ce s-au lepădat de el – pentru că el a fost un preot care a cam incomodat, din toate punctele de vedere, mă refer la conducerea bisericească pe care a avut-o acolo. Acest proces trebuia să revină unei comisii foarte serioase, mai exact unor duhovnici, unor oameni care să cunoască rânduielile bisericeşti şi care le mai şi pun în aplicare. Pentru că avem de-a face cu nişte oameni care nu au habar de rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, rânduiala de alungare a duhurilor necurate care stăpânesc sufletul unui om.

Deci aceste rânduieli nu sunt ceva străin de duhul Bisericii…
Era de datoria Bisericii să explice însemnătatea rânduielilor şi rugăciunilor care se citesc la cei bolnavi cu trupul, sau cu sufletul, pentru că Evanghelia spune clar că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi – de aceea Însuşi Mântuitorul îndeamnă bolnavii să alerge la rugăciunile preoţilor, iar preoţii au datoria de a primi orice bolnav care vine să le ceară ajutorul. Dar, din păcate, ierarhia bisericească nu numai că ca nu a explicat însemnătatea rugăciunilor Bisericii, ci s-a lepădat chiar de unele rânduieli bisericeşti, întocmite cu atâta grijă şi evlavie de Sfinţii şi marii Părinţi ai Bisericii. De unde să aibă judecătorul noţiuni în ce priveşte cazurile de demonizare şi întreaga viaţă a cultului nostru ortodox? Un om normal nu şi-ar putea imagina ca un preot, care a dat dovadă de dragoste şi devotament faţă de enoriaşii săi, să răstignească un copil, fata aceasta, că a legat-o, lăsând-o în chinuri să moară de foame şi de sete. Numai un om bolnav putea să se gândească la aşa ceva. Dar în spatele acestor regizări este de fapt un sistem demonic, care urmăreşte să denigreze Biserica Ortodoxă, regie la care din păcate au participat chiar fii ai acestei Biserici. Păi ce ar face ei într-un spital de nebuni, de alienaţi? Nu-l pune pe cel bolnav în cămaşa de forţă? Nu-l ţine legat acolo de picioarele patului câte 24 de ore? Şi cine ştie dacă îi mai dă careva o cană de apă. Dar câţi mor acolo şi nu mai cercetează nimeni? Că intră cu o boală în spital şi ies cu cinci boli – de aceste lucruri nu se mai interesează nimeni.

Oare cât de intenţionaţi au fost oamenii aceştia de la Tanacu să ucidă? Oare era pentru prima dată când Părintele Daniel citea molitfe de dezlegare unor demonizaţi?
Păi, îmi aduc aminte, pe vremea mea, eram începător la mănăstirea Durău, prin 1938. Era a treia zi de Paşti şi oamenii continuau să vină la mănăstire cu cei bolnavi cu căruţele cu boi. Şi se aud dint-odată ţipete şi răcnete – o femeie de la Fărcaşa era grav bolnavă, demonizată. O prietenă de-a iei a legat-o cu nişte aţe, a pus-o în căruţă şi a adus-o la mănăstire. Părintele Pahomie, bătrânul, le spune credincioşilor: „Din seara asta ţine toată lumea post şi rugăciune, până când i se citesc toate rugăciunile necesare”. Şi părintele s-a apucat de citit molitfele, cu ea bolnavă, în faţa icoanei Maicii Domnului; o ţineau vreo trei femei. Când ajunge părintele pe la molitfa a treia a Sf. Ioan Gură de Aur, sare femeia în sus de sub epitrahil şi se repede în gâtul părintelui. Cu greu au reuşit credincioşii să-i scoată mâinile din gâtul părintelui. El, chiar dacă era mai ameţit, nu a renunţat la citit şi a mers mai departe cu molitfele. Şi i-a citit în seara aceea, i-a citi la miezul nopţii, i-a citit a doua zi, şi a adormit femeia. A dormit liniştită vreo patru, cinci ore. Când se trezeşte, nu mai avea nimic, era complet sănătoasă. Iată unul din efectele acestor rugăciuni. Şi la câte astfel de cazuri n-am mai fost eu martor!

Da, se pare că Biserica s-a pliat întocmai poziţiei mass-mediei şi era cât pe ce să desfiinţeze aceste practici şi rugăciuni din viaţa bisericească.
Bine, dar cine au întocmit aceste molitfe? Cele mai cunoscute sunt încă din secolul IV, molitfele Sf. Vasile şi apoi cele ale Sf. Ioan Gură de Aur. Cine spune să nu se mai citească molitfele Sfântului Vasile este ca şi cum ar spune că nu mai sunt valide rugăciunile în Biserica Ortodoxă. Am terminat – nu se mai face Maslu, nu se mai fac rugăciuni pentru bolnavi, şi poate nici un soi de rugăciune. Şi atunci probabil ne vom aştepta la o vindecare aşa din senin, în afara harului lui Dumnezeu. Şi Tainele ce rol mai au, dacă noi spunem că este o înapoiere a Bisericii prin citirea acestor vechi rânduieli? Dacă citim molitfele Sf. Vasile nu înseamnă că ne întoarcem în Evul Mediu, că asta ar însemna că dacă citim Evanghelia ne întoarcem în antichitate. Şi în Evul Mediu nu au fost Sfinţi care se rugau pentru lume? Câţi nu se fac sănătoşi prin aceste rugăciuni din tradiţia bisericească? Nu este o tradiţie inventată de Părintele Daniel de la Tanacu, este o practică folosită de vechii Părinţi ai Bisericii şi, cu toate că erau mai înapoiaţi, vindecau mai multe suflete decât vindecăm noi, cei păcătoşi de azi. Păi, câţi părinţi nu vin aici, la mine, cu copiii lor care nu pot dormi noaptea? Plânge şi răcneşte bietul copil de parcă n-ar fi om. Ei bine, aceşti copii capătă astfel vindecare, liniştire, chiar dacă medicii nu le găsesc nici o cauză şi nu le acordă nici o şansă. Însă, să ştiţi că toate aceste metode de denigrare a Bisericii nu vor putea opri credinţa poporului român, care dintotdeauna a alergat şi va alerga la rugăciunile Bisericii de tămăduire a neputinţelor trupeşti şi sufleteşti, care se înmulţesc din ce în ce mai mult.
Şi dacă acest caz de la Tanacu a avut un sfârşit tragic, asta nu înseamnă că părintele a făcut-o cu intenţie. Şi judecata care a fost făcută, a fost pripit făcută. Iar ca un judecător să poată face o judecată dreaptă, trebuie să fie un om credincios, un om duhovnicesc….. În viaţa bisericească nu se merge cu calcul, cu dovezi şi cu părerile gazetarilor. Trebuiau adunaţi vreo patru, cinci duhovnici îmbunătăţiţi din ţara asta, să-l fi pus la încercare, în ce măsură este sănătos cu mintea, cu sufletul şi cu inima şi aceştia să dea un verdict, oameni care cunosc viaţa şi realitatea duhovnicească a lucrurilor. Iar dacă totuşi este condamnat, mai există şi nişte protecţii, pentru că acest om a servit Biserica lui Hristos – era firesc un regim adecvat. Pentru că trebuie să-l redai societăţii mai bun decât l-ai luat. Care este rolul închisorilor? Nu îl vâri acolo şi nu-l mai vezi zece ani până când a ieşit din puşcărie, ci urmăreşti o îndreptare a lui…
Dar omul acesta sigur stă nevinovat, şi bineînţeles şi măicuţele dimpreună cu el.
Toate aceste lucruri rămân o pată puternică pe seama Bisericii Ortodoxe. Începând din secolul IV şi până astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti aceste tipuri de rugăciuni, de exorcizare şi timp de atâtea secole poporul s-a servit de ele. Este o necinste şi insultă adusă popoarelor creştine, implicit. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stâlpii Ortodoxiei, nu cunosc şi nu trăiesc nimic din ortodoxia noastră.

Rugăciunile de exorcizare sunt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor sau păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur.