Studiu la Harvard: Extratereștrii se ascund printre noi și trăiesc pe Pământ
Într-o nouă lucrare care cu siguranță va genera controverse în comunitatea științifică, o echipă de cercetători de la Harvard și de la Universitatea Tehnologică din Montana speculează că observarea de „Phemonemoniuni Anomale Neidentificate” (UAP) – limbaj birocratic pentru OZN-uri, practic – „poate reflecta activitățile unor ființe inteligente ascunse chiar aici pe Pământ (de exemplu, în subteran), și/sau în împrejurimile sale apropiate (de exemplu, pe Lună), și/sau chiar „umblând printre noi” (de exemplu, trecând drept oameni)”, informează Futurism.com.
Cercetătorii, că această idee a „cripoterilor” ascunși este o ipoteză extrem de exotică, care „probabil va fi privită cu scepticism de majoritatea oamenilor de știință”. Cu toate acestea, susțin ei, teoria „merită o considerație autentică într-un spirit de umilință epistemică și deschidere”.
Interesul pentru aparițiile inexplicabile de OZN-uri ale personalului militar a crescut considerabil în ultimul deceniu/ Această atenție a atins un punct culminant vara trecută, când fostul ofițer de informații al Forțelor Aeriene și denunțător David Grusch a depus mărturie în fața Congresului, susținând că SUA au recuperat deja nave spațiale extraterestre în cadrul unui program de recuperare a OZN-urilor care durează de zeci de ani.
Chiar și NASA și-a deschis porțile pentru ca cercetătorii să exploreze obiecte misterioase, de mare viteză, care au fost observate de piloții militari de-a lungul anilor.
Ipotezele avansate de către oamenii de știință
În lucrare, cercetătorii sugerează o serie de posibilități, fiecare mai ciudată decât cealaltă.
Prima este că o „formă remanentă” a unei civilizații umane străvechi, foarte avansate, care încă mai dă târcoale, observându-ne.
A doua este că o specie inteligentă a evoluat independent de oameni în trecutul îndepărtat, posibil din „dinozauri inteligenți”, iar acum își ascunde prezența de noi.
A treia este că acești ocupanți ascunși ai Pământului au călătorit aici de pe o altă planetă sau dintr-o altă perioadă de timp.
Comentariu saccsiv:
Arhimandritul Gavriil (Urghebadze) 1929 -1995:
În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceia sunt demoni.
George Simion are curajul să-și asume o candidatură la prezidențiale. Ciolacu și Ciucă așteaptă indicații de la statul paralel – OrtodoxINFO
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta! Hristos s-a înălțat!
Mă poate ajuta cineva cu următoarea să zicem profetie ,ea era ceva de genul ,nu o știu chiar exact:”oamenii acelor vremuri vor fi așa de ocupați cu viață pământească încât nu va mai fi cu putință să se gândească la viață duhovnicească „.
stie cineva cine a scris-o și unde o pot găsii corect formulată așa cum a spus-o sfantul respectiv?
Eu o știam la un moment dat însă am uitat-o.
ApreciazăApreciază
Sunt mai multi care au facut profetii asemanatoare inclusiv Antonie cel mare si Seraphim Rose. Asta deoarece e bazata pe cuvintele Mantuitorului care apar atat in evanghelia dupa Matei cat si cea dupa Luca: „37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. 38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie 39 şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Daca ne gandim starea spirituala din acele timpuri ale oamenilor e suficient. De asemenea in epistola catre Timotei : „Să ştii că în* zilele din urmă vor fi vremuri grele.
* 1 Tim 4:1 2 Tim 4:3 2 Pet 3:3 1 Ioan 2:18 Iuda 1:18
2Căci oamenii vor fi iubitori de sine*, iubitori de bani**, lăudăroşi†, trufaşi††, hulitori*†, neascultători de părinţi†*, nemulţumitori, fără evlavie,
* Fil 2:21 ** 2 Pet 2:3 † Iuda 1:16 †† 1 Tim 6:4 *† 1 Tim 1:20 2 Pet 2:12 Iuda 1:10 †* Rom 1:30
3fără* dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori**, neînfrânaţi†, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
* Rom 1:31 ** Rom 1:31 † 2 Pet 3:3
4vânzători*, obraznici, îngâmfaţi, iubitori** mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu,
* 2 Pet 2:10 ** Fil 3:19 2 Pet 2:13 Iuda 1:4 Iuda 1:19
5având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea*. Depărtează-te de oamenii aceştia**.
* 1 Tim 5:8 Tit 1:16 ** 2 Tes 3:6 1 Tim 6:5
6Sunt* printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
* Mat 23:14 Tit 1:11
7care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge* niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
* 1 Tim 2:4
8După cum* Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii** aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi† în ceea ce priveşte credinţa.
* Exod 7:11 ** 1 Tim 6:5 † Rom 1:28 2 Cor 13:5 Tit 1:16
9Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum* a fost arătată şi a celor doi oameni.„
Sf Antonie cel mare: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicând că el este nebun”
ApreciazăApreciază
L-a disecat Adrian Patrusca
https://m.activenews.ro/opinii/Mama-tuturor-Teoriilor-Conspiratiei-validata-de-Stiinta-EI-sunt-printre-NOI-E2-80-93-Intre-Mantuitorul-Cosmic-si-Putinistii-Galactici-189991
Asta nu e studiu…
ApreciazăApreciază
E o înșelăciune asa zis științifică ca si distanțarea socială bazată pe patru, supoziții, presupuneri fara baza facfuaja si logica…
ApreciazăApreciază
Elon Musk e unul dintre ei …..:))))))))))))))))
ApreciazăApreciază
Extraterestrii sunt DRACI!
ApreciazăApreciază
Extraterestrii sunt diavoli si sunt intr-adevar printre noi
ApreciazăApreciat de 2 persoane
https://www.puterea.ro/o-teorie-provocatoare-ingerii-terestri-se-ascund-printre-noi/
astia au inteles altceva…
ApreciazăApreciază
https://matthewehret.substack.com/p/the-occult-tesla-part-11
ApreciazăApreciază
Da, asa e, eu eram sefa extraterestrilor de pe pamant…cand ii pun pe toti la respect nu misca unul le mai dau si cu geanta in cap 🤣…sa se execute. 😁
ApreciazăApreciază