SACCSIV – blog ortodox

Pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan. Istoria leului sau imblanzit

Posted in Uncategorized by saccsiv on martie 4, 2015

04-Gherasim (1)

   În luna martie, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Preluat de pe:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie04.htm

 

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Irina said, on martie 4, 2015 at 9:51 am

    Spre asta trebuie sa tindem si noi, spre dragostea fata de oameni, dar si pentru necuvantatoare si pentru intreaga creatie a lui Dumnezeu.

    Apreciază

  2. Iani said, on martie 4, 2015 at 12:55 pm

    Sf Luca al Crimeii spune ca si animalele vor invia, si cred ca are dreptate.

    Apreciază

  3. adriandirnescu said, on martie 4, 2015 at 2:57 pm

    Cat de frumoasa este aceasta relatare… Cat de departe suntem noi fata de oamenii de atunci…

    Apreciază

  4. Viorel said, on martie 4, 2015 at 7:32 pm

    Vedeti fratilor ce diferenta intre Sf Gherasim si calugari budisti care nu pot imbalnzi nicio fiara salbatica dar in schimb le drogheaza ca sa ii atinga vizitatori

    Apreciază

  5. Irina said, on martie 7, 2015 at 12:57 pm

    Dargilor vin si eu cu o rugaminte. S-a vorbit despre faptul ca in caz de boala, sa ne ajutam unii pe altii. Eu am o prietena credincioasa, care a returnat cardul de sanatate, dar acum este intr-o situatie foarte delicata. Are anevrism la inima si trebuie operata cat mai curand. Acum are si o pneumonie, deocamdata nu grava, dar netratata se poate agrava. Problema este ca ea este alergica la foarte multe antibiotice si medicamenete, si testarile costa foarte mult chiar si intr-un spital de stat, nefiind asigurate de CNAS. Ea a fost la Cluj unde a facut testari deocmdata doar pentru antibiotice mai slabe, si a costat-o 16 milioane, a putut plati pentru ca parintiii ei s-au imprumutat. Dar acum trebuie sa faca alte tastari pentru antibiotice mai puternice, pentru ca antibioticul care conform testarilor putea sa-l ia, nu si-a facut efectul si pneuminia a avansat un pic si in plus si dupa orperatie trebuie sa-i administreze antibiotice din cele mai puternice. In fine dupa, mai trebuie sa faca si alte testari pentu anestezie( sa ne rugam sa se incadreze la o anestezie generala, pentru ca latfel o sa-i faca operatia pe cord cu anestezie locala, si am inteles ca e dureros). Opertaia din cate am inteles nu costa, dar trebuie sa dai o anumita suma, deocamdata nu stiu cat la doctorii care o vor opera, si apoi o sa coste si recuperarea. Daca se poate strange niste banuti, fiecare cat poate pentru ea, am ajuta-o foarte mult, pentru ca parintii ei sunt oameni simpli pensionari, iar ea nu lucreaza. Daca doriti s-o ajutati va las numarul meu de telefon 074 980 9534 sau chiar numarul ei de telefon 074 864 0890. Acum ea este din nou la Cluj, este internata pentru ca la spitalul din Campulung Arges, orasul nostru doctorii au refuzat s-o trateze de frica, avand in vedere alergiile ei. V-am descris pe scurt situatia ei, si va rog, chiar daca nu puteti financiar s-o ajutati, macar sa nu conteniti s-o pomenit in rugaciunile voastre. Multumesc, Doamne ajuta!

    Apreciază

  6. Irina said, on martie 7, 2015 at 12:59 pm

    Ma iertati am uitat sa va spun, pe prietena mea o cheama IOANA. Multumesc! Post cu folos!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.