SACCSIV – blog ortodox

Dosarul fostului episcop de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, a fost redeschis

Posted in STIRI by Vali on august 24, 2019

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-sex-in-sutana-de-episcop-dosar-redeschis-procurorii-cauta-o-caseta-porno–228548.html

Procurorii ieşeni au redeschis, acum două zile, unul dintre cele mai explozive dosare pe care le-au avut pe rol în ultimii ani. Dosarul „Sex în chilie“, în care acuzat este fostul episcop de la Huşi, Corneliu Onilă, a fost redeschis după ce în spaţiul public au apărut informaţii că anumite probe nu s-ar fi aflat în posesia procurorilor în primă fază

Unul dintre ierarhii importanţi, ex-episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, decăzut din funcţie după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care se giugiuleşte cu un alt bărbat, este vizat de o anchetă penală instrumentată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Dosarul „Sex în chilie“ are numărul 697/P/2017 şi a fost redeschis, acum două zile, printr-o ordonanţă a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, confirmată apoi de instanţă. Infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală în acest caz este de „act sexual cu un minor“. Cercetarea nu vizează însă forma simplă a infracţiunii, când victima are până la 15 ani, ci una pentru care pedeapsa poate ajunge până la 7 ani de închisoare şi în care victima să fi avut între 13 şi 18 ani. Condiţia: „când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei“, o suspiciune rezonabilă în context, având în vedere că Onilă era episcop la momentul pretinselor fapte, iar potenţialele victime, elevi ai Seminarului Teologic din Huşi.

De ce s-a redeschis dosarul
Surse judiciare ne-au precizat că decizia de redeschidere a dosarului i-a aparţinut aceluiaşi procuror care, în iunie 2018, l-a clasat. Investigaţia iniţială în care procurorii ieşeni au verificat dacă fostul episcop de la Huşi a profitat sau nu de funcţia sa pentru a face sex cu elevi minori a fost deschis la finele anului 2017, ca urmare a unui denunţ, şi clasată pe 11 iunie, după ce procurorul de caz a considerat că nu are suficiente probe pentru a-l acuza pe Corneliu Onilă.
La începutul lunii august 2019, jurnaliştii „Să fie lumină“ – un proiect dedicat nere­gulilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, au publicat o investigaţie în care au susţinut că cel puţin o probă video care ar demonstra abuzurile sexuale ale lui Onilă nu ar fi ajuns în posesia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Potrivit jurnaliştilor „Să fie lumină“, ar fi vorba de probe ridicate de DNA Iaşi într-un dosar de şantaj în care victimă a fost chiar fostul episcop, şantaj care s-ar fi realizat în baza unor filmări în care ierarhul apare în ipostaze nepotrivite, cu elevi seminarişti.
După ce şantajiştii episcopului, care voiau bani şi funcţii, fiind de asemenea preoţi, au fost trimişi în judecată, şi mai apoi condamnaţi, probele video ridicate de DNA Iaşi ar fi fost, inexplicabil, puse la fişet în loc să fie trimise la Parchetul Curţii de Apel Iaşi, unde ar fi putut fi folosite ca probă. Dosarul s-a redeschis acum tocmai pentru ca procurorii să verifice dacă sunt şi alte probe care ar putea să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a fostului episcop. Cel mai probabil, în perioada următoare Parchetul Curţii va cere de la DNA Iaşi acel presupus CD care ar putea fi folosit ca probă. Reluarea audierilor este o altă pistă de investigaţie care ar putea fi urmată. Miza: în primul rând să se demonstreze că episcopul a făcut sex cu elevi minori seminarişti şi, mai apoi, să se demonstreze că episcopul a profitat de „autoritatea ori influenţa sa asupra victimei“.

Şantajul, în detaliu
Distinct de presupusele abuzuri sexuale ale lui Onilă, justiţia ieşeană a fost cea care a tranşat şi cazul de şantaj în care victimă a fost fostul episcop. Cei trei preoţi din Vaslui care l-au şantajat cu publicarea unor casete porno au fost condamnaţi de Curtea de Apel Iaşi, la pedepse cu executare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Sebastian Jitaru, preot arhimandrit în cadrul Episcopiei Huşilor, care a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Tot în regim de detenţie a fost stabilită şi pedeapsa lui Gheorghe Damian şi Mihai Bumbu, care au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare.
Preoţii-inculpaţi au fost acuzaţi că i-ar fi spus fostului episcop al Huşului, Cornel Onilă, că vor publica o presupusă casetă în care ar apărea întreţinând raporturi sexuale cu persoane de acelaşi sex. Potrivit procurorilor, Corneliu Onilă ar fi fost atacat pe două paliere. Pe de o parte, colegul său de la Catedrala Episcopală, Sebastian Jitaru, voia funcţia de episcop vicar, şi i-ar fi transmis încă din data de 30 mai 2017 că, dacă nu se conformează, va publica materialul în presă. Pe de altă parte, preoţii Damian şi Bumbu nu ar fi fost interesaţi de funcţii, ci de bani. Ei ar fi acţionat alături de o altă persoană, nenominalizată de procurori, pentru a obţine suma de 50.000 de euro de la Corneliu Onilă.

ÎPS Teofan, audiat în dosar
„Pentru a disimula caracterul ilicit al sumei pretinse şi pentru a contracara eventuale măsuri de înregistrare, inculpaţii Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan Mihail au folosit în permanenţă sintagma «datorie» referindu-se la suma de 50.000 de euro solicitată atunci când au comunicat prin SMS cu persoana vătămată. Din discuţiile telefonice (…) a rezultat faptul că suma de 50.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită de cei doi inculpaţi, inculpatul Bumbu Răzvan Mihail urmând a utiliza suma respectivă la achiziţia unui autoturism“, au precizat procurorii DNA Iaşi, care au instrumentat dosarul. Aceştia l-au audiat în timpul ur­măririi penale inclusiv pe mitropolitul Mol­dovei, Teofan, care a dat decla­ra­ţii ca martor în acest dosar, fără însă a oferi informa­ţii relevente cauzei.

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Duhul Căpitanului said, on august 25, 2019 at 11:56 pm

    Ce faci frate Vasile, ma cenzurezi? Ți-am trimis un comentariu s nu a apărut,

    Apreciază

  2. Duhul Căpitanului said, on august 28, 2019 at 12:02 am

    Mă ierți,. Am greșit.

    Apreciază

  3. […] Dosarul fostului episcop de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, a fost redeschis […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.