SACCSIV – blog ortodox

Israel: De la 1 iunie pașaportul de vaccinare va fi anulat

Posted in Coronavirus, ISRAEL, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on mai 26, 2021

Sursa: https://animanews.org/2021/05/24/israel-de-la-1-iunie-toate-restrictiile-legate-de-coronavirus-vor-fi-ridicate-si-pasaportul-verde-va-fi-anulat/

Ministrul israelian al Sănătății, Yuli Edelstein, a declarat duminică că de la 1 iunie toate restricțiile legate de coronavirus vor fi ridicate în Israel și cetățenii nu vor mai avea nevoie să-și prezinte „pașapoartele verzi” (dovada recuperării sau vaccinării) pentru a intra în spații închise.

Acest anunț apare deoarece doar 12 cazuri noi de Covid-19 au fost înregistrate în 24 de ore. Astăzi, țara are 510 pacienți activi împotriva a peste 88.000 de acum câteva luni.
Cu toate acestea, Ministerul Sănătății a precizat că purtarea unei măști în spații închise rămâne în vigoare și că o decizie finală cu privire la acest subiectul va fi abordată în următoarele două săptămâni.
„Israelul revine la normal”, a spus Yuli Edelstein. „Cu mai puțin de șase luni în urmă, am lansat campania de vaccinare. Datorită muncii excelente a personalului medical, am realizat cea mai bună campanie de vaccinare din lume. De câteva luni primim recompensa continuă a scăderii contaminării și morbidității”, a adăugat el.
„Acum, spre marea mea bucurie, situația ne permite să anulăm utilizarea pașaportului verde și restricțiile privind limita de persoane în interior”, a spus el.
La vârful epidemiei din țară, rata de pozitivitate pentru testele de screening a fost de aproximativ 10% față de 0,2% astăzi.
În plus, peste 5,1 milioane de persoane au primit cele două injecții ale vaccinului Pfizer și 92% dintre cei peste 50 de ani sunt acum imuni la virus.
„Ministerul Sănătății se străduiește să mențină o rată scăzută de infecție și va continua să monitorizeze riguros situația pentru a evita revenirea epidemiei. Cu toate acestea, dacă există o creștere a cazurilor, ne vom întoarce ”, a spus Yuli Edelstein.
De asemenea, el i-a îndemnat pe israelieni să nu călătorească în țări în care rata contaminării este ridicată.
Cu toate acestea, un nou studiu a dovedit eficacitatea vaccinului Pfizer împotriva multor variante, inclusiv varianta indiană.
Restricțiile impuse călătorilor care intră în Israel vor rămâne în vigoare, ministerul luând în considerare chiar înăsprirea acestora pentru a preveni intrarea variantelor pe teritoriul israelian. (Anima News)

Tagged with: ,

Va puteti apara drepturile în justiție

Posted in Coronavirus, Romania by Vali on aprilie 29, 2021

Sursa: https://www.facebook.com/gheorghe.piperea

Țidula verde de înțepat a fost votată de Parlamentul European.
Este regulament, adică o normă birocratică aplicabilă direct în dreptul intern. De săptămâna viitoare, acest permis de “liberă” trecere va fi obligatoriu și pentru români, inclusiv (sau mai ales) pentru cei 5 milioane care lucrează în Europa.
Acest pașaport “verde” atrage obligativitatea de facto a înțepării cu orice ser experimental și geopolitic le va fi trecând prin minte birocraților bruxelezi și sponsorizaților Big Pharma din cuibul de viespi politico-tehnocrate de la Înalta Poartă Sovietică.
Nu-i mai credeți deloc pe mincinoșii patologici din politica și funcționărimea românești atunci când vă asigură, cu convingere și ochi lăcrimoși, că înțeparea nu este obligatorie. Dintre toți europarlamentarii români, doar trei au votat contra acestui regulament anti-libertate și distrugător de drepturi : Terheș, Grapini, Ciuhodaru (bravo lor).
Este evident că acest vot de soldat disciplinat a fost impus de șefii, șefuleții și vătafii cu suflete de slugă din țară – Iohannis, Orban, Barna, Ciolacu (și umbra sa constrângătoare, Dâncu). Cioloș, care a fost un fel de campion al ordinelor de la Macron, obligând soldații de la Renew Europe să nu scoată nici măcar o vorbuliță față de miile de e-mailuri furioase primite zilnic în ultima lună de la cetățenii UE, a fost cel mai ridicol dintre toți votanții acestei norme din zorii totalitarismului sanitar paneuropean: deși a declarat în februarie că este contra înțepării obligatorii și a pașaportului “verde”, acum a votat cu 20 de mâini pentru…
Am de gând să atac acest regulament la CJUE, pentru încălcarea Cartei fundamentale a drepturilor omului și a principiului subsidiarității.
De unul singur, desigur.
Despre subsidiaritate, contragreutatea suveranistă la centralismul anti-democratic bruxelez, o să vă spun câte ceva peste vreo 3 ore.
Către cei care întreabă – nu se poate organiza o acțiune colectivă. Nu este timp.
Durează 3 luni să aduni 50 de visători/idealiști care să își asume responsabilitatea acțiunii. E costisitor, iar 99% dintre români consideră că e prea scump să încerce să își apere drepturile în justiție (deși un proces cu 1000 de reclamanți ar însemna cca 50 de euro de fiecare, adică un test PCR, pe care trebuie să îl faci de 10 ori pe an, sau 100 de măști, sau comisionul plătit băncii pentru extragerea de la ATM a sumei de 4 x 2 mii de lei).
Cel mai grav este că progresiștii și nou-normalii sar imediat, ca arși, țipând că un astfel de proces este un demers comercial, care mai și omoară oamenii, lasându-i fără minunata protecție și siguranță oferite marinimos de măreții politicieni și tehnocrați (desigur că faptul în sine că lumea chiar moare în spitale, în afara spitalelor sau din vaxxinuri, totul „pentru siguranța noastră”, nu mai contează).
Așa că răspunsul meu este – cine vrea să se implice, să o facă independent.
Voi pune pe feisbuc modelul de acțiune, ca de fiecare dată, cei interesați urmând a-l descărca, adapta și utiliza, dacă are această întenție.
Ca de fiecare dată, vor fi trei-patru reclamanți și gata.
Restul, lamentații pe feisbuc.
Bune și astea – măcar lumea mai conștientizează din pericolul totalitar care devine mai real și mai aproape pe zi ce trece.
Gheorghe Pipera

ISRAELUL va emite PASAPORTUL VERDE pentru cei VACCINATI anti Covid-19

Posted in Coronavirus, ISRAEL, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on decembrie 19, 2020

Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu and Health Minister Yuli Edelstein attend a press conference at a Maccabi vaccine center in Tel aviv on December 13 2020. Photo by Marc Israel Sellem/POOL *** Local Caption ***. Foto: https://www.timesofisrael.com/vaccinated-will-get-green-passports-waiving-lockdown-constraints-officials/

SPUTNIK: Israel va emite pașaportul de vaccin Covid
Guvernul israelian a confirmat că va emite pașaportul de vaccin Covid care va permite accesul în locuri ”restricționate altor persoane”.

BRUXELLES, 17 dec – Sputnik, Daniela Porovăț. Israelul a confirmat că va emite o identificare oficială a celor care au primit vaccinul Covid, care va fi folosit pentru a asigura anumite privilegii ce vor rămâne inaccesibile celor care nu se vaccinează, arată RT.

Ministrul Sănătății Yuli Edelstein a spus ieri că planul de a crea un pașaport ”verde” pentru Covid 19 va fi implementat în curând, de îndată ce începe vaccinarea în masă a populației.

”La două săptămâni după a doua injecție, o persoană care a fost vaccinată va primi un pașaport verde”, a explicat el, adăugând că documentul va ”elibera oamenii din izolare” și va ”permite oamenilor să intre în locuri care vor fi încă interzise celeilalte populații”.

Ministrul a recunoscut că crearea unei noi forme de identificare a fost ”o operațiune logistică dificilă” și că Guvernul încă trebuie să decidă cum vor funcționa noile pașapoarte.

Săptămâna trecută, premierul Benjamin Netanyahu a spus că i-a instruit pe oficialii din sănătate să dezvolte un plan de pașaport ”prin care oricine primește vaccinul să poată să arate un card sau o aplicație care să-i permită să intre la evenimente sau în mall-uri, și să aibă parte de facilități și alte genuri de servicii”.

Premierul a spus că programul are scopul de a ”încuraja vaccinarea”.

Israel a impus deja două carantine naționale de la începutul pandemiei, din martie, și continuă să impună anumite restricții al căror scop este să oprească răspândirea virusului.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

COVID Vaccine Passports Announced by Israel in World First

Israel: Nu veți mai putea cumpăra sau vinde fără vaccin

 

%d blogeri au apreciat: