SACCSIV – blog ortodox

Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de presa a purtatorului de cuvant al Patriarhiei si ce se va intampla cu monahii care nu vor asculta de sfatul dat

Posted in Uncategorized by saccsiv on februarie 26, 2009

   În şedinţa de ieri, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice. În Hotărârea Sfântului Sinod se arată că „întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, Sfântul Sinod va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice”. Sfântul Sinod sugerează ca, în viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, să fie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre. „Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele”, se mai arată în hotărârea Sfântului Sinod. Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. În plus, PF Daniel a luat act de lămuririle primite de la Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte „din care rezultă două asigurări importante, şi anume faptul că a avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat, la cerere, pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene”. „Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport”, potrivit Sfântului Sinod. O a doua precizare se referă la faptul că, fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.

 

   Mediafax

 

   In completarea celor de mai sus, la conferinta de presa de azi 26.02.2009, intrebat fiind ce se va intampla cu monahii care nu vor asculta de sfatul dat de Patriarhie si-si vor continua atitudinea, Constantin Stoica a raspuns ca:

   Este o problema pe care fiecare episcop va incerca s-o resolve in eparhia pe care o pastoreste in consonanta cu recomandarea Sfantului Sinod. Fiecare va gasi modalitatea de rezolvare a acestei probleme.”

   La intrebarea daca biserica se dezice de astfel de monahi, acelasi a raspuns:

   Categoric. Pe de alta parte, nu vreau sa facem un caz, dar inclusiv la emisiunea de aseara, am vazut o maica care nu are nici o legatura cu biserica ortodoxa romana, se numeste maica Ecaterina de la Ierusalim, in mod firesc insa o maica sta intr-o manastire, ori dansa sta in Bucuresti, este foarte activa in toate aceste dezbateri, ofera presei ceea ce are nevoie: senzationalul de factura indoielnica.”

   La intrebarea ce se va intreprinde in cazul in care statul nu va accepta aceasta initiativa a Patriarhiei, purtatorul de cuvant a spus:

   Este o propunere si pe de alta parte reprezentantii parlamentului chiar au facut o solicitare Patriarhiei de a trimite niste reprezentanti pentru discutii in cadrul comisiei. Am primit aceasta solicitare in cursul acestei dimineti. Propunerea Patriarhiei este de bun simt si in armonie si cu solutiile gasite in alte tari precum Serbia, in care s-a gasit aceasta posibilitate pentru cei care nu doresc acest pasaport biometric, fie din motive de constiinta fie din motive religioase.

   La intrebarea, ce fac cei ce vor refuza buletine de identitate din motive religioase, a raspuns:

   Nu cred ca este vorba de anarhie, Democratia nu inseamna altceva decat a incerca sa gasesti formule de respectare a libertatii si demnitatii fiecaruia dintre noi. Acesta a fost principiul pe care l-a avut in vedere si Sfantul Sinod in momentul in care a luat aceasta hotarare.

   In ceea ce ma priveste, deja cu unul dintre colegii mei am zis sa fim printre primii care ne facem pasapoarte biometrice, pentru ca nu vedem nici un pericol in ele.

 

 

43 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. kosk said, on februarie 26, 2009 at 2:12 pm

    da?…atunci bine.si o intrebare/la cine s’or fi referit”zidarii”cand au spus despre”persoanele care din motive de constiinta sau religie…”?la noi”ratacitii”sau la alte culte?!Dumnezeu cu mila.

    Apreciază

  2. Mircea Puscasu said, on februarie 26, 2009 at 2:36 pm

    Salutare prietene!

    Daca un sinod sfatuieste ca eu copiii mei putem sa bagam degetele in priza, ca au zis functionarii ministerului cutare ca nu patesc nimic, nu ma va determina sa incerc priza cu degetele.

    Daca un sinod citeaza din documentele europene ca din Sfintele Canoane, iar cand ar trebui sa citeze din Canoane tace si face apel la calm, se cheama ca nu e foarte bine situat in raport cu aceste Sfinte Canoane.

    Problema nu e nici dogmatica, nici canonica, iar daca sinodul nu vede pericole si nu intelege ce zic sfintii contemporani, mai mult decat vede si intelege coruptul, vandutul si aservitul minister de interne atunci asta imi este o durere, o mahnire si o rusine, cu atat mai mult cu cat o face in unanimitate.

    Daca se vor pocai, li se va ierta, dar daca cineva va gresi in fata vaditei prezente a Duhului Sfant in lucrarea si in cuvantul Sfintilor contemporani ma tem si ma tanguiesc ca nu stiu daca li se va mai ierta.

    Cuvinte cu greutate ale purtatorilor de Duh:
    http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/25/noul-apel-al-parintelui-iustin-parvu/
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/02/24/parintele-arsenie-e-o-mare-primejdie-nu-trebuie-acceptat-cu-niciun-chip/

    Apreciază

  3. ion adrian said, on februarie 26, 2009 at 3:05 pm

    Spune in 25 februarie parintele Iustin Parvu:

    Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?”

    Apreciază

  4. ion adrian said, on februarie 26, 2009 at 3:05 pm

    pentru notificare

    Apreciază

  5. nicodim said, on februarie 26, 2009 at 3:37 pm

    cred ca se instaureaza cu adevarat vremea cernerii

    Apreciază

  6. nicodim said, on februarie 26, 2009 at 3:40 pm

    da,si sarea se strica.dar cea iodata,prefacuta,pe care ne-o baga pe gat,falsificata asa cum e falsificata creatia Domnului de catre noul creator al minciunii.

    Apreciază

  7. serban octavia said, on februarie 26, 2009 at 3:43 pm

    In sfarsit ia si Biserica Ortodoxa o pozitie fata de actele biometrice!!!Niste voci razlete au fost dar era necesar ca la nivel inalt sa se faca ceva.
    Vad la finalul Hotararii Sf. Sinod….urmatorul text:”In ceea ce ma priveste….nu vad nici un pericol in ele” Pai cum nu il vedeti? Atunci cititi Apocalipsa!!!

    Apreciază

  8. Aeternium said, on februarie 26, 2009 at 3:46 pm

    Vai de sufletele noastre, sa ne apere Dumnezeu. Ce-i prostia asta cu pasaportul temporar? Vreau pasaport permanent nebiometric, nu doar valabil 6 luni. Pai daca plec sa muncesc un an in Canada de exemplu, ce fac, ca pasaportul mi-e expirat deja de 6 luni.

    Apreciază

  9. Ion de la Chiuiesti said, on februarie 26, 2009 at 5:29 pm

    O atitudine fatarnica. Ar vrea sa impace amandoua partile, pe termen scurt. Au uitat ca ei trebuie sa fie avocatii credinciosilor. Dar ce ne mai miram? Ne-au demonstrat-o din plin cu parintele de la Tanacu.

    Apreciază

  10. costin marian said, on februarie 26, 2009 at 6:26 pm

    nu sunt de acord cu aceste pasapoarte biometrice deoarece se incalca flagrant libertatea omului

    Apreciază

  11. kosk said, on februarie 26, 2009 at 6:53 pm

    e mai mult decat fatarnicie,ii un cutit in spatele credinciosilor,dar nu este prima data in istorie,cazul nichitici pt.cunoscatori este elocvent si altele mai apropiate.ps.ma refer la capi ai bisericii.oricum asta’i cel mai grav.

    Apreciază

  12. Edecul_le-a_turtit_fesul said, on februarie 26, 2009 at 7:14 pm

    CE BAIETI EUROPENI, „CU PAPION”, PARDON, CU MITRA… :-)))))))))))
    NU MAI DAU MULTI BANI PE „DOMNII” EPISCOPI…
    DAR BINE SPUNEA IOAN IANOLIDE: ATENTIE! SLUJITORII ALTARULUI SUNT DOAR SFINTITI, NU SFINTI!

    Apreciat de 1 persoană

  13. viorica said, on februarie 26, 2009 at 7:28 pm

    va rog mult, nu ii mai judecati astfel, si nu le adresati cuvinte de ocara, fiindca fara sa vreti cadeti in cea mai urita capcana. este bine sa nu fiti de acord cu ei, sa va mentineti ferm pozitia, si cel mai important: SA VA RUGATI PENTRU EI ,sa fie sanatosi, si sa-i lumineze Dumnezeu. va reamintesc, fiindca va consider credinciosi, si ca atare cunoscatori, ca rugaciunea pentru dusmani este o arma minunata, cu care ne putem apara cu adevarat. si pe voi pe toti va rog sa ma iertati daca spunindu-va toate acestea am dat cumva dovada de infatuare. sa fiti ocrotiti. cu drag, viorica.

    Apreciază

  14. ali said, on februarie 26, 2009 at 8:14 pm

    Cata rusine! Cata micime sufleteasca! Ce fel de insecte pline de bani conduc biserica romana!? Doamne pedepseste-i! Nu-i lasa Doamne si rusineaza-i in vazul lumii! Sa dea Dumnezeu sa pateasca ceea ce doresc ei la altii! Si isi permit ratacitii…sa-i faca pe altii „nebuni”…mai mai….apostati ai bisericii romane… sa va lumineze Dumnezeu!
    Nu stiam ca pe domnul Stoica l-au platit cei de la MAI-DGP…oricum obraznici amandoi!

    Cat despre dl Stoica…el nici numele maicii Ecaterina nu ar trebui sa il rosteasca…caci el…ratacitul…nu stie…caror duhovnici …repet Duhovnici i s-a confesat…maica Ecaterina. Daca el a slujit si slujeste lui Daniil…masonul….stim care e care!
    Rusine, rusine , rusine….pune Doamne CRUCEA TA peste nerusinarea lor…sa-i rusineze SFANTA CRUCE!
    „Parintelui” Stoica…ii urez …nu o data…de 10 ori …sa se prabuseasca toate ale diavolului carora ii slujeste acest individ al BOR (Biserica O….orice numai ortodoxa nu…Romana)…

    Sper ca marirea in functie…cu banii grei pt arhierei…sa nu va fi spalat complet constinta…mai aveti asa ceva?.
    Mai spala „parinte” picioarele lui Daniil…ca miros tare urat in vorbele matale!!!

    Apreciază

  15. Ion de la Chiuiesti said, on februarie 26, 2009 at 8:46 pm

    Nichitici era roman? Nu cred.

    Apreciază

  16. clement said, on februarie 26, 2009 at 10:19 pm

    Astazi ne-am simtit vanduti.
    Cati arginti le-or arde sufletele celor ce vor sa fim pecetuiti si cum nu le este rusine sa insele si sa minta poporul asta amarat ce a rezistat prin credita secole de-a randul, tradat, furat, infometat,torturat in inchisori,umilit?
    Cum de isi ingaduie Pariarhia sa-si paraseasca poporul la asa un ceas de cumpana?
    Am rugamintea ca un teolog sa ne explice daca Duhul Sfant in aceste conditii mai coboara asupra Inaltilor Ierarhi ce s-au declarat indirect aliati ai Vrajmasului. Cum mai poate fi hirotonit un preot, cum mai pot ei savarsi Sfintele Slujbe ale Impartasaniei, Botezului, Casatoriei ori Inmormantarii?
    Si daca crestinii din tara isi vor cauta sprijinul duhovnicesc in manastiri se gandeste cineva la sutele de mii de romani de peste granite ce se simt total abandonati printre preotii cu grade si complet obedienti Puterii Patriarhiei de la Bucuresti?
    Inca se mai cerne graul de neghina.Sa ne rugam.

    Apreciază

  17. ion adrian said, on februarie 27, 2009 at 6:13 am

    Cat timp nu se vor cunoaste securistii si turnatorii nepocaiti, degeaba vorbim…

    Apreciază

  18. kosk said, on februarie 27, 2009 at 8:54 am

    @ion de la chiuiesti/nichitici era sarbo/roman,parca,dar era conducatorul BOR al Transilvaniei pe vremea aia.

    Apreciază

  19. desteaptateromane said, on februarie 27, 2009 at 12:50 pm

    Bună ziua,

    Vă urmăresc blogul de câteva luni și în primul rând vreau să vă felicit.

    Nu știu cât de periculoase ar fi pașapoartele biometrice, dar cred că mult mai periculoasă pentru sufletul generației tinere este indiferența noastră. Am să vorbesc mai jos doar despre un aspect, revistele pentru adulți în spațiul public.
    Pe drumul spre școala copilului meu, trec prin dreptul a trei chioșcuri de ziare care au expuse reviste cu femei dezbrăcate și în poziții indecente. Două dintre ele sunt oarecum retrase fată de traseul pietonilor, dar al treilea întrece orice limită, puteți vedea imagini la adresa: http://desteaptateromane.org/index.php?option=com_content&view=article&id=948:decenta-in-spatiul-public&catid=4:civic&Itemid=5
    Am vorbit cu doi vănzători și niciunul nu a vrut să scoată revistele de la vedere. Mi-au spus ca ei trebuie să facă vănzare, că cei mici nu le văd, că toate chioșcurile eu expuse astfel de reviste și că nimeni nu s-a plâns până acum.
    Nu cred că mai este nevoie să explic cum sunt copiii noștri afectați de revistele pornografice afișate în plină stradă, sau cum vulgaritatea și pornografia care face parte din cotidian contribuie la creșterea agresiunii sexuale, a numărului de avorturi și așa mai departe.
    Aspectul care mi se pare cel mai grav este că nimeni nu s-a plâns până acum!

    Aș vrea să știu dacă există și în București organizații creștine care m-ar putea ajuta așa cum sunt aceste organizații din Sighișoara http://cetatenipentruromania.wordpress.com/
    Mulțumesc.

    Apreciază

    • Gabriela said, on martie 10, 2013 at 6:09 pm

      Buna ziua.Permiteti-mi sa va raspund eu la aceasta intrebare.Sunt vanzatoare la un chiosc de ziare de 10 ani de zile insa nici macar o secunda nu am considerat ca locul acelor reviste este la vedere.Dimpotriva ,nu au fost expuse nici la vederea ,,adultilor,,.In primul rand vorbim aici de buna cuviinta si buna crestere a vanzatorului,iar cand aceasta lipseste , consider ca exista organisme (vorbesc de autoritatile locale in primul rand iar mai apoi cu siguranta ca exista si un mic articol dintr-o lege care sa interzica promovarea pornografiei la coltul si in mijlocul strazii).Data fiind postarea mea dupa atatia ani sper totusi ca aceasta problema(care nu e una oarecare),si-a gasit rezolvarea.

      Apreciază

  20. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  21. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  22. Vlad said, on martie 1, 2009 at 7:32 pm

    Sfantul Sinod e format din oameni. Nu va puneti sperante in oameni, nu de la oameni vine salvarea. Dumnezeu lucreaza prin oameni. Atitudinea pr.C-tin Stoica va sfintii pe multi;multi vor deveni mucenici datorita cuvintelor lui

    Apreciază

  23. un crestin said, on martie 1, 2009 at 10:14 pm

    Aceasta hoatarare a sf sinod nu este VALIDA deoarece nu au participat ierarhii din partea Ardealului…stim bine ca la sf sinod trebuie sa participe si sa fie de acord cu hotararea care se va lua toti ierarhii bisericii ortodoxe Ce facem cu romanii din Ardeal care au asteptat cu sufletul la gura aceasta hotarare…isi vor face pasaport doar temporar??? Acest lucru nu poate sa ramana asa, trebuie neaparat facut un al doilea sinod cu participarea in totalitate. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin.

    Apreciază

  24. Stefan said, on martie 2, 2009 at 5:32 pm

    Pr.Stoica a zis ca va fi primul care va primi pasaportul biometric,atunci el e primul care se leapada de Hristos!!!!

    Apreciază

  25. mircea said, on martie 6, 2009 at 10:12 am

    Mitropolitul din Sibiu a fost de acord cu cipurile acestea pe pasapoarte dar vai celor asemenea lui ce mult se inseala! Ce vor face atunci cand vor veni si vor pune pe oameni caci vedem noi ca cu timpul ne vor obliga caci nu vom mai putea face nimic cei ce nu au cipuri ca numai ei vor putea vinde si cumpara si un PREOT care refuza ca si mine ca si multi alti cu ce vor mai putea plati taxele si impozitele nu cumva le iau tot cum scrie in cartile sfinte si le inchid bisericile iar cei ce le au ii vor asculta convorbirile si le va interzice sa mai vorbeasca de DUMNEZEU. SINODUL stie astea si le neaga ca au fost multi din ei cumparati cu bani multi deaceea au ei salari imense si case si masini. MITROPOLITUL din SIBIU a AMENINTAT pe DUVHONICUL meu ca DACA MAI VORBESTE IL LASA FARA BISERICA dar el tot vorbeste in NUMELE DOMNULUI.

    Apreciază

  26. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  27. ardelean said, on aprilie 9, 2009 at 6:01 pm

    *daca acest scenariu e scris de mii de ani chiar de D-zeu, de ce va framintati?
    *daca „666” e lasat pentru final ce puteti voi face?
    *DAR de ce ati acceptat BI,(buletinele de iden.) oare pasapoartele biom.nu sunt tot un act de identitate? doar mai „performante”.
    * nu vrei semnul fiarei ? „nu vei putea vinde si nu vei putea cumpara” ??
    in final
    *de la… nimic, la BI; de la BI la,cip; de la cip,la… nimic.
    *prof.spune: „pamintul va arde cu tot ce-i pe el” si „nu se va schimba o iota”+…etc.

    Apreciază

  28. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  29. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  30. Andra said, on august 31, 2009 at 8:25 am

    si ce vor face cei care trebuie sa isi faca buletin?eu una imi voi face anul asta buletin,si mi’e frica,nu vreau buletin din acesta nou:|……:(

    Apreciază

  31. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  32. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice Filed under: ORTODOXIE by sf.spiridon.ortodox78 — Lasă un comentariu 30/07/2010 Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  33. Sebastian said, on august 3, 2010 at 6:07 pm

    Oare stimabilul ‘parinte’ Constantin Stoica isi permite sa faca afirmatiile pe care le-a adus maicii Ecaterina si fata de parintele Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda cu privire la pararea sfintiei sale despre aceste pasapoarte biometrice?

    Apreciază

  34. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr…  […]

    Apreciază

  35. un pacatos said, on octombrie 27, 2010 at 11:45 am

    Sa fie clar pentru toata lumea:cine primeste CIP-ul nu se mai mantuieste in veac,ci este sters din Cartea Vietii si isi piede pecetluirea de la Sfantul Botez in numele SFINTEI TERIMI SI A DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS.ori au uitat conducatorii nostri spirituali ca nu putem sluji la 2 domni- si lui DUMNEZEU si lui satan? Ma intreb daca cei de la Patiarhie isi mai aduc aminte care e scopul omului pe pamant? Parca era vorba de DOBANDIREA DUHULUI SFANT(a spus pr.Serafim de Sarov si multi pr.anthoniti) si mantuirea sufletelor noastre.Respectos il intreb pe d-ul Stoica(purtatorul de …cuvant) cum se vor mantui cei cu CIP?

    Apreciază

  36. Andreea said, on aprilie 6, 2012 at 3:07 pm

    Mai cum sa il iei?Poi asta e semnul satanei,666!
    Nu pierzi nimic daca nu il iei,dar daca il iei iti pierzi sufletul..
    Sincer nu inteleg de ce antihristul trebuie sa fie un om,care sarmanul este sortit satanei inca de la 12 ani..
    dar fie voia domnului!

    Apreciază

  37. ilie said, on octombrie 26, 2013 at 9:11 am

    Nu trebuie sa ne inspaimantam,este ceva normal ca diavolul sa cucereasca mai intai mintile luminate care ar putea fi credibile de catre noi „oile ratacite”.Poate stiti,poate nu stiti dar multe fete bisericesti vor crede in antihrist si il vor urma,nu doar simpli oameni.E o vorba sa ascultam de preot dar sa nu facem ca el.Noi trebuie sa avem credinta in Dumnezeu,si in perioadele astea grele sa pastram o legatura duhovniceasca cu el,adica sa ne rugam tot timpul sa Ne lumineze mintea si sa Ne arate calea cea dreapta sa putem trece peste toate.

    Apreciază

  38. […] Hotararea Sfantului Sinod in legătură cu problema noilor paşapoarte electronice, conferinta de pr… […]

    Apreciază

  39. […] Asta-i o treaba ce necesita multa rabdare din partea vechilor activisti stilisti si in general numarul celor racolati este destul de mic. Exista insa si momente propice, cand apasa la maxim acceleratia, profitand de cate o hotarare ticalosita a Sinodului BOR. Atunci mai ard din etape si lucreaza mai intens atat pe internet cat si pe teren. Iar numarul de adepti castigati creste mult caci si multi sunt traditionalistii scarbiti de respectiva hotarare dictata de Patriarhie. Un penultim astfel de moment a fost in 2009, cand, dupa apelul parintelui Justin Parvu., purtatorul de cuvant al Patriarhiei a transmis urmatorul mesaj: […]

    Apreciază

  40. MI said, on august 19, 2020 at 8:31 am

    A republicat asta pe Ioana.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.