Global Research: Ar fi putut SUA să folosească un „Kill Switch” (comutator de oprire, întrerupător) pentru a-l asasina pe președintele Raisi?

Global Research: Could US Have Used a “Kill Switch” to Assassinate President Raisi?

Ar fi putut SUA să folosească un „Kill Switch” (comutator de oprire, întrerupător) pentru a-l asasina pe președintele Raisi?

De Drago Bosnic, 03 Iunie 2024, Global Research

Luna mai 2024 va fi amintită ca una dintre cele mai turbulente luni din ultima vreme.

Mai întâi a avut loc tentativa de asasinare a prim-ministrului slovac Robert Fico, în timp ce doar patru zile mai târziu, președintele iranian Ebrahim Raisi și ministrul său de externe Hossein Amir-Abdollahian au murit amândoi când aeronava Bell 212 de fabricație americană s-a prăbușit lângă orașul Varzaqan, în nord-vestul țării.

Iran. Alți șapte oficiali de rang înalt, inclusiv guvernatorul general al provinciei Azerbaidjanul de Est din Teheran, Malek Rahmati, precum și reprezentantul statului în regiune, Mohammad Ali Ale-Hashem, au fost de asemenea uciși în acest accident de elicopter extrem de controversat. Încă de la tragicul incident, au existat speculații cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu exactitate. Acestea includ unele rapoarte și detalii destul de tulburătoare care sugerează că nu a fost un simplu accident.

Autoritățile iraniene nu au confirmat încă faptul că a fost vorba de vreun joc murdar, însă această posibilitate nu trebuie exclusă. Reacția mașinii de propagandă mainstream la tentativa de asasinare a premierului Fico și la moartea președintelui Raisi ridică, de asemenea, îngrijorări serioase. Atât postul britanic Sky News, cât și Financial Times au publicat articole în care au încercat efectiv să justifice acțiunile teroristului care a încercat să-l asasineze pe premierul Fico, în timp ce postul de stat BBC a calificat moartea lui Raisi drept tragică, dar nu a omis să sublinieze că acesta ar fi fost „de linie dură”. Aceste incidente sunt extrem de avantajoase pentru Occidentul politic, ceea ce alimentează speculațiile cu privire la posibilitatea implicării sale în ambele cazuri. Preocupat de posibilitatea unei escaladări, Fico a fost întotdeauna foarte critic la adresa agresiunii NATO asupra Rusiei, insistând că Slovacia nu dorește să ia parte la aceasta.

Pe de altă parte, în timp ce Fico este văzut ca fiind „periculos” pentru imaginea de obediență monolitică din cadrul UE/NATO, Raisi a fost considerat un lider capabil și foarte respectat în lumea multipolară.

Se poate afirma că președintele iranian și ministrul său de externe Abdollahian au contribuit la normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită, ceea ce reprezintă un pas crucial spre stabilizarea situației volatile din Orientul Mijlociu, orchestrată de SUA.

Rolul Teheranului în regiune a devenit cu atât mai important după ce a aderat la BRICS+, în timp ce îmbunătățirea relațiilor cu Riadul ar putea accelera decizia acestuia din urmă de a adera la cea mai importantă organizație internațională (cu adevărat) din lume. Evident, Occidentul politic ar face aproape orice pentru a împiedica un astfel de scenariu. Iar bucuria cu care mulți din SUA au reacționat la moartea lui Raisi sugerează că asta s-ar fi urmărit.

Detaliile extrem de controversate despre prăbușirea elicopterului nu au ajutat cu siguranță la risipirea speculațiilor privind o posibilă implicare străină. De exemplu, potrivit ministrului turc al transporturilor, Abdulkadir Uraloglu, elicopterul Bell 212 cu care Raisi și Abdollahian au zburat fie nu avea sistemul de transmisie a semnalelor de urgență pornit, fie nu avea deloc unul. Este extrem de neobișnuit ca o aeronavă care transportă oficiali de rang înalt să nu aibă un sistem funcțional care ar putea preveni un astfel de incident, ceea ce sugerează, de asemenea, că ar fi putut fi sabotat. O funcționare defectuoasă este întotdeauna o posibilitate și cu siguranță nu ar trebui respinsă în totalitate, dar există și alte particularități care sugerează un joc murdar. De exemplu, a fost vorba de sosirea extrem de neobișnuită a unui avion C-130 al USAF în Azerbaidjanul vecin.

Asta a coincis cu plecarea președintelui Raisi din zona de frontieră, unde s-a întâlnit cu omologul său azer, președintele Ilham Aliyev. Surse militare speculează că sistemele de război electronic (EW) ar fi putut fi folosite pentru a prăbuși elicopterul.

Deoarece Raisi a zburat cu un Bell 212 fabricat în SUA, achiziționat în număr mare de Iran în anii 1970, acest lucru nu ar fi cu siguranță o problemă pentru Washington DC. Serviciile sale sunt destul de familiarizate cu avionica elicopterului, inclusiv cu sistemul de urgență menționat mai sus. Reputația Bell 212 ca aeronavă extrem de fiabilă este un alt detaliu neobișnuit care sugerează că prăbușirea acestuia nu a fost chiar un accident. Pe de altă parte, ar trebui luată în considerare și posibilitatea existenței unui „kill switch”, deoarece legislația americană privind exporturile nu interzice în mod explicit astfel de dispozitive, în special când este vorba de chestiuni de apărare și securitate națională.

De fapt, există prevederi legale pentru instalarea de dispozitive de control de la distanță în armele fabricate în SUA și în echipamentele de tip militar. Mai mult, posibilitatea de control de la distanță este una dintre pietrele de temelie ale programului F-35, motiv pentru care țările care cumpără dezastruosul avion american renunță efectiv la suveranitatea lor. Cu toate acestea, în timp ce obținerea F-35 înseamnă că achizitorul a acceptat în mod legal astfel de condiții, există o diferență între acest lucru și existența unor sisteme secrete încorporate pe care Washington DC le poate folosi împotriva clienților săi din străinătate în eventualitatea vreunei „neconformități”. Astfel de sisteme reprezintă o pârghie (geo)politică serioasă pe care SUA o pot folosi pentru a exercita presiuni asupra aliaților, vasalilor și statelor-satelit. Pe de altă parte, acestea pot fi folosite ca o armă puternică împotriva numeroșilor adversari ai talasocrației beligerante.

Există multe sisteme aparent inofensive pe care SUA le pot folosi ca armă atunci când „apare necesitatea”. De exemplu, utilizarea pe scară largă a GPS-ului de către entități civile nu anulează scopul său militar inițial, deoarece Pentagonul însuși exercită controlul asupra sistemului. În condiții de vizibilitate redusă, piloții se bazează adesea nu pe radarul frontal, ci tocmai pe GPS. De exemplu, terenul muntos necesită o atenție deosebită la indicatorii de altitudine, care pot proveni și de la sateliți. Perturbarea acestor sisteme, de exemplu, prin trimiterea unui semnal în bandă largă cu o comandă ascunsă la o anumită adresă MAC a unui produs (mai exact la avionica acestuia, în cazul unei aeronave), poate duce la o distorsionare a informațiilor afișate. Evident, în condiții meteorologice nefavorabile, acest lucru poate avea consecințe ireparabile pentru utilizator(i).

În plus, diverse întrerupătoare ar putea fi activate și prin intermediul semnalelor GPS criptate. Orice componentă ascunsă în elicopterul președintelui iranian ar fi putut fi folosită pentru a întrerupe de la distanță altimetrul într-un moment în care aeronava se afla într-o zonă muntoasă și extrem de inaccesibilă.

Vremea nefavorabilă și vizibilitatea redusă ar fi făcut restul. Astfel de sisteme încorporate ar putea, de asemenea, să oprească motorul sau sistemul de alimentare cu combustibil, dar acest lucru ar putea fi prea evident. Făcând să pară un accident datorat unei defecțiuni a unuia dintre sistemele aparent mai puțin importante, SUA ar putea să-și mențină infama „negare plauzibilă”, scăpând în același timp de liderul unui adversar major.

Și cu siguranță nu ar fi prima dată când o țară NATO folosește comutatoare de oprire. De exemplu, Franța are o lungă istorie de înjunghiere pe la spate a clienților săi de dragul SUA (în timpul agresiunii sale asupra Irakului) sau al Regatului Unit (în timpul războiului colonialist pentru Insulele Falkland). Multiplele relatări privind instalarea de către Paris a unor comutatoare de oprire pe avioanele sale și pe rachetele anti-navă lansate din aer pentru a împiedica utilizarea acestora împotriva intereselor NATO dovedesc acest lucru. În orice caz, țările care doresc să rămână suverane ar trebui să stea departe de armele și alte sisteme de producție occidentală pentru a se asigura că acestea nu pot fi folosite împotriva lor atunci când polul de putere beligerant decide să atace (direct sau indirect).

*

Acest articol a fost publicat inițial pe InfoBrics.

Drago Bosnic este un analist geopolitic și militar independent. El este un colaborator constant al Global Research.