SACCSIV – blog ortodox

Ce se întâmplă la prima întâlnire din România a adepţilor teoriei Pământului plat. „Imaginile oferite de NASA sunt ori trucate, ori generate pe calculator“

Posted in STIRI by Vali on octombrie 6, 2019

Sursa: https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/ce-intampla-intalnire-romania-adeptilor-teoriei-pamantului-plat-imaginile-oferite-nasa-trucate-generate-calculator-1_5d989904892c0bb0c6488b78/index.html

Aşa arată una dintre reprezentările Pământului Plat. FOTO: Shutterstock

Istoria care se învaţă în şcoli este o minciună, omenirea este manipulată, iar organizaţiile oculte au pus stăpânire pe întreaga lume şi vor să ducă Terra la pierzanie. Sunt câteva dintre ideile susţinute de adepţii teoriei Pământului plat, care s-au întâlnit la Cluj în premieră naţională. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cine este organizatorul primei conferinţe din România dedicată adepţil…

Prima conferinţă internaţională din România a Pământului Plat are loc în zilele de 5-6 octombrie la Cluj. Organizată de Adrian Rus (54 de ani), un român stabilit de trei decenii în Statele Unite, conferinţa nu se bucură de succesul la care se aştepta acesta.

Circa 30-40 de oameni, incluzându-i şi pe invitaţii din străinătate, au sosit la Cluj, în prima zi a evenimentului. Cei mai mulţi dintre ei au venit din Bucureşti, dar au fost şi câţiva localnici şi cinci străini.

Fotografiile cu Terra sunt trucate

Organizatorul evenimentului, Adi Rus, este originar din Mediaş, a studiat la Politehnica din Cluj, dar are şi o diplomă în psihologie juridică, disciplină pe care a studiat-o la John Jay College of Criminal Justice din New York, şi a terminat un masterat în Educaţie, tot peste Ocean. Rus a investit peste 5.000 de dolari în organizarea evenimentului, incuzând chiria unei săli la un hotel de 5 stele din Cluj. „M-aş fi aşteptat să vină mai multă lume, greşeala mea este că nu am promovat prea mult evenimentul, mai ales afară. În ţară există teoretic undeva la 10.000 de adepţi ai teoriei, dar fie preţul biletelor, fie faptul că nu am pus conferinţa pe timpul verii, când oamenii sunt în concediu, a făcut ca lumea să nu se înghesuie”, spune Rus.

Adrian Rus este organizatorul primei conferinţe internaţionale din România a Pământului plat

El a explicat şi motivele pentru care a decis să facă această conferinţă. „Scopul primei Conferinţe internaţionale a Pământului Plat din România, organizată la Cluj-Napoca, este de a aduce în atenţia opiniei publice acest subiect care a luat amploare începând cu 2015. Ne-am trezim la realitatea că tot ceea ce ni se spune nu este chiar aşa dacă verificăm, dacă nu mai acceptăm ce ni se oferă. Dacă cercetăm puţin, observăm că imaginile cu Pământul din spaţiu pe care ni le oferă NASA sunt ori trucate, ori generate pe calculator”, susţine el. Totuşi, Rus nu a putut să explice motivele pentru care s-ar dori ca omenirea să nu cunoască adevărul în această privinţă.

O conspiraţie satanică împotriva creştinilor

Mult mai radical a fost Ştefan Muntean (foto jos), unul dintre invitaţii speciali la acest eveniment. Originar din Bucureşti, Muntean este şi protagonistul documentarului „Calea întunecată a luminii” şi are un canal de Youtube în care îşi prezintă punctul de vedere în privinţa Terrei.

La conferinţa de sâmbătă, el a explicat că organizaţiile oculte, printre care masoneria şi Illuminati, au făcut tot posibilul ca oamenii să nu cunoască adevărul în privinţa formei Terrei. Asta pentru că, potrivit adepţilor teoriei Pământului Plat, Terra nu este o planetă sferică, ci este un tărâm fix, plat, iar deasupra se află Soarele şi Luna. Şi tot ei susţin că o conspiraţie de proporţii a făcut ca omenirea să fie minţită şi manipulată timp de secole, inoculându-se ideea globului pământesc. Gravitaţia nu există, iar Isaac Newton şi Albert Einstein ar fi făcut doar jocurile elitei mondiale,atunci când au elaborat teoriile pe care se bazează azi în mare partea fizica, a spus invitatul.

„Einstein e un bolovan, Cavendish = cavern dish, am spus-o aşa pentru că el practic, prin experimentul lui a vrut să confirme gravitaţia, evoluţionismul şi, implicit, omul cavernelor. Iar Newton este cel care a dat noul ton, new – ton, pentru nonştiinţă, New Age, noua ştiinţă, Antichristul. Şi este până la urmă religia Zeului Soare, o altă modalitate de a venera Soarele”, a adăugat Muntean.

Dar şi mai grav este, în opinia sa, faptul că omenirea ar urma să fie dusă spre pierzanie. Astfel, Ştefan Muntean spune că Terra ar urma să fie invadată în viitor de extratereştri, care, în viziunea sa, sunt demoni sau chiar îngerii căzuţi despre care scrie Biblia. Mulţi dintre cei care s-au împotrivit acestui plan şi au riscat spunând adevărul au pierit în condiţii mai mult decât suspecte, iar alţii au fost aruncaţi în derizoriu şi discreditaţi, a mai susţinut Ştefan Muntean. Iar oamenii de rând, chiar şi creştinii care cred că Terra este un corp rotund, vor fi atunci victime sigure, fără apărare în faţa unor forţe infernale dezlănţuite. Nu întâmplător, mai spune el, în ultima perioadă multe posturi de televiziune ar difuza tot mai multe documentare cu OZN-uri. Asta pentru că, arată Muntean, omenirea este pregătită de pe acum pentru ceea ce el numeşte „marea iluzie”, adică momentul în care extraterestrii veniţi din alte lumi le vor fi prezentaţi oamenilor drept „fraţi”, inducându-i în eroare.

Ce dovezi spun că au în sprijinul lor adepţii Pământului Plat

Invitatul a prezentat şi câteva presupuse dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale legate de Pământul Plat. După ce a arătat experimentul făcut de nişte români din Italia, care susţin că au reuşit să dovedească faptul că Terra este plată, a venit cu o altă „dovadă“. Ştefan Muntean a spus că soarele ar apune mai repede în Sud decât în Nord, ceea ce ar dovedi faptul că nu există un glob şi emisfere.

„Un alt exemplu a fost cu apusul soarelui în sud. Cam aşa arată traseul soarelui deasupra Pământului Plat. Soarele scade în înălţime în sud şi viteza e mai mare. Este mult mai rapid apusul în sud, întuneric beznă fără crepuscul imediat după ce a apus soarele. Se face frig instant. Nu este o explicaţie pentru aşa ceva în modelul heliocentric, evident că aşa ceva nu se discută la televizor. Am discutat cu persoane din Australia, Africa de Sud şi parcă şi în Noua Zeelandă. Şi fără să vorbim despre Pământul Plat, am întrebat aspectul ăsta. Şi mi s-a confirmat că se face întuneric imediat şi că se face rapid frig. Toţi mi-au confirmat asta”, a mai afirmat Muntean.

Acesta susţine şi că toate avioanele o iau prin nord chiar dacă vor să ajungă în ţările din America de Sud, Noua Zeelandă sau Australia, ceea ce iarăşi, spune el, este o dovadă a faptului că Pământul este plat şi în niciun caz sferic sau rotund.

Nu în ultimul rând, a făcut referire şi la alte planete şi la modul în care acestea pot fi observate de pe Pământ. „Orbitele eliptice ale lui Mercur şi Venus sunt mult mai mici decât orbita Pământului, asta e logic, ăsta e modelul. Ca să te uiţi spre Venus şi spre Mercur noaptea, trebuie să te uiţi spre Soare. Asta e problema. Deci ar trebui să le vezi doar ziua. Se dă o explicaţie în modelul heliocentric, cum că e vederea tangenţială… Dar nu, nu au cum să rămână în picioare. Mai ales că la distanţe mari este şi mai greu de pus în practică. Şi plus că Venus se poate vedea la miezul nopţii, nu imediat după apus. Nici Mercur nu poate să se vadă o oră după apus”. a mai afirmat Muntean.

 

%d blogeri au apreciat asta: