SACCSIV – blog ortodox

Preliminariile Euro 2024: Romania joaca cu un stat pe care nu-l recunoaste

Posted in KOSOVO, Romania, SPORT by saccsiv on noiembrie 19, 2022

Sursa: https://inpolitics.ro/probleme-geopolitice-in-grupa-romaniei-jucam-cu-un-stat-pe-care-nu-il-recunoastem_1839368121.html

România a căzut într-o grupă ușoară în preliminariile Euro 2024, dar problemele ar putea apărea de unde te aștepți mai puțin: țara noastră va fi obligată să joace oficial împotriva unei țări care, din punctul ei de vedere, nu există: Kosovo.

Problema competițiilor sportive între state care au disensiuni între ele nu e nici nouă, nici lesnicioasă.
FIFA, spre exemplu, calcă pe ouă atunci cînd e vorba de asemenea cazuri și ia măsuri: spre exemplu, fără Armenia și Azerbaijan, China și Taiwan, Maroc și Saharawi etc în aceeași grupă. Un meci Israel-Palestina e greu de imaginat, de asemenea, ori Cipru – Republica Turcă a Ciprului de nord.

UEFA a interzis acum cîteva luni disputarea vreunui meci din cupele europene în Transnistria, unde activează Sheriff Tiraspol, pentru că o situație și așa complicată, Moldova nerecunoscînd Tranistria, a devenit și mai complicată din cauza invaziei ruse în Ucraina. Oricum, Moldova a fost adesea criticată pentru că permite echipei Sheriff să activeze în campionatul său. Cît despre echipa din Donbasul invadat de ruși, Șahtior Donețk, s-a mutat la Kiev pentru a evita problemele.
Acum doi ani, tot Moldova a fost nevoită să organizeze meciul său cu Kosovo, stat pe care nici ea nu îl recunoaște, în afara teritoriului național, într-o țară neutră. Prima lor opțiune a fost România, dar ai noștri au transmis că nici noi nu recunoaștem Kosovo. Așa că meciul s-a jucat la Parma, în Italia.

FRF a decis, la rîndul ei, să interzică meciul Ungaria-Ținutul Secuiesc care trebuia să se dispute în iulie, invocînd tot felul de chichițe procedurale, dar era limpede că federația nu voia să riște sub nicio formă declanșarea unui scandal cu iz naționalist. Acum trei ani, echipa de fotbal Steaua Roşie Belgrad a fost blocată de autoritățile sîrbe să meargă în Kosovo pentru un meci din Cupa Serbiei cu o formaţie locală, autocarul campioanei Serbiei fiind întâmpinat de un amplu dispozitiv poliţienesc la punctul de frontieră.

Faptul că există mai multe state care nu recunosc Kosovo a blocat FIFA pînă acum cîțiva ani chiar în a admite echipa țării.

Pînă la urmă, Kosovo a fost admisă, dar problemele rămîn.
Statele care nu recunosc Kosovo, precum Spania, Cipru, România, Grecia, Moldova, Slovacia, Serbia se confruntă cu situații complicate, pentru că ele însele au probleme cu regiuni care își clamează independența, iar acceptarea înfruntării cu regiuni de asemenea tip înseamnă, practic, a se faulta singure.

Spania, spre exemplu, a avut un meci cu Kosovo în preliminariile mondialului din 2022, și a recurs la subterfugii aproape penibile. Oficialii spanioli s-au referit strict, în declarații, la ”’teritoriul din Kosovo”, iar pe stadion și la televiziuni numele țării a fost scris cu litere mici. Pentru a nu arăta drapelul lui Kosovo, pe tabelele stadionului au fost afișate stemele celor două naționale, nu și steagurile.

În România, Kosovo ”lovește” nu într-un punct, ci în mai multe: Ținutul Secuiesc, Moldova și chiar Transnistria. Nu e de mirare că, deși aliați extrem de de devotați americanilor care au provocat ruperea Iugoslaviei și independența Kosovo, liderii de la București au fost foarte tranșanți în a respinge recunoașterea Kosovo. Un act care poate alimenta peste noapte valuri imense de naționalism, iar consecințele politice ar fi greu de cuantificat.

„Autonomia pe criterii etnice nu poate exista. Nu există un astfel de concept acceptabil pentru statul român. Şi proba că România nu acceptă un astfel de concept este că, în pofida poziţiei tuturor marilor noştri aliaţi, a refuzat să recunoască Kosovo. Exact din acest motiv. Şi credeţi-mă că nu e comod să-ți menţii poziţia când aliaţii tăi sunt SUA, Germania, Franţa, Italia şi multe alte state mari. Interesul naţional prevalează în faţa prieteniilor şi a alianţelor”, declara Traian Băsescu, acum cîțiva ani.

Ne amintim scandalul monstru – mult exagerat, în opinia noastră – cînd premierul Viorica Dăncilă a confundat într-o vizită oficială capitala Muntenegru cu cea a Kosovo. Politiciana a fost de-a dreptul sfîșîiată de clasa politică și de presa de la noi, ca și de cea din Munenegru. Tot aspru a fost criticat și premierul Victor Ponta, cînd și-a manifestat deschiderea către recunoașterea Kosovo, cu ani în urmă.

Acum, în preliminarii, echipa țării pe care România nu o recunoaște va veni, teoretic, la București, își va face auzit imnul de stat pe stadion, și, în general, va beneficia de recunoaștere maximă.

Ori va recurge și România la subterfugii precum spaniolii.

De jucat, România a avut ceva jocuri cu Kosovo, la alte sporturi decît fotbalul,dar s-a mers pe sub radardar pentru că ele nu aveau cum să atragă atenția la fel de mult precum preliminariile pentru Euro 2024, an electoral, la noi, să nu uităm, și cu naționalismul în creștere.
Fostul premier și ministru de Externe Adrian Năstase, contactat de Inpolitics, s-a recunoscut surprins de problematică, delicată, cum spuneam, și a cerut un răgaz pentru studierea problemei, considerînd-o ”foarte interesantă”.

Un alt ex-ministru de Externe, Adrian Severin, a fost însă foarte tăios:

”După părerea mea, nu poate exista această confruntare. Cred, de asemenea că echipa unui stat nerecunoscut nu poate fi admisă într-un campionat internațional organizat de o federație în care sunt membre state dintre cele care nu îl recunosc. La noi însă totul este o zăpăceală fără sens. Noi admitem ca în organizațiile internaționale în care suntem membri să primească statut de membru state pe care nu le recunoaștem. Ce logică mai este aici? Este logica slugii hoațe. Nu vrem să ne punem în cap nici opinia publică națională, nici stăpânii străini. Așa că oficial nu recunoaștem un anumit stat, dar după aceea îl lăsăm să se bucure de toate efectele practice ale recunoașterii” a spus fostul ministru, pentru Inpolitics.

E mai mult ca sigur că situația ar fi putut fi evitată dacă FRF făcea o întîmpinare la UEFA vizavi de cazul Kosovo, iar federația europeană care, cum spuneam, are deschidere spre asemenea situații, ar fi luat măsurile de rigoare. FRF nu a făcut asta.
Rămîne de văzut, din acest punct, care vor fi consecințele, dar am paria că reacțiile politice nu vor întîrzia să apară, la noi. (Bogdan Tiberiu Iacob)